Viitorul, iunie 1911 (Anul 5, nr. 1212-1231)
1911-06-01 / nr. 1212
Y > ANUL AI PATRULEA—1 ^5ban* ABONAMENTE In țari. ................. nn an 18 lei.................tease luni 9 lei In străinătate•••••••• un an 30 lei. ••*....•• șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PETRU PREOTI SI NVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMATATE WSOAUȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI NO. 17.—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 RNUNGIURI COMERCIALE A bi/ : /«O’ : •' fa *' 1 '*‘+ W ár.. VW ■ • 5: MERCURI 1 iunIE 1911 Linia corp 7 pe o coloană In pagina III:........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV.................. . 30 bani Inserții și reclame pagina III linia ................. ....... 9 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani Punctul nostru de vedere Guvernul, care a săvîrșit imprudența de a redeschide conflictul sinodal și a-l face să intre în faza actuală de violență și rușine, numai pentru a-și satisface o inexorabilă ambiție de meschin politicianism, guvernul acesta continuă, prin foile sale oficioase și clandestine, să asinueze că amestecul nostru în această chestiune ar fi determinat de preocupări personale. Am mai spus-o și repetăm ca să auză toate variatele categorii de urechi cu cari se fălesc adversarii noștri : în scandalul care înjosește acum Biserica noastră, persoanele ne sunt cu totul indiferente. Noi apărăm, în această adine mîhnitoare împrejurare, o chestiune de principiu : voim ca Biserica să nu fie zdruncinată și pretindem ca reforma bisericească, săvârșită prin noua lege sinodală, să nu fie zădărnicită. Și credem că nu este om conștient care să nu recunoască deplina legitimitate a pretențiilor noastre. Este cu neputință să se tolereze procedeurile scandaloase de cari se folosește de atâta vreme episcopul de Roman, procedeuri grație cărora, sub pretext că se apără prestigiul Bisericei noastre naționale, s’a făcut din această supremă instituție de ocrotire sufletească a poporului, ținta celor mai rușinoase zeflemele și a celor mai infamante banueli. De asemenea, nu putem tolera ca principiul nou, realizat în legea sinodală înfăptuită de partidul național-liberal, principiu menit a da renăscătoare puteri de viață Bisericei noastre, să fie modificat. Bineînțeles, nu suntem inpotriva modificărilor cari ar putea să aducă îmbunătățiri reale stărei create prin noua lege. Voim însă ca această lege să rămîe neschimbată în principiile ei fundamentale, deoarece tendințele ei le socotim ca un progres în viața noastră bisericească. Voim ca clerul mirean, care pînă acum a fost în mod legal dezinteresat de bunul mers al Bisericei, să aibă dreptul să se rostească în chestiunile cari privesc altarul, la care slujește cu atîta vrednicie. Și voim aceasta, pentru că avem încredere în virtuțile acestui luminat și demn corp și pentru că nădăjduim că concursul lui n’ar putea decît să întărească Biserica noastră națională. * • « De aceea, acțiunea episcopului de Roman n’o putem privi decit ca o acțiune nefastă. Modul cum a înțeles P. S. S. Gherasim să ducă, pe chestii personale, lupta contra Mitropolitului Primat, denotă că Episcopul de Roman numai la binele Bisericei nu s’a gindit. Dacă gîndul acestui ierarh ar fi fost curat, dacă toată acțiunea sa ar fi fost inspirată din cucernica dorință de a se reîntrona spiritul nepahanei și al curăției in sinul Bisericei, Episcopul de Roman n’ar fi adoptat ca armă de luptă scandalul cel mai desfrînat. Prin scandal nu se poate obține purificarea Bisericei. Stimind scandal