Viaţa Romînească, 1930 (Anul 22, nr. 7-12)
1930 / nr. 9-10
RECENZII 355 fre toate poveştile populare scrise de literaţi, cite le cunosc, una din cele mai apropiate de tonul lui Creangă. Humorul dialogului, compunerea dramatică, verva populară îmi aduc aminte la tot pasul de scriitorul moldovean. Desigur Creangă n’a înţeles să facă slujbă de strict înregistrator folklorist; un exemplu clasic în această privinţă rămîne, cred, încă pănă astăzi collecţia de poveşti siciliene a Laurei Gonzenbach, şi o comparare cu asemenea texte ar putea arăta bine cum a literarizat Creangă în manieră populară. Bucata pomenită din Andersen şi unele din ale fraţilor Grimm îmi par a da cele mai caracteristice paralele străine pentru metoda institutorului ieşan în scrierea poveştilor populare. Apropierea lui Creangă de Perrault în privinţa „limbii populare” şi a „spiritului”, îmi pare cu desăvîrşire paradoxală, şi regret că nu mă pot bucura pentru gloria — în sine invidiabilă de sigur — pe care ar cîştiga-o Creangă din această apropiere. După ce istoriseşte viaţa scriitorului, cu inteligentă alegere şi discutind minuţios tot ce se ştie în această privinţă, d. B. studiază operele, pe care le clasează sunt titlurile: Opere didactice, Poveşti, Amintiri, Creangă autor comic, Opere diverse (poveşti din cartea de cetire, poveşti pornografice). Asupra poveştilor face un foarte amănunţit studiu folkloric, însemn că strălucitei poveşti-comedii Soacra cu trei nurori, d. B. este, mi se pare, cel dintăiu care i-a găsit o paralelă străină, anume într’o colecţie de poveşti armene (pag. 96). E cu deosebire regretabil că nu se cunoaşte vre-o variantă romînească destul de apropiată (paralela macedo-romînă citată de Şăineanu, Basmele române, pag. 1000 este inutilizabilă pentru comparări literare), pentru a face să reiasă măiestria povestitorului acestuia în care se lega excepţional arta cu naivitatea. Cu delicat simţ literar respinge d. B. (pag. 153) calificarea de contaminator, pe care Sperantia şi Şăineanu au aruncat-o uşuratic lui Creangă, şi cu atentă cercetare fixează rolul femeii Ţinea Vartic în activitatea literară a lui Creangă, tratînd cum merită mahalagismele invidioase ale lui Ienăchescu. Contra optimismului inutil al lui Gîrleanu în privinţa comediei neisprăvite Dragoste chioară și amor ghebos, d. B. relevă cu drept cuvînt platitudinea fragmentului păstrat. „Comedia” lui Creangă e în altă parte, și bine întemeiată. D. B. regretă că d. Octav Minar încă n’a publicat în întregime Memoriul unde Creangă dă, pe lingă note autobiografice, oarecare amintiri despre Eminescu, Caragiale şi Maiorescu. Poate va fi mai norocos biograful lui Caragiale decit a fost acel al lui Creangă. Dar mă întristează amănuntul că acel document a fost „aranjat şi transcris” de Tinea Vartic. Fragmentul citat de d. Minar (în al său Caragiale, omul și opera. București, f. d. pag. 208) nu poate servi, cred, decît