Veac Nou, 1954 (Anul 10, nr. 1-59)
1954-01-01 / nr. 1
2 immm VEAC NOU L Fragment din romanul „Anotimpurile“ de VERA PANOVA a mulți ani! * Mai sunt patruzeci de minute și la Moscova, in turnul Lipaschi al Cremlinului acoperit de zăpadă, orologiul va bate miezul nopții. Milioane de aparate de radio și difuzoare vor transmite bătăile oruicului din Cremlin și vor fi auzite în întreaga lume. La a douăsprezecea bătaie, oamenii vor ciocni paharele, și își vor ura unii altora un an nou, fericit. E un obicei drag tuturora întâmpinarea n’a mai rămas nimeni și nimic,în afară de grămezi de ace de brad pe zăpada bătătorită. Cetățeanul începuse să dispere când, deodată, văzut în colțul din fața magazinului „Gastronom“ un băiețandru ținând în față-i un brad. Bradul era urît, o tulpină mare, goală, cu foarte puțină verdeață, cu rămurele rupte ce-i atârnau jalnic, într’un cuvânt — bun de aruncat. Cetățeanul însă se repede la el și-l apucă cu nădejde. — Cât? — întreabă e!. — Douăzeci de ruble, răspunde puștiul. . — Choo! zide cetățeanul. ■ Pentru ce atâta ? Pentru frumusețe ? — Da’ ce ? răspunde cu sânge rece băiatul E un brad bun. Ia vezi ce mare e ! ■ — Totuși douăzeci — e prea de tot. — Căutați altul mai ieftin ? Ai Si Norocul dumneavoastră că l-ați găsit și p’ăsta. — Norocul, aim putea spune, e reciproc, zise cetățeanul, dându-i două hârtii cenușii. — Hai, să-ți fie de bine. Puștiul iau banii cu nepăsare. El îl disprețuește pe acest om ciudat care ,a putut să arunce banii pentru dracul știe ce... Iar omul nostru, iată-l urcând scara cu pomul pe umăr. Bradul cu mirosul lui evocă amintiri dragi din copilărie, iar scara — miroase a tencuială proaspătă. Amândouă ,rr.rosurile sunt la fel de plăcute: casa a fost clădită de curând, cetățeanul a primit repartizarea pentru locuință, numai de câteva zile. Până atunci locuise la un prietem — dormind pe un divan și visând la o cameră a sa, proprie... Ciurchin și Reajențev se urcă în mașină. Ședința de la comitetul orășenesc s’a terminat și participanții au dispărut toți odată, ca stafiile la cântatul cocoșului. Ciurchin și Renențev sunt ultimii care pleacă. —• La Casa Tehnicii — spuse La Casa Tehnicii va avea loc întâlnirea cu fruntașii în producție. La întâlnire au sosit cu avionul de la Moscova, Leningrad, Sverdlovsc — reprezentanții ministerului, stahanoviști renumiți — uzina de construcții de mașini din Bnsc a câștigat locul întâi la întrecerea pe Uniune. Prin oraș au fost expuse panouri cu portretele învingătoriilor, la cinematograf se prezintă un film documentar despre uzină. — încă umanișor — spune Ciurchin — încă o treaptă — adaugă Reajențev. La ferestre — lumină, pe perdele — umbrele .ramurilor de brad cu globuri și stele agățate de ele; globurile se leagănă ,pe firele de ață — umbrele se mișcă, se rotesc... — Puiu, drăcie ! — zice șoferul indignat. Mașina se oprește. In fața ei se lasă domol bariera. Se aude țipătul slab, sfios, al locomotivei. — A: naibii — spune Ciurchin! Și în zi de sărbătoare sunt tot aci! — O breșă în plan — zice Reajeniev. Vechea și mica locomotivă „Oița“ trece prin fața barierei. Ea trage un vagon — atâta tot. „Oița" cu vagonul după ea dispare pe după masivul întunecat al parcului orășenesc. O femeie în șubă și cu basma pe cap iese din cabină și învârte cu foc manivela. Bariera se ridică. — O adevărată anecdotă! — mormăie Ciurchin. Una ca asta, în centrul orașului ! — Dumneata ești autoritate, zice Reajentev. De cine te plângi? Ridică problema la Consiliul de Miniștri, te vom susține. Din vremuri străvechi a rămas în Ensc o mică uzină de reparații de vagoane. Enscul se întinde și se înfrumusețează. In jurul lui, uite ce mai întreprinderi au luat ființă, dar micuța uzină cu programul ei modest și cu utilajul învechit tot ,a mai rămas. Feroviarii nu vor nici s’o lichideze, nici s’o mute pe un alt teren. In jurul acestei chestiuni se poartă o interminabilă corespondență cu Direcțzia căii ferate și cu Ministerul. Iar la sesiuni, Ciurchin este criticat pentru faptul că nu se îngrijește suficient de buna amenajare. Auzi, el e acela care nu se îngrijește suficient... Alunecând