Universul, iunie 1935 (Anul 52, nr. 148-162)

1935-06-11 / nr. 158

kim­ al S2-lea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN 12 Pagini EXEMPLARUL Taxa poştală plătită în numerar conform CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACTIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 . SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30 15 Adevărata restauraţie Serbarea Restauraţiei s’a terminat. Fiecare cetăţean, după gândul şi priceperea sa, a participat la ea, legaţi toţi de aceeaşi convingere că tot mai bună a fost hotărirea strămo­şilor cari au instituit Dina­stia străină în locul unei stă­pâniri cu orice denumire şi cu camarilă indigenă. Presa de toate nuanţele şi-a exprimat ieri bucuria faţă de evenimentul care era sărbă­torit. A fost totuşi o deosebire în această exprimare, şi dacă cineva ar avea răbdare să cerceteze tot ce s’a scris, ar constata că numai presa par­tidelor cu pretenţii de guver­nământ s’a întrecut in ex­­presiuni de o obedienţă u­­militoare. Dar, e inutil să insistăm prea mult în această pri­vinţă. Aşa sunt oamenii poli­tici, aşa le e şi presa care-i sprijină pentru motive dife­rite. Participând la serbarea de ieri, noi n’am voit să tulbu­răm armonia naţională a zi­lei şi am apreciat evenimen­tul cu măsură cuviincioa­să. Am socotit că e mai bine să amânăm pentru a doua zi tot ce aveam de spus a­­supra înţelesului ce-l are pentru noi — ce ar trebui să-l aibă pentru toată lu­mea — Restauraţia, şi cum trebue să fie privită în lu­mina adevărată a prezentu­lui şi în perspectiva viitoru­lui. In primele ceasuri ale so­­sirei sale, Regele Carol al II-lea, adresându-se poporu­lui printr-o proclamaţie, a precizat astfel înalta Sa mi­siune : „Astăzi, în mijlocul vostru, am venit cu inima plină de dragoste pentru toţi românii şi cu singurul gând de a strânge împrejurul Tronului pe toţi fiii patriei, DORNICI DE MUNCA ŞI DE ADEVAR”. Iar mai departe, Regele a adăugat: „Cer ca toţi, fără deosebire de opinii politice, credinţă sau obârşie, să-mi dea spri­jinul lor cel mai larg, pentru propăşirea ţării PRIN CIN­STE ŞI DEMNITATE”. Cuvinte înţelepte cari sunt deajuns, dacă ele sunt aduse la îndeplinire, să glorifice o întreagă domnie. Şi reamintindu-ne aceste cuvinte, ne întrebăm azi — fiindcă n’am vrut s’o facem ieri — cum au fost desăvâr­şite, de cei ce s’au adunat în jurul Tronului, ca sfătuitori şi ca deţinători ai puterei exe­cutive, intenţiunile bune ale Suveranului ? De doi ani de zile trăim sub stare de asediu, prelungită necontenit, şi sub cenzură, care pune căluşul la gura omului care refuză să fie li­chea, şi-l împiedică să spue tot adevărul asupra greşe­lilor menite să întunece o domnie şi un regim. De doi ani de zile, se împiedică afir­marea acelui adevăr pe care Regele l-a cerut prin procla­maţia Sa. Opinia publică este de doi ani ţinută in igno­ranţă de ceea ce se petrece şi astfel ea nu poate simţi toată bucuria pentru Restauraţia săvârşită şi pe care a dorit-o cu speranţa în zile mai bune. Ţări mai frământate ca noi, ţări agitate de revoluţii şi de război civil, al căror bi­lanţ s’a încheiat cu mii de morţi şi cu condamnarea la moarte a celor mai de frunte personalităţi politice, cum a fost acum în urmă în Grecia, sau acum câteva luni în Au­stria, au ridicat şi starea de asediu şi cenzura după câte­va săptămâni. Numai noi, ţara binecuvântată de Dum­nezeu, cu o populaţie pacinică, cu o opinie publică mai mult pasivă şi îngăduitoare, men­ţinem, inutil şi inexplicabil, o stare excepţională, de