Universul - Provincie, noiembrie 1944 (Anul 61, nr. 295-322)
1944-11-01 / nr. 295
4 y t UNIVERSUL fr~ / •— f’-—t* (Continuare in pag. 4-a) MAREA DEMONSTRAŢIE NAJIONAL-TARANISTA DIN CAPITALĂ — Zeci de mii de cetăţeni au manifestat pentru M. S. Regele, pentru partidul naţional-ţărănesc şi pentru d. Iuliu Maniu Cuvântările d-lor: Iniiia Mania, Ion Mihalache, dr. IV. Lupu şi Mihai Popoviei . Organizaţia naţional-ţărănistă din Capitală a ţinut cri o mare retrunire în sălile „Aro” şi „Scala”. Organizaţiile de sectoare s’au Încolonat încă dela ora 9 dim. în piaţa Universităţii, de unde cu drapele şi pancarte s’au îndreptat pe Calea Victoriei, trecând prin faţa Palatului Regalcn frunte se afla tineretul naţional-ţărănesc , urmau organizaţiile feminine naţionalţărăniste şi cele patru organizaţii de sectoare. Membrii organizaţiei naţional-ţărăniste din DudeştiToplea au defilat călări. In faţa Palatului zecile de mii de cetăţeni au manifestat îndelung pentru M. S. Regele. Pe pancartele purtate de membrii organizaţiilor era scris: „TRAIASCA M. S. REGELE”, „TRAIASCA IULIU MANIU”, „TRAIASCA ARMATA ROMANA“, „TRAIASCA ARMATA ROŞIE“, „TRAIASCA ARMATELE ALIATE“, „DISCIPLINA, NU AŢÂŢÂRI SOCIALE“, „VREM ORDINE ŞI DISCPLINA, MUNCA SI EGALITATE”. In fruntea coloanei erau purtate portretele M. S. Regelui Mihai şi ale celor Roosevelt, mareşal Stalin, Churchill, Iuliu Mariu şi ale fruntaşilor naţional-ţărănişti. Zecile de mii de cetăţeni, după ce au manifestat la Palat, s’au îndreptat spre „Aro”, luând loc pe bulevardul Brătianu, unde erau instalate megafoane spre a putea asculta cuvântările. Sălile „Aro” şi „Scala” au fost odupate de cetăţeni, de cu vreme, până la utimul loc. CETĂŢENI AI CAPITALEI. Prin actul de la 23 August, prin care am fost eliberaţi şi de un războiu împotriva firii şi de dictatură prin gestul Măriei Sale Regelui Mihai J-iu, iată-ne însfârşit, după şase ani de cătuşe în care timp mâinile ne-au fost legate şi limba ne-a fost mută, liberi de a ne aduna în agora, de a ne spune gândul şi de a discuta lucrul public. Primul nostru gând deci, trebuie să fie către Regele Ţării, şi să strigăm într’un singur glas: Trăiască Regele Mihai I-iu ! Partidul naţional-ţărănesc al Capitalei şi cu el cel al Ţării vă chiamă la această măreaţă adunare pentru a ne sfătui asupra acestor mari şi grave lucruri ale ceasului de faţă. Ani dearândul partidul naţional-ţărănesc a luptat împotriva înăbuşirii poporuluişi a suprimării libertăţilor cetăţeneşti. Nu am fost ascultaţi, am fost huliţi şi am fost persecutaţi. Ani dearândul, partidul naţional ţărănesc, in timpurile de furtună prin care am trecut, a încercat prin toate mijloacele posibile să împiedice greşelile care se făceau şi sa oprească ţara pe marginea prăpastiei. Dar toate intervenţiile noastre au rămas fără rezultat, toate memoriile prin care ceream ieşirea ţării dintr'un războiu absurd şi catastrofal erau date la o parte. Mai mult, noi trăiam sub ameninţarea lagărului şi a Gestapo-ului. Toţi bărbaţii politici care au condus viaţa publică în ultimele decenii, oameni „încinşi cu grija Ţării", cum spun© cronicarul, erau dispreţuiţi, suspectaţi, ameninţaţi.Şi ceea ce prevăzusem s’a întâmplat. Niciodată in istoria lui milenară poporul român n’a fost mai greu încercat şi n’a suferit mai mult ca în vremurile Pe ca-Şi totuşi nu l-am cunoscut şi Tribuna sălii „Aro“ a fost pavoazată cu drapelul românesc şi cu drapelele Naţiunilor Unite. In dreapta şi în stânga tribunei erau portretele M. S- Regelui Mihai I şi al M S. Reginei Marie Elena, iar în fund, portretele şefilor Naţiunilor Unite. Pe peretele din dreapta era scris : „PACE ŞI DREPTATE IN OMENIRE, FRĂŢIETATE INTRE NAŢIUNI”, iar în stânga : „JUSTIŢIE SOCIALA, DREPTURI, MUNCA ŞI PAINE”. Intrarea în sală a d-lui luliu Maniu a fost salutată cu aclamaţii nesfârşite. Pe tribună au luat loc d-nii : luliu Maniu, Ion Mihalache, dr. N- Lupu, preşedintele organizaţiei Capitalei, Mihai Popovici, Gh. Pop Căpeţineanu, prof. Hudiţă, dr. Virg. Solomon, Sever Başcu, N. Penescu, Aurel Dobrescu, V. Serdici, aşa. In numeroasa asistenţă din sală se aflau şi d-nii: prof- dr. C. Angelescu, fost prim-ministru; dr. Sabin Mănuilă, subsecretar de stat la preşedinţia consiliului de miniştri ; Ion Lapedatu, guvernatorul Băncii Naţionale, Al. Lapedatu, secretarul general al Academiei Române, prof. Sauciuc Săveanu, decanul facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti — foşti miniştri; Vasile Stoica, ministru plenipotenţiar, general V. Barbu, secretar general al înaltului comisariat general al Ardealului de Nord. In primele bănci luaseră de asemenea loc reprezentanţii agenţiilor de presă şi ai ziarelor streine, nu m’a cunoscut. Ştim toate limbile pământului, re le-am trăit. S’au abătut asupra noastră deodată toate nenorocirile şi cosmice şi sociale; şi cutremure şi potop, şi revoluţiuni şi războaie! Un popor paşnic, care îşi ducea viaţa tihnită şi liniştită, s'a trezit cuprins de convulsiuni năprasnice în cari frate pe frate s’a ucis şi hidosul războiu anul ne-a sfârtecat inimile. Apoi, un războiu împotriva firei şi a intereselor superioare ale Neamului, în care am fost împinşi, a secerat cu sutele de mii flăcăii, a irosit floarea tinerimei, a secat isvoarele de viaţă ale ţării. Pe toate câmpiile, de la Volga până la Carpaţi, zac cu sutele de mii în somnul de veci, mândrii noştri feciori. Zile de Istov, zile de apoi ! „Băvale buje vremenia, no ne bâle podisi !