Universul, august 1936 (Anul 53, nr. 225-240)
1936-08-16 / nr. 225
. r 225 Duminică, 16 August 1936 O ANIVERSARE GLORIOASA CELE DOUĂ CONSILII DE COROANĂ La St. Moritz, în vara lui 1914. Intr’o după amiază, se afinează în sala cea mare a hotelului telegrama anunţând ucliderea Moştenitorului tronului ausra-unigar şi a isoţiei sale morpamaitice, la Serajevo. Un profesor deda facultatea de Snept din Petersburg, care cu feostaa dreptul civil român pentru că preda această materie Comparativ cu degiiuiurile din ţările vecine, Getinie, sicrie în franţuzeşte pe agenda de avocat! MVom avea război’’. _ A doua zi, ceia mai mare parte din vizitatori părăsesc splendida localitate din Bngâdina. Ila 16 iulie — rămânem pe planul vechiului calendar —• tAudraa-Ungiarina dfloară războiSerbiei. La 18 Iulie, Germania declară război Rusiei, iar peste trei zile graniței, invadând Belgia, pentru a cărei neutralitate inviolabilă semnase tratatul, considerat ca uin Simplu petec die hârtie, după expresia de sinistră celebritate a cancelarului în parlamenentul din Berlin. La 23 iulie, Consiliul de Copotari, ţinut la Sinaia, este convocatspre a hotărî atitudinea României. Puterile Centrate ceruseră ţării poiâstr© să intre imediat în război alături de ele. România n’avea această obligaţiune. România încheiase la Viiena, la 30 octombrie 1883, un tratat cu Austro-Ungaria, în care se găsiră şi „accesiunea“ Germaniei, semnat de Dimitrie Stiurdza din partea României, de Kalpofeji din partea Austtro-Ungariei și, de contele Berchem din partea Germaniei. Art. 2, dinacel tratat, reînnoit la fiecare cinici ani, prevedea următoarele: „Dacă România, fără nici o provocare din partea sa, va fi atacată, Austro-Ungaria va fi datoare să-i dea în timp utn ajutor şi asistenţă împotriva agresorului. „DACA AUSTRO-UNGARIAVA FI ATACATA, IN ACELEAŞI ÎMPREJURĂRI, INTRTUNA DIN PĂRŢILE SALE VECINE CU ROMANIA,, CASUS FOEDERIS SE VA PREZENTA DE INDATA PENTRU ACEASTA DIN Aşadar, tratatul avea numai caracter defensiv, nu şi ofensiv. România se afla în faţa unei agresiuni săvârşite de aliata sa, nu în faţa unei agresiuni suferite de aceasta. Serbia nu atacase, fusese atacată. In această privinţă, patru elemente, cel puţin, suprimă orice putinţă de discuţiune. Anglia intră în război pentru că Germania a violat neutralitatea Belgiei, aşa precum Austro-Ungaria atacase pe Serbia. Italia n’a imbtrat în război alături de aliatele sale Austro-Ungaria şi Germania, pentru că nu funcţionase casus foederis, prevăzut în tratatul de alianţă cu caracter tot defensiv. Tratatele de pace, semnate şi nu „diktate” de puterile atacate şi învingătoare, au înregistrat cu dată certă recunoaşterea vinovăţiei şi a răspunderii puterilor agresive şi învinse în deslăţuirea războiului mondial. In sfârşit, istoria a autentificat acest adevăr eternic. In aceste condiţiiuni, România n’avea datoria să, coopereze la agresiunea săvârşită împotriva unor naţionalităţi libere, la extinderea represiunei exercitate asupra altor naţionalităţi, la întemeiereasenvitulţii militarismului teurtion pe continent, la sdruncinarea civilizaţiei. România avea altă datorie: ca, atunci când marii aliaţi au proclamat ca deviză a războiului la care fusese provocaţi, liberarea naţionalităţilor, să-şi consacre toate forţele materiale şi morale îndeplinirei unităţii naţionale, întreglireii neamului. Nu este momentul să reconstituim împrejurările în cari s’a luat hotărârea în Consiliul de Coroană de atunci. Dar vitejia morală şi înălţarea sufletească a aproape unanimităţii conducătorilor ţării în interpretarea instinctului naţional şi în viziunea sfârşitului războiului, constitue una dintre cele mai glorioase pagini din Istoria neamului nostru. Este sigur că, dacă în Iulie 1014 România n’ar fi rămas în expectativă armată, — situaţiun© tranzitorie şi implicit ducând (La hotărîrea luată după un an, — ci ar fi cedat sugestiunilor şi presiunilor