Viitorul, septembrie 1919 (Anul 13, nr. 3446-3474)
1919-09-15 / nr. 3459
Anul al notsprezecelea r^o v ísu 20Bili ABONAMENTE In țnrS. . . In străinătate , un an 60 Lei . . . an an 100 Lei . . un număr vechiu 40 Bani șease Inni 30 Lel șease Ioni 50 Lei 4 P©1MI ^OACȚiA STRADA EDGARD flüINET No. 3 (Vis-â-vis de Hotel Capsa) Direcția 51]23 ; Telefoanele: ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 Redacția .ți Administrația 49/23 și 3'dANUNCIURI COMERCIALE nass Luni 15 Septembre 1919; —— ——---------- -----------Se primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei 17 și la toate Agențiile de publicitate PE CE SE INTEHElfI ZfSMATICA de REZISTENTA România s’a prezentat la Conferința Păcii în virtutea tratatului de alianță de la 4 August 1916 care recunoștea și consfințea drepturile teritoriale și politice ale poporului nostru în integralitatea lor, și totodată, prevedea un tratament diplomatic, egal cu celelalte puteri aliate atât ffin privința negociaților și preliminărilor, cât și în ceea ce privește discuția osebitelor chestiuni care aveau să vie în fața Conferinței. România a făcut față tuturor angajamentelor luate prin tratat, sacrificându-ise cu dărnicie pentru cauza comună, îndurând cu nestrămutată credință în triumful dreptului și al libertatii, toate mizeriile și toate nenorocirile celui mai cumplit război în care ea avea să lupte singură, trădată de aliații ei apropiați și slab ajutată de aliați care erau prea departe. Am pierdut în acest război peste 700.000 de oameni, adică de zece ori mai mult decât jertfele Americei fără a mai insista asupra proporției pierderilor în raport cuj suprafața și populația celor două țâri. In plus, din cauza trădarei Rusiei, două treimi din teritoriul național au fost cotropite și devastate de către dușmani, iar cealaltă parte a fost greu secătuită de armatele aliatului felon. Când a venit însă ziua scadenței, Consiliului suprem, care de fapt a înlocuit Conferința păcii, a nesoco ■tit angajamente scrise în virtutea cărora am intrat în război, nedreptățind România atât în ceea ce privește revendicările teritoriale, cât și în ceea ce privește drepturile ei politice de stat suveran și îndependent, urmând ca după îngrădirile tratatului impus de cei cinci țari să iasă din război cu un prestigiu scăzut și cu o robie politică, și economică pe care nici un popor tăun și liber nu o poate sub nici un cuvânt primi. S-a încercat să se argumenteze acest regim de subordonare prin contestarea tratatului de la 4 August 1916 pe care părțile interesate, sprijinite de câțiva răi patrioți români, au socotit caduc, din cauza păcii de la București. Dacia Romani, „părăsitei altadată“ — după cum s-a exprimat Președintele Republicei franceze în cuvântul de deschidere al Conferinței de pace, — a trebuit să se supun condițiilor impuse de germani, a für cat-o numai după ce toate Puterile aliate, împreună cu Statele Uite, au recunoscut imposibilitatea de a mai continua lupta, care ar fi însemnati o inutilă vărsare de sânge în urma păcii de la Brest-Litovsk și a defecțiunei Ukrainei. Pacea de la București a îngăduit României ca să și păstreze aproape intactă forța militară, iar la momentul oportun să reînceapă lupta alături de aliați. Din cauza acestei atitudini, opt divizii germane au fost reținute încă pe teritoriul regatului, și astfel am putut aduce o ușurare frontului occidental unde începuse bătălia decisivă. Lie altminteri tratatul de la București nu a fost semnat de Rege, și astfel nu a avut nici o clipă ființă legală, întemeiată pe aceste considerațiuni care nu se pot răsturna. România