Viața, august 1943 (Anul 3, nr. 822-852)

1943-08-01 / nr. 822

Pagina 2-a • • IN FAVOAREA respectu­lui muncii cinstite a unor scriitori indiferent de valoarea operii lor — subiect atins și de noi în aceas­­tă pagină — scrie un emoționant articol, în „Universul literar”, Radu Gyr sub titlul „Figuri scumpe“. Există în trecutul literaturii noastre figuri de scriitori de dife­rite dimensiuni. Nu toate s’au aco­­perit de genialitate, nu toate pot străbate veacurile cu statornică in­­aadescentă de luceafăr. Sunt unele talente mai modeste, sunt unele contribuții rămase nu­­mai la onestitate, — sunt unii îna­intași cari nu s’au putut realiza pe deplin. A-i nega cu violentă, a le con­testa orice merit, a le arunca, de pe trapeze de stil, injuria și dis­prețul, înseamnă a batjocori trecu­­tul literar, cu ani atât de grei și colțuroși la suișuri, înseamnă a tă­­gădui orice ardere în sufletele a­­celor predecesori și orice efort din partea lor pentru desfundarea u­­nor drumuri atât de aspre, cum sunt acelea ale formării limbii noastre literare. Să nu uităm că’n fiecare dintre acești înaintași a scânteiat noblețea unui efort, a tremurat pasiunea pentru ciocăni­­rea migălo­asă și chinuită a cuvin­telor, a trăit gestul unei dăruiri calde. Să nu uităm, iarăși, că mulți dintre acei cari nu s’au pu­­tut rotunji într’o expresie deplină datorează nerealizarea lor com­­­pletă și unor circumstanțe de viață aprigă, cărora scriitorul ro­­mân le-a fost întotdeauna, rob. Pe foarte mulți i-a îngenunchiat viața în plin urcuș, le-a retezat e­­lanurile și,­uneori, chiar tinere­țea abia eșită din adolescență. Fti­zia și mizeria, ajutate de indife­rența și, adesea de persecuția con­temporanilor, au făcut ravagii printre predescesorii scrisului nostru. Multe clopote de argint au fost stinse mai înainte de a fi pu­tut vibra cu toată intensitatea • • Plină de nerv și de o factu­ră cu totul nouă În literatura noastră, e­ste nuvela pe care Olga Caba o publică în acelaș număr al „Universului literar“ sub titlul „Povestea de Carnaval“. Olga Caba este o­ scriitoare care merită toată atenția publicului cititor, fiind una din cele mai dotate per­sonalități din literatura noastră tâ­nără, pe care viitorul desigur o va impune ca o prozatoare de prim plan, profund originală ți plină de autenticitate j Tv .1 N. Papatanasiu la microfon Duminică 1 August a. c., orele 19 tânărul romancier N. PAPATANA­­SIU, va vorbi la microfonul posturi­lor noastre de radio, despre­ DO­­BROGEI, DUNAREANA. Va fi o caroserie plină de poezia și mirajele Dobrogei, V­I­A­Ț­A Când a apărut cu romanul •"Bog­dana", s'a remarcat la d-na Ioana Postelnici), în primul rând, o uimi­toare bogăție stilistică, posibilitatea de a reda în cuvinte stări fluide, dantelări de sentimente și situații într'o febră continuă, de calitate, că va dădea nu știu ce timbru de intimă autenticitate prozei d-sale. O virtuozitate instinctivă, dintr’un prea plin firesc, te făcea să uiți șovăirile frazei și împreciziunile de structură ale cărții. Al doilea roman al d-nei Ioana Postelnicu­. ..Beznă", preface debu­tul în certitudine, configurând o scriitoare originală, ale cărei cali­tăți și defecte se pot analiza, fiind­că, prin persistența temelor — a fe­lului de a le transpune — avem de­­a face cu un talent Indiscutabil, care poate rezista fără primejdii la lei­de și la rezerve. Literatura d-nei Ioana Postelnicu, până în prezent, este pur feminină, ca bazându-i­e pe tremurul inefabil al sensibil Hat*, pe sentimentelor intermediare — șî pe observație în­tru atât întrucât aceasta corespunde stărilor personale. Tema centrală din­­ Beznă" este a­­ceeași cu tema din­­ Bogdana", și în genere aceeași cu tema