Viața, decembrie 1941 (Anul 1, nr. 244-272)
1941-12-01 / nr. 244
Paginna 2 a WfjOüLurf 3EK2UI £* ’ '*«?> ^®f3S3S8^.i;J5 _____________mammm_____-_____ Povestea Jenicăi -I Jenica e o fată drăguță, cu o privire veșnic mirată de copi, — deși Jenica are azi douăzeci și opt de ani — cu o diplomă universitară și cu un chef necurmat de a râdea orice fir cu un cuvânt o fată simpatică. De demult de râuri abia se înscrise la Litere, Jenica primea mereu scrisori de dragoste, buchete de flori și cutii de bomboane de la băeții care i-au făcut an de an, curte. După ce a terminat faculttea, a intrat funcționară într'un minister și a cunoscut acolo un coleg mai vârstnic pe care l-a îndrăgit. In baut furească cu el, Jenica, a început sus, visuri frumoase și pumu ir fi. Dar lunile au început să treacă și după ace ei au început să treacă ți anii, dar Jenica tot nu se mărita. Dacă ar fi stat de vorbă cu ea în vremea aceea, Jenica i -ar fi răspuns blând dar hotărât, că iubește și că orice gânduri ar avea el pentru ea, n'o va interesa niciodată la băi Acum un an și jumătate, m’am dus zi la Jenica, Am găsit-o KASA MA Lupu de vacă, cu tăefet de casă, Rasol cu sos tomat. Siii lotu cu mUi meladă sau Prune la cuptor, ȘARLOTA Se unse fundul și pereții unei forme și se îmbracă cu felii sub firi de franzeluțe, astfel că după coacere aveți o a doua formă: se umple forma cu marmelada de mere și se acoperă cu bucățele de mezce pane; se pune pe un foc dul\, sa acoperă forma cu un capac t, pla ce tija se pune jăratec, se coace treizeci de minute apoi se lăste-aa uă pe servit și se dă la masă.farfuria de BETETA SAPIENTULUI DE CASA Am socotit util sa repetăm, deoarece săpunul e unul dintre produse le cere «tăi trebuitoare casei, iar în comerț se găsește greu și la un preț puțin accesibil oricărei pungi. Se face în două feluri•i leșie sau cu sodă cauHică. Primul e iudi bun deoarece. o.l e economic; b) cănii spălăm cu el un fac rufe,er c) iese în cantitate dublă aproape (la 1 har de grăsime iese vreun kg și 50 săpun), Iată ambele rețete: I. SĂPUNUL CU SODA. Măsuri 1 kgf, grăsime (orice vest rămas de la bucătărie), tu kgr. sodă caustică, 2,50—3 litri apă, 1 lingură sare de bucătărie care ajută la întărit și la limpezit său punul, 1 mână mică (ismă creață) sau pelin (se cumpără atunci când nu l-am strâns din vară, dela drogueori care-i dă un miros plăcut Și culoare mai frumoasă (puțin verzue). Prepararea. Se pune la fiert într’un ceaun (tuciu smălțuit sau vas de aramă spoită) 2 litri apă (era comandabilă apa de ploaie sau zăpada topită) să clocotească, atunci când dă în clocot se adaugă grăsimea (seul singur dă un săpun mult mai bun, dar nu poate fi vorba acum despre ceva); după grăsime punem verdeața și soda caustică pe care, am dizolvat .o înainte în puțină apă caldă) adică în vreo vatră, și o turnăm dizolvată în vas puțin câte puțini oc fiți plini de lacrimi și printre aspine mi-a spus că s’a «despărțit». „Pentru că l-amăspuns tristă Jenica,plictisit», mi-a Era în seara aceea o serată și i-am propus Jenicăi să ne ducem acolo. A refuzat, dar am insistat și am luat-o pe sus. La serată l-a cunoscut pe Mihai. A doua zi era Duminecă și Mihai a venit acasă la ea. Peste o săptămână s’au logodit, Jenica plângea și era convinsă că o face ca să audă celălalt și să se întoarcă) iar peste alte două, am fost invitată la nuntă. Jenica are astăzi un copil drăguț de patru luni, o gospodnă (și-a părăsit serviciul) într’o casă încăpătoare și fericită, alături de un soț cult și, manierat, atent și mereu