la înce­putul guvernării liberale. In această situaţie, cum mai poate fi întreagă bucuria ţării şi cum să nu se întindă gândul că tot ce se vede e numai aparent, fictiv, că se ascunde ţării adevărul, că se ascunde ceva ? Şi cum să nu fie acest gând, exagerat de imaginaţie, pe măsură ce se prelungeşte la infinit starea excepţională care presupune o situaţie gravă ? Chiar ori, cenzura a operat articolul meu asupra Echili­brului bugetar, articol care nu conţinea nimic in stare să întunece nici prestigiul Co­roanei, nici principiile con­stituţionale, nici măcar liniş­tea vreunor personalităţi con­siderate ca demne să fie apă­rate de foarfecele cenzurei. Nimic n’ar fi putut tulbura mai mult armonia bucuriei care însufleţea ieri pe toţi cetăţenii, ca această nouă ispravă a cenzurei care a pro­vocat îngrijorare, care a nă­scut în sufletul cititorilor bă­­nueli exagerate şl care a fă­cut pe atâta lume să-mi te­lefoneze In tot cursul zilei şi să mă întrebe ce destăinuiri grîYO ''tOi-.titii.­.­. ni S.i Cluj­u.eu. Iată rezultatele la care se ajunge cu cenzură şi stare de asediu. Noi — colecţia articolelor cenzurate stă mărturie — n’am scris niciodată decât ADEVĂRUL şi am cerut ca această ţară să fie cârmuită prin CINSTE ŞI DEMNITA­TE. Cu alte cuvinte, am ră­mas credincioşi unui crez care a însufleţit totdeauna activitatea noastră şi pe care Regele Carol al II-lea şi l-a însuşit din primul moment al suitei Sale pe tron, afir­­mându-l cu hotărîre în pro­clamaţia către popor. Rămânem mai departe cu crezul nostru şi vom opune ca şi până acum, atot­puter­­niciei cenzurei, dragostea noa­stră de ţară şi încrederea noastră în viitorul ei. Rămânem însă şi cu cre­dinţa că numai atunci Re­stauraţia va fi într’adevăr o zi de mare sărbătoare, o zi de înviere şi de bucurie gene­rală, când ea va însemna nu numai reintrarea în legali­tate din punct de vedere di­nastic, dar reintrarea în le­galitate din punct de vedere general şi naţional şi în a­­celaş timp triumful libertă­ţilor constituţionale şi dom­nia ADEVĂRULUI, A CIN­STEI ŞI A DEMNITATEI. Aşa cum a promis Regele acum cinci ani, STELIAN POPESCU Paris, 4 Iunie 1935 Consideraţiilor, expuse în pre­­edenta cronică, şi care au fost­ormulate în şedinţa publică a Camerei de diverşi oratori, vre­me să li se adaoge socoteli ne­­e­xprimate sau inexprimabile. Puterile excepţionale şi efec­­ele lor, pe care se tem că o să o resimtă asiguraţii sociali, foş­ti combatanţi şi funcţionarii, ■are au şi început să-şi pregă­­ească rezistenţa, oferindu-le comuniştilor şi socialiştilor, care continuă să reclame sub pretextul conjurărei „pericolu­­ui fascist“ dizolvarea ligilor nitriotice, minunate platfor­­ne electorale, radicalii s’au văzut „descoperiţi la stăn­­■­a“, astfel încât au preferat să lase răspunderea instituirei de­­cretelor-legi şi împlinirea con­secinţelor fatal impopulare mo­­ieraţilor naţionali, cari nu s’au arătat dispuşi, tot din motive e­­lectorale, s’o asume singuri, mai ales că n’au uitat purtarea d-lui Flandin şi a colaboratori­lor săi de la interne şi justiţie chiar, d-nii Régnier şi Pernot, nu numai în alegerile munici­pale, dar şi faţă de prelungirea duratei serviciului militar, ce s’a stabilit furtiv şi parţial ryintr’îmn simplu articol de re­gulament, iar nu printr’un proect special de lege, ori faţă de instruirea scandalurilor Sta­­visky, Lévy, Poutier et C-ie, ce par c’au fost înăbuşite şi în­mormântate. In acelaş timp, atât naţionalii moderaţi, cât şi radicalii naţionali, deşi s’au po­trivit