Viitorul, martie 1927 (Anul 20, nr. 5702-5728)

1927-03-01 / nr. 5702

Anul al d©«É*2eí®íea No. 5702 V ii ABONAMENTE 3LEI ÎS. te ŢARA GLN­W. P streiPBtt'ie fii ŢARĂ un an — — — — 700 ei Şase luni-------— 350 » Trei luni — — — 700­­ In streini taie Un an------— — 1400 lei Şase luni--------- 700 » Trei luni----------- 400­­­6 PAGINI REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞT STR. EDGARD QU­INET No. 2 || STRADA­ ACADEMIEI No. 1T Talefoanete: Direcţia M/3S: Radantia »| Administrat!« 0/23 *| Uit Warf! | Martie 1927 Manuscriptele republicate se distrug 3LEI EX. In TARA 6 LEI ei. In streinatate «NUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Intre mari si mici „Una din greşelile cele mai mari ce Ie a făcut Lloyd „George, a fost trimiterea unei telegrame la Varşovia, „prin care cerea Poloniei să facă pace cu Rusia, ac­ceptând condici dezastroase“. Din memoriile unui englez Un ziar polonez, anunţând a­­propiata apariţie a memoriilor unui englez care preferă să ră­mână anonim, publică de pe a­­cum, din această­ lucrare consa­crată politicei externe engleze faţă de soviete şi alte ţări, para­grafele consacrate Poloniei. Autorul, care găseşte că d. Llo­yd George a avut o influenţă de­zastruoasă asupra politicei exter­ne a Angliei, pe care o conducea de fapt deși titularul ministeru­lui de externe pe atentei era Lord Curzon, afirmă că sfaturile pre­mierului britanic, dacă ar fi fost ascultate, ar fi dus la prăbușirea Poloniei. In adevăr anonimul au­tor al lucrărei arată că la 1920, în timpul războiului polono-rus şi în momentul lui cel mai critic, d. Lloyd George a expediat o te­legrama­ la Varşovia, sfătuind guvernul polonez să accepte con­diţiile dezastroase de pace oferite de către Soviete. Afirmaţia este în adevăr senza­ţională pentru acei ca­re-şi rea­mintesc desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Polonia n’a urmat sfatul d-lui Lloyd George. Cu încredere în nouile ei destine, ascultând nu­mai de propriile-i interese, ur­mând şi sfaturile mai clar­văză­toare ale Franţei care nu i-a pre­cupeţit nici un fel de sprijin, Polonia a dus mai departe răz­boiul şi, în bătălia care a rămas memorabilă, a câştigat victoria, câştigând prin luptă şi dreptul definitiv la existenţă de sine stă­tătoare în această nouă fază a renaşterei ei naţionale. Care ar fi fost situaţia de as­tăzi a Poloniei dacă ar fi urmat sugestiei d­e la Londra . Desigur că întrebarea nu mai are nevoe de răspuns. Sfatul d-lui Lloyd George, însă, — pe care autorul lucrării asupra polticei externe engleze îl califică drept una din cele mai mari greșeli, — este de­sigur și una din pildele cele mai elocvente de ceiace statele mai mici reprezintă în judecata şi simţimintele statelor mari, ale căror interese egoiste primea­ză cu orice preţ. Şi mai dovedeşte acest exemplu, de care azi se poa­te vorbi ca de un fapt trecut în domeniul istoric, că fiece popor în lupta pentru existenţă trebue să se sprijine, înainte de toate şi înainte de încercarea oricărei prietenii din afară, numai pe pro­priile puteri. Dealtfel, în ceia ce ne priveşte, am făcut o elocventă experienţă şi întocmai Poloniei, servind pro­priile noastre interese, am slujit un interes general european. In adevăr, după încetarea osti­lităţilor în războiul general, Ro­mânia a avut de dus un război de apărare a fruntariei sale de vest, atacată de armatele bolşevice ale lui Bela Khun, cari prin Româ­nia nouă urmăreau să facă unirea cu bolşevismul rusesc. Am dus luptă aprigă şi, din victorie îni victorie, am mers până în capi­tala maghiară împotriva