îndrăgostit. E frumoasă povestea Jenicăi și ea poate lumini multe suflete chinuite de întunericul atâtor așteptări înșelate și pustii. La capătul orcărui drum, aștaptă cineva, și oricât de întunecos și greu ar părea el, lumini care îl încide e veșnică, frumoasă, curată. Viorița Musai . In timpul fierberii se mestecă încontinuu cu o lopățică de lemn. Lanoi începe să se umfle, adăugăm cele 3,4 l, apă rămasă. Sarea, se pune aproape de sfârșit Vedem Cănd e Pata, atunci când se strânge, pe marginea vasului Și când luat în mână Se face ca un cocoloș. Sarea scoate la suprafață ieșin; ăsta-i semn că săpunul nostru e gata Ii dăm jos, când încercat, vedem că se strânge la un loc și e lucios (Sticlos). Dacă e sgrunțuros îi mai trebu o grăsime. După ce e gata se dă jos, se curăță lopățică și marginea vasului, apoi se toarnă fie într’o albie de ras , fie într’o lădiță dreptunghiulară sau patrată (ca să aibe o formă frumoasă). iiei fie ele mia se așterne în lădiță , pânză ele fac mai uzat. E bine ca săpunul să se ia proaspăt, cu o sfoară tare și subțire sau cu o armă subțire, care la capot are două mânere de lemn. După făre semn f1 e la uscat în pod sau într’o cameră uĂ Pâigt. Se usucă foarte bine în cenușe. aceasta absorb/**, apa îi transmite; potasiu II. SĂPUNUL CU LEȘIE. Măsurile: 1 kgr. grăsime 4 l. leșie concentrată, apoi restul de la celălalt. Nblul de pr. petru re e la fel ca al celuilalt. Leșia concentrată, se prepară din cenușa, de ciochie de porumb ( cea mua bună), din cenușa de coardă de viță de vie, din cenușa de lemn de salcâm, stejar, din cgr. lan sălbatec unde se găsește 9- a [UNK] m. d Se face: a) cu apă clocotită turnată peste cenușe și atunci se numește cenușe vie b} cu apă verg, când se numește leșie moartă și se întrebuințează a bea după două zile, f„i se încearcă fie cu un Qu Proaspăt nespart care Puf în ea trebue să rămână deasupra; dacă se afundă, ieșit, e slabă, fie cu un Puf de la o pasăre; dacă leșia îl dizolvă imediat, e bună. a Trei sferturi de veac a făcut de cina încetat din viață profesorul și filologul român ardelean Aron Pumnul, acela care a luat parte activi la mișcarea culturală a Românilor din Bucovina (1818—1868). Ardelean de origină, Aron Pumnul a devenit după revoluția de la 1848, bucovinean cu tot sufletul. Se refugiază de la Blaj, unde era profesor, la București și Iași, iar de aici se retrage în Bucovna stabilindu-se la Cernăuți. Aci a fost bine primit în casa o pialetă a boerului Eudoxiu Hurmuzachi, cu care începu să dicteze, ca într'un parlament, soarta poporului român. In Cernăuți redactă primul ziar românesc «Bucovina» (1848—1850), făurind din el farul unității culturale românești. In coloanele acestui ziar se întâlneau și se luau la întrecere, întreținând flacăra naționalistă, cei mai de seamă scriitori ai secolului al XIX-lea. Cu Alecsandri, Kogâlniceanu, D. Bolintineanu, Gh. Bariț, alături de contribuția fraților Hurmuzachi. La liceul german din Cernăuți Aron Pumnul a devenit profesor de limba română, singura catedră, de altfel, până atunci, unde a fost respectat și mult iubitee elevii săi, printre cari și Mihai Eminescu' El a fost acela care a schimbat numele acel elea, avi Eminovici în Eminescu,ș pe care l-a ajutat tot timpul cat s’a aflat in apropierea sa. Activitatea lui Aron Primul în Cernăuți, a fost enorm de important ca și a lui Gheorghe Lazăr în București, s- a luptat, fără preget, in direcția redeșteptării conștiinței naționale a Românilor bucovineni Prin activitatea sa școlară, Aron Pumnul mai este