are motive puternice ca să nu primească tratamentul umilitor și prig’ubitor 0.1 Consiliului suprem. Nedreptățită de la început, deia încheerea armistițiului, când s-a permis Serbiei să ocupe o provincie recunoscută prin tratate, aparținând nouă, nedreptățită în stabilirea arentrară a granițelor cu Ungaria, nedreptățită în fixarea reparațiilor și a despăgubirilor, nedrentStită prin faptul că nu i se recunoștea integral și pe față posesiunea Basarabiei care, o pământ românesc, răpit de Ruși aeuna un veac, — România e văzut cu mâihnire sporind umilirile și îngrădirile prestigiului ei de stat suveran și neatârnat, — când a fost invitată să primească stipaîacțiunile convenției speciale privitoare la minorități, la comerț și la transit. Opinia publică românească din toate unghiurile și în unanimitate s-a rostit pentru o hotărîtoare politică de rezistență care să apere românismul întreg de primejdia sclaviei, neadmițând ca să se pună în discuție independența noastră câștigată pe câmpul de onoare a cum 41 de ani, și ca moșia strămoșească să fie preschimbată într-un bulevard al intereselor și aviditatei economice de peste hotare.labă dar că politica noastră de rezistență nu e o atitudine momentană inspirată de oportunism politic șise întemeiază pe o logică de fapta care își au mulțeria în adâncul trecutului nostru eroic, în secolii îndelungi de apărarea patriei, ai libertatii și ai cinstei româneșii, însemnătatea evenimentelor pe care le trăim depășește cadrul prezentului. Astăzi se fixează în istoria continentului, ca o urmare firească a sforțărilor uriașe depuse de neamul nostru în războiul mondial, regimul în care se va consolida și dezvolta România Marie. Rezolvirea acestui proces care se dezbate de sute de ani în luptele noastre pentru libertate și neatârnare, nu poate fi alta decât în armonie cu aspirațiile și voința obșteacă , a cdor patrusprezece milioane de români. Astăzi de fapt își încearcă tăria temeliile viitoare ale patriei, și în rezistența crâncenă a întregei suflări româneștii nu trebue să vedem altceva decât voința nestrămutată de a trăi mai departe liberi și demni, stăpâni pe pământul și cugetul nostru, așa cum suntem deprinși din bunic în strănepot. Am trăit în vârtejul celor mai grele vremuri de cumpănă că un popor liber, cu alcătuirea sa proprie de Stat, — vom izibuti și în viitor să realizăm și să aplicăm prin noi înșine o politică de demnitate naționalăi. Vom izbuti cu atât miai mult să ne croim um drum sănătos în istoria lumii. În cât de partea noastră „tau nenumărate avantagii : 1) Suntem așezați în bazinul Dunărean, la răspântia Apusului cu Răsăritul. 2) înfățișăm o masă unitară de 14 milioane cu sorți i dle grabnică înmulțire a populației. 3) Aven o întindere mai mare decât Anglia și Italia,ceneving o posibilitate de dezvoltare chiar unei populații întreite la număr. 4) Avem o alcătuire economică proprie pe un sol care disprut de cele mai variate și mai complie de bogății naturale, și în sfârșit. 5) Suntem un popor de o rezistență puternicâ, verificată prin cele mai grele încercări ale trecutului. In curgerea veacurilor am dovedit o continuitate națonală și politică egală marilor state din apus și ne-am arătat vrednici de cele mai înalte trepte ale culturei și civilizației. Pe cât am fost de viteji pe câmpiile bătăliilor, pe atât ne-am arătat de cuminți în politica ce am întreprins-o cu statornicie. Am avut aceste însușiri nu în mod izolat, ci am zbutit să le sintetizăm, și astfel niciodată n’am fost taxați ca aventurieri politici. Neamul nostru n’a fost numai viteaz în’luptă și cuminte în