Viața, august 1943 (Anul 3, nr. 822-852)
1943-08-01 / nr. 822
Pagina 2-a • • IN FAVOAREA respectului muncii cinstite a unor scriitori indiferent de valoarea operii lor — subiect atins și de noi în această pagină — scrie un emoționant articol, în „Universul literar”, Radu Gyr sub titlul „Figuri scumpe“. Există în trecutul literaturii noastre figuri de scriitori de diferite dimensiuni. Nu toate s’au acoperit de genialitate, nu toate pot străbate veacurile cu statornică inaadescentă de luceafăr. Sunt unele talente mai modeste, sunt unele contribuții rămase numai la onestitate, — sunt unii înaintași cari nu s’au putut realiza pe deplin. A-i nega cu violentă, a le contesta orice merit, a le arunca, de pe trapeze de stil, injuria și disprețul, înseamnă a batjocori trecutul literar, cu ani atât de grei și colțuroși la suișuri, înseamnă a tăgădui orice ardere în sufletele acelor predecesori și orice efort din partea lor pentru desfundarea unor drumuri atât de aspre, cum sunt acelea ale formării limbii noastre literare. Să nu uităm că’n fiecare dintre acești înaintași a scânteiat noblețea unui efort, a tremurat pasiunea pentru ciocănirea migăloasă și chinuită a cuvintelor, a trăit gestul unei dăruiri calde. Să nu uităm, iarăși, că mulți dintre acei cari nu s’au putut rotunji într’o expresie deplină datorează nerealizarea lor completă și unor circumstanțe de viață aprigă, cărora scriitorul român le-a fost întotdeauna, rob. Pe foarte mulți i-a îngenunchiat viața în plin urcuș, le-a retezat elanurile și,uneori, chiar tinerețea abia eșită din adolescență. Ftizia și mizeria, ajutate de indiferența și, adesea de persecuția contemporanilor, au făcut ravagii printre predescesorii scrisului nostru. Multe clopote de argint au fost stinse mai înainte de a fi putut vibra cu toată intensitatea • • Plină de nerv și de o factură cu totul nouă În literatura noastră, este nuvela pe care Olga Caba o publică în acelaș număr al „Universului literar“ sub titlul „Povestea de Carnaval“. Olga Caba este o scriitoare care merită toată atenția publicului cititor, fiind una din cele mai dotate personalități din literatura noastră tânără, pe care viitorul desigur o va impune ca o prozatoare de prim plan, profund originală ți plină de autenticitate j Tv .1 N. Papatanasiu la microfon Duminică 1 August a. c., orele 19 tânărul romancier N. PAPATANASIU, va vorbi la microfonul posturilor noastre de radio, despre DOBROGEI, DUNAREANA. Va fi o caroserie plină de poezia și mirajele Dobrogei, VIAȚA Când a apărut cu romanul •"Bogdana", s'a remarcat la d-na Ioana Postelnici), în primul rând, o uimitoare bogăție stilistică, posibilitatea de a reda în cuvinte stări fluide, dantelări de sentimente și situații într'o febră continuă, de calitate, că va dădea nu știu ce timbru de intimă autenticitate prozei d-sale. O virtuozitate instinctivă, dintr’un prea plin firesc, te făcea să uiți șovăirile frazei și împreciziunile de structură ale cărții. Al doilea roman al d-nei Ioana Postelnicu. ..Beznă", preface debutul în certitudine, configurând o scriitoare originală, ale cărei calități și defecte se pot analiza, fiindcă, prin persistența temelor — a felului de a le transpune — avem dea face cu un talent Indiscutabil, care poate rezista fără primejdii la leide și la rezerve. Literatura d-nei Ioana Postelnicu, până în prezent, este pur feminină, ca bazându-ie pe tremurul inefabil al sensibil Hat*, pe sentimentelor intermediare — șî pe observație întru atât întrucât aceasta corespunde stărilor personale. Tema centrală din Beznă" este aceeași cu tema din Bogdana", și în genere aceeași cu tema din orice literatură