însemnat și prin aceia că a răspândit ideile sale naționle și culturale. El a publicat vestitele manuale de limba română, pe care lee-a numit «Lepturare». Acestea erau un fel de antologii de isorie și literatura oînnită. In domeniul filologic, el este autorul teoriei analogiste, care pe atunci a avut mare trecere, cu privire la ortografia și lexicul Ub^nimmanc. El căuta si dea limbii noa^Kt^tt^Lai o orto H ■ întemeiată de analogie. Renumele,un de apostol al românismului din Bucovina, l.au întunecat aceste teorii linguistice. El susținea să românizeze neologismele( alcătuindu-le din cuvintele existente flus sufixe, ca ciinti sau mânt. De pildă, psihologiei, -i zicea sufletământ fiindcă era studiul sufletului, gramaticei, fiindcă se ocupa cu studiul limbei, îi zicea limbământ ș. a. m. d.; iar turnele nouă voia să le refacă după regulele fonetice vechi, de pildă cărăpter pentru caracter ș. a. Introducerea acestor teorii, insă, a provocat, atacuri chin din partea lui Vasile Alecsandri Glumele acestui poet, ca și ale altora, au dat lovituri mortale acestei teorii, care nu a fost adoptată de marele public. Cu toată neizbutita sa teorie filologică, totuși Aron Pumnul, are marele merit că, in mișcarea mațională și culturală, a fost alături de familiile Hurmuzache fiind socotit ca unul din inițiatorii redeșteptării sentimentului național la Românii bucovineni TRANDAFIR LA IIA-ȘIRIANUL . COMEMORĂRI ARON PUMNUL. Șaptezeci și cinci de ani de la moartea naționalistului bucovinean I. l.Vlt.Ml Prizonier bolșevic Serg. Popescu Ghimpate Stețian (PP) T FACIURI CARll J,OUL D. ț. Iovinescu, criticul și romancierul sărbătorit deunăzi în cei fc0 de ani ai săi, este unul din scriitorii cei mai fecunzi ai vremii noastre. Iată o nouă carte serie de d la put u timp după monografia Titu Maiorescu. Al patrulea volum din ciclul atât de gustat al Memoriilor d-sale srb titlul: Aquaforte. Intr’o prezentare ce merită a fi subliniată, cartea, ne este oferită de editura Contemporană. Un volum de compact, cu o diversitat de capitole ce atrage atenta ca un roman. D. E.inescu continuă atât seria de portrete din Memorii, cât și acele prime momente și ciudățenii surprinse din viața literară, ca plinul viu al ironisitului. Scene din viata de >n«HPB»ivre, momente din viața literară, figuri și profiluri dintre personalitățile noastre artistice, disociații și prezentări — iată din ce e compus acest bogat volum al d-îni L>vibescu.nsc m M f. ibpî J Cruciada împotriva bolșevismului Pentru o cât mai adâncă cunoaștere a Comunismului și a Iudeomasoneriei, toată lumea va trebui să citească: Iudaism, Comunism, Francamasonerie, de Gh. N. Dumitriu. Un volum de 130 pagini lei 50. Se găsește la librării sau la editura «Eminescu» str. Anghel Saligny nr. 2, București. Asceza se intitulează volumul de poezii al d-lui MARin RADU VOINEA apărut în Colecția «Convorbiri Literare». Autorul evocă frumuseți artistice rare, împletind dintr’o limbă românească cu totul lipsită de impurități, versuri care surprind lumea noastră literară. Firul cronicii, lumea năpraznică a baladei subliminaU și imaginea cultivată de poeții mai nou’i, precum și o formă proprie, fac din volumul de versuri al d-lui Marin Radu Voinea cartea în jurul căreia se vor colecta preocupările intelectualității noastre literare Numai după câteva zile deja apariție 60 b 8 A cartea d-lui ALEXANDRU CONSTANT a fost epuizată in fața acestui fapt ediția II-a a fost pusă sub tipar și se va găsi în curând în vitrinele librăriilor . Vif k 'mm o șezătoare