“ „Au fost vremuri grele, dar niciodată ca, acum”La sfârşitul acestor zile întunecate, o rază de nădejde ne luminează, datorită ajutorului acelora împotriva cărora am pornit un războiu absurd, dreptate a început să ni se facă. Dar clipele de faţă şi cele viitoare continuă a fi grele. Nouri negri şi întunecoşi încă ne ameninţă. Se cere în ziua de azi o adâncă reculegere a tuturor celor cari, prin viaţa, experienţa şi mintea lor, pot să ne aducă la bun liman. O reculegere a întregului norod ! Suntem în cea mai grea clipă a istoriei noastre şi hotărâri eTOice trebuesc luate. Căliţi în focul suferinţei, tot ce a fost în noi material să se topească „ca ceara în faţa focului” şi numai flacăra vie a sufletului să ne încălzească şi să ne lumineze. Să piară din noi ura şi interesul, pizma şi invidia. Ce-am greşit să recunoaştem. Ce-am făcut rău să îndreptăm Multe au fost greşelile noastre, amar le-am plătit şi le plătim. Să nu continuăm a trăi în ele. Trăim în vecinătatea celei mai mari puteri din lume, a celui mai numeros popor. Avem comun cu acest popor o mare parte din limbă, origine, religia şi, ceea ce este mai mult decât toate, un fond sufletesc de mare bunătate, dar nu cunoaştem limba vecinului, deşi este una din cele mai bogate din câte se vorbesc astăzi, având şi o literatură cu un fond sufletesc de o înaltă umanitate. Din această eroare au decurs multe din greşelile prezentului. Să încetăm ! Să câştigăm în ceasuri, ceea ce am pierdut în veacuri. Să ne pătrundem de calităţile lor, să cunoaştem viaţa vecinului, pe care am ignorat-o şi să mergem mamă in mână cu el. Poate că în trecut era mai greu, dar, astăzi, marea republică răsăriteană a realizat prin suferinţe enorme, prin sacrificii nemaiauzite, dar cu o stăruinţă de titani, condusă de oangeni geniali, aşa progrese în domeniul organizaţiunii sociale a statului, că nu pot fi trecute cu vederea de nici un popor de pe faţa pământului şi trebue să fie baza vieţii de mâine a tuturor. O hrană naţională şi suficientă pentru marile masse. O instrucţie gratuită pentru toţi copiii poporului. O asistenţă sanitară răspândită până în cel mai mic cătun, sunt realizări ale Rusiei Sovietice, cari se impun tuturor statelor de mâine, rituri şi mici, şi de pe toate continentele. Să ne folosim de munca,, suferinţele şi experienţa marelui popor rus şi să începem de unde el a ajuns, fără tulburările şi sacrificiile lui. Iată un program al zilei de mâine. Să uităm toate relele şi diferendele provocate de aceste vremuri grele şi să ne amintim numai ceea ce ne-a îmbunat şi îmbinat: fondul comun de bunătate sufletească a popoarelor noastre. Şi aceasta să ne dea imbold şi forţe noui, pentru a croi o nouă viaţă a poporului nostru, în mijlocul unor popoare, fraţi de suferinţă cu noi. Pentru aceasta se cer minte limpede, ştergerea tuturor ambiţiilor de individ sau de clasă, examinarea profundă a necesităţilor imediate şi prezente-Muncă continuă şi organizată, fără tulburări şi ambiţii de putere, căci luptându-ne între noi pentru stăpânire, mâine nu vom mai avea re stăpâni. In mijlocul nenorocirilor şi al durerilor, să ne amintim de poetul revoluţiei ruse şi să zicem cu dânsul: „Nu-mi spune c’a murit, el încă trăeşte. „Poate roza fi tăiată, trandafirul înfloreşte. „Poate fi sdrobit altarul, focul nu se stinge, „Poate fi sfărmată lira, struna încă plânge”. Este o zi a libertăţii, ziua din care viaţa publică, rupând cătuşele, îşi reia cursul ei normal şi norodul e chemat să-şi spună cuvântul în treburile obşteşti. Poporul român, care a răsturnat două dictaturi în şase ani, a arătat cu vrednicie, că ştie singur să-şi croiască destinele lui în viitor. Partidul naţional-ţărănesc, a cărui contribuţie la actul de la 23 August a fost precumpănitoare, va şti şi de acum înainte ca şi până acuma să fie crezut totdeauna acolo unde se făureşte destinul neamului nostru şi sprijinit pe marile masse de la ţară şi de la oraşe, va şti să ducă carul Statului pe drumul Istoriei. Calii trebuesc pedepsiţi. Dictatura cu consecinţele ei : abandonarea alianţelor instinctului naţional a început sub Regele Carol II şi s-a încheiat sub ex-mareşalul Antonescu constituind un sistem unitar. Regele Carol I a început — practicând corupţia politică ca sistem de guvernare — fărâmiţarea partidelor, urmărind haosul, pentru ca să legitimeze înfiinţarea Partidului Unic, condus de el, prin oameni de dreapta cu care spre naviga apele Germaniei, îndepărtânduse de aliaţi. Sub Regele Carol s'au introdus în ţară primele elemente germane sub pretext de instructori care apoi aveau să pună mână pe zăvoarele porţilor de la frontiere, deschizându-le larg invaziei germane peste o ţară trezită prizonieră în propria ei casă (aşa e... apid. Iar ex-mareşalul Antonescu, supralicitând