Universul - Provincie, noiembrie 1944 (Anul 61, nr. 295-322)

1944-11-01 / nr. 295

4 y ­ t UNIVERSUL f­r~ / •— f’-—t*­ (Con­tinu­are in pag. 4-a) MAREA DEMONSTRAŢIE NAJIONAL-TARANISTA DIN CAPITALĂ — Zeci de mii de cetăţeni au manifestat pentru M. S. Regele, pentru partidul naţional-ţărănesc şi pentru d. Iuliu Maniu Cuvântările d-lor: Iniiia Mania, Ion Mihalache, dr. IV. Lupu şi Mih­ai Popoviei . Organizaţia naţional-ţărănistă din Capitală a ţinut cri o mare retrunire în sălile „Aro” şi „Scala”. Organizaţiile de sectoare s’a­u Încolonat încă dela ora 9 dim. în piaţa Universităţii, de unde cu drapele şi pancarte s’au îndrep­tat pe Calea Victoriei, trecând prin faţa Palatului Regal­cn frunte se afla tineretul na­­ţional-ţărănesc , urmau organi­zaţiile feminine naţionalţărănis­­te şi cele patru organizaţii de sectoare. Membrii organizaţiei naţional-ţărăniste din­ Dudeşti­­Toplea au defilat călări. In faţa Palatului zecile de mii de cetăţeni au manifestat înde­lung pentru M. S. Regele. Pe pancartele purtate de mem­brii organizaţiilor era scris: „TRAIASCA M. S. REGELE”, „­TRAIASCA IULIU MANIU”, „TRAIASCA ARMATA ROMA­NA“, „TRAIASCA ARMATA ROŞIE“, „TRAIASCA ARMATE­LE ALIATE“, „DISCIPLINA, NU AŢÂŢÂRI SOCIALE“, „VREM ORDINE ŞI DISCPLINA, MUN­CA SI EGALITATE”. In fruntea coloanei erau pur­tate portretele M. S. Regelui Mi­­hai şi ale celor Roosevelt, mare­şal Stalin, Churchill, Iuliu Ma­­r­iu şi ale fruntaşilor naţional-ţă­­rănişti. Zecile de mii de cetăţeni, după ce au manifestat la Palat, s’au îndreptat spre „Aro”, luând loc pe bulevardul Brătianu, unde erau instalate megafoane spre a putea asculta cuvântările. Sălile „Aro” şi „Scala” au fost odupate de cetăţeni, de cu vreme, până la utimul loc. CETĂŢENI AI CAPITALEI. Prin actul de la 23 August, prin care am fost eliberaţi şi de un războiu împotriva firii şi de dic­tatură prin gestul Măriei Sale Regelui Mihai J-iu, iată-ne în­­sfârşit, după şase ani de cătuşe în care timp mâinile ne-au fost legate şi limba ne-a fost mută, liberi de a ne aduna în agora, de a ne spune gândul şi de a discu­ta lucrul public. Primul nostru gând deci, tre­buie să fie către Regele Ţării, şi să strigăm într’un singur glas: Trăiască Regele Mihai I-iu ! Partidul na­ţional-ţărănesc al Capitalei şi cu el cel al Ţării vă chiamă la această măreaţă adu­nare pentru a ne sfătui asupra acestor mari şi grave lucruri ale ceasului de faţă. Ani dearândul partidul na­­ţional-ţărănesc a luptat împotri­va înăbuşirii poporului­­şi a su­primării libertăţilor cetăţeneşti. Nu am fost ascultaţi, am fost hu­liţi şi am fost persecutaţi. Ani dearândul, partidul na­ţional ţărănesc, in timpurile de furtună prin care am trecut, a încercat prin toate mijloacele po­sibile să împiedice greşelile care se făceau şi sa oprească ţara pe marginea prăpastiei. Dar toate intervenţiile noastre au rămas fără rezultat, toate memoriile prin care ceream ieşirea ţării dintr'un războiu absurd şi catas­trofal erau date la o parte. Mai mult, noi trăiam sub ameninţa­rea lagărului şi a Gestapo-ului. Toţi bărbaţii politici care au condus viaţa publică în ultimele decenii, oameni „încinşi cu grija Ţării"­, cum spun© cronicarul, erau dispreţuiţi­, suspectaţi, ame­ninţaţi.­­Şi ceea ce prevăzusem s’a în­tâmplat. Niciodată in istoria lui milenară poporul român n’a fost mai greu încercat şi n’a suferit mai mult ca în vremurile Pe ca-Şi totuşi nu l-am cunoscut şi Tribuna sălii „Aro“ a fost pa­voazată cu drapelul românesc şi cu drapelele Naţiunilor Unite. In dreapta şi în stânga tribunei erau portretele M. S- Regelui Mihai I şi al M S. Reginei Marie Elena, iar în fund, portretele şefilor Na­ţiunilor Unite. Pe peretele din dreapta era scris : „PACE ŞI DREPTATE IN OMENIRE, FRĂŢIETATE IN­TRE NAŢIUNI”, iar în stânga : „JUSTIŢIE SOCIALA, DREP­TURI, MUNCA ŞI PAINE”. Intrarea în sală a d-lui luliu Maniu a fost salutată cu aclama­­ţii nesfârşite. Pe tribună au luat loc d-nii : luliu Maniu, Ion Mihalache, dr. N- Lupu, preşedintele organiza­ţiei Capitalei, Mihai Popovici, Gh. Pop Căpeţineanu, prof. Hu­diţă, dr. Virg. Solomon, Sever Başcu, N. Penescu, Aurel Do­­brescu, V. Serdici, aş­­a. In numeroasa asistenţă din sală se aflau şi d-nii: prof- dr. C. Angelescu, fost prim-minis­­tru; dr. Sabin Mănuilă, subse­cretar de stat la preşedinţia con­siliului de miniştri ; Ion­ Lape­­datu, guvernatorul Băncii Naţio­nale, Al. Lapedatu, secretarul ge­neral al Academiei Române, prof. Sauciuc Săveanu, decanul facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti — foşti miniştri; Va­sile Stoica, ministru plenipoten­ţiar, general V. Barbu, secretar general al înaltului comisariat general al Ardealului de Nord. In primele bănci luaseră de a­­semenea loc reprezentanţii agen­ţiilor de presă şi ai ziarelor streine, nu m’a cunoscut. Ştim toate limbile pământului, re le-am trăit. S’au abătut a­supra noastră deodată toate nenorocirile şi cos­mice şi sociale; şi cutremure şi potop, şi revoluţiuni şi războaie! Un popor paşnic, care îşi du­cea viaţa tihnită şi liniştită, s'a trezit cuprins de convulsiuni nă­prasnice în cari frate pe frate s’a ucis şi hidosul războiu anul ne-a sfârtecat inimile. Apoi, un războiu împotriva fi­­rei şi a intereselor superioare ale Neamului, în care am fost îm­pinşi, a secerat cu sutele de mii flăcăii, a irosit floarea tinerimei, a secat isvoarele de viaţă ale ţării. Pe toate câmpiile, de la Volga până la Carpaţi, zac cu sutele de mii în somnul de veci, mân­drii noştri feciori. Zile de Istov, zile de apoi ! „Băvale b­uje vremenia, no ne bâle podisi !