Viitorul, aprilie 1928 (Anul 20, nr. 6036-6058)

1928-04-01 / nr. 6036

esmii ai ecua-zeci sfi umilea No. €036 3LEI EX Ie TâBA 6 LE! n. Ip Jlrfrrrifti pagini Duminica i Aprilie,. 1^28 ■TMI»ll»l»llll ...HP—III IUI II III II.... »■IHIIIW Sase luni-----710 * Trei luni — — 400 . Telefoanele • Direcția 351/23 î Redacția si Administratis 349/23 si 303/11 Nforoscriptele recuBlicate se distrug3LN­ EX Sn TARA 6 LN­ ex. In tfrevinfate ABONAMENTi R fc Et & £ t 1 A4 £f4(JfUEliRf COMIRCIALE IN Tf RA In streiftătareb­ucurest­ie privresc direct ia Acm.l­istrstia ziarului Str. Un cri---------/00 lei Un an---------1400 le STR. EDGARD QUINTTT No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 /cr.cente 17 si tete Agenţiile de publicitate Şase luni---------300 „ Trei luni---------21/0 „ Partidul naţional-ţărănist a întreprins o campanie de răs­turnare a guvernului actual. E în dreptul lui. Tema, motivele şi raţiunea a­­cestei campanii se rezumă într-o formulă­ a cărei brutalitate măr­turiseşte poftele cele mai groso­lane şi ambiţiunile cele mai ne­măsurate. Formula lui „scoală-te tu să stau eu“ este reeditată cu o lipsă de pudoare fără­ precedent în a­­nalele luptelor noastre politice. O campanie de răsturnare por­nită pe o asemenea temă consti­­tue, de­sigur, o scădere dure­roasă pentru moralitatea și pres­tigiul vieței noastre publice. Aceste scăderi pot forma o tra­­d­ţie pentru conglomeratul na­ţional-ţărănist. F. liber—şi poate şi explicabil — ca partidul condus de d-nii Maniu şi Mihalache să conti­nue prăvălirea pe povârnişul u­­nur asemenea scăderi. Partidul naţional-ţărănist şi-a început campania printr-o serie d­e întruniri publice. A încercat să pună opinia pu­­bică în mişcare. A numărat mii de oameni acolo unde nu erau decât sute. încercarea a rămas fără ecou şi fără consecinţă Era o încercare naivă, dar pe c care partidul national-ţărănist era în dreptul lui să o facă. Conducătorii partidului naţio- Tral-ţărănist au declarat „aduna­rea de la Dacia în permanenţă“, pentru ca în aceiaşi seară parti­cipanţii la acea adunare să plece din Bucureşti, iar şeful acestui partid a solicitat o audienţă a­­sistat de o mie de persoane. Două manifestaţiuni ridicole pe care partidul naţional-ţâră­­nist prin exponenţii lui era li­ber să le facă, dacă este indis­pensabil ca nota ridicolului să nu lipsească din cele mai so­lemne momente din activitatea acestui partid. A urmat retragerea reprezen­tanţilor partidului naţional-ţă­­rănist din parlament. Era o greşeală, dar asemenea greşeli sunt prea curente în ac­tivitatea acestui partid, pentru ca ele să mai surprindă pe ci­neva. Libertatea greşelilor trebue să ■ie tot atât de respectabilă ca şi acea a opiniilor. E drept că partidul naţional-ţărănist are la pasivul lui mai multe greşeli decât opinii, dar nimeni nu-i poate contesta dreptul de a greşi... Sunt însă două fapte ce nu-și pot găsi nici o explicațiune si nu pot fi îngăduite unui partid politic care are pretențiunea de a fi considerat ca factor de gu­vernământ. Este, în primul loc, tovărăşia cu resturile grupărei comuniste. Această tovărăşie înseamnă un punct de sprijin pentru ac­ţiunea sovietică în viaţa Româ­niei. In campania de răsturnare a guvernului