pe emulii săi din Garda de fier, lega soarta ţării de soarta Imperialismului German şi umplea ţara de lagăre pentru provivnici. Câte trele regimurile formează unul singur indivizibil : Regimul smintelii politicei ţării în locul politicei tradiţionale a instinctului neamului (apl.). Câte trele, deopotrivă de vinovate pentru catastrofele pricinuite neamului (apl.). Partidul naţional-ţărănesc a văzut clar primejdiile scoaterii politicei din făgaşul acestui instinct ce n’a greşit niciodată. El s’a opus permanent politicii de aventură, şi aventurierilor cu mijloacele ce a avut la dispoziţie. Fostul Preşedinte era pentru aceasta „condamnat la moarte” ca „inamic Nr. 1” într’un congres pseudostudenţesc de la Târgul Mureş sub Regele Carol , şi se şi trăsese la sorţi echipa de execuţie. De 4 sau cinci ori Regele Carol îi oferise preşedinţia consiliului de miniştri cu condiţia să urmeze „politica regală”, prin oameni indicaţi de Măria Sa. I s-a răspuns că îşi asumă oricând răspunderea, dar numai pe baza programului cunoscut de Ţară şi pentru care avea încrederea ţării. Regele Carol, în ultima propunere din 1937 preciza : „Sine qua non”. Fostul preşedinte îi răspundea „Non” (apt. prelungite). „Trăiască D. IULIU MANIU : Ion Mihalache!” D. I. MIHALACHE : Dacă toţi oamenii politici şi mai ales conducătorii de partide ar fi făcut la fel, Titulescu era păstrat mai departe la externe şi ţara ar fi fost scutită cel puţin în mare parte de dezastrele ce a adus aventura. Evident, germanii nu ocoleau România. Dar jertfele erau incomparabil mai mici şi onoarea păstrată întreagă (apl.). Sub regimul legionar, secretarul general al partidului, cel mai valoros temperament şi cap politic al elementelor de vârstă mijlocie din partid, Virgil Magdearu, a fost ucis mişeleşte de o bandă rămasă nepedepsită şi adăpostită acolo und sunt şi autorii morali. Iar fostul preşedinte, avizat chiar de şefii aparatului de stat răspunzător de păstrarea ordinei în stat — datorie primară a fiecărui guvern de pe lume — a trebuit să stea ascuns 2 luni, prizonier în propria lui ţară. Iar când furtuna dictaturilor a început mai furioasă, valurile au găsit la postul de comandă al vaporului naţional-ţărănesc, pe cel mai încercat marinar politic al Ţării — pe luliu Maniu (apl., ovaţii : Trăiască luliu Maniu). S’a zis, „a guverna înseamnă a prevedea” , iar a prevedea înseamnă a vedea departe, peste orizontul celorlalţi şi peste ceasurile prezentului. luliu Maniu s’a dovedit a fi marinarul care vede peste creasta valurilor şi peste catargurile corăbiilor bătute de valuri. De aceea stă liniştit la post cu ochii la steaua polară a neamului, aşteptând să treacă furiile lui Neptun şi să debarce la locul de destinaţie (apl. prel.). Iuliu Maniu a văzut clar şi neclintit că Regele Carol îşi va frânge gâtul primejduind şi gâtul ţării şi că aliaţii vor câştiga războiul. Pe acest drum a mers neşovăitor. Cât a avut dreptate , o vede acum toată lumea. Onoare pentru partidul naţionalţărănesc că în astfel de grele împrejurări a avut în fruntea sa pe un Iuliu Maniu. Supremul nostru omagiu — iubitul nostru preşedinte. Ne simţim mândri de cinstea pe care v’o acordă ţara întreagă (apl.), a fost desvoltată în conferinţe publice — amintire pe ale regretatului Virgil Madgearu la Fundaţie ■— şi a prezidat la făurirea Programului Partidului Naţional Ţărănesc din 1935. Pe baza ei s’au dat luptele din 1937 şi s'au obţinut majorităţi zdrobitoare ce au răsturnat Guvernul de marionete al Regelui Carol din acea vreme. Deci : Ce înţelegem prin Stat Ţărănesc ? înţelegem noul Stat muncitoresc al viitorului, cu specificul naţional al muncii româneşti, al structurii economice sociale şi spirituale ale naţiunei române, stat muncitoresc ce vine în locul Statului capitalist bancar, (apl.). Stând pe baza proprietăţii individuale in marginile în care e legitimată prin muncă şi îndeplineşte funcţia, socială impusă de primatul interesului colectiv ; (apl) stând pe baza treptatei etatizări în industrie ca mijloc radical de a înlătura exploatarea muncii româneşti şi decalajul de preţuri în dauna muncii agricole; (apl). Servindu-se de metoda democraţiei ca metodă de guvernare; (apl) şi acoperind in pace şi amiciţie cu vecinii săi din spaţiul geopolitic unde Dumnezeu a destinat Neamul Românesc dintâiu început, şi mai ales colaborând real şi strâns, cu puternica vecină Rusie, pentru satisfacerea legitimelor interese reciproce (apl. prel). Iată cum definim noi in scurte cuvinte, concepţia de Stat Ţărănesc, (apl). Vom lămuri aspectele noului Stat. România va deveni Stat muncitoresc, dealtfel ca şi celelalte popoare în noua epocă ce va aduce pacea mult aşteptată. Războiul acesta n’a fost numai cel mai uriaş războiu ce s’a deslănţuit pe Glob ci şi cea mai mare revoluţie socială, săvârşită de astă dată în uniforme militare şi cu arme oficiale ce vor dărâma în acelaş timp frontierele şi fortificaţii militare dar şi frontiere şi fortificaţii sociale învechite. Revoluţia franceză a lichidat Societatea feudală şi Statele feudale. Războiul mondial de astăzi, va creea o pace rezemată