Viitorul, octombrie 1926 (Anul 19, nr. 5577-5603)
1926-10-01 / nr. 5577
2LEI W. in ToA 4 LENK, in Molie ABONAMEMţ£ IN TARA un an--------------EDO leii' Şese luni — — — 250 » Trei »-----------125 » In streinătate Un an-------------1300 »' Şase luni — — — 600 » Trei ----------- 300 • REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 ii STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia W.'îS: Redacţia el Administraţia 19/23 «I 3/11 Vineri t Ocîemferse 1926 «MUNCIURI COMERCIALE Se primesc directie Acministratia ziarului Mr Academie 17 ei la ieste Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug2LEI EX. in TARA 4 LE reg. In Mmole * ’ . ** Tovăaşii compromiţătoare UN FRUITAŞ al „celui doilea partid“ Alături cu d. Maniu, impună cu unii din partizanii lrtdului caare a avut drep şef pe Take Ioneseu — băiatu de stat strâns legat cu pitica războiului şi politica în făţariior naţionale — , stă în vioarea fusiune, la un loc de cite, d. Stere, acela pe care d. Neaga o trimetea, de mult, de data ceasta în acord cu sentimentul eneral al opiniei publice românşti, nu la stâlpul infamiei, —deapsă simbolică — ci în faţa pitonului de execuţie efectivă. Omul care a făcut în ţara sa ceea ce au făcut publicişti de la „Gazette des Ardennes“ în Franţa, şi cari se ştie cum fia plătit erestiile şi aberaţiunile er, omul pe care războiul l’a arneat, din cauza păcatelor lui, dicolo de câmpul politicei româeşti, află astăzi aşezat în lor’ ducător al partid'’’ tionează să 8’ ducerea „al -’ ( ■ ) ,o este .i u‘ a fi din .. ii oaşten activitatea ^ a aceluia cae se făcuse acontul de legătură între Puterile Centrale şi ţara voastră în timpul când ea îşi duca calvarul durerilor ; cunoaştem activitatea ,, * omului care în timpu când soldaţii români apărau Tronul şi bucata de pământ libră, se fă«S * puse prin ziarul Ko mandatarei germane „Lumina“ apologistul . " Trădărei, îndemnând pe soldaţii români a se înfrăţi şi duşmanii. O atare viaţă nu se discută, nu se apără. Ea îşi aşteaptă sfârşitul în tăcerea aştepărei aceleia, care venind va închide definitiv prin piatra mormântului, ruşinea supremă. Dar d. Stae nu a înţeles această resemnare. El a găsit în momentele arburi ce au urmat războiului, ocazia de a se prezenta ca exponentul Basarabiei. Spera ca prin acest rol să fie reabilitat, şi redat viaţei politice, şi exploatând ignoranţa politică a unei populaţiuni ţinute atâta de mult sub stăpânirea rusească, d. Stere a urmat să facă din Basarabia,, câmpul de activitate dăunătoare. Opera de trădare s’a completat prin opera de anarhizare a unei provincii româneşti, înfiinţarea partidului ţărănesc, cu tendinţele de disoluţi©, cu afinităţile lui pentru sovietismul anarhie, îi dedea directorului „Luminei“ o atmosferă şi un mediu prielnic manifestărilor lui. Ţărănismul a fost o albă faţetă a luptei de reabilitare pe care naufragiatul agent al Puterilor Centrale a dus-o în favoarea intereselor sale personale. Dar acest om cu acest trecut s’a demascat din nou, în momentul acesta când opinia publică este cu atâta dreptate alarmată faţă de pactul italo-român, pact care deschide o problemă naţională, definitiv, închisă în favoarea noastră. D. Stere, care se prezintă ca reprezentantul Basarabiei, faţă de acest tratat care ar trebui să atingă atâta de dureros, inima unui bun basarabean, nu găseşte alt cuvânt de combatere, decât acela că prin politica noastră internă l-am pregătit. Guvernele ţărei româneşti „au transformat, spune directorul „Luminei“, această provincie în colonie africană“, şi au dus la pactul prin care graniţa de la Nistru nu este garantată , şi pentru că suntem „o turmă de 17 milioane de robi“ nu vom putea obţine ,„nici măcar prestigiul necesar pentru a impune sancţiunea dreptului public internaţional existenţei sale de stat“. Contra pactului italo-român, prin care se nesocoteşte drepturile Basarabiei de-a fi de a pururi alipită la ţara de unde samavolnica, fost răpită, un singur glas era găsit care deşi îl condamnă în teorie, îl explică şi deci îl justifica pe cale de fapt, prin acea că nu putem susţine Basarabia atât timp cât suntem o ţară de robi, şi atâta timp cât Basarabia e o colonie „africană“. Glasul e al d-lui Stere. Cel ce susţine şi emite aceste păreri voeşte a fi un sfetnic al Tronului României în formaţiunea celui de al doilea partid „de guvernământ!