pe asfaltul nou-nouț, lucios ca o mătase, mașina înconjoară parcul și iese în piață, în lumină și larmă. Firme de neon — roșii, verzi, albastre, îți iau ochii. Sunând, tramvaiul traversează cu luare aminte ,piața. Glasul de trâmbiță al crainicului comunică printrun difuzor invizibil, ultimele știri. Pietonii nu mai merg la pas, ei aleargă, depășindu-se unii pe alții. — Bine-i când oamenii sunt în sărbătoare! — spune Ciurchin. — E binei încuviințează cu mulțumire Reajențev. In case — lumină, ,pe perdele — umbrele ramurilor de brad. Pe dantela albă s’a proiectat o clipă silueta unui cap de copil cu funda într’o parte. „Ca și Nunca noastră“, se gândește Ciurchin. Dar nu toată lumea e în sărbătoare. Orașul este un organism viu, el funcționează fără întrerupere. Ca de obicei, la centrala hidroelectrică se preia schimbul. In colț, ca întotdeauna, stă singuratică fata-milițian care dirijează circulația doar un șofer de taxi, cunoscut, frânând penstru o secundă, îi strigă in ferestruică: „La mulți ani“ ! In raionul Lenin, unde se construește Palatul de Cultură, unde deasupra zidurilor, schelelor, grămezilor de cărămidă, ardicicolo în chip de stele, becuri de mii de volți, veghează un paznic în șubă cu gulerul ridicat. Mașina Salvării transportă o femeie la pavilionul de nașteri al spitalului. Cineva sosește pe lume în pragul Anului Nou și altcineva pleacă odată cu ultimele clipe ale celui vechi. Cineva plânge la căpătâiul celui care pleacă. Iar la cinematograf, casierița, cu sprâncenele pensate și cu pieptănătura la modă, cu un aer de tristețe lirică, vinde bilete pentru spectacolul de noapte In tipografie țăcăne domol mașina tipărind o broșură nouă și un muncitor cu părul cărunt culege domol, la linotip, telegramele pentru numărul de mâine al ziarului. Tot acolo, în tipografie, la paginație, femeile din comitetul de întreprindere aștern pe două mese fețe albe, așează farfuriile cu sandvich-uri și paharele pentru bere, pentru ca la miezul nopții zețarii, paginatorii și tipografii, întrerupând lucrul, să ciocnească un pahar și să se felicite între ei. Se apropie clipa sărbătorii. Se golesc magazinele, tramvaiele și autobuzele. Iată că trece prin oraș un tramvai gol de tot: în afară de manipulant și de taxatoare, în vagon se află un singur om. El doarme într’un colț, sprijinit de perete. Nicio forță din ’urne nu-1 va trezi, până când nu se va sătura de somn. Se vede cât colo — omul a supraapreciat posibilitățile sale: n’a avut răbdare să aștepte ceasul cuvenit, a băut înainte de vreme și răsplata pentru această faptă nesăbuită l-a surprins tocmai în drumul spre ospăț. Din buzunarul celui ce doarme iese gâtul unei sticle, fața lui are o expresie de fericire — poate că visează acum că se află la ospăț, întâmpinând Anul Nou într-o societate plăcută. De la celălalt capăt al vagonului, taxatoarea vârstnică îl privește cu tristețe și dojană... La vreo sută de kilometri de Ensc, gonește pe șosea, îndreptându-se spre oraș, o mașină; un „Z.I.S.“ puternic, lucios, nou-nouț. In mașină se află un tânăr, singur singurel. Șoseaua e goală; nu se zărește niciun control; se poate accelera la maximum, sburând ca vântul... Dar tânărul nu se grăbește. Strângându-și buzele, flueră încetișor un cântec. In fața lui se întinde șoseaua albă, iar pe ea, acolo unde cauciucurile mașinilor au săpat zăpada până la asfalt, se întind două dâre largi. Pe aceste dâre netede mașina alunecă cu ușurință. In lumina farurilor se dezvăluie o porțiune de drum după alta, o porțiune la fel cu alba, fâșie ,albă, cu două bâre negre. Iar în jur, întuneric beznă. In fața tânărului se află ceasornicul automobilului; tânărul nu se uită la el. Nu se uită nici măcar atunci, când pe cadranul auriu acul alb și mare se așează peste cel mic. Este clipa când sar dopurile sticlelor și orologiul de la Cremlin începe să sune sferturile. ...Sună orologiul turnului Spaschi. La mulți ani, tovarășii anului nou! Populația orașului Ensc s’a pregătit pentru întâmpinarea lui, o lună întreagă. A fost o cerere mare de jucării pentru pomul de iarnă: pocnitoare de celofan, globuri strălucitoare, figurine