sfaturi­lor şi apoi a cererei categorice formulată în chiar numele mari­lor noştri aliaţi. Ni se cerea, cu toate că fusesem provocaţi şi e­­ram învingători, să nu culegem toate roadele victoriei, să nu ocu­păm Budapesta, deşi sosirea ar­matei române era aşteptată ca ex­trema salvare chiar de către po­pulaţia maghiară terorizată de re­gimul bolşevic, împotriva tuturor intervenţiilor de la Paris, ascul­tând numai de propriile noastre interese şi fiind convinşi în ace­laşi timp că îndeplinim o misiu­ne europeană în slujba unui in­teres general, am ocupat Budape­sta şi am stârpit încă în faşă bolşevismul care ameninţa să pună stăpânire pe Europa cen­trală. Bela­ Khun a întins mâna bolşevismului rusesc, dar a în­­tins-o singur, fără să treacă cu hoardele lui peste trupul încă fraged al­­României deabia între­gite. Importanţa serviciului făcut a­­tunci prin acţiunea României, prietenele noastre Anglia şi­ Fran­ţa — astăzi Anglia mai ales — au prilejul să-l aprecieze azi după ce au reluat raporturile cu Rusia so­vietică, a căror restabilire Româ­nia a continuat totuşi s’o refuze iarăşi cu toate sfaturile şi insis­tenţele marilor noştri aliaţi. Am refuzat să reluăm relaţiile cu So­vietele şi bine am făcut. Anglia, care a întins cea dintâi mâna gu­vernului de la Moscova, se vede astăzi silită să ameninţe­ cu rupe­rea relaţiilo­r şi să ia în acel­aş timp măsuri interne de apărare împotriva propagandei bolşevice, dusă de agenţii Moscovei, la adă­postul imunităţii diplomatice. Ştiind să rezistăm uneori sfa­turilor, alteori chiar ameninţări­lor unora dintre marii noştri prieteni occidentali noi, ca şi po­lonezii la 1920, făcând o politică de prevedere în ceea ce ne privea am apărat deci și interesul gene­ral european cu o mai clară ve­dere a lucrurilor și împrejurări­lor decât chiar acei cari pretin­deau să-i urmam în sugestiile lor. Socotim că este interesant şi fo­­citor, pentru buna informare a marelui public românesc, a ne o­­pri, rând pe rând, asupra activită­ţii desfăşurate de marile noastre unităţi financiare, folosind bilan­ţurile şi dările de seamă ce apar în această perioadă a anului, a­­rătând partea lor de contribuţie la viaţa economică a ţării. A­ceste mari unităţi financiare nu sunt numai întreprinderi economice cu caracter lucrativ, urmărind o cât mai bună fructificare a capitalu­rilor de care dispun şi în acelaş timp un bun şi sigur plasament­ul lor. Ele îndeplinesc şi trebue să îndeplinească un mare rol de or­din general-economic, reprezen-­ tând adevărate pârghii de rude­care, afirmare şi întărire a între­gului organism economic al ţării. Cu cât conducerea acestor institu­ţii înţelege mai bine a modela şi îndruma acţiunea lor în sensul şi direcţiunea intereselor generale, cu atât justifică utilitatea şi mai ales însemnătatea ce li se atribue de factorii determinanţi ai ţării. Fără îndoială, Banca Românea­scă e­ste astăzi una din marile uni­tăţi financiare ale ţării, activita­tea ei împletindu-se cu aceea a a­­tâtor indivizi şi întreprinderi e­­conomice, ce desfăşoară o acţiune utilă, acestei ţări. Nu numai prin însemnătatea puterii financiare ce reprezintă, dar mai ales prin spi­ritul ce domină acţiunea ei naţio­­nal-wonov­ică, ca reprezintă un simbol şi în acelaş timp caracte­riza o întreagă perioadă din evo­luţia economică a ţării noastre. Banca Românească simbolizează energia creatoare a capitalurilor româneşti, în a căror putere şi ca­pacitate organizatoric nu au cre­zut prea mulţi acum câteva dece­nii. Păşind treptat şi metodic, por­nind de la începuturi modeste­­­­cu 17,5 