conducătorii parti­dului naţional-ţărănist nu au gă­sit altă alianţă şi alt mijloc pen­tru punerea în mişcare a opiniei publice româneşti de­cât pe acei cari reprezintă acţiunea Mosco­vei în România. „ In al doilea loc, conducătorii partidului naţional-ţărănist au ridicat ameninţarea cu întruni­rea de la Alba-Iulia, pe care o învăluesc într-o atmosferă de mister şi de grave consecinţă Pentru opinia publică româ­nească ameninţările revoluţio­nare ale partidului naţional-ţă­rănist nu pot apărea nici într-o atmosferă de mister, nici de gr­a­vitate, ci într-o lumină pur şi simplu de ridicol. Peste hotare, însă, unde situa­­ţiunile sunt mai greu de verifi­cat şi oamenii mai puţin cunos­cuţi, asemenea manifestări­ sunt prezentate şi exploatate împo­triva intereselor permanente ale statului român. La Budapesta „focul lui Ma­niu“ este aşteptat cu emoţie. La Moscova tovărăşia comu­niştilor cu partidul d-lor Maniu şi Mihalache a renăscut iluzii moarte. Campania partidului national­­tărănist a rămas fără ecou în ţară. In schimb, această campanie a stârnit bucurie mare la Moscova şi la Budapesta. Conducătorii partidului na­tional-tărănist nu simt răspun­derile dureroase ale acestor „bu­curii“? Nu ştim. Ştim însă că opinia publică românească, de deasupra orică­ror consideraţiuni şi rivalităţi de partid, îşi dă seamă de cea mai gravă greşeală ce o putea săvârşi un partid politic din Ro­mânia. Campania partidului naţio­nal-ţărănist avea ca obiectiv ve­nirea la guvern. Nu a reuşit A reuşit, în schimb, să pro­voace bucurie mare la Buda­pesta. » Un obiectiv pe care nu l-a ur­mărit, dar pe care l’a ajuns. Efectele a unei campanii BUCURIA data... BUDAPESTA CONFERINŢA INTERPARLAMENTARA din PRAGA In capitala Cehoslovaciei s-au deschis conferinţele Comisiunilor politice, juridice şi sociale ale Uniu­nei interparlamentare La Praga au sosit delegaţii dife­ritelor parlamente din lume spre a participa la conferinţa Uniunii in­ter­prlamentare, care se ţine anul acesta în capitala Cehoslovaciei. Şedinţele celor trei comisiuni ale Uniunii, politică, juridică, şi socia­lă, precum şi ale Consiliului Uniu­nii vor avea loc în zilele de 29 Mar­tie până la 3 Aprilie în sala Parla­mentului cehoslovac. Scopul confe­rinţei va fi pregătirea ordinei de zi a congresului ce se va ţine la Ber­lin în 8 şi 9 iulie crt. La Conferinţa din Praga parti­cipă 70 membrii ai diferitelor par­lamente. Uniunea interparlamen­tară este una de cel mai vechi or­ganizaţii internaţionale cu o tradiţie puternică. Ea datează din al doilea pătrar al secolului XIX, când în cercurile americane şi engleze s’a luat iniţiativa ţinerii unui congres al diplomaţilor. Forme mai precise a luat însă mişcarea interparlamen­tară în ultimul pătrar al secolului, trecut, când scopul acestei mişcări a fost cooperaţia parlamentelor din diferitele state spre a se crea opinia publică şi a se influenţa asupra­­guvernelor. Uniunea interparla­mentară a fost fondată în 31 octom­brie 1888. Gladstone s-a exprimat că ziua înfiinţării ei va fi o zi istorică. Promotorii Uniunii interparlamen­tare au fost William Randal Cre­­mer membru în parlamentul brita­nic și deputatul francez Frederic Passy. Organizarea definitivă a U­­niunii