politică, — dar a dovedit cumințenia îr vitejie — ceea ce însemnează în vifor o garanție mai mult a biruinței noastre depline. G G ECOCJRS reva teatrelor la Paris. Toate sălile au lochia porțile, afară de câteva cubercuri unde se cântă tocmai greva actorilor și lo’butul antreprenorilor. Dintre cinematografe numai patru au jucat: La Puy-en-Velay (Franța au avut loc mari serbări în onoarea guvernului Fayolle căruia i s’a oferit o spadă de onoare. Oneralului Gourand i se pregătește de asemeni o serbare și o spadă de onoare. Orașul Châlons sur Marne care a fost apărat cu vitejie de shistrul general își va plăti în curând datoria de onoare. Un aerobus sub pavilion englez pe când stmra asupra coastei norvegiene a căzut pe o piață dintr-un orășel. Nici un accident de persoane. Chestiuni la ordinea asiei 0 MERAHGEJTC ECONOMICA — Chestiunea celor opt ore Ne nunca — De mai multă vreme se discută în presa franceză chestiunea dacă nu era mai util a menține vechiul sistem al celor 10 ore de lucru sau dacă trebue respectat sistemul nou al celor 8 ore de lucru care a fost de altfel votat de Camera franceză. Majoritatea presei franceze a făcut dovada cu extrase din ziare și alte publicații germane, că Germania departe de a respecta cele 8 ore de lucru, la dânșii din potrivă, le sporesc, tocmai pentru a mări producția și a pregăti mai bine Germania pentru concurența comercială. “Oricum s’ar prezenta chestiunea din punct de vedere umanitar, spune „La Démocratie Nouvelle“ se negli iiează un lucru care trebue tranșat în prealabil: înainte de a se decide dacă trebuia © an nu a reduce în mod legal orele de lucru, trebuia văzut ce repercusiuni va avea măsura într’o lume care are să repare ruinele războiului cu o populație micșorată. S’a trecut însă peste aceasta, luându-se drept monedă bună, afirmația că lucrătorii vor putea produce în opt ore ca și în zece. Problema în Anglia Or, în Anglia s’a calculat că în urma micșorării zili de acru a minerilor, se va provoca în producția țărei un deficit de 70 de milioane de tone. Această cantitate reprezintă exact ceea ce exporta Anglia în timpurile normale. Consecința reducerei orelor de lucru, va fi că Anglia nu va mai exporta și neexportând nu va mai da Franței cele 20 milioane de tone de care are nevoie. Ne-ar duce departe dacă am voit să tragem ultimele consecințe din acest fapt, deși ar fi interesant de relevat că muncitorii francezi vor tremura la iarnă de frig, din cauză că muncitorii englezi vor lucra mai puțin. Ce va face Germania O altă consecință a introducereii celor opt ore în Anglia e că englezii vor deschide poarta produselor germane. Comis-voiajorii Pan,germaniei nu vor nntârzia a invada Londra ca mostrele lor oferind mărfurile pe niște prețuri așa de joase încât un centru comercial din Londra — City — va produce o adevărată consternare. Păpușile germane vor fi oferite peste o lună cu 50% maieftin ca păpușile engleze. O singură casă din City, a comandat păpuși pentru o mie de livre (25.000 franci). Casa Lehmann din Brandenburg, oferă jucăriile ei mecanice cu prețuri mai scăzute chiar decât, aceea dinnainte de război: ea oferă să furnizeze cu 62 șilingi 6 pence ceea ce vindea odinioară cu 84 șilingi, grosul (12 duzini). Alt exemplu : jucăriile mecanice din Colonia care costau 13 șilingi se vând azi cu 9 șilingi 2 pence duzina. O casă germană oferă 15.000 groși de nasturi ori 1 șiling și 3 pence (grosul 12 duzini) în loc de 1 șiling și 9 pence cum vindeau înainte de război, mult superioare, artistice, veline... cu 3 șilingi... Un alt gen de cârti care costă 12 șilingi se oferă cu 