pe alt sistem de alianţe decât cele din trecut şi pe alt echilibru economic şi social înăuntrul Statelor. In locul Statului de ieri îşi face loc Statul de mâine bazat pe primatul muncii. In Statul Capitalist, capitalul era stăpân şi muncitorul slugă. In Statul muncitoresc, va merge muncitorul călare pe capital, capitalul va asculta de frâul ţinut in mâna muncitorului (apl). Statele muncitoreşti vor avea stilul propriu al structurii sociale respective, al tradiţiei şi al aşezării istorice într’un anume colţ al pământului . O zidire se construeşte in stilul vremii şi după cerinţele moderne ale higienei şi municipalităţei , dar se construeşte cu materialul de care se dispune în localitate. Şi astfel , altfel iese casa de munte, altfel cea dela şes, alfel cea dela deal. Nu este posibilă o construcţie politică identică într’o ţară de fabrici, cu acea dintr’o ţară unde imensa majoritate o formează ţăranii muncitori de ogoare. Pentrucă la noi materialul social de bază este ţărănimea — pentrucă pe această muncă ţărănească de bază se interneează întreg edificiul nostru social — şi din ea izvorăşteşi viaţa oraşului — (meseriaşi, negustori, funcţionari, cărturari). Coloritul de stat naţional românesc este — să nu ne fie teamă a o spune — este „ţărănesc” A imita aceeaş formă de stat impunând-o peste tot, după acelaş tipar, ar insemna a repeta o greşeală ce a mai făcut Statul Român , şi mai de mult — copiind din Apus constituţii ce nu s’au aplicat — şi mai de curând, când Statul român s’a decretat „legionar” după tipicul fascist — ceeace naţia română nu a voit să ia cunoştinţă. Statul ţărănesc — în înţeles de muncitoresc — are caracteristicele sale specifice. Astfel : a) In materie economică agrară el este pentru proprietatea individuală cu ţărmuririle mai sus arătate , atâta vreme cât individualitatea omului joacă încă un rol important — mai important ca maşina — în producţiunea agricolă, proprietatea individuală este o necesitate nu numai pentru muncitorul de pământ — ci şi pentru colectivitate, care are interese ca producţiunea să ia forma ce satură mai multe guri flămânde (aplauze). în acelaş timp, principiul „pământul al celui care ii cultivă” satisface şi un postulat economic dar şi un postulat de echitate socială. Societatea însă în virtutea primatului interesului colectiv — faţă de interesul individual — îşi rezervă dreptul să dea proprietăţii forma cea care asigură mai bine împlinirea funcţiei ei sociale. Pentru prezent socotim îndeplinite aceste cerinţe prin transformarea marei proprietăţi in proprietate de munca ţărănească, cooperatizată, şi complectată cu păduri şi izlazuri, obştii şi ferme de Stat, obşteşti sau particulare, organizate din punctul de vedere al nevoilor de perfecţionare a culturilor ţărăneşti. Proprietatea ţărănească în înţelesul nostru, care va fi şi proprietatea ţărănească in ţările din Sud-Estul european, nu este întocmai vechea proprietate ţărănească întemeiată după revoluţia de la 1879, cu care proprietarul cel mic ca şi cel mare poate să uzeze şi să abuzeze de dreptul său. S’a putut forma o burghezie ţărănească, specifică în Apusul Europei care nu este la fel cu aceea din Răsăritul Europei. înţelegem însă că această proprietate individuală să nu fie fărâmiţată, să fie comasată, concentrată, după puterea de muncă a unei familii şi mai presus de toate să fie cooperativizată şi complectată cu obştile de folosinţă comună (aplauze), acolo unde se va putea. De asemenea, va trebui să se formeze ferme cari să aprovizioneze mica proprietate cu ceea ce nu poate obţine direct : seminţe selecţionate, reproducători, pepiniere, etc. Fie că ar fi ale Statului fie că ar fi ale obştei, fie că ar fi particulare, nu însemnează un mijloc de a strecura de la expropriere o mare proprietate care nu ar mai îndeplini o funcţie socială, pentrucă ele vor veni să complecteze necesităţile ţărăneşti ale regiunii. Această concepţie am căutat s-o verific la faţa locului în satul meu de experienţă, în Topoloveni. Am cumpărat cu obştea o moşie cu pădure, cu târg cu prăvălii, cu loc arabil, în total 4.500 Ha, încercările mele de a face o cultură colectivă, şi de a o menţine sub formă de proprietate comună, nu au adus la rezultat. In cele din urmă a trebuit să parcelez terenul arabil sub formă de mică proprietate chiar de % Ha, prea puţine de un hectar. Foloasele economice au fost mai mari, pentru că majoritatea locuitorilor au făcut ceea ce nu putea obştea : au făcut plantaţii de pomi şi de vii. In schimb, am păstrat în proprietate comună, pădurea şi târgul cu prăvălii, proprietarul fiind o cooperativă sau obşte. Ca să mă verific, am folosit prie DQ ON ! Acţii I Fi , .ntenia cu fostul Ministru al Rusiei de la acea dată, d. Ostrovski, pe care l-am invitat să meargă și să vadă ce am făcut eu la Topoloveni. Am plecat cu dânsul împreună cu dl. Dr. XiUpu. După ce a vizitat modesta mea gospodărie pe care am transfonnat-o în școală gospodăresască de fete, pentru ca să luminez femeile din Topoloveni, l-am arătat realizările sub fonmă de proprietate individuală şi realizările sub formă de