Viaţa Economică, ianuarie-iunie 1972 (Anul 10, nr. 1-26)
1972-01-14 / nr. 2
RILE luate, in ultimii ani, în domeniul aprovizionării au asigurat 0 Srg^M o suplețe şi o mobilitate mai mare, astfel ca fiecare întreprindere să J? re3 aibă posibilitatea să-şi asigure o aprovizionare corespunzătoare in ve- M B 8 darea continuităţii procesului de producţie, prin asigurarea de stocuri 88 Mr de materii prime, materiale auxiliare, piese de schimb şi combustibil pe baza normativelor planificate. Mărimea acestor stocuri este determinată de volumul producţiei şi de caracterul consumului, concretizat in ultima instanţă in necesarul de consum pe o anumită perioadă de timp, de condiţiile dezvoltării in perspectivă a producţiei, de apropierea surselor de aprovizionare, de organizarea eficientă a transporturilor. Pentru stabilirea ritmicităţii aprovizionării sunt necesare efectuarea periodică de analize aprofundate pentru fiecare material in parte, pentru fiecare ramură şi întreprindere. Varianta optimă ce se adoptă trebuie să asigure o repartizare raţională a materiilor prime şi a materialelor între producător şi consumator. Altfel se ajunge — şi practica a demonstrat-o nu odată — fie la formarea de stocuri supranormative, fie la subdimensionarea stocurilor — ambele situaţii fiind in detrimentul economicităţii si eficienţei. Inducit, in ultima vreme au apărut unele elemente contradictorii în legătură cu nivelul stabilirii normativelor de stoc, mai ales la metal, fapt ce are repercusiuni negative asupra ritmicităţii activităţii productive in unele întreprinderi, am solicitat unor specialişti în aprovizionare (beneficiari şi furnizori) de a-şi formula opiniile şi a face propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii in acest „nerv vital“ al economiei. POT FI MĂRITE STOCURILE DE LA 33-39 ZILE LA 90 ZILE? Determinarea cit mai corectă a normativelor de stoc pentru materii prime şi materiale a preocupat şi preocupă specialiştii din domeniul aprovizionării al Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, deoarece problema nu este rezolvată în concordanţă cu nevoile producţiei întreprinderilor noastre. În unele unităţi constructoare de maşini existenţa unor stocuri necorespunzătoare are şi în prezent efecte negative ţn asigurarea ritmicităţii, producţiei, determină folosirea neraţională a metalului consum suplimentar de manoperă etc. Ce factori facilitează o atare situaţie ? În ultimii 5—6 ani stocul normat la laminate feroase alocat prin balanţă a reprezentat consumul pe 33—39 zile, iar stocul cu care au lucrat uzinele constructoare de maşini a reprezentat consumul pe circa 50 000 zile, diferenţa cantitativă dintre aceste două stocuri acoperindu-se din necesarul pentru realizarea planului, în detrimentul desfăşurării normale şi ritmice a procesului de producţie. Am precizat „în detrimentul desfăşurării ritmice a procesului de producţie“, deoarece s-a constatat in permanenţă că stocul normat alocat de 33—39 zile nu reprezintă intervalul mediu între livrări (adică stocul curent) şi nu poate suplini lipsa stocului de siguranţă, care reprezintă necesarul în cazul unor abateri de la ritmul mediu al livrărilor curente. Şi pentru că am pornit de la intervalul mediu între livrări, aş dori să relev că, din informaţiile ce le deţinem de la specialişti ai Ministerului Industriei Metalurgice, rezultă că peste 50% din sortimentele de metal se laminează o singură dată pe trimestru, iar în cazul în care se programează trei laminări pe trimestru, livrarea se face o dată sau maximum de două ori pentru uzinele constructoare de maşini, din restul laminărilor efectuîndu-se livrări la export sau către alţi beneficiari. Discutând cu coordonatorii balanţei de metal consecinţele unei astfel de