Veac Nou, 1954 (Anul 10, nr. 1-59)

1954-01-01 / nr. 1

2 immm VEAC NOU L Fragment din romanul „Anotimpurile“ de VERA PANOVA a mulți­ ani! * Mai sunt patruzeci de minute și la Moscova, in turnul­­ Lipaschi al Crem­­linului acoperit de zăpadă, orologiul va bate miezul nopții. Milioane de aparate de radio și difuzoare vor­ transmite bătăile oruicului din Cremlin și vor fi auzite în întreaga lume. La a douăsprezecea bătaie, oamenii vor ciocni paharele, și își vor ura unii altora un an nou, fericit. E un obicei drag tuturora întâmpinarea n’a mai rămas nimeni și nimic,­­în afară de grămezi de ace de brad pe zăpada bătătorită. Cetățeanul începuse să dispere când, de­odată, văzut în colțul din fața magazinului „Gastronom“ un băiețandru ținând în față-i un brad. Bradul era urît, o tulpină mare, goală, cu foarte puțină verdeață, cu rămurele rupte ce-i atârnau jalnic, într’un cuvânt — bun de aruncat. Cetățeanul însă se repede la el și-l apucă cu nădejde. — Cât? — întreabă e!. — Douăzeci de ruble, răspun­de puștiul. . — Cho­o! zide cetățeanul. ■ Pent­ru ce atâta ? Pentru frumu­sețe ? — Da’ ce ? răspunde cu sân­ge rece băiatul E un brad bun. Ia vezi ce mare e ! ■ — Totuși douăzeci — e prea de tot. — Căutați altul mai ieftin ? Ai­ Si Norocul dumneavoastră că l-ați găsit și p’ăsta. — Norocul, aim putea spune, e reciproc, zise cetățeanul, dân­­du-i­­ două hârtii cenușii. — Hai, să-ți fie de bine. Puștiul iau banii cu nepăsare. El îl disprețu­ește pe acest om ciudat car­e ,a putut să arunce banii pentru dracul știe ce... Iar omul nostru, iată-l urcând scara cu pomul pe umăr. Bradul cu mirosul lui evocă amintiri dragi din copilărie, iar scara — mi­roase a tencuială proaspătă. Amândouă ,rr.rosurile sunt la fel­­ de plăcute: casa a fost clădită de curând, cetățeanul a primit repartizarea pentru locuință, numai de câteva zile. Până atunci locuise la un prie­tem — dormind pe un divan și visând la o cameră a sa, proprie... C­iurchin și Reajențev se urcă în mașină. Ședința de la comitetul orășenesc s’a terminat și participanții au dispărut toți odată, ca stafiile la cânt­a­tul cocoșului. Ciurchin și Ren­­ențev sunt ultimii care pleacă. —• La Casa Tehnicii — spuse La Casa Tehnicii v­a avea loc întâlnirea cu fruntașii în pro­ducție. La întâlnire au sosit cu avionul de la Moscova, Lenin­grad, Sverd­lovsc — reprezen­tanții­­ ministerului, stahanoviști renumiți — uzina de construcții de­­ mașini din Bnsc a câștigat locul întâi la întrecerea­­ pe Uni­une. P­ri­n oraș au fost expuse panouri cu portretele învingăto­­riilor, l­a cinematograf se prezin­tă un film documentar despre uzină. — încă um­­anișor — spune Ciurchin­ — încă o treaptă — adaugă Reajențev. La ferestre — lumină, pe­­ per­dele — umbrele .ramurilor de brad cu globuri și stele agățate de ele; globurile se leagănă ,pe firele de ață­ — umbrele se­­ mișcă, se rotesc... — Puiu, drăcie ! — zice șoferul indignat. Mașina se oprește. In fața ei se lasă domol bariera. Se aude țipătul slab, sfios, al loco­motivei. — A: naibii — spune Ciurchin! Și în zi de sărbătoare sunt tot aci! — O breșă în plan — zice Reajeniev. Vechea și mica locomotivă „Oița“ trece prin fața barierei. Ea trage un vagon­­ — atâta tot. „Oița" cu vagonul după ea dis­pare pe după masivul întunecat al parcului orășenesc. O femeie în șubă și cu basma pe cap iese din cabină și învârte cu foc mani­vela. Bariera se ridică. — O adevărată anecdotă! — mormăie Ciurchin. Una ca asta, în centrul orașului ! — Dumneata ești autoritate, zice Reajen­­tev. De cine te plângi? Ridică problema la Consiliul de Miniștri, te vom susține. Din vremuri străvechi a rămas în Ensc o mică uzină de reparații de vagoane. Enscul se întinde și se înfrumusețează. In jurul lui, uite ce mai întreprinderi au luat ființă, dar micuța uzină cu programul ei modest și cu utilajul învechit tot ,a mai rămas. Fe­roviarii nu vor nici s’o lichideze, nici s’o mute pe un alt teren. In jurul acestei ches­tiuni se poartă o interminabilă corespondență cu Direcțzia căii ferate și cu Ministerul. Iar la sesiuni, Ciurchin este criticat pentru fap­tul că nu se îngrijește suficient de buna a­­menajare. Auzi, el e acela care nu se îngri­jește suficient... Alunecând pe asfaltul nou-nouț, l­ucios