Universul - Capitala, ianuarie 1944 (Anul 61, nr. 1-30)
1944-01-11 / nr. 10
Anut sil 61-lea 6 Fegani Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLAR Ul 7 EEI fffi# pwrtală plătită in numerar conform aprobării Dir. G-Ie F. T. T. Nr. 24,4647939 CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-55 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.50.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 RĂZBOIUL §I PROBLEMELE SOCIALEI COASTA ATLANTICULUI,, O discuţie academică se urimează în presa dintr’o ţară neutră pe tema înţelesului real, semnificaţiei adevărate, adânci, a cuvintelor progres şi civilizaţie, care în mintea gânditorilor secolului trecut erau socotite că se referă nu numai la propăşirea tehnică şi materială, nu numai la confort şi la higienă, ci la acea îndulcire a moravurilor, a raporturilor dintre oameni, care înseamnă adevăratul progres pe calea civilizaţiei umane. Ştiinţa, medicina, arta construcţiei, toată gândirea, toată spiritualitatea omenească, au făcut paşi atât de uriaşi incât multora dintre oameni nu le vine să creadă că marile minuni ale tehnicei de azi — tren, telefon, automobil, anestezie, radio, avion, etc., etc. — n’au o sută de ani vechime. Din nenorocire civilizaţia nu s'a întins în domeniul moral , ura şi înverşunarea n’au fost abolite aşa cum credeau filosofii veacului trecut şi vremurile pe cari le trăim îndeamnă pe toţi să facă reflecţia că în acest domeniu regresul este vizibil, incontestabil. Din seria de studii literare, sociale şi economice pe cari le publică şcoala politehnică federală din Zürich, studii menite să îmbrăţişeze şi să lămurească toate aspectele concepţiilor noui ale vieţii moderne, e de remarcat minuţiozitatea cu care profesorul Albert Picot disecă ,,problemele sociale în timpul războiului“. Dacă multe din feţele problemei prezentată de profesorul Picot se referă la situaţia ţării sale — structura politică, economia particulară, menţinerea finanţelor sănătoase, etc. — concluziile privesc acele două cuvinte pline de conţinut cari cuprind viitorul însuşi al omenirei, cuvinte de cari pomeneam la începutul acestor rânduri: progres şi civilizaţie. In încheerea lucrării d-sale, concluziile iau aspectul unui apel călduros şi patetic, adresat tuturor păturilor sociale, îndemnându-le să păstreze strâns contact între ele, să fie unite într’un sentiment de încredere reciprocă, pentru că numai astfel munca fiecărui component al colectivităţii naţionale va fi folositoare ţelului de a creia şi menţine un nivel de viaţă cât mai ridicat pentru toţi. Servim progresul şi civilizaţia lepădându-ne de egoisme şi prejudecăţi speciale şi luptând pentru a creia din acea interdependenţă a tuturor factorilor de producţie — capital, pricepere, muncă — o solidaritate reală, efectivă fără de care nu putem să evităm haosul urmărit de cei cari cred că vor putea construi ceva temeinic pe ruinele civilizaţiei seculare. Dacă adevărul elementar în viaţa socială de totdeauna este că nimic bun nu se poate obţine fără muncă, fără trudă, fără perseverenţă şi fără pricepere, timpurile de azi cărora frământările războinice de apocalips le-au dat o îngrijorătoare perspectivă a evoluţiei lumii de mâine, ele impun strânsa unire, închegarea solidară a tuturor păturilor social pentru că laolaltă se vor simţi mai tari, mai puternice, să înfrunte eventualităţile. Experienţele au dovedit şi profesorul elveţian nu face decât să sublinieze o convingere unanim adoptată de toate minţile luminate, că numai prin această solidarizare a tuturor factorilor de producţie, deci a tuturor păturilor