din orice li­teratură feminină: căutarea unui sens de­­ fericire" al eroilor, intr­uîi orizont de satisfacții și insatisfacții imediate, la o temperatură ridicată­­ce oscilează între exasperare și tremsfigurare. Dar "Beznă" nu cu­prinde numai atât. Mai întâi, roma­nul e împărțit în două, fiind nu nu­mai cartea vieții lui Cosma, ci și 8 Martel- Iar dacă Marts' este tot o Bogdană, în căutarea febrilă a rea­lizărilor depline, acțiunile paralele și mulțimea de eroi cari îmbogățesc unghiurle romanului, dovedesc o e­­voluție reală, prin amplificarea des­crierilor, a observațiilor, prin abun­dența substanței literare cât și prin­­tr’o mai mare siguranță stilistică, prin generoasa despletire de sensuri și de fapte cotidiane, care duc la un abuz ce ne amintește de unele ro­mane ala scriitoareor engleze, gâl­­gâind de sensibilitate și naturalet.­ Este în­­ Beznă” un hățiș de­ fapte, de gesturi­ de urbe și senzații, care crează impresia aceea de opulență naturală a cărților nesupuse techni­cai cerebrale, cu atât mai vii așa­dar, mai directe la desfășurarea lor aparent întâmplătoare. O singura dată lipsa de tehnică ar fi putut de­veni defect adevărat în­­ Bezna", atunci când acțiunea se rupe m do­uă­ la mijlocul cărții, trecând de la analiza vieții lui Cosma la cea a a Martei. Dar iată chiar un amănunt semnificativ pentru felul de a scrie al d-nei Ioana Postelnicu, cronica­rii, observând această frângere, au atribuit autoarei o teh­nică voită prin dorința unui paralelism al ac­țiunii, la genul romanelor moderni­s­t. Așa­dar, încă odată calitatea instinctuală a scrisului d-sale a în­vins, deoarece acolo unde e poate , devi*re, s’a găsit că e vorba de o fan­tezie creatoare și astfel marele dar de transpunere a vieții tui chip firesc, scris cu abundența și arabescurile revărsărilor fluviale, al prozatoarei, și-a impus legea lui hotărâtoare. Desigur că nu în teh­nică, nici în suita armonică a situațiilor, trebue să căutăm frumusețea acestui ro­man. Cine a pomenit de literatura d-nei H. Papadat-Bengescu, la con­fluența scrisului d-nei Postelnicu, n'a voit, poate, decât să sugereze o fixare de ordin exterior, fiindcă prin alcătuire, d-nia Postelnicu se află tocmai la antipodul prozei ben­geste­rn. La. d-na Bengescu domină tech­nici,­­distribuția lucidă a întâmplă­rilor, caracterul definit clasic, cu preciziuni aproape geometrice — prîntr’o metodă de Investigație psi­hologică. D-na Postelnicu impune prin revărsarea sensibilității, prin lirism psihologic, Totul e­ la d-na Postelnicu,­­Prîns în fugă, ca într’o călătorie fantasti­că prin regiuni nesigure, cu opriri mirate atunci când întârzie în harta vreunei situații care cere Insisten­ța, și ca un admirabil simț al nuan­țelor și al naturii, de o prospețime și de o pregnanță ce-și lasă ampren­ta lor adâncă. Mai ciunt câteva fi­guri în „Beznă”, afară de cele cen­trale, care se mișcă cu familiaritate în paginile romanului: Ema, Clody, Bunica, Andrei, Luky Burma, etc. Atmosfera de casă burgheză, dease­­meni, e realizată într’un clar obscur aproape nurhid, ce amintește — pa­radoxal — de cărțile unui François Marrîac iar personagiile periferice sunt creionate cu siguranță, în pito­rescul lor întâmplător. Msi rămâne partea de descriere a mării­ Balcicul, și excursia în munți a lui Cosma, unde d-na Postelnicu atinge maxima virtualităților sale stilistice. Sunt aici pagini de o sa­voare și de o frumusețe rar întâlni­tă, une frazele capătă un timbru și o vigoare absolut personală, fraze din care cu greu ne silim să nu ci­tăm, pentru valoarea lor detașată, de poezie densă. Cu romanul „Beznă", d-na Ioana Postelnicu trece în rândul scriitoa­relor noastre de linia întâia. Nu ne îndoim