a titu<hului Fenomenul literar incepe să se limpezească. Duminică, in loc de obișnuita avantă premieră, va avea loc la Teatrul Național, o șezătoare a poeților tineri. Unul dintre gânditorii de autentică substanță, din tânăra generație, Constantin Noia, va conferenția despre poeții contemporanității. Este un semn nou. Este un semn bun. In prim rând, scriitorii încep să iasă din turnul lor de fildeș, și să ia contact cu marele public. Acea restrânsă elită care urmărește activitatea poeților, n’a dezertat desigur din climatul suav al paginelor revistelor, unde poeții s'au mai strecurat — cu toate negurile războiului din când in când. Totuși, poezia are o misiune mult mai înaltă. Ea trebue să facă puntea de legătură intre viața cea aspră de toate zilele și lumea supra, sesibilă în care numai in timpul de răgaz, de liniște, îndrăznim să ne cufundăm. Poezia este ea insă o vale mesianică pentru a-i face pe om să cugete — dar mai ales să suta fi $ă Ue mai bun. Ori, în vremea noastră, fenomenul literar a inregistrat, o vădită carență calitativă a poeziei —; c* un firesc colorat, o îndepărtare a cel nori U de cărțile visătorilor. De aci și succesul romanuluii. Și totuși, in ciuda acestei mentalități, există oameni multi cari iubesc poezia, ln noțiunea aceasta, care închide acel romantism pe care-l dorește orice structură de nuanțe subtile, de tonalități muzicale, este un îndemn Și o vagă promisiune de avânturi și înălțări serafice. Acum câțiva ani, se organizau mul mai des șezători literare. Sălile erau totdeauna pline, și ceia ce este mai semnificativ — nu numai în Capitală, ci și în provincie, unde se presupunea o mentalitate mai opacă, o neîncredere, un oarecare pesimism in privința producțiilor poeților tineri. Mai mult decât atât, în Capitală, poeții începuseră șezători in sălile de festivitate ale marilor licee. Succesul lor coincideau cu adevărate biruințe întotdeauna. Prin aceasta apropiere a cetitorului, se umple un gol și se creiază acel început de a irhacta întoarcere la slova înaripată, care a făcut farmecul deccenilor de entuziasm literar pretutindeni. Șezătoarea de Duminici dla Teatrul Națiai, inaugurată de d.Liviu Rebrean , dovedește ca auHorii rămân ace ii făclieri ser sa trezească dela culturii vatine. g) de sperat că mi va fi pomeni izolat, și cu adeziunea publicului prin fapta sa concretă, va fi cel mai bun gir pentru verificările cari s’ar impune. r.i. ft. Ui ii ia «ari arhiereului Platon Ciosu Pentru cinstea lui, pentru bunătatea și mai ales pentru slujbele lui înălțătoare, arhiereul Platon Ciocu Ploeșteanul, vicarul Sf. Patria hii nu poate fi uitat. Au trecut șapte ani de la moatea lui neașteptată și năprasnică. A lăsat în urmă dureri,„nu numai în sânul familiei, dar și în iramite ,uturor credincioșilor și preoților cari l-au cunoscut. Un parastas pentru pomenirea sufletului său bun a fost săvârșit Sâmbătă 29 Noembrie a. c. la Mănăstirea Cernica, unde este înmormântat între ceilalți preasfințiți arhieri și mitropoliți. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu sfinții săi, și veșnică să-i fie pomenirea. Decembrie 1941 CALENDAR ISTORIC VIEȚI FAPTE DIN TRECUT 30 Noembrie 1561. — loan Vodă Despot, domnul Moldovei (1561-1565), poruncește, pe tonul unui moștenitor care a răbdat prea mult, să i se prindă numitul Alexandru Lăpușneanu, Uzurpator al Moldovei sale: «loan Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Moldovei, sănătate ție la cel verde, staroste, credinciosul nostru. La primirea scrisorii noastre de față, îndată fără zăbavă, vei călări cu oastea ta la țărmul Dunării; și cu obișnuita-ți sârguință vei încerca să prinzi pe acel ticălos de Alexandru și pe tovarășii săi, și mi-i vei triplete viu sau mort și nu ți va lipsi mila noastră. Și mângâie pe oameni aceia din partea mea. Daca Dumnezeu atotputernicul îmi va fi într’ajutor, voi primi bine pe toți tovarășii lui Alexandru; dacă vor veni să mi se înebine, pe toți îi voi ierta șî-i voi primi în mila mea. Dar, de vor fi îndărădnici, îndată vor fi pedepsiți pentru greșelile lor. Așa să știi. Dar în Iași, la 50 Noembrie 1561». Este interesantă viața acestui aventurier și curajul pe care l-a întrebuințat pentru ocuparea tronului Moldovei. De origine era grec p din insulele Arhipelagului, petrecuse înainte de ocuparea tronului, pe la curțile germane, unde se dădea drept urmaș al despoților din Paros și Samos. în Moldova, unde a stat câtva timp, se da fiu al unui boer tăiat la Hârlău și chiar la udă cu Doamna lui Lăpușneanu. Deși învins de aceasta printr’o șiretenie i-a luat locul. Ca domn a luat titlu de Ioan Voevod și s’a înconjurat de străini. Fiind protestant, a clădit o școală și o biserică protestantă la Cotnari. Se lăuda că va ocupa Ardealul, Țara Românească și chiar va reface imperiul Bizantin, strângând pe toți români* la «daltă.In ceîe din nent» tenerii, în fața guirota a rămas tot un strein, cu mata că Despot îi măgulea că «sunt urmași ai Romanilor», s’au răsculat și an K. Ies domn pe hatmanul Tomșa. Despot înconjurat în Suceava nu s’a putut apăra mult timp, a ieșit dit tabăra răsculaților, crezând că prezența sa avea influența să-i potolească însă a fost ucis de ibuzduganul I. Tomșa, TR. GHARGOT -----—xoxox-------NOTE Institut de Studii Sud-Est European din șm. Bonaparte, 6, anunță începerea cursurilor de limba rusă pentru Marți 2 Decembrie, orele 7—8 seara, de limba bulgară pentru Joi 1 Decembrie orele 6—1 seara și de limba greacă modernă pentru Joi 4 Decembrie orele 7—8 seara, înscrierile continuă 7%la»c la sediul Institutului. A apărut recent numărul triplu al revistei «Căminul Cultural și Școala Țărănească», consacrat numele Căminelor Culturale ale Fundației Regale «Regele Mihai I» în Basarabia și Bucovina , un material bogat și des, privind activitatea Fundației până în clipa răpirii^ cu nenumărate sugestii pentru prezent și viitor. Un tânăr aitins, pasionat dialeticia , ..» sun«i îndespie, șî poate chiar cu înclinări beletristice, manifestate deocamdată, prin sub cea. schit inters pentu problemele criticei literare, d. Constantin Calota îmi face cinstea unei invitațiuni amabile, în stil recent al «Universului literar»; anume, de a-i răspunde la nedumeririle stârnite prin unele afirmați din «Curentul Henri. O clipă, d-sa pare a «ve de că m’aș sustrage de la îndatorirea replicei. Cum s’ar putea să rea,și însă unei asemenea curtoazie și mai cu seamă, să scap prilejul unei lămuriri? Ni rog să creadă în buna amintire păstrată controverse din «Prietenii istoriei literare» unde l-am ascultat cu plăcere, frondând temeiurile criticei obiective Rândurile ce urmează vor avea oarecum, caracterul unei prelungiri al acelei neuitate ședințe, în cari am prețuit ascuțimea spiritului său negativ. Spre a evita însă nota prea personală a «dialogului», îmi vor lua îngăduința să nu mă țin prea strict de punctele grafice «tiri «scrisoarea deschisă» a d.lui Constantin Calotă. In acest fel, chestiunea își va păstra caracterul teoretic cu care este dator un răspuns se solicită și interesul mai larg al