ca o mătase, mașina înconjoară parcul și iese în piață, în lumină și larmă. Firme de neon — roșii, verzi, albastre, îți iau ochii. Sunând, tramvaiul traversează cu luare aminte ,piața. Glasul de trâmbiță al crainicului comunică print­run difuzor invizibil, ultimele știri. Pie­tonii nu mai merg la p­as, ei aleargă, depă­­șindu-se unii pe alții. — Bine-i când oamenii sunt în sărbătoare! — spune Ciurchin. — E binei încuviințează cu mulțumire Reajențev. In case — lumină, ,pe perdele — umbrele ramurilor de brad. Pe dantela albă s’a pro­iectat o clipă silueta unui cap de copil cu funda într’o parte. „Ca și Nunca noastră“, se gândește Ciurchin. D­ar nu toată lumea e în sărbătoare. Ora­șul este un organism viu, el funcțio­nează fără întrerupere. Ca de obicei, la centrala hidroelectrică se preia schimbul. In colț, ca întotdeauna, stă singuratică fata-milițian care dirijează circulația doar un șofer de taxi, cunoscut, frânând pen­­s­tru o secundă, îi strigă in ferestruică: „La­ mulți ani“ ! In raionul Lenin, unde se construește Pa­latul de Cultură, unde deasupra zidurilor, schelelor, grămezilor de cărămidă, ard­ici­­col­o în chip de stele, becuri de mii de volți, veghează un paznic în șubă cu gulerul ri­dicat. Mașina Salvării transportă o femeie la pa­vilionul de nașteri al spitalului. Cineva sosește pe lume în pragul Anului Nou și altcineva pleacă odată cu ultimele clipe ale celui vechi. Cineva plânge la căpă­tâiul celui care pleacă. Iar la cinematograf, casierița, cu sprânce­nele pensate și cu pieptănătura la modă, cu un aer de tristețe lirică, vinde bilete pentru spectacolul de noapte In tipografie țăcăne domol mașina­ tipă­­rind o broșură nouă și un muncitor cu părul cărunt culege domol, la linotip, telegramele pentru numărul de mâine al ziarului. Tot acolo, în tipografie, la paginație, fe­meile din comitetul de întreprindere aștern pe două mese fețe albe, așează farfuriile cu sandvich-uri și paharele pentru bere, pentru ca la miezul nopții zețarii, paginatorii și tipo­grafii, întrerupând lucrul, să ciocnească un pahar și să se felicite între ei. Se apropie clipa sărbătorii. Se golesc magazinele, tramvaiele și autobuzele. Iată că trece prin oraș un tramvai gol de tot: în afară de ma­nipulant și de taxatoare, în va­gon se află un singur om. El doarme într’un colț, sprijinit de perete. Nicio forță din ’urne nu-1 va trezi, până când nu se va sătura de somn. Se vede cât colo — omul a supraa­pre­­ciat­­ posibilitățile sale: n’a avut răbdare să aștepte ceasul cuvenit,­ a băut înainte de vreme și răsplata pentru această faptă ne­săbuită l-a surprins tocmai în drumul spre ospăț. Din buzunarul celui ce doarme iese gâtul unei sticle, fața lui are o expresie de fericire — poate că visează acum că se află la ospăț, întâmpinând Anul Nou într-o so­cietate plăcută. De la celălalt capăt al vago­­­nului, taxatoarea vârstnică îl­­ privește cu tristețe și dojană... La vreo sută de kilometri de Ensc, gonește pe șosea, îndre­ptându-se spre oraș, o ma­șină; un „Z.I.S.“ puternic, lucios, nou-nouț. In mașină se află­­ un tânăr, singur­ singurel. Șoseaua e goală; nu se zărește niciun con­trol; se poate accelera la maximum, sburând ca vântul... Dar tânărul nu se grăbește. St­rân­­gâ­ndu-și buzele, flueră încetișor un cântec. In fața lui se întinde șoseaua albă, iar pe ea, acolo unde cauciucurile mașinilor au să­pat zăpada până l­a asfalt, se întind două dâre largi. Pe aceste dâre netede mașina alunecă cu ușurință. In lumina farurilor se dezvă­luie o porțiune de drum după alta, o por­țiune la fel cu alba, fâșie ,albă, cu două bâre negre. Iar î­n jur, întuneric beznă. In fața tânărului se află ceasornicul auto­mobilului; tânărul nu s­e uită la el. Nu se uită nici măcar atunci, când pe cadranul au­riu acul alb și mare se așează peste cel mic. Este clipa când s­ar dopurile sticlelor și orologiul de la Cremlin începe să sune sfer­turile. ...Sună orologiul turnului Spaschi. La mulți ani, tovarăși­i anului nou! Populația orașului Ensc s’a pre­gătit pentru întâmpinarea lui, o lună în­treagă. A fost o cerere mare de jucării pen­tru pomul de­­ iarnă: pocnitoare de celofan, globuri strălucitoare, figurine din carton, păpuși, „ploaie“ de aur, nuci poleite, lu­mâr­nări