puterilor centrale şi ale infimei minorităţi de oameni politici cari n’au ştiut să fie oameni de stat în cel mai greu ceas al patriei, ea s’ar fi găsit astăzi într’o stare catastrofală, pe ale cărei proporţii nu le-ar fi egalat decât soarta milioanelor de fraţi, cari aşteptau liberarea şi unirea, şi cari le pregătiseră printr’o rezistenţă fără pereche în timp şi în spaţiu. România a avut doi Mărăşeşti-Unul politic, în 1914, la Sinaia. Altul militar, în 1917, pe Siret. Cel de al doilea n’ar fi existat fără cel dintăiu. Este adevărul istoric. Acţiunea naţională, condusă de patrioţi ca Take Iomescu, N. Filipescu, B. Delavrancea, dr. C. Istrati, N. Iorga, şi atâţia alţii ; acţiunea diplomatică, condusă de Ion I. C. Brătianu în acelaş gând şi în aceeaşi simţire, au dus — şi nu puteau decât să ducă — la Consiliul de Coroană ţinut la Cotroceni, în dimineaţa zilei de 14 August 1916, şi la ordinul de mobilizare de la 15 August 1916, pentru intrarea România în război alături de Aliaţi. In acea zi, Regele Ferdinand care declarase odată cu prestarea jurământului la urcarea pe tron că „VOI DOMNI CA BUN ROMAN”, se adresează ţării şi armatei cu două manifeste pe cât de lapidare, pe atât de impresionante. De aceea, în această zi istorică, se cuvine să întrunim în omagiul de recunoştinţă al naţiunii întregi şi eroismul moral, şi eroismul vitejesc, cărora se datoreşte împlinirea aspiraţiunilor naţionale, întregirea neamului românesc. M. MORA TARE IONESCU M. S. Regele Carol II, — ca principe moştenitor, — pe front, întreţinându-se cu generalul Moşoi UNIVERSUM Proclamaţia M. S. Regelui Ferdinand către poporul român, la 15 August 1916 Români. Războiul, care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a sdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pentru viitor numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa pacinică a popoarelor. ’ Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziuă Unirii lui. După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeeze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat să întregim opera lor, închegând numai pentru o clipă : Unirea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul lui de veci. In noi, în virtuţile, nu vitejia noastră stă putinţa de a le redă dreptul ca, într’o Românie întregită şi liberă, dela Tisa până la Mare, să propăşească în pace, potrivit datinilor şi aspiraţiunilor gintei noastre. Români, însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen, războiu, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei. Cu Dumnezeu înainte! FERDINAND Preşedinte al consiliului de miniştri şi ministru de război ION I. C. BRATIANU ministru al afacerilor străina EMAN. PORUMBARU ; ministru de finanţe, EMIL COSTINESCU ; ministru de interne, VASILE G. MORŢUN; ministru de domenii, ALEX. CONSTANTINESCU; ministru de industrie, ALEX. RADOVICI; ministru de lucrări publice, Dr. CONST. ANGELESCU ; ministru de justiţie, VICTOR ANTONESCU; ministru de culte şi instrucţiune publică, ION G. DUCA. Proclamaţia către armată OSTAŞI: V’am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voevozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţi zac în pământurile ce veţi desrobi, vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins la Războeni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu cari ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-l tndurăm însă greutăţile, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună. Dealungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi. FERDINAND 15 August 1916. M. S. REGINA MARIA Foto Julietta mm vé ro» m n «m m Anumite evenimente mari istorice, care sunt înregistrate, de omenire, la intervale de secole, cară să fie reîmprospătate în, văzul şi simţirea generaţiilor actuale, şi să nu fie uitate niciodată, ci să stea, continuu, prezente în înţelegerea şi aprecierea contemporanilor, prin faptul că tot