publicului, într’adevăr, este posibilă o critică obiectivă? Sau, nu cumva, sub aparatele celei mai pure obiectivități se ascunde în ultimă analiză, tot gustul intim și preferința sub<scră a criticului (așa cum crede amabilul nostru controversist)? Voi răspunde la această întrebare nu ca un fiosof, sau estetician, ci ca un vechi praetician al criticei. In pe îlabol. să-mi fie îngăduită o precizare de ordin personal. Incă din vremea primelor mele încercări critice, de la «Facla literară» (1923), am optat pentru critica obiectivă și impersonală. Asupra acestui punct, nu au șovăit niciodată. Chiar dacă ar fi să mă înșel, în poziția aleasă, îmi revendic circumstanța agravantă a stăruinții neîntrerupte în eroare. Știu, nu e un titlu de mândrie^ statornicia. Când totul, în jurul nostru, evoluiază și se transformă, invariabilitatea în opinie poate și trebue să treacă drept o infirmitate. Mai ales, când în privirea nimic nu e mai elegant, tineretului, decât «disponibilitatea» la «experiențe» noi, a îngheța din prima tinerețe într’o formulă moartă, ce trist testimoniu de bătrânețe pretimpurie este fixarea! Așadar, nu spre a mă recomanda avantajos, amintesc meteahna mea, ci numai ca să nu las loc vreunei r’te nedumeriri, ce gândeam mai acum 5 ani? sau acum 10 ani, sau când am început să scriu? O altă precizare, de același ordin, niciodată n’am crezut despre critic, că el n’ar fi altceva decât un literat realizat indirect, prin comentariul literaturii. Dacă mi s’ar pune întrebarea: «ce are a face aceasta cu chestiunea obiectivității criticei? nu cumva te îndepărtezi de la obiectul propus rar unde, nu elucidării»? iată ce aș dimpotrivă, suntem chiar în miezul problemei. Subiectivitatea, personalismul sau narcisismul în critică se leagă direct, cauzat de iluzia beletristă pe care o nutresc unii critici despre disciplina lor. Sunt, într’adevăr, o seamă de critici cari își închipue că scrisul lor e un alt gen de creație decât literatura propriu zisa, dar, până la urmă nu e decât creație. Așa crede d. E. Lovinescu, care scrie în «Memorii» despre «creația» sa critică. Așa crede d. Vladimir Streinu care propune chiar, ca instrument exact de aproximare, metafora. Așa crede, nemărturisit, d. G. Călinescu, în lucrarea sa recentă, monument de subiectivism, înainte de a fi piatră de ȘERBAN CIOCULESCU de scandal. Așa sfârșit, iarăși fără să teoretizezi:«I. Perpessicius, în «mențiunile» sale critice, unde rivalizează în stil și emoție cu autorii despre cari se ocupă. Departe deci de a contesta afirmația d-lui Constantin Calotă, despre s Vectivitatea criticei, o confirm cu exemple, relevând totodată origina bovarică a impresionalismului critic. Mai mult, mărturisesc stima mea literară pentru reprezentanții unui tip de critică, dar nu le pot împărtăși punctul de vedere, după cum n’așupra"*" * !ie le încerca să le tăgăduesc rezultate literare, atinse prin talentul lor beletristic. Atunci, dacă recunosc existența și chhiar farmecul criticei subiective, a criticei care face un fel de literatură la puterea a doua, în marginea literaturii de creație, cum aș mai p t«.a ’.suste existența criticei obiective, s’ar putea întreba : Constantin Calotă. Foarte bine! Și fără nici o contrazicere! Pentru că, oricât aș preconiza de dogmatic un singur mod de critică, aceasta n’ar anula realitatea duală: coexistența critcei obiective cu critica subiecta se definesc pe fiecare din ee. Criticul subiectiv își împărtășește impresiile, pornind de la credința intimă a unictății lor, rezultată prin interferența