că în viitoarele sale cărți­­prozatoarea își va organiza mai strâns tumultul atât de prețios, pen­tru a­ realiza o armonie între zăcă­mintele talentului mrogilu zis- rebel uneori, și disciplina artistică, la care tot instinctul duce, fără greș-Dan Petrașincui O C­ARTE -BEZNĂ» DE IOANA POSTELNICU IOANA POSTELNICU Scriitoare Calistrat Hogaș și vremea lui In numărul de mâine. Duminică 1 August, vom începe publicarea în foiletonul nostru literar, a vieții romanțate Calistrat Hogaș și vremea lui, datorită d-nei Margareta Nicolau. „ , Lucrarea e o frescă plină de pitoresc, evocând nu numai figura creatorului original care a fost Calistrat Hogaș, ci și întreaga ambianță în care a crescut și s’a format, ca om și ca scriitor. Citiți de mâine în foileto­nul nostru: Calistrat Hogaș și vre­­meai lui... Ultimul roman al d-lui Mircea Streinul adâncește cu virtuozitate meșteșugul de a povesti întâm­plări străbătute de duhul fantastic al­ morții.Fâ­fâindu­-și aripile, steaua nea­gră a infernului se apropie și pă­trunde în sufletul oamenilor, chi­­nuindu-le ceasurile lor de veghe. Pornind de la acest sâmbure car­tea se întregește, precum un fruct ce desvoltându-se se coace sub razele mature ale căldurii de din­colo de noi Trecând astfel printr-o viață zdruncinată de toate monstruozită­țile despletite firesc în cotidian, eroul d-lui Mircea Streinul sfâr­șește prin a muri recăpătându-și liniștea cea mare din care veni și al cărei ecou, zadarnic îl căutase pe pământ. „Soarele răsare noaptea d­­e un roman care simbolizează astfel călătoria eroică în majorele neli­niști ale ființei noastre efectuate sub semnul chinuitor al suferinței. Deși povestirea devine uneori lacomică mulțumindu-se numai să schițeze sumar, sau mai precis, să-și articuleze cadrul pe câteva elemente sugestive, alese cu iscu­sință, subiectul crește în conștiința lectorului, viu ca o flacără ale că­rei forța calorică, energetic, evo­­luiază deplin până la ultima filă a cărții. O lumină de stele a cerului inamic s’a înfrățit cu pământul și­ a formulat comparație de țări, întinderi, ape și așezări omenești. Artisticește, aceasta poezie, redusă la două strofe de fie­care poem, se rezolvă epigramatic prîntr’o poantă a ulimlor două ver­­suri, care pun deodată în vibrare, printr’un contact secret, duioșia, vi­sarea, iubirea de Patrie, a inimei noa­stre, de durata scurtă și de intensi­tate redusă, emoția artistică a poe­melor d-lui Emil Vora este de na­tură, totuși, a impune atenției un poet interesant, suav, temperat, în­chis în ciudate timidități temperamen­tale, cu viziuni de resemnare în care se deslușesc ecouri de umanitate a­­dâncă și preocupări pentru serioase realizări poetice viitoare. Iată, spre exemplu, cât de frumos rezolvă poe­tul, într’o simplitate hieratică, de redutul artistic este s­entiment greu al iubirii de Patrie: „Printre trestiile zilelor, printre gal­bene ierburi Trupuri și oameni dorm pe pământ. Biciuite de ploi, biciuite de­ vânturi Nimeni nu se știe cum sânt Celui ce mereu te rugăm și nu ești Toate inimile strigă, toate gândurile spun; Viața, e numai un joc. O ademe­nire Poet și povestitor de valoare, d. Mircea Streinu mânuește per­fect condeiul, construind romane cari impresionează deși la moduri diferite, totu­ș în egală intensitate toate categoriile de cetitori, cu­prinse între cele două limite ale ignoranței artistice și rafinamen­tului literar. Autorul e un scriitor de strălu­cite resurse intelectuale a căror cultură străbate largi zone spiri­tuale aducând cititorului din stră­fundul lor răcoros nenumărate gânduri sclipitoare ca albastrul înălțimilor însorite. E edificatoare în acest sens con­cepția despre moarte a eroului principal — prin ale cărui cuvinte vorbește autorul — o concepție transplantată, scoborâtă simplu in viața de toate zilele. — Măi băete, (spune sublocote­nentul Stan Nimeni ordonanței sale) moartea nu doare. Doare numai gândul la ea. Să nu uiți asta niciodată. Poetic romanul împletește su­biectiv miracolul interior cu dife­rite miragii externe, dar nu este nici intenția și nici misiunea noas­tră de a studia critic cartea ci nu­mai de a o prezenta simplu cetito­rului acestei pagini. De aceea lăsăm în grija celor cari și-au luat nobila misiune, a judeca procesul literar contempo­ran să analizeze lucrarea sub un­ghiul respectiv de privire. Semnalăm totuș paradoxe emoționante printre alte acest afo­rism dramatic prin perspectiva cruzimii sale: „De scris nu­mai seria, era ferm convins că e inutil să trăești în viitor. („Ce va mai rămâne din Shakespeare peste câ­teva zeci de mii de ani?!“ — se întreba cu melancolie Nimeni). Dar „Soarele răsare noaptea­* e mai inainte de orice un mare poem în proză plin de peripeții în care supra­naturalul plutește neîncetat printre tenebrele ce-și împletesc în real jocul lor imprevizibil. Totul în carte, natura, împreju­rările, poartă pecetea predestinată a morbidului care se împletește cu fantasticul, firesc în cotidian, sub aspectul întâmplărilor banale pe cari le lasă, bineînțeles, amar impregnate cu rezonanța lor stra­nie. Dar cartea cu firul ei central, cu subiectul, pentru semnificația ei — sau cel puțin pentru acțiune — merită să fie urmărită de fiecare cetitor în parte. Ernest Verzea O GARTE - UN OM. SOARELE RĂSARE NOAPTEA, de Mircea Străinul (roman ed. Publicom) 0 DANSATOARE ROMÂNA CUCEREȘTE STRĂINĂTATEA... BALERINA SOLISTĂ MAGDALENA RĂDULESCU IN TURNEU LA KARLSBAD. MARIENBAD. BAD GASTEIN. BRAGA. VIENA SI BRATISLAVA Din baletul Operei Române s’a des­prins ca un simbol purtător de inspi­rații și ritmul românesc, una din cele mei înzestrate balerine solistă, d-șoara Magdalena Rădulescu. Tânără, frumoa­să și cu harul du­mnezeesc, ea cucerește acum străinătatea, căci talentul ei e remarcat de întreaga presă germană, cu prilejul recitalurilor de dans ce le-a dat într’un turneu la Viena, Praga, Bad , Gastein, Marienbad, Karlsbad, Bratislava, etc. Imaginile fericit inspirate, ce se crea­­ză in ritmul muzicei lui Johann Sebastian Bach, Carl Maria von Weber, Pr. Cho­pin, Fr.­ Xistz, Palbo de Sarasate, Pr. Lehar și Tiberiu Brediceanu, provoacă admirația publicului din atâtea centre rafinate ale Apusului, încântat de cal­­da sensibilitte, de inteligența gustului și dinamismul mișcărilor de o sesizantă expresivitate. Sub înțeleaptă conducere a ministru­lui culturii naționale d. Ioan Petro­­vici, secondat de d. Li viu Rebreanu, di­rectorul general al teatrelor și operelor cu largi orizonturi și de d. Tiberiu Brediceanu,, directorul Operei Române din București, atât de înțelegător, pro­paganda românească în străinătate prin dansuri românești, jocuri românești și cântece românești, a luat un avânt îmbucurător. Dovadă e elogiile ce le găsim în pre­­sa din străinătate. Reproducem aci câ­teva glasuri autorizate: „Wiener Neueste Nachrichten” din 38 Iunie 1943 sub titlu: „Grație și tem­perament” scrie: Grația voioasă și temperamentul ță­rilor sudice, moderat și înobilat prin cultura severă a școlii clasice, acestea sunt trăsăturile caracteristice al pro­gramului ce­ 1 execută dansatoarea ro­mână Magdalena Rădulescu. Pe lângă bucățile de colorit liric, cum sunt: „Visul de Iubire” (Liszt), pe care il interpretează foarte suav și reținut, pe lângă valsul lui Lehar, dansat îna­ripat, și-a evidențiat arta ei cu deose­bire in bucățile pline de temperament sudic, Tarantela, Dansul țigăncilor, Dansuri