ceea ce este existent în viaţa trăitoare, de-acum, se datoreşte înaintaşilor noiştri. Un mare eveniment istoric, de o atitudine cavalerească şi ţinută demnă, care adaugă la fiinţa şi existenţa etnică a neamului românesc în destinul providenţial hărăzit eternităţii, este actul determinant prin care regatul României libere şi independente a hotărit să intre în 1916, în războiul mondial, alături de marii ei aliaţi. După anumite legi naturale, pe temeiul puterii de atracţiune şi de contopire fizică a aceleiaşi materii, sortită să facă un tot comun, — aşa, neamul nostru, neaflat în întregul lui la un loc, trebuia să se contopească, neîntârziat, într’un intrarea româniei IN RĂZBOI Intrarea României în război, alături de Puterile înţelegerii, a fost hotărîtă în urma Consiliului de Coroană, prezidat de Regele Ferdinand I, ţinut la palatul regal, de la Cotroceni, din Capitală, în dimineaţa zilei de 14/27 August 1916, la care au participat: Moştenitorul Tronului Principele Carol, membrii guvernului ţării, preşedinţii Camerei şi Senatului, foştii prim-miniştri, şefii de partide şi foştii preşedinţi ai Camerei. Regele ia cel dintâi cuvântul prin care îşi exprimă convingerea, la care a ajuns, împreună cu guvernul, pentru intrarea României în războiul mondial alături de Puterile înţelegerii ; apoi primul-ministru Ion I. C. Brătianu, arată mersul tratativelor cu aliaţii, în decursul celor doi ani de neutralitate, şi rezultatul dobândit, din care reiese neapărata nevoie a intrării în acţiune a ţării pentru realizarea idealului naţional românesc. La ora 13, Consiliul de Coroană ia sfârşit, prin hotărârea luată ca regatul României să intre în acţiune, imediat, în aceiaşi zi. Această ştire, împrăştiată ca fulgerul, în toată ţară, a fost primită cu un entuziasm de nedescris de întregul popor şi de toată armata.In seara aceleaşi zile, la ora 21, când ministrul României, la Viena, prezenţa guvernului austtro-ungar declaraţia de război, trupele de acoperire ale armatei noastretreceau frontiera Carpaţilor. Germania, şi ea, din ziua de 15/23 August, se consideră în stare de război faţă de România, şi-i comunică acesteia acest demers. România nu declară război Bulgariei; în schimb, aceasta din urmă declară război ţării noastre, în ziua de 19 August. Intrarea României în război are darul de a fi oprit, numaidecât, ofensiva germană la Verdun. ALIANŢA ŞI CONVENŢIA MILITARĂ încă de la 4/17 August 1916, pe de o parte între România, iar pe de altă parte între Franţa, Anglia, Italia şi Rusia, se încheiase un tratat de alianţă şi o convenţie militară prin care se statornicesc condiţiile politice şi militare pentru intervenţia României în război. Tratatul de alianţă garanta integritatea teritorială a regatului nostru, im toată întinderea frontierelor sale, şi, totdeodată, prin intrarea în război, a ţării noastre, i se recunoaşte României dreptul de anexare a teritoriilor monarhiei austrounngare stipulate şi determinate prin art. 4 al tratatului de alianţă ; nici o parte contractantă să nu încheie pace separată sau pace generală decât în unire şi în acelaş timp (art. 5), iar la încheierea tratatului de pace, teritoriile monarhiei austroungare (arătate prin art. 4) să fie anexate României (art. 5). Convenţia militară, ca urmare a tratatului de alianţă citat mai sus, încheiată între aceleaşi puteri, angaja mobilizarea forţelor de pământ şi apă ale României şi atacarea Austro-Ungariei cel mai târziu la 15/28 August 1916 (opt zile după ofensiva de la Satanic), operaţiunile ofensive ale armatei române să înceapă în chiar ziua declarării războiului (art. 1). Armata rusă să acţioneze energic, pe tot frontul austriac, în special să întreprindă ofensiva viguroasă în Bucovina (art. 2). In ziua mobilizării armatei române, Rusia să trimeată în Dobrogea, două divizii infanterie şi o divizie cavalerie, pentru cooperarea cu armata noastrăîmpotriva armatei bulgare (art. 3), iar aliaţii să precedeze, cu cel puţin opt zile, prin ofensiva de la Salonic, intrarea în război a României, pentru a-i uşura mobilizarea şiconcentrarea această ofensivă va începe la 7/20 August 1916 (art. 3). Aliaţii să procure României muniţiuni, materiale de război, cal, cauciuc, medicamente, subsisteme, echipament (art. 4—7). Cooperarea armatelor aliate comportă păstrarea comandamentelor aparte, zone destinate de operaţii, completă independenţă în conducere şi linie de demarcaţie între armate (art. 8. 