unei opere, expresie pur temperamentală, cu un alt temperament, tot atât de subiectiv, al lui însuș. Criticul obiectiv, chiar dacă ar recunoaște și el în opera de altă expresa subiectivă a unui temperament, este în schimb dminat de o disciplină: a verificării impresiilor, prin controlul judecății. De la impresie pleacă și criticul subiectiv și criticul obectiv: cel dintâi o stilizează, spre a face literatură; cel /de al doilea o raționalizează, spre a-i da putere de judecată; cel dintâi vrea să sugere frumusețea operei prin mirajul propriului său stil; criticul obiectiv își propune să o explice; criticul subiectiv nu crede în necesitatea judecății de valoare, care este însă scopul final al criticei obiective. «Spiritul de finețe», de care amintește d. f . «tantin Calotă, nu e apanajul uneia din cele două critice; el se manifestă cu virtuozitate în critica subiectivă, învederându-se de o întrebuințare mai discretă în critica obiectivă. Când criticul obiectiv suferă de un dogmatism pronunțat, uzul «spiritului de finețe» devine de o discreție excesivă, până la evanescență, înlocuindu-se cu certitudini apriorice, cu construcții teoretice, cu spiritul geometric, într’un cuvânt. De aci neîncrederea unui critic de structură obiectivă, în «amprenta filosofică». Criticul literar sedus de prestigiul filosofiei, părăsește de obicei climatul particular al operei literare, în favoarea generalizărilor estetice și n*mă că opea literară e un «unicat», iar nicidecum un număr într’o serie. Filosoful vede seria, legea, condițiile normative ale frumosului și alte lucruri foarte importante, dar fără strânsă legătură cu structura unei singure care i se înfățișează opere de artă, în unicitate ei. D. Constantin Calotă nu vrea să creadă în structura obiectivă a criticului. Poate că are dreptate într’un fel. Nu există structuri obiective de sensibilitate. Dar există o d’sciplină de obiectivare a sensibilității. Intelectualicește, orice disciplină e posibilă, sau, mai bine zis, întrucât începutul oricărei discipline e legat de voință, se va ține seamă de voința obiectivării și se va aprecia de la caz la caz, în ce măsură, actul voinții disciplinare, duce la rezultate apreciabile de critică obiectivă. Ca relativist, n’aș vorbi de obiectivitate pură, la criticul impersonal, nici de subiectivitate curată, la criticul impresionist. După cum și natura se manifestă mai adesea în corpi compuși, chimici, decât în corpi simpli, fizici, așa și crtica «cea mai obiectivă» comportă pate o doză de subiectivitate, și reciproc, critica «cea mai subiectivă», etc., ceea ce importă, e disciplina și deprinderea criticului, de a se voi obiectiv sau subiectiv, după cum crede în prioritatea obiectului supus judecății literare sau a subiectului, căruia îi supune opera literară, îmi place, mărturisesc, și formula opusă structurii mele critice, dar nu într’atât ca să mă determine a «face frumos», spre a «crea» literatură de glosator. O las pe seama altora. P. S. — D. Constantin Calotă îmi face proces de inconsecvență între ce aș fi spus și ce am scris despre cartea unui confrate. Articolul încriminat nu are însă caracterul unei recenzii; am examinat numai un aspect al lucrării; de altfel, concluziile scrise au fost tot atât de categorice ca și cele verbale,lai cu mai puțină vivacitate. E diferenta de registru de la critica orală la cea scrisă, relevată de Thibaudet, în «Physiologie de la critique». Faptul nu comportă semnificația pe care i-o acordă. CRONICA LITERARA Disciplina criticei obiective