din carton, păpuși, „ploaie“ de aur, nuci poleite, lumârnări colorate, „zăpada“ care seamănă cu naftalina și se vinde în ipachețele închise. Numai Moș Gerilă, de felurite dimensiuni, s’a vândut în luna decembrie în paisprezece mii de exemplare. Printre acestea, era și un moș cu totul deosebit, un moș într’adevăr de lux, de statura unui om, executat artistic în două exemplare de artelul industrial „Igrcombinat". Moșul acesta a fost cumpărat," Reatenței șoferului, cum era și de așteptat, de creșa uzinei de construcții de mașini-unelte , se putea oare ca directorul uzinei, tovarășul Achimdinov, să scape prilejul de a cumpăra o asemenea raritate, cum nu mai are nimeni în oraș?... Al doilea exemplar al acestui Moș Gerilă de lux a rămas proprietatea magazinului universal central și se află expus în vitrina luminată strălucitor, așezat într’un cadru de ramuri, de brad, mare, viguros, cu nasul roșu, îmbrăcat într’o șubă de vată, cu pâslari adevărați, cu un toiag aurit în mână, iar la picioarele lui, pe oglinzile care închipuie niște iazuri, se dau cu săniuțe minuscule băieței și fetițe, cu stegulețe roșii în mâini... Ziua, în fața vitrinei se înghesuie cei mici, admirând această creație artistică.. Acum, copiii au plecat pe la casele lor; în fața vitrinei e pustiu, cei mari trec în goană prin strălucitoarea dâră de lumină, fără să-l bage în seamă pe moș, au mai rămas doar patruzeci de minute. Aidoma unei panglici de nestemate se desfășoară deasupra acoperișurilor caselor apelul electric: „Păstrați-vă banii la casa de depuneri!” Astăzi, apelul nu pătrunde până în conștiința cetățenilor. De dimineață casele de depuneri au eliberat întruna clienților, bani pentru cumpărături. Ușile magazinelor sunt larg deschise: două șuvoaie omenești în sensuri opuse nu le îngăduie să se închidă. „Tovarășe! N’ai putea să eliberezi marfa mai repetor? Doar știi, astăzi oamenii sunt grăbiți.“. Mulți și-au adus aminte în ultima clipă că au uitat să cumpere cutare gustări ori cutare daruri și s’au repezit să-și repare neglijența. O pasiune grozavă de a cumpăra: oamenii duc în plnse mandarine și mere, suluri și sticle, cutii cu torturi și păpuși, mingi, niște pungi și-au risipit bomboanele pe trotuar, iar ghinionistul le culege, strângând la piept restul de pachete. Un altul asudat și cu sufletul la gură, aleargă din magazin în magazin, căutând ardei umpluți, de parcă de acești ardei atârnă insăși viața lui. Un original într-o pălărie elegantă de velur duce pe umăr un brad lung, golaș. Ia te uită, când și-a adus ,aminte: n’o să ai timp, cetățene, să-ți împodobești pomul până la ora douăsprezece! Trecătorii aruncă câte o privire ironică spre acest original, el aude glumele lor, dar pășește preocupat mai departe cu povara sa țepoasă și obrazul lui tânăr, împurpurat de ger, ca la fete, exprimă o independență plină de mândrie. Da, cam târziu i-a venit ideea că ar fi bine să-și împodobească odaia cu un pom de iarnă, a simțit că fără asta nu se poate, că fără pom viața-i va fi lipsită de farmec. Și, riscând să întârzie întâmpinarea Anului Nou, a pornit în căutare. Văzuse mulți brazi, dar numai în vitrine și prin ferestrele caselor. Piețele s’au închis de mult, iar în piața unde se vânduseră atâția Draal mari și mici Sărbătorirea a 31 de ani de la constituirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a fost constituită la 30 decembrie 1922, la primul Congres al Sovietelor din U.R.S.S. Uniunea de nezdruncinat a republicilor socialiste, chiar din primele zile ale apariției sale, s’a dovedit a fi cel mai trainic dintre toate statele multinaționale. In anii grei ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, popoarele Uniunii Sovietice s'au ridicat ca un singur om pentru apărarea țării lor scumpe. Umăr la umăr cu poporul rus au luptat ucrainienii, bielorușii, cazahii uzbecii, gruzinii, armenii, toate popoarele Uniunii Sovietice. Fiecăruia era deopotrivă de scump sacrul .pământ sovietic. Forța dătătoare de viață care cimentează prietenia popoarelor marii Țări a Socialismului victorios este Partiul Comunist al Uniunii Sovietice. Sub conducerea