colorate, „zăpada“ care seamănă cu naftalina și se vinde în ipachețele închise. Numai Moș Gerilă, de felurite dimensiuni, s’a vândut în luna decembrie în paisprezece mii de exemplare. Printre acestea, era și un moș cu totul deosebit, un moș într’adevăr de lux, de statura unui om, executat artistic în două exemplare de arte­lul industrial­ „Igr­­combinat". Moșul acesta a fost cumpărat," Reatenței șoferului, cum era și de așteptat, de creșa uzi­nei de construcții de­­ mașini-unelte , se pu­tea oare ca directorul uzinei, tovarășul Achimdinov, să scape prilejul de a cumpăra o asemenea raritate, cum nu mai are nimeni în oraș?... Al doilea exemplar al acestui Moș Gerilă de lux a răm­as proprietatea magazi­nului universal central și se află expus în vitrina luminată strălucitor, așezat într’un cadru de ramuri, de brad, mare, viguros, cu nasul roșu, îmbrăcat într’o șubă de vată, cu pâslari adevărați, cu un toiag­­ aurit în mână, iar la picioarele lui, pe oglinzile care închi­puie niște iazuri, se dau cu săniuțe minuscule băieței și fetițe, cu stegulețe roșii în mâini... Ziua, în fața vitrinei se înghesuie cei mici, admirând această creație artistică.. Acum, copiii au plecat pe la casele lor; în fața vi­trinei e pustiu, cei mari trec în goană prin strălucitoarea dâră de lumină, fără să-l bage în seamă pe moș, au mai rămas doar patru­zeci de minute. Aidoma unei panglici de nestemate se des­fășoară deasupra acoperișurilor caselor ape­lul electric: „Păstrați-vă banii la casa de depuneri!” Astăzi, apelul nu pătrunde până în conștiința cetățenilor. De dimineață ca­sele­­ de depuneri au eliberat întruna clienți­lor, bani pentru cumpărături. Ușile magazi­nelor sunt larg deschise: două șuvoaie ome­nești în sensuri opuse nu le îngăduie să se închidă. „Tovarășe! N’ai putea să eliberezi marfa mai repetor? Doar știi, astăzi oamenii sunt grăbiți.“. Mulți și-au adus aminte în ultima clipă că au uitat să cumpere cutare gustări ori cutare daruri și s’au repezit să-și repare neglijența. O pasiune grozavă de a cumpăra: oamenii duc în pln­se mandarine și mere, suluri și sticle, cutii cu torturi și păpuși, mingi, niște pungi și-au risipit bomboanele pe trotuar, iar ghinionistul le culege, strângând la piept restul de pachete. Un altul asudat și cu sufletul la gură, a­­leargă din magazin în magazin, căutând ar­dei umpluți, de parcă de acești ardei atârnă insăși viața lui. Un original într-o pălărie elegantă de ve­lur duce pe umăr un brad lung, gol­a­ș. Ia te uită, când și-a adus ,aminte: n’o să ai timp, cetățene, să-ți împodobești pomul până la ora douăsprezece! Trecătorii aruncă câte o privire ironică spre acest original, el aude­­ glumele lor, dar pășește preocupat mai de­parte cu povara sa țepoasă și obrazul lui tânăr, împurpurat de ger, ca la fete, exprimă­ o independență plină de mândrie. D­a, cam târziu i-a venit ideea că ar fi bine să-și împodobească odaia cu un pom de iarnă, a simțit că fără asta nu se poate, că fără pom viața-i va fi lipsită de farmec. Și, riscând să întârzie întâmpinarea Anului Nou, a pornit în căutare. Văzuse mulți brazi, dar numai în vitrine și prin ferestrele case­lor. Piețele s’au închis de mult, iar în piața unde se vânduseră atâția Draal mari și mici Sărbătorirea a 31 de ani de la constituirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste Uniu­nea Republicilor Sovietice Socialiste a fost constituită la 30 decembrie 1922, la­­ primul Congres al Sovietelor din U.R.S.S. Uniunea de nezdruncinat a republicilor so­cialiste, chiar din­­ primele zile ale­­ a­pariției sale, s’a dovedit a fi cel mai trainic dintre toate statele multinaționale. In a­nii grei ai Marelui Război pentru Apă­rarea­ Patriei, popoarele Uniunii Sovietice s'au­­ ridicat ca un singur om­­ pentru apărarea țării lor sc­umpe. Umăr la um­ă­r cu poporul rus au luptat ucrainienii, bielorușii, cazahii uzbecii, gruzinii, armenii, toate popoarele Uniunii Sovietice. Fiecăruia­­­ era deopotri­vă de scump sacrul .pământ sovietic. Forța dătătoare de viață care cimentează prietenia popoarelor marii Țări a Socialis­mului victorios este Par­tiul Comunist al Uniunii Sovietice. Sub conducere­a­­ lui, Sta­tul Sovietic multinational, intr’un­­ răstimp istoric