Viitorul, mai 1914 (Anul 8, nr. 2233-2263)
1914-05-01 / nr. 2233
al șeaptelea—tip. 0739 ABONAMENTE In țară ................. un an 18 Lei ................. «case luni 9 Lei In străinătate .... un an 38 Lei ................. șease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA 56 CALEA VICTORS!—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 7 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/33 manuscrisele nu se inapoiaza ANECIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III ..................... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ..................... 30 bani Inserți și reclame pagina III linia ................................ 2 Lei Conservatorii speculează ultima telegramă a d-lui Titu Maiorescu. Si nădejdea că vor înjura măcar în parte din impresiunea pe care a produs-o asupra opiniei publice exilul voluntar al șefului conservatorilor, tocmai în împrejurări de importanța celor, prin cari conservatorii trec astăzi inconștienți și șterși, ca și trecutul politic al partidului aceștuiă urmărit de nenoroc. Dar, oricîte încercări s’ar face de d. Marghiloman, în necazul d-lui Filipescu, ca să prezinte încă pe d. Maiorescu în postură de conducător al sufletelor conservatoare, de conducător spiritual cel puțin, adevărul rămîne invariabil același, elocvent și puternic: domnul Maiorescu se complace mai bine în atmosfera liniștită a Heidelbergului de azi, în care retrăește,—departe de falsitatea d-lui Marghiloman și de svîrcoliiile d-lui Filipescu,— amintirea sburdălniei iâ»r Heidelbergului de altă dată. Desigur chiar că, după fiecare «nouă scrisoare a d-lui Marghiloman »au a d-lui Ion Lahovary, șeful vacant al conservatorilor, adîncindu-se cu gîndul în trecutul care nu semai întoarce, trebue să asculte și cu «mai multă legitimă melancolie ecourile îndepărtate ale tinerescului Gaudeamus igitur Juvenes dum sumus care tulbură, cu indiscreția lor, liniștea nopților Heidelbergului visurilor și tineretei d-lui Maiorescu. * Și pe cînd d. Maiorescu filosofeaza lu Heidelberg, d-nii Marghiloman și Lahovary se sbat la București, ca să-i atribue gînduri cari nu l preocupă, ca să-i păstreze prin scrisori proaspăta amintire a decatitărei d-lui Carp după patruzeci de ani de prietenie politică și personală sau ca să-l pună în curent cu violențele de limbagiu și de atitudini a d-lui Nicu Filipescu. Dar d. Maiorescu rezistă tuturor tentațiunilor acestora; rezistă și ipocriziei d-lui Marghiloman și scrisorilor interminabil de lungi, ca și discursurile d-lui Iancu Lahovary; rezistă și ademenirilor și amenințărilor cu șefia d-lui Carp, mulțumindu-se probabil să ridice din umeri la toate solicitările acestea sau, cel mult, după citirea fiecărei scrisori, să arunce o reflecție personală, complectind-o cu unul din trp de gesturi culturate, cari în ultimele d-sale discursuri parlamentare țineau locul raportatelor“ din Cartea Verde. * D. Maiorescu, cu toate protestările conservatorilor, care-i pregătesc o apropiată decapitare de la șefie, — e o justiție imanentă a lucrurilor ar spune bizantinul domn Disescu, — nu se întoarce, fiindcă se întreabă cu drept cuvînt care i-ar fi situația de formă între d. Carp de o parte și d. Filipescu de altă parte. Care ar fi in adevăr situația d-lui Maiorescu între d. Carp, care-i pîndește succesiunea la șefie, și între d. Filipescu, cu care a avut nu de mult schimbul de săgeți, tot așa de veninoase, ca și veninul din discursurile vre-unui reacționar conservator ? De aceia d. Maiorescu