soluţionări, ei ne-au confirmat că, în principiu, sunt de acord cu alocarea unui stoc normat corespunzător pentru 60 zile, iar asta trebuie reglementată prin hotărâri ale Comitetului de stat al Planificării, Ministerului Finanţelor şi Ministerului aprovizionării tehnico-materiale şi controlului fondărilor fixe. In susţinerea celor afirmate pot arăta că, contractele cu Combinatul siderurgic■ Galaţi pentru tablă se încheie cu beneficiarii cu eşalonare lunară pe total tablă şi nu pe tipodimensiuni ; datorită acestui fapt, stocurile normate alocate de circa 39 zile (care nu sunt corelate cu posibilităţile de livrare), conduc la dificultăţi serioase în desfăşurarea procesului de producţie la beneficiari. Mai mult, la materialele din import, unele contracte se încheie cu termene trimestriale fără o eșalonare lunară, fapt ce pledează pentru alocarea unor stocuri normate la nivel de cel puțin 90 zile la aceste materiale. Referitor la materialele din import, aş vrea să relev faptul că nerealizarea în timp util a unor tipodimensiuni a generat deseori, datorită urgentărilor şi transporturilor necorespunzătoare, un important volum de cheltuieli valutare suplimentare. Ţin să menţionez că în unele ţări, pentru eliminarea dificultăţilor în aprovizionarea cu metal, se asigură la consumatori, 55 zile stoc normat în R.D.G., 90—120 zile în R.P.U., 50—60 zile la firma Fiat-Italia, 65 zile în R.S.C., 77 zile în R.P.P. etc. Opinez pentru stabilirea unor stocuri normate care să reprezinteconsumul dintre două livrări atit la sortimentele din producţia internă cit şi la cele din import, precum şi necesarul în cazul unor abateri de la ritmul mediu al livrărilor curente. Aceasta nu înseamnă însă că atît furnizorii interni cit şi unităţile importatoare, nu trebuie să ia toate măsurile pentru îmbunătăţirea ritmicităţii livrărilor şi a realizării importurilor. ing. Ion POPESCU director tehnic, Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini CALCULATORUL ELECTRONIC „PLEDEAZĂ" PENTRU 55-60 ZILE... STABILIREA realistă a normativelor de stoc, începem aşa cum o dovedeşte practica — de la determinarea necesarului şi anume de la nivelul normelor de consum fixate pentru realizarea diverselor produse. Mi se pare că acest aspect este valabil nu numai in construcţia de maşini, ci şi în toate celelalte ramuri, avînd implicaţii mai mari sau mai mici în funcţie de specificul producţiei. După mine, aceasta constituie problema nr. 1, deoarece în construcţia de maşini ponderea cheltuielilor materiale reprezintă între 50—80%, iar la unele produse chiar 90%. Fără o bază ştiinţifică în stabilirea normelor de consum pe produs se ajunge la aprovizionări nepiorelate, supradimensionate sau sub nivelul cerinţelor. La ora actuală, aş spune, că în multe întreprinderi în activitatea de determinare a consumurilor specifice nu sunt antrenaţi întotdeauna specialişti cu o pregătire corespunzătoare Aceasta are drept rezultat stabilirea unor consumuri specifice, fie mai mari, fie mai mici, de cele mai multe , ori însă necorespunzătoare în raport cu necesităţile efective. Cred că în compartimentul normelor de consum, alături de ingineri, ar trebui să-şi găsească locatit statisticieni cit şi economişti. În ce priveşte, stocul normat de metal, el a fost prestabilit la 30—33 de zile. Practica arată că el este necorespunzător,, oferind adesea serioase dificultăţi în asigurarea ritmicităţii producţiei. Dealtfel, perşi măi am verificat prin maşinile electronice de calcul situaţia, rezultind că intervalele medii între livrări ajung între 55—60 zile. Aş mai aminti că de la fostul Departament al aprovizionării au venit cu doi-trei ani în urmă, colective de lucru care au făcut sondaje în fişele de magazie ale unor întreprinderi (de pildă, 1 