4 șilingi, termenul de livrare fiind de o lună de zile. Iată deci următoarele : o casă din Birmingham care construia o uzină de fabricat cărțile de copii și-a oprit lucrările. O casă din Wiest Risc care fabrica mici cântare cu un personal de 80 de lucrători și-a încetat de asemenea activitatea: ea op ește să aducă cântarele sale din Germania și nu va mai păstra decât șase sau șapte lucrători. Casa în chestiune declară: „E foarte frumos a spune că dacă vom mina Germania, aceasta nu ne va mai plăti nci o despăgubire, rămâne însă de văzut dacă pentru a încasa o indemnitate e nevoie ca să iruinăm mai întâi industria noastră“. In Germania se păstrează... vechiul sistem wen? in timpul războiului 800 până la 1000 de case engleze începuseră să fabrice jucării. Orso prevede că 80% din aceste noi case vor fi silite să închidă făbricile din cauza concurenței germane. Și d-l Gulliver, administratorc, Uniunei naționale a fabrcanților englezi, nu e surprins de loc, deoarece germaii lucrează unsprezece ore pe zi. Credea vor încă lucrătorii după toate acestea, — sfârșește articolul — că pot fac în opt ore de muzcă ce face germanii fac în unsprezece ? Desigur că ei au prea mult bun simț pentru a înghiți această minciună și a nu distinge între cine le spun lucrurile cum sunt — și cei ce îi înșeală“. fi* Industrii engleze își încetează activitatea In domeniul editurei acelaș lucru. Fabricanții engezi vând cărțile de copii indescifrabile cu 8 șilingi duzina: casele din Leipzig, vând cărți cu NOTI" TAXELE ȘCOLARE Unul din liceele din Captală cere, pe baza imidtatiunei comitetului școlar compus în majoritate, din păr ’ tii elevi, ‘i. an tun • tae , do- la părinți cu dare de mână. Nu știm în amănunt cum se percep aceste taxe, dar ceiace ni se pare că e drept este principiul dein care ele vorbesc, principiu care este democratic. Și iată de ce : Presupunem că elevilor cu totul lipsiți de mjloace, și cari sunt silitori nu li se cer taxe. Contrariul ar fi desigur inuman și nedrept. Dar a cere de la părinți cari au o situațiune bună, ca să contribue bănește la sarcinile școalei, p care statul singur nu le poate îndeplini, ni se pare că este o măsură pe cât de echitabilă, pe atât de utilă. De altfel chiar faptul că se percep taxe școlare de la cei cu stare, dă putința ca liceul să fie accesibil nu numai celor cu anumite protecții, ci tuturor copiilor de burghezi cari pot plăti ca și cei din protipendada socială. De multe ori auzeam pe Titu Maiorescu spunând că numai grație faptului că la Teresianum din Viena s’a primit elevii cu plată, el urmaș de plugari ardeleni, a putut fi co legal de bancă al spiniilor de acolo. Dacă perceperea taxelor se face cu măsură, eu simt de echitate și cu dreptate, nimeni nu poate să le critice, căci nimfc, nu leagă mai temeinic pe părinte !Pe școala fiului său, decât conștiința că și el contribue bănește la înflorirea acestei școale ! Fotropius Prietenii noștri O n Ht 11 [A MIEI — Discursul d-lui Henry Franklin-Bouillon — Zilele trecute a avut loc in Camera franceză o frumoasă și emoționantă manifestație în favoarea României, — în urma unui elocvent discurs al marelui ei prieten, d-l Henry Franklin-Bouillon, președintele comisiunei afacerilor exterioare. D-l I. Th. Florescu, fost vice-președinte al Camerei, publică în„Independence Roumaine“ un cald articol în care arată însemnătatea intervenției marelui nostru prieten în favoarea Românei calomniate și părăsite. D-l I. Th. Florescu pune în lumină eminenta personalitate a d-lui Franklin Bouillon, a cărui fecundă activitate parlamentară și politică în favoarea țărei