sociale, poate fi salvată civilizaţia şi poate fi îndrumat progresul arfian pe căile înţelegerii, a respectului dreptului fiecăruia, pe căile vieţii -de propăşire materială şi morală care reprezintă sensul însuşi al existenţei fiinţei cugetătoare. ROMANUL însemnări culturale ŞI CULTURA de CONSTANTIN KIRIŢESCU Citeam deunăzi un ,,bilanţ literar” al anului expirat, aşa cum se obişnueşte în ziarele de Anul Nou. M’a interesat constatarea autorului că anul ce a trecut treibue considerat ca un an bun pentru literatura românească. S’ar fi tipărit multe cărţi în 1943. Printre ele locul de frunte îl ocupă romanul. Favoarea de care se bucură romanul în publicul cititor este probată prin marele număr de ediţii trase din unele dintre ele. Semn bun, încheie cronicarul, e o dovadă că începem să avem şi scriitori, şi public cititor. Să fie oare adevărat că măsura valorii producţiei literare o poate da numărul romanelor apărute şi al ediţiilor trase din ele? îmi îngădui să cred că este o greşită interpretare a noţiunii „literatură’’ şi implicit a aceleia mai cuprinzătoare, de „cultură” Gen literar modern, romanul se integrează în cultură atunci când pe lângă haina artistică a formei, el are şi calităţi de fond: informaţie interesantă, observaţie exactă, analiză psihologică ori socială bine făcută. Romanul trebue să fie deci produsul armonic al unui complex de însuşiri: documentare, putere de evocare, composiţie. Scrierile unor Dickens, Balzac, Zola, Tolstoi, Sienckiewicz, ş. a — ca să alegem nume numai din literatura universală — întrunesc laolaltă, în diferite dozări, aceste calităţi şi de aceea ele sunt socotite printre operele reprezentative ale genului Dar, în preajma falnicilor stejari ai unei păduri, năpădeşte şi puzderia buruienelor mărunte. Uşurinţa de condei a unor scriitori a creiat literatura minoră a romanului — foileton — ai cărui mari maeştri au fost un Ponson du Terrail, un Xavier de Montepin şi alţii mulţi, inventivi în arta de a turna în forme pUţin îngrijite icoane false ale vieţii, urmărind senzaţionalul, zugrăvind-o în culori violente şi stridente. Din acesta au derivat apoi romanul de aventuri, romanul criminal şi poliţist, romanul de amor degenerat în scrieri licenţioase, mergând până la pornografie, etc. Contorît la nivelul publicului fără cultură, fără pretenţii şi fără discernământ, romanul este hrana intelectuală a leneşilor. Şi cum oamenii fără cultură, incapabili de efort intelectual, amatori de sensaţii tari, alcătuesc majoritatea publicului cititor, romanul prost a devenit o marfă căutată în librărie, iar editorii ^Continuare in pag. 2-a) Fortificaţie de pe coasta de Vest (PKWb) Profesorul I. Simionescu pe catafalc Corpul neînsufleţit al profesorului I. Simionescu a fost aşezat ori pe un catafalc în incinta Academiei Române, al cărei preşedinte era. Slujba înmormântării se va oficia Marţi, ,11 ianuarie, ora 2 d. a. PE FRONTUL DE RĂSĂRIT, SE DUCE UN RĂZBOI. DIN CE IN CE MAI ASPRU Comunicările germane anunţă lupte la Sud-Vest de Kirovograd şi zădărnicirea încercărilor de încercuire din sectorul Vitebsk Berlin, 9 (Rador). — Se dau următoarele amănunte asupra situaţiei de pe frontul de răsărit: Faptul că sovieticii au pierdut în cursul zilei de 8 ianuarie un număr de 184 de care blindate şi 30 de avioane Stormovik arată că bătălia de iarnă continuă cu aceeaşi îndârjire şi că formaţiunile germane, cu toate îndelungatele săptămâni de lupte din cele mai grele, sunt în stare, graţie tacticei lor cunoscute, să provoace pierderi considerabile atacatorilor prin mijlocul contraatacurilor foarte viguroase. Statul major