“ Şi cu un atare om se solidarizează toţi cei ce se fusionează ! NOTE Călătoriile sub pământ ul lui Pluto spus un cuvânt plin : „Zeii ne vând toate la muncă“. Preţul este mâna noastră. Să muncim -au a culege din darurile lumei cea ce voim. E-o povară plină de încredere în puterile noastre, dar şi admirabil de reconfortantă într’o vreme în care se crede că speculaţiunea, dibăcia plină de lene, norocul sau întâmplarea, sunt singurele mijloace de câştigat banii sau fericirea ! Dar munca, mai ales în progresul intelectual este factorul decisiv, al vieţei , iar fără muncă, ca şi fără risc personal, nu s ar fi putut creia situaţia de azi, care este podoaba civilisaţiei noastre. Şi găsesc în interesantul cuvânt de intrare în Academie a naturalistului Em. Racoviţă, pe care îl reproduce în parte, buna revistă de popularizare ştiinţifică „Natura“ — noui exemple de jertfele, de munca, de răbdarea şi de pericolele ce le întâmpină, un savant în dorul lui de-a cunoaşte. Specialitatea predilectă a noului academician este cercetarea peşterilor sau cavernelor, acestor bolti sau templo subterana, în care se păstrează ciudăţeniile firei, şi unde colonadele de ghiaţă, râurile repezi ce se scurg prin văgăunele fără sfârşit, fac din ele o lume impresionantă şi fioroasă, o lume în care Hades, de veche amintire greacă, domneşte în Iadul de dincolo de soare. D. Em. Racoviţă este un minunat cicerone în regatul lui Pluto, în infernul subteran: „In domeniul subteran, ne spune învăţatul, nu se intră numai oblu sau cu luntrea, se mai intră ca să zic aşa, şi prin aer, cu funia, scoborâş prin avene, prăpăstii adânci şi verticale, uluce uriaşe, ce apele au săpat până în creenul munţilor... Cobori domol scara de frânghie, ostreţ după ostreţ, legat de mijloc cu o funie ce tovarăşii de sus slobod braţ după braţ ritmându-şi mişcările cu cantilena străveche : „hai ! hai !“. Treci din domeniul plantelor cu flori, Împlântate în crăpături, în acel al muşchilor, apoi în acel al altelor. Acum stânca înegreşte goală lumina tare de sus se tot subfos şi bezna întunecimei de jos se tot îngroaşă“. Nu putem aci reproduce peripeţiile scufundărei în peştere. Călătoria, e emoţionantă. Ne mulţumim să repetăm aci, câtă puternică curiositate de a afla ceva nou, trebue să anime pe savant pentru a-şi expune în aşa chip viaţa! Dar frumos spune călătorul subpăimântean, d. Racoviţă: „A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de g 11 cu mulţumire şi a aştepta clipa de a nu e cu seninătate“. PETRONIUS —■1 ® — ..mi După cum reiese din unele statistici pe luna Iulie, asupra balanţei comerciale în Franţa, exporturile au atins cifre superioare importurilor Aceiaşi mişcare remarcă „Journal des Debats” s-a continuat şi la luna August. Excedentele exporturilor sunt de 308.151.000 franci, contra 228 milioane în Iulie şi 70 milioane în luna Mai. Socotind valorile se constată că toate au sporit atât la importuri cât şi la exporturi dacă e comparat August din 1926 cu aceiaşi lună din anul trecut. , In ce priveşte cantităţile, nu este nici o sporire la importuri, decât pentru obiectele fabricate. O scădere există în mărfurile de alimentaţie şi materiile necesare industriei. Această scădere a materiilori sus indicte, pare să indice o scădere în necesităţile industriale ale ţărei, dar în comparaţie cu Iulie 1926, există oarecare creştere în această direalie, cea ce este un simptom favorabil. Pe de altă parte exportul aceloraş materii necesare industriei este în progres simţitor ; s’ar putea crede că străinătatea, prin faptul căderei devizei franceze, s’ar fi aprovizionat în special din Franţa. Tar