preferă să rămînă la Heidelberg, unde nu poate avea cel mult decît regretul vremurilor trecute. Dar dacă, în formă, d. Maiorescu are dreptate să nu se reîntoarcă, preferind situația de șef vacant aceleia de șef prizonier, tot așa de multă dreptate are d-sa și din punctul de vedere al fondului politicei conservatoare să se mențină în splendida izolare a atmosferei de la Heidelberg, unde are îndoitul avantagiu să’și cvute prezentul și să’și plătească, în același timp, cel puțin plăcerea aducerilor aminte din trecut, amintiri în cari desigur nu intră nici a d-lui Carp si nici aceia a d-lui Filipescu. Ar fi să-si tulbure visurile cu un urît „cochemar“. In fond, d. Maiorescu întelege s că nu-și poate lua răspunderea politicei conservatoare de azi, a politicei de perfectă negatiune, care de treizeci de ani se opune oricărui trimis înainte al tărei și care, mai ales in actualele împrejurări, denunță și demaschează tot egoismul și toată micimea spiritului conservator. O asemenea politică compromite și distruge un partid politic. ■— d. Maiorescu nu putea să nu înțeleagă aceasta, tocmai fiindcă nu a înțeles-o nici d. Marghiloman și, cu atît mai puțini, d. Nicu Filipescu; — iar dacă cumințenia îl face să înțeleagă și să cântărească bine situația conservatorilor în lupta care s’a deschis, șiretenia experienței îl sfătuește să rămînă în Heidelbergul visurilor și idealurilor d-sale din Heidelbergul de altă dată, urmărind, cu emoții ușoare și discrete, refrenul trecătorului „Gaudeamus igitur, Juvenes dum sumus“. Și totuși d. Marghiloman așteaptă,—pe cînd d. Filipescu se încruntă,—întoarcerea d-lui Maiorescu. Paliul ii Istorie politică „GAUDEAMUS IGITU« „JUVENES DUM SUMUS. Sa|ancaja|fonală 0 ATITUDINE CIUDATA A UNUI PARTID ÎN CIUDAT Conservatorii continuă campania lor în chestia Băncii Nationale. Nici măcar ea truc sau diversiune în contra reformelor constituționale, tactica partidului conservator nu e ingenioasă, fiindcă o diversiune ca să aibă efect, trebue să prindă spiritele. Ori atitudinea opiniei publice fată de campania desfătată a conservatorilor, dacă nu trădează o nepăsare izvorîtă din convingerea că conservatorii nu pot încerca nimic In contra Bancei Nationale, arată hotărîrea unei opuneri la orice atingere ce s’ar aduce acestui așezămînt de credit. Acesta e tot rezultatul campaniei conservatorilor în contra Băncii Nationale — deci o diversiune fără efectul dorit. In ce ne privește, ne explicăm prea bine punctul de plecare al partidului conservator. Acest partid e dezolat de neputința în care se găsește. El vede cum îl ia înainte curentul vremei. Hotărârea lui de luptă în contra revizuirei constituționale a fost zădărnicită de puterea cu care această revizuire s-a impus. La întrunirea lor de duminică, conservatorii au făcut chiar o mărturisire deghizată a neputinței lor, când, propunînd soluțiile lor hibride, ne au cerșit, de fapt concesii, la cari— spunem de la început — nu putem consimți.. Atunci ce să facă partidul conservator . Ar înceta el lupta, laute de combattants. Dar i-ar fi prea mare rușinea. De aceia, partidul conservator, ca să’și mascheze ■lina lui tristă, anunță războiu Băncei Naționale. Par’că vedem pe Don Quichote, călare pe Rosinanta, pornind spre morile de vânt. Și numai Dumnezeu știe cu cite stîlcituri s’au ies ridicolul Don Quichote. Dar să vorbim, prin excepție, serios cu conservatorii. Cred dânșii că vor izbuti în campania lor contra Băncei Naționale . Sau cred ei că există vre o asemănare între exproprierea