“ „Au fost vremuri grele, dar niciodată ca, acum”­La sfârşitul acestor zile întu­necate, o rază de nădejde ne lu­minează, datorită ajutorului a­­celora împotriva cărora am por­nit un războiu absurd, dreptate a început să ni se facă. Dar clipele de faţă şi cele vii­toare continuă a fi grele. Nouri negri şi întunecoşi încă ne ame­ninţă. Se cere în ziua de azi o adân­că reculegere a tuturor celor cari, prin viaţa, experienţa şi mintea lor, pot să ne aducă la bun liman. O reculegere a întregului no­rod ! Suntem în cea mai grea­ clipă a istoriei noastre şi hotărâri e­­TO­ice trebuesc luate. Căliţi în focul suferinţei, tot ce a fost în noi material să se topească „ca ceara în faţa focu­lui” şi numai flacăra vie a sufle­tului să ne încălzească şi să ne lumineze. Să piară din noi ura şi interesul, pizma şi invidia­. Ce-am greşit să recunoaştem. Ce-am făcut rău să îndreptăm­ Multe au fost greşelile noastre, amar le-am plătit şi le plătim. Să nu continuăm a trăi în ele. Trăim în vecinătatea cel­ei mai mari puteri din lume, a celui mai numeros popor. Avem comun cu acest popor o mare parte din limbă, origine, religia şi, ceea ce este mai mult decât toate, un fond sufletesc de mare bunătate, dar nu cunoaştem limba vecinu­lui, deşi este una din cele mai bogate din câte se vorbesc as­tăzi, având şi o literatură cu un fond sufletesc de o înaltă uma­nitate. Din această eroare au decurs multe di­n greşelile prezentului. Să încetăm ! Să câştigăm în ceasuri, ceea ce am pierdut în veacuri. Să ne pă­trundem de calităţile lor, să cu­noaştem viaţa vecinului, pe care am ignorat-o şi să mergem ma­mă in mână cu el. Poate că în trecut era mai greu, dar, astăzi, marea republi­că răsăriteană a realizat prin suferinţe enorme, prin sacrificii nemaiauzite, dar cu o stăruinţă de titani, condusă de oangeni ge­niali,­­ aşa progrese în dome­niul org­anizaţiunii sociale a sta­tului, că nu pot fi trecute cu ve­derea de nici un p­opor de pe faţa pământului şi trebue să fie baza vieţii de mâine a tuturor. O hrană naţională şi suficientă pentru marile masse. O instrucţie gratuită pentru toţi copiii poporului. O asistenţă sanitară răspândi­tă până în cel mai mic cătun, sunt realizări ale Rusiei Sovie­tice, cari se impun tuturor state­lor de mâi­ne, rituri şi mici, şi de pe toate continentele. Să ne folosim de munca,, sufe­­rinţele şi experienţa marelui po­por rus şi să începem de unde el a ajuns, fără tulburările şi sa­crificiile lui. Iată un program al zilei de mâine. Să uităm toate relele şi dife­rendele provocate de aceste vre­muri grele şi să ne amintim nu­mai ceea ce ne-a îmbunat şi îm­binat: fondul comun de bunăta­te sufletească a popoarelor noa­stre. Şi aceasta să ne dea imbold şi forţe noui, pentru a croi o nouă viaţă a poporului nostru, în mijlocul unor popoare, fraţi de suferinţă cu noi. Pentru aceasta se cer minte limpede, ştergerea tuturor ambi­ţiilor de individ sau de cla­să, examinarea profundă a necesi­tăţilor imediate şi prezente-Muncă continuă şi organizată, fără tulburări şi ambiţii de pu­tere, căci luptându-ne între noi pentru stăpânire, mâine nu vom mai avea re stăpâni. In mijlocul nenorocirilor şi al durerilor, să ne amintim de poe­tul revoluţiei ruse şi să zicem cu dânsul: „Nu-mi spune c’a murit, el încă trăeşte. „Poate roza fi tăiată, trandafi­rul înfloreşte. „Poate fi sdrobit altarul, focul nu se stinge, „Poate fi sfărmată lira, struna încă plânge”. Este o zi a libertăţii, ziua din care viaţa publică, rupând cătu­şele, îşi reia cursul ei normal şi norodul e chemat să-şi spună cuvântul în treburile obşteşti. Poporul român, care a răstur­nat două dictaturi în şase ani, a arătat cu vrednicie, că ştie sin­gur să-şi croiască destinele lui în viitor. Partidul n­aţiona­l-ţără­­nesc, a cărui contribuţie la actul de la 23 August a fost precumpă­nitoare, va şti şi de acum înain­te ca şi până acuma să fie cre­zut totdeauna acolo unde se fău­reşte destinul neamului nostru şi sprijinit pe marile masse de la ţară şi de la oraşe, va şti să ducă carul Statului pe drumul Isto­riei. Calii trebuesc pedepsiţi. Dictatura cu consecinţele ei : a­­bandonarea alianţelor instinctului naţional a început sub Regele Ca­­­­rol II şi s-a încheiat sub ex-mare­­şalul Antonescu constituind un sis­tem unitar. Regele Carol I a început — prac­ticând corupţia politică ca sistem de guvernare — fărâmiţarea par­tidelor, urmărind haosul, pentru ca să legitimeze înfiinţarea Parti­dului Unic, condus de el, prin oa­meni de dreapta cu care spre navi­ga apele Germaniei, îndepărtându­­se de aliaţi. Sub Regele Carol s'au introdus în ţară primele elemente germane sub pretext de instructori care apoi aveau să pună mână pe ză­voarele porţilor de la frontiere, deschizându-le larg invaziei ger­mane peste o ţară trezită prizo­nieră în propria ei casă (aşa e... apid. Iar