cooperativizare, rugându-l să facă critica acestor realizări, l-am spus că sunt gata să accept proprietatea comună dacă ţăranii interesaţi vor accepta. I-am propus să chem sătenii la o adunare, îrn acest scop. Inteligent şi abil cum era, mi-a răspuns : „Nu-i nevoie. Te întreb insă, mi-a spus fostul Ministru al Rusiei, de ce ai fost impiedicat să realizezi a-cest lucru in restul ţării aşa cum ai realizat în satul d-tale Evident se ataca altă problemă de politică generală. Intr’una din călătoriile mele m’am oprit la Roma şi am stat de vorbă cu Şeful Corporaţiilor, pot săi spun numele, cu Ministrul Asquoni, profesor de finanţe. L-am întrebat : cum poate să meargă, corporatismul într’o ţară de ţărî răni ? Am avut satisfacţia să aud spuşnându-mi-se : Cred şi eu că acolo, la Dvs., e potrivit să faceţi cooperaţie, nu corporatism. Şi mi-a făcut şi această confidenţă . Nici în, Italia corporatismul nu este sigurţ că va dăinui după Mussolini, pentru ca e prea strâns legat de personalitatea lui Mussolini. După fel nu va mai fi Mussolini atunci se va vedea dacă va fi viabil corporatismul. Domnilor afirm din toatăputerea convingerilor mele, că proprietatea ţărănească individuală, cooperatizată, complectată cu fermă model şi cu obşti de posesiune comună unde se va putea pentru folosul obştesc de proprietate agricolă este singurul sistem viabil intr’o ţară cu structură ţărănească. (apl). b) Dar în materie de industrie, Statul Ţărănesc este pentru treptate etatizări, ca singur mijloc sigur de înlăturare a exploatării capitaliste atât a muncitorului din fabrică — sub forma de salarii — cât şi a muncitorului agricol sub forma de decalaj de preţuri, dobânzi, repartiţie de sarcini fiscale etc.Cu simţul măsurii ce caracterizează spiritul ţărănesc, etatizarea trebue astfel făcută încât producţiunea să nu scadă — deci pe măsură ce Statul se utilează cu aparatul technic şi economic necesar— nelăsându-se insă sabotat de concurenţa ireală a unor particulari interesaţi. Din acest punct de vedere, se vor lăsa sectoare şi pentru iniţiativa particulară liberă — şi pentru iniţiativa particulară dirijată de Stat şi se vor rezerva şi sectoare unde Statul va creea noi industrii sau va prelua pe cele existente. c. — Statul ţărănesc nu numai că nu este protivnic industrializării Ţarii, dar crearea de industrii noi este una din cele mai mari şi mai urgente probleme ce trebue să soluţioneze, chiar din punctul de vedere al ţărănimii. Suntem statul cu ţărănimea cea mai densă din Europa — alături de Bulgaria. Chiar de s’ar împărţi în întregime marea proprietate problema ar rămâne nerezolvată. Ce rezultă de aci ? Pe deo parte, cauză principală a pauperizării ţărănime, braţe şi timp pierdut, parcelare la infinit, venituri derizorii, înghesuială în mizierie; pe de altă parte — potenţial de muncă naţională risipit zadarnic. Ţara noastră nu se poate inferioriza în aceste condiţii, faţă de alte ţări. Utilizarea potenţialului de muncă naţională, risipit astăzi zadarnic, este una din cele dintâiu porunci ale vremii, pe care trebue s’o rezolve Statul ţărănesc. Şi aceasta nu se poate face fără de creeare de industrii, începând cu cele agricole şi mai ales zootechnice — ce se pretează de minune la regimul de mică proprietate ţărănească, apoi industriile textile care absorb multe braţe şi materie primă din ţară. Şi, treptat, creeare şi de industrii mai mari, dintre cele ce au piaţă internă sigură prin creşterea puterii de cumpărare a mulţimii consumatoare şi prin ridicarea standardului ei de viaţă. Iar lucrările de refacere şi de construcţii publice (drumuri, canalizări, irigări, etc.) organizate după un plan sistematic, sunt menite să absoarbă de îndată, multe braţe, utilând în acelaş timp economia naţională cu artere de viaţă nouă ce leagă pe producător de piaţa de consum. Statul ţărănesc vede în etatizări mijlocul radical de înlăturare a speculei capitaliste, a muncitoiar în ce priveşte metoda de guvernare. Statul ţărănesc nu poate concepe decât ceea ce au dorit şi doresc toţi ţăranii de pretutindeni: democraţia. Ţăranul român a recoltat în viaţa socială şi cea naţională numai roadele amare a tot felul de dictaturi. Oare el este dornic să încerce şi singur neexperimentat: dictatura proletariatului — chiar a unui proletariat care există în proporţii aşa de limitate? Nu. Ţăranul şi poporul român sunt dornici de libertate, pe care deabia o gustase în anii din preajma războiului pentru Unire Prin libertate ţăranul nu înţelege libertinaj. Libertinajul nu şi-l îngăduie niciodată ţăranul modest ci aceia ce vor să compromită libertăţile. Ţăranul nu părăseşte munca, când e război pentru ,,a demonstra“, (vii apl.). Dar chiar dacă se abuzează, abuzul de dictatură e mai rău decât abuzul de democraţie, (aplaze). Regimul democratic merge mai încet, merge mai greu şi va trebui o acomodare la regimul economiei dirijate care va stăpâni popoarele multă vreme. Democraţie are marele avantaj că se adaptează ea însăşi şi respectă cee ce deosebeşte cărtura omenească de celelalte făpturi: sufletul omenesc cu aspiraţii spre libertate de gândire, de exprimare, de