interparlamentare a fost e­­fectuată la Berna în 1892. Formaţiunea Uniunei după război După războiul mondial Uniunea parlamentară a avut 24 grupuri parlamentare cuprinzând 3.500 mem­bri. In prezent Uniunea are 37 gru­puri. Uniunea a exercitat o influen­ţă în special în direcţia înfiinţării unui tribunal permanent de arbi­traj şi alcătuirii modelelor de pro­­ecte pentru tratatele de arbitraj. Organizaţia uniunii s-a perfecţio­nat tot mai mult, desvoltându-se treptat şi astfel pe lângă adunările generale Uniunea a creat un consi­liu compus din câte doi delegaţi din partea fiecărui stat precum şi un comitet executiv şi un secreta­riat permanent. Când după războiul mondial Con­siliul Uniunii interparlamentare s-a întrunit la Geneva, a constatat cu cea mai mare satisfacţie crearea Ligei Naţiunilor, fiind conştientă că ideia Ligei Naţiunilor este în mare parte rezultatul aspiraţiunilor sale. Scopurile Uniunii interparla­mentare sunt pur pacifiste­ Uniunea interparlamentară vrea să întru­nească pe membrii tuturor parla­mentelor într-o acţiune comună pentru consolidare păcii interna­ţionale, cooperaţiune internaţională pentru consolidarea şi desvoltarea democraţiei şi pentru cercetarea tu­turor problemelor ce sunt de rezol­vat pe calea parlamentară. Comitetul executiv al Uniunei Organul cel mai superior al uniu­nii interparlamentare este comite­tul executiv format de preşedintele Uniunii şi 4 membrii cari conduc şi biuroul internaţional de la Gene­va. Grupul cehoslovac al cărui pre­şedinte este dr. Brabec, cuprind re­prezentanţi din toate partidele par­lamentului cehoslovac afară de co­munişti. Din Adunarea Naţională cehoslovacă aproape 70% din depu­taţi sunt membrii uniunii. Prima delegaţie care a sosit la Praga, este delegaţia iugoslavă, formată din însemnaţi politiciani iugoslavi între cari dr. Kumanudi, primarul Bel­gradului şi preşedintele delegaţiei, apoi S. Babei, Ştefan Rădici ş. a. După sosirea delegaţiei iugoslave a avut loc o consfătuire comună în­tre parlamentarii iugoslavi şi ceho­slovaci la care s-a stabilit ţinerea unei conferinţe interparlamentare cehoslovace-iugoslave la Belgrad în zilele de 21—­27 Mai curent. — it,. ■— —— ■■■ ist ţâffil© weeiia® CASA ŞCOALELOR de I­­simionescu t­rofesor universitar. Prin publicistica noastră se şi a nesocoti, intenţionat ori din ridică nu prea arareori, o atmos­feră apăsătoare de critică vehe­mentă asupra vieţii generale de la noi. Nu bănuesc că întotdeau­na porneşte de la gândul rău nu­mai de a lovi, urmărindu-se cine ştie ce intenţiuni ascunse. Ade­seori este şi sinceritate ori do­rinţa de îndreptare. Un cusur însă îl are acest pro­cedeu. Prea se generalizează­ ca­­zurile excepţionale, sau prea se insistă irecontenit numai asupra scăderilor, inerente oricărui om ca şi oricărei societăţi. Dacă n’ar fi greşeli, n’ar fi progres; dacă n’ar fi scăderi, n’ar­­ sclipi mai târziu îmbunătăţirile, ca urmare a preocupărilor de în­dreptare. A insista într’una nu­mai asupra inerentelor greşeli necunoaştere, părţile sănătoase, bune, este a face o operă de dis­trugere, prin pierderea nădejdii de îndreptare. Relevându-se nu­mai furturile, delapidările, cri­mele şi tot soiul de năsbâtii, ine­vitabile oricărei