parțială a latifundiilor și exproprierea proectată a Băncei Naționale . Exproprierea latifundiilor e o necesitate socială, fiindcă prin această expropriere se va face din țărănimea noastră un dig de apărare a Statului în contra tuturor primejdiilor din lăuntru și din afară. Exproprierea Băncei Naționale cui ar folosi . Exproprierea latifundiilor e dorită și cerută de sute de mii de familii țărănești. Exproprierea Băncei Naționale ar stîrni nemulțumirea agricultorilor, comercianților și industriașilor cari își asigură succesul îndeletncirilor lor prin și din creditul Băncei Naționale. Banca Națională e instituția financiară cea mai de seamă a țarei. Spiritul prudent în care e condusă i-a asigurat o soliditate care inspiră încredere nemărginită străinătăței. Străinătatea, de care depindem încă atâta sub raportul economic, știe că grație Băncii Naționale, creditul țărei e regulat și ferit de aventuri. O știrbire a acestei institutiuni, o atingere adusă spiritului în care e condusă ar alarma întreaga străinătate și rezultatul ar fi că tot creditul din afară, care alimentează pe Comercianți și industriași precum și băncile cari împrumută pe agricultori, ar fi retras dintr’o dată, ceia ce s’ar traduce cu pagube incomensurabile pentru economia națională. Cei dinții cari ar sări întru apărarea Băncei Naționale ar fi agricultorii, comercianții și industriașii cari văd în Banca Națională, sub forma ei de azi, instrumentul lor de desvoltare. Dar pe asemenea tărîm nu discutăm cu conservatorii de cit pentru trebuința polemicei. Don Quichotada conservatorilor nu poaet fi luată în serios. Ei agită înpotriva Băncii Naționale, din ciudă că nu pot face nimic în contra reformelor constituționale. La această ciudă actuală se adaugă și ciuda retroactivă a conservatorilor de a nu fi înțeles,în 1881, însemnătatea Băncii Naționale, pe care voiau s’o cedeze străinilor, și de a vedea azi prosperitatea unei insituțiuni la a cărei înființare n’au voit să participe. Fabius — ——-----XX--------------------SCOȚIENE Iași sau Ieșii D. Miile își pune candidatura la Iași,—sau la Ieși, cum zic ieșenii— sperînd că va ieși, pe cînd locuitorii cei din a doua capitală sunt gata a-i zice: Ieși! Cariera dlui Filipescu D. N. Filipescu a fost angajat la „Furnica“, dovedind în discursurile sale că poate face jocuri de cuvinte. Urăm, însă, tînărului debutant în calea umoristică, să nu omoare pe cititorii revistei cu aceiași ușurință cu care a asasinat pe toți bărbații mari ai propriului său partidI Scott & Cia - —,--------xx ' - " -u- -" Manifestul nationalist REFLECTA INCONSECVENTELE D-LUI A. C. CUZA In pragul marilor prefaceri sociale, la care tara e chemată prin inițiativa și energia partidului național-liberal, naționaliștii,— deși încă în faza unei organisații politice infantile — nu puteau să nu-și spună părerea lor. O găsim, astfel, această părere a lor exprimată în „Manifestul către alegătorii pentru constituantă“. Din această proclamațiune, care deși scurtă și-a permis totuși luxul unor pasaje de frazeologie nebuloasă, reținem următoarea declarațiune: „Partidul socotește că votul oricărui român e un drept de care nimeni nu se poate atinge, care e în interesul tuturora și al Statului, că votarea să se facă pe colegii înfatișînd fiecare o clasă și ca numărul deputaților dați de fiecare colegiu să fie în legătură cu însemnătatea națională a clasei ce represintă“. Această declarațiune e susceptibilă de felurite interpretări ca un oracol antic,... căci dacă naționaliștiii „socotesc că votul oricărui român e un drept de care nimeni nu se poate atinge“, — convingere care e la baza doctrinei votului obștesc— atunci ce rost mai are desideratul: „votarea să se facă pe colegii“? Votul universal presupune tocmai egalizarea drepturilor politice și nivelarea tuturor pentru ca astfel representanta națională să fie expresiunea voinței întregului popor, iar nu o resultantă a privilegiilor felurite create în mijlocul unei societăți. A susține însă intangibilitatea dreptului fiecărui cetățean d-a vota, și apoi a admite o împărțire în colegii — deci o fatală favorizare a unora în dauna altora — aceasta mărturisim că este o inversiune asupra căreia Cațavencu a obținut de mult un brevet! Dar noi vedem în acest manifest o oglindire a felului d-lui Cuza de-a face politică, și a chipului cum d-sa s’a purtat în parlament, votînd întîiu pentru revizuire dar contra reformelor, apoi pentru revizuire, fără rezerve, pentru ca la a treia votare să se declare fățiș contra revizuirei, și aceasta deoarece nu i s’a dat cuvîntul într’o chestie de regulament! D. Iorga, însă, care e un eminent istoric, probabil că și-a pus semnătura pe acest manifest otita de cuzist, pentru a conserva și mai bine un act care va rămîne în istoria... inconsecventei, politice fie ia chiar bine intenționată. *-—-------XX"*—■* — t. — i Diostul si folosit Ilii Misii si meseriilor Prin despăgubirea dreaptă ce se va da proprietarilor expropriați de o parte din moșia lor, averea lor nu va scădea, ci va suferi în parte o transformare din care vor profita toate ramurile de activitate economică. CONSUMATIUNEA PROPRIETARELOR MARI NU VA SCĂDEA DECI PRIN EXPROPRIERE; COMERTUL, MESERIILE SI INDUSTRIA NU NUMAI că vor lucra și mai departe pentru această consumație, dar ele vor găsi prin cele 709—880 milioane lei, disponibile DIN exproprieri; o sporire puternica A ACTIVITATEI LOR. O cultură mare mai intensivă, presarea de noi fabrici, vor aduce de bună seamă o creștere a dar averilor comerțului și meseriilor. Dar peste această creștere datorită consumatiunei celor de la orașe, se va spori mai cu seamă consumatiunea celor 509.000 de familii noi împroprietărite la sate. Cînd cele 2 milioane jumătate de suflete ale lor vor ajunge să stăpânească o întindere de pămînt a cărei valoare trece de un miliard de lei, vom avea în acelas timp 2 milioane de consumatori care vor putea să se îmbrace si încalce mai bine, cu case mai bune și mai sănătoase, cu o gospodărie mai bună, cu păsări în curte și cu produse mai multe de vînzare. NUMAI O CHELTUIALĂ ANUALĂ DE 200 LEI MAI MULT PENTRU ÎNTREȚINEREA FAMILIEI DAU IN FIECARE AN APROAPE 100 MILIOANE DE LEI MAI MULT. IN DARAVERI NOUI PENTRU COMERȚ, MESERII SI INDUSTRIE. IATĂ DE CE ORICE REFORMĂ AGRARĂ IN FOLOSUL POPULAȚIEI NUMEROASE A SPORIT TOTDEAUNA ACTIVITATEA ECONOMICA DE TOT FELUL. BUNA STARE A COMERȚULUI, INDUSTRIEI SI MESERIILOR ESTE ÎNTĂRIREA MATERIALĂ A STATULUI SI DECI PUTINȚA LUI DE-A FACE FAȚĂ MARILOR NEVOI NAȚIONALE PRIN CARE TRECEM. V. L B. lîi îB DORUL DE-ACASA... Cine dintre oamenii maturi cari au trecut prin viata școlărească a internatului, nu-și aduc aminte cu durere de acele zile triste în care s’au simtit smulși din mijlocul celor de-acasă . Cine n’a simtit golul acela din suflet cînd te simți între străini, între oameni ce nu-i cunoști și nu te cunosc . Și probabil că o bună parte din repulsiunile tinerilor recruți pentru încazarmare sunt provocate tocmai de această frică instinctivă de înstrăinare și deslipire