în gând de a-l refuza d-lui Flandin „întinsele puteri“ solicitate, au şovăit totuşi până aproape în momentul votării să de­­hidă o criză ministerială aşa de inoportună. Inoportunitatea unei crize mi­nisteriale, prielnică speculatori­lor internaţionali şi primej­dioasă monedei naţionale, a constituit un argument în fa­voarea cabinetului Flandin. Alt punct în avantagiul acestuia sa format curaja fostului preşedinte al consiliului, pe de o parte de a nu ţine seamă de asprul veto al comisiunei finan­ciare a Camerei, şi pe de altă parte de a veni, cu toate că încă suferind fiziceşte, să-şi pledeze în persoană cauza la tribuna parlamentului. Parlamentul întreg l-a ova­ţionat îndelung pe curagiosul bolnav, însă starea. In care a (Continuare ia pagina 2-a) CURIERUL PARISULUI Cum sa schimbat garda de POMPILIU PALTANEA 12 Pagini Hf« S5S Marti li Iunie 1935 F î I DIRECTOR STELI AN POPESCU Aniversarea restauraţiei ZIUA TINERETULUI, PE­ PLATOUL COTROCENI Sărbătoarea restauraţiei s’a transformat, anul acesta, într’o manifestaţie impozantă a tine­retului din întreaga ţară. tiţţ pe platoul Cotrocenilor, dimineaţa? cât ş­i pe stadionul Oficiului de educaţie fizică din Isvor, după amează, mii de ti­neri au cântat, au făcut fru­moase exerciţii, au defilat şi au aclamat pe Suveran. Străjeri şi străjeriţe, şoimi şi pui de şoimi, cercetaşi şi cerce­­taşe, veniţi din toate colţurile ţârii, au trecut prin faţa M. S. Regelui, în rânduială perfectă şi în uniforme viu colorate, în costume albe de sport, sau în pitoreştite porturi naţionale ale fiecărei regiuni. Dragostea manifestată de a­­cest tner­et entuziastic, nesfârşite Şi ăls­i0ha perfecţii de care au dat dovadă, au miş­cat profund pe Suveran, care a coborât de mai multe ori în mij­locul copiilor, s’a lăsat cuprins de acelaş entuziasm al tinere­ţii ce-L înconjura, şi le-a mul­ţumit tuturor în calde cuvinte. Publicul spectator a răsplătit­­ şi el cu aplauze străduinţa mii­­­­lor de copii şi a manifestat pentru Suveran şi dinastie. Pe acelaş platou unde s’a des­făşurat parada militară de 10 Mai, s’a serbat şi Sâmbătă di­mineaţă „Ziua tineretului“. Fireşte, aspectul platoului a fost complet, schimbat. Tribu­nele din faţa tribunelor regale şi diplomatice au fost dărâma­te şi, pe locul lor, pe o mare în­tindere, s’a amenajat un teren pătrat, nivelat şi acoperit cu nisip. Iar în jurul lui au fost con­struite alte tribune, pentru in­vitaţi şi parte din tineretul care nu mai încăpea pe imensul pla­tou. Această operă a fost realiza­tă în câteva zile, sub conduce­rea d-lui general Manolescu, conducătorul O. E. T. R. şi a statului său major şi cu con­cursul diferitelor instituţii din Capitală. Deasem­eni, pe locul unde la 10 Mai, M. S. Regele primea de­filarea călare, ori se afla o fru­moasă tribună, din care Suve­ranul a privit desfăşurarea pro­gramului. Pe imensul platou şi în parte din tribune, au putut încăpea aproape 25.000 mii de tineri, afară de,publicul spectator. CIRCULAŢIA înainte de a vorbi despre in­vitaţi şi participanţii oficiali la­­această sărbătoare,­­trebue să relevăm chipul civilizat şi per­fect în care s’a putut circula de astădată din oraş la locul ser­bării şi înapoi. Un serviciu de circulaţie bine pus la punct cu un personal serviabil şi înţelegător al fos­tului său şi-a dat silinţa, pe tot parcursul celor trei căi de co­municaţie între oraş şi platou, să asigure bunul mers al maşi­nilor şi să previe aglomeraţiile sau... împotmolirile. Intervenţia şi măsurile luate de d. colonel Gabriel Marinescu