românești, pentru care a pri­mit cele mai însuflețite aclamațiuni. Apariția ei plină de eleganță, mișcă­rile ei pline de grație, susținute admi­rabil de costume pitorești, au contri­buit ca recitalul de dans din sala Mo­zart să fie foarte cordial primit de publicul vienez. Acelaș ziar face o interesantă carac­terizare intr-un alt articol relativ la dansul executat de Magdalena Rădu­lescu, întrucât se deosebește de felul da interpretare a altei dansatoare române. Ambele aparțin aceluiaș popor și to­tuși cât de diferite sunt personalitățile Înv» Magdalena Rădulescu este mai deli­cată, mai feciorelnică, mai voioasă, pe când cealaltă e mai capricioasă, mai pă­­timașe. Deși într’un dans clasic, își În­clină la fel capul, ridică la fel brațul, totuși e ceva diferit în fiecare. In acea­sta rezidă tocmai taina taina dansului și taina personalității, gestului io, deosebi. „Neues Wiener Tageblatt” din 19 Iunie 1943, scrie următoarele: Două ore de deosebită bucurie au trăit iubitorii de artă coreografică în sala Mozart. Magdalena Rădulescu, ba­lerina solistă a Operei Române din București și prima balerină a Operei municipiului din Viena a dansat după melodiile lui Bach, Weber, Chopin, Liszt. Din nou s’a putut vedea cât de splendid apare corpul femenin frumos și sănătos, in mișcări ritmice, răspândind raze de bucurie și de afirmare a vieții. Magdalena Rădulescu care este o ex­celentă dansatoare clasică ne-a mai a­­rătat că poate interpreta fermecătoare dansuri românești pe melodiile lui Bre­­diceanu, cu o mare revărsare de plă­cere. Regretăm că spațiul nu ne îngăduie să reproducem și celelalte aprecieri din presa germană. Ca încheiere, trebue să remarcăm aci, că dra Magdalena Rădulescu, această tânără devotată a artei coreografice, fără sprijin oficial, in societatea prie­tenoasă și ocrotitoare a mamei sale, face propagandă în străinătate cu pi­torescul dans românesc, căruia ii dă un relief particular. Cu dansurile românești pe melodiile lui Tiberiu Brediceanu culese din fol­­klorul român a repurtat triumfuri în străinătate. Bucuria și succesul ei este bucuria și succesul țării. Plecând să-și complecteze și să-și perfecționeze studiile în arta coreogra­­fică, reușește să devină una din cele patru prime balerine a Operei din Vie­na, pe scena căruia cucerește publicul vienez în toate spectacolele in care ea apare. st S343 •• NU E NIMIC MAI CON­­TRARIANT decât ca, după publica­­­rea unui articol de problematică ge­­nerală, să vină câte cîneva să te în­­trebe: „Ce ai vrut să spui?“ Ca și când ar fi avut vreun dedesupt. Nu se admite că pot exista atitudini cu­ totul desinteresate, desprinse de viața măruntă, că atunci când scrii de ex. despre Inspirație și despre literatura înspir­ată în comparație cu acea îeșată dintr’un simplu joc cerebral, discuți pur și simplu această problemă, fără, să ataci pe vreun scriitor sau sa«!ă lauzi pe altul, de dragul artei în sine și a problemelor legate de creația­ artistică. Desigur, când vorbești de­­spre prostie nu se supără­­fiindcă toată lumea se crede nimeni. Inteli*’­gentă, când vorbești despre geniu sax nu se supără nimeni fiindcă o parte din artiști se cred geniali iar celaltă parte socotesc, cu drept cuvânt ca „geniul e un accident“ deci nu e o­­bligatoriu șî nu exclude existența of norabilă a unor „genii“ mai mărun­țele, când vorbiți, însă, despre pro­­­bleme generale de viziune șî teluricul a literaturii, graiurile se împart ca­ în turnul babilonic. Fiecare are fel­­ul lui de a vedea șî fie­care ,are drep­­tate.... pentru el însuși, asta e cWm asta însă exclude șî orice încercare de a se mai discuta problemele de literatură, deci șî rostul tuturor pa­ginilor dîn reviste șî ziare care tuf sunt consacrate creației originale pur șî simplu. Fiindcă, dacă ai discreția de a nu te lega de cutare și cutare,­­ —­ știind susceptibilitatea artiștilor și scriitorilor, și mai ales dreptatea pe care o are fie­care pentru sine, — cî pui anumite probleme în general, de dragul jocului gratuit de idei, fiecare se simte vizat și sare în sus. „Ce ai vrut să spui?