societăţi, se naşte părerea nu numai la cei din afară cari nu ne cunosc, dar chiar la cei uşor influenţabili dinlăuntru, ca’ suntem o ţară de hoţi, de morfinomani, de decă­zuţi moral. Nescoţându-se în re­lief, fie paralel, fie măcar spo­radic şi exemplele de muncă cins­tită, de îndeplinire până la jert­fă a datoriei, se întemeiază o fal­să şi nedreaptă apreciere asupra unui popor întreg, căruia, în fa­za de evoluţie în care se găseşte şi trebue tocmai încrederea în ce e sănătos şi trainic. Nu arareori am cetit învinuiri ce se aduc Casei Şcoalelor, veni­te însă dintrun punct de vedere unilateral asupra activităţii ei. Prin faptul că, sub puterea in­fluenţelor ce nu pot lipsi de la o instituţie de stat, în editura Ca­­sei Şcoalelor au apărut cărţi, mai ales din domeniul literar, a că­ror conţinut nu deşteaptă prea mare interes la mulţimea cetito­rilor, nu se cuvenea a trage con­­cluziuni asupra activităţii ei ge­nerale. Casa Şcoalelor a fost înfiin­ţată de P. Poni, al cărui scurt ministeriat a lăsat urme adânci în şcoală, neumbrite chiar de lunga activitate a lui Haret. Poni a plecat dela gândul înfiin­ţării unei instituţiuni de stat, care să promoveze şi să înles­nească construcţiile şcolare, mai ales cele de la sate. Pentru aceas­ta ajunsese să capete un­­ fond însemnat pe acele vremuri, din care să se împrumute comunele rurale. Valurile politice au în­ghiţit milioanele Casei Şcoalelor, care ar fi devenit astfel pentru şcoli ce face e Creditul Indus­trial pentru industrii. Banii au­­ fost trecuţi altor destinaţiuni, iar Casa Şcoalelor stânjenită în scopul pentru care fusese înfiin­ţată. A trecut apoi prin o fază de indecisiune, ca activitate, pân­ă când încetul cu încetul, a ajuns o instituţie de promovare a cul­turii în şcoli, în limitele sume­lor ce i se pun la dispoziţie, in­suficiente mai întotdeauna, Casa Şcoalelor e menită să vină în a­­jutorul vieţii legată de şcoală. O ramură importantă din ac­tivitatea ei actuală este editarea cărţilor din domenii felurite. In această privinţă a ajuns o edi­tură bogată, cum arată catalo­gul ei de cărţi. După Cartea Ro­mânească, e cea mai fecundă şi variată editură, cu câmp de ac­tivitate care nu trece în al edi­turilor particulare, nici nu se face concurenţă, ci le împlineşte în multe privinţe. Acestea nu se pot avântura­­ în domenii cu­ o desfacere nesigură şi înceată a cărţii prea specializate. Mai ales lipsa aproape totală la noi a unui comerţ de librărie serios care prin promptitudinea şi sin­ceritatea raporturilor materiale cu marile edituri să înlăture imobilizarea capitalului dăună­tor noilor tipărituri, iar prin In­teresul sincer, conştient să con­tribuie la răspândirea cărţilor, lucrările cu continut ce se adre­sează unui public restrâns, nu se pot tipări de oricine. Administraţia Casei Şcoalelor, dându-şi samă de aceste neajun­suri, şi-a luat sarcina de a împli­ni lipsurile. Şi astfel a ajuns la o varietate de tipărituri intere­sante, din acele specialităţi care nu sunt represintate decât spo­radic în­ cataloagele altor edi­turi. Dacă în domeniul curat li­terar nu putea intra în concu­renţă cu editurile particulare, în domeniul ştiinţific şi mai ales pedagogic, a adus servicii netă­găduite culturii