feminină: căutarea unui sens de fericire" al eroilor, intruîi orizont de satisfacții și insatisfacții imediate, la o temperatură ridicatăce oscilează între exasperare și tremsfigurare. Dar "Beznă" nu cuprinde numai atât. Mai întâi, romanul e împărțit în două, fiind nu numai cartea vieții lui Cosma, ci și 8 Martel- Iar dacă Marts' este tot o Bogdană, în căutarea febrilă a realizărilor depline, acțiunile paralele și mulțimea de eroi cari îmbogățesc unghiurle romanului, dovedesc o evoluție reală, prin amplificarea descrierilor, a observațiilor, prin abundența substanței literare cât și printr’o mai mare siguranță stilistică, prin generoasa despletire de sensuri și de fapte cotidiane, care duc la un abuz ce ne amintește de unele romane ala scriitoareor engleze, gâlgâind de sensibilitate și naturalet. Este în Beznă” un hățiș de fapte, de gesturi de urbe și senzații, care crează impresia aceea de opulență naturală a cărților nesupuse technicai cerebrale, cu atât mai vii așadar, mai directe la desfășurarea lor aparent întâmplătoare. O singura dată lipsa de tehnică ar fi putut deveni defect adevărat în Bezna", atunci când acțiunea se rupe m două la mijlocul cărții, trecând de la analiza vieții lui Cosma la cea a a Martei. Dar iată chiar un amănunt semnificativ pentru felul de a scrie al d-nei Ioana Postelnicu, cronicarii, observând această frângere, au atribuit autoarei o tehnică voită prin dorința unui paralelism al acțiunii, la genul romanelor modernist. Așadar, încă odată calitatea instinctuală a scrisului d-sale a învins, deoarece acolo unde e poate , devi*re, s’a găsit că e vorba de o fantezie creatoare și astfel marele dar de transpunere a vieții tui chip firesc, scris cu abundența și arabescurile revărsărilor fluviale, al prozatoarei, și-a impus legea lui hotărâtoare. Desigur că nu în tehnică, nici în suita armonică a situațiilor, trebue să căutăm frumusețea acestui roman. Cine a pomenit de literatura d-nei H. Papadat-Bengescu, la confluența scrisului d-nei Postelnicu, n'a voit, poate, decât să sugereze o fixare de ordin exterior, fiindcă prin alcătuire, d-nia Postelnicu se află tocmai la antipodul prozei bengestern. La. d-na Bengescu domină technici,distribuția lucidă a întâmplărilor, caracterul definit clasic, cu preciziuni aproape geometrice — prîntr’o metodă de Investigație psihologică. D-na Postelnicu impune prin revărsarea sensibilității, prin lirism psihologic, Totul e la d-na Postelnicu,Prîns în fugă, ca într’o călătorie fantastică prin regiuni nesigure, cu opriri mirate atunci când întârzie în harta vreunei situații care cere Insistența, și ca un admirabil simț al nuanțelor și al naturii, de o prospețime și de o pregnanță ce-și lasă amprenta lor adâncă. Mai ciunt câteva figuri în „Beznă”, afară de cele centrale, care se mișcă cu familiaritate în paginile romanului: Ema, Clody, Bunica, Andrei, Luky Burma, etc. Atmosfera de casă burgheză, deasemeni, e realizată într’un clar obscur aproape nurhid, ce amintește — paradoxal — de cărțile unui François Marrîac iar personagiile periferice sunt creionate cu siguranță, în pitorescul lor întâmplător. Msi rămâne partea de descriere a mării Balcicul, și excursia în munți a lui Cosma, unde d-na Postelnicu atinge maxima virtualităților sale stilistice. Sunt aici pagini de o savoare și de o frumusețe rar întâlnită, une frazele capătă un timbru și o vigoare absolut personală, fraze din care cu greu ne silim să nu cităm, pentru valoarea lor detașată, de poezie densă. Cu romanul „Beznă", d-na Ioana Postelnicu trece în rândul scriitoarelor noastre de linia întâia. Nu ne îndoim că în viitoarele sale