voinţă. Evident , societatea muncitorească înseamnă primatul colectivului asupra individului. Dar binele colectiv nu se poate rezema pe abolirea libertăţilor individuale. Deci democraţie — dar nu diclar ce legătură poate fi însă într’un astfel de stat muncitoresc şi păturile intermediare dela oraşe : intelectuali, meseriaşi, mici negustori, funcţionari ? Nu sunt acestea mai degrabă legate de sistemul capitalist, şi deci interesate la dăinuirea acestui fel de stat ? Răspundem hotărât şi categoric: suntem şi vom fi contra acelor pături — de la oraşe şi sate — care trăesc parazitari din exploatarea muncii ţărăneşti sau a muncii pozitive (cu braţele sau cu capul) orăşeneşti. (apl. prelungite). „Nu înţelegem ca şi în statul ţărănesc oameni cari au muncit în şcoli şi ucenicii o tinereţe întreagă şi trudesc muncind cinsti toată viaţa, să n’aibă după ce bea apă — iar şmecherii cari nu cunosc cerului şi a plugarului, dar în măsura în care această speculă poatefi înfrântă şi pe alte căi, cu spiritul său practic, ţărănismul utilizează şi iniţiativa privată, in folosul colectiv, otâncită atunci când se lăcomeşte, cum otânceşte ţăranul boul şiret care ia jugul celuilalt ca să ducă acela toată greutatea. Iniţiativa particulară va fi ,mai ales organizată in cooperative şi controlată prin sindicate. Dealtfel Cooperativa şi Sindicatul sunt cele două roate pe care se mişcă Statul Ţărănesc. Ţăranii se vor folosi de cooperative pentru a-şi valorifica capacitatea lor de muncă, muncitorii se vor servi de sindicate camijloc de apărare a intereselorprofesionale. Aşa cum suntem pentru cooperaţie, suntem şi pentru sindicatele muncitoreşti. Cerem însă ca aceste sindicate să fie instrumente de apărare profesională. Cerem ca înlăuntrul acestorr sindicate muncitorii să fie lăsaţi liberi să-şialeagă conducătorii. (Aplauze). Suntem in contra dictaturii introdusă în sindicate şi contra tendinţei, de a se exercita dictatura sindicatelor in viaţa publică (aplauze). d. — Rezultă in mod limpede că între ţăranul muncitor de pământ şi muncitorul din fabrică, nu numai că nu sunt interese divergente, ci dimpotrivă o deplina comunitate. Şi unul şi altul au a se apăra de exploatarea capitalistă,, deşi forma de exploatare diferă şi unul şi altul au a-şi susţine noua lor armătură: Statul muncitoresc. Şi unul şi altul au aceias obârşie şi munca lor se împleteşte fără a se exploata una pe alta. Dacă în ţara românească ar fi 80 11a sută muncitori în fabrici n'am îndrăsni să vorbim de Stat Ţărănesc — am zice stat muncitoresc sau stat socialist. Dar cum să-i zici aşa când in România sunt 80 la sută ţărani? (Vii apl. strigăte de bravo). Trebue să recunoaştem că sunt şi deosebiri, mai ales privind psihologiadeci climatul politic) şi metoda. Ţăranul trăeşte în contact cu natura şi cu minunile naturii, căreia omul nu poate porunci cum porunceşte fabricii: ploaia nu stă şi nu începe la portica stăpânului cum începe şi stă fabrica (apl. prel.). Ţăranul trăeşte lângă pământ in care îşi ştie îngropaţi strămoşii — pe care-ii pomeneşte în zile mari cu slujbe în biserici. Ţăranul este mistic şi religios— cum sunt toţi ţăranii din lume. (Apl. prelngite). Un stat ţărănesc esteun stat religios — un stat creştin — care înţelege şi rostul altor culturi şi pe care le respectă cinstit. Un stat de ţărani nu poate fi un stat de morală naţională sau un stat ateu. (Apl. prel. strigăte de bravo). Statul Naţional ţărănesc este un stat creştin ( vii apl. bravo), care respectă dreptul oricărui suflet a se ruga in cultul său, (apl. prel ). Un stat de ţărani este un stat de tradiţie — ceea ce nu înseamnă un conservatorism social, dăci nici un ţăran nu doreşte să-şi conserve sărăcia — dar este un conservatorism naţional, un sentiment de legătură cu pământul pe care l’a apărat din moşi strămoşi, când patria se cufunda cu moşia — şi se apăra afară la hotare. (Ap. prel.). Pentru ţăran Patria nu e o jucărie de-a pistoalele pe străzile oraşelor (apl. prel. Şi îndelungate). Eu n’am auzit ţăran să spună: „eu sunt patriot“ (ilaritate, ap.). Un ţăran are ca aspiraţie supremă: nu să devină proletar, ci să aibă ur petec de moşie, din Patrie - pe care să se simtă stăpân, dorinţă care e atât de vie. Încât chiar când pleacă dela câmp şi se stabileşte la fatrică e! nu se simte împăcat până nu-şi are căsuţa şi grădina şi pasărea şi văcuţa lui la ţară (Apl ). Acest suflet ancestral al ţăranului român, care îl stăpâneşte după ce a plecat la oraş, i.i, se poate schimba oricâtă no ictrinare proletară & i s’ar turna (Apl. prelungite). latură. (Vii aplauze şi strigăte de bravo). — „Ţăranii. Dar se zice: Vorbiţi de ţăranii muncitori, uitând că ţărănimea, nu e o clasă omogenăşi că ea cuprinde ţărani fără pământ, ţărani cu pământ pe care şi-i muncesc singuri şi tiranii chiaburi care exploatează munca celorlalţi. Ţin să declar că ţăranii — în înţelesul statutului muncitorere nu înseamnă oricine e îmbrăcat în haine ţărăneşti, (ilaritate, apl.). Ştiu că între ţărani sunt din aceia care exploatează pe ţăranii săraci, poate unii chiar mai rău decât exploatatorii ce nu sunt