în această ţară ar îi având o tendinţă spre o încetinire a activităţei industriale. Ar fi foare folosite însă ca industria să nu-şi încetinească producţia, căci numai astfel se va putea menţine curentul favorabil constatat în August observă :Debats”. Aceste constatări stabilesc o plus-valoare a exporturilor asupra importurilor. Fraw JavaineRsHS la expertul O ţară cu numeroşi debitori peste graniţe, trebue să devină mare exportatoare , este singurul mod cu care se pot achita creditorii Se ştie apoi că alături de balanţa vizibilă, şi despre care se ocupă acest articol, mai sunt şi elemente invizibile, susceptibile să compenseze deficitul acestei balanţe- Nu de mult Oficiul naţional de turism a încercat să evalueze sumele cheltuite în Franţa de turişti; s’a ajuns la cifre foare foarte importante ce vor acoperi o parte bună din deficitul balanţei vizibile- Insă trebue să avem în vedere că alături de ceea ce aduc turiştii străinisunt şi lifrele exporturilor de bani, făcute de muncitorii străini atât de numeroşi în Franţa. De dorit e pentru reuşite operei de asanare financiară întreprinsă de Franţa, ca plus valorile exporturilor constatate în Iulie şi August, să nu fie excepţionale ci să se continue şi în lunile viitoare din ce în ce mai sporite. Numai pe această cale se poate obţine cu adevărat o acumulare de mijloace necesare unei bune restabiliri valutare. Uşurând p© cât posibil transporturile şi încurajând, industriile exportatoare, orice stat contribue la creşterea averei sale naţionale- Câteva date statistice A face o comparaţie între valorile comerţului francez în 1913 şi cele de astăzi, este ceva fără folos spune ziarul mai sus inter- A compara însă cantităţile în greutate, «Să putem obţine o idei© îndeajuns de justă despre activitatea industrială şi comercială desfăşuraţii din ultimul an normal şi în decursul unei perioade ce a fost după cum se ştie foarte tulbure. Tonajul total al importurilor în primele opt luni din 1926, nu a întrecut decât 1.687.656 tone (scăzământ 6 la sută) provenind numai din cumpărări de materii prime, tonajul importurilor din 1913, a fost o scădere în cumpărări de produse fabricate și produse alimentare. Din potrivă vânzările au progresat cu 8 milioane 27.387 tone, adică cu 40 la sută, din toate categoriile mari de mărfuri: 6,244,184 tone, sporire în materiile prime; 164,319 tone sporire în produsele alimentare. Astfel comparaţia în cantităţi este cât se poate de satisfăcătoare ; ea arată, cu adevărat că exporturile s-au desvoltat mai mult decât importurile şi că astei balanţa comercială de după război este mai favorabilă decât cea din 1913. Pentru a isbuti în refacerea financiară, trebue negreşit stăruit pe această cale a desvoltăriei industriale şi comerciale. In acest scop va trebui ca guvernul să fie foarte prudent în măsurile vamale ce va lua precum şi în aranjamentele ce va preconiza. Războiul economic Comerţul extern pal FRANŢEI Scăderea valutei franceze a favorizat exportul fabricatelor —«—■■II I II illlşi chiar al materiilor prime - In statele vecine CRIZA POLITICA în Cehoslovacia Din Prag® Sa anunţă că d. Sveja, fostul preşedinte al Consiliului de miniştri a reuşit să se înţeleagă cu partidul populist pe bazele unui program în jurul căruia, cu prilejul sesiunii de toamnă a Parlamentului s’ar putea grupa o majoritate viabilă. Anumite grupări politice ale minorităţii germane, îndeosebi agrarienii şi social-creştinii sunt dispuşi să colaboreze cu actualul guvern. D-l SVEHLA B ECOURI La Hanovra epidemia de febră tifoidă a luat săptămâna trecută proporţii grave. Numărul bolnavilor a fost de 508. In rada Cornului de Aur, la Constantinopol, guvernul turc va creia un port liber, după modelul celui din Hamburg. Ziarele americane anunţă următoarei® : La San Francisco, trăeşte un om ale cărui aptitudini vocale sunt extraordinare. D. Ch. Kellogg a pus în uimire lumea medicală prin faptul că prin forţa răcnetului său, poate stinge un incendiu, la o distanţă de câţiva