ex-mareşalul Antonescu, su­pralicitând pe emulii săi din Garda de fier, lega soarta ţării de soarta Imperialismului German şi umplea ţara de lagăre pentru provivnici. Câte trele regimurile formează unul singur indivizibil : Regimul smintelii politicei ţării în locul politicei tradiţionale a in­stinctului neamului (apl.). Câte trele, deopotrivă de vino­vate pentru catastrofele pricinuite neamului (apl.). Partidul naţional-ţărănesc a vă­zut clar primejdiile scoaterii poli­ticei din făgaşul acestui instinct ce n’a greşit niciodată. El s’a opus permanent politicii de aventură, şi aventurierilor cu mijloacele ce a avut la dispoziţie. Fostul Preşedinte era pentru a­­ceasta „condamnat la moarte” ca „inamic Nr. 1” într’un congres pseudostudenţesc de la Târgul Mu­reş sub Regele Carol , şi se şi tră­sese la sorţi echipa de execuţie. De 4 sau cinci ori Regele Carol îi oferise preşedinţia consiliului de miniştri cu condiţia să urmeze „po­litica regală”, prin oameni indicaţi de Măria Sa. I s-a răspuns că îşi asumă oricând răspunderea, dar numai pe baza programului cunos­cut de Ţară şi pentru care avea încrederea ţării. Regele Carol, în ultima propunere din 1937 preciza : „Sine qua non”. Fostul preşedinte îi răspundea „Non” (apt. prelun­gite). „Trăiască D. IULIU MANIU : Ion Mihalache!” D. I. MIHALACHE : Dacă toţi oamenii politici şi mai ales condu­cătorii de partide ar fi făcut la fel, Titulescu era păstrat mai departe la externe şi ţara ar fi fost scutită cel puţin în mare parte de dezas­trele ce a adus aventura. Evident, germanii nu ocoleau România. Dar jertfele erau incom­parabil mai mici şi onoarea păs­trată întreagă (apl.). Sub regimul legionar, secretarul general al partidului, cel mai va­loros temperament şi cap politic al elementelor de vârstă mijlocie din partid, Virgil Magdearu, a fost ucis mişeleşte de o bandă rămasă nepedepsită şi adăpostită acolo und sunt şi autorii morali. Iar fostul preşedinte, avizat chiar de şefii aparatului de stat răspun­zător de păstrarea ordinei în stat — datorie primară a fiecărui gu­vern de pe lume — a trebuit să stea ascuns 2 luni, prizonier în propria lui ţară. Iar când furtuna dictaturilor a început mai furioasă, valurile au găsit la postul de comandă al va­porului naţional-ţărănesc, pe cel mai încercat marinar politic al Ţării — pe luliu Maniu (apl., ova­ţii : Trăiască luliu Maniu). S’a zis, „a guverna înseamnă a prevedea” , iar a prevedea înseam­nă a vedea departe, peste orizontul celorlalţi şi peste ceasurile prezen­tului. luliu Maniu s’a dovedit a fi ma­rinarul care vede peste creasta va­lurilor şi peste catargurile coră­biilor bătute de valuri. De aceea stă liniştit la post cu ochii la steaua polară a neamului, aşteptând să treacă furiile lui Nep­tun şi să debarce la locul de des­tinaţie (apl. prel.). Iuliu Maniu a văzut clar şi ne­clintit că Regele Carol îşi­ va frân­ge gâtul primejduind şi gâtul ţării şi­­ că aliaţii vor câştiga războiul. Pe acest drum a mers neşovăitor. Cât a avut dreptate , o vede acum toată lumea. Onoare pentru partidul naţional­­ţărănesc că în astfel de grele îm­prejurări a avut în fruntea sa pe un Iuliu Maniu. Supremul nostru omagiu — iu­bitul nostru preşedinte. Ne simţim mândri de cinstea pe care v’o a­­cordă ţara întreagă (apl.), a fost desvoltată în conferinţe pu­­blice — amintire pe ale regretatu­lui Virgil Madgearu la Fundaţie ■— şi a prezidat la făurirea Programu­lui Partidului Naţional Ţărănesc din 1935. Pe baza ei s’au dat luptele din 1937 şi s'au obţinut majorităţi zdrobitoare ce au răsturnat Gu­vernul de marionete al Regelui Carol din acea vreme. Deci : Ce înţelegem prin Stat Ţără­nesc ? înţelegem noul Stat muncito­resc al viitorului, cu specificul na­ţional al muncii româneşti, al structurii economice sociale şi spi­rituale ale naţiunei române, st­at muncitoresc ce vine în locul Sta­tului capitalist bancar, (apl.). Stând pe baza proprietăţii indi­viduale in marginile în care e le­gitimată prin muncă şi îndeplineş­te funcţia, socială impusă de pri­matul interesului colectiv ; (apl) stând pe baza treptatei etatizări în industrie ca mijloc radical de a înlătura exploatarea muncii româ­neşti şi decalajul de preţuri în dauna muncii agricole; (apl). Servindu-se de metoda demo­craţiei ca metodă de guvernare; (apl) şi acoperind in pace şi ami­­ciţie cu vecinii săi din spaţiul geo­­politic unde Dumnezeu a destinat Neamul Românesc dintâiu înce­put, şi mai ales colaborând real şi strâns, cu puternica vecină Ru­sie, pentru satisfacerea legitimelor interese reciproce (apl. prel). Iată cum definim noi in scurte cuvinte, concepţia de Stat Ţărănesc, (apl). Vom lămuri aspectele noului Stat. România va deveni Stat munci­toresc, dealtfel ca şi celelalte po­poare în noua epocă ce va aduce pacea mult aşteptată. Războiul a­­cesta n’a fost numai cel mai uriaş războiu ce s’a deslănţuit pe Glob ci şi cea mai mare revoluţie socia­lă, săvârşită de astă dată în uni­forme militare şi cu arme oficiale ce vor dărâma în acelaş timp fron­tierele şi fortificaţii militare dar şi frontiere şi fortificaţii sociale în­vechite. Revoluţia franceză a lichidat So­cietatea feudală şi Statele feudale. Războiul mondial de astăzi, va creea