Viața Studențească, aprilie-iunie 1989 (Anul 34, nr. 14-26)
1989-06-14 / nr. 24
PROLETARI DIN TOATE TARILE, ANI^XT” ANUL XXXIII - Nr. 24 (1256) MIERCURI, 14 IUNIE 1989 12 PAGINI, 2 LI Mita competenței Recunoașterea socială muncii noastre, a fiecăruia, nu a ne este niciodată indiferentă. Năzuim mereu către ea, ne dorim fără încetare ca fiecare succes al nostru, oricît de mărunt, să fie apreciat cum cuvine, ba chiar — cînd mosedestia se retrage în culise și orgoliul iese la rampă cerînd aplauze — ceva mai mult. Primejdia unei inflații a recompenselor nu stîrnește, de obicei, panică. Un asemenea pericol poate fi — și este, într-o atare situație . Înlăturat prin supralicitarea calităților și a potențialului propriu. Putem primi oricînd cu inima ușoară o răsplată supradimensionată, pentru că suntem oricînd capabili, prin mijloacele Infailibile ale propriei subiectivități expansive, să ne ridicăm, automat, meritele la nivelul ei, dacă nu chiar să le mai înălțăm un pic și să cerem mai mult. Un orgoliu în plină acțiune poate survola fără dificultate orice sistem de criterii și poate transforma competența, pe care societatea o promovează ca mediator imparțial între faptele și răsplata fiecăruia, într-o punte părăsită. Și tot el este acela care ne poate împiedica să acceptăm că intr-o împrejurare sau alta nu am fost la înălțime, care acordă fiecărei nereușite șansa unei conjuncturi nefaste, care face ca orice eșec — pînă devine cronic prin repetiție — să fie întîmplător, ciind, în schimb, o strălucire înșelătoare propriilor succese, a căror supraevaluare poate deveni un lait-motiv, pentru a solicita, în contul unor ipotetice realizări viitoare, creditul unei noi recunoașteri. Singura investiție cu adevărat productivă — în sensul unei integrări sociale însoțite de garanția succesului și a afirmării — este însă Investiția în competență. Orice speculație la bursa conjuncturii a unor succese de moment, fără ca acestea să fie consolidate printr-o muncă asiduă, duce inevitabil la faliment. Orgoliul nu poate fi altceva decit un capital fictiv cită vreme nu are acoperir intr-o pregătire serioasă, temeinică, intr-o sumă de cunoștinte. Și cum acestea sir și ele perisabile în timp, unica soluție este acumulare continuă, care asigură și receptivitatea la nou și posibilitatea de a fi mereu la nivele exigențelor de virf ale societății. In fiecare an, o nouă promoție de absolvenți ai învățămîntului superior părăsești băncile amfiteatrelor cu speranța afirmării profesionale rapide. Majoritatea celor care schimbă carnetul de studen cu cartea de muncă a unui inginer, economist, medic, profesor etc., au toate motivel să spere într-o ascensiun profesională și socială care și le ofere satisfacțiile pe car și le-au dorit. Majoritatea, da, nu toți. Pentru că studenția prin excelență perioada marilor acumulări, este și virsta marilor iluzii și a marilor orgolii. Nu de puține ori am întîlnit studenți pentru care un succes oarecare în activitatea Florin PASNICU (Continuare in pop 2) învățăm și muncim pentru patria de mîine Seminar la coacerea spicului de griu Ca să crească înalt și bogat și puternic spicul ascunde în fragilitatea sa atîtea fapte și nebânuit de multe ghiduri, ce au toate șansele să devină realitate, cită vreme a fi specialistul pămîntului este, pentru majoritatea covârșitoare a viitorilor absolvenți, un lucru serios, grav și asumat temeinic. Ceea ce trebuia demonstrat — De fapt, deocamdată mai e sesiune — sunt primele lui cuvinte, pe care le spune cu multă claritate, ca și cum ai putea uita vreo clipă că pentru cei mai mulți dintre noi e sesiune și că Ilarie Prioteasa, înainte de a fi președintele Consiliului U.A.S.C. din Institutul Agronomic bucureștean e student. In primul rind student. Apoi, dacă-1 întrebi cum se definește studenția lui azi, cinci la doi pași, alături, stau să se scuture în coșuri și lăzi roadele, va găsi imediat următoarele argumente (incit nai să mai știi dacă o face deliberat sau, pur și simplu, întreaga lui viață universitară capătă dimensiuni remarcabile doar raportate la ei, colegii pe care îi reprezintă — se valorizează așa și faptul că-ți amintește: o sesiune, deși însăși sesiunea se află pe ultima ei respirație — și cărora le rostește numele, într-o listă lungă, incredibil de lungă): oricare dintre aceștia, ca și mine, ar putea spune că munca noastră de acum, din amfiteatre, nu s-ar putea rotunji fără orele de cercetare Și, mai ales, fără contactul cu producția, fără întâlnirea cu griul, cu pămîntul pe care înveți săJ stăpinești, numai muncind, învățînd, cercetînd și iar muncind. — Vorbește deci despre asta — îl vei întrerupe, de teamă că nu vei mai afla nimic altceva decit listele lungi cu nume care, la prima vedere, nu-ți comunică mare lucru. — Studenții institutului nostru efectuează practica productivă in fermele Belciugatele, Moara Domnească și Băneasa. In prezent se află in activitatea practică studenții din anii întâi de la specializările Horticultură, Agricultură și Zootehnie. Tot în practică sunt și cei din anul patru îmbunătățiri funciare, aceștia din urmă nu doar la Belciugatele, ci și la alte unități de profil din țară. Cu despre cei din primul an, ca să ne întoarcem la ei, pe lângă faptul