milioane lei capital), fi­,­xându-şi un program precis dlar limitat şi raportat la forţele de lucru de care putea dispune. Ban­ca Românească şi-a început acti­vitatea ei, acum 36 ani, ca o bancă centrală a întregii reţele de mici bănci comerciale provinciale ro­mâneşti ce se înfiinţaseră, în pri­mul deceniu al secolului nostru, începutul activităţii nu poate fi despărţit de numele lui Tache Protopopescu, unul din principalii fondatori şi iniţiatori. După primele experienţe şi re­zultate şi în măsura sporirii pu­terilor proprii Banca Românească îşi complectează treptat planul de acţiune, intrând şi acţionând pe cât mai multe tărâmuri economice Participă, împreună cu alte insti­tuţii financiare, la crearea prime­lor întreprinderi româneşti de na­vigaţie, pe Dunăre şi pe mare, ex­tinzând astfel acţiunea capitalu­rilor naţionale şi pe tărâmuri de activitate economică, unde până atunci, numai străinii cutezau să se avânte. Este necesar a se mai sublinia izbânda recoltată? Ar­­U Cronica financiari MARILE UNITĂŢI FINANCIARE !- Banca StavitoBeasca -tie VETea SLAVESCU se adaugă la cele 450 milioane lei fonduri proprii, aşa încât astăzi această instituţie dispune de peste 2750 milioane lei, ce-i întrebuin­ţează în diferite domenii de acti­vitate economică productivă. Păs­trând toate rezervele cuvenite, din pricina situaţiunii monetare, nu ne putem opri de a sublinia dez­voltarea luată de această mare u­­nitate financiară, în ultimii ani şi de a măsura totdeodată însem­nătatea funcţiunii ce îndeplineşte în economia naţională românea­scă . Intinzându-şi activitatea ei în tot cuprinsul ţării, Banca Româ­nească şi-a organizat treptat o fru­moasă reţea de sucursale —­ cum nu are altă bancă comercială în ţară — în toate centrele importan­te, arătând o deosebită atenţie noilor provincii, unde necesitatea creditului românesc era adânc simţită. Mai departe, a complectat această reţea, prin numeroase par­ticipaţiuni financiare la băncile provinciale, ridicate din iniţiativă locală, ce aveau nevoe de sprijin şi îndrumare. La sfârşitul anului 1926, Banca Românească participă la capitalul a 38 de alte instituţii financiare, ce reprezintă un capi­tal social de lei 411.821.500, luând o parte efectivă la îndrumarea­ şi controlul activităţii lor, insuflân­­du-le aceiaşi orientare şi acelaş spirit românesc. Dar nu numai atât. Ţinând -sea­inutil. Intrevăzând marile dezvoltări ale economiei naţionale şi sarci­nile tot mai grele la care trebuia să ia o parte activă, Banca Ro­mânească îndrăsneşte în preajma războiului naţional — în 1916 — să-şi sporească considerabil capi­talul social până la 60 milioane lei, — făcând apel numai la pu­terile pieţei interne, într’un mo­ment, când nici o altă instituţie financiară a ţării nu cutezase a face un pas atât de curagios şi într’o vreme când piaţa noastră era încă subt înrâurirea accentu­ată a Berlinului, Vienei şi Buda­pestei. Iată de ce spuneam că Banca Românească reprezintă un simbol şi marchează un moment al evoluţiei noastre economice şi financiare, înfăptuirea României Mari gă­seşte această mare unitate econo­mică şi financiară a ţării gata a intra în acţiune, într’un cadru ge­neral schimbat, având a face faţă unor situaţiuni cu totul altele. Prin repezi sporiri de capital, pâ­nă la 280 milioane lei, complectate în fiecare an, prin însemnate re­zerve ce ajung astăzi la 176 mili­oane Iei, Banca Românească îşi asigura însemnate puteri propriu la care se adăugau altele mult mai importante, fie puse la dispoziţia ei de către marele public, fie a­­cordate sub forma de însemnate