o pace rezemată pe alt sis­tem de alianţe decât cele din tre­cut şi pe alt echilibru economic şi social înăuntrul Statelor. In locul Statului de ieri îşi face loc Statul de mâine bazat pe pri­matul muncii. In Statul Capitalist, capitalul era stăpân şi muncitorul slugă. In Statul muncitoresc, va mer­ge muncitorul călare pe capital, capitalu­l va asculta de frâul ţinut in­ mâna muncitorului (apl). Statele muncitoreşti vor avea stilul propriu al structurii sociale respective, al tradiţiei şi al aşeză­rii istorice într’un anume colţ al pământului . O zidire se construeşte in stilul vremii şi după cerinţele moderne ale higienei şi municipalităţei , dar se construeşte cu materialul de care se dispune în localitate. Şi astfel , altfel iese casa de munte, altfel cea dela şes, alfel cea dela deal. Nu este posibilă o construcţie po­litică identică într’o ţară de fa­brici, cu acea dintr’o ţară unde i­­mensa majoritate o formează ţă­ranii muncitori de ogoare. Pentrucă la noi materialul so­cial de bază este ţărănimea — pen­trucă pe această muncă ţărăneas­că de bază se interneează întreg edificiul nostru social — şi din ea izvorăşte­­şi viaţa oraşului — (me­seriaşi, negustori, funcţionari, căr­­turari). Coloritul de stat naţional românesc este — să nu ne fie tea­mă a o spune — este „ţărănesc” A imita aceeaş formă de stat impunând-o peste tot, după acelaş tipar, ar insemna a repeta o gre­şeală ce a mai făcut Statul Ro­mân , şi mai de mult — copiind din Apus constituţii ce nu s’au a­­plicat — şi mai de curând, când Statul­ român s’a decretat „legio­nar” după tipicul fascist — ceeace naţia română nu a voit să ia cu­noştinţă. Statul ţărănesc — în înţeles de muncitoresc — are caracteristicele sale specifice. Astfel : a) In materie economică agrară el este pentru proprietatea indi­viduală cu ţărmuririle mai sus a­­rătate , atâta vreme cât indivi­dualitatea omului joacă încă un rol important — mai important ca maşina — în producţiunea agri­colă, proprietatea individuală este o necesitate nu numai pentru muncitorul de pământ — ci şi pen­­tru colectivitate, care are interese ca producţiunea să ia forma ce satură mai multe guri flămânde (aplauze). în acelaş timp, principiul „pă­mântul al celui care ii cultivă” satisface şi un postulat economic dar şi un postulat de echitate so­cială. Societatea însă în virtutea pri­matului interesului colectiv — fa­­ţă de interesul individual — îşi rezervă dreptul să dea proprietăţii forma cea care asigură mai bine împlinirea funcţiei ei sociale. Pentru prezent socotim îndepli­nite aceste cerinţe prin transfor­­marea marei proprietăţi in pro­prietate de munca ţărănească, co­­operatizată, şi complectată cu pă­duri şi izlazuri, obştii şi ferme de­ Stat, obşteşti sau particulare, or­ganizate din punctul de vedere al nevoilor de perfecţionare a cultu­rilor ţărăneşti. Proprietatea ţărănească în în­ţelesul nostru, care va fi şi pro­prietatea ţărănească in ţările din Sud-Estul european, nu este în­tocmai vechea proprietate ţără­nească întemeiată după revoluţia de la 1879, cu care proprietarul cel mic ca şi cel mare poate să uzeze şi să abuzeze de dreptul său. S’a putut forma o burghezie ţărăneas­­că, specifică în Apusul Europei care nu este la fel­ cu aceea din Răsăritul Europei. înţelegem însă că această pro­prietate individuală să nu fie fă­râmiţată, să fie comasată, con­centrată, după puterea de muncă a unei familii şi mai presus de toate să fie cooperativizată şi com­plectată cu obştile de folosinţă co­mună (aplauze), acolo unde se va putea. De asemenea, va trebui să se for­meze ferme cari să aprovizioneze mica proprietate cu ceea ce nu poate obţine direct : seminţe se­lecţionate, reproducători, pepinie­re, etc. Fie că ar fi ale Statului fie că ar fi ale obştei, fie că ar fi particulare, nu însemnează un mij­­loc de a strecura de la expropriere o mare proprietate care nu ar mai îndeplini o funcţie socială, pentru­că ele vor veni să complecteze ne­cesităţile ţărăneşti ale regiunii. Această concepţie am căutat s-o verific la faţa locului în satul meu de experienţă, în Topoloveni. Am cumpărat cu obştea o moşie cu pă­­dure, cu târg cu prăvălii, cu loc arabil, în total 4.500 Ha, încercările mele de a face o cultură colectivă, şi de a o men­ţine sub formă de proprietate co­mună, nu au adus la rezultat. In cele din urmă a trebuit să parce­lez terenul arabil sub formă de mică proprietate chiar de % Ha, prea puţine de un hectar. Foloa­sele economice au fost mai mari, pentru că majoritatea locuitorilor au făcut ceea ce nu putea obştea : au făcut plantaţii de pomi şi de vii. In schimb, am păstrat în pro­prietate comună, pădurea şi târgul cu prăvălii, proprietarul fiind o cooperativă sau obşte. Ca să mă verific, am folosit prie D­Q ON­ ! Acţii I Fi , .