cărțiprozatoarea își va organiza mai strâns tumultul atât de prețios, pentru a realiza o armonie între zăcămintele talentului mrogilu zis- rebel uneori, și disciplina artistică, la care tot instinctul duce, fără greș-Dan Petrașincui O CARTE -BEZNĂ» DE IOANA POSTELNICU IOANA POSTELNICU Scriitoare Calistrat Hogaș și vremea lui In numărul de mâine. Duminică 1 August, vom începe publicarea în foiletonul nostru literar, a vieții romanțate Calistrat Hogaș și vremea lui, datorită d-nei Margareta Nicolau. „ , Lucrarea e o frescă plină de pitoresc, evocând nu numai figura creatorului original care a fost Calistrat Hogaș, ci și întreaga ambianță în care a crescut și s’a format, ca om și ca scriitor. Citiți de mâine în foiletonul nostru: Calistrat Hogaș și vremeai lui... Ultimul roman al d-lui Mircea Streinul adâncește cu virtuozitate meșteșugul de a povesti întâmplări străbătute de duhul fantastic al morții.Fâfâindu-și aripile, steaua neagră a infernului se apropie și pătrunde în sufletul oamenilor, chinuindu-le ceasurile lor de veghe. Pornind de la acest sâmbure cartea se întregește, precum un fruct ce desvoltându-se se coace sub razele mature ale căldurii de dincolo de noi Trecând astfel printr-o viață zdruncinată de toate monstruozitățile despletite firesc în cotidian, eroul d-lui Mircea Streinul sfârșește prin a muri recăpătându-și liniștea cea mare din care veni și al cărei ecou, zadarnic îl căutase pe pământ. „Soarele răsare noaptea de un roman care simbolizează astfel călătoria eroică în majorele neliniști ale ființei noastre efectuate sub semnul chinuitor al suferinței. Deși povestirea devine uneori lacomică mulțumindu-se numai să schițeze sumar, sau mai precis, să-și articuleze cadrul pe câteva elemente sugestive, alese cu iscusință, subiectul crește în conștiința lectorului, viu ca o flacără ale cărei forța calorică, energetic, evoluiază deplin până la ultima filă a cărții. O lumină de stele a cerului inamic s’a înfrățit cu pământul și a formulat comparație de țări, întinderi, ape și așezări omenești. Artisticește, aceasta poezie, redusă la două strofe de fiecare poem, se rezolvă epigramatic prîntr’o poantă a ulimlor două versuri, care pun deodată în vibrare, printr’un contact secret, duioșia, visarea, iubirea de Patrie, a inimei noastre, de durata scurtă și de intensitate redusă, emoția artistică a poemelor d-lui Emil Vora este de natură, totuși, a impune atenției un poet interesant, suav, temperat, închis în ciudate timidități temperamentale, cu viziuni de resemnare în care se deslușesc ecouri de umanitate adâncă și preocupări pentru serioase realizări poetice viitoare. Iată, spre exemplu, cât de frumos rezolvă poetul, într’o simplitate hieratică, de redutul artistic este sentiment greu al iubirii de Patrie: „Printre trestiile zilelor, printre galbene ierburi Trupuri și oameni dorm pe pământ. Biciuite de ploi, biciuite de vânturi Nimeni nu se știe cum sânt Celui ce mereu te rugăm și nu ești Toate inimile strigă, toate gândurile spun; Viața, e numai un joc. O ademenire Poet și povestitor de valoare, d. Mircea Streinu mânuește perfect condeiul, construind romane cari impresionează deși la moduri diferite, totuș în egală intensitate toate categoriile de cetitori, cuprinse între cele două limite ale ignoranței artistice și rafinamentului literar. Autorul e un scriitor de strălucite resurse intelectuale a căror cultură străbate largi zone spirituale aducând cititorului din străfundul lor răcoros nenumărate gânduri sclipitoare ca albastrul înălțimilor însorite. E edificatoare în acest sens concepția despre moarte a eroului principal — prin ale cărui cuvinte