sovietic ,se vede pus în nevoia de a schimba în mod continuu punctele nevralgice ale acestor atacuri, şi aceasta a provocat imense pierderi de vieţi omeneşti şi de materiale — fapt care l-a împiedecat să atingă ţelurile lui strategice, acela de a cuceri şi de a distruge frontul defensiv german, la sud şi la sud-vest, precum şi la nord de Kirovograd, formaţiunile blindate germane, înaintând în formă de evantai au reuşit să forţeze pe inamic să-şi fărâmiţeze presiunea sa de atac Şi la sud vest de oraşul Kirovograd, care a fost evacuat după lupte deosebit de grele şi care acum nu mai este decât un morman de ruine şi de moloz, un contraatac al carelor blindate germane a dat posibilitatea ocupării unei importante coline. In timp ce în sectorul de centru, bolşevicii au rămas inactivi, la vest de Propoisk şi in sectorul Nevel, ei au atacat Sâmbătă in apropiere de Gomei, în doi puncte si şi-au continuat sforţările de încercuire în apropiere de Vitebsk, sprijinindu-se din nou pe puternice formaţiuni blindate In cursul celei de a treia zi a bătăliei, sforţările inamicului au fost din nou zădărnicite. Bolşevicii au pierdut 44 care blindate neputând realiza decât neînsemnate câştiguri locale de teren, care nu sunt în proporţie cu imensele pierderi suferite de el LUPTELE DIN SECTORUL INTERSK Berlin, 9 (Rador). 1— Se dau următoarele amănunte asupra luptelor din sectoarele de nord și de centru ale frontului de răsărit : Cu prilejul încercărilor de înconjurare, operate de soviete, în cursul zilei de 8 Ianuarie, cea de a treia zi de atacuri, bolşevicii au angajat formaţiunile lor blindate die infanterie în lupte, în apropiere de Vitebsk cu speranţa de a forţa liniile, încercare zaflavruca până acum Cu tot sprijinul puternic de avioanele Stormovik, trupele sovietice n’au putut realiza intenţiunea lor de a face o mişcare înconjurătoare, cel puţin, la sud După grele lupte cu şanse schimbătoare şi care au durat ore îndelungate, încercarea sovietică a fost zădărnicită, iar câteva breşe locale au fost zăvorite In sectorul de nord-vest, asalturile inamice au suferit aceia eşec, deşi bolşevicii au angajat in această acţiune puternice formaţiuni blindate." Avioanele de bătălie sovietice au fost forţate să dea lupta fiind risipite ele formaţiunile de avioane de vânătoare germane, înainte de a fi putut ajunge deasupra sectoarelor de luptă. O mare parte din formaţiunile blindate inamice au fost nimicite de barajul artileriei germane, cele câteva care sovietice, care au reuşit să străbată poziţiile germane, au fost nimicite de armele anticar. In total, au fost distruse Sâmbătă un număr de 84 de care sovietice, în ambele sectoare, dintre care 57 numai în sectorul ţinut corp de armata german Noul atac al bolşevicilor la vest de Gomei, atac care de câteva zile se anunţase printr’o intensificare a pregătirilor de asalt in apropiere de Reciţa, era destinat să permită sovieticilor intrarea în districtul Pojessie. Atacatorii s’au izbit de o rezistenţă atât de eficace încât in niciunul din aceste puncte nevralgice ei nu au putut realiza decât câteva focale şi neînsemnate câştiguri de teren Deşi statul major sovietic a concentrat numeroase baterii de artilerie, poziţiile germane au rezistat cu tot violentul tir rostogolitor. Valurile de asalt sovietice au suferit atât de simţitoare pierderi încât numai în 5 puncte inamicul a putut opera neînsemnate pătrunderi locale, dintre care până seara, 3 fuseseră lichidate. Forţele aeriene germane au luat o parte integrală la operaţiunile de atac germane şi la apărarea oţittă încercărilor de străpungere şi de