­n­tenia cu fostul Ministru al Rusiei de la acea dată, d. Ostrovski, pe care l-am invitat să meargă și să vadă ce am făcut eu la Topolo­­veni. Am plecat cu dânsul împre­ună cu dl. Dr. XiUpu. După ce a vizitat modesta mea gospodărie pe care am transfonnat-o în școa­lă gospodăresască de fete, pentru ca să luminez femeile din Topolo­­veni, l-am arătat realizările sub fonmă de proprietate individuală şi realizările sub formă de coo­perativizare, rugându-l să facă critica acestor realizări, l-am spus că sunt gata să accept proprieta­tea comună dacă ţăranii interesaţi vor accepta. I-am propus să chem sătenii la o adunare, îrn acest scop. Inteligent şi abil cum era, mi-a răspuns : „Nu-i nevoie. Te întreb insă, mi-a spus fostul Ministru al Rusiei, de ce ai fost impiedicat să realizezi a-­­cest lucru in restul ţării aşa cum ai realizat în satul d-tale Evi­dent se ataca altă­ problemă de po­litică generală. Intr’una din călătoriile mele m’am oprit la Roma şi am stat de vorbă cu Şeful Corporaţiilor, pot săi spun numele, cu Ministrul As­­quoni, profesor de finanţe. L-am întrebat : cum poate să meargă, corporatismul într’o ţară de ţărî răni ? Am avut satisfacţia să aud spu­ş­nându-mi-se : Cred şi eu că acolo, la Dvs., e potrivit să faceţi coope­raţie, nu corporatism. Şi mi-a fă­cut şi această confidenţă . Nici în, Italia corporatismul nu este sigurţ­ că va dăinui după Mussolini, pen­­tru ca e prea strâns legat de perso­nalitatea lui Mussolini. După fel nu va mai fi Mussolini atunci­ se va vedea dacă va fi viabil corpo­ratismul. Domnilor afirm din toată­­pute­rea convingerilor mele, că proprie­tatea ţărănească individuală, coo­­peratizată, complectată cu fermă model şi cu obşti de posesiune co­mună unde se va putea pentru fo­losul obştesc de proprietate agri­colă este singurul sistem viabil in­­tr’o ţară cu structură ţărănească. (apl). b) Dar în materie de industrie, Statul Ţărănesc este pentru trep­tate etatizări, ca singur mijloc si­gur de înlăturare a exploatării ca­pitaliste atât a muncitorului din fabrică — sub forma de salarii — cât şi a muncitorului agricol sub forma de decalaj de preţuri, do­bânzi, repartiţie de sarcini fiscale etc.Cu simţul măsurii ce caracteri­zează spiritul ţărănesc, etatizarea trebue astfel făcută încât produc­­ţiunea să nu scadă — deci pe mă­sură ce Statul se utilează cu apa­ratul technic şi economic necesar— nelăsându-se insă sabotat de con­curenţa ireală a unor particulari interesaţi. Din acest punct de vedere, se vor lăsa sectoare şi pentru iniţiativa particulară liberă — şi pentru ini­ţiativa particulară dirijată de Stat şi se vor rezerva şi sectoare unde Statul va creea noi industrii sau va prelua pe cele existente. c. — Statul ţărănesc nu numai că nu este protivnic industriali­zării Ţarii, dar crearea de indus­trii noi este una din cele mai mari şi mai urgente probleme ce trebue să soluţioneze, chiar din punctul de vedere al ţărănimii. Suntem statul cu ţărănimea cea mai densă din Europa — alături de Bulgaria. Chiar de s’ar împărţi în întregime marea proprietate problema ar rămâne nerezolvată. Ce rezultă de aci ? Pe deo parte, cauză principală a pauperizării ţărănime­, braţe şi timp pierdut, parcelare la infinit, venituri derizorii, înghesuială în mizierie; pe de altă parte — po­tenţial de muncă naţională risipit zadarnic. Ţara noastră nu se poate infe­­rioriza în aceste condiţii, faţă de alte ţări. Utilizarea potenţialului de mun­că naţională, risipit astăzi zadar­nic, este una din cele dintâiu po­runci ale vremii, pe care trebue s’o rezolve Statul ţărănesc. Şi aceasta nu se poate face fără de creeare de industrii, începând cu cele agricole şi mai ales zo­­otechnice — ce se pretează de minune la regimul de mică pro­prietate ţărănească, apoi indus­triile textile care absorb multe braţe şi materie primă din ţară. Şi, treptat, creeare şi de industrii mai mari, dintre cele ce au piaţă internă sigură prin creşterea pu­terii de cumpărare a mulţimii consumatoare şi prin ridicarea standardului ei de viaţă. Iar lucrările de refacere şi de construcţii publice (drumuri, ca­nalizări, irigări, etc.) organizate după un plan sistematic, sunt me­nite să absoarbă de îndată, multe braţe, utilând în acelaş timp eco­nomia naţională cu artere de via­ţă nouă ce leagă pe producător de piaţa de consum. Statul ţărănesc vede în etatizări mijlocul radical de înlăturare a speculei capitaliste, a muncito­iar în ce priveşte metoda de guvernare. Statul ţărănesc nu poate concepe decât ceea ce au dorit şi doresc toţi ţăranii de pre­tutindeni: democraţia. Ţăranul român a recoltat în viaţa socială şi cea naţională nu­mai roadele amare a tot felul de dictaturi. Oare el este dornic să încerce şi singur neexperimentat: dictatura proletariatului — chiar a unui proletariat care există în proporţii aşa de limitate? Nu. Ţăranul şi poporul român sunt dornici de libertate, pe care deabia o gustase în anii din preajma războiului pentru Unire Prin libertate ţăranul nu în­ţelege libertinaj. Libertinajul nu şi-l îngăduie niciodată ţăranul modest ci aceia ce vor să compromită libertăţile. Ţăranul nu părăseşte munca, când e război pentru ,,a demon­stra“, (vii apl.). Dar chiar dacă se abuzează, abuzul de dictatură e mai rău decât abuzul de demo­craţie, (aplaze). Regimul democratic merge mai încet, merge mai greu şi va tre­bui o acomodare la regimul eco­nomiei dirijate care va stăpâni popoarele multă vreme. Demo­craţie are marele avantaj că se adaptează ea însăşi şi respectă cee ce deosebeşte c­ărtura omenea­scă de celelalte făpturi: sufletul omenesc cu aspiraţii spre libertate de gândire, de