vorbește autorul — o concepție transplantată, scoborâtă simplu in viața de toate zilele. — Măi băete, (spune sublocotenentul Stan Nimeni ordonanței sale) moartea nu doare. Doare numai gândul la ea. Să nu uiți asta niciodată. Poetic romanul împletește subiectiv miracolul interior cu diferite miragii externe, dar nu este nici intenția și nici misiunea noastră de a studia critic cartea ci numai de a o prezenta simplu cetitorului acestei pagini. De aceea lăsăm în grija celor cari și-au luat nobila misiune, a judeca procesul literar contemporan să analizeze lucrarea sub unghiul respectiv de privire. Semnalăm totuș paradoxe emoționante printre alte acest aforism dramatic prin perspectiva cruzimii sale: „De scris numai seria, era ferm convins că e inutil să trăești în viitor. („Ce va mai rămâne din Shakespeare peste câteva zeci de mii de ani?!“ — se întreba cu melancolie Nimeni). Dar „Soarele răsare noaptea* e mai inainte de orice un mare poem în proză plin de peripeții în care supranaturalul plutește neîncetat printre tenebrele ce-și împletesc în real jocul lor imprevizibil. Totul în carte, natura, împrejurările, poartă pecetea predestinată a morbidului care se împletește cu fantasticul, firesc în cotidian, sub aspectul întâmplărilor banale pe cari le lasă, bineînțeles, amar impregnate cu rezonanța lor stranie. Dar cartea cu firul ei central, cu subiectul, pentru semnificația ei — sau cel puțin pentru acțiune — merită să fie urmărită de fiecare cetitor în parte. Ernest Verzea O GARTE - UN OM. SOARELE RĂSARE NOAPTEA, de Mircea Străinul (roman ed. Publicom) 0 DANSATOARE ROMÂNA CUCEREȘTE STRĂINĂTATEA... BALERINA SOLISTĂ MAGDALENA RĂDULESCU IN TURNEU LA KARLSBAD. MARIENBAD. BAD GASTEIN. BRAGA. VIENA SI BRATISLAVA Din baletul Operei Române s’a desprins ca un simbol purtător de inspirații și ritmul românesc, una din cele mei înzestrate balerine solistă, d-șoara Magdalena Rădulescu. Tânără, frumoasă și cu harul dumnezeesc, ea cucerește acum străinătatea, căci talentul ei e remarcat de întreaga presă germană, cu prilejul recitalurilor de dans ce le-a dat într’un turneu la Viena, Praga, Bad , Gastein, Marienbad, Karlsbad, Bratislava, etc. Imaginile fericit inspirate, ce se crează in ritmul muzicei lui Johann Sebastian Bach, Carl Maria von Weber, Pr. Chopin, Fr. Xistz, Palbo de Sarasate, Pr. Lehar și Tiberiu Brediceanu, provoacă admirația publicului din atâtea centre rafinate ale Apusului, încântat de calda sensibilitte, de inteligența gustului și dinamismul mișcărilor de o sesizantă expresivitate. Sub înțeleaptă conducere a ministrului culturii naționale d. Ioan Petrovici, secondat de d. Li viu Rebreanu, directorul general al teatrelor și operelor cu largi orizonturi și de d. Tiberiu Brediceanu,, directorul Operei Române din București, atât de înțelegător, propaganda românească în străinătate prin dansuri românești, jocuri românești și cântece românești, a luat un avânt îmbucurător. Dovadă e elogiile ce le găsim în presa din străinătate. Reproducem aci câteva glasuri autorizate: „Wiener Neueste Nachrichten” din 38 Iunie 1943 sub titlu: „Grație și temperament” scrie: Grația voioasă și temperamentul țărilor sudice, moderat și înobilat prin cultura severă a școlii clasice, acestea sunt trăsăturile caracteristice al programului ce 1 execută dansatoarea română Magdalena Rădulescu. Pe lângă bucățile de colorit liric, cum sunt: „Visul de Iubire” (Liszt), pe care il interpretează foarte suav și reținut, pe lângă valsul lui Lehar, dansat înaripat, și-a evidențiat arta ei cu deosebire in bucățile pline de temperament sudic, Tarantela, Dansul țigăncilor, Dansuri românești, pentru