lui, Statul Sovietic multinational, intr’un răstimp istoric deosebit de scurt, a devenit țara fericirii și abundenței, a devenit o mare putere industrial-colhoznică, a cărei forță se lasă pusă întru totul în slujba păcii și progresului omenirii. Aniversarea a 31 de ani de la constituirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a fost întâmpinată cu multă căldură de către oamenii muncii din țara noastră. Ei văd în U.R.S.S. farul călăuzitor în făurirea vieții noi,libere, exemplu viu al frăției și prieteniei între popoare. In capitala Republicii noastre Populare au avut loc numeroase manifestări la care a participat un mare număr de oameni ai muncii. La Casa Prieteniei Româno-Sovietice tov. Gheorghe Nicula, prim secretar al comitetului orășenesc P.M.R., a vorbit despre „31 de ani de la constituirea U.R.S.S.“. Vorbitorul a înfățișat viața fericită a popoarelor Uniunii Sovietice, progresele rapide și uimitoare pe care le-au obținut popoarele altădată ținute de către țarism într’o stare de cruntă înapoiere economică,politică și culturală. Cu ajutorul frățesc al marelui popor rus, fiecare dintre națiunile U.R.S.S. au lichidat cu succes rămânerea lor în urmă, au construit o puternică industrie socialistă, o agricultură mare, colhoznică, o cultură înfloritoare. Politica națională leninistă a Partidului Comunist și Guvernului Sovietic constitue un model pentru întreaga activitate a Partidului și Guvernului Republicii Populare Române. In țara noastră oamenii muncii de toate naționalitățile trăiesc o viață liberă, fericită și muncesc înfrățiți ,pentru înflorirea patriei iubite. O conferință cu aceeași temă a fost ascultată cu deosebit interes de oamenii muncii de la I.R.E.B. Numeroase alte conferințe au avut loc în diferite întreprinderi și instituții din capitală. Conferințe cu teme asemănătoare s’au ținut și în alte centre din țară. Cu acest prilej oamenii muncii din Republica Populară Română și-au exprimat din nou dragostea și atașamentul față de popoarele libere ale Uniunii Sovietice, care, strâns unite in măreața Uniunne a Republicilor Sovietice Socialiste,pășesc în avangarda luptei pentru pace și progres. Clădirea cea nouă a Universității „M. V. Lomonosov” se află în punctul cel mai înalt al Moscovei. Ca un uriaș de o albeață de zăpadă, ea se înalță în mijlocul verdeții grădinilor și parcurilor. In fiecare dimineață, din diferite colțuri ale capitalei, se îndreaptă încoace mii de oameni , studenți, profesori, colaboratori ai celor cinci aspiranți, facultăți de științe ale naturii care are Universitatea. Mulțimea -sgomotoasa de băieți și fete, studenți ai facultăților de mecanică-matematică, de geografie și de geologie se revarsă în vestibulul imens al clădirii principale, cu 32 de etaje, indreptându-se spre cele douăzeci de ascansoare rapide, care,în unul sau două minute, transportă pasagerii la diferite etaje. Fizicienii și chimiștii se grăbesc spre clădirile cu 6 etaje ale facultăților lor situate în spatele corpului central. Uriașa statuie de bronz a lui M. V. Lomonosov, așezată în centrul scuarului care desparte facultatea de fizică de facultatea de chimie, pare să dea binețe prietenești în fiecare dimineață tineretului, în năzuința lui spre știință. E ora 10 dimineața...Persoana de serviciu la rectoratul universității apasă pe buton și la toate etajele uriașei clădiri se -aude soneria care anunță începutul cursurilor. In unul din amfiteatrele facultății de geografie își începe lecția vestitul savant oceanolog sovietic, profesorul A. Dobrovolschi. Astăzi, el expune tinerilor studenți metodologia măsurării adâncimilor mărilor. Studenții îl ascultă cu o atenție deosebită. Ei își notează cu sârguință concluziile, formulele, desenează graficul vitezei vasului, corecțiile datorită deviației vasului în timpul măsurării, etc. Viitorii cereetatori ai mărilor și oceanelor treime să știe multe lucruri. Și, bineînțeles, numai materialul de la curs nu este suficient. In cadrul studiului la universitate, studenții capătă și cunoștințe practice, studiază tehnica nouă, se obișnuiesc să Ia Palatul Științei se învăț lucreze cu cele