exprimare, de vo­inţă. Evident , societatea muncito­rească înseamnă primatul colecti­vului asupra individului. Dar binele colectiv nu se poate rezema pe abolirea libertăţilor­­ in­dividuale. Deci democraţie — dar nu dic­lar ce legătură poate fi însă într’un astfel de stat muncitoresc şi păturile intermediare dela ora­şe : intelectuali, meseriaşi, mici negustori, funcţionari ? Nu sunt acestea mai degrabă le­gate de sistemul capitalist, şi deci interesate la dăinuirea acestui fel de stat ? Răspundem hotărât şi categoric: suntem şi vom fi contra acelor pături — de la oraşe şi sate — care trăesc parazitari din exploatarea muncii ţărăneşti sau a muncii po­zitive (cu braţele sau cu capul)­ o­­răşeneşti. (apl. prelungite). „Nu înţelegem ca şi în statul ţă­rănesc oameni cari au muncit în şcoli şi ucenicii o tinereţe întrea­gă şi trudesc muncind cinsti toată viaţa, să n’aibă după ce bea apă — iar şmecherii cari nu cunosc ce­rului şi a plugarului, dar în mă­sura în care această speculă poate­­fi înfrântă şi pe alte căi, cu spi­ritul său practic, ţărănismul uti­lizează şi iniţiativa privată, in fo­losul colectiv, otâncită atunci când se lăcomeşte, cum otânceşte ţăra­nul boul şiret care ia jugul celui­­lalt ca să ducă acela toată greu­­­tatea. Iniţiativa particulară va fi ,mai ales organizată in cooperative­­ şi controlată prin sindicate. Dealtfel Cooperativa şi Sindica­tul sunt cele două roate pe care se mişcă Statul Ţărănesc. Ţăranii se vor folosi de coope­rative pentru a-şi valorifica ca­pacitatea lor de muncă, muncito­rii se vor servi de sindicate ca­­mijloc de apărare a intereselor­­profesionale. Aşa cum suntem pentru coope­raţie, suntem şi pentru sindicate­le muncitoreşti. Cerem însă ca a­­ceste sindicate să fie instrumente de apărare profesională. Cerem ca înlăuntrul acestorr sindicate muncitorii să fie lăsaţi liberi să-şi­­aleagă conducătorii. (Aplauze). Suntem in contra dictaturii in­trodusă în sindicate şi contra tendinţei, de a se exercita dicta­tura sindicatelor in viaţa publică (aplauze). d. — Rezultă in mod limpede că între ţăranul muncitor de pă­mânt şi muncitorul din fabrică, nu numai că nu sunt interese di­vergente, ci dimpotrivă o deplina comunitate. Şi unul şi altul au a se apăra de exploatarea capitalistă,, deşi forma de exploatare diferă şi unul şi altul au a-şi susţine noua lor armătură: Statul mun­citoresc. Şi unul şi altul au aceias obâr­şie şi munca lor se împleteşte fără a se exploata una pe alta. Dacă în ţara românească ar fi 80 11a sută­ muncitori în fabrici n'am îndrăsni să vorbim de Stat Ţărănesc — am zice stat munci­toresc sau stat socialist. Dar cum să-i zici aşa când in România sunt 80 la sută ţărani? (Vii apl. strigăte de bravo). Trebue să recunoaştem că sunt­ şi deosebiri,­­ mai ales privind psihologia­­­deci climatul politic) şi metoda. Ţăranul trăeşte în contact cu natura şi cu minunile na­turii, căreia omul nu poate porunci cum porunceşte fabricii: ploaia nu stă şi nu începe la por­tica stăpânului cum începe şi stă fa­brica (apl. prel.). Ţăranul trăeşte lângă pământ in care îşi ştie îngropaţi strămo­şii — pe care-ii pomeneşte în zile mari cu slujbe în biserici. Ţăranul este mistic şi religios— cum sunt toţi ţăranii din lume. (Apl. prel­ngite). U­n stat ţărănesc este­­un stat religios — un stat creştin — care înţelege şi rostul altor culturi şi pe care le respectă cinstit. Un stat de ţărani nu poate fi un stat de morală naţională sau un stat ateu. (Apl. prel. strigăte de bravo). Statul Naţional ţărănesc este un stat creştin ( vii apl. bravo), care respectă dreptul oricărui suflet a se ruga in cultul său, (apl. prel ). Un stat de ţărani este un stat de tradiţie — ceea ce nu înseamnă un conservatorism social, dăci nici un ţăran nu doreşte să-şi conserve sărăcia — dar este un conservatorism naţional, un sen­timent de legătură cu pământul pe care l’a apărat din moşi stră­moşi, când patria se cufunda cu moşia — şi se apăra afară la ho­tare. (Ap. prel.). Pentru ţăran Patria nu e o jucărie de-a pistoa­lele pe străzile oraşelor (apl. prel. Şi îndelungate). Eu n’am auzit ţă­ran să spună: „eu sunt patriot“ (ilaritate, ap­.). Un ţăran are ca aspiraţie su­premă: nu să devină proletar, ci să aibă ur­ petec de moşie, din Patrie - pe care să se simtă stăpân, dorinţă care e atât de vie. Încât chiar când pleacă dela câmp şi se stabileşte la fatrică e! nu se simte împăcat până nu-şi are căsuţa şi grădina şi pasărea şi văcuţa lui la ţară (Apl ). Acest suflet ancestral al ţăra­­nul­ui român, care îl stăpâneşte după ce a plecat la oraş, i.i, se poate schimba oricâtă n­o ictrina­­re proletară & i s’ar turna (Apl. prelungite). latură. (Vii aplauze şi strigăte de bravo). — „Ţăranii. Dar se zice: Vorbiţi de ţăranii muncitori, uitând că ţărănimea­, nu e o clasă omogenă­­şi că ea cuprinde ţărani fără pământ, ţărani cu pământ pe care şi-i muncesc singuri şi ti­ranii chiaburi care exploatează munca celorlalţi. Ţin să declar că ţăranii — în înţelesul statutului muncitorere nu înseamnă oricine e îmbrăcat în haine ţărăneşti, (ilaritate, apl.). Ştiu că între ţărani­ sunt din aceia care exploatează pe ţăranii săraci, poate unii chiar mai rău decât exploatatorii