în Sfîntul Sinod și împrăștiind acest scandal în poporul credincioșilor, prin calomnii, insinuări rușinoase și încercări de șantaj dé sdruncină adine credința poporului. Și nu poate fi vină mai mare pentru un prelat decît atunci cind el însuși își preface cîrja arhierească în armă de distrugere a evlaviei și credinței mintuitoare. * Dar din toată desfășurarea de pînă acum a acestui întristător proces se vede clar că nu operă de purificare a urmărit episcopul de Roman, ci realizarea unei infame uneltiri de ură și răzbunare în contra celui pe care voia să-l dărîme cu orice preț,—chiar cu prețul dărîmărei prestigiului scaunului de pe care însuși ierarhul Safirin păstorește. Dacă asemenea arme de luptă sunt reprobabile chiar atunci cînd ele folosesc unii civili ce calificare merită prelatul care, în disprețul tuturor însușirilor sufletești ce ne-am obișnuit să le atribuim prelaților și într’o adunare de prelați, le mînuește cu atîta compromițătoare dexteritate ? * * • Dar acțiunea episcopului de Roman a fost nefastă și din alt punct de vedere. Fiindcă nu se poate îngădui unui ierarh să se ridice contra unei legi aprobate de Sf. Sinod și de parlamentul țării. Dacă guvernul actual este azi de altă părere, atunci îl rugam să ne răspundă : împărtășește în această privință guvernul conservator părerile episcopului pe care-l crede nemernic ? Și crede oare guvernul prezidat de d. P. P. Carp că Sinodul, după ce a recunoscut odată canonicitatea legei sinodale, poate reveni asupra primei sale opiniuni declarînd-o necanonică și aducîndu-i modificări cari să-i schimbe fundamental economia ei ? Nu știm dacă guvernul are asemenea convingeri. Dacă insă va izbuti să determine o astfel de procedare, va arunca asupra înaltei instituții care are conducerea Bisericei insulta cea mai gravă și discreditul cel mai fără îndreptare. De aceea, odată ce Sf. Sinod s’a rostit afirmativ asupra canonicităței nouei legi sinodale, noi nu mai putem admite nici o discuție și nici o modificare întemeiată pe pretextul abaterei de la canoane. Pentru motivele arătate aci, considerăm că, în această gravă împrejurare, guvernul s’a făcut de două ori vinovat: pe de-oparte, prin atitudinea sa nedecisă și ciudată a contribuit la mărirea scandalului și la înjosirea Bisericei; iar pe de alta, din motive de meschin politicianism și pentru a salva consecvența ce trebue să lege pe d. Arion, opozantul fără răspundere, cu d. Arion, ministrul fară pregătire, guvernul a crezut de cuviință că poate primi punctul de vedere al Episcopului de Roman și zădărnici opera pe care guvernul național-liberal, împreună cu Sinodul și parlamentul țărei, a săvîrșit-o cu aprobarea unanimităței clerului mirean, spre întărirea Bisericei și progresului moral în această țară. Adunarea de la Lugoș Mîine, Mercuri 2 Iunie, are loc la Lugoș, a doua mare adunare populară de protestare a Romînilor din Ungaria. La această adunare vor lua parte fruntașii politici din toate părțile ardelene, toți deputații romîni actuali, precum și țărani din toate colțurile romînești ale Banatului. După cum se știe, prima adunare de acest fel s-a ținut în cursul lunei Februarie, la Arad, și a obținut un succes neașteptat atit prin numărul foarte mare de Romini ce-a participat cît și prin forțele de luptă noul ceea le-a insuflat partidului național-romîn. Scopul acestor mărețe meetinguri populare era la început organizarea luptei pentru obținerea votului universal. In urma votărei infamelor legi militare, prin care armata se transformă și ea la rîndul ei, în instrument de maghiarizare, scopul