ţărani, (apl. prelungite). Nu înţelegem să-i solidarizăm pe aceştia cu ţăranii cei adevăraţi adică cu aceia care cu adevărat sunt muncitori de pământ al lor sau al altora şi sunt exploataţi sub o formă sau alta. Procentul cămătarilor ce trăesc sugând din instituţiile bancare şi din sudoarea ţăranilor este infim şi ne propunem a face exploatarea lor imposibilă. Dealtfel, idealul nostru este ca pământul ţării să fie îmbrăcat numai de atâtea braţe şi atâtea familii, câtă muncă reclamă punerea lui în valoarea optimă; să nu avem deci nici o clasă de proletari agricoli, nici chiaburi exploatatori — ci ţărani care-şi cultivă trimântul propriu pe care sunt stăpâni şi având îndestul pe măsura capacităţii lor de muncă familiară ajutându-se între ei. Braţele care prisosesc — prunetare — împinse spre industrie, prea puţine spre fermele model unde vor fi ferite de exploatare, înseamnă munca în sudori să facă averi peste noapte — exploatând lipsurile organismului economic social al statului de azi, (apl. prel.). In nici-o ţară nu sunt prăpăstii sociale aşa d© adânci ca în România, între bogaţi şi golăneţi (apl. prel.). . Dar nu numai că nu exclude, ci dimpotrivă. Statul ţărănesc implică colaborarea cu mica burghezie orăşenească c© trăeşte din munca pozitivă şi împlineşte o funcţiune socială în organismul de stat. Se consideră în totul solidare interesei© acestor pături cu ale muncitorimii de pe ogoare şi din fabrici. Căci, ce sunt oraşele? Decât con Cuvântarea d-lui dr. N. Lupu PROGRAMUL Şi iată-ne in faţa noilor şi ma- I Partidului Ţărănesc — in 1923 „ ki omo „io „onmniiui a fost desvoltata, in conferinţe purilor , probleme ale neamului, — stând pe vechea noastră poziţie, a instinctului naţional şi a ecoului pământului şi străbunilor noştri, şi în politica externă şi în politica internă. Un partid politic care este o expresie organică a Naţiei cu nevoile şi aspiraţiile ei — îşi are linia de orientare, drum de viaţă — luminat şi determinat de 2 puncte. Punctul de plecare : obârşia lui, în echilibrul de forţe sociale. Punctul de ajungere : destinul neamului în echilibru de forţe internaţionale. Probelmele mari cu caracter structural sunt văzute în lumina celor 2 faruri — şi ansamblul lor formează programul permanent al unui partid politic. îmi revine sarcina să vă vorbesc despre acel program structural, care a apărut în gazete de curând , rămânând ca despre marile probleme ale prezentului să vă vorbească cel care le-a trăit și le trăește direct, mai intens decât oricare altul, d. Iuliu Maniu. A apărut în ziare, zilele acestea, şi Programul Partidului Naţional Ţărănesc. S-a putut observa, că în liniile lui mari, el este Programul votat de Comitetul Executiv Central din 1935 şi ratificat de Congresul General din 1936. Vremurile de transformări epocale prin care trecem, nu fac decât să verifice prevederile Partidului, punând în lumina nouă caracteristicele fundamentale ale programului şi temeinicia crezului din care el a purces — prea puţine fiind adaptările impuse de noile cerinţe. Nu vom reciti aci Programul. Intenţia mea este a arăta în linii sumare, care, este crezul din care a purces şi se alimentează acest program, şi care este specificul său naţional, românesc. Acest crez se numeşte „Statul Naţional Ţărănesc” sau mai pe scurt: Statul Ţărănesc, (apl). Mi s’a spus de unii prieteni . Poate că nu ar fi potrivit să desvolţi concepţia Statului Ţărănesc tocmai în Capitală. Orăşenii se sperie de aşa ceva şi pot crede că Statul Ţărănesc însemnează o ţară numai a ţăranilor, exclusivistă şi contra orăşenilor — un fel de stat patriarhal, o primiţi vizare a formei şi civilizaţiei de Stat. Mă grăbesc să spun că o astfel de interpretare e tot ce poate fi mai eronat. Şi am socotit de datoria noastră să precizăm ce înţelegem prin Noul Stat Ţărănesc, tocmai în cel mai mare oraş al Ţării, şi să o facem din primul moment al contactului nostru reluat cu opinia publică. Dealtfel, concepţia Statului Ţărănesc a fost anunţată încă de la publicarea primului program al Metoda de guvernare O ţărănime nouă Iuliu Maniu rostindu-şi cuvântarea Discursul d-lui Ion Mihalache DOAMNELOR, DOMNILOR ŞI FRAŢILOR,Ne revedem, după 7 ani de eclipsă a vieţii publice româneşti. La poarta conştiinţei mele bat două simţăminte . Nu ştiu căruia să dau glas mai întâiu . Să plâng durerea când vedem: ţara pustiită, ţara umilită, cu grele hipoteci de viitor în spate, cu norod în băjenie în gura iernei, cu oraşe dărâmate şi lume săracă ameninţată a petrece iarna în stradă, cu ogoare nemuncite, cu feciori încă în războiu, duşi să elibereze sfântul nostru Ardeal, iar cei rămaşi acasă porniţi pe încăerare între ei în război fratricid... Simţim în noi durerea Naţiei, aşa cum simţim durerea propriei noastre fiinţe şi propriei noastre familii, când este lovită de nenorociri. Cine nu simte această durere, nu poate nici să se bucure de bucuriile Naţiunei sale (apl. prelungite). Sau să dau glas bucuriei că Dumnezeu şi Regele ne-a scăpat dintr’o dată în sfânta zi de 23 August de cele două calamităţi legate una de alta, ce au lovit biata noastră ţară în aceşti 