ce nu sunt ţă­rani, (apl. prelungite). Nu înţelegem să-i solidarizăm pe aceştia cu ţăranii cei adevă­raţi adică cu aceia care cu ade­vărat sunt muncitori de pământ al lor sau al altora şi sunt exploa­taţi sub o formă sau alta. Procentul cămătarilor ce trăesc sugând din instituţiile bancare şi din sudoarea ţăranilor este infim şi ne propunem a face exploata­rea lor imposibilă. Dealtfel, idealul nostru este ca pământul ţării să fie îmbrăcat nu­mai de atâtea braţe şi atâtea fa­milii, câtă muncă reclamă punerea lui în valoarea optimă; să nu a­­vem deci nici o clasă de proletari agricoli, nici chiaburi exploatatori — ci ţărani care-şi cultivă trimân­­tul propriu p­e care sunt stăpâni şi având îndestul pe măsura capa­cităţii lor de muncă familiară a­­jutându-se între ei. Braţele care prisosesc — prune­­tare — împinse spre industrie, prea puţine spre fermele model unde vor fi ferite de exploatare, înseamnă munca în sudori să facă averi peste noapte — exploatând lipsurile organismului economic social al statului de azi, (apl. prel.). In nici-o ţară nu sunt prăpăstii sociale aşa d© adânci ca în Româ­nia, între bogaţi şi golăneţi (apl. prel.). . Dar nu numai că nu exclude, ci dimpotrivă. Statul ţărănesc impli­că­ colaborarea cu mica burghezie orăşenească c© trăeşte din munca pozitivă şi împlineşte o funcţiune socială în organismul de stat. Se consideră în totul solidare intere­sei© acestor pături cu ale munci­torimii de pe ogoare şi din fabrici. Căci, ce sunt oraşele? Decât con­ Cuvântarea d-lui dr. N. Lupu PROGRAMUL Şi iată-ne in faţa noilor şi ma- I Partidului Ţărănesc — in 1923 „ ki omo „io „onmniiu­­­i a fost desvolt­ata, in conferinţe pu­rilor , probleme ale neamului, — stând pe vechea noastră poziţie, a instinctului naţional şi a ecoului pământului şi străbunilor noştri, şi în politica externă şi în politica internă. Un partid politic care este o expresie organică a Naţiei cu ne­voile şi aspiraţiile ei — îşi are linia de orientare, drum de viaţă — luminat şi determinat de 2 puncte. Punctul de plecare : obârşia lui, în echilibrul de forţe sociale. Punctul de ajungere : destinul neamului în echilibru de forţe in­ternaţionale. Probelmele mari cu caracter structural­­ sunt văzute în lumina celor 2 faruri — şi ansamblul lor formează programul permanent al unui partid politic. îmi revine sarcina să vă vorbesc despre acel program structural, care a apărut în gazete de curând , rămânând ca despre marile pro­bleme ale prezentului să vă vor­bească cel care le-a trăit și le trăește direct, mai intens decât ori­care altul, d. Iuliu Maniu. A apărut în ziare, zilele acestea, şi Programul Partidului Naţional Ţărănesc. S-a putut observa, că în liniile lui mari, el este Programul votat de Comitetul Executiv Central din 1935 şi ratificat de Congresul Ge­neral din 1936. Vremurile de transformări epo­cale prin care trecem, nu fac decât să verifice prevederile Partidului, punând în lumina nouă carac­­teristicele fundamentale ale pro­gramului şi temeinicia crezului din care el a purces — prea puţine fiind adaptările impuse de noile cerinţe. Nu vom reciti aci Programul. Intenţia mea este a arăta în li­nii sumare, care, este crezul din care a purces şi se alimentează a­­ces­t program, şi care este specifi­cul său naţional, românesc. Acest crez se numeşte „Statul Naţional Ţărănesc” sau mai pe scurt: Statul Ţărănesc, (apl). Mi s’a spus de unii prieteni . Poate că nu ar fi potrivit­­ să desvolţi concepţia Statului Ţără­nesc tocmai în Capitală. Orăşenii se sperie de aşa ceva şi pot crede că Statul Ţărănesc însemnează o ţară numai­ a ţăranilor, exclusivis­tă şi contra orăşenilor — un fel de stat patriarhal, o primiţi vizare a formei şi civilizaţiei de Stat. Mă grăbesc să spun că o astfel de interpretare e tot ce poate fi mai eronat. Şi am socotit de datoria noastră să precizăm ce înţelegem prin Noul Stat Ţărănesc, tocmai în cel mai mare oraş al Ţării, şi să o facem din primul moment al con­tactului nostru reluat cu opinia publică. Dealtfel, concepţia Statului Ţă­rănesc a fost anunţată încă de la publicarea primului program al Metoda de guvernare O ţărănime nouă Iuliu Maniu rostindu-şi cuvântarea Discursul d-lui Ion Mihalache DOAMNELOR, DOMNILOR ŞI FRAŢILOR,­­Ne revedem, după 7 ani de eclip­să a vieţii publice româneşti. La poarta conştiinţei mele bat două simţăminte . Nu ştiu căruia să dau glas mai întâiu . Să plâng durerea când vedem: ţara pustiită, ţara umilită, cu grele hipoteci de viitor în spate, cu no­rod în băjenie în gura iernei, cu oraşe dărâmate şi lume săracă a­­meninţată a petrece iarna în stra­dă, cu ogoare nemuncite, cu feciori încă în războiu, duşi să elibe­reze sfântul nostru Ardeal, iar cei rămaşi acasă porniţi pe încăerare între ei în război fratricid... Simţim în noi durerea Naţiei, aşa cum simţim durerea propriei noa­stre fiinţe şi propriei noastre fa­milii, când este lovită de nenoro­ciri. Cine nu simte această durere, nu poate nici să se bucure de bucuriile Naţiunei sale (apl. pre­lungite). Sau să dau glas bucuriei că Dumnezeu şi Regele ne-a scăpat dintr’o dată în sfânta zi de 23 August de cele două calamităţi le­gate una de alta, ce au lovit biata noastră ţară în