credite (în special de la Banca Na­țională), Beste, mai defieul aSRggt .al gflsoaiei vi­tregite şi de caracterul probleme­lor economice de după război, Ban­ca Românească a desfăşurat o rod­nică acţiune în direcţiunea naţio­nalizării şi intensificării indus­triei. La sfârşitul anului 1926, par­ticipa la capitalul respectiv, condu­cea, ajuta, finanţa şi îndruma di­rect sau indirect şi împreună cu alte bănci următoarele categorii de întreprinderi industriale: Aceste cifre, ce nu sunt desigur cunoscute marelui public, au drep­tul de a impresiona şi de a vădi locul ce ocupă Banca Românească în actuala economie financiară. Participarea ei la un mare număr de întreprinderi economice de aşa mare însemnătate şi rolul de în­drumare românească ce-l are ea la aceste întreprinderi, dau măsura valorii misiunii ce îndeplineşte as­tăzi .Orice iniţiativă serioasă se ridică are sprijinul acestei institu­ţii financiare şi desigur că numai capacitatea, forţelor financiare de care dispune o poate opri câte­o­­dată de a acţiona şi mai intens. Cu toate împrejurările grele din ultimii ani, prin care am tre­cut, cu toate riscurile mari şi fe­lurite ce poate avea o întreprin­dere financiară, în epoca noastră, graţie prudenţii şi prevederii cu care a fost condusă, Banca Româ­nească se angajează în activitatea ei, degajată de multe din piedicile ce opret cu acţiunea altor instituţii financiare. Pregătită printr’o cu­minte politică de refacere, a lucra şi în viitor, în acelaş spirit şi du­pă aceleaşi metode ca şi până a­­cum, sprijinită de încrederea ma­relui public, care îi pune la dispo­ziţie o parte din fondurile de lu­­cru şi de hărnicia, tuturor acelora care acţionează în viaţa economi­că, cu sprijinul ei, dispunând de un personal pregătit şi devotat, pe care conducătorii instituţii au ştiut să-l lege printr-o participare la beneficii. Banca Românească reprezintă acea mare unitate fi­nanciară a ţării, pe puterile căreia se va putea sprijini oricând fie e­­conomia naţională fie economia financiară a statului. O astfel de instituţie poate figura cu cinste în orice economie naţională; ea fiind expresia energiei financiare româneşti, reprezintă şi un simbol, după cum caracteriză dezvoltarea economică a ţării, în ultimul sfert de veac. »■«•••■tu 1. Ind. 2. Ind. 3. Ind. 4. Ind. 5. Ind. 6. Ind. 7. Ind. 8. Ind. 9. Ind. 10. Div. No. Intr. m­­ecanică 7 construcțiilor 6 transportului 3 alimentare 6 textile tăbăcăriei forestiere miniere electrice Întreprinderi 18 Cap. social 16.500.000 lei 139.000. 000 „ 215.000. 000 „ 234.950.000 „ 457.000. 000 „ 4.000.000 „ 165.000. 000 „ 2.970.168.050 „ 132.000. 000 „ 300.919.000 . 64­5.086.537.050 . CHESTIUNEA alipdrei austro-permane Consiider imediată a Austriei de Germania D. Arthur Müller secretar general al Ligei austriace pentru Societa­­tea­ Naţiunilor publică în „Neues- Wiener-Journal“ sub titlul: Căsă­toria germano-austriacă, un articol în care subliniază că realizarea „a­­lipdrei“ întâmpină nu numai în prin­cipiu, ci şi în practică, multe şi se­rioase dificultăţi. In primul rând, este în afară de ori­ce îndoială că Austria va juca în acest „mariaj“ rolul femeei adică fia va pierde numele său pentru a­­ avea ca cel al soţului. Ea­­va deveni ca şi Prusia, Bava­ria sau Saxonia, o parte din Rei­­ch-ul german cu drepturile şi dato­riile unui stat confederat. Ori Austria însuşi este un stat fe­deral, astfel că se o­pune chestiunea de a se ştii dacă fiecare din „păr­ţile“ sale cari formează o unitate politică particulară (Viena, Aus­tria superioară, Burgenland, etc.) şi se bucură