încercuire sovietice. In regiunile şi localităţile din spatele frontului inamic, concentrările de care inamice au fost atacate în parte prin skadatrun îndrăzneţe de lamică înălţime. In districtul Berdicev, da exemplu, o concentrare destul de considerabil de tare, a putut fi complet distrusă prin mai multe atacuri succesive ale avioanelor de luptă de tip greu. Un număr de 20 de care au fost distrusa sau avariate. In sectorul Vitebsk, un grup de care bolșevice a fost atăt de grav topit încât i-a fost imposibil să ia parte la lupte Alte atacuri ale aviatorilor germani au avut efectul de a reduce la tăcere un mare număr de tunuri inamice. Au mai fost repurtate, în afară de aceasta, succese apreciabile în lupta împotriva transporturilor de întăriri inamice. Avioanele de distrugere germane au putut nimici într’un singur sector ele sud, nu mai puţin de 15 trenuri de transport, dintre care trei în mod complet. Un tren de muniţii şi un tren care transporta benzină au făcut explozie. Un număr de 7 staţii de cale ferată au fost incendiate. In sectorul de nord nu se semnalează decât o activitate a elementelor de şoc şi de patrule. Nu departe de lacul Ladoga, concentrările de trupe sovietice au fost în mod eficace bombardate de către aviatorii de bătălie şi de către avioanele de luptă rapide germane. Madrid, 9 (Rador). — Corespondentul agenţiei D. N. R. transmite : Cunoscutul multimilionar nordamerican William Vanderbilt a încetat din viaţă Vineri seară, la locuinţa lui din New York. El era în vârstă de 65 ani. KTv. IO Marți n Ianuarie 1944 6 Pagini DATELE ACTUALE ALE PROBLEflEI AGRARE După mai bine de două decenii de la ultima împroprietărire rurală, continuăm să avem azi o problemă agrară de rezolvat. Şi ea va exista totdeauna, atâta timp cât în mintea noastră va stărui credinţa simplistă şi necontrolată, că soluţionarea nu poate fi realizată altcum decât prin noui exproprieri şi, respectiv, prin noui împărţiri de pământ. Dar, nefericire, uităm că Întinderea pământului nu este elastică şi fără limite, ca să putem lua din ea oricât şi oricând, la infinit. In schimb, însă, sporul populaţiei rurale este un fenomen constant, pe care î l înregistrăm an de an, ridicând astfel nevoile de pământ la cifre care fac cu totul utopică acoperirea lor cu neînsemnatele suprafețe, pe care o nouă expropriere le-ar mai putea oferi. Astfel, după statistica agricolă din 1930, proprietatea mare, care a format în trecut rezervoriul de alimentare a împroprietăririlor ţărăneşti, nu mai dispune azi, ca suprafaţă arabilă, decât de 14% din totalul cultivabil al ţării, adică, în cifre precise, 1.870.000 ha., aflate în stăpânirea a 12.000 de familii. După un calcul al regretatului C. Garoflid, dacă această proprietate ar fi expropriată, lăsându-se proprietarilor numai câte 100 ha., pământul disponibil pentru împroprietărire ar fi de 670.000 ha. Pe de aită parte, numărul țăranilor fără pământ sau cu pământ neîndestulător, e evaluat azi cam la 1 jum. milioane. Cât li s’ar cuveni, deci, din disponibilul realizat printr’o eventuală nouă expropiere? Mai puţin de o jumătate de hectar de cap. Putem socoti cu aceasta rezolvată problema agrară? Fireşte că nu. Dar chiar daca am merge până la exproprierea totală a marei proprietăţi, tot n’am izbuti să asigurăm ţăranilor lipsiţi măcare un hectar de fiecare. Cifrele, adică realităţile, ne desvăluesc deci absurditatea şi inutilitatea unei asemenea soluţii. Iar dacă, contrar raţiunii, s’ar stărui în ea, efectele ei pentru economia generală a ţării — şi mai ales raportându-ne la structura actuală a producţiei naţionale, când