Mai-Ploieşti), verificînd şi intervalele între livrări. Prin această selecţie, care într-o anumită proporţie este subiectivă, s-a ajuns exact la acelaşi rezultat tot 55—60 zile intervale medii între livrări, în cazul principalelor grupe de laminate. Nivelul producţiei pe care-l ating astăzi centralele industriale, întreprinderile, impune ca aprovizionarea tehnicomaterială să se desfăşoare ritmic, conform cerinţelor planurilor de fabricaţie. Trebuie eliminate riscurile prin asigurarea de stocuri de materiale corespunzătoare, nu numai pentru intervalul mediu, ci şi la toate celelalte capitole, respectiv: rezerve de condiţionare şi stocuri de siguranţă. Nepunerea la punct a acestor cerinţe face ca şi astăzi unii beneficiari să continue practica de a se aproviziona după principiul : „mai bine să prisosească decît să lipsească“ diferite materiale. Fireşte, s-ar mai putea spune multe în privinţa posibilităţilor de perfecţionare a mecanismului existent în direcţia aprovizionării tehnico-materiale. Deocamdată, ar fi util să se pună de acord normativele de stoc de metal cu cerinţele actuale ale proceselor de producţie din întreprindere. Eu nu pledez în niciun caz pentru nişte stocuri nenormate. Dimpotrivă. Ar fi indicat, după părerea mea, ca stocurile normate (inclusiv pentru metal) să fie unice şi anume cele determinate o dată cu calcularea normativelor de mijloace circulante. ing. Vladimir ŞIREANU director comercial. Centrala de utilaje petroliere-Ploieşti DUPĂ METODOLOGIA IN VIGOARE1 REZULTĂ 60-90 ZILE... DEŞI PROFILUL ramurii este diferit, totuşi ne numărăm şi noi printre consumatorii de metal importanţi. Utilizăm metal în confecţionarea pieselor de schimb, în realizarea unor instalaţii, în executarea diferitelor reparaţii curente şi capitale a utilajelor etc. De aceea suntem direct interesaţi, la fel ca şi unităţile industriei construcţiilor de maşini, în asigurarea unei aprovivizionări corespunzătoare, cantitativ şi calitativ, cu metal. Există în această direcţie unele neajunsuri. Faptul că de ani de zile se menţine o diferenţă flagrantă între normativul de stoc calculat de întreprinderi, în baza metodologiei în vigoare şi din care rezultă 60—90 zile faţă de 33 zile normativ de stoc fixat de Ministerul Aprozionării şi CSP — s-a ajuns la o aprovizionare în salturi, la neasigurarea ritmicităţii normale a producţiei. Specialiştii din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini opinează pentru un normativ de stoc de circa 60 zile, fiind ministerul care are rulajul cel mai mare de metal. Este știut că acolo unde există un rulaj mare de material normativul de stoc poate fi mai eficient folosit, este nevoie de un stoc pentru un număr mai redus de zile. Sectoarele cu un consum mai redus de metal, cu unităţi răspîndite pe tot întinsul ţării, nu au aceeaşi posibilitate de a folosi normativul de stoc. De aceea, considerăm că normativul de stoc la metal fixat de Ministerul Aprovizionării şi C.S.P., trebuie să fie reanalizat şi diferenţiat pe ministere. Cred că Ministerul Industriei Metalurgice trebuie să-şi îmbunătăţească reţeaua de desfacere a metalului. In momentul de faţă se solicită specificaţii pe tipodimensiuni şi cantităţi cu anticipaţii de 6—12 luni pentru a putea fi aprovizionaţi. Acest lucru generează stocuri supranormative şi chiar stocuri disponibile, pentru că nu întotdeauna aceste specificaţii pot corespunde cu necesarul în momentul consumului. Este nevoie ca unele sortimente de uz general să fie descentralizate, iar specificaţiile să fie întocmite pentru perioade de consum mai apropiate. In ce priveşte asigurarea celorlalte materiale specifice proceselor de producţie chimice , lucrurile se pun altfel, mecanismul existent asigură toate condiţiile pentru o aprovizionare corespunzătoare. Anton FRUNZESCU şef, serv. plan din DGAD, Ministerul Industriei Chimice REALITATEA CONFIRMĂ NECESITATEA STOCURILOR DE 55-60 ZILE PROBLEMA normativelor de stoc îmbrăţişează două laturi : una o reprezintă stocurile normate la producător şi alta, stocurile normate la consumator. Dacă stocurile normate la producător prevăzute în balanţele de stat şi departamentale (după cum se practică) au o strinsă corelare cu balanţa financiară, nu acelaşi lucru se poate spune despre stocurile normate la consumator. Stocul normat la producător, se fixează prin balanţă cu un număr mediu de zile şi cu o cantitate fixă ce se aprobă prin planul de stat sau departamental şi care se înscrie şi în balanţa financiară. Deci, stocul fizic normat la producător se regăseşte cu valoarea în lei în balanţa financiară. înainte de a vorbi însă de stocul la consumator, doresc să arăt că şi după părerea mea, stocurile de metal la producător sunt pe drept cuvînt mici şi dezasortate (lucru ce este adesea criticat de beneficiari şi în special de întreprinderile constructoare de maşini), fapt ce creează unele greutăţi în asigurarea ritmicităţii producţiei. De aceea, aceste stocuri necesită o reanalizare, pentru a le dimensiona mai bine prin balanţe şi apoi să fie sortate pe cit posibil pe întreaga gamă de tipodimensiuni. Aceasta, deoarece numai printr-o asigurare optimă la producători (baze) cu toate sortimentele, se pot reduce stocurile supranormative la consumator. Indiferent dacă in viitor ponderea stocurilor normate sunt în balanța producătorului sau a consumatorului, indiferent cum se va stabili într-o metodologie viitoare în materie de metal, ținind cont că laminarea unor tipodimensiuni se face la intervale de aproape 90 zile (şi chiar 120 zile) şi importul are termene trimestriale, acest stoc trebuie să ajungă la producător plus consumator — şi după părerea mea — la circa 90 zile. Or, astăzi această situaţie este mult inferioară, deoarece prin balanţe, stocurile la producător sunt de circa 30 zile, iar la consumator la circa 17 zile. Realitatea confirmă că în diferite cazuri, stocurile fizice la unele întreprinderi consumatoare sunt de 55—60 zile, deși normativele nu sunt astfel calculate. Aceasta determină ca să existe stocuri supranormative și, în majoritate, dezasortate. Trecînd de la stocul la producător la stocul normat la consumator, se constată că, din punct de vedere valoric, stocul normat la consumator — ce nu este comunicat de C.S.P. — nu corespunde cu stocul stabilit prin formularul AB 2 sau NI, care se calculează în raport cu nevoile întreprinderii. Cunoaştem că astăzi sunt dispoziţii legale care pedepsesc pe cei care se fac vinovaţi de cereri (calcule de materiale) peste nevoile întreprinderii şi, deci, aceştia îşi calculează necesarul în mod real pe formularul III şi-l depun, prin organul central tutelar, la Ministerul Finanțelor pe baza căruia, după verificare, primesc un normativ. Acest normativ financiar nu concordă la unele materiale cu stocul fizic calculat intern de C.S.P. şi necomunicat. Stocul normat stabilit în fișele NI este calculat pe baza nevoilor de producţie, a distanţei medii între două livrări şi dacă, în unele cazuri, el depăşeşte stocul calculat de C.S.P., aceasta se asigură din livrări care, la unele materiale pe tipodimensiuni se fac aprovizionări mai mari, datorită faptului că furnizorul nu poate să realizeze cantităţi mici sau, în cazul metalului, nu se pot lamina unele tipodimensiuni de mai multe ori pe trimestru, precum şi din intrări neritmice din import. De altfel trebuie spus că stocul pe poziţie de plan calculat de C.S.P., nu poate fi corelat exact cu cel existent în formularul III (financiar). Dacă am lua, de exemplu, în sectorul de aprovizionare al Ministerului Industriei Metalurgice modul de calcul al stocului normat, se poate constata că la unele minereuri din import, stocul normat este de ozi, iar stocul de siguranță de circa 34 zile. Prin noua dispoziţie se spune că stocul de siguranţă trebuie să fie aprobat de Ministerul Aprovizionării. Aceasta ar însemna că dacă pentru acest stoc de siguranţă s-ar prevedea prin regulament că necesită aprobarea anticipată a Ministerului Aprovizionării, combinatele şi uzinele ministerului nostru ar fi într-o situaţie grea în realizarea sarcinilor de producţie pînă la primirea aprobării ; în afară de acesta s-ar naşte zilnic un volum de lucrări scriptice foarte mari. Este, deci, necesar ca în această problemă să se stabilească un regulament numai pentru anumite materiale specifice (mineruri, tagle etc.), o metodă specială de aprobare. Apreciez că problema stocurilor normate la consumator trebuie să fie lăsată în sarcina întreprinderilor, cu condiția controlării îndeaproape atit a calculului acestui stoc, cit şi a consumurilor din stoc, întreprinderile ar trebui lăsate să facă acest lucru în raport cu nevoile lor reale, impuse de fluxul tehnologic al producţiei, de ritmicitatea de intrare a materialelor şi de necesitatea de aprovizionat pe trimestru. In ce priveşte metoda de calcul, de fixare a normativelor, apreciem că actualele dispoziţii legale şi instrucţiunile Ministerului Finanţelor nu mai corespund. Este necesar ca după calcularea acestora să se verifice de către experţi modul cum sunt stabilite normativele de către fiecare unitate, pentru ca stocul normat prin formularul III să nu apară nejustificat față de ceea ce dorește, adică de o corelare valorică cu calculul intern stabilit de C.S.P. De asemenea, considerăm că ar trebui revizuită și problema consumurilor specifice. Ea nu este astăzi încă pusă la punct, deoarece foarte multe norme sunt uzinale, unele departamentale şi foarte puţine dintre ele sunt norme de stat. Pentru aceasta ar trebui formate colective de specialişti care să colaboreze cu Ministerul Aprovizionării şi C.S.P. în verificarea şi buna lor determinare. ing. Gheorghe ANTONIU director, Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere, Ministerul Industriei Metalurgice ,mnim ............................... .......................... EXPERIENŢA PRACTICĂ A FURNIZORULUI ÎNCLINĂ SPRE 60- 65 ZILE ŞI DUPĂ PAREREA MEA, stocul normat la laminare în uzinele constructoare de mașini nu reprezintă intervalul mediu între două livrări. Doresc să arăt că dintr-un calcul efectuat la două întreprinderi siderurgice, a rezultat că intervalul mediu între două laminări este de aproape 40 zile, cu precizarea că unele sortimente ar putea fi laminate In prima decadă a primei luni din trimestru, iar următoarea să se facă la sfîrşitul celei de a doua luni din trimestru sau chiar mai tîrziu. In acest caz şi intervalul dintre două laminări se prelungeşte la 60— 70 zile şi în unele situaţii chiar mai mult. Desigur, cazurile respective nu reprezintă o pondere mare şi ele sunt determinate de aspecte tehnologice (pregătire de cilindri) şi economice (utilizarea raţională a agregatelor, a garniturilor de cilindri etc.), din care cauză este posibil ca un profil să se lamineze o singură dată pe trimestru (acolo unde cererile totale pe economie nu reprezintă o campanie de laminare rentabilă), iar intervalul între două laminări în acest caz să fie și de peste 90 zile. Din practica pe care o am, apreciez și eu că nu este posibil să se lucreze în întreprinderi cu un stoc mai mic de 60—65 zile, ţinînd seama de condiţiile arătate la care se mai adaugă unele neajunsuri la importul de metal. Contractele la import se încheie cu termene trimestriale, iar lunar intrările de metal sunt deplasate, în general, în luna 2-a şi a 3-a şi chiar cantităţi însemnate în luna 4-a, aşa zisă lună de respiro. Lucrind în această activitate de mai mulţi ani, vreau să arăt că strădaniile noastre de a asigura beneficiarii cu metalul solicitat se lovesc de toate aceste greutăţi. Pentru a preîntîmpina în viitor situaţiile de nelivrare ritmică a metalului, opinez pentru asigurarea unor stocuri la consumatori de cel puţin 60—65 zile, stocuri care ar asigura, în final, o desfăşurare normală a producţiei, ar elimina stagnările, o serie de cheltuieli pentru transporturi costisitoare. Am convingerea că efectele favorabile a acestor stocuri nu vor întîrzia să se arate, compensind cu prisosinţă efortul ce trebuie făcut prin balanţă pentru asigurarea lor. Iată de ce problema ar trebui să, fie examinată de organele tutelare interesate, asigurîndu-se prin planificare o justă soluţionare a ei. ing. Petru CANTALARE director tehnic Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere — Ministerul Indius triei Metalurgice * STOCURI NORMATE DE 70 ZILE AR FI DEPLIN JUSTIFICATE Normarea stocurilor de prosducţie nu şi-a găsit, practic pînă în prezent, o rezolvare corespunzătoare, deşi ea a fost ridicată cu mai mulţi ani în urmă ca o problema majoră. Se pare că ea constituie obiect de discuţie şi pe plan internaţional. Insă din moment ce la noi s-a ajuns la concluzia că ritmicitatea şi, în ultimă instanţă, calitatea aprovizionării este determinată şi de existenţa unor stocuri de producţie corespunzătoare, este necesa să se ia de urgenţă măsuri. Din câte cunosc, în actul normativ de înfiinţare a fostului Departament al Aprovizionării tehnico-materiale ere prevăzută sarcina elaborării de norme şi normative de stocuri, iar pe linia metalului s-au întreprins unele studii la principalele combinate și întreprinderi siderurgice, din care a reieșit necesitatea creării unor stocuri de circa 70—80 zilei. Indiferent dacă stocul s-ar crea numai pe seama producătorului sau numai pe seama consumatorului",’ părerea mea este că nu trebuie să uniformizăm aceeaşi mărime a stocurilor pentru toate ranurile sau pentru toate centralele şi unităţile din economie. Consider că la stabilirea mărimii stocurilor de metal trebuie să se aibă la vedere atit diferenţierea ce trebuie să fie făcută de la o întreprindere la întreprindere, cit şi structura sortodimensională ce trebuie să compună stocurile, cunoscut fiind faptul că sunt materiale specifice consumului numai unui sector, unei întreprinderi sau materiale ce sunt uzuale consumului mai multor unităţi. Aşa, de exemplu, pentru utilaj chimie este nevoie de table de cazane, aliata, tablă groasă , pentru fabricaţia de vagoane — materiale specific acestora, iar pentru construcţii metalice — profile şi table din aproape toate sortimentele. In concluzie, ideea că construcţiile de maşini, ca ramură de bază mare consumatoare de metal, necesită stocuri normate de 70 zile, este pe deplin justificată. Panait MIULESCU şeful serviciului plan şi organizare. Direcţia generală de aprovizionare şi desfacere Ministerul Industriei Metalurgice N.R. — După cun. rezultă d,« opiniile specialiștilor necesitatea revizuirii nor-. mativelor de stoc la metal este o problemă reală a cărei rezolvare nu mai poate fi aminată. Am văzut că părerile , asupra mărimii normativului sint foarte diferite. Oare să nu poată fi găsit un, consens prin utilizarea unui instrument de calcul obiectiv ? Ne exprimăm speranţa că în unul din numerele noastre viitoare vom putea fi în măsură să publicăm opiniile specialiştilor din Ministerul aprovizionării tehnico-materiale şi controlului gospodăririi fondurilor fixe. Ministerul Finanţelor şi Comitetul de Stat al Planificării. Opinii consemnate de V. BOESCU L. ŢINTEA