care a primit cele mai însuflețite aclamațiuni. Apariția ei plină de eleganță, mișcările ei pline de grație, susținute admirabil de costume pitorești, au contribuit ca recitalul de dans din sala Mozart să fie foarte cordial primit de publicul vienez. Acelaș ziar face o interesantă caracterizare intr-un alt articol relativ la dansul executat de Magdalena Rădulescu, întrucât se deosebește de felul da interpretare a altei dansatoare române. Ambele aparțin aceluiaș popor și totuși cât de diferite sunt personalitățile Înv» Magdalena Rădulescu este mai delicată, mai feciorelnică, mai voioasă, pe când cealaltă e mai capricioasă, mai pătimașe. Deși într’un dans clasic, își Înclină la fel capul, ridică la fel brațul, totuși e ceva diferit în fiecare. In aceasta rezidă tocmai taina taina dansului și taina personalității, gestului io, deosebi. „Neues Wiener Tageblatt” din 19 Iunie 1943, scrie următoarele: Două ore de deosebită bucurie au trăit iubitorii de artă coreografică în sala Mozart. Magdalena Rădulescu, balerina solistă a Operei Române din București și prima balerină a Operei municipiului din Viena a dansat după melodiile lui Bach, Weber, Chopin, Liszt. Din nou s’a putut vedea cât de splendid apare corpul femenin frumos și sănătos, in mișcări ritmice, răspândind raze de bucurie și de afirmare a vieții. Magdalena Rădulescu care este o excelentă dansatoare clasică ne-a mai arătat că poate interpreta fermecătoare dansuri românești pe melodiile lui Brediceanu, cu o mare revărsare de plăcere. Regretăm că spațiul nu ne îngăduie să reproducem și celelalte aprecieri din presa germană. Ca încheiere, trebue să remarcăm aci, că dra Magdalena Rădulescu, această tânără devotată a artei coreografice, fără sprijin oficial, in societatea prietenoasă și ocrotitoare a mamei sale, face propagandă în străinătate cu pitorescul dans românesc, căruia ii dă un relief particular. Cu dansurile românești pe melodiile lui Tiberiu Brediceanu culese din folklorul român a repurtat triumfuri în străinătate. Bucuria și succesul ei este bucuria și succesul țării. Plecând să-și complecteze și să-și perfecționeze studiile în arta coreografică, reușește să devină una din cele patru prime balerine a Operei din Viena, pe scena căruia cucerește publicul vienez în toate spectacolele in care ea apare. st S343 •• NU E NIMIC MAI CONTRARIANT decât ca, după publicarea unui articol de problematică generală, să vină câte cîneva să te întrebe: „Ce ai vrut să spui?“ Ca și când ar fi avut vreun dedesupt. Nu se admite că pot exista atitudini cu totul desinteresate, desprinse de viața măruntă, că atunci când scrii de ex. despre Inspirație și despre literatura înspirată în comparație cu acea îeșată dintr’un simplu joc cerebral, discuți pur și simplu această problemă, fără, să ataci pe vreun scriitor sau sa«!ă lauzi pe altul, de dragul artei în sine și a problemelor legate de creația artistică. Desigur, când vorbești despre prostie nu se supărăfiindcă toată lumea se crede nimeni. Inteli*’gentă, când vorbești despre geniu sax nu se supără nimeni fiindcă o parte din artiști se cred geniali iar celaltă parte socotesc, cu drept cuvânt ca „geniul e un accident“ deci nu e obligatoriu șî nu exclude existența of norabilă a unor „genii“ mai mărunțele, când vorbiți, însă, despre probleme generale de viziune șî teluricul a literaturii, graiurile se împart ca în turnul babilonic. Fiecare are felul lui de a vedea șî fiecare ,are dreptate.... pentru el însuși, asta e cWm asta însă exclude șî orice încercare de a se mai discuta problemele de literatură, deci șî rostul tuturor paginilor dîn reviste șî ziare care tuf sunt consacrate creației originale pur șî simplu. Fiindcă, dacă ai discreția de a nu te lega de cutare și cutare, — știind susceptibilitatea artiștilor și scriitorilor, și mai ales dreptatea pe care o are fiecare pentru sine, — cî pui anumite probleme în general, de dragul jocului gratuit de idei, fiecare se simte vizat și sare în sus. „Ce ai vrut să spui?