generale. De la cursuri universitare până la noua Bibliotecă ştiinţifică, din care au apărut în ultimul an vreo 5 volume; de la studii filo­sofice şi istorice până la edita­rea lucrărilor lui Cantemir şi a vechilor cronicari pe care nu le puteau tipări fără pericol editu­rile particulare; de la valoroase lucrări până la tipărirea cărţilor didactice pentru şcoli profesio­nale, cu slab contingent de des­facere, cărţile Casei Şcoalelor îmbrăţişează toate domeniile. Mare merit s-a făcut din crea­rea unei biblioteci cu traduceri clasice, dar mai ales cu editarea singurelor publicaţiuni destina­te nu cărturarilor satului ci ce­lor în care abea mijeşte nă­zuinţa de a pune mâna pe o car­te. Nu mai vorbesc de Biblio­teca de popularizare a Ştiinţei, din care au apărut vre-o 50 de cărţulii şi care împreună cu Cu­noştinţe folositoare, editată de Cartea Românească (au apărut aproape 150 cărţulii), constituesc începutul unei adevărate enci­clopedii ştiinţifice, pusă la în­demână tuturora. Cărţile tipărite de Casa şcoa­lelor nu umplu magazinele şi de depozit ci alimentează continuu bibliotecile şcolare, înfiinţate in ultimii ani în mare număr, după cum sunt răspândite cu profu­ziune printre elevi, cu ocazia sărbătoarei premiilor de la fie­care sfârşit de an, împrăştie astfel în pătura cea mai dornică de cetit, cărţi, cele mai multe folositoare, întemei­­nicind lăţirea culturii generale şi înteţind năzuinţa de mai lar­gă folosire a bunelor tipărituri. Astfel Casa Şcoalelor îşi înde­plineşte un mare rol cultural şi nu merită criticile prea aspre pornite uneori din scoaterea în relief numai a scăderilor res­­lete, şi acele adesea având drept temei maleabilitatea interpretă­rii lucrărilor mai ales din do­meniul literar. Valoarea intrin­secă a unei opere poate fi pri­vită din atâtea perspective, în­cât rar poate exista una, care să stârnească aprobarea unanimă. Scăderile de amănunt însă dis­par fată de importanta­ întregu­lui. Din acest punct de vedere trebue privită activitatea unei Instituţii, mai cu seamă de stat. Oricare ar fi rezistenţa celor ce o conduc, fluctuaţiile din a­­fară sunt adesea atât de puter­nice, încât lasă urme şi în cel mai gros zid de apărare. Pe drumul croit, Casa Şcoalelor îm­plineşte netăgăduit un însemnat rol în răspândirea culturii ge­nerale, mai ales în condițiunile de la noi puțin prielnice pentru intensificarea ei. PROCESUL „ISTORIC" D-l Wil­er deputat maghiar, a susţinut zilele trecute la Cameră că maghiarizarea românilor din se­cuime sub regimul unguresc, nu s’a făcut prin decrete ministeriale, di e rezultatul unui „proces isto­ric“­Ziarele maghiare sunt grăbite să înregistreze, că d-l Hans Otto Rotti, a confirmat spusa d-lui Wilier, afirmând că Ungaria dacă a ma­ghiarizat, a maghiarizat altfel de­cât prin hotărâri de-ale guver­nului. Este necesar să se sublinieze fal­sitatea acestei pretenţii-A maghiarizat Ungaria numai prin mijloacele ce le­ implică un proces istoric? Dar cum se pot sus­ţine cu seninătate asemenea falsuri, pe cari cel din urmă cunoscător al purtărilor regimului maghiar le poate desminti ? Dar cine a impus Românilor uniţi episcopia de Ilajdu-Dorog, pe care avea de gând s’o com­­­plecteze cu una maghiară