7 ani, blestemata dictatură adusă de peste hotare şi că a tras la timp capul Ţării încă teafăr de sub dărâmăturile zidurilor hitlerismului ce a început a se prăbuşi după luptele de la Uman şi după invazia angloamericană în Franţa. Binecuvântată fie această zi în Istoria Ţării şi mărit să fie Regele care a îndrăznit să o facă înălţându-şi încă odată numele de Mihai. Mulţumire publică şi acelora care în frunte cu marele nostru preşedinte Iuliu Maniu L-au ajutat , şi care vor simţi îndatorirea de a-L ajuta până la desăvârşirea actului început la 23 August adică până la încheerea cu glorie a acestui războiu de eliberare a scumpului nostru Ardeal, leagănul şi izvorul românismului (aplauze). Laudă şi mărire Armatei române şi glorioasei Armate ruse, care în luptele pentru eliberarea Ardealului îşi înfrăţeşte sângele cu Armata noastră, regăsind tradiţia de veacuri, ce n’a cunoscut lupte între Ruşi şi Români (apl.). Nu de circumstanţă, ci din adâncul convingerilor noastre _• Glorie şi cinste Mareşalului Stalin, făuritorul Rusiei noui, operă unică în istorie, supusă la proba rezistenţei supreme care este războiul; şi pomenit în cinste fie numele domnului Molotov ale cărui declaraţii stau ca primă piatră de temelie în raporturile dintre Ru■sia şi România (apl. prelungite). Reînoită recunoştinţă Preşedintelui Roosevelt şi d-lui Churchill, străluciţi reprezentanţi ai Angliei şi Americei, care împreună cu Franţa au fost întotdeauna susţinătoarele şi sprijinitoarele drepturilor şi libertăţilor micilor popoare (apl. prel.). Domnilor, popoarele mari au privilegiul de a-şi face singure dreptate pe baza raporturilor de forţe dintre ele. Ţările mici nu au această putinţă. De soarta lor dispun puterile cele mari şi când acestea uită îşi aduce aminte câteodată şi Justiţia Divină. Toată cuminţenia lor stă în a păstra raporturi bune cu vecinii şi îndeosebi cu marii vecini, şi a prevedea care va fi în viitor aşezarea internaţională, pentru a-şi pregăti locul cuvenit cu cât mai multă cinste şi vrednicie. Este o lege simplă care le aşează pe acest drum. Ea se chiamă legea instinctului de conservare naţională. Cine pune urechea la pământul ţării şi înţelege glasul strămoşilor, o aude. Aşa a făcut România în cursul istoriei ei până acum şapte ani. In politica externă, ea a urmat instinctul naţional, care a dus-o fără greş lângă aliaţii fireşti. In politica internă, ea a ştiut în marile momente să-şi înfrângă patimile lăuntrice, şi să se găsească unită în faţa primejdiilor din afară. Aşa a ajuns ln momentul culminant din istoria ei, de sub nemuritorul Rege Ferdinand: întregirea neamului (ap, prel.). Odată ce a părăsit drumul instinctului naţional — drumul glasului pământului şi al strămoşilor, ea a pornit deadreptul la catastrofă. Sub psihoza unor dictaturi din Apus şi Miază-Noapte, pe câmpia Ţării româneşti, vânturile turbate aruncau sămânţa unei burueni otrăvite din care cine gusta, pe loc îşi pierdea cumpăna dreptei judecăţi : părinţii nu-şi mai recunoşteau copii, nici părinţii pe copii, fraţii se ucideau ; şcolarii pretindeau să-şi lumineze profesorii. Garda de fier apărea cu un program nou din două cuvinte : Dictatură, — Germania. „In 48 ore lângă Germania” — „Jos vechile alianţe”, operă „a masoneriei”. „Jos democraţia, operă a iudaismului plutocrat” — „Sus cu dictatura, Hitler sau Mussolini” — acesta era urletul străzii. Argument nu exista. Pistolul mânuit de iresponsabili se însărcina să lichideze pe cei „vânduţi Moscovei” sau „bancherilor iudeo-masoni”. Faza furioasă a durat puţin. Nebunia era prea exagerată şi s-au autolichidat. Poporul român era dornic de orice, numai de dictatură nu. De 2000 ani, numai de dictatură avusese parte : barbarii 1000 ani, turcii şi grecii câteva sute de ani, ciocoii vechi şi noi alte sute, abia de la Cuza Vodă încoace câţiva zeci de ani gustase poporul român şi altceva decât biciul şi harapnicul dictaturii. Şi nu simţise adevărata libertate înfrăţitoare între fraţi, decât câţiva ani pe timpul guvernărilor naţional-ţărăniste. Ţăranul ştie că dictatura însemnează biciu , iar biciul a căzut totdeauna pe spinarea lui (apl.). Cum era să râvnească acest popor tocmai dictatura pe care i-o aducea în dar părinţilor lor copii cu şcoala neisprăvită ? Şi Ţara a tremurat, şi nu s’a putut deprinde nici în ultimul ceas cu ideia că trebue să se bată cu Rusia, Anglia şi America — prin care-şi văzuse împlinit visul secular ; şi că trebue să se alieze cu aceia cu care se bătuse în 1916- 1918, şi care acum ne aduceau în dar Dictatul de la Viena. Hitlerismul venea în numele rasismului german — doctrina noului popor, ales să stăpânească lumea ; iar cei meniţi să revină sclavi în spaţiul vital, ne cereau să-i aclamăm şi să-i ajutăm. Corpul Naţional a reacţionat prompt. Cangrena n’a prins in mădularele lui. Dar efectele rătăciri au durat. Acesta este sfântul adevăr : cangrena n’a prins. Ofensează această naţiune cine stărui să se acrediteze că hitlerimul şi fascismul au intrat în mădularele Naţiunii (apl. v’Shing repetate). Dar au rămas nenorocirile şi dezastrele ei, pe capul Ţării. Crimi- 3