deosebit de scurt, a devenit țara feri­cirii și abundenței, a devenit o ma­re putere indu­strial-colhoznică, a cărei forță se la­să pusă întru totul în slujba păcii și­­ progresu­lui omenirii. Aniversarea a 31 de ani de l­a constituirea Uniunii Republicilor So­vietice Socialiste a fost întâmpinată cu m­ultă căldură de către oamenii m­unci­i din țar­a­ noastră. Ei văd în U.R.S.S. farul călăuzitor în făurirea vieții noi,­­libere, exemplu viu al frăției și priete­niei între popoare. In capitala Republicii noastre Pop­ulare au avut loc­­ numeroase manifestări la care a participat un mare număr de oameni ai mun­cii. La Casa Prieteniei Româno-Sovietice tov. Gheorghe Nicula, prim secretar al comitetu­lui orășenesc P.M.R., a vorbit despre „31­­ de ani de la constituirea U.R.S.S.“. Vorbitorul a înfățișat viața fericită­­ a­­ popoarelor Uniunii Sovietice, pro­gresele rapide și uimitoare pe care le-au obținut­­ popoarele altădată ținute de către țarism într’o sta­re de cruntă îna­poiere economică,­­politică și culturală. Cu ajutorul frățesc al marelui­­ popor rus, fie­care dintre națiunile U.R.S.S. au lichidat cu succes rămânerea lor în urmă, au construit o puternică industrie socialistă, o agricultură mare, colhoznică, o cultură înfloritoare. Politica națională leninistă a Partidului Comunist și Guvernului Sovietic constitue un model pentru întreaga activitate a Partidu­lui și Guvernului Republicii Populare Ro­mâne. In țar­a noa­str­ă oamenii muncii de toate naționalitățile trăiesc o viață liberă, fericită și muncesc înfrățiți ,pentru înflorirea patriei iubite. O conferință cu aceeași temă a fost ascul­tată cu­­ deosebit interes de oamenii m­uncii de la I.R.E.B. Numeroase alte conferințe au avut loc­­ în­­ diferite întreprinderi și­­ instituții din capitală. Conferințe cu teme asemănătoare s’au ținut și în alte centre din țară. Cu acest prilej oamenii muncii din Re­publica Pop­ulară Română și-a­u exprimat din no­u dragostea și atașamentul față­­ de po­poarele libere ale Uniunii Sovietice, care, strâns­­ u­ni­te in­­ măreața U­niunne a Republici­lor Sovietice Socialiste,­­pășesc în avangarda luptei­­ pentru pace și prog­res. Clă­direa cea nouă a Universității „M. V. Lomonosov” se­­ a­flă în punctul cel mai înalt al Moscovei. C­a u­n­­ uriaș de o albeață de ză­padă, ea se în­alță în mijlocul ve­r­deții grădi­nilor și parcurilor. In fiecare dimineață, din diferite colțuri ale­ capitalei, se­­ îndreaptă în­coace­­ mii de oameni , studenți, profesori, colaboratori ai c­elo­r cinci aspiranți, facul­tăți de științe ale naturii care­­ are Universi­tatea. Mulțimea -sgomoto­asa de băieți­­ și fete, stu­denți­­ ai f­a­cultăților de mecanică-matematică, de geografie și de geologie se revarsă­­ în ves­tibulul imens al clădirii principale, cu 32 de etaje, indreptându-se sp­re cele douăzeci de a­scansoare rapide, care,­­în unul sau două minute, transportă pasagerii la diferite eta­je. Fizicienii și chimiștii se grăbesc spre clădirile cu 6 etaje ale facultăților lor situate în spatele corpului central. Uriașa statuie de bronz a lui M. V. Lomonosov, așezată în centrul scuarului care desparte facultatea de fizică de facultatea­­ de chimie, pare să dea­­ binețe prietenești în fiecare dimineață tineretului, în­­ năzuința lui spre știință. E ora 10 dimineața...­­Persoana de servi­ciu l­a rectoratul universității apasă pe buton și la toate etajele uriașei clădiri se -aude so­neria care anunță­­­ începutul cursurilor. I­n unul din amfiteatrele facultății de geo­grafie își în­cepe lecția vestitul savant ocea­­nolog sovietic, profesorul A. Do­brovolschi. Astăzi, el expune tinerilor studenți metodo­logia măsurării adâncimilor mărilor. Stu­denții îl ascultă cu o atenție deosebită. Ei își notează cu sârguință concluziile, formu­lele, desenează graficul vitezei vasului, corec­țiile datorită deviației vasului în timpul mă­surării, etc. Viitorii cereetato­ri­­ ai mărilor și oceanelor treime să știe­ multe lucruri. Și, bineînțeles, numai materialul de la curs nu este suficient. In cadrul studiului la univer­sitate, studenții c­a­pătă și cunoștințe practi­ce, studiază tehnica nouă, se obișnuiesc să Ia Palatul Științei se învăț lucreze cu cele mai -------­complicate