adunărilor populare romînești s’a îndoit. Prin urmare, atît mîine la Lugoj, cît și peste clteva zile la Orăștie, poporul romînesc din Ungaria este convocat de fruntașii lui, ca să se rostească asupra atitudinei pe care partidul național romîn trebue s-o aibă față de îndărătnicia guvernului de a acorda votul universal direct, egal și secret și față de pornirea dușmănoasă Romînilor ce se degajează din ultimele legi militare ale guvernului Khuen-Hedervary. Dorim fraților noștri succes deplin în lucrările congresului lor și izbîndă scopurilor înălțătoare pentru a căror realizare se luptă, se zbuciumă și suferă. CONFLICTUL SINODE . De vorbă cu d. profesor I. Cornoiu Gum privesc conflictul profesorii de la teologie,filetul deschis nu e decît în paguba Bisericei Eri, întîlnind pe d. dr. I. Cornoiu, fost director al Sf. Mitropolii, profesor la facultatea de teologie, și fiind că numele său a fost pus în discuție cu ocazia conflictului sinodal, am crezut că e interesant să se afle care este și părerea d-sale asupra afacerei care interesează actualmente întreaga opinie publică. Cu mare greutate am putut decide pe d. profesor Cornoiu să vorbească în această chestiune, d-sa după cum mi-a declarat, dorind să se țină într’o strictă rezervă. Vom reda însă pe cît va fi posibil mai exact, convorbirea pe care am avut’o cu d. prof. Cornoiu. I* *i * — Ce credeți despre proporțiile cari le-a luat conflictul sinodal. — Te rog să mă crezi că am cea mai mare dorință să mă țiu cît mai departe de frămîntările cari tulbură in prezent Biserica noastră și pe cari le consider ca o nenorocire, dăunătoare credinței noastre strămoșești. Pentru prestigiul Bisericei noastre era mult mai bine ca acest conflict să nu fi avut loc. Eu nu mi-am schimbat nici un singur moment părerea pe care o am de doui ani de zile. N’anoi scris nimic și n’am vorbit nimic nici contra Mitropolitului Primat, nici in favoarea Episcopului de Roman. Din contra, prin scrisorile pe cari m’ați provocat să le public, în urma unor articole din ziarul ce reprezentați, am spus să nu se caute sa se pună foc Bisericei câci atunci nu se știe cum se va putea stinge și de câtre cine se va stinge. Prin aceasta însă nu înseamnă că nu am părerile mele în chestia actualului conflict. Vă rog însă să nu-mi cereți să le dau în vileag aceste păreri; n’ași putea-o face decît atunci cînd ași fi consultat în particular de către cei cari au, sau cei cari vor avea conducerea trebilor în țara noastră. Ca roman și ca creștin însă, trebue să vă mărturisesc că mă doare sufletul cînd privesc la cele ce se petrec în sinul Bisericei noastre și cred că cu toții din toate puterile noastre, trebue să sărim și să înăbușim focul care s'a aprins și care amenință să ia proporțiile unui îngrozitor incendiu, incendiu din care nu se știe ce va arde și ce va rămâne. * # * — Dar în privința agitației care domnește printre profesorii facultății de teologie, ați putea să ne spuneți ceva ? — Și de aceste agitații, dacă ceea ce se petrece la facultatea de teologie se poate numi astfel, trebue să știți că mă țin pe cît mi-e posibil cît mai departe. Ceea Ce pot sa vă afirm este că profesorii facultaței de teologie sunt Împărțiți In două tabere. Această seiziune insă n’a fost provocată decit printr'o tactică greșită și printr’o puțin chibzuită procedare a unora dintre colegii noștri. Ceea ce pot însă să-ți afirm este că noi toți profesorii dela teologie suntem buni romîni și buni creștini și toți avem în gîndul și în sufletul nostru dorința ca focul care s’a aprins în sinul Bisericei noastre să fie înăbușit cu un moment mai curînd.