orto­doxă, în vederea înfiinţării căreia s’a adus în fruntea bisericii orto­doxe române renegatul Mangra? Dar cine a uitat ordonanţa prin care oraşul Turda a fost făcut i­­naccesibil Românilor ce voiau să se stabilească acolo ! Işi închipuie d. Wilier, că s’a uitat ordonanţa prin­ care guvernul maghiar din 1917 a interzis Româ­nilor să cumpere pământ? Işi închipuie deputatul lui Bras­sói Lapok“, că noi am uitat acele sinistre ordine ministeriale, prin care s’a făcut maghiarizarea copii­lor români găsiţi? Dar maghiarizarea liceului ro­mânesc din Beiuş, al cărui cente­nar îl vom serba în iunie anul acesta, tot chestie de istoric proces de maghiarizare a fost? Sau ce a fost acea zonă culturală de acum un deceniu al­­ tipului Apponyi, întruchipătorul literal al „istoricului proces de maghiari­zare“? Am citat numai câteva exemple, ele sunt însă edificatoare. Am mai putea continua. Nu ven­dem însă necesitatea. Dimpotrivă, socotim că ar fi o impietate ca să­­tulburăm bunele raporturi între partidul maghiar cel săsesc şi aed al d-lui Maniu, acum în preajma revoluţiei” de la Alba-Iulia, pe care o pregătesc în comun, în aplauzele Budapestei. Este şi acesta sfârşitul „procesu­lui istoric“­ "La ROMĂ leg®!® SflKSURESD Regele VICTOR EMANUEL 6sresp©intí(3SB§&5B diai Ponta al zsarui Parisian 5,©M©fid5esü“, anunță că In urma tensiunea dintre WL­S« Victor EtnamuseB, r®s§58@ italiei și e§„ fousselini, re» ar fi decis să aitedîc®, în favoarea fiului său iterî©, «are va purta titlul de Ura&erto 11. iRadori. ■KBeKHHBHHMB CUM TRĂIM în România . O adunare de oameni de bine ţi­nută la Cernăuţi pentru combate­rea tuberculosei, ne-a adus aminte că n’avem destule mijloace sani­tare pentru a preveni sau a mic­şoră, un flagel de-o atât de catas­trofală importanţă. Dar în discuţiile cari se dau la noi în jurul tuberculosei am ,im­­presiunea că se uită anumiţi fac­tori cari contează în judecata boa­­le. Desigur ne lipsesc sanatorii, case de odihnă. Sp­italele noastre nu sunt amenajate pentru a cores- punde­ cerinţelor de azi în comba­terea îmgrozitoarei boale. Dar ceea ce ne pare mai grav, es­te că întreaga ambianţă socială ro­mânească duce la întinderea flage­lului. Trăim în condiţiile cele mai admirabile pentru desvoltarea tu­berculozei. Suntem sticla cu gela­tină pe care coloniile de microbi se pot desvolta. Suntem „Casa Mörtel“, în sensul că ne-am clădit o viaţă care sfidează cele mai ele­mentare principii sanitare. Casele noastre sunt umede şi sunt prost construite. Casele noa­­tre cu rari excepţiuni au bucătă­rii murdare în care dorm şi servi­tori. Casele noastre în fine rareori au o instalaţie chiar elementară de baie, socotindu-se că o atare anexă este un lux aproape desfrânat... îmi aduc aminte că biata Regina Draga asasinată în Serbia, a fost dela început privită ca o fiinţă per­versă de către damele din Serbia, p’iptracă s’a aflat că ea întrebuin­ţează un aparat higienic, de cură­ţire corporală ! Cam aceeaşi mentalitate se pare că e şi la nai, unde baia este con­siderată ca o inutilitate. Sunt oraşe din provincie şi nu din cele mai mici, cari n’au un stabiliment de băi publice. In Bucureşti chiar sunt atât de puţine atari stabili­mente şi preţul unei băi relativ a­­tât de ridicat pentru oamenii cu venituri mici, încât ne dăm seama de ce fel de curăţenie corporală se bucură o mare parte dintre cetă­ţenii bucureşteni. In privinţa aceasta medicii de spitale pot să afirme lucruri cu a­­devărat îngrozitoare. Apoi alimentaţia noastră . Oa­menii cu mijloace modeste, dau pe băutură ceea ce ar putea să consu­me ei şi familia lor , iar hrana este sau murdară sau nesubstanţială. Se mai fac apoi economii de la hra­nă în familiile modeste, pentru ca stăpâna casei să se poată îmbrăcă elegant, adică disproporţional cu condiţiile sociale ale bărbatului. Bucătăriile publice la restaurante apoi sunt si ele în­tr’un hal de mur­dărie, cum numai razziile regreta­tului si bunului meu prieten docto­rul Haralambie Botescu ştia să ni le facă cunoscute ! In restaurante ,,de tout premier ordre“ murdăria domnea. Si în oraşe atât de insalubre, în­tr’o viată atât de contrară higie­nei, se va putea o­are combate cu folos tuberculosa . Dar această boală este la ea aca­să în România. Facem totul, prin felul nostru de-a trăi, ca să o avem veșnic între noi! PETRONIUS (Ăl» .ultSUmSm. •5:,: ■-****»%. -iu’AuSai ZI CU ZI D. Maniu a devenit agresiv şi violent D-sa declară că dacă ,nu va veni la guvern curând la pu­tere, va face o revoluţie şi va, in­tra în pământ sah la Jilava. D. Maniu vrea să fie tragic. Nu va, intra decât numai la Jilava. * „Dreptatea“ anunţă că trei mii de oameni aşteptau la Cluj in fata redacţiei „Patriei". Că au aşteptat în frig, să le aducă d-nul Maniu pe tipsie, retragerea gu­vernului aceasta e chestie de in­teligenţă personală, dar că s-au ales cu ceva din aşteptare, a­­ceasta nici „Dreptatea“ nu poate Rîi-o afirme. Luni, 26 Martie. — La restau­rantul Luzana a avut loc ieri o „întâlnire camaraderească“ a căpitanilor din regimentul vână­torilor de... putere. Comanda a avut-o căpitanul Ion Mihalache. Şi parcă-l aud dând comenzi ca la „Dacia“: —La baterii, copii! Năvăliţi! Ura!.. Băieţii năvălesc la bateriile cu vin. — Trageţi! răcneşte căpitanul Mihalache. Camarazii execută comanda fă­ră şovăire, golind... bateriile. — încetaţi tragerea! Zadarnic, băieţii sug mereu. Intervine d. Maniu: — Pe loc repaus! Comanda şefului e tardivă. Bă­ieţii Sunt în repaus în... tranşeele de sub mese, frânţi de focul pro­priilor lor baterii. Pe podea zace „piramida’­ sti­clelor golite. ...Spre dimineaţă, d. D. R. Ioa­­niţescu transportă pe luptători, cu căruţele la domicilii. O schimbare da nume Marţi, 27 Martie. — Vădit emo­ţionat de elogiile pe care i le a­­duce presa maghiară, în legătu­ră cu hotărîrea sa de a se jertfi la Alba Iulia, d. Virgilică Ma­­gearu, ca să sporească entuzias­mul legitim maghiar, s’a hotărît să-şi schimbe numele armenesc de Magearu în acela pur româ­nesc de Maghearu. Situaţia unui guvern imaginar Miercuri, 28 Martie. — D. Vaier Moldovan, unul din cei câţiva maniaci ai d-lui Iuliu Maniu, crede că dacă guvernul se retra­ge „se va îngreuna mult situaţia guvernului Maniu, care va avea să întâmpine cea mai dârză re­zistenţă din partea liberalilor“. Situaţia „guvernului Maniu“ nu se va îngreuna pentru simplul motiv că guvernul n’o să se re­tragă. In schimb se va îngreuna sigur situaţia d-lui Iuliu Maniu, care în cele din urmă n’o să mai fie nici „prim ministru“ al opo­ziţiei, cum se crede singur, nici „rege neîncoronat“ cum îl crede d. .Dem. Dobrescu. Acorduri... originale Joi 29 Martie.