materialul lemnos trebue cruţat, iar zăcămintele de petrol sunt limitate şi deci amândouă nu vor mai putea participa în măsură hotărîtoare la echilibrarea balanţei noastre de schimb, ca în trecut, — ar fi cu adevărat dezastruoase. Dar importanţa proprietăţii mari şi mijlocii s’a dovedit nu numai în întreţinerea schimbului cu străinătatea, prin procurarea prisosurilor exportabile, ci şi în asigurarea alimentării interne, mai ales a oraşelor şi a centrelor industriale. Şi aceasta este — să nu uităm — una din problemele cele mai serioase. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să căutăm produsele agricole şi alimentare pe pieţele străine, procurânduni-le pe calea importului. Când, după primul război, chestiunea exproprierii agrare s’a agitat şi în Bavaria, partidul socialist bavarez s-a declarat împotriva ei, pentru motivul că împărţirea moşiilor mijlocii şi mari ar periclita alimentaţia oraşelor. Dar tot marea şi mijlocia proprietate formează la noi principalele laboratoare, care furnizează seminţele nobile, acele produse selecţionate indispensabile bunei culturi. Ele folosesc şi aplică pe teren toate învăţămintele insitutelor de cercetări agricole şi zootechnice şi tot ele întreţin interesul experimentărilor şi asigură progresul şi generalizarea metodelor de cultură raţională. Prin ele — mai mult decât prin fermele model, care costă atât de mult — se difuzează nouile metode de cultură şi toată technica agricolă modernă şi în massa micilor exploatări ţărăneşti. Rămâne totuşi in picioare problema — greaua problemă — a ţăranilor fără pământ sau cu pământ neîndestulător. Ce facem cu ei? E adevărat că nu suntem singura ţară din lume, care ne găsiră în această situaţie. Iată, Italia numără nu mai puţin de 6 milioane de ţărani în această categorie. De asemeni Germania. Şi totuşi niciuna nici alta n’a recurs la expropriere. In schimb pentru ţăranii lipsiţi de pământ toate ţările au găsit o excelentă întrebuinţare în industrie şi în muncile agricole, prin intensificarea agriculturii pe moşiile mari şi mijlocii. Aci, mai ales şi-au găsit, în orice caz, o mai bună întrebuinţare decât şi-ar fi găsit-o in cultura unui pământ propriu, dar neîndestulător sau lucrat fără mijloace technice necesare. Intr’o lucrare a sa din 1938, tot regretatul Garoflid arăta, după registrele unei moşii exploatate intensiv, la noua ţară, că suma salariilor pre care acest fel de cultură le plăteşte la hectar întrece valoarea producţiei agricole brute a culturii ţărăneşti, ceea ce însemna că producţia acelei moşii exploatate intensiv era cel puţin îndoită decât cea ţărănească. Şi atunci, în chipul acesta găsim îndrumarea firească, spre soluţiile raţionale ale problemei noastre agrare. Paralel cu desvoltarea industriei şi a întreprinderilor comerciale, menite să absoarbă o bună parte din prisosurile de braţe rurale, acestea vor găsi cel mai vast şi în acelaş timp cel mai apropiat debuşeu de muncă in cultura intensivă a marei şi mijlociei proprietăţi, ca şi în procesul de industrializare a agriculturii. Este un câmp vast de iniţiative şi de înfăptuiri în această direcţie, care se cer susţinute însă printr’o politică de stat adecvată, hotărîtă să asiste, să încurajeze şi să sprijine realmente aceste transformări, care înseamnă tot atâţia paşi înainte, ai economiei agrare româneşti. H. I. Când cercetăm trecutul de N. BATZARIA Mult regretatul profesor Nicolae Iorga spunea, deseori, că o primă datorie a unui om, care vrea să se ocupe de trebile publice ale ţării, este să cerceteze şi să cunoască trecutul acestei ţări şi al neamului. In cunoaşterea