de o largă autonomie internă va intra ca stat confederat în Reich, sau de nu va fi un sin­gur şi unic stat confederat austriac: Austria în care cele nouă „părţi“ federale actuale nu vor mai fi de­cât simple districte administrative. Care va fi mai ales situaţia ora­şului Viena care constitue acu­m „o parte“ deosebită, în care social-de­­mocraţii posedă majoritatea ? Ambele ţări vor adopta legi cari nu le convin în mii ■■mim m­ii —nmm Drept este că aceştia nu doresc niimic mai mult de­cât alipirea de Germania, dar vor primi ei de dra­gul acestei alipiri, anumite legi germane, de exemplu cea care a va­lorizat chiriile ? Apoi este chestiunea legislaţiei matrimoniale, c­i căsătoria civilă germană nu va f­i adoptată cu plă­cere în Austria de creştinii­ sociali. Se poate chiar prevede că adver­sarii alipirei vor fi învingători con­tra partizanilor ei, în partidul creş­­tin-social, dacă vor proclama că a­­taşarea de Germania înseamnă că­sătoria civilă obligatorie, divorţul, etc. D. Müller mai observă între al­tele că alipirea de Germania va­ a­­duce în mod natural şi stabilirea unei gospodării comune, care se nu­meşte „teritoriu vamal comun“, în unirile dintre state. Im Europa Centrală Libertatea intrărei mărfurilor aus­­triace în Germania, va fi evident un lucru excelent, dar libera intrare a mărfurilor germane în Austria nu va încânta de loc pe industriaşii, ba nici chiar pe lucrătorii austrieci, cari se tem de pâinea lor zilnică şi cari nu voesc să fie scăzute taxele de import. E lucru stabilit că austriacii şi germanii sunt fraţi. Insă legi severe opreşte pe „fraţi“ atât în Germania cât şi în Austria de a căuta de şi a’şi agonisi traiul unii pe teritoriul celorlalţi. Şi apoi chiar în cazul când Con­siliul Societăţei­ Naţiuriilor ar auto­riza alipirea, ar pune unele mici condiţii, d. ex. desfiinţarea armatei austriace şi plata despăgubirilor impuse Austriei prin tratatul de pace. Nu sar putea , crede că militarii austriaci ar voi alipirea la Germa­nia dacă ea va duce pierderea sol­dei lor, sau că austriacii în general vor fi încântanţi având să plătea­scă despăgubirile sub forma unor impozite nour. Alipirea Austriei la Germania se va face într'un viitor în­­ depărtat Din toate aceste motive, conchide d. Müller, temerile adversarilor şi sper­anţele partizanilor­­alipirei Aus­triei la Germania, nu se vor realiza într’un viitor apropiat; însă d. Mül­ler adaugă că dacă într’adevăr cu timpul va dăinui această dorinţă şi se va voi executai ca ei, va trebui să se înceapă prin adoptarea unor anumite legi şi instituţii în Aus­tria, similare celor din Germania. In special legile şi instituţiile cari nu vor întâmpina opunerea partide­lor politice şi a puterilor cari sunt adversare uniunei austro-germane. El dă şi unele e­xemple: intro­ducerea tarifelor feroviare germane în Austria, validitatea certificatelor germane de studii şi reciprocitatea. Apoi dreptul de a exercita o me­serie în ambele din aceste ţări fără ca să mai fie nevoe de o autoriza­ţie specială. Executarea reciprocă a deciziilor administrative (percepe­rea impozitelor) ,etc. PRETEXTE, cauze, efecte A eşuat vaporul „Împăratul Traian“. Este desigur o întâmpla­re nenorocită, ce-a întristat pe toată lumea. D. Văleanu a avut insă un motiv de bucurie, o dova­dă că fiecare rău îşi are „binele“ lui: pretextul unei comenzi de vase în Italia a fost găsit şi ti­m­mfer la Cameră, în aplauzele ma­jorităților. E drept că această co­mandă se hotărâse de mult, nu ca o urmare a eșuărei vaporului „împăratul Traian", ci ca un e­­fect al împrumutului în Italia. Dar cine mai cercetează în epoca comunicărilor de 2 minute, rapor­turile dintre cauze și efecte? IJ-l Văleanu poate deci să-şi facă în voe comanda, prin intermediarul şi cu preţul care-i place, în şan­tierele ce le apr­eciază şi, dacă vrea, chiar la un magazin, de mode din Roma. Se modifică legea căilor ferate. Pretextul? Trenurile întârzie, nu sunt încălzite şi luminate. Cauza? Un general activ transformat în politician vrea să aibă mână libe­ră la această instituţie. Efectul? Se suprimă ,,fardurile şi coafuri­le extravagante ale funcţionare­lor acestei instituţii, se pun în consiliul de administraţie antre­prenorii de lucrări ai căilor fera­te şi trenurile merg tot mai rău... Se face o loterie „de Stat“. Pre­textul? Ajutorarea studenţilor şi asistenţa publică. Cauza? Inter­venţia câtorva interesaţi. Efectul? Demoralizarea şi sărăcirea clase­lor mijlocii. Dar jocurile de noroc în staţiu­nile balneare, monopolul de medi­camente acordat societatei „Medi­­mnat“ împreună cu furniturile Sta­­tidui pe timp de 50 de ani, — n'au fost toate pornite din „grija“ de binele public pe când, la spate, stăteau cei interes­tî? Să lăsăm deci pretextele la o par­­te.­­Ele nu scuză nimic ci adaogă cel mult la vina călcărei interesu­lui general pe aceia a nesinceri­­tăței. VIITOAREA regină a Olandei Principesa Iuliana care este unica fiică a Reginei Vilhelmina a Olan­dei, va împlini în ziua de 30 Aprilie curent, vârsta de 18 ani. Cu ocaziunea majorat-ului princi­piasei moştenitoare a Olandei, vor a­­vea loc la Haga, mari serbări. PRINCIPESA IULIAN­A ZI CU ZI In rândurile partidului ţărănesc e bucurie mare. Situaţia s’a lim­pezit. D. Mihalache rămâne cu or­ganizarea Topolovenilor şi d. Ma­­niu cu organizarea regionalismu­lui, d. Stere rămânând cu condu­cerea propagandei patriotice. Ziarul „Patria” se bucură de încurcăturile din guvern, şi vor­beşte „despre ce visează, liberalii” N’ar fi mai bine să ni se vor­bească dezastrul real din propriul ei partid ? * „D. dr. Lupu nu e ţăran, nu are nimic din simţirea, din judecată, din mentalitatea ţăranului” aşa scrie „Patria”. Nu toată lumea poate avea simţirea, judecata şi mentalitatea ţăranului, cum o are d-nul Mihail Cantacuzino! NOTE Zoofilia şi civilisaţia Sau între şcoală şi stradă... Cărţile de şcoala şi activitatea educa­tivă şi propagandistă a educatorilor co­pilăriei tind ca să desvolte în suflete mila­ de animale şi să arate „micilor în­geri“ cari schingiuesc animalele, că a­­ceasta e o sălbăticie, de care trebue să se desfere. „Cărţile de lectură“ dau lecţii cu tendinţă morală în acest sens. Ilustraţii se fac pentru a introduce pe cale intuitivă în suflete oroarea schin­­giuirii animalelor. Iar paralel şi com­­plimentar cu aceste metode de şcoală, vine Societatea Protecţiei Animalelor, care se înfiinţează pe temeiul acestei zoofilii, acestei iubiri de animale, care e o caracteristică a civilizaţiei. Dar ceiace este cu adevărat paradoxal e faptul că pe când şcoala, autorii de programe de şcoală şi educatorii de profesie, ori oamenii miloşi şi civili­zaţi, fac pentru a creia mila faţă de animale, autorităţile publice caută să a­­nihileze. Şi ne gândim când scriem a­­cestea la spectacolul barbar al otrăvirii câinilor pe străzi de către agenţii pri­măriei. Şcoala tinde la rafinarea sufle­telor, iar strada, condusă de Primărie ori Poliţie, oferă spectacolul sălbatec al omorârei câinilor sub văzul tuturor, pe când un serviciu de ecarisaj bine făcut ar ajunge la acelaş rezultat, dar cruţând ochilor spectacolul penibil al agoniei sărmanelor fiinţe. In ţările de cultură adevărată, de altfel, iubirea de animale este conside­rată ca o obligaţie. In Bruxelles şi în alte multe oraşe din Flandra, fântânile publice au şi cuvete mici, accesibile câinilor ca să se adape, iar automedanii se opresc din mers, oricine ar fi clienţii, ca să adape caii... In Londra — şi lucrul acesta l-am văzut acum două­zeci de ani ceia­ce mă face să cred că și azi există — trăsuri închise, cari au zugrăvite pe ele o „pisică“. Aceste mici „carete“ au de scop să culeagă pisicile, vagabonde, pentru a fi omorâte prin cloroform... La noi exista de mult „tarbaca“, un joc de copii ce constă in agăța de coa­da câinilor o tinichea. Animalul spe­riat fugea până murea... Socoteam a­­cest spectacol ca o ruşine; dar azi, au­torităţile publice, a căror menire este de a educa, fac sub alte forme acelaş lucru... Scriind aceste impresiuni, nu voim să invocăm exemplul atâtor oameni mari cari au fost iubitori de animale, căci se poate găsi oricând un lombrosian care să considere pe „omul mare“, pe omul de geniu ca o fiinţă singulară, aproape de a fi un caz patologic. Nu invocăm deci exemple ilustre, dar ne întemeiem pe un sentiment universalmente răspân­dit, pe sentimentul de milă, ca să cerem a fi faţă de fiinţele fără grai, — dar cu suflet, să nu se supere Descartes cu a sa teorie „animale-maşini“ ! — un tra­tament potrivit civilizaţiei de care sun­tem geloşi că o avem şi zeloşi de a o căpăta ! PEIRONIUS . Instituţiimile de credit CUM a FOST AJUTATA industria în ultimii trei ani Creditul Industrial a acordat 650 milioane în 1926 şi circa 2.300 milioane de la 1924 Societatea naţională de Credit Industrial a împlinit trei ani de existenţă. Deşi a trecut un timp aşa de scurt de la întemeierea ei, această instituţiune a fost de un mare şi covârşitor folos pentru propăşirea industriei noastre na­ţionale. Multe industrii din ţară care lâncezeau sau care nu-şi pu­teau duce zilele, au fost asigurate,­­reînviate, smulse din ghiarele că­mătarilor­ şi puse pe picior de pro­gres, sporite şi întărite în mod te­meinic. Cifrele pe care le dăm mai jos asupra activităţei Creditului In­dustrial vor învedera ,în mod stră­lucit maţele şi puternicul sprijin pe c­are l-a dat industriei în anul trecut ca si în cei doui ani prece­denţi. Industria mare In cursul anului 1926 Societatea naţională de Credit Industrial a primit 191 cereri de credite, repre­zentând suma de 835­ 750.000 lei- Din anul precedent mai rămăsese amânate 316 cereri în valoare de 1.387.650.000 lei-Totalul industriilor ale căror ce­reri de credit au trebuit să fie re­zolvate în cursul anului 1926 s’a ri­dicat deci la 507, reprezentând o valoare de 2.223.400.000 lei. Din acestea au fost admise 121 cereri în valoare de 539.260000 lei, rămânând în curs de examinare 77 cereri în valoare de 37.300 000 lei- Restul de 319 cereri au fost res­pinse ca neîndeplinind condiiunile cerute de lege-Felul industriilor cărora li s’au acordat credite sunt următoarele : Industriile mecano-metalurgică­, a lemnului, chimică, alimentară, textilă, pielărie, ceramică, arte gra­fice, electrică și diverse alte indus­trii. In afară de creditele aprobate în condiţiunile cele mai lesnicioa­se, societatea a continuat şi anul trecut să vie în ajutorul unor mari industrii prin avansarea credite­­lor necesare în contul comenzilor făcute de instituţiile Statului. De asemenea a continuat să par­ticipe la constituirea unor­ socie­tăţi de interes general naţional ca Industria Aeronautică Română, Industria Explozibilelor, Societa­tea Cujir-Copşa Mică şi Societatea de Gaz Metan. Valoarea acestor participări se ridică* * 1 la 56.614.000 lei. industria mică Atenţiunea deosebită pe care a­­ceastă instituţiune a dat’o marei industrii, n’a împiedicat’o de a-şi continua cu deosebită grijă şi olici­­tudinea pentru mica industrie, că­reia i-a acordat credite în condiţi­­unile cele mai lesnicioase. Prin crearea unei secţiuni spe­ciale a micei industrii şi prin or­ganizarea instituţiun­ilor de cre­dit din diferite oraşe, Creditul In­dustrial a finanţat anul trecut un număr de 1970 mici industriaşi şi­­meseriaşi din ţară­ Creditele aprobate în anul trecut pentru mica industrie au fost de peste 110 milioane lei, din care pâ­nă la 31 Decembrie 1126 s-au plasat 05­ 396.400 lei. S’au căutat pe cât a fost cu pu­tinţă a se acorda celor slabi, cum sunt micii industriaşi, ajutoare mai ieftine. Creditele acordate După cum am arătat mai sus creditele acordate industriei în 1926 au fost de 649.310.000 lei, din care 539.260.000 industriei mari şi 110 milioane 50­ 000 industriei miei. Repartizarea creditelor pe regi­uni, acordate marii industrii, se prezintă astfel: Vechiul regat, s’au aprobat 77 cereri în valoare de 437-460.000 lei; Transilvania s’au aprobat 32 cereri în valoare de lei 110.150 000 lei; Basarabia, s’au aprobat 14 cereri în valoare de 18.400.000 lei; Buco­vina, s’au aprobat trei cereri in valoare de 21 milioane. Din aces­tea au fost anulate 5 cereri în valoare de 47.750.000 lei. Dela înființarea Creditului In­dustrial până la 31 Decembrie 1926 s’au primit cereri de credite în valoare de peste opt miliarde lei. Din acestea s’au aprobat a se a­­corda credite în sumă de 3 mili­arde 298.560­ 000 lei și s’au făcut pla­samente în sumă de 2.296.772.262 lei. Restul sumelor până la cea a­­probată, fiind în curs de plasare. GH. C. ECOU­RI L­a congresul bizantologilor care va avea loc anul acesta la Bel­grad s-au anunţat până în pre­zent 200 savanţi din Londra, Paris, Bruxelles, Bucureşti, Roma Frank­­­furt Muenchen, Praga, Viena şi Pe­trograd. Numărul cel mai mare de savanţi soseşte din România. Dease­­menea se aşteaptă şi numeroşi parti­cipanţi din Barcelona. Munca congre­sului a fost împărţită în 11 secţiuni. F­ostul ministru de război al Un­gariei generalul Ştefan Sreter s’a retras din armată, a renunţat la gradul ce l-a avut şi la toate de­coraţiile ce i-a primit în tot timpul serviciului. S’a retras din armata ma­ghiară şi se va consacra în viitor vie­­ţei comerciale. El a declarat că nu este deloc frumos ca un general-co­­merciant să păstreze gradul său mi­litar şi de aceea se abzice de la titul de general. Vestitul erou al armatei naţionale maghiare, fostul ministru Sreter, devine comerciant, fiind pro­babil încredinţat că îşi va putea crea astfel o viaţă mai liniştită. N­ew York Start scrie despre un fapt neobicinuit în Arizona, într’un laborator de chimie unde s-a fa­bricat nitroglicerina, a pătruns înăun­tru câinele laboratorului. Pe podea se afla un vas cu nitroglicerină des­tinat pentru ruperea unei stânci. Câi­nele s’a apropiat de vas şi conţinutul i s’a părut dulce a înghiţit o bună can­titate fără ca lucrătorii să observe. S’a constatat in urmă că animalul a înghiţit 2 livre de material expl­i­­bil. Tot laboratorul a fost alarnjat. Ce se va întâmpla când nitroglice­rina din pântecele câinelui va explo­da ? Intre aceste câinele a fugit din laborator şi în drum s’a luat la ceartă cu un epure de casă. In timp« încăerării nitroglicerina a exploadat rupând câinele în bucăţi. Ziarele ame­ricane asigură că această întâmplare este cu totul autentică.­ ■ —— — ■ ■ ■

Next