* — Dar in privința cazului d-lui profesor Chiricescu, care e opinia d-v ? — Prin această întrebare mă pui într’o situație foarte delicată. Chiar dacă n’ași fi prieten personal cu Chiricescu, încă mi-are greu să mă pronunț în public asupra purtarei unui coleg. Alții sunt chemați să-l judece și desigur aceia nu vor avea in vedere de olt dreptatea și adevărul. Ceea ce pot să-ți spun, așa in treacăt, e că Chiricescu a fost provocat printr’o lungă serie de provocațiuni la atitudinea pe care a avut’o și aceasta o va spune și o va dovedi și el cu ocazia judecăței. Eu însă personal nu pot nici să-l scuz nici să-l acuz. — Și acum o ultimă întrebare, dacă imi permiteți. S’a discutat in ultimul timp asupra hotărîrei Sf. Sinod, ca in judecata Mitropolitului Primat să înceapă cu cel mai grav capăt de acuzare și dacă acel cap de acuzare va fi înlăturat, celel alte vor cădea de la sine. Este canonică și legală această procedare ? — Sf. Sinod este suveran pe hotărîrile sale în această privință. De altfel această procedare este în uzul judecăților Sf. Sinod. Tot așa s’a procedat și cu ocazia judecăței fostului Mitropolit Ghenadie, așa că nu se va putea aduce vreo vină Sf. Sinod, dacă și de data aceasta va proceda tot astfel. Remâne de văzut Insă care dintre capetele de acuasare sI va considera Sf. Sinod ca cel mai grav. Cu aceasta am terminat convorbirea ce am avut cu d. profesor Cornoiu. Am crezut că este interesant să publicăm această convorbire, cu titlul de document. Fest » • pe Gene noastre ZAVRACURI Partea leului «Epoca* ge"vHnă»"**ăr’e osietatea comunală de tramvae, primăria n’are partea leului. In schimb sunt in actuala primărie destui cari știu să-și facă în orice împrejurare, partea... leilor sau, mai bine zis, a francilor. Era indicat La notița noastră, de-acum citeva zile, prin care arătam că guvernul reparației sau al cripeler sociale nu putea să fie decît un guvern de cîrpaci, primim următoarea intimpinare: «Un guvern, prezidat de d-l P. P. Carp, era indicat să fie un guvern de... cârpeală și de cârpacii. Ca sărăcie Oficiosul guvernului își bate joc de partidul liberal din cauză că direcțiunea acestui partid este concentrată numai în mîinile șefului său. Ce sărac e partidul liberal ! Să aibă un singur șef, cînd partidul conservator are o pletoră atît de abundentă de șefi și sub-șefi prezumtivi și prezumțioși, onorifici și activi, efectivi și... detectivi II Aghiuță Sultanul Turciei călătorește Un eveniment epocal în istoria Turciei este călătoria pe care Sultanul Mahomed al V-a o face în momentul de față în Macedonia. In loc să stea închis în palatul său, ca Abdul Hamid. Sultanul actual nu se sfiește a se arăta printre supușii săi. Atît de neobicinuit e socotit acest eveniment în Turcia, încît la Salonic s’a și pus piatra fundamentală a unui monument care să comemoreze această vizită. In Macedonia, Sultanul a fost primit cu entusiasm și ovații nesfîrșite de întreaga populație. Ilustrația noastră reprezintă plecarea Sultanului din palatul său. MAXIME ȘI CUGETĂRI Nu există rău mai mare decît să preferi viața, onoarei, și să ți scapi viața în paguba aceleia ce o făcea demnă de a fi suportată. Juvenal Copilul devine pentru părinții săi, după educațiunea pe care o primești, o recompensă sau o pedeapsă. Petit-Senn 0, SANGTA SIHPLIGITAS!. Cum ne cunosc străinii O Enciclopedie universală franceză despre Romînia. — O «Fraulein» subversivă. Datoria ministrului nostru de instrucție publică. Dacă am colecționa de prin ziarele și diferitele publicațiuni streine, tot ce se scrie despre