“. Un subiectivism dup până în pânzele albe, foarte frumos în sine dar teribil de obositor pentru cineva care se apucă să vadă și mai departe de lungul nasului... creator, ajungând la oare­cari generalități, cu atât maî obositor cu cât acela cineva e șî scriitor la rândul lui șî vede amândouă fațetele situație!. Fără alte comentarii, ii «FORTĂREAȚA* roman de E. R. fîismmoms a apărut în vitrinile librăriilor, cartea de mult așteptată a roman­­cierului E. R. Gumm­merus : FOR?­TARE­AȚA. «se. . ’ E. R. Gummerus este’ unm din­ cele mai puternice personalități creatoare ale Finlandei. Opera­ lui a cunoscut de mult o celebritate de nimeni com­testată, în toate ță­­rile europene. Fin cunoscător al sufletului omenesc și al realității lor complexe din patria sa, auto­­­rul ,,Fortăreței“ a scris o operă profund umană și cu o surprinză­­toare viziune socială. Dintre cărțile lui, Fortăreața este poate cea mai realizată, prin planurile atât de variate pe cari își desfășoară acțiunea. In rom­a­nul lui Gummerus urmărim lupta surdă dintre ruși și finlandezi, re­­flectată în conflictul dintre gene­­rații și clasele sociale din Fin­­landa. Carte de­ mare actualitate și de o vigoare iim­presionanită, romanul lui E. R. Gummerus a apărut în editura Remus Cioflec, în excelen­­te condiții­ tehnice. Au rean<ărut și s’au pus în vânzare POEME DE RĂZBOIU de Radu Gyr cel mai adânc volum literar asupra uriașei încleștări răsăritene care frământă epoca noastră CRONICA LITERARĂ EMIL VORA: în alte vânturi; „BUCOVINA“, SEBASTIAN POPOVICI: „Iarba fiarelor”, ERNEST VERZEA: Alter ego...; „BUCOVINA” Titlul, și nici vreo adăugire supli­mentară nu trădează că în alte vân­turi e o carte cu poeme de răsboiu. Dl. Emil Vora nu ține atât de mult la aceasta, cât la a se cons­dera noua sa culegere de poeme, poezie și ’ntra­­devăr, reușește. Poemele sale de răsboiu se deose­besc fundamental de cele obișnuite ale genului, întrunind calități sensi­bile de originalitate. Confrații d-lui Vora, care au scris poezie de războiu, în fruntea cărora am pus pe dl. Radu Gyr oarecum maestru al stilului, au practicat r­ poezie de viziune chinui­toare, de tablouri sângeroase, de mar­șuri, atacuri, moarte, proectile, avia­ție, deci o poezie de nuanță politico­­teatrală, cu efecte verbale și sonori« tău «­omatep<iie«v WelchsrwvfJA, fă ț­ă la calitate supremă, ni s’a părut nu­mai poezia d-lui Radu Gyr. Acum, dl. Emil Vora, adaugă un cântec ori­ginal de suavități și timiditate, de indiferență și resemnare. Voi recu­noaște în aceste poezii o tehnică abilă în repartizarea ciclurilor, întitulate astfel ca să sugereze calitatea esen­țială a lirismului său, bizuit pe largă viziune, pe spații, regrete, melancolii, dosuri, totul temperat, la căldura mi­nimă a unei inimi ce nu se revoltă, dar înregistrează cu încruntări ușoa­re, cu înfiorări, scurte și autentice. Ciclurile sunt: Depărtări, Pământ, Vânturi, Stele și Țări. Se configu­rează, cel puțin pentru un luptător, la simpla lectură a titlurilor, un univers special de combatant activ, care s’a lovit de vânturile Rusiei, a visat sub Dar Patria, Patria e nemuri­toare..." (Dincolo de moartea Pastelui, descrierea naturii și inter­pretarea ei în chip de basm cu însu­flețiri de gaze, arbori, etc. constitue modul în care se exprimă poezia din iarba fiarelor