de cămin. Citeam odată că in armata franceză, o mulțime de tineri normanzi încazarmați la Paris, au căzut bolnavi din pricina dorului de acasă, și că a trebuit să se facă o schimbare de garnizoană pentru ca nostalgia să nu mai facă ravagii ca o adevărată epidemie... A fost astfel o idee umanitară acea care a condus pe patrioții francezi ce-au înființat în mijlocul tumultosului Paris, un „Cercle national pour le Soldat de Paris“. Ce este acest cerc . Este un cămin improvizat în care soldații au la îndemână ziare de citit, consumațiuni ieftine și igienice, mici jocuri, o musică formată tot dintre ei... Aci, în zilele de sărbătoare se întâlnesc cu toții, liberați de jugul necesar dar greu suferitor al disciplinei, aci se întîlnesc cei dintr’un sat comun, și vorbesc despre bătrânii lor părinți de logodnica de acasă, — ce-i așteaptă în prag, cu răbdarea Penelopei: aci, ei se simt în acel aer de familie, care pentru tineri este mediul cel mai salutar... Solicitudinea aceasta pentru soldați dorim să o vedem generalizată, și ca fiii țarinelor să se simtă în cazarmă nu nefericiți și triști, ei ca la ei acasă... Aceasta ar fi un ideal generos în care umanitatea se împacă cu patriotismul, și datoria către țară cu nevoia de familie.... Petronius ------------------XX---------------— GELL DOUĂ KARI ERSTE ES3 CAPITALA, A FRANZELAR HOR ?! A TIPOGRAFILOR, IBUSREAZA LEGISITATEA LEGIFERARE! CONTRACTUL CUMV^ CEL— ENORME PAGUBE ECONOMICE. Sunt multe săptămîni de cînd în Capitală au isbucnit două greve, aceea a lucratorilor franzelari și a tipografilor dintr’un mare atelier tipografic. Ambele greve sunt departe de a se aplana, și cu cît trece timpul, cu atîta se pare că conflictul dintre capital și muncă devine mai acut. E un adevăr banal că în societățile moderne conflictele dintre capital și muncă devin din ce în ce mai dese. Pricina este că lumea muncitoare, sub înrâurirea dorinței de a-și asigura un trai mai bun, găsește în solidaritate mijlocul de a sili pe patroni de a micșora orele de muncă și a plăti salarii mai mari. De cîtăva vreme mai cu seamă s’a constatat în România o sporire a numărului grevelor de tot felul. Aplanarea lor întîmpină din ce în ce mai multe dificultăți, și uneori sunt situațiuni fără soluție, cum este aceea de acum, în ce privește cele două greve despre cari vorbeam mai sus.* înainte de toate, e de prisos să mai spunem că grevele în general se soldează cu enorme pagube economice. Numai într’un singur an aceste pagube se soldează la zeci de milioane, chiar pentru o țară cu o desvoltare industrială mai redusă, cum e în țara noastră. Mai cu seamă în porturile noastre dunărene, Galați și Brăila, s’ar putea zice că grevele sunt o stare endemică. Ele isbucnesc la perioade aproape regulate și se rezolvă cu cea mai mare greutate, uneori dînd loc chiar la turburări sângeroase. Nu odată exportul nostru de grîne prin aceste două porturi a fost paralizat un timp mai mult sau mai puțin îndelungat din pricina acestor conflicte între capital și muncă. In București,, cele două greve de acum, dacă nu au o repercusiune directă asupra vietei de toate zilele a majoritătei cetățenilor, au totuși însemnătatea lor, și în ce privește pagubele suferite de ambele părți in luptă, ele sunt formidabile. Negreșit, nu toată lumea mănâncă franzelă și cornuri, ci numai o anumită parte din public cea mai restrînsă. La un moment dat însă era vorba ca și lucrătorii brutari să se solidarizeze cu colegii lor franzelari, și atunci singura soluțiune ar fi