noastre este reamintită cu emoțiune și recunoșinț& Cu forță morală pe care i-o " dă înalta sa autoritate, d-l Franklin Bouillon, într’un discurs de o admirabilă exocință, a arătat guvernului francez ca și Consiliului de patru, dela înălțimea tribunei Camerei franceze, cât de nedreaptă a fost opera lor față de Românul, care sângerează încă „și care a adus cele mai netăgăduite servicii cauzei comune. Pe lângă celelalte eminente servicii aduse României în cursul ultimilor ani, mare prieten al țărei noastre și-a ridicat glasul plin de autoritate și a protestei împotriva comitelor draconice ce se impun României, în aplauzele unanime ale Camerei franceze. Țara întreagă și muțumește cu neuitată recunoștință. ICM și Vorbind de lupta dincolo de căile legale de care fuge „Liga Poporului“, d. Argetoionul, a crezut că găsește o frază lapidară spunând „Românul în trei ani ,s-a învățat să moară“. Da, însă, e altceva a muri pentru mărirea și libertatea țarei tale, și altceva este a muri de hatârul d-lui Argetoianu și nu pentru binele țarei, ci pentru a susține din potrivă că trebue să o vindem, la străini prin robia ei economică și politică! * Ziarul „Epoca“crede că d-nii general Averescu și Take Jonesen, au motive să creadă că seor putea obține avantagii de la Conferința Păcei. Crede oare „Epoca" cum că afirmă ceva nou afirmând vă d-nii Take Ionescu și general Averescu sunt gata a săruta mâna celor mari și a sta la tocmeală? Orice amănunte îin sensul acesta sunt absolut mulile_..Țara cunoaște politica, aceasta de mult. Crcăunlcssul*« Siptuil« Iașului Acuți o sută de ani.—O sărbătoare a Teatrului Național.- pictorii și sculptorii Iașului.- Octav Bâncilă în București.— „Desrobirea Țiganilor“.—Un muzeu istoric — O facultate teologică la Iași.—Iașul în timpul războiului. Reluând aceste cronici săptămâna- nea prin numeroase case boerești și în, vom trece în revistă evenimente- află alte obiecte prețioase de valoare mai importante cari se desfășoară re istorică, cum ar fi bunăoară botîn vechea capitală a Moldovei spre ablioteca lui Guza Vodă sau biblioteca le comunica cetitorilor din noua Românie. Deși în taina vacanței Iașul a înregistrat in săptămâna din urmă câteva fapte demne de relevat, in piimul rând vom aminti stăruitoarea propunere făcută direcției Teatrului National de către neobositul scriitor moldovean d. T. T. Burada de a se sărbători primul centenar de când în Iași s’a jucat pentru prima oară „în grai românesc, o piesă a lui Asachi „Mintal și Idee“. D. T. T. Burada propune ca Teatrul Național să reprezinte din nou această piesă și tot coloritul epocei de atuncea. La această propunere s’au asociat și ziariștii ieșeni instituți în „Sindicat“, astfel că ea a fost acceptată de d. M. Codreanu, directorul teatrului ieșam Se va însemna dacă odată în istoria teatrului românesc datorită pasionatei intervențiuuni a d-llui T. T. Burada, marele admirator al trecutului nostru cultural și artistic, lui Cogâlniceanu, și alte multe documente și hrisoave importante care se află în posesiunea amatorilor cari le-ar face donații. Toate acestea adunate laolaltă se institui u un prețios muzeu istoric care lipsește la Iași. Viitoarea organizație a bisericei "Membrii clerului ieșan, întruniți sub prezidenția I. P. S. S. Mitropoliatului Pimen, pentru a formula deoiderate cu privire la viitoarea reorgianizare a bisericei, au adus în disosusiune o chestiune importantă. Ei au cerut reînființarea la Iași a facultății de teologie care a existat înainte de 1864, motivând necesita*tea ei prin faptul ca Iașul devine un centru de atracție și pentru