s’au dovedit fericite şi ne ară­tăm de­­astădată mulţumirea precum la 10 Mai ne-am făcut ecoul celor ce au avut de păţi­, mit. • ASISTENŢA Atât invitaţiile cât şi progra­mul anunţau închiderea circu­laţiei spre platou la ora 9. Invitaţii şi oficialii însă, mai grijulii de astă data şi, mai a- t­es, şi de teama vreunei noui experienţe neplăcute, s’au por­nit mai de dimineaţă spre pla­tou, astfel că mulţi dintre ei sorbeau aerul proaspăt al câm­pului cu mult înainte de ora programului. • In faţa tribunelor regale şi corpului diplomatic se plimbă sau şed de vorbă în grupuri, membrii guvernului, d-nii: Gh. Tătărăscu, preşedintele consi­liului; N. Titulescu, ministru de externe; I. Inculeţ, ministru de interne; general Paul Angeles­­cu, ministrul armatei; dr­. C. Angelescu, ministrul­­instrucţiei; V. Antonescu, ministru de fi­nanţe; Vaier Pop, ministru de justiţie; dr. Costinescu, minis­trul sănătăţii; R. Franasovici, ministrul de comunicaţii; Ma­nolescu Strunga, ministrul in­­­­dustriei; V. Sassu, ministrul do­meniilor; I. Nistor, ministrul muncii; Al. La.ped­atu, ministrul sPiltelo-;. V Ipmandi, de stat, "precații "Et ' ^îeştiin­ța corpurilor legiuitoare, d-nii N. N. Săveanu și Leon­te Moldo­vaiul. ■ In tribuna corpului diploma­tic sunt I. P. S. dr. Miron Cris­­tea, patriarhul României; foş­tii miniştri, d-nii Al. Vaida Voi­vod, I. Mihalache, D. Gusti, dr. Lupu, Mihai Popovici, V. Mad­­gearu, V. Vâlcovici, Const. An­­ghelescu, D. R. Ioaniţescu, Voicu Niţescu, Crişan, Sever Dan, I. Răducanu, M. Manoilescu, N. D. Chirculescu, V. Potârcă, Tran­­cu-Iaşi. Apoi d-nii subsecretari de stat Savel Radulescu, Eugen Titea­n­u, Mitiţă Constantinescu, Iu­­ca, dr. Leon, M. Negură, Caram­­­fil, generalii Gorschi, Ştefănes­­cu Amza, Pârâianu, Condeescu, Manu, Olteanu, Alimănescu, Pa­­­pazoglu, Prodan, Popovici. De la palat d-nii generali Con­­deescu, Grigorescu şi Balif, ba­ron Stârcea, colonei Svidenek, Râmniceanu, Manolescu şi co­mandor Fundăţeanu, adjutanţi regali; colonel Urdăreanu, pre­fectul palatului; col. Drosu, mare comis; dr. Crainic, medic şi Buchman, secretar particu­lar. Au fost prezenţi apoi d-nii miniştri reprezentanţi ai ţărilor străine la Bucureşti­ şi ataşaţii militari, precum şi P. S. S. epis­copul Hichis de Lincoln, şeful bisericii anglicane şi d. Chăste­­net, directorul ziarului „Le Temps“. Apoi d-nii Volanschi, prim preşedinte la înalta Curte de Casaţie; Codin ştefănescu, pro­curor, general la Curtea de apel; Al. Donescu, primar general­, col. Gabriel Marinescu, prefec­tul poliţiei; Cezar­ Mereuţă, di­rector general c. f. r.; col. Stăn­­cescu, director general al Sigu­ranţei statului; prof. dr. Mino­­vici; ing. Pitulescu, dir general p. t. r.; Săbăreanu, Matac, Ber­­ceanu şi Anastasiu, primari de sectoare; S. Dimitriu, Traian Pârvu, Georgel Gheorghiu şi Mişu Arion, secretari generali, chestori Vasile Parizianu, Pa­­nopol, Frânculescu, etc. SOSIREA M. S. REGELUI La ora 9 şi un sfert buciu­maşi­ au început să sune dirt buciume şi in capul aleei de de- XI&re apăt'ht an­t'Sm­obilul M. sale Regelui. Suveranul era insoţit de d. general Vasievici, mareşalul pa­latului. Cu alt automobil a sosit M. S. Regina Elisabeta a Greciei. Suveranul a fost salutat de d. Gh. Tătărăscu, prim-ministriu, general I. Manolescu, coman­dantul O. E. T. R. şi d. prof. Gusti, conducătorul căminelor culturale. TRECEREA IN REVISTA M. S. Regele, urmat de sultă, a trecut în revistă, în sunetele imnului regal, tineretul frumos înşiruit pe platou. In capul unei coloane de cer­cetaşi se afla, în uniformă, şi Măria Sa Marele Voevod­ Mihai. SERVICIUL RELIGIOS După trecerea în revistă, I. P. S. dr. Miron Cristea, patriarhul României, a oficiat, înconjurat de.. cler, un­­serviciu religios. Înalt­ul chiriarh a­­simţit a­­po­i drapelele străjereşti, stro­­pindu-se cu aghiazma. CEREMONIALUL RIDICĂRII PAVILIONULUI NAŢIONAL Pe vastul platou al Cotroce­­nilor nivelat şi amenajat prin îngrijirea O. E. T. R. se aflau aşezaţi în formaţiune de exer­ciţii de ansamblu cei 10.000 de străjeri şi străjere, cercetaşi şi cercetaşe, arcaşi şi arcaşe, şoimi şi şolimane care constituiau fa­langa No. 1 de demonstraţie. In tribune se aflau masaţi premilitarii, arcaşii şi şoimii constituind falanga No. 2. La un semnal dat prin mega­fon întregul câmp este înfiorat prin comanda de „drepţi“! Imnul regal ţâşnit din 10.000 de piepturi tinere străbate vo­ios până la tribune unde fa­langa 2­a străjereascâ şi cei peste 50.000 de spectatori salută cu salutul străjeresc. -­ Se cântă apoi un cor „Tatăl nostru“, se rosteşte deviza stră­­jerilor: „Muncă şi credinţă­ pen­tru ţară şi Rege“ şi un nou imn curat şi voios cântat de toţi străjerii înfioară asistenţa. Este imnul tineretului, imnul străjeriilor: „Trei culori“ de Ci­­prian Porumbescu. După aceasta d. A. Popa face o clasică interpretare a textului biblic c­are întregeşte orice ce­remonial de ridicare a pavilio­nului. In sfârşit urmează „Cuvântul Şefului“ M. Sa Regele, „marele Străjer“ acest cuvânt difuzat prin Radio tineretului românesc­­ din întreaga ţară. , Serbarea de la Cotroceni « Botezul Sanioanelor străjereşti pe câmpul Cotrocenilor M. S. Regel« decorând pe Maria Sa Marele Voevod Mihai Cuvântarea M. S. Regelui rubiţi copii. Această serbare, care întru­neşte un număr aşa de mare de reprezentanţi ai tineret­ului României, este o serbare care trebue să aibă o însemnătate adâncă şi să imprime un nou avânt întregi Românii. Prin mişcarea străjerismului s’a urmărit ceva nou. Nu s’a urmărit numai un gând de a face o jucărie sau o educaţie fizică. Ne-am gândit, acei cari am creat-o, că pentru consoli­darea acestui neam avem ne­­voe de ceva nou de o mişcare nouă, de o înviorare care să p­ă­­trundă până în fibrele cele mai adânci aie întregei populaţiuni. Iată ce însemnează pentru Mine — şi ce trebue să însem­neze pentru toată ţara ■— stră­jeria. Noi am înţeles să dam tutu­ror o educaţie nouă — dar după noul nostru crez — o educaţie nouă bazată pe vechea cre­dinţă şi pe tot trecutul acestei ţări. Astăzi, întrunindu-vă în nu­mărul acesta mare, să nu ui­taţi că o moştenire grea este aceia a celor 800.000 morţi ai marelui război şi că voi sunteţi acei cari trebue să duceţi mai departe această operă, nu cu arma pumnului, ci mai ales cu arma sufletului şi a inimei româneşti. Este o sarcină de dragoste, este o sarcină de credinţă, este o sarcină care devine un co­mandament moral mai presus de orice pentru acela care-şi iubeşte Patria. Pregătirea unei generaţii sănătoase pentru ziua de mâine, este cel mai înalt şi mai sfânt comandament, pe care trebue să-l aibă conducă­torii unui neam. Rezultatul a cela ce se vede azi este dovada că, un­ popor ca al nostru poate face orice. Bine condus — condus mai ales cu suflet şi cu dragoste — vom putea deveni un popor capabil să se impună admiraţiei întregei omeniri. Pentru voi, cetăţenii şi ostaşii de mâine, pentru voi muncim noi, pentru voi să pregătim o Românie nouă, în care să trăiţi tot aşa de fericiţi cum au trăit generaţiile dinainte de război. Vi se cere însă şi vouă un lucru, care este chezăşia unui progres sigur, vi se cere dra­goste pentru conducători şi mai presus fie toate dragoste şi con­ştiinciozitate în muncă. Muncind fără preget, mun­­cind cu dragoste, veţi fi acei cari veţi clădi o ţară nouă, o ţară puternică, o ţară care nu va putea fi biruită pe niciun teren. Aceasta trebue să fie credinţa care să vă conducă de azi înain­te şi care trebue să fie idealul întregii voastre vieţi. Aşa cum s’a început prin a­­ceastă mişcare a tineretului o viaţă nouă, pentru ţara noastră, tot astfel va trebui, dându-ne mâna cu toţii, să creem în ju­rul acestei mişcări o viaţă nouă pentru oricare moment al nea­mului nostru. Voi, luptătorii de mâine şi noi cei de azi, trebue să fim mânaţi de aceiaş credinţă şi de acelaş ideal. Educaţia nouă care vi se cere, o educaţie de dragoste dar şi o educaţie de disciplină, iată baza pe care va trebui aşezată noua clădire a Statului român. Către voi, dragi copii, la a­­ceastă serbare care îmi umple sufletul de nemărginită bucu­rie, merge sufletul şi credinţa Mea şi din toată inima vă spun acele cuvinte, care reprezintă un întreg ideal de viaţă : „CURĂŢENIE DE VIATA SU­FLETEASCA SI TRUPEASCA” SANATATE! Urale şi ovaţiuni prelungita au acoperit cuvintele Suveranu­lui. €©H6r ms&re la pag. 3-a Un nedreptăţit: Eugen Goga de prof. I. LUPAŞ Un nedreptăţit al contempo­ranilor şi al sorţii a fost în multe privinţe, regretatul Eu­gen Goga. Activitatea lui publi­cistică s’a ridicat adeseori dea­supra nivelului obicinuit, împo­dobind­­ coloanele cotidianelor din ultimul sfert de secol cu ar­ticole, cari ar merita să fie sal­vate din osânda anonimatului şi reproduse, ca model de cuge­tare vânjoasă şi de expresiune lapidară, în orice antologie a ziaristicei române dela începu­tul secolului XX. Din frământarea creerului şi a condeiului său n’au izvorât însă numai produse ziaristice, efemere deopotrivă cu clipa, care le-a dat naştere, ci au re­zultat şi opere de valoare per­petuă ca „Cele două Siberii“ şi ca romanul „Cartea Facerii“, so­cotit în­deobşte drept unul din cele mai izbutite romane de răz­boi, cu care se poate mândri li­teratura noastră. Prin paginile acestui roman, ca şi prin nenu­măratele lui articole de ziar şi de revistă, Eugen Goga lasă ge­­neraţiunilor viitoare o moşte­nire bogată în idei directive, ce s’ar cuveni să rămână adânc brăzdate pe lespedea inimilor româneşti, spre a le călăuzi in­ cărările vieţii, făcând să rodea­scă tot mai din plin ţarina cu­getării şi a culturii naţionale. Vor şti ele să păstreze, în lu­mina pietăţii şi a recunoştinţii, amintirea acestui viguros luptă­tor cu condeiul, care a reuşit să prindă în slova cea fără de moar­te a tiparului frumuseţa atâtor gândiri înalte, izvorâte din su­fletul care a vibrat continuu de toate aspiraţiile spre progres ale neamului său? Impresionat de lectura roma­nului său de război, în care am văzut cu plăcere puternicul ta­lent al scriitorului Eugen Goga desfăşurându-se în toată pleni­tudinea, am adresat fratelui său Octavian întrebarea, dacă n’ar fi cazul a se da acestei o­­pere atenţia cuvenită prin de­cernarea premiului naţional pentru­ literatură şi l-am rugat să facă, in calitate de membru, al comisiei respective, o propu­nere în acest sens. — Dacă n’ar fi vorba de fra­tele meu, aş putea face o ast­fel de propunere, căci romanul acesta este operă de reală va­loare. Aşa, însă nu pot­ las să judece alţii şi să facă propune­­rea, dacă şi când vor afla de cuviinţă! (Continuare in pagina 2-a)

Next