noi—ca să nu ne ocupăm decît de aprecierile ce cad sub controlul nostru — am obține desigur cel mai frumos eșantinon de prostie omenească, pentru care faimoasa exclamație a lui Jan Huss ar fi poate insuficientă. Un ziar de seară publica mai zilele trecute un rezumat din "L’Encyclopedie Universelle du XX sie.clei în care Romînia era prezentată sub niște colori cari ar fi putut face să roșească chiar pe cel mai sălbatec trib de prin centrul Africei. Origina noastră, legile noastre, literatura noastră, armata noastră și rolul nostru politic, erau trecute în revistă cu incompetința revoltătoare a unor analfabeți cari în țara noastră n’ar fi admiși nici într’un post de copist de clasa III, dar care la Paris bunioară, sunt chemați să informeza opinia publică demersul civilizației în țările mai depărtate. Ceea ce este însă exasperant, este faptul că printre aceștia se găsesc oameni de o netăgăduită valoare ca d-nii Alfred Mezières, Gabriel Hanotaux, Roux, și alții cărora nu le-ar fi tocmai greu să controleze ce sa publică în această așa zisă Enciclopedie universală a secolului XX. Dar lucrurile astea s’au petrecut în Franța și boala fraților noștri mai mari este înde-ajuns de cunoscută pentru a mai stărui asupra ei. Acelaș lucru însă se petrece și în țara noastră. Da, chiar aci unde își găsesc pîinea de toate zilele atîția streini cari în țara lor ar fi condamnați să moară de foame. Recomandăm dar cetitorilor noștri următorul entrefilet pe care îl publică «Noua revistă romînă» sub iscălitura d-lui I. Botez : O «Fräulein» subversivă. — Nu prea ne place să luăm toate în serios și nici șoviniști nu suntem ; totuși, ne-a surprins în chip penibil un articol intitulat «In pragul Rominiei a apărut zilele trecute intr’un ziar german din Capitală, în care autoarea, profesoară la un institut privat, ne recomandă in așa fel compatrioților săi incît cei cari nu ne cunosc vor rămine cu convingerea că țara romînească e un fel de teritoriu Kamerum sau altă colonie germană de prin Africa. Deși articolul are in frunte un motto elegiac și o notiță ipocrită prin care redacția caută să se spele pe miini, noi vom rezuma și vom cita părțile mai interesante ca să se vadă cum ne răsplătesc cei cărora le dăm găzduire în această dulce țară. Iată de ce este vorba. Domnișoara profesoară e tare supărată pe noi și istorisește pe aproape două pagini din gazetă, banalele peripeții ale unei întâmplări pe căile ferate ungare și române, ai cărei eroi a fost d-sa și un avocat din Craiova. Luîndu-și diploma și negăsind nici un loc vacant in Germania, d-sa se hotărește să părăsească «scumpa și neinlocuibila sa patrie», se urcă in tren și, cu inima strinsă de groază, pornește spre Valachia «scena basmelor din O mie și una de nopți» unde găsise un angajament la un institut particular. Pe drum, între Pesta și Vîrciorova, neavind pașaport, un avocat din Craiova se oferă să o treacă granița cu un pașaport străin. Domnișoara primește—și lucru foarte natural, avocatului ii cade fata cu drag iar d-șoara are cinismul să ne istorisească prima scenă de dragoste din cuplul de dame : «Atunci îl văzui plecat asupra mea cu o expresie pe care n’am s’o uit nici odată. Ochii îi scînteiau ca niște cărbuni aprinși, gura era deschisă pe jumătate. Sării în sus și zisei : «Plecați!» Aruncai și mantaua și perna și strigai desgustată. .,Sa luați și astea, nu le vreau !“ El iar mă învăli tăcînd. Apoi îmî luă mîna și mi-o sărută călduros și pătimaș. Sărutul acesta începea să mă cam impresioneze dar îmi veni în minte că mîna mi-era tare murdară ; toată ziua nu găsisem nici o ocazie s’o spăl. Și cuprinsă de o bucurie vicleană, îi lăsai răutăcios mîna și rîsei nepăsătoare și batjocoritor“. La Craiova, avocatul se dă jos și după cîteva zile se regăsesc la poșta centrală din București unde are loc o scenă tragicomică la care mai iau parte o pernă, un birjar, un bilet de bancă și trei piese de 5 lei pe care d-șoara le adună de jos, d-șoara o ia la fugă, se reazămă apoi plîngînd de zidul unei case și... își termina articolul cu următoarea viziune â la Hofmann : „Toată Romănia îmi apăru ca o mlaștină întinsă peste care se furișează frigurile otrăvitoare, miasmele ucigătoare. Se grămădeau, se înălțau iar din ele se desprindeau schimonosituri, stafii respingătoare. Și-atunci văzui venind un șir lung de bărbați, femei și copii , stafiile maștinei se repeziră asupră-le, le suflăm duhurile lor otrăvitoare, îi scuipară, înhățară pe cei cari se apărau într’una amețiți și șovăind, și îi tîrîră încet, încet în mlaștina neagră, în noroiul înfiorător din care nici unul, nici unul nu s’a mai ivit“. In fața unor așa de amuzante elucubrații, negreșit, nu putem decît să zîmbim îngăduitor și să amintim inimoasei autoare o înțeleaptă zicâtoare nemțească : Zu viel Feuer im Herzen, bringt Rauch im Kopfe. Nu însă tot așa de îngăduitori vom fi cu directorul acestei gazete, care de treizeci și mai bine de ani încasează subvenții din visteria țării, pentru ca să publice asemenea articole jignitoare, cari n’au cel puțin nici ultima scuză—talentul. N’ar fi mai bine, d-le director, ca la locul acestor monstruozități, să dai cititorilor traduceri inteligente din oropsita noastră literatură ?... Noi nu mai avem nimic de adărogat. Am voi numai să știm dacă în asemenea cazuri, datoria ministrului nostru de instrucție nu este oare de interzice profesoarei streine să mai continue a mînca în Romînia pîinea pe care ea singură declară că țara ei natală i-o refuzase... STATISTICIAN CELEBRI GEORG VON MAYR Sărbătorirea unui savant.—Viața și activitatea lui G. von Mayr.—Cariera sa politică. — Monopolul tutunului în Germania.—Activitatea științifică și practică.—Încheiere. Nu de mult universitatea din München a sărbătorit a 70-a aniversare a unuia dintre cei mai distinși ai săi profesori, a celebrului statician Georg von Mayr. Cu această ocaziune, jubilarul a fost obiectul unei deosebite atențiuni din partea savanților din toate țările. Directorii birourilor statistice din Berlin și München, Plenk și Zahn, i-au dedicat o lucrare intitulată «Birourile statistice în principalele state» iar un grup de 52 de statisticieni germani au oferit ilustrului savant o operă considerabilă intitulată «Starea actuală a Statisticei în Germania», în care se găsește un studiu foarte documentat al d-lui Dr. Rudolf Wassermann—un fost elev al savantului—asupra «desvoltarei Statistice Criminale de la Quitelet pînă la Georg von Mayr. Deoarece această lucrare n’a ieșit încă de sub tipar, ne este cu neputință de a insista asupra ei, rezervîndu-ne aceasta pentru un viitor articol. Deocamdată ne mărginim de a vorbi de viața și opera lui G. von Mayr, care fără îndoială este astăzi personalitatea cea mai de seamă pe terenul statisticei. N’a fost savant a cărui viață să se fi desfășurat mai mult între teorie și practică, între activitate de bărbat de stat eminent și activitate liniștită științifică, ca a lui G. v. Mayr. m » ■ Născut în 1841 la Würzburg ca fiu al unui profesor universitar, G. W. Mayr fu primit ca student în drept și științe de stat în Maximilianeum, acea instituție a regelui Maximilian II lea, unde în fiecare an un număr foarte restrîns de tineri bavarezi, aleși printre cei mai eminenți absolvenți de liceu, erau găzduiți fără nici o plată și pe tot timpul duratei studiilor lor. La 1865, G. W. Mayr, trecu cu deosebit succes doctoratul în economie politică, avînd ca subiect de teză Statistica cerșetorilor și vagabonzilor in Bavaria». Această lucrare atrage atențiunea guvernului asupra lui G. W. Mayr și în 1868 este numit profesor la universitatea din München, încredințindui-se în același timp și conducerea biroului statistic bavarez. Asupra activităței desfășurate, acest birou vom reveni mai departe. In 1878 publică o lucrare întitulată «Imperiul german și monopolul tutunului», în care expune cu o deosebită claritate, foloasele financiare ce Germania le-ar trage din introducerea monopolului tutunului. Cu apariția acestei opere, începe și strălucita carieră politică a lui G. von Mayr. Bismarck, care atunci dorea să introducă monopolul tutunului, vede în G. von Mayr un prețios colaborator pentru organizarea finanțelor și caută să-l utilizeze. In 1879, G. W. Mayr e numit subsecretar de Stat al ministerului pentru Alsacia-Lorena, și însărcinat în același timp cu direcțiunea supremă a finanțelor acestei țări. De atunci, G. W. Mayr se bucură de încrederea deosebită a lui Bismarck. Cancelarul îi încredințează delicata sarcină de plenipotențiar al Consiliului federal prusian la Reichstag și îl însărcinează în același timp, cu conducerea treburilor financiare ale imperiului. In această calitate el susține proectul monopolului tutunului în Reichstag,—atragînd atențiunea, că dacă nu va fi introdus acum, va fi greu în viitor să mai poată fi vorba de o astfel de reformă — care din nefericire și spre marea pagubă a Germaniei, nu trecu. Dacă Reichstagul ar fi ascultat pe G. W. Mayr, Germania azi ar fi avut de înregistrat mai puține împrumuturi. La 1878, din motive politice, e silit să se retragă, nu însă fără regretul tuturor, că n’au putut fi realizate ideile animate de un spirit de actino patriotism. După retragerea sa din viața politică, după o carieră atît de strălucită, s’a și simțit acea mare pierdere pentru țară, și nu e mai puțin adevărat că ea fu de un folos neprețuit pentru știință. * * * Reîntorcîndu-se la activitatea științifică, G. W. Mayr publică în Allgemeine Zeitung o serie de articole foarte interesante, protestînd contra sistemului de a recurge în continuu la împrumuturi pentru echilibrarea budgetului imperiului, sistem ce domnea în Germania de la 1875. G. W.Mayr se relevă, ca un adînc cunoscător al chestiunilor financiare, răspunzînd afirmațiunilor ministrului de finanțe de pa atunci, baronul Maltzahn, că nu se poate găsi alte mijloace pentru acoperirea cheltuelilor decît facerea de împrumuturi, propunînd mărirea contribuțiunilor matriculare, pe care statele federale le servesc imperiului și introducerea impozitului pe tutun. De monopol nu mai putea fi vorba —și noi se îndeplinește prorocia lui G. W. Mayr că în viitor nu se va mai putea introduce monopolul—deoarece acordarea de despăgubiri fabricanților și negustorilor ar fi dus la noi împrumuturi. «Trebue—zise G. W. Mayr—ca statele federale imperiului sa se solidarizeze, pentru a pune capăt cît mai curînd acestei «gospodării de împrumuturi». In 1890, fondă cunoscuta revistă Allgemeines, statistisches Archiv care există și azi. In 1895 apare opera lui capitală : Statistik und Gesellschaftslehre, un studiu complect și serios de statistică. * * # In fine după ce am văzut în scurt teoriile lui financiare să trecem la principalul său domeniu, la statistica,