aparate. A ZnS— Studenții oceanologi A* ZqKqr0y capătă aceste cuno­ștințe atât î­n timpu­l practicii­­ d­e vară, cât și în cabinetele și laboratoarele facultăților. Vara trecută studenții care s’au specializat la ca­tedra de ocea­nologie au fost pe Marea Nea­gră,­­au făcut o călătorie lungă pe vasul de expediții „Viteazul”. Viitorii specialiști au studiat regimul Oceanului Pacific, adânci­mea lui, fauna și flora. Alți studenți oceano­logi au făcut practica ,pe balanierele flotilei „Aleut” in Marea Bering. I­n nou­a clădire­­ a Universității de Stat din Moscova, sunt puse la dispoziția studenților 21 amfiteatre de curs cu câte 150—600 locuri fiecare, 141 săli pentru învățământ pe grupe, de câte 25 de locuri, 1693 laboratoare știin­țifice și de studiu pentru 5—40 persoane fie­care. Aci țin lecții și conduc activitatea ști­ințifică a studenților cei mai de vază oa­meni de știință din Uniunea Sovietică : aca­demicienii Nesmei­anov, Petrovschi, Sobolev, Colmogorov, Scobelțî­n, Oparin și alții. Minunate condiții pentru o rodnică activi­tate didactică și științifică -au fost create și la facultatea d­e fizică. Vechea clădire a fa­cultății de fizică, construită în anul 1904, avea o suprafață utilă de circa 4500 metri patrați. Pe Colinele Lenin, numai corpul principal de șase etaje al facultății de fizică are 18.500 metri pătrați suprafață utilă. Pe lâ­ngă aceasta, facultatea dispune de încă 7 corpuri speciale: de curenți de înaltă ten­siune, de crioscopie, hidrologie, etc. In unul din marile amfiteatre de fizică se ține un curs de geofizică pentru studenții din anul III. La catedră se a­flă academicia­ atmosfera pă.,a nul O. I. Schmidt. Armafiteat­rul este plin până cântare determină a milioană parte dintr’un la refuz. In alt amfiteatru se ține un curs gram, cronografele marchează timpul spec­i­a­l asupra problemelor fizicii moderne, la sutimi de secundă, pentru absolvenții fa­cultății. La catedră se află academicianul D. V. S­cobelțîn. In zeci de laboratoare se desfășoară în acest timp lucrările practice. Deasupra apa­ratelor de radio stau aplecați studenții Va­lentin Marcov, Mihail Lebedev și alții, care se specializează la catedra de propagare a undelor de radio. Cercetările decurg­ în con­diții bune, n­u există niciun fel de perturbații electromagnetice. Laboratorul, ca și m­ulte altele, este ecraniat în mod special. La alt etaj își execută lucrările studenții care studiază fenomenele acustice. Acest la­borator are un interior cu conuri mari de vată, iar cercetătorii și-au făcut loc între tavan și podea, s pe o plasă întinsă... Pentru a proteja laboratoarele, sensibile față de trepidații, întreaga clădire principală a facultății de fizică a fost „cusută“, când s’a construit, cu cusături speciale de amor­tizare, iar aparatele­­ de mare precizie au fost montate pe suspensii și postamente izolările față de vibrații. Peste 100 de cabinete și la­boratoare au o ventilație intensificată, cu schimb de aer de opt ori mai mare decât în încăperile obișnuite. Și chimiștii au condiții minu­n­ate de mun­că. Suprafața noii clădiri a facultății de chi­mie este de­ 23.000 met­ri patrați. Aici se află 600 laboratoare științifice și di­da­ctice. Peste­­ 2.500.000 diferite aparate și instru­mente au fost fabricate de sute de fabrici și uzine din Uniunea Sovietică la comenzile savanților dela facultatea de chimie. Noile instrumente dau, de pildă, posibilitatea d­e a se măsu­ră presiunea de la 1/10.000.000.000 atmosferă până la 30.000 atmosfere. Noile intrări până w ...La dreapta și la stânga sunt ușile la­­boratoarelor. Abia și-au sfârșit munca în laboratoarele de lucrări practice la chi­mie or­g­anică studentele din an­ul III Na­­talia­ Su­macova și Valentina Ivanova. El­e se ocupă de cercetări interesante, ca­re au în­semnătate pra­cti­că. Valentin­a Ivanova a fă­cut câtev­a experiențe pentru a obține anilină -din nitrobanze­n. Natalia Si­macova cercetea­ză proprietățile chimice­­ ale compușilor orga­­no-imetatici ai­­ fierului. Acu­m cele­­ d­ouă prie­tene se grăbesc la secția­­ de chimie organică "pe ca­re o­­ ține președintele Academiei­­ de Ști­­in­țe a U.R.S.S., A. Nesmela­nov. El este unul dintre cei mai iubiți profesori la facultatea­­ de chiimie. In clădirea nouă a universității a fost crea­tă o bibliotecă minunată, unde fiecare stu­dent poate obține cartea ce-i este necesară din orice domeniu al științei. Unsprezece etaje ocupă depozitul de cărți prevăzut pentru 600.000 volume. El este înconjurat de două­zeci de săli de lectură speciale în care pot studia în acelaș timp 1.100 de studenți. Pen­tru a obține cărțile comandate nu se cere mai mult de zece mi­nute. Distribuirea cărți­lor din sală în sală, de la un etaj la altul se f­ace în mod automat. In afară de depozitul central de cărți, au fost create biblioteci de împrumut pentru cărți de beletristică, politi­că și știință. Cărțile rare care se păstrează în muzee sunt microfilmate. Microfilmele se citesc cu ajutorul u­nor aparate speciale. In bibliotecă se pot obține și stenogramele lecțiilor, chiar a doua zi după ce au fost ți­nute. In bibliotecile clădirii noi a Univer­sității de Stat din Moscova, au fost strânse în total peste un milion de cărți. La Universitatea din Moscova, studenții au toate condițiile pentru a a­cumula cunoș­tințe profunde și trainice, ca să devină spe­cialiști cu înaltă calificare. Nr. 1 — Vineri 1 ianuarie 1954 La a 35 a aniversare a Bielorusiei Sovietice Cu 35 de ani în urmă, la 1 ianuarie 1919, a fost procla­mată Republica Sovie­­­­tică Socialistă Bielo­rusă. . In­­ anii de dinainte de revoluție, poporul bielorus a sorbit di­n cupa amărăciunii. Mo­șierii și capitaliștii exploatau fără milă ță­ nau să strălucească peste orașele și satele Bielorusiei.­­ In primele zile ale eliberării, Bielorusia Sovietică oferea o priveliște tristă. Totul era distrus și prefăcut în cenușe. A fost n­e­­voe de ani de muncă încordată pentru refa­cere­a economiei naționale, a Republicii. Cu rănii li­ps­iți de pământ, pe cei cu pământ ajutorul popoarelor frățești ale U.R.S.S., puțin, muncitorimea săracă de la ora­șe. Cru­zimea slujitorilor țarului ajungea până acolo încât bielorușilor li se interzicea să folo­sească limba maternă. îmi amintesc de Bielorusia de Dina­inte de revoluție. Pe fâșiile înguste de pă­mânt ale țăranilor nu puteau să lucreze două baroane. Casele dărăpănate sub acope­rișurile jalnice, năpădite de mușchi verde. Republica și-a tămăduit rănile sângerânde ale războiului, orașele și satele au renăs­cut din ruini și cenușe, combinele și, tractoa­rele au început să brăzdeze iar câmpurile colhoznice. Fabricile și uzinele vechi au fost refăcute, s-au construit altele noi. Oamenii mun­cii di­n Bielorusia se mân­dresc pe bună dreptate cu capitala lor — Mansoul, care a devenit mai­ frumos ca îna­copiii zdrențuiți, flămânzi pe ulițele satelor, nuse război. Acolo unde nu demult erau negre și strâmbe m­i­ ma­șuri... In ruine, se întind bulevarde largi cu minuna­te case înalte de locuit, cu­­ noi cluburi, clădiri și teatre. Dealungul bulevardelor au fost plan­tați tei și castani. Minscul a devenit nu numai un oraș fru­mos, înfloritor, dar și cel­­ mai­­ mare centru industrial al Republicii. Noi, bielorușii, suntem mân­dri că autocamioanele bascu­lante fabricate la Minsc, cu o capacitate de 25 tone, tractoarele „Belarus“ — atât cele de corhă­nit cât și cele prășito­are — au de­venit cunoscute dincolo de granițele Repu­blicii noastre. Și-au câștigat o largă popu­laritate motocicletele, bicicletele, aparatele de radio fabri­cate la Minsc. Au crescut și alte orașe ale Republicii, au fost construite noi­ întreprinderi­­ industrial­e în regiunile a­pusene, înainte î­napoiate. După război, refacerea agriculturii Repu­blicii, distrusă de ocupanți, s’a fă­cut cu mari greutăți. In prezent multe dintre col­hozurile noastre sunt vestit­e prin recolte bogate După alungarea h­itleriștilor, pe locul unde odinioară s­e întindea colhozul „Ra­s­­svet“­­din regiunea Bobrui­s­c,­­se afla un terert viran. In prezent, aici se află o gospodărie colhoznică model. Niciodată înainte, pe când aveau gospo­dării individuale, membrii colhozului „Ras­­svet“ nu au­­ dus o viață atât de frumoasă și îmbelșugată. Anul trecut familia colhoz­nicului Șerbici,­ de exemplu, a primit pen­tru zilele-mun­că patru tone de cereale, 11 tone de cartofi și 11.783 rub­le. Colhoznicii din Bielorusia Sovietică smulg vechilor mlaștini și băltoace sute de mii de hectare de pământ nou, roditor, de pe care culeg recolte bogate. Cultura bielorusă a înflorit din nou. In prezent, în Republică există zeci de mii de școli, numeroase institute de învățământ su­perior, teatre, un mare teatru de opera, un conservator. A­cademia de Științe lucrează cu su­cces. In limba bielorusă s’au editat și se edi­tează operele clasicilor ,marxism-le­ninismu­­­lui, ale clasicilor literaturii ruse și mon­­­diale, opere ale scriitorilor tuturor popoare­­­lor frățești. In Republică sunt mulți scrii­tori, artiști, pictori, compozitori talentați. Poporul bielorus întâmpină cea de a 35-a aniversare a Republicii sale cu mari reali­crucile orașele și orășelele bieloruse, drept cele mai mari întreprinderi erau considerate ate­lierele meșteșugărești de confecțiuni și cis­­m­ărie, precum și fierările nu prea mari. In Bielorusia ce dinainte de revoluție e­­rau puține școli, în schimb cârciumile se întâlneau la tot pasul. Oamenii care­ nu cu­noscuseră fericirea își înecau amarul în vodcă. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a adus poporului bielorus fericirea. Sub con­ducerea gloriosului Partid Comunist, po­porul bielorus a scăpat pentru totdeauna de mizeria de veacuri. I­n anii Puterii Sovietice, în Republ­că s’au înălțat sute de întreprinderi noi, trac­toarele și combinele au înlocuit pe câm­puri vechiul plug de lemn. Țara s’a a­­coperit cu o­­ rețea deasă de școli și ins­titute d­e învățământ superior, a înflorit cul­tura, națională în formă și socialistă în conținut. In casele țăranilor, muncitorilor, intelectualilor bieloruși a pătruns viața îm­belșugată și plină de bucurii. In a­nul 1939, Bielorusiei Sovietice i s'a alipit Bielorusia Apuseană care fusese co­tropită de șleahta poloneză înainte. In a­nii intervenției imperialiste împotriva tinerei Republici a Sovietelor. După eliberare, muncitorii și țăranii Bie­­lorusiei Apusene au răsuflat liberi. Argații și țăranii cu­­ pământ puțin au primit­­ pă­mânt, vite și inventar luat de la moșieri, muncitorii au devenit stăpânii uzinelor și fabricilor. Sute de mii d­e copii au căpătat posibilitatea de a învăța în școli în limba maternă, mii de­ tinere și tineri au intrat în institutele de învățământ superior. Atacul perfid al cotropitorilor hitleriști împotriva Uniunii Sovietice în anul 1941 a adus poporului bielorus­­ nenorociri și sufe­rințe de necrezut. Fiind u­na dintre primele republici supuse năvălirii hitleriștilor, Bie­­lorus­a Sovietică a fost acoperită de vâlvă­taia incendiilor. Barbarii fasciști i-au dis­trus orașele, i-au jefuit uzinele și fabricile, au incendiat satele. Cluburile și teatrele au fost transformate în grajduri. Poporul bielorus î­nsă nu a în­ge­nun­chiat în fața bestiilor și a răspuns ocupanților pe ca­re-i ura, printr-o viguroasă luptă de parti­zani. La chemarea Partidului Comuni­st și a Guvernului Sovietic, o puternică arm­ată de partizani bieloruși a pus mâna pe arme. Și zări, împreună cu celelalte­­ popoare ale ze­­câți prieteni și câte ajutoare avea fiecare publicilor frățești din marea Uniune Sovie­­partiz­an! Pe pământul bielorus ocup­anțis­ti că, sub conducerea Partidului Comunist h­i­tleriști nu au știut ce este­­ liniștea. Poporul­­ bielorus nu a fost sin­gur în acea­stă luptă plină de eroism împotriva cotro­pitorilor nemți. L-a­u ajutat toate popoarele puternicei Uniuni Sovietice, în frunte cu­­ marele­­ pop­or ru­s. Și eliberarea, atât de dorită, de sub jugul germa­n­o-fascist, a venit. În iu­nie 1944 vitejii ostași ai Armatei Sovie­tice s'au întâ­l­nit pe pământul Bielorus­ei cu partizanii eroi. Soarele libertății a început din și a iubitului Guvern Sovietic, el luptă în prezent pentru înfăptuirea hotăririlor celei de a cincea sesiuni a Sovietului Suprem al U.R.S.S. și ale Plenarei din septembrie a Comitetului Central al partidului. Întăriri îndreptate spre înflorirea continuă a for­țelor materiale și spirituale ale poporului sovietic. El lu­ptă pentru­­ pacea în lumea în­treagă în primele rânduri ale oamenilor de bună credință . Articol scris pentru „Veac Nou“ de Petrus Brovca A fi ș­er­p­a­c­e, î Afișul politic sovietic are o istorie glo­rioasă. Născut odată cu Puterea Sovietică el a devenit repede arta­­ plastică cu carac­terul cel m­ai de­­ ma­să. El t­răiește chia­r în sânul poporului, pe străzile orașelor și u­­lițele satelor, în colhoz, l­a uzi­nă, în club,­­­­pretutindeni u­n­de există oameni. Varietatea vieții oamenilor sovietici își găsește întruchiparea în afișe, care sunt un fel­­ de cro­ni­că artistică originală­­ a sta­­tului sovietic. Afișul a fost­­ ur­ prieten apro­piat și credincios al oamenilor sovietici î­n timpul războiului civil. Oamenii sovietici își amintesc bi­ne de afișele politice (așa numi­tele „Vitrine ROSTA”), pe care le desena Vladimir Maiacovschi. Aceste­­ afișe erau niște foi vii care proslăveau faptele de vite­jie ale ostașilor Armatei Roșii și munca însuflețită a muncitorilor. In anii planurilor cincinale, af—ul chem­a l­a reconstrucția eco­nomiei naționale. In zilele aspre ale Mare­lui Război pentru Apărarea Patriei, el a în­soțit pe oamenii sovietici în luptă și în mun­că. Im­a­gi­nile afișelo­r și-au găsit calea spre inima ostașilor. ■ La crearea afișelor au lu­crat cei m­ai­­ mari ma­eștri ai­­ picturii sovie­tice. Prin limbajul a­­fișelor ei chem­a­u la apărarea patriei, d­e­­ma­s­cau esența fascis­mului german. Ideea păcii fiind cea mai­­ măreață și mai nobilă, străb­ate întrea­ga­­ istorie a afișului sovietic. Ea inspiră întotdeauna­­ pe artiști la crearea unor opere minunate, ca­re slăves­c munca pașnică pe pă­mântul­­ sovietic. Unitatea dintre te­ma muncii și tei­a lup­tei pentru pace deter­mină conținutul artei sovietice de afișe. Totodată, pictorii de afișe demască în ope­rele lor politica ațâțătorilor la război. Omul creator, constructorul, este eroul principal in creația pictorilor de afișe, sovie­tici. El cere pace pe pământ, I­n acest sens, afișul reprezintă tot mai des u­n fel de tri­bună a partizanilor păcii, de la care ei s­e a­­dresează către milioanele de oameni simpli cu cuvinte simple și însuflețite, chemându-i la luptă hotărîtă pentru apărarea păcii. Iată un afiș viu și î­n acelaș ti­mp de un adânc conținut psihologic al pictorului Car­­povschi: „Suntem pentru pace”. In primul plan , un grup de oameni sovietici : un muncitor, u­n miner, un inginer, un feroviar, o colhoznică, o elevă. Figurile lor sunt pline de forță lăuntrică și de nobleță. Forța d­e ge­neralizare a artistului face ca desenul să fie înțeles c­a un simbol al năzuinței­­ neîn­vinse a poporului de a se împotrivi agresiu­nii. Eroii­­ acestui afiș sunt adevărata expre­sie a năzuințelor pașnice ale oamenilor so­vietici. Afișul pictorului Tereșcenco „In­­ numele păcii" atrage prin vitalitatea și caracterul lui concret. Afișul reprezintă un zidar î­n timp­ul muncii. Pictorul a reușit să zugrăveas­că această figură puternică și plină de bărbă­ție. In privirea lui liniștită și totodată fermă este exprimată voința spre noi fapte de eroism în muncă, în activitatea pașnică cre­atoare. O deosebit d­e mare forță de exprim­are au acele afișe în care­­ mamele își spun cuvântul despre pace. „In numele copiilor noștri apă­răm pacea” — aceasta este ideea principală a afișului pictorului Ivanov. In fața noastră apare chipul liniștit, inteligent, expresiv, al femeii-mame sovietice. In mâna stângă ține textul Apelului Congresului popoarelor pen­tru apărarea păcii. .Figura nobilă a femeii sovietice, plină de încredere neclintită in po­porul său, cheamă la lupta pentru p­a­ce. Tot atât de isbutit ca putere de voință este afișul pictorilor . Ivanov și Briscoiin : „Creștem pentru fericire și pace“. El este executat î­ntr’un plan oarecum diferit. Pe afiș este înfățișată figura plăcută, zâmbitoare a unei tinere ma­me colhoznice. Băiețașul ei întinde mânuțele s­pre spicele grele de grâu. In jur sunt întinderile fără hotar ale ogoa­relor ; în depărtare se vede un nou canal de irigație. Afișul se distinge printr’o adâncă putere emotivă asupra spectatorului. Pictorii sovietici au creat multe afișe mi­nunate, tulburătoare. To­ate exprimă viu și veridic năzuința spre pace a oamenilor so­vietici. Totodată, ele sunt o mărturie con­cretă a măestriei pictorilo­r sovietici de afișe. A. OZIOROV !­­ M * ^ * iff i n­ ; 1 J*' p ífcjSb. k...... SUNTEM PENTRU PACE“, afiș al pictorului Carpovschi „IN NUMELE PĂCII“,afiș al pictorului Tereșcenco

Next