— Un june ave­­rescan care a fost subsecretar de Stat în guvernul de cărămizie a­­mintire, este nemulţumit de con­­diţiunile acordului încheiat pen­tru regularea datoriilor noastre de războiu către Franţa. Singurele acorduri de extrem de fericită inspiraţiune făcute de vre-un guvern, până acum, ră­mân aşa­dar în concepţia d-sale, tot numai acelea privitoare la fiarele vechi, la forcepsurile şi la siringile aduse în ţară pe tim­pul subsecretariatului său. Cele­lalte n’au nici măcar meritul ori­ginalităţii. D. Maniu a început „lupta naţională“ Vineri, 30 Martie. — Anumita presă atribue domnului Maniu ur­mătoarele cuvinte în legătură cu hotărîre­a acestuia de a răsturna, cu orice preţ, guvernul: „Eu, lupta politică contra gu­vernului şi partidului liberal am terminat-o. De acum înainte în­cep lupta naţională"1. Că d. Iuliu Maniu a terminat lupta contra guvernului nu prea se vede.. Dar că a început „lupta naţională“ se vede din entuzias­mul pe care această luptă­­ a pro­vocat în opinia publică maghiară care de-abia aşteaptă... revoluţia d-lui Maniu. Aşa luptă naţională da, sic un­gurii. Trei semnă­riri Sâmbătă, 31 Martie.­­­in ma­­­nifestul partidului naţional-ţără­nesc adresat Basarabiei de d-l Pantalon Ulipr,a zis şi rânjetul bolşevic, populaţia este invitată la Alba-Iulia „unde se va hotărî soarta României şi a noroadelor trăitoare în ea“. Semnat de d-nii Halippa şi Stere, manifestul ar fi rămas expresia celui mai curat sentiment naţional dacă el ar fi purtat şi semnătura lui Bujor, „dascălul de istorie naţională“ al d-lui Halippa. INCHEE»! Bazat săptămânal Regimentul vânătorilor de­■■ putere, Sa efoaf,­­ 0 schim­bare da mime. — Situaţia unui guvern imaginar. — A­­corduri... originale. — D. Maniu a început „lupta na­­ţională“. — Trei semnături ECOURI S­tatistica activităţii oficiilor mui,­telui de pietate din Praga — refugiul multor oameni săraci — este foarte interesantă. Astfel h1 Februarie crt. cele două oficii prin­cipale au acordat împrumuturi în valoare de 4.387430 coroane cehe, iar în acelaş interval s’au plătit de către debitori 3.650.280 coroane cehe aşa că rulmentul celor două oficii e destul de respectabil. (Ceps). N­u de mult a fost dată la iveală o statistică a orbilor de război şi a invalizilor din Cehoslo­vacia In anul 1927 erau la Cehoslovacia 318 orbi de război, alti 14 orbi de In afară de 17, toţi sunt cel puţin în parte, asiguraţi din punct de vedere material. In cursul anului 1927 au mai fost cumpăraţi şi re­partizaţi 8 câini-călăuze, 29 orbi au căpătat subvenţii mărite. Cheltue­­lile pentru îngrijirea orbilor de război s’au urcat în 1927 la 71.601 coroane cehe. Dintre ceilalţi invalizi, erau de­claraţi la oficiul dăunaţilor de răz­boi pe ziua de 31 Decembrie 1927, 591 invalizi, cari au pierdut în răz­boi o mână şi 7 cari au pierdut am­bele. 2.398 invalizi sunt fără un pi­cior şi 220 fără ambele picioare. Cheltuelile pentru îngrijirea orto­pedică a invalizilor au fost în 1927 de 7.645.366 coroane cehe (37 mi­lioane lei). (Ceps). _________ INT.

Next