9). „Scopul principal al acţiunii române, atât cât situaţia militară de la sud de Dunăre o va permite, va fi Transilvania, în direcţiunea Budapestei’’, (art. 9). FORŢELE NOASTRE MOBILIZATE La 15 August 1916 România a mobilizat următoarele unităţi: marele cartier general (M. C. R.), 4 comandamente de armată, 6 comandamente de corp de armată; 2 divizii cavalerie; 20 divizi infanterie, (s-au mai adăugat, ulterior, încă diviziile 21, 22 şi 23); 1 brig, grăniceri; 5 brigade călăraşi; 2 brig, a 2 reg., artilerie grea; 1 divizion arti. munte; 113 tunuri antiaeriene; 26 baterii şi 52 turele artil. cap de poduri: Turtucaia, Silistra şi Cernavodă; artilerie de poziţie: 20 baterii; geniu: 1 reg. C. F., 1 reg. ponton., 1 batal., specialităţi cu 1 comp aerostaţie; aviaţie; 4 escadrile, cu 28 avioane; corpul automobilelor; marina; 2 escadre pe Dunăre; cetatea Bucureşti şi regiunea F. N. G.; etapele; părţile sedentare (P. S.) şi formaţiuni din zona interioară. Unităţi totale : 366 batalioane, cu 413 mitr. câmp şi 161 mitr. de poziţie.146 batal. active ale rea. 1-40; 120 bat. cadre ale reg. 41-80; batal. iv. teritoriale şi 20 batal. miliţii); 104 escadroane cu 40 mitr.; 379 baterii. Efectivul mobilizat a fost: 19843 ofiţeri şi elevi, 813,758 reangajaţi şi trupă şi 281, 210 cai. Sau armată de operaţiuni: 624,139 trupă şi 15,949 ofiţeri, iar zona interioară (stabilim, şi P. S.): 191,619 trupă şi 3894 ofiţeri. In afara efectivului mobilizat se mai dispunea de încă 420,870 oameni (disponibili, dispensaţi, scutiţi, tineri contingentul 1917 şi tineri între 18 şi 20 ani), dispunăndu-se, pentru mobilizare, de un total de 1,234,628 oameni, care reprezenta 15% din populaţia ţării şi 30'ro din populaţia bărbătească. Efectivele pe arme ale trupelor combatante erau repartizate astfel: cartiere generale: 600 ofiţeri şi 2820 trupă (0.4°Io); infanterie: 8116 pf. şi 413.839 tr. (81%); cavaleria: 772 pf. şi 21.037 tr. (40 tr.); artileria: 1763 pf. şi 47046 tr. (9%); geniu: 375 pf. şi 18844 tr. (4%); aviaţia: 40 pf. şi 1000 tr. (0,2%); marina 206 pf.şi 2070 tr. (P,); jandarmi: 18 of. şi 2070 tr. (0,4%). Dela 1913 şi în timpul neutralităţii ţării, s’a continuat cu înzestrarea armatei, cu echiparea şi cuinstruirea ei . PLANUL NOSTRU DE CAMPANIE „După izbucnirea războiului mondial şi până la intrarea României în acţiune, ipotezele de război au fost modificate sau completate în raport cu schimbările survenite în situaţia politică şi militară generală, în special în situaţia de pe frontul oriental şi din Balcani, cât şi în raport cu mersul tratativelor politice şi militare, între România şi aliaţi, în vederea intrării în acţiune”, (pag. 83, opera „România în războiul mondial 1916—1919”), înaintea încheierii tratatului de alianţă şi convenţiei militare între România şi Puterile înţelegerii, la 13 iulie 1916 s’a trimes comandamentelor şi trupelor armatei noastre planul de campanie alcătuit sub denumirea de „ipoteza Z”. Scopul urmărit prin intrarea în război, statornicit prin planul de campanie, consta în realizarea idealului naţional, care era să fie atins prin cucerirea teritoriilor locuite de românii ce se aflau în Austro-Ungaria. „Pentru atingerea acestui scop, majoritatea forţelor : Armata I, II şi de Nord — întărite, ulterior, cu corpul 5 armată, iniţial in rezerva generală — reprezentând 75% din totalul forţelor, trebuiau să opereze ofensiv în Transilvania, Banat şi Ungaria, atacând în direcţiunea generală Budapesta. Armata III (restul de 25% din forţe) trebuia să asigure libertatea de acţiune a ofensivei în Transilvania, apărând frontierele de Sud”, (p. 97, idem). SITUAŢIUNEA PE CELELALTE FRONTURI Care era situaţiunea pe celelalte fronturi de luptă la intrarea României, în război ? Pe frontul occidental. Ofensiva germană de la Verdun fu oprită definitiv în ziua intrării României în acţiune. Ea avusese drept rezultat sleirea a 43 divizii germane şi 65 divizii franceze. Ofensiva franco-engleză de pe Somme, care silise pe germani să bage în foc 39 divizii, consumă şi ultimele rezerve ale aliaţilor noştri. Intr’un cuvânt armatele aliaţilor noştri nu erau în putere de a imobiliza forţele germane pe acest front. Pe frontul italian operaţiunile stagnau; rezervele italiene se consumaseră în timpul ofensivei ausitriace (în Mai 1916), în contraofensiva italiană în Tirol şi în ofensiva italiană de pe Isoneo (de la începutul lui August). Austriacii, aşadar, pot să transporte parte din forţe, de pe acest front, în Galiţia şi în Bucovina, sub ameninţarea ofensivei lui Brussilov. Pe frontul oriental, ofensiva lui Brussilov, începută la 22 Mai (4 Iunie), este oprită, la 17/30 Iulie 1916, din lipsa rezervelor şi muniţiilor. Pentru a face faţă ofensivei ruseşti, Puterile Centrale aduc, pe frontul Galiţiei şi Bucovinei, 26 divizii germane, 7 divizii austriac© şi 2 divizii turceşti. Aşa că armatele ruseşti nu mai au energia şi capacitatea să execute nici o operaţiune în August 1916. Pe frontul balcanic armata aliată de la Salonic avea următoarele divizii : 4 franceze, 5 engleze, 6 sârbe, 1 italiană şi 1 brigadă rusă, sub comanda’generalului francez, Saraill, care, prin convenţia militară dela 4/17 August 1916, era obligată să preceadă, cu 8 zile, intrarea României in acţiune, printr’o ofensivă viguroasă, — ceeace nu s’a realizat neavând capacitatea trebuitoare ca să imobilizeze armata bulgară pe frontul dela Salonic. In rezumat, la intrarea Ro-(Continuare in pag. 5-a) de general N. NEGREANU MAREȘALUL PRESAN singur trup, într’o singură închegare, în toate mădularele lui fizice şi spirituale. MAREŞALUL AVERESCU I i TS" 15 August 1936, întreită sărbătoare..« De pe şes, de pe plaiuri, de pe munţii, din clopotniţe de bisericuţă sau catedrale răsună azi glasul clopotelor. Românimea eîn sărbătore. o întreită sărbătoare. Ziua Adormirei Maici Domnului, Sfânta Măria cea Mare, prăznuită de tot creştinul. E ziua când aceleaşi clopote acum douăzeci de ani chemau la datorie pe flăcăi, pentru lupta de dezrobire a fraţilor, lupta de întregire a neamului. E şi ziua marinei, straja ţării la apă, Dunăre şi Mare, fala ţării peste mări şi oceane. Marinari credincioşi şi-au ales pe Maica Domnului ca ocrotitoare, iar poporul întreg, chiar pe acolo pe unde trece doar un pârâiaş a ţinut să fiealături de ei. Anul acesta ziua marinei are o însemnătate mai mare ca oricând. Deşi se va serbători în acelaş cadru ca în ceilalţi ani, câteva realizări dau speranţe noi şi mari, că falsa concepţie care pretindea că „marina e un lux” a fost înmormântată, iar adevărul „marina e o necesitate“ a fost înţeles şi luat în seamă în mod serios. Dacă examinăm situaţia marinei comerciale, constatăm că în acest an s’a lansat pe Dunăre marele şi elegantul vapor „Regele Carol II” şi s’a comandat pentru mare două vapoare de pasageri ca din nou flota noastră să fie fruntea în mareei noastră. Este un frumos şi feraricit început, care trebuie continuat. Era şi timpul. Cifrele precise arată cât de nenorocită era situaţia: la Dunăre doar 6% din trafic era românesc, iar la mare doar 12%. Tancuri venite de des parte, norvegiene şi până şi japoneze ne cară petrolul nostru* iar pasagerii cari pe vremurul erau numai ai noştri, azi ni-i fură transatlanticele poloneza şi „oceanicele“ bulgăreşti, ale unei Bulgarii mici şi înfrânte în război... Marina