Basarabia.In acest scop o delegațiune a preoțimei ieșene a plecat la București pentru a face cuvenitele demersuri pe lângă membrii guvernului. Toți preoții din Iași nutresc ideia de a clădi un mame palat al clerului în care să aranjeze o expozițiune bî«sericească (pei..mr.cnt) «1. să festalt*, ze o fabrică de leumânări. Acest palat urmează a fi ridicat pe locul vit, ran din jurul bisericei Sf. Uite, unde pe vremuri s’a jucat în anii tineri Vasile Alecsandri, cum îi zice și stil* zei. O monografie a lașului în timpul răsboiului In sfârșit pentru a încheia cronica, aceasta, vom înștiința pe numeroșii vizitatori ai Iașului cari au stat im refugiu în timpul războiului, că cunoscutul publicist ieșan d. N. A. Bogdan, autorul vastelor monografii ale „Orașului Iași“ și „Regele Carol și a doua Sa Capitală“ lucrează la o bogată și importantă monografie „Iașului în timp de război 1916—918“. D. N. A. Bogdan care a dat dovadă cu lucrările anterioare de cum înțelege a scri o monografie a adunat toate documentele și toate fotografiile din timpul războiului, pentru a prezenta o Lucrare fidelă alărei succes se poate prevedea de pe acum. Despr altele în viitoarea cronică săptămânală. Iași, 11 Sept. 1919. Arad Mișcarea artistică Tot de interes general este mișcarea artistică a pictorilor și sculptorilor din Iași. D. R. Popovici, directorul școalei de bele-arte, lucrează cu asiduitate la terminarea definitivă a marei sale lucrări „Desrobreea Țiganilor“ și carte reține pe pânză acest important act din istoria noastră. Pictorul Octav Băncilă care a lucrat în anii din urmă — în timpul războiului — peste două sute lucrări noul va pleca cu ele la București pentru a deschide la Atena o expoziție de pictură. Sculptorul I. Mateescu care lucrează la monumentul ce se va ridica la Buciumi (Iași) în amintirea eroilor morții pentru patrie, proectează organizarea unei expoziții la Iași împreună cu d-nii Octav Băncilă, Scorpan și Costra foști poffesori ai școalei de Bele-Arte, iar când scrie aceste rânduri tânărul pictor ieșan Cosmovici aranjează o expoziție la București. . Iată deci manifestări de artă care se obsearvă în plină vacanță. Un muzeu istoric Fiindcă ne ocupăm de partea artistică și culturală, e oportun să amintim că la Iași se află în studiu, proectul înființărei unui Muzeu Istoric în care să se colecteze tot ce se referă la istoria neamului. Ideia este veche, ea a pornit de la d. G. G. Mârzescu,pe când era primar al Iașului, și este urmărită și de actualul primar d. C. Crupenschi. Trebue să arătăm că la „Muzeul Național“ ca și la școala de Bele- Arte se află numeroase obiecte prețioase de interes istoric. De aseme Urmarea In paf. 35-saa* „VIITORUL« primește a&endmente nr. 60 lei pe un an 39 „ „ șase luni 15 „ „ trei luni DOCUMENTE aLe RĂZBOIULUI — Destâinuiri asupra retragerii fera regilui Constantin al Directei D- Marcel Laurent publică în repeta „Orande Revue“ o serie de destăinuiri asupra evenimentelor cari ar precedat abdicarea forțată a Iragerii Constantin al Greciei. Reproducem o parte din interesantele eizăminte, data de d. Laurettt, din care se va vedea că meritul principal al „epuraționei“ Greciei revine Franței. D. Ribot, doritor de-a debarasa Antanta și Grecia de un adversar înverșunat a abordat proiectul de răsturnare al regelui Canstantin îm întrevederea ce a avut loc la Saint- Jean de Ma nrienne cu d-nii Lloyd George și Somino. In principiu miniștrii englez nu se opunea acestei «epuratrazii"; știind însă că va întâmpina serioase dificultăți, el recomandă amânarea „operației“. Sonnimo la rândul său se temea de urmările pe