mai -------complicate aparate. A ZnS— Studenții oceanologi A* ZqKqr0y capătă aceste cunoștințe atât în timpul practicii de vară, cât și în cabinetele și laboratoarele facultăților. Vara trecută studenții care s’au specializat la catedra de oceanologie au fost pe Marea Neagră,au făcut o călătorie lungă pe vasul de expediții „Viteazul”. Viitorii specialiști au studiat regimul Oceanului Pacific, adâncimea lui, fauna și flora. Alți studenți oceanologi au făcut practica ,pe balanierele flotilei „Aleut” in Marea Bering. In noua clădire a Universității de Stat din Moscova, sunt puse la dispoziția studenților 21 amfiteatre de curs cu câte 150—600 locuri fiecare, 141 săli pentru învățământ pe grupe, de câte 25 de locuri, 1693 laboratoare științifice și de studiu pentru 5—40 persoane fiecare. Aci țin lecții și conduc activitatea științifică a studenților cei mai de vază oameni de știință din Uniunea Sovietică : academicienii Nesmeianov, Petrovschi, Sobolev, Colmogorov, Scobelțîn, Oparin și alții. Minunate condiții pentru o rodnică activitate didactică și științifică -au fost create și la facultatea de fizică. Vechea clădire a facultății de fizică, construită în anul 1904, avea o suprafață utilă de circa 4500 metri patrați. Pe Colinele Lenin, numai corpul principal de șase etaje al facultății de fizică are 18.500 metri pătrați suprafață utilă. Pe lângă aceasta, facultatea dispune de încă 7 corpuri speciale: de curenți de înaltă tensiune, de crioscopie, hidrologie, etc. In unul din marile amfiteatre de fizică se ține un curs de geofizică pentru studenții din anul III. La catedră se află academicia atmosfera pă.,a nul O. I. Schmidt. Armafiteatrul este plin până cântare determină a milioană parte dintr’un la refuz. In alt amfiteatru se ține un curs gram, cronografele marchează timpul special asupra problemelor fizicii moderne, la sutimi de secundă, pentru absolvenții facultății. La catedră se află academicianul D. V. Scobelțîn. In zeci de laboratoare se desfășoară în acest timp lucrările practice. Deasupra aparatelor de radio stau aplecați studenții Valentin Marcov, Mihail Lebedev și alții, care se specializează la catedra de propagare a undelor de radio. Cercetările decurg în condiții bune, nu există niciun fel de perturbații electromagnetice. Laboratorul, ca și multe altele, este ecraniat în mod special. La alt etaj își execută lucrările studenții care studiază fenomenele acustice. Acest laborator are un interior cu conuri mari de vată, iar cercetătorii și-au făcut loc între tavan și podea, s pe o plasă întinsă... Pentru a proteja laboratoarele, sensibile față de trepidații, întreaga clădire principală a facultății de fizică a fost „cusută“, când s’a construit, cu cusături speciale de amortizare, iar aparatele de mare precizie au fost montate pe suspensii și postamente izolările față de vibrații. Peste 100 de cabinete și laboratoare au o ventilație intensificată, cu schimb de aer de opt ori mai mare decât în încăperile obișnuite. Și chimiștii au condiții minunate de muncă. Suprafața noii clădiri a facultății de chimie este de 23.000 metri patrați. Aici se află 600 laboratoare științifice și didactice. Peste 2.500.000 diferite aparate și instrumente au fost fabricate de sute de fabrici și uzine din Uniunea Sovietică la comenzile savanților dela facultatea de chimie. Noile instrumente dau, de pildă, posibilitatea de a se măsură presiunea de la 1/10.000.000.000 atmosferă până la 30.000 atmosfere. Noile intrări până w ...La dreapta și la stânga sunt ușile laboratoarelor. Abia și-au sfârșit munca în laboratoarele de lucrări practice la chimie organică studentele din anul III Natalia Sumacova și Valentina Ivanova. Ele se ocupă de cercetări interesante, care au însemnătate practică. Valentina Ivanova a făcut câteva experiențe pentru a obține anilină -din nitrobanzen. Natalia Simacova cercetează proprietățile chimice ale compușilor organo-imetatici ai fierului. Acum cele două prietene se grăbesc la secția de chimie organică "pe care o ține președintele Academiei de Științe a U.R.S.S., A. Nesmelanov. El este unul dintre cei mai iubiți profesori la facultatea de chiimie. In clădirea nouă a universității a fost creată o bibliotecă minunată, unde fiecare student poate obține cartea ce-i este necesară din orice domeniu al științei. Unsprezece etaje ocupă depozitul de cărți prevăzut pentru 600.000 volume. El este înconjurat de douăzeci de săli de lectură speciale în care pot studia în acelaș timp 1.100 de studenți. Pentru a obține cărțile comandate nu se cere mai mult de zece minute. Distribuirea cărților din sală în sală, de la un etaj la altul se face în mod automat. In afară de depozitul central de cărți, au fost create biblioteci de împrumut pentru cărți de beletristică, politică și știință. Cărțile rare care se păstrează în muzee sunt microfilmate. Microfilmele se citesc cu ajutorul unor aparate speciale. In bibliotecă se pot obține și stenogramele lecțiilor, chiar a doua zi după ce au fost ținute. In bibliotecile clădirii noi a Universității de Stat din Moscova, au fost strânse în total peste un milion de cărți. La Universitatea din Moscova, studenții au toate condițiile pentru a acumula cunoștințe profunde și trainice, ca să devină specialiști cu înaltă calificare. Nr. 1 — Vineri 1 ianuarie 1954 La a 35 a aniversare a Bielorusiei Sovietice Cu 35 de ani în urmă, la 1 ianuarie 1919, a fost proclamată Republica Sovietică Socialistă Bielorusă. . In anii de dinainte de revoluție, poporul bielorus a sorbit din cupa amărăciunii. Moșierii și capitaliștii exploatau fără milă ță nau să strălucească peste orașele și satele Bielorusiei. In primele zile ale eliberării, Bielorusia Sovietică oferea o priveliște tristă. Totul era distrus și prefăcut în cenușe. A fost nevoe de ani de muncă încordată pentru refacerea economiei naționale, a Republicii. Cu rănii lipsiți de pământ, pe cei cu pământ ajutorul popoarelor frățești ale U.R.S.S., puțin, muncitorimea săracă de la orașe. Cruzimea slujitorilor țarului ajungea până acolo încât bielorușilor li se interzicea să folosească limba maternă. îmi amintesc de Bielorusia de Dinainte de revoluție. Pe fâșiile înguste de pământ ale țăranilor nu puteau să lucreze două baroane. Casele dărăpănate sub acoperișurile jalnice, năpădite de mușchi verde. Republica și-a tămăduit rănile sângerânde ale războiului, orașele și satele au renăscut din ruini și cenușe, combinele și, tractoarele au început să brăzdeze iar câmpurile colhoznice. Fabricile și uzinele vechi au fost refăcute, s-au construit altele noi. Oamenii muncii din Bielorusia se mândresc pe bună dreptate cu capitala lor — Mansoul, care a devenit mai frumos ca înacopiii zdrențuiți, flămânzi pe ulițele satelor, nuse război. Acolo unde nu demult erau negre și strâmbe mi mașuri... In ruine, se întind bulevarde largi cu minunate case înalte de locuit, cu noi cluburi, clădiri și teatre. Dealungul bulevardelor au fost plantați tei și castani. Minscul a devenit nu numai un oraș frumos, înfloritor, dar și cel mai mare centru industrial al Republicii. Noi, bielorușii, suntem mândri că autocamioanele basculante fabricate la Minsc, cu o capacitate de 25 tone, tractoarele „Belarus“ — atât cele de corhănit cât și cele prășitoare — au devenit cunoscute dincolo de granițele Republicii noastre. Și-au câștigat o largă popularitate motocicletele, bicicletele, aparatele de radio fabricate la Minsc. Au crescut și alte orașe ale Republicii, au fost construite noi întreprinderi industriale în regiunile apusene, înainte înapoiate. După război, refacerea agriculturii Republicii, distrusă de ocupanți, s’a făcut cu mari greutăți. In prezent multe dintre colhozurile noastre sunt vestite prin recolte bogate După alungarea hitleriștilor, pe locul unde odinioară se întindea colhozul „Rassvet“din regiunea Bobruisc,se afla un terert viran. In prezent, aici se află o gospodărie colhoznică model. Niciodată înainte, pe când aveau gospodării individuale, membrii colhozului „Rassvet“ nu au dus o viață atât de frumoasă și îmbelșugată. Anul trecut familia colhoznicului Șerbici, de exemplu, a primit pentru zilele-muncă patru tone de cereale, 11 tone de cartofi și 11.783 ruble. Colhoznicii din Bielorusia Sovietică smulg vechilor mlaștini și băltoace sute de mii de hectare de pământ nou, roditor, de pe care culeg recolte bogate. Cultura bielorusă a înflorit din nou. In prezent, în Republică există zeci de mii de școli, numeroase institute de învățământ superior, teatre, un mare teatru de opera, un conservator. Academia de Științe lucrează cu succes. In limba bielorusă s’au editat și se editează operele clasicilor ,marxism-leninismului, ale clasicilor literaturii ruse și mondiale, opere ale scriitorilor tuturor popoarelor frățești. In Republică sunt mulți scriitori, artiști, pictori, compozitori talentați. Poporul bielorus întâmpină cea de a 35-a aniversare a Republicii sale cu mari realicrucile orașele și orășelele bieloruse, drept cele mai mari întreprinderi erau considerate atelierele meșteșugărești de confecțiuni și cismărie, precum și fierările nu prea mari. In Bielorusia ce dinainte de revoluție erau puține școli, în schimb cârciumile se întâlneau la tot pasul. Oamenii care nu cunoscuseră fericirea își înecau amarul în vodcă. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a adus poporului bielorus fericirea. Sub conducerea gloriosului Partid Comunist, poporul bielorus a scăpat pentru totdeauna de mizeria de veacuri. In anii Puterii Sovietice, în Republcă s’au înălțat sute de întreprinderi noi, tractoarele și combinele au înlocuit pe câmpuri vechiul plug de lemn. Țara s’a acoperit cu o rețea deasă de școli și institute de învățământ superior, a înflorit cultura, națională în formă și socialistă în conținut. In casele țăranilor, muncitorilor, intelectualilor bieloruși a pătruns viața îmbelșugată și plină de bucurii. In anul 1939, Bielorusiei Sovietice i s'a alipit Bielorusia Apuseană care fusese cotropită de șleahta poloneză înainte. In anii intervenției imperialiste împotriva tinerei Republici a Sovietelor. După eliberare, muncitorii și țăranii Bielorusiei Apusene au răsuflat liberi. Argații și țăranii cu pământ puțin au primit pământ, vite și inventar luat de la moșieri, muncitorii au devenit stăpânii uzinelor și fabricilor. Sute de mii de copii au căpătat posibilitatea de a învăța în școli în limba maternă, mii de tinere și tineri au intrat în institutele de învățământ superior. Atacul perfid al cotropitorilor hitleriști împotriva Uniunii Sovietice în anul 1941 a adus poporului bielorus nenorociri și suferințe de necrezut. Fiind una dintre primele republici supuse năvălirii hitleriștilor, Bielorusa Sovietică a fost acoperită de vâlvătaia incendiilor. Barbarii fasciști i-au distrus orașele, i-au jefuit uzinele și fabricile, au incendiat satele. Cluburile și teatrele au fost transformate în grajduri. Poporul bielorus însă nu a îngenunchiat în fața bestiilor și a răspuns ocupanților pe care-i ura, printr-o viguroasă luptă de partizani. La chemarea Partidului Comunist și a Guvernului Sovietic, o puternică armată de partizani bieloruși a pus mâna pe arme. Și zări, împreună cu celelalte popoare ale zecâți prieteni și câte ajutoare avea fiecare publicilor frățești din marea Uniune Soviepartizan! Pe pământul bielorus ocupanțisti că, sub conducerea Partidului Comunist hitleriști nu au știut ce este liniștea. Poporul bielorus nu a fost singur în această luptă plină de eroism împotriva cotropitorilor nemți. L-au ajutat toate popoarele puternicei Uniuni Sovietice, în frunte cu marele popor rus. Și eliberarea, atât de dorită, de sub jugul germano-fascist, a venit. În iunie 1944 vitejii ostași ai Armatei Sovietice s'au întâlnit pe pământul Bielorusei cu partizanii eroi. Soarele libertății a început din și a iubitului Guvern Sovietic, el luptă în prezent pentru înfăptuirea hotăririlor celei de a cincea sesiuni a Sovietului Suprem al U.R.S.S. și ale Plenarei din septembrie a Comitetului Central al partidului. Întăriri îndreptate spre înflorirea continuă a forțelor materiale și spirituale ale poporului sovietic. El luptă pentru pacea în lumea întreagă în primele rânduri ale oamenilor de bună credință . Articol scris pentru „Veac Nou“ de Petrus Brovca A fi șerpace, î Afișul politic sovietic are o istorie glorioasă. Născut odată cu Puterea Sovietică el