fost punerea manutanței armatei în serviciul aprovizionărei generale cu pîine. Conflictele acestea atît de des repetate între capital și muncă învederează încă odată cu puterea convingătoare a faptelor, cît de drepte au fost criticile aduse de partidul liberal acelora cari, atunci cînd au legiferat asupra chestiunilor muncitorești, s’au mărginit să se ocupe numai de asigurările muncitorești, și de așa zisa organizare a meseriilor, lăsînd cu totul la o parte problema cea mai însemnată contractul muncei. In această privință s’a făcut cu drept cuvînt observațiunea întemeiată că trecutul guvern conservator s’a preocupat de excepții, de ce va face lucrătorul în caz de boală sau accidente, dar s’a desinteresat de viata permanentă și normală a muncitorului, de viata lui de muncă în fabrică sau atelier, de condițiunile în care muncește, și de conflictele posibile între capital și muncă. Partidul liberal, alcătuise un proces de lege asupra contractului muncei, alcătuit de d. M. G. Orleanu, fost ministru al industriei și comerțului. Prin măsuri bine chibzuite, cari s’ar fi putut desigur îmbunătăți și mai mult prin dezbateri amănunțite, se instituiseră anume organe legale cari să preîntâmpine grevele, și atunci, cînd împotriva prevederilor, ele tot ar fi isbucnit, să le dea o grabnică și echitabilă soluție pentu ambele părți în luptă, și pentru capital și pentru muncă, — ambii factori indispensabili și tot așa de însemnați în dezvoltarea economică și unei tari, împrejurările politice nu au inguiduit ca acest proect să devină lege la 1910. De atunci însă au trecut patru ani, și partidul care a avut conducerea Statului în acești ani din urmă, a făcut enorma greșală de si lăsa cu totul neresolvată această importantă problemă socială și economică. Acum, negreșit, lucrurile s’au schimbat. D. Al. Radovici, ministerul industriei și comerțului, dâindu-și seama de însemnătatea și urgența rezolvărei problemei, a făgăduit opiniei publice că va veni îndată ce chestiunea agrară și refoma electorală, cari primează, vor fi primit soluțiunile lor, cu legislațiiunea complectă a muncei. Conflictele dese și fără soluții lor cari asistăm, învederează cită dreptatea avid guvernul liberal să cractice dezinteresarea trecutului gUvern conservator, și cu de urgenți este reforma pe care o pregătește actualul ministru al industriei și cosmerțului 1 MIR. LUAM ACT DE VIOLENTELE DE ERI ALE ZIARULUI „EPOCA“ „Epoca“ de om are imprudenta, din lipsă de tact, să trădeze starea sufletească a celor cari o patronează. Sub titlul „Un avertisment“, ziarul conservator de nuanță filipescană, recunoaște fără ocol că loviturile noastre produc răni și dureri adînci, pe cari nu le poate ascunde nici chiar fanfaronada conservatoare. Articolul acesta din „Epoca“ e att de caracteristic, încât socotim necesar să atragem asupra’i luarea aminte a publicului cititor, recomandîndu’l cu tot interesul ca să fie citit. E cel mai bun răspuns pe care socotim să-l dăm, trebuind să recunoaștem, în ce ne privește, că violențele de limbagiu, care dovedesc exasperarea patronilor „Epocei“, ne face o mare și deosebită plăcere. Cu cît presa conservatoare va fi mai violentă, cu atît mai mult se va face dovada publică a situațiunei desperate în care se găsesc conservatorii, dându-și seama că lupta lor împotriva reformelor a fost și a rămas de nul efect. De aceia luăm act cu multă plăcere de articolul de ori al „Epocei“ și, în ce ne privește, vom continua. Joi 1 mai 18«4 iBtsTQiessal il-liil Büiln I[|© vorbă