aceşti 7 ani, bles­temata dictatură adusă de peste hotare şi că a tras la timp capul Ţării încă teafăr de sub dărâmă­turile zidurilor hitlerismului ce a început a se prăbuşi după luptele de la Uman şi după invazia anglo­­americană în Franţa. Binecuvântată fie această zi în Istoria Ţării şi mărit să fie Regele care a îndrăznit să o facă înălţân­­du-şi încă odată numele de Mihai. Mulţumire publică şi acelora care în frunte cu marele nostru preşe­dinte Iuliu Maniu L-au ajutat , şi care vor simţi îndatorirea de a-L ajuta până la desăvârşirea actului început la 23 August adică până la încheerea cu glorie a acestui războiu de eliberare a scumpului nostru Ardeal, leagănul şi izvorul românismului (aplauze). Laudă şi mărire Armatei române şi glorioasei Armate ruse, care în luptele pentru eliberarea Ardealu­lui îşi înfrăţeşte sângele cu Armata noastră, regăsind tradiţia de veacuri, ce n’a cunoscut lupte în­tre Ruşi şi Români (apl.). Nu de circumstanţă, ci din adân­cul convingerilor noastre­­ _• Glorie şi cinste Mareşalului Stalin, făuritorul Rusiei noui, ope­ră unică în istorie, supusă la pro­ba rezistenţei supreme care este războiul; şi pomenit în cinste fie numele domnului Molotov ale cărui declaraţii stau ca primă piatră de temelie în raporturile dintre Ru­­■sia şi România (apl. prelungite). Reînoită recunoştinţă Preşedin­telui Roosevelt şi d-lui Churchill, străluciţi reprezentanţi ai Angliei şi Americei, care împreună cu Franţa au fost întotdeauna susţi­nătoarele şi sprijinitoarele dreptu­rilor şi libertăţilor micilor popoa­re (apl. prel.). Domnilor, popoarele mari au privilegiul de a-şi face singure dreptate pe baza raporturilor de forţe dintre ele. Ţările mici nu au această putin­ţă. De soarta lor dispun puterile cele mari şi când acestea uită îşi aduce aminte câteodată şi Justiţia Divină. Toată cuminţenia lor stă în a păstra raporturi bune cu ve­cinii şi îndeosebi cu marii vecini, şi a prevedea care va fi în viitor aşezarea internaţională, pentru a-şi pregăti locul cuvenit cu cât mai multă cinste şi vrednicie. Este o lege simplă care le aşează pe acest drum. Ea se chiamă le­gea instinctului de conservare na­ţională. Cine pune urechea la pă­mântul ţării şi înţelege glasul stră­moşilor, o aude. Aşa a făcut Ro­mânia în cursul istoriei ei până acum şapte ani. In politica externă, ea a urmat instinctul naţional, care a dus-o fără greş lângă aliaţii fireşti. In politica internă, ea a ştiut în ma­rile momente să-şi înfrângă pati­mile lăuntrice, şi să se găsească unită în faţa primejdiilor din afară. Aşa a ajuns ln momentul culmi­nant din istoria ei, de sub nemu­ritorul Rege Ferdinand: întregirea neamului (ap­, prel.). Odată ce a părăsit drumul ins­tinctului naţional — drumul gla­sului pământului şi al strămoşilor, ea a pornit deadreptul la catas­trofă. Sub psihoza unor dictaturi din Apus şi Miază-Noapte, pe câmpia Ţării româneşti, vânturile turbate aruncau sămânţa unei burueni o­­trăvite din care cine gusta, pe loc îşi pierdea cumpăna dreptei jude­căţi : părinţii nu-şi mai recunoş­teau copii, nici părinţii pe copii, fraţii se ucideau ; şcolarii pretin­deau să-şi lumineze profesorii. Garda de fier apărea cu un pro­gram nou din două cuvinte : Dic­tatură, — Germania. „In 48 ore lângă Germania” — „Jos vechile alianţe”, operă „a masoneriei”. „Jos democraţia, operă a iudais­mului plutocrat” — „Sus cu dic­tatura, Hitler sau Mussolini” — a­­cesta era urletul străzii. Argument nu exista. Pistolul mânuit de ire­sponsabili se însărcina să lichideze pe cei „vânduţi Moscovei” sau „bancherilor iudeo-masoni”. Faza furioasă a durat puţin. Ne­bunia era prea exagerată şi s-au autolichidat. Poporul român era dornic de orice, numai de dictatură nu. De 2000 ani, numai de dictatură avu­sese parte : barbarii 1000 ani, tur­cii şi grecii câteva sute de ani, ciocoii vechi şi noi alte sute, abia de la Cuza Vodă încoace câţiva zeci de ani gustase poporul român şi altceva decât biciul şi harapnicul dictaturii. Şi nu simţise adevărata libertate înfrăţitoare între fraţi, decât câţiva ani pe timpul guver­nărilor naţional-ţărăniste. Ţăranul ştie că dictatura însem­nează biciu , iar biciul a căzut tot­deauna pe spinarea lui (apl.). Cum era să râvnească acest po­por tocmai dictatura pe care i-o aducea în dar părinţilor lor copii cu şcoala neisprăvită ? Şi Ţara a tremurat, şi nu s’a pu­tut deprinde nici în ultimul ceas cu ideia că trebue să se bată cu Rusia, Anglia şi America — prin care-şi văzuse împlinit visul secu­lar ; şi că trebue să se alieze cu aceia cu care se bătuse în 1916- 1918, şi care acum ne aduceau în dar Dictatul de la Viena. Hitlerismul venea în numele ra­sismului german — doctrina nou­lui popor, ales să stăpânească lu­mea ; iar cei meniţi să revină sclavi în spaţiul vital, ne cereau să-i aclamăm şi să-i ajutăm. Corpul Naţional a reacţionat prompt. Cangrena n’a prins in mă­dularele lui. Dar efectele rătăcir­i au durat. Acesta este sfântul ade­văr : cangrena n’a prins. Ofensea­ză această naţiune cine stărui să se acrediteze că hitlerimul şi fas­cismul au intrat în mădularele Na­ţiunii (apl. v’Sh­ing repetate). Dar au rămas nenorocirile şi de­zastrele ei, pe capul Ţării. Crimi- 3 ­

Next