a devenit repede arta plastică cu caracterul cel mai de masă. El trăiește chiar în sânul poporului, pe străzile orașelor și ulițele satelor, în colhoz, la uzină, în club,pretutindeni unde există oameni. Varietatea vieții oamenilor sovietici își găsește întruchiparea în afișe, care sunt un fel de cronică artistică originală a statului sovietic. Afișul a fost ur prieten apropiat și credincios al oamenilor sovietici în timpul războiului civil. Oamenii sovietici își amintesc bine de afișele politice (așa numitele „Vitrine ROSTA”), pe care le desena Vladimir Maiacovschi. Aceste afișe erau niște foi vii care proslăveau faptele de vitejie ale ostașilor Armatei Roșii și munca însuflețită a muncitorilor. In anii planurilor cincinale, af—ul chema la reconstrucția economiei naționale. In zilele aspre ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei, el a însoțit pe oamenii sovietici în luptă și în muncă. Imaginile afișelor și-au găsit calea spre inima ostașilor. ■ La crearea afișelor au lucrat cei mai mari maeștri ai picturii sovietice. Prin limbajul afișelor ei chemau la apărarea patriei, demascau esența fascismului german. Ideea păcii fiind cea mai măreață și mai nobilă, străbate întreaga istorie a afișului sovietic. Ea inspiră întotdeauna pe artiști la crearea unor opere minunate, care slăvesc munca pașnică pe pământul sovietic. Unitatea dintre tema muncii și teia luptei pentru pace determină conținutul artei sovietice de afișe. Totodată, pictorii de afișe demască în operele lor politica ațâțătorilor la război. Omul creator, constructorul, este eroul principal in creația pictorilor de afișe, sovietici. El cere pace pe pământ, In acest sens, afișul reprezintă tot mai des un fel de tribună a partizanilor păcii, de la care ei se adresează către milioanele de oameni simpli cu cuvinte simple și însuflețite, chemându-i la luptă hotărîtă pentru apărarea păcii. Iată un afiș viu și în acelaș timp de un adânc conținut psihologic al pictorului Carpovschi: „Suntem pentru pace”. In primul plan , un grup de oameni sovietici : un muncitor, un miner, un inginer, un feroviar, o colhoznică, o elevă. Figurile lor sunt pline de forță lăuntrică și de nobleță. Forța de generalizare a artistului face ca desenul să fie înțeles ca un simbol al năzuinței neînvinse a poporului de a se împotrivi agresiunii. Eroii acestui afiș sunt adevărata expresie a năzuințelor pașnice ale oamenilor sovietici. Afișul pictorului Tereșcenco „In numele păcii" atrage prin vitalitatea și caracterul lui concret. Afișul reprezintă un zidar în timpul muncii. Pictorul a reușit să zugrăvească această figură puternică și plină de bărbăție. In privirea lui liniștită și totodată fermă este exprimată voința spre noi fapte de eroism în muncă, în activitatea pașnică creatoare. O deosebit de mare forță de exprimare au acele afișe în care mamele își spun cuvântul despre pace. „In numele copiilor noștri apărăm pacea” — aceasta este ideea principală a afișului pictorului Ivanov. In fața noastră apare chipul liniștit, inteligent, expresiv, al femeii-mame sovietice. In mâna stângă ține textul Apelului Congresului popoarelor pentru apărarea păcii. .Figura nobilă a femeii sovietice, plină de încredere neclintită in poporul său, cheamă la lupta pentru pace. Tot atât de isbutit ca putere de voință este afișul pictorilor . Ivanov și Briscoiin : „Creștem pentru fericire și pace“. El este executat într’un plan oarecum diferit. Pe afiș este înfățișată figura plăcută, zâmbitoare a unei tinere mame colhoznice. Băiețașul ei întinde mânuțele spre spicele grele de grâu. In jur sunt întinderile fără hotar ale ogoarelor ; în depărtare se vede un nou canal de irigație. Afișul se distinge printr’o adâncă putere emotivă asupra spectatorului. Pictorii sovietici au creat multe afișe minunate, tulburătoare. Toate exprimă viu și veridic năzuința spre pace a oamenilor sovietici. Totodată, ele sunt o mărturie concretă a măestriei pictorilor sovietici de afișe. A. OZIOROV ! M * ^ * iff i n ; 1 J*' p ífcjSb. k...... SUNTEM PENTRU PACE“, afiș al pictorului Carpovschi „IN NUMELE PĂCII“,afiș al pictorului Tereșcenco