Viaţa Românească, 1968 (Anul 21, nr. 1-12)
1968 / nr. 4
vînzînd numai în două săptămîni, 448.500 de copii în gips după basorelieful frigian care reprezintă jertfa taurului mithriac, și cam tot atîtea copii după friza cu taurii care trag la carul Selenei — luna. Ce face publicul ? Și noi, vizitatorii străini, le-am căpătat identitatea. Aproape că nu ne mai interesează dacă Brazilia mai cîştigă campionatul mondial la fotbal , aproape că nu ne mai interesează situaţia internaţională. Ochii hipnotizatori ai taurului Spurgus au polarizat preocupările noastre multiple ; toată lumea trăieşte această corridă în plenitudinea ei derulantă ; prezenţa taurului Spurgus marchează un eveniment la fel de important ca apropierea de pămînt a cometei Halley; toată lumea trăieşte cu inima pe cercul magic al arenei circului dînd lupta cu neînvinsul taur. Fără doar şi poate că trebuie să parafrazăm : Taurul este neînvins dar nu este invincibil ! Pe cîte ştim, pînă acum, programul circului se desfăşoară de ieri în continuare, pentru a face mai agreabilă aşteptarea spectatorilor. Turul porumbelului misterios şi evoluţia fachirului adormit pe tigri bengalezi, au devenit acum locuri comune. S-a încheiat şi numărul cu salto-mortale la care n-a murit nimeni ; numărul prezentat de artiştii liliput ? — al unor simpli străini rahitici ; pyrophagul din munţii Anzi parcă mînca îngheţată; virtuozitatea artiştilor de comedie a determinat pe unii să se întrebe, cum de au rîs ca proştii, pînă acum. Arlechinii şi dansatoarele contorsionate s-au fîstîcit ca niciodată; bagheta magică a iluzionistului Maphyni i-a deziluzionat pe toţi ; turul de forţă al scamatoriei cu Arderea Romei şi Moneda filozofă, au ajuns de rîsul copiilor. La drept vorbind, a lipsit lupta directă ! In această seară, spectacolul de circ îşi profilează funcţionalitatea tradiţională prin coordonatele lui cristalizate în orînduirea sclavagistă greco-romană-bizantină. Panem et circenses! — exclamă Juvenal. Nu jocuri de circ, nu petreceri gratuite pentru plebe! Nu distracţii. Nu hecatombe. La fiesta brava — sărbătoarea curajului , o lovitură de corn şi te va scoate pe viaţă din arenă — şi un altul îţi va lua locul, aşa cum se lamentează Charles Aznavour, acum, pe ecranul de televiziune. Curajul care învinge şi viaţa şi moartea. Lupta ! Acesta cred că era sensul. Totul este curat în lumea asta. Acum, de bună seamă că privim numai bagheta cinstită a dirijorului care va da semnalul magic şi straniu. Un amănunt important : porumbelul misterios a zburat în zona acrobaţiilor şi a rămas pe inelul tehnic de sub o cupoletă. Bun augur ! — spun spectatorii. Semnalul ! Aria toreadorului! Clovnii năvălesc în arenă, fac ghiduşii, pantomime pregătitoare marii pantomime, , în timp ce manipulanţii montează o cuşcă pe întreaga circonferinţă a arenei centrale. Ţevi cît închietura mîinii. Ochii tuturor, pironiţi pe uşa cu gratii de unde îşi va face apariţia taurul, din clipă în clipă. Spectacolul începe. Nu mai este nevoie de obişnuita defilare, desfăşurare de forţe, ca în operete. Intrăm direct în luptă "