ktm. Un atare fenomen a existat la San Francisco şi în 1857. Reginele din Paris alese în iarna trecută, precum şi membrii comitetului oficial al serbărilor date la Paris, vor participa la serbările din Bruxelles ce vor avea loc de la 25—29 Septembrie. Vor fi cortegii splendide de care alegorice şi numeroase reprezentaţii teatrale. erliner Tageblatt“ publică lista filmelor militariste şi naţionaliste ce au fost reprezentate anul acesta la Berlin. La iarnă vor fi date publicului Încă nouă filme. Intre ele va fi unul, a cărui eroină principală este împărăteasa Victoria Augusta decedată acum 5 ani. Societatea de filme a obţinut autorizația ex-Kaiserului. AL TREILEA partid national... Scrisoarea publicată de d. N. lorga este categorică: Dsa nu recunoaşte congresul ce se va tine la 10 Octombrie, ale cărui hotărâri le consideră nule. Ca urmare firească a acestei hotărâri, partidul national rămâne în fiinţă sub conducerea d-lui N. lorga, iar cei cari fuzionează cu ţărăniştii, aduc o firmă uzurpată, cel puţin după credinţa unei fracţiuni a actualului partid. Astfel abila politică a d-lui Manu, care a dat naştere in trecut la disidenţa d-lui Goga şi la formarea partidului naţional al d-lui Goldiş, are un rezultat nou, puţin aşteptat. Şi fără a fi cineva profet, poate preciza de pe acum cine face mai bine: acel care se duce lângă d. Stere şi Mihalache sau acel care rămâne lângă un steag ce n’a fluturat nici lângă cel nemţesc, nici lângă cel sovietic. Cu ocazia acestui divorţ, fără voie, gândul ni se duce înapoi, la fericita lună de miere a d-lor Iarga şi Maniu, şi, mai departe în negura timpului, la acea a d-lor Iorga şi Argetaianu. Câte peregrinări! Câte bucurii zadarnice! Câte speranţe pierdute! Fuziuni neîncetate, programe, cuvântări, banchete, comitete, delegaţii, pertractări şi iar programe, toate, toate s’au spulberat. In locul lor, viri alte comitete, alte certuri, alte banchete... Care va fi rezultatul acestora ? Auspiciile sunt slabe. In trecutul oamenilor cari se unesc astăzi, găsim atâtea inconsecvente, încât nu li se poate face nici un credit, atât mai mult, cu cât azi le lipseşte orice entuziasm, se suspectează reciproc şi caută să asigure nu viabilitatea nouei formaţiuni politice, ci preponderenţa în sânul ei. Şi astfel, în ce priveşte programul şi metoadele, partidul d-lui N. Iorga rămâne adevăratul partid naţional, pe când formaţiunea d-lor Mihalache şi Maniu, se îndreaptă spre alte orizonturi. Geneva, 26 Sept. înainte de a părăsi Geneva am avut prilejul să stau de vorbă cu ministrul nostru la Berna, d. P. Comnen, — unul din delegaţii României la Societatea Naţiunilor şi în acelaş timp un strălucit apărător, al cauzei româneşti, a cărei dreptate a reuşit de atâtea ori s’o impună. Ministrul nostru la Berna s’a impus in acest Cen'ent Siplomanic prut munca sa neobosită, prin talentul şi prin calităţile alese cari îl caracterizează. Iată, în rezumat, ce ne-a spus asa: „Intrarea României în consiliul Societăţei Naţiunilor, în condiţiunile excepţionale în care s’a făcut, e incontestabil un mare succes ce trece pe deasupra oamenilor şi sporeşte în mod considerabil prestigiul României în lumea internaţională. Acest succes e datorit în primul rând cuminţeniei tuturor guvernelor cari s’au perindat la cârma ţărei şi cari au înţeles, pe de oparte importanţa Societăţei Naţiunilor, iar pe de altă parte că România nu poate face decât o politică pacificădeseră aduse în faţa Ligei a contribuit deasemenea la succies. De acum în colo o eră nouă se deschide pentru România, care va avea prilejul să se afirme în viaţa internaţională, aducând un preţios aport la opera de pace şi de colaborare ce-şi propune să realizeze Societatea Naţiunilor. Finanţele şi opere umanitare ale S. N. Fără îndoială că această mare clinste atrage după sine şi mari răspunderi şi o muncă fără preget din partea reprezentanţilor României. Consiliul a însărcinat România să se ocupe în mod exclusiv de finanţele Ligii Naţiunilor şi de operele umanitare ale acesteia. Cei ce avem răspunderea acestei însărcinări vom căuta, fără îndoială, să facem tot ce va fi în putinţa noastră pentru ca numele României să nu treacă neobservat în lucrările Consiliului. Sesiunea actuală a fost apoi şi un mare triumf pentru Mica înţelegere, în genere. Intr’adevăr, preşedinţia Adunărei a avut-o, d. Ninchi, preşedinţia consiliului d. Ed. Benes, preşedinţia comsiunei a III-a randiară d ' N* Tii’ilesnn. far* *. ’UP'J • tană în consiliul României şi a Cehoslovaciei au întrecut aşteptările cele mai optimiste. In acelaş timp toţi delegaţii noştri, în comisiile respective şi-au făcut datoria cu prisosinţă şi în mod strălucit. Contribuţiile delegaţilor ţării noastre Voi cita, cu titlu de exemplu, succesul obţinut de d. ministru plenipotenţiar Conţescu în chestia Dunărei, nenumăratele succese culese de marea româncă d-ra Elena Văcărescu, apoi succesele d-lor D. Negulescu la conferinţa rezervelor americane, prof. Puşcariu la împrumuturile culturale, generalul Dumitrescu la conferinţa dezarmărei, inginer, inspector general Răileanu, etc., etc In momentul de faţă România nu mai are nici o chestie spinoasă la ordinea de zi a consiliului, aşa încât sunt încredinţat că reprezentanţii români pe lângă Societatea Naţiunilor vor putea să-şi închine toată activitatea lor operei constructive ce suntem în drept cu toţii să aşteptăm de la Ligă, mai ales în urma conversaţiunilori ce au avut loc după intrarera Germaniei între d-nii Briand şi Stassemann sub frunzişul modestului restaurant de la Thoiry”. t. ----------.............................-fj La GENEVA INTERVIEW cu d. N. PETRESCU-COMNEN — Ministrul României la Berna expune rezultatele activităţii reprezintanţilor ţării noastre la Societatea Naţiunilor — D-l N. PETRESCU-COMNEN Succesul Românie’ Succesul României se datoreşte în acelaş timp muncei intense a tuturor delegaţilor români la Societatea Naţiunilor, cari s’au perindat dela crearea ei până azi şi în special aceleia a defunctului Take Ionescu şi a d-lor I. G. Duca, Titulescu şi Mitilineu. Organele Societăţei n’au pututuita nici faptul că Regele României a fost primul Suveran care a adus un omagiu public Ligei Naţiunilor prin vizita sa din primăvara anului 1924. Felul cum România a lichidat apoi nenumăratele chestiuni ce fu Continuare în pag. 2~a ri* SPIRITUL FRANCEZ - Am şi ultima scrisoare din Paris Iubite amice. Poimâine plec din Paris. Mi-e dor de ţară, de casa mea, de oamenii mei. Dar din Paris, ca şi din alte părţi nu poţi pleca fără să-ţi pui la încercare răbdarea. Răbdarea este dealtminteri, şi calitatea, cu care trebue să te înarmezi într’un oraş ca Parisul. Răbdare, când ei o trăsură , la fiecare răscruce trebue să aştepţi să treacă cei de pe strada curmezişe. Răbdare, când vezi că şoferul a luat-o diea’ndaratele , pe strada de alături nu poţi merge decât în sens contrar şi deci trebue să treci pe la capătul celălalt al ei. Răbdare, când vrei să ai autobuzul sau tramvaiul. Trebue să alergi până la staţie şi acolo să aştepţi cu biletul de ordine în mână până ce vine vehiculul şi până îţi vine rândul. Răbdare la metropolitan; răbdare la baton; răbdare la coada ce trebue să faci la Comedie Francaise, la Operă și la teatrele mai frecventate. Răbdare până-ți vine rândul să te servească la restaurant, la bar sau la cafenea. De răbdarea ce trebue să ai la vamă nu-ți mai vorbesc : în loc de-o vamă treci douăsprezece, până ce-ți vine în minte să bagi mâna în buzunar. Dar cred că nu trebue mai multă răbdare decât la vizarea paşaportului. Poate că cu cât îţi pune la încercare răbdarea, cu atât un popor e... mai civilizat. La Legaţia Elveţiană am stat două minute , la cea austriacă 4 minute, la cea franceză am stat 10 minute şi de cât să mă facă să aştept, am fost amânat pe a doua zi; la cea românească nu ştiu cât aş fi stat, fiindcă am pe-acolo prieteni; dar am răbdat destul până unul din ei s’a arătat din întâmplare. De sigur însă că cei mai civilizaţi şi ordonaţi oameni de pe făţa pământului sunt Ungurii, care ’mi-au pus răbdarea la încercare nu mai puţin de un ceas şi jumătate şi, pentru o pecetie, au binevoit să încaseze 70 de franci. In fine, am scăpat. Şi, de plecare, — şi recapitulându-mi unele impresii, — îţi răspund şi la întrebarea : cum ţi se par francezii ? Aş răspunde scurt: foarte amabili, când eşti amabil. Desigur că, în amabilitate reciprocă, francezul te bate cu moralul, dacă nu uiţi tu materialul. Dar această impresie provine din pricină că cei mai mulţi din aceşti francezi astăzi sânt negustori şi, ca, strein ce eşti, întâi cu negustorii ai aface. Este o impresie a Franţei, ca să zic aşa, vegetative, a Franţei producătoare şi conservatoare de bunuri materiale. Mie, îmi place însă să vorbesc de Franţa tradiţională şi spiritual®, de spiritul francez, care, pornind ca dâră de fum de la fiecare individ, cu cât se ridică mai sus, spre punctul unde se unesc toate sufletele, cu atât se transformă în şuvoiu de lumină. Ce să-ţi spun, din acest punct de vedere, iubite amice ? Ascultă numai ! Patroana Parisului e o femee, Sfânta Genoveva. Salvatoarea Franţei este altă femee, Jana d’Arc. La Lourdes s’a sfinţit anul trecut altă femee, Bernadeta, care a provocat, în plin secol al XIX, cea mai puternică şi mai viabilă mişcare religioasă în Franţa republicană şi liber cugetătoare. De la răsboiu încoace, în toate comunele, de la cele mai mari până la cele mai mici, sute de sărbători laice au unit într’un singur suflet, sufletele a sute de mii de oameni pentru glorificarea unei noi zeiţe, mai puternică decât toate sfintele şi cât toţi zeii, Patria, Franţa. O nouă religie, fără forme, se suprapune peste religia cu forme a Bisericei : religia patriotismului. O asemenea religie au făcut pe silvicultorii de la Fontaineblau să sădească, în mijlocul pădurii, un stejar în amintirea celor morţi în războiu. Ea a făcut, ca, la 14 iulie, un alergător plecat cu o torţă aprinsă de la Verdun, s’o treacă, după ce-a obosit, altuia, şi acesta altuia, până când cel din urmă a adus vestea înflăcărată şi veşnic nestinsă, la mormântul soldatului necunoscut. Şi această idee plină de misticism şi duioşie a îngropării sub arcul de triumf a unui ostaş necunoscut — ca simbol al tuturor — la căpătâiul căruia arde focul nestins al anticelor vestale, — cine putea s’o inventeze decât noua religie a Patriei ! Vreau să zic, iubite amice, că sufletul francez a cărui limpezime, spiritualitate şi irationalism e recunoscut de toţi, are încă o notă care n’a fost relevată până acum. Este nota care i-a dat pe Pascal şi pe Bossuet, care, pe întinsul ei pământ a populato cu zeci şi sute de monumente religioase. Este nota care i-a dat pe Ludovic XIV, şi pe Pasteur, dar şi pe Marat şi Robespierre, pe Napoleon I şi pe Victor Hugo, dar şi pe Villon şi Paul Verlaine, pe Chateaubriand, dar şi pe Rabelais şi Voltaire, pe Bazaine, dar şi pe Gallieni, Joffre şi mai cu seamă, pe Foch şi Poincaré. Această notă care este semnul unui sufet veşnic creator, şi care, prezentându-se cu atâtea multiple forme, subliniază o altă notă de care vom vorbi mai jos — este misticismul. Francezul, cu adoraţia lui pentru femee, cu încordarea lui subită şi continuă în momentele mari, cu exagerarea verbului şi gestului semnificativ, cu puterea intuiţiei care-l face stăpân pe timp şi spaţiu, cu adâncimile lui ce se simt în pâlpâirea spiritului şi în neinfrângerea curajului, este un mistic, cu toată aparenţa contrarie. Această aparenţă contrarie provine din pricină că sufletul francez are în gradul cel mai înalt o altă notă : amplitudinea sufletească. Este acelaş misticism, care dă tărie acţiunei — fie ea scris sau faptă istorică — şi în energia religios-mistică a unui Pascal, şi întreţineri la sceptică a unui Montaigne şi în fanatismul unui Robespierre. Acelaş misticism îl găsim şi în l’état c’est moi“ a, lui Ludovic XIV, şi în expediţia în Egipt sau, mai cu seamă, la Moscova, a lui Napoleon I, şi în fanatismul sân-