că aprofundează unele noțiuni de ordin general privind acest capitol al vieții noastre universitare, mai trebuie să știți că pot fi găsiți la culesul cireșilor, la Băneasa, sau la prășitul porumbului. De fapt, peste aproximativ două săptămîni circa trei sferturi din efectivul Institutului Agronomic București se vor implica în problematica specifică practicii agricole. Un președinte, cu atît mai mult dacă este unul de Institut, rămîne la „vatră“, desigur — vei spune tu și el îți va răspunde că: — Un președinte de Institut face practica la ferma 5 Bâneasa, în sectorul horticol și la serele din cadrul institutului, ceea ce-l va ajuta, fără îndoială, să rezolve din mers și celelalte categorii de probleme ale colegilor săi. Dar nu ca Gabriela IOAN (Continuare In nav 3) Istorie și cultură națională la Mihai Eminescu este titlul eseului din pagina 9, referitor la o serie de valori actuale ale gindirii istorice eminesciene, așa cum se conturează in scrisul publicistic, opera poetică și în manuscrise — fascinata trecvîntului, rigoarea analizei și sensul superior al militantismului, concepția organică asupra evoluției noastre naționale, profundele intuiții și orizontul viziunii filozofice. ■V biblioteca „a. s In pag. 6 7 — Centenar Eminescu. Articole ale tinerilor creatori studenți despre sentimentul eminescian al eternității i ibiu Moștenirea datoriei Orice aniversare este un act ceremonial excesiv, dar necessar. Formă a rememorării sociale, aniversările secționează totodată curgerea zilelor și suprapun un calendar interior, cultural, ideatic, calendarului fizic, uneori atit de monoton și de indistinct. Sunt inevitabile hagiografiile, derapările, unanimitătile superficiale in aceste cazuri, căci aniversările generează o stare socială neselectivă, temporară și exaltată, cu totul în firea unei societăți și fără nimic condamnabil in sine. Există totuși limite ale amatorismului aniversar și nu e deplasat să le precizăm acum, in zilele comemorative ale unei personalități exemplare, inaugurale și creatoare de spiritualitate națională cum este Mihai Eminescu. S-a scris atlt de mult despre Eminescu, încît numai literatura subiectului poate constitui o materie copioasă pentru sociologia culturii. Diletanți pe care vorbele curente nu păreau să-i mai încapă au emis formule fanteziste, cu mare priză la public și cu mare remanentă livrescă, împotriva cărora în van sau aproape în van se ridică de generații întregi savanți poate plictica și în chinezăriile lor scolastice, dar cel puțin preciși și incontestabili în afirmațiile lor prudente. Textul lui Călinescu din opera lui Mihai Eminescu, I, este sintetizator pentru decalajul dintre exactitatea terestră și exaltarea mitologizantă : „Lipsit de prieteni în timpul vieții și batjocorit, Eminescu devine după moarte, printr-o exagerare de cult tot atât de violentă, prototipul tuturor însușirilor și virtuților umane. Istoria ? Eminescu. Economia politică . Eminescu, Pedagogia ? Eminescu. Eminescu e cel mai mare filosof, cel mai de seamă filolog, cel mai învățat individ. El a formulat cu mult înaintea fizicii moderne teoria relativității, a cunoscut pe clasici ca nimeni altul, a revelat omenirii filosofia asiatică. El este un profet. A prevestit prăbușirea sistemului monetar și reîntregirea patriei. Cel mai inocent cuvînt al paginilor lui e umflat de simboluri ca o rochie coaptă (...) Pentru el literatura engleză ori lituană nu aveau taine. Manuscri plin TEODORESCU (Continuare tn two 3) ''»*Hițrr,Ck'3SfFN'r, O dată cînd, nefiind, firește, om să nu fi scris o poezie, măcar odat’, măcar odat’ in viața lui, O scrii pe cea dinții. Nu e a ta, e a Lui. Cine nu a început să scrie in epigonia Eminescului n-a sfirșit ca poet, a trimis, cel mult, scrisori pre versuri tocmite iubitelor din fragedă pruncie pînă la necoaptă adolescență, imitindu-l și neștiindu-l. Primul Eminescu e cel știut-neștiut, cel in felul căruia scriem primele scrisori de dragoste, chiar și-n proză de-ar fi să fie ele. A doua oară, cind trebuie să-l învățăm la școală, fiindcă așa trebuie. Este cea mai neeminesciană dintre cele citeva epifanii ale Eminescului nu o singurăatitudine a vieții noastre. Nu este epifanică pentru că stă sub semnul obligației. Dar hipnoza muzicalității melancolice a dulcelui cern mai sunava pentru noi. Ne vom reîntilni cu Eminescu cînd nici cu gindul nu gindim, cînd nici cu datoria nu păcătuim , intr-un ceas, al fie De cite ori, Eminescu căruia, de iluminare eminescianizantă. Devenim intru Eminescu și dintr-o dată, cindva, chiar suntem ceva, cineva din ființa Lui. A treia oară e atunci. Atunci cînd Eminescu se recunoaște in noi fiindcă noi ne recunoaștem in el. Il știam de undeva, din adîncul sufletului nostru iubitor de moarte. Intr-adevăr, Cu Eminescu ne mai inlilnim o dată și încă o dată atunci cind il recunoaștem in noi, după ce am uitat tot ceea ce am învățat pentru a spune cuvintul Lui de pe urmă : „Nu credeam să’nvăț a muri vreodată“. Aceasta e adevărata noastră eminescianăe tare. Cea cu care ne-am și născut. Restul literatură, poate chiar exegeză literară, restul e „liniștea din cuvintul liniște“, cum spune un eminescian de azi, sufletul nostru neepigonic și neinvățat a muri vreodată. loan BUDUCA