trecutului va găsi îndrumări pentru prezent şi puncte de sprijin pentru viitor. Şi odată cu învăţămintele preţioase, ce se desprind din cercetarea trecutului, va găsi şi puterea de a învinge multe dificultăţi şi mijloacele de a le face faţă cu succes. In împrejurările prin care trecem noi şi celelalte popoare, aceste adevăruri sunt mai actuale decât oricând. Bunăoară, s-au dat şi continuă să se dea asalturi religiei. Cercetând însă trecutul, vedem că, în ce ne priveşte pe noi Românii, astfel de asalturi nu pot avea niciun fel de sorţi fie izbândă. La noi, noţiunea de român nu poate fi despărţită de noţiunea de creştin. In primul rând, din cauza marei vechimi a creştinismului la noi. Suntem, printre toate popoarele înconjurătoare, cei mai vechi creştini. La întrebara când ne-am creştinat, răspunsul e cunoscut : de la începutul începuturilor. Primul om care a vorbit româneşte a fost creştin. Dovada este lesne de făcut. Cuviintele de bază ale credinţei noastre sunt de origină latină, ceea ce arată că legea sfântă a Mântuitorului a pătruns prin coloniştii romanii aduşi de împăratul Traian. Să reamintim unele din aceste cuvinte: „Dumnezeu, înger, creştin, biserică, tâmplă, altar, cruce, botez, mormânt, cuminecare, lege, (în înţeles de „religie“), preot, Duminică, sărbătoare etc. etc. Al doilea factor de tărie a credinţei noastre, contrar de ceea ce s’a întâmplat cu alte popoare vecine cu noi sau mai îndepărtate. Românii n’au trecut la creştinism în urma vreunui ordin venit de sus, ci au primit din convingere această lege divină, care s’a răspândit începând dinstraturile de jos ale poporului. Aceste fapte au sereit mai târziu ca o pavăză împotriva ispitelor şi ameninţărilor. Să evocăm, pentru a ne da mai bine seama de puterea cu care se înrădăcinase credinţa creştină în sufletele şi în inimile Românilor, două momente istorice din trecutul apus mai de mult. Primul moment istoric. In veacul al 16-lea se răspândeşte în Transilvania ceea ce se înţelege prin cuvântul „Reformă“, adică protestantismul. Aşa cum este şi astăzi, Transilvania era locuită de o impunătoare majoritate românească şi de o minoritate alcătuită din Unguri, Secui şi Saşi. Ungurii, Secuii şi Saşii erau până atunci catolici, pe când Românii erau ortodocşi. Insă, în urma propagandei făcută de protestanţi, Secuii şi cei mai mulţi Unguri trec la Calvinism, Saşii la luteranism, pe când Românii, în ciuda tuturor ispitelor, promisiunilor şi ameninţărilor, rămân neclintiţi în vechea lor credinţă. I. Al doilea moment istoric. Turcii năvălesc în Europa, cucerind întregul Sud-Est european şi o parte din Europa centrală. Fie din cauza teroarei, fie — mai ales — pentru a se bucura de privilegii şi a fi puşi la rând cu nouii stăpânitori, numeroase grupuri creştine trec la religia lui Mahomet. Sute de mii de Sârbi (Bosniecii de astăzi nu sunt altceva decât Sârbi mahomedani), Albanezi, Bulgari, Greci îmbrăţişează de nevoie sau cu voia lor islamismul. Românii sunt singurii cari fac o excepţie. Atât Românii de dincoace, cât şi cei de dincolo de Dunăre. Avem doar două, trei cazuri izolate şi individuale — cum este, bunăoară, cazul unui Mihnea Turcitul. Insă aceste excepţii rare nu slăbesc adevărul că, în trecut, Românii au ţinut cu toată tăria la credinţa creştină. Purtarea înaintaşilor constitue pentru noi, pe de o parte, o datorie de a merge pe drumul lor, iar, pe de altă parte, apere ca o chezășie că, asalturile ce s’ar da eventual împotriva credinței noastre religioase sunt sortite unei înfrângeri sigure. Echipele S. T. B. curâţind zăpada în Capitală, pe b-dul Elisabeth