“. Un subiectivism dup până în pânzele albe, foarte frumos în sine dar teribil de obositor pentru cineva care se apucă să vadă și mai departe de lungul nasului... creator, ajungând la oarecari generalități, cu atât maî obositor cu cât acela cineva e șî scriitor la rândul lui șî vede amândouă fațetele situație!. Fără alte comentarii, ii «FORTĂREAȚA* roman de E. R. fîismmoms a apărut în vitrinile librăriilor, cartea de mult așteptată a romancierului E. R. Gummmerus : FOR?TAREAȚA. «se. . ’ E. R. Gummerus este’ unm din cele mai puternice personalități creatoare ale Finlandei. Opera lui a cunoscut de mult o celebritate de nimeni comtestată, în toate țările europene. Fin cunoscător al sufletului omenesc și al realității lor complexe din patria sa, autorul ,,Fortăreței“ a scris o operă profund umană și cu o surprinzătoare viziune socială. Dintre cărțile lui, Fortăreața este poate cea mai realizată, prin planurile atât de variate pe cari își desfășoară acțiunea. In romanul lui Gummerus urmărim lupta surdă dintre ruși și finlandezi, reflectată în conflictul dintre generații și clasele sociale din Finlanda. Carte de mare actualitate și de o vigoare iimpresionanită, romanul lui E. R. Gummerus a apărut în editura Remus Cioflec, în excelente condiții tehnice. Au rean<ărut și s’au pus în vânzare POEME DE RĂZBOIU de Radu Gyr cel mai adânc volum literar asupra uriașei încleștări răsăritene care frământă epoca noastră CRONICA LITERARĂ EMIL VORA: în alte vânturi; „BUCOVINA“, SEBASTIAN POPOVICI: „Iarba fiarelor”, ERNEST VERZEA: Alter ego...; „BUCOVINA” Titlul, și nici vreo adăugire suplimentară nu trădează că în alte vânturi e o carte cu poeme de răsboiu. Dl. Emil Vora nu ține atât de mult la aceasta, cât la a se consdera noua sa culegere de poeme, poezie și ’ntradevăr, reușește. Poemele sale de răsboiu se deosebesc fundamental de cele obișnuite ale genului, întrunind calități sensibile de originalitate. Confrații d-lui Vora, care au scris poezie de războiu, în fruntea cărora am pus pe dl. Radu Gyr oarecum maestru al stilului, au practicat r poezie de viziune chinuitoare, de tablouri sângeroase, de marșuri, atacuri, moarte, proectile, aviație, deci o poezie de nuanță politicoteatrală, cu efecte verbale și sonori« tău «omatep<iie«v WelchsrwvfJA, fă ță la calitate supremă, ni s’a părut numai poezia d-lui Radu Gyr. Acum, dl. Emil Vora, adaugă un cântec original de suavități și timiditate, de indiferență și resemnare. Voi recunoaște în aceste poezii o tehnică abilă în repartizarea ciclurilor, întitulate astfel ca să sugereze calitatea esențială a lirismului său, bizuit pe largă viziune, pe spații, regrete, melancolii, dosuri, totul temperat, la căldura minimă a unei inimi ce nu se revoltă, dar înregistrează cu încruntări ușoare, cu înfiorări, scurte și autentice. Ciclurile sunt: Depărtări, Pământ, Vânturi, Stele și Țări. Se configurează, cel puțin pentru un luptător, la simpla lectură a titlurilor, un univers special de combatant activ, care s’a lovit de vânturile Rusiei, a visat sub Dar Patria, Patria e nemuritoare..." (Dincolo de moartea Pastelui, descrierea naturii și interpretarea ei în chip de basm cu însuflețiri de gaze, arbori, etc. constitue modul în care se exprimă poezia din iarba fiarelor a d-lui Sebastian Popovici Lucruri gingașe de sentimentalitate puțin întârziată, dar pe ici și colo încă valabilă și care plăcere, se amestecă cu naivități fac stângăcii care trădează o vână de uiși rism minor. Iată, spre exemplu, câteva strofe de unde se poate vedea înclinarea poetului către campestru. idilic și beatitudine solară între cele ale naturii„Din fân sosit imi fac o pernă Și zariștea cu flori — velintă iar licuricii, cu credință, Prin holdă umblă cu lanternă. „Spre-a muntelui poală Cămașa de nor, Lasă’n pielea goală Ploaia pe ogor." „Salcia ca o fecioară Stă pe mal să se desbrace Lăsând părul lung să-i joace Alintat de vânt de seară." Ilustrative pentru calitățile frumoase ale poetului, aceste trei strofe ilustrează și defectele ei: pastelizare gen Alexandri, reducerea câmpului de inspirație, într’un cuvânt un mod poetic minor și oarecum întârziat. Ca modalitate tehnică poezia aceasta se exprimă mai cu deosebire prin comparația obișnuită. D. Ernest Verzea cultivă o poezie de muzicalități și diafanisme, coborâtoare din simbolismul decadent francez care mai întâi a fost filtrat prin Minulescu și Bacovia. Decadentismul se accentuiază cu pronunțata înclinare a poetului de a cânta, mistificând maladiile, dintre care mai întâi pe cea a poeților, tuberculoza, în vreme ce sănătatea robustă a scriitorului, în mediul cotidian, nu lasă nimic de dorit. Din cele trei cicluri, ultimul, El pile, cu tendința sa excesivă de a se apropia de ritmuri muzicale, nu are rezistență artistică, în vreme ce Solfegii pentru fata morgana e bun și Friguri parțial bun. Poetul amestecă între sugestivele cuvinte alese în scopul de a apropia poezia de muzică, suvenirurile de adevărată muzică, iar unele poeme au împrumutat titlurile, din tehnica acestei arte, Andante Cantabile, merită să fie cîntat, ca și Sovata, pe care-l și transcriem: „Plesnesc de departe stropii de ploaie In somn, prin furtună, Cum ciugulesc din ferestre, aducemi aminte, Sub întunecata lampă de pe masă, De parcă au colindat tot pământul Odată cu noi, Soarele ei a prins să ne Înșele gândurile, Să ridice prin copaci, prin păduri Scaunele triste ale sufletelor care pleacă in sbor Ca o bătai de aripi în clopotul anilor... Ne-am alungat mai întâi amintirile Ca pe niște corbi negrii, Ridicând peste febra domestică Singuratece liniște mărețe. Ne-au căzut gândurile sub cearcăne albi Până ce s’au topit legăturile cu lumea din vis, Până ce buzele s’au răcit întristate, galbene Ți-au înghețat gândurile, Dincolo de somnul tău și de vise.. A rămas nestinsă Doar lumina lămpii Cu care am tăiat ghiarele nopții înzăpezite Așternute între noi.." O discursivitate rece, cu fșrmecul frazelor bogate, de ritmtsaj ilegale, care te poartă lin, fără sguduiri, către o exprimare finală de intensitate majoră. Dar metoda nu-i același peste tot. Din contra, metoda poetului este de a fi în permanență....fără metodă, ceea ce nu-i totdeauna demn să se consilieze. Iată o frumoasă Fată morgana de senzibilitate erotică la înălțimea diafanelor sentimente ale înaltelor masculinități: „Strânge-ți în suflet cioburi de cer luminos . Amfora-i spartă sub sborul îngânduraților ani Iată trecutul se restrânge. In raza pașilor tăi.!... Năluca ochilor goi, aleargă, aleargă.. Sub sânul rotund, desvelii Ca un poem.. Și coapsa ta nu doarme Sub bronzul ei lunar Sălbateca minune scuturată Din frunzele ochilor , îmi mângâie glesnele ca o pisica. Poate e greu să-i cerem poetului să-și disciplinizeze inspirația și să sU o cenzureze încadrând-o In versul normal, simetric și exact. Farmecul acestei poezii se extrage, deocamdată, din discursivitate și libertate Mehaîl quirnoagă