a d-lui Sebastian Po­povici Lucruri gingașe de sentimen­talitate puțin întârziată, dar pe ici și colo încă valabilă și care plăcere, se amestecă cu naivități fac stângăcii care trădează o vână de ui­și rism minor. Iată, spre exemplu, câ­teva strofe de unde se poate vedea înclinarea poetului către campestru. idilic și beatitudine solară între cele ale naturii­„Din fân sosit imi fac o pernă Și zariștea cu flori — velintă iar licuricii, cu credință, Prin holdă umblă cu lanternă. „Spre-a muntelui poală Cămașa de nor, Lasă’n pielea goală Ploaia pe ogor." „Salcia ca o fecioară Stă pe mal să se desbrace Lăsând părul lung să-i joace Alintat de vânt de seară." Ilustrative pentru calitățile fru­moase ale poetului, aceste trei strofe ilustrează și defectele ei: pastelizare gen Alexandri, reducerea câmpului de inspirație, într’un cuvânt un­ mod poetic minor și oarecum întârziat. Ca modalitate tehnică poezia aceasta se exprimă mai cu deosebire prin comparația obișnuită. D. Ernest Verzea cultivă o poezie de muzicalități și diafanisme, cobo­­râtoare din simbolismul decadent francez care mai întâi a fost filtrat prin Minulescu și Bacovia. Decaden­tismul se accentuiază cu pronunțata înclinare a poetului de a cânta, mi­stificând maladiile, dintre care mai întâi pe cea a poeților, tuberculoza, în vreme ce sănătatea robustă a scriitorului, în mediul cotidian, nu lasă nimic de dorit. Din cele trei cicluri, ultimul, El pile, cu tendința sa excesivă de a se apropia de ritmuri muzicale, nu are rezistență artistică, în vreme ce Solfegii pentru fata morgana e bun și Friguri parțial bun. Poetul ame­stecă între sugestivele cuvinte alese în scopul de a apropia poezia de mu­zică, suvenirurile de adevărată mu­zică, iar unele poeme au împrumutat titlurile, din tehnica acestei arte, Andante Cantabile, merită să fie cîn­tat, ca și Sovata, pe care-l și trans­criem: „Plesnesc de departe stropii de ploaie In somn, prin furtună, Cum ciugulesc din ferestre, aducemi aminte, Sub întunecata lampă de pe masă, De parcă au colindat tot pământul Odată cu noi, Soarele ei a prins să ne Înșele gân­durile, Să ridice prin copaci, prin păduri Scaunele triste ale sufletelor care pleacă in sbor Ca o bătai de aripi în clopotul anilor... Ne-am alungat mai întâi amintirile Ca pe niște corbi negrii, Ridicând peste febra domestică Singuratece liniște mărețe. Ne-au căzut gândurile sub cearcăne albi Până ce s’au topit legăturile cu lumea din vis, Până ce buzele s’au răcit întristate, galbene Ți-au înghețat gândurile, Dincolo de somnul tău și de vise.. A rămas nestinsă Doar lumina lămpii Cu care am tăiat ghiarele nopții în­zăpezite Așternute între noi.." O discursivitate rece, cu fșrmecul frazelor bogate, de ritmtsaj ilegale, care te poartă lin, fără sguduiri, că­tre o exprimare finală de intensitate majoră. Dar metoda nu-i același pe­ste tot. Din contra, metoda poetului este de a fi în­­ permanență...­­.fără metodă, ceea ce nu-i totdeauna demn să se consilieze. Iată o frumoasă Fată morgana de senzibilitate erotică la înălțimea diafanelor sentimente ale înaltelor masculinități: „Strânge-ți în suflet cioburi de cer luminos . Amfora-i spartă sub sborul îngându­raților ani Iată trecutul se restrânge. In raza pașilor tăi.!... Năluca ochilor goi, aleargă, aleargă.. Sub sânul rotund, desvelii Ca un poem.. Și coapsa ta nu doarme Sub bronzul ei lunar Sălbateca minune scuturată Din frunzele ochilor , îmi mângâie glesnele ca o pisica. Poate e greu să-i cerem poetului să-și disciplinizeze inspirația și să sU o cenzureze încadrând-o In versul normal, simetric și exact. Farmecul acestei poezii se extrage,­­ deocam­dată, din discursivitate și­ libertate Mehaîl qu­irnoagă

Next