care le-ar putea atrage după sine prăbușirea unui tron vecin cu Italia. Ministerul de externe italian admise înlăturarea lui Constantin, în cazul când această măsură ar deveni indispensabilă, cu condiția numai de a respecta dinastia. Dar măsura avea nevoc de oarecare pregătire. S-a studiat împreună cu generalul Saraîl ocuparea unor anume puncte strategice din Tesalia. Trebuia să se pună mâna pe recolta abundentă pentru a nu lăsa pradă foametei regiunile favorabile lui epriizelos. Ocupația acestei regiuni era cu cât mai indispensabilă, cu cât programul orientall al englezilor concorda cu al Franței. Guvernul englez era dens să facă cât mai puține sacrificii în Balcani. Astfel pe la începutul lui Mai 1917, cabinetul Saint-James hotărăse să retragă o divizie și două brigade de cavalerie, menținând mumii forțele necesare pentru siguranța Salonicului. Ceva mai mult, amiralul Je Liepe, decisese să evacueze complect frontul balcanic însă guvernul balcanic a opus acestui proiect rezistența cea mai energică. Experții militari francezi consultați, exprimară o părere aaloagă aceleia exprimată de primul ministru englez. Guvernul englez nu se opre însă numai la proiectul său însuși primul ministru Robert Cecil călători la Paris, pentru a se înțelege cu guvernul francez asupra planului de retragere a trupelor. Prim-ministrul francez Bilbot a expuse întreaga problemă balcanică, câștigând pe d. Lloyd George pentru proiectele sale. Situația era serioasă- Atitudinea regelui Constantin devenise provocatoare, iar patrioții greci răsculați riscau să moară de foame, din cauza duplicității regelui. Lordul Robert Cecil propuse atunci ca să se numească un înalt comisar interaliat care să unifice în persoana sa întreaga forță materială și morală a Aliaților și deoarece, ca comandant suprem al forțelor aliate din Salonic fusese desemnat un francez propuse ca înaltul comisar interaliat să fie un englez. D. Ribhot obiectă atunci că ar fi nelogis ca ambasadorul extraordinar să aparize altei națiuni decât comandamentul suprem al forțelor militare aliata, deoarece acțiunea diplomatică este inseparabilă de cea militară. Lordul Robert Cecil a cedat și d. Jormost fu atunci »limit înalt comisar cu asentimentul Angliei. S-a stabilit în principiu, un acord asupra achiziției recoltelor din Tessalia și asupra controlului în lHar din această regiuune cn privința excutărei acestuia din urmă era discuție, dacă sarcina să o aibă Antanta întreagă sau dacă ea să revie numai Franței. Miniștrii englezi au ontat pentru ore«...« din urmă soluțiune, exprimându-și dorința ca trupele franțuze să fie însărcinata cu operațiile mai bine zis cu demonstrațiile pe care le-ar face necesare reaua voință a regelui Constantin. Oferta era ademenitoare, dar efectul era neplăcut deoarece ea ar fi născut în mintea camarilei grecești credința că Aliații nu lucrează într’un perfect acord. De fapt operația din Tesalia era un prilej de îngrijorare pentru experții militari englezi. Ei se temeau de o „aventură“ în felul aceleia pe care o reprezentase expediția lui Napoleon în Spania. Premierul francez obținu totuși promisuunea unui aport de 500 soldați englezi. In ce privește chestia abdicărei ea a fost rezervată conferinței de la Londra care trebue să aibă loc în aceiași luni.La 28 Mai, primul ministru francez trecu canalul Mânecii împreună cu ministrul de război, ministru de marină, șeful statului major și înaltul comitetn al Antantei Joiunort. Delegații Franței se consfătuiră cu reprezentanții Angliei. Generalul Foch expuse vederile sale asupra Salonicului, insistând asupra necesitatei de a ocupa linia ferată dintre Atena și Salonic instalând la Atena ,uin guvern Leal. Se puse atunci si chestiunea Coroanei. Lloyd George si colegii săi aderară la punctul de vedere francez care consta în a forta pe regele Constantin la abdicare. oLrdin] Robert Cecil remise chiar d-lui Babot o notă în acest sens. Simplu proiect nu erea insă suficient, trebuiau studiate și mijloacele pentru a-l realiza. Englezii Propuneau ca să se ocupe întâi Tesana și apoi să se facă regelui somația ca să demisioneze. Pentru cazul când ar refuza ei prevedeau o agravare a blocadei, care l-ar fi adus la sentimente mai bune. Ei mai aveau în vedere și alte măsuri militare însă excludeau de la început planul unei demonstrații militare în felul celei de care am vorbit mai sus, considerând-o ca foarte periculoasă. Francezii prin generalul Foeh răspunseră îndată că debarcarea la Pireu e un mijloc mult mai lesnicios ,deoarece el asigură detronarea în condițiuni mai pașnice. Discuția a continuat și în cele din urmă, s-a adoptat o soluție tranzacțională generalul Sarrail, c u concursul trupelor aliate avea să ocupe istmul de Corint, la primul semnal, în caz când Regele ar fi încercat să reziste. D. Jonert de asemenea se pronunță pentru mijloace energice, angajându-se să se mentre în limitele rolului ce i se încredințase. Puterile aliate protectoare, nu voiau să schimbe forma de guvernământ al Greciei, find hotărîte să păstreze Monarhia, însă, deoarece prințul moiștenitor, se făcuse odios prin aprobarea fățișă a fantaziilor tatălui său s-a decis, ca să iie aducă pe tron fratele său mai mic Alexandru. Reîntors la Paris, înaltul comisar se pregăti din nou de plecare promițând guvernului său „că va lucra ■ bine“. Un lucru însă rezultă: consivenția de la Londra îl asista să întrebuințeze metoda blândă pe când el era convins că numai printr’o demonstrație militară regele Constantin va putea fi silit să iscălească actul Ji abdicare. La 7 iunie d. Jonnart sosind la Atena diplomații aliați încercară a-l convinge ca să renunțe la mijloace exxreme. D. Jonnart rămase însă nestrămutat în hotărirea sa și pleacă la Salonic de unde se înapoie curând la Atena. Atunci se predase incidentul care s’ar putea denumi „incidentul Sarraii“.Personalitatea generalului Sarrail n’a trecut niciodată neobservată. Atât în Fran ri îpările aliate vineranul număra numeroși artizani s au deUarroi. aceștia din urmă dominau mai ales în țările aliate unde Lloyd George și Solgnino se declarară adversarii tacticei adoptarts de Sarranl., Fără a ține seama de dificultățile diplomatice sau de orici altă matură cu care ajvea să Tapte g ®* moralul, o țară aliată trimise "guvernului francez o de pe§ prin care îi e ©» rea să recheme imediat pe Sarranl menținerea sa fiind considerată ca imposibilă. Primul ministru de atunci, d. Richot, răspunse, în nume!a guvernului său, că, deși chibzu ește serios avizul aliaților săi, îi era posibil de a face aceasta uentm mte»ment, deoarece, în preajma mariloe evenimente ce se anunțau în Grecia (» astfel de măsură ar fi fost jonante. El adaose că își rezervă ca lupă scena, să satisfacă cererea Om de rațiune elară d. Lloyd George, căci de dânsul era virha» se lasă convins. Generalul Sarrann»f numai că _n’a mai fost pus în analiz ă,_ dar anai târziu a primit chiar 1g. Licitările premierului englez, penia”, ea și-a t’mit angajamentul luat in 1937, de-a nu întreprinde nici un fel de acțiune politică proprie în Bătcani. In timpul acesta la Atena. Jann Tiart își desfășura acțiunea sa. In schimb guvernul englez primise știrea că înaltul comisar Luase trup^