cu — DIRECTORUL GENERAL AL TEATRELOR Am socotit că cel mai bun și cel mai autorizat răspuns la interviewul cu d. Davila, publicat dăunăzi de ziarul „Comoedia“, nu’l putea da decît d. Diamandy, directorul general al teatrelor. Iată convorbirea avută în această chestiune cu d. G. Diamandy în cabinetul d-sale directorial de la Teatrul National: — Cum găsiți interviewul d-lui Davila? — Foarte amusant. Iată un om care s’a bucurat de creditul opiniei publice și de al șefilor săi. Nu i s’au refuzat nici mijloace financiare. Ca nimeni, a avut la îndemână devotamentul nețărmurit al artiștilor și acum îi acuză de ingratitudine, de lipsă de talent? — Dar pe artiști i-au „amulat“ aceste învinuirii — Pe cei de comedie da. Ceilalți au dramatisat cum era și firesc. Dar în fond toți sunt de acord. Ei admiră lipsa de memorie a victimei lor. — Ce gîndiți despre protecția A. S. R. Principesa și despre cuvintele atribuite Regelui Carol I — Cu drept cuvînt orice om care muncește pentru știință, literatură și artă se poate biziji pe bunavoința Pricipesei noastre. D. Davila a fost în prima perioadă a directoriatului său un excelent director și regizor. Era firesc să fie încurajat. — Nu găsiți indiscretă atitudinea, fostului Director? — Eu nu calific modul în care D-sa înțelege să vorbească despre înalta atenție acordată de Curtele regale și Princiare, unei instituții de Stat cu care d. Davila se identifică. — Dar convorbirea cu M. S. Regele? — A priori și fără să fiu calificat pentru aceasta o desmint categoric. Nu e cu puțin tă ca regele nostru să fi dojenit pe cineva că primește o funcție în o instituție de Stat, pe motivele arătate de intervievat. Că sunt intrigi la Teatru e prea adevărat. Dar unde nu-și In ministere, în parlamente, ici orice adunare de oameni cu crește* re, instrucție, temperamente și mai ales interese deosebite, intrigile înfloresc. Dar dacă Directorul unui teatru" nu urmărește interesele sale personale, de are simțul cinstei al legalitătei, cu un cuvînt respectul de stinț de colaboratorii săi și de artă, atmosfera de intrigi se risipește de are, bine înțeles, un dram de enerogie și belșug de sănătate. Iar dacă în adevăr M. S. Regele a pronunțat acele cuvinte, regret că nu toți au priceput adînca ironie a Suveranului nostru, oare „știe mul* te“ vorba d-lui Davila. — D-ra Mihailescu va răspunde d-lui Davila pentru cuvintele-i in* furioase? — Nimeni din teatrul national nu are a răspunde decît directorul. Eu am întreaga răspundere: financiară, culturală, artistică și morală. Sunt apărătorul firesc al colaboratorilor mei: artiștii. Liber e oricine să critice jocul unei artiste, dar să o jignească la cinstea ei e neîngăduit. Așadar în Viitorul ca și în Universul zic că expresia d-lui Davila adresată unei femei e o urîtă mișelie. — E adevărat că d. Soreanu voi părăsi teatrul național? — Neadevăr, Soreanu ca și alți artiști ai teatrului au avut multe de îndurat. Ei au fost și sunt încă isipitiți dar NU PLEACĂ, Sper ca odată pentru totdeauna să pun capăt acrobațiilor. Prin legea actuală se crează o adevărată primă la desertiune. Un artist pleacă, joacă în provincie, „se răspîndește“ și revine în teatru mai bogat decît plecase și mult mai favorizat decit camarazii rămași spre podoaba și înstărirea teatrului național. La dreapta ,AA. I. Jiegaie Principele Ferdinand cu principesa Marmara, principele Carol cu principesa Elisabeta la HpodrQmul dela Băneasa.—La stânga, prima echim de cercetași (boys-schouts) romîni, in costumul lor special: