Viitorul, mai 1928 (Anul 20, nr. 6059-6082)
1928-05-01 / nr. 6059
\ 1 A. a. _rl. faţă de Neam, Ţară şi Dinastie, dăndu-ne toate puterile în scopul unirei şi consolidărei acestei ţări Sforţările noastre ale tuturor au fost încununate de izbândă pentru că au fost izvorâte dintr’o adâncă Domnilor. Cu nespusă bucurie, am venit în mijlocul populaţiei acestei senimne provincii, jumătatea vechei Moldove, — ca, împreună lestaţi în dragostea de neam si de ţară, să sărbătorim împlinirea a zece ani de la ziua cea mare a neamului, când poporul Basarbean, liberat de jug strain, într’o măreaţă însufleţire naţională, a proclamat unirea şi Reîntoarcerea la sânul patriei române, de la care fusese rupt prin tr’im act de silnicie si de mare nedreptate istorică. ^ Domnilor, înfăptuirea marelui act national al realipirei voluntare a Basarabiei la România, este o urmare si aplicatitate firească si logică a principiului naţionalităţilor şi a dreptului recunoscut popoarelor de a decide singure de soarta lor, principiu uman şi liberator ce domină astăzi conştiinţa universală a întregei lumi civilizate şi pe baza căruia, în timpul din urmă s'au constituit state noui, iar altele au reînviat prin emanciparea lor de sub stăpâniri străine. Insusi actualul regim politic rus, — instituit prin revoluţie — după ce a proclamat ideea unei păci fără anexiuni între popoarele beligerante, apoi prin declaraţia dela 8/18 Noembrie 1918 a proclamat ,,egalitatea şi suveranitatea popoarelor din Rusia, precum şi dreptul acestor popoare de a dispune de ele însăşi până chiar la despărţirea şi constituirea unor state independente“! Iar în executarea acestor principii a încheiat tratate cu Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, toate aceste state independente astăzi şi care, în urma revoluţiei ruse s’au emancipat de dominaţia acestui mare stat, declarăndu-se republici independente pentru a trăi şi desvolta o viaţă naţională liberă şi de sine stătătoare. In concordonantă deci cu desfăşurarea acestor evenimente, Basarabia, provincie curat Moldovenească, s’a declarat mai întâi o republică federativă, recunoscută de guvernul rus de pe vremuri, apoi a trecut la forma politică a unei republici independente, iar ca încheiere firească a acestei evoluţii, poporul basarabean, odată liber pe spartacul, conştient de necesităţile sale naţionale de conservare şi de propăşire, cum şi sub îndemnul puternic al sufletului şi inimii sale româneşti, a proclamat unirea cu patria România, cu care a format în cursul veacurilor o unitate indivizibilă geografică şi economică şî de care o lega aceias origină Daco-romană cum si un trecut sepiar de viaţă comună plină de jertfe şi cu aceleaşi aspiraţiuni. Legitimitatea deplină a acestei uniri a fost recunoscută formal de marii noştri Aliaţi, pe consideraţiuni etnice, istorice si geografice, constatate la faţa locului, şi avem toată speranţa că şi Rusia de care ne apropie o credinţă creştină comună şi cu care am dori să păstrăm cele mai bune raporturi de vecinătate, necontrazise de nici un interes, va sfârşi prin a recunoaşte drepturile noastre indiscutabile asupra acestei părţi din vechea Moldovă, cu un caracter şi o populaitie curat moldovenească (română), lucru ce se confirmă dacă mai este trebuinţă, şi prin faptul că chiar dincolo de Nistru, în imediata vecinătate cu Basarabia, s’a întemeiat, sub egida cârmuirei ruse, o republică moldovenească alcătuită din elemente moldovene care în cursul vremii au pătruns dincolo de Nistru pe teritoriul Rusiei, ceea ce implică în mod necesar densitatea populaţiei moldoveneşti în ţinutul dintre Prut şi Nistru. Acest ţinut al nostim, dealtmintrelea, nici nu mai poate înfăţişă pentru Rusia de astăzi interesul care altă dată a putut explica, fără a justifica însă, subjugarea nedreaptă, deoarece tendinţele vechi ale Rusiei ţariste de expansiune în Balcani, prin România, având ca obiectiv principal Constantînopole, nu se pot menţine mai departe în situaţiunea se domneşte azi acolo cum şi în noua ordine internaţională bazată pe principiul superior de libertate a popoarelor, pe care însuşi noul regim politic al Rusiei l-a aplicat, recunoscând ca state naţionale independente provinciile de odinioară ale Rusiei imperialiste. Iar în ceea ce priveşte voinţa populaţiei băştinaşe moldoveneşti — în număr covârşitor — a acestei provincii, de a rămâne pe vecie unită cu patria să de veacuri şi care în definitiv, nici nu poate interesa la file străine, ci numai cele două părţi din aceiaşi ţară, reunite acum zece ani, — în această privinţă, nu există şi nici că ar putea exista vre-o îndoială asupra voinţei şi sentimentelor ei de unire şi înfrăţire, căci acestea s’au manifestat, liber şi cu entuziasm, nu numai în momentul unirei prin Sfatul Tarei, organul legitim şi legal recunoscut deînsuşi guvernul rus, dar şi de atunci încoace prin tot modul de a se fi comportat al acestei populaţii şi în special prin alegerile făcute pe baza votului universal, cu care ocazie nu s’a afirmat nici un glas care să exprime dorinţa revelurei asupra actului istoric al unirei şi mai puţin, dacă se poate, a reîntoarcerei sub cârmuirea rusă. La aceiaşi concluziune se ajunge cu o simplă comparaţie, în linii mari, intre situaţia acestei provincii sub regimul de opresiune ţarist si condiţia ei de dezvoltare normala si liberă dela unirea cu România. In adevăr, regimul tarist nu s’a mărginit numai a înlocui limba româna cu ega rusă în toate ramurile de administraţie a organizarei de stat, ceeace, evident, mgreuia mult viata unei populaţii curat, româneşti, cu totul străină de limba rusă, dar s’a mers mult mai departe în scopul desnaţionalizării, căci s’a îndepărtat limba româna chiar din biserică şi din şcoală. Astfel numărul credincioşilor veniţi la biserică s’a tot rărit ca şi orice contact cu clericii al căror cuvânt mi-l înţelegeau, iar împiedicarea înfiinţăm oricărei şcoli româneşti şi a predărei limbei române măcar ca obiect de studiu — pe când minoritarilor li se îngăduia şcoli naţionale — a făcut ca populaţia bază morală şi fiindcă lucrăm şi vom lbra pe aceiaşi bază. Avem toată nădejdea şi toată încrederea în viitorul de cultură şi prosperitate al acestei ţări şi al acestui neam pe veci unită, băştinaşă jupîdovană să rămână într’o ignoranţă completă, ştiutorii de carte, după însăşi statisticile ruse, nefiind decât 7,5 % bărbaţi sî 1,7 % femei. In această stare de sărăcie morală şi intelectuală, populatia acestui ţinut a mai găsit o dificultate şi în desvoltarea economică şi socială prin lipsa căilor de comunicaţie în număr îndestulător, ceea ce a lăsat multe centre de populaţie a acestui ţinut într’o adevărată izolare păgubitoare oricărei propăşiri. Cu totul altul este aspectul acestei provincii dela unire încoace Din chiar momentul unirei, reîn-A. S. n. PRINCIPELE NICOLAE traducându-se în toate ramurile de administraţie publică limba naţională română şi menţinându-se ordinea şi liniştea peste tot, s’a îndrumat viaţa de aici spre dezvoltarea eî normală. Apoi slujba religioasă în biserică făcându-se fără restricţiuni în limba română, a sporit de îndată numărul credincioşilor veniţi să găsească hrana sufletească în preceptele morale şi înălţătoare ale religiei creştine, iar în şcoli de toate categoriile, înmulţite considerabil, învaţă astăzi carte un număr de 275.637 elevi, din care aproape 200.006 în şcolile româneşti, ceea ce înainte de orice profit cultural îmbucurător, dovedeşte oricui că dacă populaţia acestui ţinut a rămas sub regimul ţarist lipsită de cea mai elementară cultură, ea totuşi a rămas refractară desnaţionalizării urmărite şi cut acea mândrie daco-romană proprie laAlteţă Regală, înaltă Regentă, Domnilor şi Doamnelor, S’au împlinit zece ani dela actul Unirii celei Mari. Cu cât ne depărtăm de vâltoarea evenimentelor, în care el s’a desfăşurat, cu atât putem mai bine să ne dăm seama de marea însemnătate, ce el are în istoria neamului românesc. Acest canonit trecut a despărţit neamul în regiuni politice deosebite, căzute dearândul jertfă în luptele sale de apărare. Ardealul, Bucovina şi Basarabia sunt pe rând cotropite, Vechiul Regat rămânând singur să menţie nestinsă flacăra pentru a arăta putinţa unui trai propriu chiar redus, iar în ziua când va suna ceasul desrobirei celei mari pentru a putea nu numai vorbi în numele neamului întreg, dar şi înfăptui punând toată autoritatea şi forţa lui în joc. 1918 reprezintă astfel ultimul inel al unui lung lanţ de jertfe, de lupte, a mii de ani de viaţă chinuită, pentru un neam ce a voit, a ştiut şi a putut să devie stăpân pe soarta lui. Prin acest trecut, prin această muncă laolaltă de apărare, făcută peste toate hotarele politice pe nedrept trase între noi, trebue să judecăm anul 1918. Numai astfel putem înţelege înlesnirea şi însufleţirea cu care s’a făcut Unirea cea Mare, în ziua când fiecare provincie robită a fost pusă în stare, prin intrarea României în război şi să-şi arate dorinţa ce zăcea de veacuri în sufletul ei. 1918 închide etapa suferinţelor, uneltirilor şi cotropirilor, căci de la el înainte pentru întăiaşi dată, neamul nostru stăpăn pe întregul teritoriu naţional, poate tot la un loc şi în libertate să-şi aşeze soarta după însuşirile şi năzuinţele sale. Cu acest an putem zice că începe adevăratul trai al neamului românesc. Iată de ce el merită să fie sărbătorit. Dar sărbătorirea lui trebue să ne trezească nu numai conştiinţa de ceea ce el oglindeşte din trecut, dar şi a zorilor ce el deschide pentru viitor. Să nu ne mulţumim azi de a preamări izbânda trecutului, ci să-i arătăm recunoştinţa dăndu-ne seamei sale şi-a păstrat graiul, tradiţia şi naţionalitatea, adică bunurile morale cel mai preţioase ale omului. Sub raportul căilor de comunicaţie, şoselele pietruite au fost aproape triplate, iar liniile ferate aproape dublate faţă de situaţia dinaintea unirei, şi astfel viaţa economico-socială a dobândit un puternic impuls şi tinde să se dezvolte din ce în ce mai mult. In fine, întemeerea justiţiei româneşti şi unificarea legislativă şi în această parte a ţării sunt menite să dea toată siguranţa raporturilor vieţii juridice, să contribuie la dezvoltarea ei şi să aducă o contribuţiune binefăcătoare unităţei de gândire juridică şi unitate sufleteşti ce va desăvârşi opera de unitate politică. In aceste condiţiuni şi cu perspectivele fireşti de îmbunătăţire ce nu vor întârzia să se producă, este pe deplin justificată starea sufletească şi spiritul populaţiei de aci, cu totul favorabile unirei, în care la un moment dat au găsit siguranţe vieţei şi averei, cum şi toate garanţiile de viitor ale unei desvoltări spirituale în limba naţională şi a unei activităţi liniştite în toate domeniile, menite a duce la propăşirea acestei provincii şi în consecinţă la întărirea întregului stat român. Pentru a grăbi acum progresul acestui ţinut, întârziat în dezvoltarea lui normală, prin starea în care intenţionat a fost ţinut subt cârmuirea străină, este imperios necesar să se desfăşoare în toate ramurile de activitate o muncă stăruitoare într-o completa solidaritate naţională şi adeseori cu o uitare desăvârşită de sine în interesul patriei. Simţimântul naţional ce a stăpânit sufletul Românilor trebuie să menţină mai departe la aceiaşi înălţime deasupra tuturor circumstanţelor împotrivitoare — inerente vieţei — şi în acest mod suntem siguri că progresul realizat aici în cei zece ani de la unire va fi dus in curând mult mai departe spre propăşirea deplină a scumpei noastre patrii. Unitatea naţională a poporului nostru, aşezată pe temelii puternice, fiind o condiţiune esenţială nu numai sub raportul siguranţei sale externe, dar şi din punctul de vedere al posibilităţii dezvoltării lui complecte, potrivit însuşirilor specifice rasei, poporul român, astăzi reîntregit, conştient de menirea sa în lume şi de trăinicia cu care a resistat la toate vicisitudinile secolelor , îşi va urma în linişte şi doritor de pace, opera de organizare internă, cu simţiminte de justiţie şi înfrăţire. Faţă de toţi conlocuitorii patriei comune şi cu voinţa neînfrântă de menţinerea unităţei naţioale azi definitiv consolidată şi a realizărei unei depline propăşiri a României întregite. Cu aceste simţiminte, să zicem cu toţii: Trăiască România reîntregită ! Trăiască M. S. Regele Mihai I una de datoria mare ce se impune pentru viitor generaţiei care a avut fericirea să vadă încheiată sub ochii ei o luptă victorioasă, în care s’a trudit şi jertfit un neam întreg atâtea veacuri. In primul rând să nu uităm că aşezământul ce ne dăm nu este al unui Stat creat de bunăvoinţa sau de interesele altora, ci al unui stat născut din putinţa şi dorinţa de viaţă liberă a unui neam plin de viaţă, cu însuşiri şi cu năzuinţe corespunzătoare nevoilor civilizaţiei moderne. Interesul general european de care am ştiut să ne legăm mereu soarta, jertfele şi truda îndelungată ce am dat, nu numai ne-au făcut factori necesari propăşirei liniştite a regiunei în care trăim, nu numai a impus recunoaşterea drepturilor noastre prin tratate, dar dă acestor tratate în ceea ce ne priveşte o tărie şi maia mare. In aceste condiţiuni, în perioada de imediată trecere dela trecutul greu şi îndelungat, la viitorul frumos şi plin de făgădueli ce întrevedem, să nu ne mirăm nici de greutăţile ce am întâmpina, sau de nedumeririle ce se arată câteodată în cale, dar după atâta aşteptare, nici de nerăbdarea legitimă de a dobândi cu un ceas mai devreme roadele nouei situaţii politice. Să ne reamintim însă că cu cât opera de îndeplinit este mai mare cu atât şi sforţările de făcut trebue să corespundă măreţiei ei. Şi atunci datoria zilelor noastre, aceea de îndrumare a României eşită nouă din întregire, trebue, cum ziceam, să o cercetăm la lumina acestui an 1918. Cu cât despărţirea de până ori între fraţi a fost mai adâncă, cu atât azi trebue să-i opunem unirea şi înfrăţireape toate tărâmurile, nu numai aceea ce ne-au dat-o în forma ei definitivă actele politice din 1918, dar şi ceea ce poate izvorî din fapte şi din o continuă acţiune, pentru a aşeza soarta neamului deaci înainte prin munca laolaltă într’un gând şi suflet a tuturor Românilor. 1918, luminând viitorul prin trecut, ne arată că faţă de despărţirea de eri se impune ca o imperioasă nevoie a asigurării situaţiei politice dobândite prin organizarea regimului unitar de Stat pe tot teritoriul naţional. Această nevoie este urgentă şi faţă de aşezarea încă plăpândă ce a suferit în urma ultimei conflagraţiuni regiunea în care trăim. Trebue cu hotărâre să căutăm, oriunde le vom găsi pregătite pentru a le folosi, orice energii disponibile ale neamului. Cu acest gând de înfrăţire de iubire pentru România Mare, să căutăm să-i asigurăm la hotare şi înăuntru un trai liniştit necesar muncii rodnice şi mai intensive ce se cere. In acelaş scop, reamintindu-ne suferinţele noastre în lungile veacuri de robie, să ştim, azi,liberi, să întindem tuturor cetăţenilor români, oricare ar fi neamul şi credinţa lor, putinţa de a-şi găsi, în cadrul intereselor şi traiului firesc al Statului naţional român, propăşirea deopotrivă cu aceea a massei covârşitoare a acelor cu care convieţuesc.’Asigurând aceastăpace în afară şi înăuntru, apărăm, nu numai un mare interes, pentru consolidarea României întregite, dar şi unul european, prin menţinerea principiilor, Statului naţional, întărite din nou prin ultimele tratate de pace. Să nu uităm că aceste principii au fost chemate să însemneze un nou pas în evoluţia Statelor moderne înlăturând ultimele rămăşiţe ale Europei medievale şi aşezând un nou regim de viaţă liberă a popoarelor din centrul Europei. Desrobirea din 1918 a fost din afară, dar şi din năuntru, una fără alta nu putea fi asigurată. lată de ce, când 1918 ne deschide viitorul, să nu uităm că energia totală disponibilă în Statul român nu poate fi folosită decât menţinând principiile democratice cu care a pornit la 1818, prima acţiune de desrobire politică a românismului. Printr- o democraţie sănătoasă trebue să dăm putinţa masei celei mari a poporului de a se ridica în toate ramurile de activitate acolo unde poate năzui. Dar ca stat atât de transformat prin ultimele evenimente şi făcând parte dintr’o regiune încă plăpândă în consolidarea ei, să avem grija să-i asigurăm un trai liniştit, pentru ca poporul său ţinut în întuneric până ori, să poată prin cultură şi muncă să se întărească. Nu deschizând poftele ce nu se pot împlini, nu învrăjbind pe cei ce trebue să lucreze laolaltă pentru a rodi, nu uitând obligaţiile ce avem fiecare pentru interesul obştesc, vom asigura existenţa unui adevărat şi durabil regim democratic atât de necesar consolidării României Mari. Trebue în viaţa liberă de azi să arătăm lumei că Statul românesc este al unui popor hotărît de a merge înainte cu propăşirea civilizaţiei, dar, ca un popor cuminte şi cumpătat el nu poate fi nici moştenitorul tradiţiilor medievale, care au dus imperii mari la distrugere, nicinu vrea să facă încercărilenesocotite, care au dus pe altele la ruina lor. Despărţirea politică de ieri a neamului a făcut ca unde părţi din teritoriul naţional să fie în mod inegal înzestrate, să fie legate în mod artificial de centre culturale, economice sau financiare, în afară de el,Basarabia fără organizare financiară proprie, fără căi ferate, şosele, fără porturi, deşi scăldată de Dunăre şi Mare, simte mai mult ca oricare alta din provinciile liberate această deosebire şi nevoie ca după Unirea din 1918 să se dea Statului român atât omogenitatea tuturor povinciilor sale, cât şi o reorganizare proprie şi de sine stătătoare a ţării întregite. Tot astfel ca ţinut agricol, ea este mai interesată ca oricare altă provincie la programul de consolidare finanțară ce am întreprins prin stabilizarea ce putem face azi. Odată ce consolidarea financiară a statului a fost dobândită, trebue să înlesnim organizarea normală a creditului privat de tot felul și în special a celui agricol, iar prin împrumut să putem începe înzestrarea ţării în nouile sale condiţii. Dar precum trecutul înainte de 1918 înseamnă nu numai întunerecul, dar nedreptatea şi dezinteresarea pentru massa cea notare a poporului nostru, tot astfel după 1918 grija principală trebue să fie în satisfacerea nevoilor de interes obştesc în adâncime, şi deci cât mai multă. Iată de ce, după trecerea valiaarei celei mari şi asigurarea conditiunilor indispensabile şi urgente unui trai normal alStatului, trebue să dăm intereselor administratiunilor locale o preocupare deosebită. Intr’un Stat modern, naţional şi democratic, nu prin autonomia medievală necesară Statelor neomogene, iar după înfrăţirea din 1918, nu prin despărţire şi izolare putem găsi împlinirea acestei nevoi, ci prin descentralizare cât mai bine organizată şi coordonată cu traiul general al Statului pentru a spori prin folosirea energiei împrăştiate pe tot teritoriul pe acea obşeatscă. Vom obţine astfel şi repeziciunea executărei datorită împărţirii muncii şi prin controlul celor direct interesaţi o înlesnire a ei. Iată în trăsăturile sale generale, programul ce isvorăşte din Unirea cea Mare■ Cu cât am fost până la 1918, prin o soartă vitregă, despărţiţi şi puşi în neputinţă de a munci, a ne lumina şi a ne apăra laolaltă, cu atât de aci înainte trebue să căutăm să ne unim intr’un gând şi într’un suflet, pentru ca prin însuşirile alese ale poporului român, să punem în valoare cât mai repede şi mai complect condiţiile nu mai puţin prielnice cu care providenţa a înzstrat teritoriul nostru naţional. Programul ce schiţăm fiind izvorât din învăţămintele ce putem trage din scurtul timp ce a trecut de la Unire şi din nevoile României Întregite, nu poate fi prin caracterul său de înfrăţire decât al tuturor bunilor Români, o grijă a Ţării întregi şi ca atare, îl proclamăm azi în această, sală în care Sfatul Ţării a fălit prin votul său primul act al Unirii celei Mari. I-aducem acestui Sfat cu acest prilej nu numai prinosul de recunoştinţă al Ţării întregi, dar să ne legărim aici ca, precum neamul şi-a făcut datoria ce i s’a însemnat în ziua când legiunile romane treceau Dunărea, precum România Mică de ori şi-a făcut pe a ei, când în numele neamului a luat apărarea intereselor lui, precum întreg acest neam şi-a făcut pe al lui, răspunzând aşteptărilor puse într’însul şi cerând într’un singur glas Unirea dela Tisa şi Nistru până la Mare, ca tot astfel conştienţi de acest trecut încheeat la 1918 să ne îndeplinim în condiţiuni mai prielnice obligaţiile ce ne dau jertfele trecutului şi năzuinţele viitorului. înalţă Regenţa. Domnule Prim-ministru, Domnule fost preşedinte al Sfatului ţării Domnilor, Reprezentant al Senatului, al Sfatului ţării întregite, îmi îndeplinesc la rândul meu, îndatorirea de a evoca amintirea neperitoare a M. S- Regelui Ferdinand I, care a înfăptuit această întregire, începută aci prin măreţul eveniment a a cărui aniversare o comemorăm astăzi. El a trecut la posteritate, plâns de un întreg popor chemat de el la o viaţă nouă. Strălucirea faptelor lui, exemplul virtuţilor şi al jertfelor lui vor servi acestui popor de călăuză îmbărbătându-i şi luminându-i calea. Basarabia sărbătorind desrobirea ei cu un nobil avânt din partea tuturor fiilor ei, ne evoacă figura gloriosului Suveran şi-şi înalţă către el inima sa recunoscătoare, mândră de libertatea şi conştiinţa de ceiace este, de ceia ce reprezintă în cadrul grandios al operii realizate. A fost dat, într-adevăr Regelui Ferdinand I, născut la isvoarele limpezi ale Dunării, ca această operă să-şi ia începutul prin readucerea la patrimoniul străbun a pământului unde bătrânul fluviu îşi sfârşeşte cursul său maestos şi unde prin gurile lui continentele primesc şi-şi revarsă nesecabilele lor avuţii. S’a creat astfel o întocmire, care nu e numai a noastră, ci e de ordin general european şi care impune ca Basarabia să rămână pentru totdeauna parte integrantă a României, interese primordiale, dictând ca ea, cu poziţiunea ei predomnitoare să nu poată aparţine decât unui stat de ordine, consacrat exclusiv desvoltării sale, paşnice cu directivele statornice ale organizaţiunii occidentale şi ale civilizaţiei existente, cari trebuesc păstrate neatinse. Prin Dunărea basarabeană, opera regelui Ferdinand I ne conferă la acest punct capital geografic o înaltă misiune cu mari răspunderi şi cu mari datorii, cărora România va şti în toate împrejurările a le face cu vrednicie faţă. O adâncă emoţiune stăpâneşte clipa de faţă. Ea evoacă amintiri, care năvălesc dintr’ult trecut îndepărtat, cresc şi cu cât se desluşesc mai mult, cu atât ne fac să dăm un mai mare preţ sărbătoaRoman stăpâneşte ,’de la munţi până la ţărmul mare. Alexandru cel Bun îşi coboară bourii până la Cetatea Albă. Ştefan ridică Cetatea Orheiului şi pe cea a Sorocei, iar răzeşii lor de azi sunt strănepoţii voinicilor aduşi de Marele Voevod. Veac după veac Prutul a curs prin mijlocul ţării, în dreapta şi în stânga apelor lui, din Carpaţi la Nistru, era numai Moldova. Cât sânge s’a vărsat în luptele contra vrăjmaşilor pentru ca hotarulţării să rămână Nistrul. A bătut însă un ceas blestemat în viaţa neamului nostru; la 1812 Prutul a devenit hotar între fraţii, care aveau aceeas obârşie, vorbeau aceiaşi limbă, şi cărora li se cădeaun viitor comun, precum comun le fusese trecutul. In dorul unor zile mai bune, când soarele să rasară din nou în aceiaş tară dela Carpati la Nistru, neputând pricepe de ce soatra li fusese vitregă, cei de dincoace spuneau apei ce îi despărţea de cei de dincolo ,rei de astăzi. Mircea ne apare Domn al amândorora malurilor Dunării până la Marea cea mare. Petru Muşat îşi întinde hotarele până la Hotiir. vi , înaltă Regenţă, Domnilor Actul emanat dela Sfatul Ţării din Chişinău, prin care s’a proclamat în ziua de 28 Martie 1918, realipirea Republicei moldoveneşti, adiderea unirii In ziua de 26 Februarie 1918, au venit d-nii Incuipet, preşedintele Sfatului Ţării şi dr. Ciugureanu preşedintele Consiliului de miniştri al Republicei, cu misiunea de a propune guvernului român să procedeze imediat la înfăptuirea unirii, spunând că în Basarabia totul era gata. Eram atunci preşedintele Consiliului şi deci propunerea mi-a fost adresată mie. Am răspuns delegaţiei basarabene, că vestea ce ne-o aducea nu putea decât să ne umple sufletul de bucurie. Pe al meu în special, în care dorinţa unirii avea un dublu resort, căci prin originea familii mele, prin naşterea şi copilăria mea aparţineam Basarabiei, iar prin educaţia şi activitatea vieţii mele, aparţineam Regatului. Am adăugat însă, că spre adânca mea părere de rău, consideraţiuni foarte serioase mă obligau să amân înfăptuirea acestui mare act. Şi aceasta pentru a-i pune pe temelii atât de sănătoase, din punct de vedere internaţional, încât să poată rezista unor viitoare eventuale contestaţiuni. Le-am explicat, că nu era destul ca Basarabia să fie proclamată de sine stătătoare, ci mai era necesar ca suvranitatea ei să fie recunoscută căci numai atunci autorităţile de drept ar fi putut dispune de soarta ei. Am sfătuit pe delegaţii basarabeni, ca în raporturile cu celelalte republici din Rusia să se pună pe picior de egalitate, — ceeace deasemenea s’a făcut. De fapt mai era încă un alt motiv, care mă obliga să amân realizarea unirii. La Buftea, delegaţii Puterilor Centrale îmi propusese cu câteva zile înainte, să renunţ la Dobrogea şi să primesc în schimbul ei Basarabia. Am refuzat net de a discuta măcar cea mai mică cesiune teritorială. In orice caz, în ziua de 28 Martie 1918, s’a înfăptuit acel mare act, care constitue un titlu de bine merit către Patrie, pentru aceia cari au avut norocul şi curajul să-l desăvârşească. Doi ani şi jumătate mai târziu, fiind iarăşi în capul guvernului şi găsindu-mă printr’o coincidenţă din cele mai fericite, în rima de 20 Oc„Prutule dac’ai săca Noi ca fraţii ne-om avea, Etăţi de cruce, frai de sânge După mine n’aimai plânge Şi Prutul a secat! L’au secat acum zece ani cei care n’au putut fi desnaţionalilizaţi , cei care au rămas tot moldoveni, şi-au păstrat nu numai graiul strămoşesc, dar şi credinţa nestrămutată că într’o zi ne vom găsi iarăş la un loc. Ziua aceea a sosit! Aci, în această sală, acum zece ani Sfatul ţării republice democratice moldoveneşti a declarat în numele poporului Basarabiei unirea cu România. Unirea aceasta e pentru totdeauna, aşa spune votul Sfatului Ţării. Pentru totdeauna a vrea întreaga suflare românească de pretutindeni. Pentru totdeauna au vrut-o eroii, care şi-au jertfit viaţa pentru întregirea neamului nostru. Pentru totdeauna o cer cei care au suferit şi au plâns mai bine de o sută de ani de acest pământ care, deşi veacuri dearândul fusese stropit cu sânge românesc, nu mai era al nostru. Pentru totdeauna o strigă din mormintele lor Voevozii, care s’au străduit întru apărarea ţinutului dintre Prut şi Nistru. Uniţi, aşa cum suntem geograficeşte, să fim pentru totdeauna uniţi şi sufleteşte. Şi îrn clipa aceasta înălţătoare, în dragostea ce avem pentru neamul şi ţara nostră, ca un omagiu adus trecutului şi un cald salut viitorului, din adâncul inimii să ne spunem unii altora : ,,Tu-mi eşti frate, eu ţi-s frate In noi toţi un suflet bate". ...Şi acest suflet să-l închinăm cu toţii pentru înălţarea şi consolidarea patriei. In numele Adunării Deputaţilor voiu să aduc prinos de admiiratiune, marelui act istoric înfăptuit acum zece ani de Sfatul Ţării, î numele întregului popor basarabean.tombrie 1920, în Chişinău, întâmplarea a voit că pe când asistam în catedrală la serviciul religios1, mi s’a adus vestea că ambasadorii Marilor Puteri Aliate au semnat protocolul prin care se recunoaşte unirea Basarbiei cu România. La sfârşitul serviciului divin, după cuvântarea I. P. S. S. Gurie, am dat citire telegramei şi am explicat asistenţei importanţa acelui act prin care se recuoştea implicit Basarbiei, calitatea de stat suveran, cu dreptul de a dispune de sine în momentul unirei. Se implinea deci şi acea condiţiune urmărită în 1918, prin demersul pe lângă Puterile aliate, pentru a se regula situaţia internaţională a tinerei republici. Aceste trei acte: invitarea de a participa ca stat independent la negocierile de la Buftea în Februarie 1918, proclamarea unirei din Martie 1918 şi protocolul unirii semnat de ambasadori în 1920, se completează reciproc şi aşează realipirea Basarabiei la Patria Mumă, Mumă, pe templii solide şi definitive. Au fost spirite rătăcite, care n’au crezut în trăinicia acestei alipiri. Cu timpul ele dacă n’au dispărut cu totul, au devenit atât de rare, încât astăzi nici nu mai merită vreo luări în seamă. Mai sunt însă unii, cari cred, că alipirea nu a fost un bine, sau că cel puţin nu s’a făcut dela unire încoace, atât cât se putea face. Cât de greşiţi sunt aceştia! ,Voi povesti un mic episod. In ziua de 29 iulie 1925, am plecat pe un timp foarte frumos, cu automobilul din Ungheni, la 8 dimineaţa şi urmând un anumit itinerar de vreo 60 km, trebuia să ajung la Chişinău, după mici opriri, prin unele puncte, între 2 şi 3 după amiază. S-a întâmplat însă, că pe la mijlocul zilei, a dat o mică ploaie. Drumurile au devenit imediat impracticabile pentru automobile şi nu am putut sosi la Chişinău decât cu mari greutăţi şi numeroase peripeţii, în cari boii au avut un rol important, la ora 3 noaptea. Mergând la club, unde mai eram aşteptat, am spus, că o astfel de întârziere din cauza drumurilor n’ar fi fost cu putinţă în Moldova, pentru că în cei 106 ani, cât a fost oblăduirea rusească, Basarbia a stat pe loc. Iar Moldova a propăşit şi de aceea e brăzdată de numeroase căi de comunicaţie, necunoscute în Basarabia, — afară de părţile unde a început a se aşterne şosele dela unire încoace. Greşesc acei cari cred, că nu s’a făcut destul, pentru că ei uită că România a ieşit dintr’un război groaznic, pe timpul căruia, trei sferturi din ţară a fost ocupate de duşmani şi în peripeţiile căruia pe lângă devastările duşmanului, a pierit obună parte din floarea tuturor caselor sociale şi a tuturor profesiunilor. Suntem încă în perioada de refacere. Sforţările sunt îndreptate în sensul să ne ridicăm mai întâi la nivelul de dinainte de război, iar pentru Basarabia să facem a se şterge cu totul starea de inferioritate în desvoltarea ei, datorită celor 106 ani de domnie străină, precum şi revoluţia prin care a trecut. Numai în urmă, vom fi în stare să ne gândim la mai departe. Să fie încredinţaţi basarabenii, că dacă nu, s’a făcut şi nu se face cât s’ar fi dorit nu numai de basarabeni, dar de toată lumea, s’a făcut şi se face cu siguranţă, maximum din ce este omenesc cu putinţă. Să contribuim prin urmare şi mai departe cei bine intenţionaţi, în sforţările noastre comune, pentru propăşire şi cu siguranţă că cu toate cârurile celor lipsiţi de simţul realităţii, va veni in curând ziua, în care să nu se mai găsească niciunul în această frumoasă provincie, care să nu recunoască în fundul conştiinţă sale, că unirea a fost din toate punctele de vedere, o binecuvântare cerească şi să slăvească pe acei de cari s’a servit destinul neamului pentru desăvârşirea marelui act patriotic, a cărui a 10-a aniversare, o sărbătorim astăzi. Cuvântarea JLS.it. Principelui CuvântareaHui Milă I. Brătianu Prim-ministru Prim-ministrul Cuvântarea d-hil preşedinte al Senatului C. Nicolaescu Senatul aduce omagiul său Sfatului ţării, reprezentanţilor poporului basarabean, cari în mijlocul primejdiilor, călăuziţi numai de iubirea patriei şi a neamului ne-au redat un întins şi frumos ţinut strămoşesc, smuls din trupul Moldovei, prin înţelegerea trădătoare a două imperii de pradă, acum prăbuşite la pământ. Actul lor ne apare măreţ şi impunător, eşit din adâncul sufletului lor românesc la ceasul hotărîtor şi mult aşteptat al reînvierii naţionale care suna. Revenind cea dintâiu la tulpina ei istorică, Basarabia a premers marilor evenimente încheiate în apoteasa triumfală dela Alba lulia — cetatea-simbol a unirii şi a solidaritatii noastre, unde coroana lui Mihai Viteazul şi a lui Ştefan cel Mare a încins fruntea augustă a Regelui Ferdinand, vrednicul şi strălucitul lor urmaş-Recunoştinţă şi onoare Sfatului ţării, care îndeplinindu-şi chemarea ne-a pregătit marele eveniment, pentru ţinutul înstrăinat de la vatra lui, într’o vastă împărăţie despotică. Poporul basarabean a găsit în vitalitatea lui de rasă puterea neînfrântă de a rezista, de a-şi păstra neatinsă fiinţa lui în toată că a Basarabiei, la sânul Patriei mume, este unul din punctele de primul ordin în istoria neamului. Importanţa lui este covârşitoare şi justifică pe deplin entuziasmul cu care este sărbătorită a zecea lui aniversare. Sunt însă alte două evenimente pe care le pot numi complimentare, dar care au şi ele o vădită importanţă prin faptul că" completează"şi dau tărie actului Unirei. Şi de aceea, cred, că este bine să fie reamintite în această solemnă împrejurare. Cam cu o lună înainte de proclamarea emirii, a avut loc la Iaşi pri- , . mul contact între reprezentanţii auplenitudinea,^ ni^ toată nealteratat torizaţi ai republicei Moldoveneşti „i.i s_ şi guvernul Regatului român în veei vigoareUn bloc masiv de granit pe care nimic nu l-a putut roade, nimic nu l-a putut descompune şi întreg acest bloc ni s’a reîntors primul la temeiul României Mari, pe care ea s’a ridicat falnic, de-a pururi reconstituită. De zece ani trăim frăţeşte laolaltă şi voinţa, mulţumirea adâncă a Basarabiei s’a manifestat energic şi neîndoios. Un plebiscit tacit a avut de atunci continuu loc, fără putinţa unei alte interpretări. Toate încercările potrivnice au rămas şi vor rămâne zadarnice în faţa faptului de înaltă dreptate istorică îndeplinit, unind indisolubil pe acei cari de veacuri îndelungate au vieţuit şi suferit împreună şi şi-au creat dreptul şi titlul lor imprescriptibil de a fi opozabil tuturor. România Mare în hotarele ei intangibile de astăzi, reprezintă în răsăritul Europei un element necesar al ei de apărare şi de echilibru. Sub nici o formă acte de injustiţie şi de spoliaţiune nu se vor mai putea produce. Plin de emoţie îmi închei cuvântarea urând, — interpret fidel al sentimentelor Senatului, — Basarabiei scumpe, zile luminoase, zile fericite, cari s’o facă să uite durerile şi amărăciunile trecutului şi cu speranţa deplină a viitorului să se simtă de veci alipită la sânul patriei mume. Mai urez ca sărbătoarea măreaţă de astăzi să îi întărească pe toţi în credinţă şi la aspiraţiunile noastre şi sub domnia M. Sale Regelui Mihai I, pe care un întreg popor îl înconjoară cu dragostea şi devotamentul său, opera gloriosului său predecesor, să-şi urmeze înainte în mijlocul păcii şi al prosperităţii, calea destinelor ei de glorie şi de mărire. Să trăiască M. Sa Regele Mihai I! Să trăiască înalta Regentă. Să trăiască România! . . Cuvâmtarea «Mult, BL Săveaim cuvâsstarea d-lui ieia®ral D-l VINTILA I. C. BRATIANU D-l DEM. I. NICOLAESCU D-l N. N. SAVEANU D-l general AVERESCH. VáTORáIi V