militară botează astăzi primul submarin „DELFTINUL” pentru care ţara, graţia ziarului „Universul”, a subscris aproape trei milioane aur în, 1914. Dar... cu o floare nu se face primăvară. E destul să examinăm balartiţa forţelor navale din Mareta Neagră pentru a vedea inferioritatea noastră. Până şi bulgarii, cari după tratate n’au voie să se înarmeze, au comandat două submarini în Germania. Putem noi să rămânem îdi unul singur? In toate colţurile ţării azi se fac chete pentru „Liga Navală Română”. Liga aşteaptă cu toată încrederea ca din ce se vor aduna să poată asigura ţării cel puţin o jumătate din sub* marinul de care ţara are afaso* fută nevoe. Nu fugiţi de chebatorii puşi de prefecturi şi garnizoane, persoane de încredere deci, l imitaţi pe vecinii noştri poloni( iugoslavi şi bulgari, cari de ziua marinei lor se bat să-şi dea obolul pentru Liga Navală respectivă, pentru marina lor. Dragoste pentru mare şi marinari nu stă numai în a ne prăji la plaje sau a ne arăta nemulţumiţi când suferim de rău de marei. Trebuia să facem ca plaja şi marea să fie ale noa-stre. Să ne simţim totdeauna stăpâni pe ele şi ca apărarea pe apă să fie la înălţimea ne-* voilor. Să nu aşteptăm ajutorul altora, —■ războiul ne-a arătat ce însemnează, — ci să fim gatd a ne apăra ce e al nostru prin noi înşine. Nu uitaţi: daţi pentru al doilea submarin, fiindcă daţi pentru liniştea voastră şi a copiilor voştri, pentru buna stare a poporului românesc, pentru liniştea de mâine şi pentru demnitatea de totdeauna a României! Comandor AUREL NEGULESCU L . C. BRATIANU M. S. Regele Ferdinand inspectând frontul în primele linii, în 1916 Cum au intrat trupele noastre in Braşov, la 16|29 August 1916 Din notele zilnice ale d-ruluî G. Baiulescu, întâiul primar român al Braşovului La 15 August se împlinesc 20 de ani dela intrarea trupelor române în Transilvania. Găsim interesant, cu ocazia acestei glorioase aniversări, să descriem felul cum au decurs evenimentele la Braşov. Am putut obţine de la familia regretatului dr. G. Baiulescu, întâiul primar român al Braşovului, notele sale zilnice, în care arată cum s’a ocupat Braşovul de armata română la 16/29 August 1916. Când ştirile triste şi neliniştitoare soseau de pe fronturile de luptă, românii braşoveni au petrecut zile şi nopţi întregi, cuprinşi de emoţie şi îngrijorare, aşteptând cu chinuitoare nerăbdare rezultatul luptelor crâncene şi hotărâtoare ce se dădeau la Sibiu, la Perşani, Ţânţari şi în câmpia Braşovului. Mai toţi fruntaşii, împreună cu un mare număr de locuitori din Braşov şi din comunele învecinate, au fost nevoiţi să ia drumul exilului, părăsindu-şi casele şi avutul, după retragerea trupelor române, spre a nu cădea jertfe furiei ungurilor, triumfători momentan, pentru purtarea frăţească arătată trupelor române. Pribegia lor a durat mai mult de 2 ani la Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Odesa. Dr. G. Baiulescu, reîntors în Decembrie 1918 la Bucureşti, după isbânda definitivă a aliaţilor, a primit din partea prezidentului de atunci al Consiliului dirigent din Ardeal, numirea de prefect al judeţului Braşov — primul prefect român — luând în primire funcţiunea in ziua de 13 Ianuarie 1919. Cu ocaziunea primei aniversări a reocupării Braşovului de trupele inamice, un publicist maghiar, dr. Schmidt Tibald a tipărit o broşură intitulată „Braşovul în timpul invaziunii române“, în editura ziarului „Brassói Lapok“. In prefaţă d. Schmidt scrie că a considerat drept o chestie de onoare să publice întâmplările cuprinse în broşura sa. A trăit tot timpul, după reocuparea Braşovului, în acest oraş; a avut deci ocaziunea „să audă în fiecare zi câte ceva din cele petrecute între zidurile Braşovului cât timp a ţinut ocupaţiunea românească”. In notele zilnice ale d-lului Baiulescu, acesta a reprodus de multe ori fragmente din broşura d-lui Schmidt, cu scopul de (Continuare in pag. 5 a) BARBU DE LAVRANCEA