Veselia, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)
1910-01-08 / nr. 1
Veri, 8 Ianuarie. 1910- POVEŞTI DE BOBOTEAZĂ O şedinţă spiritistă Era pe la 10 ceasuri. In ajunul Bobotezei... Mă trântisem pe pat şi mă gândeam la legenda care circula în popor, că în ajunul Bobotezei fetele care-şi pune busuioc sub perne, ori cari stau între două oglinzi într’o odaie Întunecată, își visează, ori văd norocul.... In odaie era cald, eram obosit.... pleoapele mi se Inchideau... * Tu ești, mă Traene. tocmai eram că'.mă culc.r. ce-i veste? — Ascultă... O să-ți propun ceva. Cred c’o să accepți... — „Cum nu! numai să nu fie ceva imposibil.....“ — .,I-ascultă... eu am decis să fac cu încă câţiva băeţî o şedinţă...Vrei să iei şi tu parte? E ceva interesant!“ — ,,Ce fel de şedinţă?“ — O şedinţă de... „spiritism“. — „Taci din gură!... Te-ai apucat de prostii? — „Ce prostii, mă. E ceva adevărat.“ După o pauză de câteva minute, reluă..... — „Tu crezi în spirit?“ — „Eu? nu cred! E o minciună“... — „Nu crezi?! Hai cu mine la şedinţă şi o să te convingi când s’o manifesta spiritul asupra ta“.... — „Taci dom’le din gură... Nu se poate! Ce vreţi să-mi tăiaţi mie gogoşi?" — „Hai şi o să te convingi... Să ne ghicească norocul de Bobotează. Eî bine m’a scos din fire afară cu şedinţa lui şi m'am gândit că nu pierd nimic. Multe am mai încercat şi o s'o încerc şi pe asta că n’o fi foc. — „Hai!“ Pe drum îmi tot istorisea cum a văzut el spiritul, l’a fotografiat, cum i-a tăiat părul fratelui său şi i-a tras palme (ca să m'aştept şi eu la una ca asta)..... Deodată prietenul meu se opri şi zise „aici“. Eram în faţa unei case modeste din strada Călăraşilor. Intrarăm în curte; apoi prietenul meu mă conduse într’un antreu puţin luminat de o lămpuţă; la uşă ne întâmpinară încă patru băeţî cu cari făcui cunoştinţa. In corpore merserăm pe sală şi intrarăm într’o cameră cu perdelile lăsate şi luminată uşor de o larmS rin nAw)«... TM lezarăm în linişte pe câte un scaun împrejurul unei mese pe care era o bucată de carton şi un pahar. Ne-am legat bine de mâini unul de altul. Auziam vorbindu-se de mediu şi ziceau că mediul este chiar Traian.... In fine lampa se stinge. Ce întunerec!..... De-abia mai vedeam o umbră neagră a tânărului din faţa luea. Deodată vocea răsunătoare a lui Traian invocând spiritul C. S. răsună misterios în tăcerea mormântală care domnea în odaie... Tresar puţin... ....Linişte... încă odată răsună aceeiaşi voce... iar linişte... O troznitură puternică în masă mă făcu să , tresar... Da! Eram puţin convins... era spiritul. Un curent rece îmi trecu prin corp, apoi urmă altul cald şi totuşi mă îndoiam! Acum mă gândeam la vorbele prietenului meu „Nu crezi? O să te convingi când s’o manifesta spiritul asupra ta“.... Tresări!... încă o trosnitură mult mai pu■ ternică... Glasul lui Traian răsună din nou — „Spirite te rog manifestează-te la cel ce nu crede în tine“. Cu groază observ spre ușă o umbră neagră.... se apropie... o deslușesc maî bine; e cu părul despletit... Se apropie maî mult... iat-o lângă mine ...Un fior îmi trece prin tot corpul... nu mai îmi dau seama de mine însumi... am încremenit. O văd... ridică mâna și trasc.... îmi trage o palmă, apoi alta, alta, alta; palmele i curgeau. N’aveam putere să fac nimic. Când să-mi descleştez mâinile, dar par’că înadins mă ţineaţi mai tare de mână... O sforţare mai puternică şi iatămă cu mâinile descleştate... Fantoma se depărtează puţin... Mă reculesei... Mă repezii asupra eî... Un strigăt făcu ca odaia să răsune lugubru... Ceî dinprejur se alarmară... N’am vrut să ştiu de nimic ! Am luat „spiritul“ de păr şi l’am sgâlţâit; spiritul ţipa. Dar recunoscui o voce dulce de o fată... Voiam să-mi răzbun... II mai dădui câteva şi ostenii... Ea ţipă cât o luă gura : „Iartămă, mamă ! Iartă-mă, mamă !“ Deodată se aprinse şi lampa... Traian se repede asupra mea... „Ce-aî avut cu sor-mea, daţi băeţî“. Nu mai am putut să zic nici un cuvînt că se şi repeziră asupră-mî şi-mî curau cât puteau. Atunci mă repezii repede, îmi luai pălăria, mai căpătai câţi-va pumni în spinare, şi „sbughio“ ne use «rara... Când m'am văzut afară în stradă am respirat maî uşor. Mi-era cald... Mă încălziseră golanii. M’am deşteptat. Fusese un vis... Iar bătaia erau sgâlţâielile servitoarei care mă deştepta ca să mă desbrac, să dorm ca oamenii. Costică Bulgaroctonu ---» y Iubitei Să’ţî cânt? O, ce-aşî putea ca să-ţi mai cânt Gând vezi c'am jale ’n buzunar, — Şi gol e chiar şi cel pahar Şi nu beau par’c’aşî fi un sfânt! Să cânt ! Azi zău că nu mai am curaj. De spazmul ăsta mohorât, — Mai bine ar fi ca în mormânt Să’mî car de-acum al meu bagaj! Şi cum să cânt?.. Când jalea astăzi nu-î un cânt, — Vibrând din strune nu-s parale... Mă duc la Iţic de pe vale Demi-paltonul să mi-1 vând ! Căci din cânt... Atâta dor mi-a mai rămas Din tot ce am maî scump şi efl... Mă duc, mă duc apoi sa-1 bea Şi-atunci... să-ţi cânte viul glas !.. VESELIA Moda do iarisft 1909—1910 E. G. DeladorGalaţY *----------------------- UN MOŞ AJUORÂMATIC Trecuse ziua onomastică a „studiantei“ mele mamzella Niculina şi cu ea uitasem şi de manevreala lui musiu (!) tatu-su. Era ’n ajunul Crăciunului. Ce-mi pusei eu în gând !.. Ia sa dau o raită cu câţiva colegi de-ai mei pe la... dulcineea mea. Zis şi făcut. Cu şapca pe-o ureche cu gulerul man alei ridicat într'un fel de semi veselie, mă „înfăţoşai“ la... dânsa singur căci cellalţî n’au voit. Deschid poarta, haţ ! un câine sărise la mine apucândumă de mania şi trăgând de ea mă răsuci de-a chindia ’n loc... Măi binişor, maî răfi scăpai şi de acest „don vardist“ al „studianteî“ mele. intrat în curte mă prezint în faţa uşeî şi încep când cu basul când cu „subţire“ să cânt din „ostramentul“ meu puţin cam răguşit: „Bună dimineaţa la Moş-Ajun“, Dădu D-zeu şi isprăvi cântecul... Ce mă gândiam eu acum stând dirdîind de frig în faţa uşeî: dulcineea mea o să iasă căci treime să'm! cunoască „gama“ maî ales că cântai „pe-a dasea“ (alta nu ştiu ! Parol d'honer)!.. Ah! Doamne! mă încălzi par’că când auzii scârţîind o uşă... întuneric în curte nu era aşa de mare căci în faţa uşii era un felinar... şi eu mă gândeam c’am s’o pot „perfect“ vedea. Ne ! încet uşa se deschise... şi... făr’să ştiă cum, mă găsii între pumnii lui musiu ta t-su ; şi cară-i nenicule, bătea toba mai bine ca ăl maî bun toboşar... dar pe spinarea mea... — Paştele şi dumnezeii! De asta te ţii tu mă găliganule ! Na mă, satură-te ! (şi-mi cară dom’le nişte cataplazme încât felinarul nu-l mai vedeam de loc iar în faţa mea dansau mii de stele de toate culorile.) Din gură-î da mereu : — Mă tu! cartoafă stricată ! *) Poama la tatlu! De te maî prind vreodată să ştii că-ţi rup ciolanele; hait car’te ! — şi-mî mai trase câteva curele... gratis... Cum scăpai din mâna lui... ţinte pânză să nu te rupi! — sfârleazâ am eşit din curtea dulcinee, căci tat-su pahonţul dracului — mă încălzise şi de data asta, muindu-mî oasele ca un adevărat chirurg ; — chirurgiei’ar D-zeu să-l chirurgiască că rau m a maî manevrat. N’am avut timp nici să-î strig : — Schimbă macaza !.. Dar și eu i-am făcut-o lui de vre-o câte va ori. Prin ajunul Anului Nou i-am lipit pe casă biletele închiriat. Aceste bilete le lipeam pe poarta lui musiv tatăl „ei“ (acuma ştiţi de cine-i vorba) şi, netam-nesam îi veneau câte unul . — Ce casă aveţi de închiriat?! Vezi No. 49 din “Veselia».— «Amintiri din şcoală» Rodisianu. No. 1. —3-