Viitorul, mai 1928 (Anul 20, nr. 6059-6082)

1928-05-01 / nr. 6059

\ 1 A. a­­. _rl. faţă de Neam, Ţară şi Dinastie, dăndu-ne toate puterile în scopul unirei şi consolidărei acestei ţări Sforţările noastre ale tuturor au fost încununate de izbândă pentru că au fost izvorâte dintr’o adâncă­­ Domnilor. Cu nespusă bucurie, am venit în mijlocul populaţiei acestei senimne provincii, jumătatea vechei Mol­dove, — ca, împreună lestaţi în dra­gostea de neam si de ţară, să săr­bătorim împlinirea a zece ani de la ziua cea mare a neamului, când poporul Basarbean, liberat de jug strain, într’o măreaţă însufleţire naţională, a proclamat unirea şi Reîntoarcerea la sânul patriei ro­mâne, de la care fusese rupt prin tr’im act de silnicie si de mare ne­dreptate istorică. ^ Domnilor, înfăptuirea marelui act national al realipirei voluntare a Basara­biei la România, este o urmare si aplicatitate firească si logică a principiului naţionalităţilor şi a dreptului recunoscut popoarelor de a decide singure de soarta lor, principiu uman şi liberator ce do­mină astăzi conştiinţa universală a întregei lumi civilizate şi pe baza căruia, în timpul din urmă s'au constituit state noui, iar altele au reînviat prin emanciparea lor de sub stăpâniri străine. Insusi actualul regim politic rus, — insti­tuit prin revoluţie — după ce a proclamat ideea unei păci fără anexiuni între popoarele belige­rante, apoi prin declaraţia dela 8/18 Noembrie 1918 a proclamat ,,egalitatea şi suveranitatea popoa­relor din Rusia, precum şi dreptul acestor popoare de a dispune de ele însăşi până chiar la despărţi­rea şi constituirea unor state in­dependente“! Iar în executarea aces­tor principii a încheiat tratate cu Finlanda, Estonia, Letonia, Litua­nia şi Polonia, toate aceste state independente astăzi şi care, în urma revoluţiei ruse s’au emanci­pat de dominaţia acestui mare stat, declarăndu-se republici inde­pendente pentru a trăi şi desvolta o viaţă naţională liberă şi de sine stătătoare. In concordonantă deci cu desfăşurarea acestor evenimente, Basarabia, provincie curat Moldo­venească, s’a declarat mai întâi o republică federativă, recunoscută de guvernul rus de pe vremuri, apoi a trecut la forma politică a unei republici independente, iar ca încheiere firească a acestei e­­v­oluţii, poporul basarabean, odată liber pe sparta­cul, conştient de necesităţile sale naţionale de con­servare şi de propăşire, cum şi sub îndemnul puternic al sufletu­lui şi inimii sale româneşti, a pro­clamat unirea cu patria România, cu care a format în cursul veacu­rilor o unitate­ indivizibilă geogra­fică şi economică şî de care o lega aceias origină Daco-romană cum si un trecut sepia­r de viaţă comună plină de jertfe şi cu aceleaşi aspi­­raţiuni. Legitimitatea deplină a acestei uniri a fost recunoscută formal de marii noştri Aliaţi, pe consideraţiuni etnice, istorice si geografice, constatate la faţa lo­cului, şi avem toată speranţa că şi Rusia de care ne apropie o cre­dinţă creştină comună şi cu care am dori să păstrăm cele mai bune raporturi de vecinătate, necontra­zise de nici un interes, va sfârşi prin a recunoaşte drepturile noas­tre indiscutabile asupra acestei părţi din vechea Moldovă, cu un caracter şi o populaitie curat mol­dovenească (română), lucru ce se confirmă­ dacă mai este trebuinţă, şi prin faptul că chiar dincolo de Nistru, în imediata vecinătate cu Basarabia, s’a întemeiat, sub egida cârmuirei ruse, o republică moldo­venească alcătuită din elemente moldovene care în cursul vremii au pătruns dincolo de Nistru pe teritoriul Rusiei, ceea ce implică în mod necesar densitatea populaţiei moldoveneşti în ţinutul dintre Prut şi Nistru. Acest ţinut al nostim, dealtmintrelea, nici nu mai poate înfăţişă pentru Rusia de as­tăzi interesul care altă dată a pu­tut explica, fără a justifica însă, subjugarea nedreaptă, de­oarece tendinţele vechi ale Rusiei ţariste de expansiune în Balcani, prin România, având ca obiectiv prin­cipal Constantînopole, nu se pot menţine mai departe în situaţiunea se domneşte azi acolo cum şi în noua ordine internaţională bazată pe principiul superior de libertate a popoarelor, pe care însuşi noul regim politic al Rusiei l-a aplicat, recunoscând ca state naţionale in­dependente provinciile de odinioa­ră ale Rusiei imperialiste. Iar în ceea ce priveşte voinţa populaţiei băştinaşe moldoveneşti — în nu­măr covârşitor — a acestei pro­vincii, de a rămâne pe vecie unită cu patria să de veacuri şi care în definitiv, nici nu poate interesa la file străine, ci numai cele două părţi din aceiaşi ţară, reunite a­­cum zece ani, — în această pri­vinţă, nu există şi nici că ar putea exista vre-o îndoială asupra voin­ţei şi sentimentelor ei de unire şi înfrăţire, căci acestea s’au mani­festat, liber şi cu entuziasm, nu numai în momentul unirei prin Sfatul Tarei, organul legitim şi legal recunoscut de­­însuşi guver­nul rus, dar şi de atunci încoace prin tot modul de a se fi compor­tat al acestei populaţii şi în spe­cial prin alegeri­le făcute pe baza votului universal, cu care ocazie nu s’a afirmat nici un glas care să exprime dorinţa revelurei asu­pra actului istoric al unirei şi mai puţin, dacă se poate, a reîntoarce­­rei sub cârmuirea rusă. La aceiaşi concluziune se ajunge cu o simplă comparaţie, în linii mari, intre si­tuaţia acestei provincii sub regi­mul de opresiune ţarist si condiţia ei de dezvoltare normala si liberă dela unirea cu România. In ade­văr, regimul tarist nu s’a mărginit numai a înlocui limba româna cu ega rusă în toate ramurile de ad­ministraţie a organizarei de stat, ceeace, evident, mgreuia mult via­ta unei populaţii curat, româneşti, cu totul străină de limba rusă, dar s’a mers mult mai departe în sco­pul desnaţionalizării, căci s’a în­depărtat limba româna chiar din biserică şi din şcoală. Astfel nu­mărul credincioşilor veniţi la bi­serică s’a tot rărit ca şi orice con­tact cu clericii al căror cuvânt mi-l înţelegeau, iar împiedicarea înfiinţăm oricărei şcoli româneşti şi a predărei limbei române măcar ca obiect de studiu — pe când mi­noritarilor li se îngăduia şcoli na­ţionale — a făcut ca populaţia bază morală şi fiindcă lucrăm şi vom lb­ra pe aceiaşi bază. Avem toată nădejdea şi toată încrederea în viitorul de cultură şi prosperi­tate al acestei ţări şi al acestui neam pe veci unită, băştinaşă jupîdovană să rămână într’o ignoranţă completă, ştiutorii de carte, după însăşi statisticile ruse, nefiind decât 7,5 % bărbaţi sî 1,7 % femei. In această stare de sărăcie morală şi intelectuală, popu­latia acestui ţinut a mai găsit o dificultate şi în desvoltarea econo­mică şi socială prin lipsa căilor de comunicaţie în număr îndestu­lător, ceea ce a lăsat multe centre­­ de populaţie a acestui ţinut într’o­­ adevărată izolare păgubitoare ori­cărei propăşiri. Cu totul altul este aspectul aces­tei provincii dela unire încoace Din chiar momentul unirei, reîn-A. S. n­. PRINCIPELE NICOLAE traducându-se în toate ramurile de administraţie publică limba naţio­nală română şi menţinându-se ordi­nea şi liniştea peste tot, s’a îndrumat viaţa de aici spre dezvoltarea eî normală. Apoi slujba religioasă în biserică făcându-se fără restric­­ţiuni în limba română, a sporit de îndată numărul credincioşilor ve­niţi să găsească hrana sufletească în preceptele morale şi înălţătoare ale religiei creştine, iar în şcoli de toate categoriile, înmulţite con­siderabil, învaţă astăzi carte un număr de 275.637 elevi, din care a­­proape 200.006 în şcolile româneşti, ceea ce înainte de orice profit cul­tural îmbucurător, dovedeşte ori­cui că dacă populaţia acestui ţinut a rămas sub regimul ţarist lipsită de cea mai elementară cultură, ea to­tuşi a rămas refractară desna­­ţionalizării urmărite şi cut acea mândrie daco-romană proprie la­Alteţă Regală, înaltă Regentă, Domnilor şi Doamnelor, S’au împlinit zece ani dela actul Unirii celei Mari. Cu cât ne depărtăm de vâltoarea evenimentelor, în care el s’a des­făşurat, cu atât putem mai bine să ne dăm seama de marea însemnă­tate, ce el are în istoria neamului românesc. Acest­ canonit trecut a despărţit neamul în regiuni politice deose­bite, căzute dearândul jertfă în luptele sale de apărare. Ardealul, Bucovina şi­ Basarabia sunt pe rând cotropite, Vechiul Regat ră­mânând singur să menţie nestinsă flacăra pentru a arăta putinţa u­­nui trai propriu chiar redus, iar în ziua când va suna ceasul des­­robirei celei mari pentru a putea nu numai vorbi în numele neamu­lui­ întreg, dar şi înfăptui punând toată autoritatea şi forţa lui în joc. 1918 reprezintă astfel ultimul inel al unui lung lanţ de jertfe, de lup­te, a mii de ani de viaţă chinuită, pentru un neam ce a voit, a ştiut şi a putut să devie stăpân pe soar­ta lui. Prin acest trecut, prin a­­ceastă­ muncă laolaltă de apărare, făcută peste toate hotarele politi­ce pe nedrept trase între noi, tre­bue să judecăm anul 1918. Numai astfel putem înţelege înlesnirea şi însufleţirea cu­ care s’a făcut Unirea cea Mare, în ziua când fie­­care provincie robită a fost pusă în stare, prin intrarea României în război şi să-şi arate dorinţa ce zăcea de veacuri în sufletul ei. 1918 închide etapa suferinţelor, uneltirilor şi cotropirilor, căci de la el înainte pentru întăiaşi dată, neamul nostru stăpăn pe întregul teritoriu naţional, poate tot la un loc şi în libertate să-şi aşeze soarta după însuşirile şi năzuinţele­ sale. Cu acest an putem zice că începe adevăratul trai al neamului româ­nesc. Iată de ce el merită să fie sărbă­torit. Dar sărbătorirea lui trebue să ne trezească nu numai conştiin­ţa de ceea ce el oglindeşte din tre­cut, dar şi a zorilor ce el deschide pentru viitor. Să nu ne mulţumim azi de a preamări izbânda trecutului, ci să-i arătăm recunoştinţa dăndu-ne sea­mei sale şi-a păstrat graiul, tradiţia şi naţionalitatea, adică bunurile morale cel mai preţioase ale omu­lui. Sub raportul căilor de comu­nicaţie, şoselele pietruite au fost aproape triplate, iar liniile ferate aproape dublate faţă de situaţia dinaintea unirei, şi astfel viaţa economico-socială a dobândit un puternic im­puls şi tinde să se dez­volte din ce în ce mai mult. In fine, întemeerea justiţiei româ­neşti şi unificarea legislativă şi în această parte a ţării sunt me­nite să dea toată siguranţa rapor­turilor vieţii juridice, să contri­buie la dezvoltarea ei şi să aducă o contribuţiune binefăcătoare uni­­tăţei de gândire juridică şi uni­tate­ sufleteşti ce va desăvârşi o­­pera de unitate politică. In aceste condiţiuni şi cu perspectivele fi­reşti de îmbunătăţire ce nu vor întârzia să se producă, este pe de­­plin justificată starea sufletească şi spiritul populaţiei de aci, cu totul favorabile unirei, în care la un moment dat au găsit siguranţe vieţei şi averei, cum şi toate ga­ranţiile de viitor ale unei desvol­­tări spirituale în limba naţională şi a unei activităţi liniştite în toate domeniile, menite a duce la propăşirea acestei provincii şi în consecinţă la întărirea întregului stat român. Pentru a grăbi acum progresul acestui ţinut, întârziat în dezvol­tarea lui normală, prin starea în care intenţionat a fost ţinut subt cârmuirea străină, este imperios necesar să se desfăşoare în toate ramurile de activitate o muncă stăruitoare într-o completa solida­ritate naţională şi adeseori cu o uitare desăvârşită de sine în inte­resul patriei. Simţimântul naţional ce a stăpânit sufletul Românilor trebuie să menţină mai departe la aceiaşi înălţime deasupra tuturor circumstanţelor împotrivitoare — inerente vieţei — şi în acest mod suntem siguri că progresul realizat aici în cei zece ani de la unire va fi dus in curând mult m­ai departe spre propăşirea deplină a scumpei noastre patrii. Unitatea naţională a poporului nostru, aşe­zată pe temelii puternice, fiind o condiţiune esenţială nu numai sub raportul siguranţei sale externe, dar şi din punctul de vedere al po­sibilităţii dezvoltării lui complecte, potrivit însuşirilor specifice rasei, poporul român, astăzi reîntregit, conştient de menirea sa în lume şi de trăinicia cu care a resistat la toate vicisitudinile secolelor , îşi va urma în linişte şi doritor de pace, opera de organizare internă, cu sim­ţiminte de justiţie şi înfrăţire. Faţă de toţi conlocuitorii patriei comune şi cu voinţa neînfrântă de menţinerea unităţei naţioale azi definitiv consolidată şi a realiză­­rei unei depline propăşiri a Româ­niei întregite. Cu aceste simţiminte, să zicem cu toţii: Trăiască România reîn­tregită ! Trăiască M. S. Regele Mihai I una de datoria mare ce se impune pentru viitor generaţiei care a a­­vut fericirea să vadă încheiată sub ochii ei o luptă victorioasă, în care s’a trudit şi jertfit un neam întreg atâtea veacuri. In primul rând să nu uităm că aşezământul ce ne dăm nu este al unui Stat creat de bunăvoinţa sau de interesele altora, ci al unui stat născut din putinţa şi dorinţa de viaţă liberă a unui neam plin de viaţă, cu însuşiri şi cu năzuinţe corespunzătoare nevoilor civiliza­ţiei moderne. Interesul general european de care am ştiut să ne legăm mereu soarta, jertfele şi truda îndelun­gată ce am dat, nu numai ne-au făcut factori necesari propăşirei liniştite a regiunei în care trăim, nu numai a impus recunoaşterea drepturilor noastre prin tratate, d­ar dă acestor tratate în ceea ce ne priveşte o tărie şi maia mare. In aceste condiţiuni, în perioada de imediată trecere dela trecutul greu şi îndelungat, la viitorul fru­mos şi plin de făgădueli ce între­vedem, să nu ne mirăm nici de greutăţile ce am întâmpina, sau de nedumeririle ce se arată câte­odată în cale, dar după atâta aş­teptare, nici de nerăbdarea legiti­mă de a dobândi cu­ un ceas mai de­vreme roadele nouei situaţii politice. Să ne reamintim însă că cu cât opera de îndeplinit este mai mare cu atât şi sforţările de făcut trebue să corespundă măreţiei ei. Şi atunci datoria zilelor noastre, aceea de îndrumare a României e­­şită nouă din întregire, trebue, cum ziceam, să o cercetăm la lumina acestui an 1918. Cu cât despărţirea de până ori între fraţi a fost mai adâncă, cu atât azi trebue să-i opunem unirea şi înfrăţirea­­pe toate tărâmurile, nu numai aceea ce ne-au dat-o în forma ei definitivă actele politice­ din 1918, dar şi ceea ce poate izvorî din fapte şi din o continuă acţiu­ne, pentru a aşeza soarta neamu­lui de­aci înainte prin munca lao­laltă într’un gând şi suflet a tu­turor Românilor. 1918, luminând viitorul prin trecut, ne arată că faţă de des­părţirea de eri se impune ca o imperioasă nevoie a asigurării situaţiei politice dobândite prin organizarea regimului unitar de Stat pe tot teritoriul naţional. Această nevoie este urgentă şi faţă de aşezarea încă plăpândă ce a­ suferit în urma ultimei con­­flagraţiuni regiunea în care trăim. Trebue cu hotărâre să căutăm, oriunde le vom găsi pregătite pentru a le folosi, orice energii disponibile ale neamului. Cu acest gând de înfrăţire de iubire pentru România Mare, să căutăm să-i asigurăm la hotare şi înăuntru un trai liniştit nece­sar muncii rodnice şi mai inten­sive ce se cere. In acelaş scop, reamintindu-ne suferinţele noastre în lungile veacuri de robie, să ştim, azi,li­­beri, să întindem tuturor cetăţe­nilor români, oricare ar fi nea­mul şi credinţa lor, putinţa de a-şi găsi, în cadrul intereselor şi traiului firesc al Statului naţio­nal român, propăşirea deopotrivă cu aceea a massei covârşitoare a acelor cu care convieţuesc.­­’Asigurând această­­pace în afa­ră şi înăuntru, apărăm, nu numai un mare interes, pentru consolida­rea României întregite, dar şi u­­nul european, prin menţinerea principiilor, Statului naţional, în­tărite din nou prin ultimele trata­te de pace. Să nu uităm că aceste principii au fost chemate să însem­neze un nou pas în evoluţia State­lor moderne înlăturând ultimele rămăşiţe ale Europei medievale şi aşezând un nou regim de viaţă li­beră a popoarelor din centrul Eu­ropei. Desrobirea din 1918 a fost din a­­fară, dar­ şi din năuntru, una fără alta nu putea fi asigurată. lată de ce, când 1918 ne deschide viito­rul, să nu uităm că energia totală disponibilă în Statul român nu poate fi folosită decât menţinând principiile democratice cu care a pornit la 1818, prima acţiune de desrobire politică a românismului. Printr- o democraţie sănătoasă trebue să dăm putinţa masei celei mari a poporului de a se ridica în toate ramurile de activitate acolo unde poate năzui. Dar ca stat atât de transformat prin ultimele eve­nimente şi făcând parte dintr’o regiune încă plăpândă în consoli­darea ei, să avem grija să-i asigu­răm un trai liniştit, pentru ca po­­porul său ţinut în întuneric până ori, să poată prin cultură şi mun­că să se întărească. Nu deschi­zând poftele ce nu se pot împlini, nu învrăjbind pe cei ce trebue să lucreze laolaltă pentru a rodi, nu uitând obligaţiile ce avem fiecare pentru interesul obştesc, vom asi­gura existenţa unui adevărat şi durabil regim democratic atât de necesar consolidării României Mari. Trebue în viaţa liberă de azi să arătăm lumei că Statul româ­nesc este al unui popor hotărît de a merge înainte cu propăşirea ci­vilizaţiei, dar, ca un popor cuminte şi cumpătat el nu poate fi nici moştenitorul tradiţiilor medievale, care au dus imperii mari la dis­trugere, nici­­nu vrea să facă încer­cările­­nesocotite, care au dus pe altele la ruina lor. Despărţirea politică de ieri a nea­mului a făcut ca unde părţi din teritoriul naţional să fie în mod i­­negal înzestrate, să fie legate în mod artificial de centre culturale, economice sau financiare, în afară de el,Basarabia fără organizare fi­nanciară proprie, fără căi ferate, şo­sele, fără porturi, deşi scăldată de Dunăre şi Mare, simte mai mult ca ori­care alta din provinciile li­berate această deosebire şi nevoie ca după­ Unirea din 1918 să se dea Statului român atât omogenitatea tuturor povinciilor sale, cât şi o reorganizare proprie şi de sine stătătoare a ţării întregite. Tot astfel ca ţinut agricol, ea este mai interesată ca oricare altă provincie la programul de conso­lidare finanțară ce am întreprins prin stabilizarea ce putem face azi. Odată ce consolidarea finan­ciară a statului a fost dobândită, trebue să înlesnim organizarea normală a creditului privat de tot felul și în special a celui agricol, iar prin împrumut să putem înce­pe înzestrarea ţării în nouile sale condiţii. Dar precum trecutul înainte de 1918 înseamnă nu numai întunere­­cul, d­ar nedreptatea şi dezinteresa­rea pentru massa cea notare a popo­rului nostru, tot astfel după 1918 grija principală trebue să fie în satisfacerea nevoilor de interes ob­ştesc în adâncime, şi deci cât mai multă. Iată de ce, după trecerea valiaa­rei celei mari şi asigurarea condi­­tiunilor­ indispensabile şi urgente unui trai normal al­­Statului, tre­­bue să­ dăm intereselor administra­­tiunilor locale o preocupare deose­bită. Intr’un Stat modern, naţional şi democratic, nu prin autonomia medievală necesară Statelor neo­mogene, iar după înfrăţirea din 1918, nu prin despărţire şi izola­re putem găsi împlinirea acestei nevoi, ci prin descentralizare cât mai bine organizată şi coordonată cu traiul general al Statului pentru a spori prin folosirea energiei îm­prăştiate pe tot teritoriul pe acea obşeatscă. Vom obţine astfel şi re­peziciunea executărei datorită îm­­părţirii muncii şi prin controlul celor direct interesaţi o înlesnire a ei. Iată în trăsăturile sale generale, programul ce isvorăşte din Unirea cea Mare■ Cu cât am fost până la 1918, prin o soartă vitregă, despăr­ţiţi şi puşi în neputinţă de a mun­ci, a ne lumina şi a ne apăra la­olaltă, cu atât de aci înainte tre­bue să căutăm să ne unim intr’un gând şi într’un suflet, pentru ca prin însuşirile alese ale poporului român, să punem în valoare cât mai repede şi mai complect condi­ţiile nu mai puţin prielnice cu care providenţa a înzstrat terito­riul nostru naţional. Programul ce schiţăm fiind izvo­rât din învăţămintele ce putem trage din scurtul timp ce a trecut de la Unire şi din nevoile României Întregite, nu poate fi prin caracte­rul său de înfrăţire decât al tutu­ror bunilor Români, o grijă a Ţă­rii întregi şi ca atare, îl procla­măm azi în această, sală în care Sfatul Ţării a fălit prin votul său primul act al Unirii celei Mari. I-aducem acestui Sfat cu acest prilej nu numai prinosul de recu­noştinţă al Ţării întregi, dar să ne legărim aici ca, precum neamul şi-a făcut datoria ce i s’a însemnat în ziua când legiunile romane treceau Dunărea, precum România Mică de ori şi-a făcut pe a ei, când în numele neamului a luat apărarea intereselor lui, precum întreg acest neam şi-a făcut pe al lui, răspun­zând aşteptărilor­ puse într’însul şi cerând într’un singur glas Unirea dela Tisa şi Nistru până la Mare, ca tot astfel conştienţi de acest trecut încheeat la 1918 să ne înde­plinim în condiţiuni mai prielnice obligaţiile ce ne dau jertfele­ trecu­tului şi năzuinţele viitorului. înalţă Regenţa. Domnule Prim-ministru, Domnule fost preşedinte al Sfatului ţării­ Domnilor, Reprezentant al Senatului, al Sfatului ţării întregite, îmi înde­­­plinesc la rândul meu, îndatorirea de­ a evoca amintirea neperitoare a M. S- Regelui Ferdinand I, care a înfăptuit această întregire, înce­pută aci prin măreţul eveniment a a cărui aniversare o comemorăm astăzi. El a trecut la posteritate, plâns de un întreg popor chemat de el la o viaţă nouă. Strălucirea faptelor lui, exemplul virtuţilor şi al jertfelor lui vor servi acestui popor de călăuză îmbărbătându-i şi luminându-i calea. Basarabia sărbătorind desrobi­rea ei cu un nobil avânt din par­tea tuturor fiilor ei, ne evoacă fi­gura gloriosului Suveran şi-şi înalţă către el inima sa recunoscă­toare, mândră de libertatea şi con­ştiinţa de ceiace este, de ceia­ ce reprezintă în cadrul grandios al operii realizate. A fost dat, într-a­­devăr Regelui Ferdinand I, născut la isvoarele limpezi ale Dunării, ca această operă să-şi ia începutul prin readucerea la patrimoniul străbun a pământului unde bătrâ­nul fluviu îşi sfârşeşte cursul său maestos şi unde prin gurile lui con­tinentele primesc şi-şi revarsă nese­­cabilele lor avuţii. S’a creat astfel o întocmire, care nu e numai a noas­tră, ci e de ordin general european şi care impune ca Basarabia să ră­mână pentru totdeauna parte in­tegrantă a României, interese pri­mordiale, dictând ca ea, cu pozi­­ţiunea ei predomnitoare să nu poată aparţine decât unui stat de ordine, consacrat exclusiv desvol­­tării sale, paşnice cu directivele statornice ale organizaţiunii occi­dentale şi ale civilizaţiei existente, cari trebuesc păstrate neatinse. Prin Dunărea basarabeană, opera regelui Ferdinand I ne conferă la acest punct capital geografic o înaltă misiune cu mari răspun­deri şi cu mari datorii, cărora Ro­mânia va şti în toate împrejură­rile a le face cu vrednicie faţă. O adâncă emoţiune stăpâneşte clipa de faţă. Ea evoacă amintiri, care năvălesc dintr’ult trecut în­depărtat, cresc şi cu cât se deslu­şesc mai mult, cu atât ne fac să dăm un mai mare preţ sărbătoa­Roman stăpâneşte ,’de la munţi până la ţărmul mare. Alexandru cel Bun îşi coboară bourii până la Cetatea Albă. Ştefan ridică Cetatea Orheiului şi pe cea a Sorocei, iar răzeşii lor de azi sunt strănepoţii voinicilor aduşi de Marele­ Voevod. Veac după veac Prutul a curs prin mijlocul ţării, în dreapta şi în stânga apelor lui, din Carpaţi la Nistru, era numai Moldova. Cât sânge s’a vărsat în luptele contra vrăjmaşilor pentru ca ho­tarul­­ţării să rămână Nistrul. A bătut însă un ceas blestemat în viaţa neamului nostru; la 1812 Prutul a devenit hotar între fra­ţii, care aveau aceeas obârşie, vor­beau­ aceiaşi limbă, şi cărora li se cădea­­un viitor comun, precum comun le fusese trecutul. In dorul unor zile mai bune, când soarele să rasară din nou în aceiaş tară dela Carpati la Nistru, neputând pricepe de ce soatra li fusese­ vitregă, cei de dincoace spuneau apei ce îi despărţea de­­ cei de dincolo ,­rei de astăzi. Mircea ne apare Domn al amân­­dorora malurilor Dunării până la Marea cea mare. Petru Muşat îşi întinde hota­rele până la Hotiir. vi , înaltă Regenţă, Domnilor Actul emanat dela Sfatul Ţării din Chişinău, prin care s’a procla­mat în ziua de 28 Martie 1918, rea­­lipirea Republicei moldoveneşti, adi­derea unirii In ziua de 26 Februarie 1918, au venit d-nii Incuipet, preşedintele Sfa­tului Ţării şi dr. Ciugureanu pre­şedintele Consiliului de miniştri al Republicei, cu misiunea de a pro­pune guvernului român să proce­deze imediat la înfăptuirea unirii, spunând că în Basarabia totul era gata. Eram atunci preşedintele Consi­liului şi deci propunerea mi-a fost adresată mie. Am răspuns delega­ţiei basarabene, că vestea ce ne-o aducea nu putea decât să ne umple sufletul de bucurie. Pe al meu în special, în care dorinţa unirii avea un dublu resort, căci prin ori­ginea familii mele, prin naşterea şi copilăria mea aparţineam Basara­biei, iar prin educaţia şi activitatea vieţii mele, aparţineam Regatului. Am adăugat însă, că spre adânca mea părere de rău, consideraţiuni foarte serioase mă obligau să amân înfăptuirea acestui mare act. Şi aceasta pentru a-i pune pe temelii atât de sănătoase, din punct de ve­dere internaţional­, încât să poată rezista unor viitoare eventuale con­­testaţiuni. Le-am explicat, că nu era destul ca Basarabia să fie proclamată de sine stătătoare, ci mai era necesar ca suvranitatea ei să fie recunoscu­tă căci numai atunci autorităţile de drept ar fi putut dispune de soarta ei. Am sfătuit pe delegaţii basarabeni, ca în raporturile cu ce­le­lalte republici din Rusia să se pună pe picior de egalitate, — ceea­ce deasemenea s’a făcut. De fapt mai era încă un alt mo­tiv, care mă obliga să amân reali­zarea unirii. La Buftea, delegaţii Puterilor Centrale îmi propusese cu câteva zile înainte, să renunţ la Dobrogea şi să primesc în schimbul ei Basarabia. Am refuzat net de a discuta măcar cea mai mică cesiu­ne teritorială. In orice caz, în ziua de 28 Martie 1918, s’a înfăptuit acel mare act, care constitue un titlu de bine merit către Patrie, pentru aceia cari au avut norocul şi cura­jul să-l desăvârşească. Doi ani şi jumătate mai târziu, fiind iarăşi în capul guvernului şi găsindu-mă printr’o coincidenţă din cele mai fericite, în rima de 2­0 Oc­„Prutule dac’ai săca Noi ca fraţii ne-om avea, Etăţi de­ cruce, frai de sânge După mine n’ai­­mai plânge Şi Prutul a secat! L’au secat acum zece ani cei care n’au putut fi desnaţionali­­lizaţi , cei care au rămas tot mol­doveni, şi-au păstrat nu numai gra­iul strămoşesc, dar şi credinţa nestrămutată că într’o zi ne vom găsi iarăş la un loc. Ziua aceea a sosit! Aci, în această sală, acum zece ani Sfatul ţării republice­ demo­cratice moldoveneşti a declarat în numele poporului Basarabiei uni­rea cu România. Unirea aceasta e pentru totdea­una, aşa spune votul Sfatului Ţării. Pentru totdeauna a­­ vrea în­treaga suflare românească de pre­tutindeni. Pentru totdeauna au vrut-o eroii, care şi-au jertfit viaţa pen­tru întregirea neamului nostru. Pentru totdeauna o cer cei care au suferit şi au plâns mai bine de o sută de ani de acest pământ care, deşi veacuri dearândul fu­sese stropit cu sânge românesc, nu mai era al nostru. Pentru totdeauna o strigă din mormintele lor Voevozii, care s’au străduit întru apărarea ţinutului dintre Prut şi Nistru. Uniţi, aşa cum suntem geogra­­ficeşte, să fim pentru totdeauna uniţi şi sufleteşte. Şi îrn clipa aceasta înălţătoare, în dragostea ce avem pentru nea­mul şi ţara nostră, ca un omagiu adus trecutului şi un cald salut viitorului, din adâncul inimii să ne spunem unii altora : ,,Tu-mi eşti frate, eu ţi-s frate In noi toţi un suflet bate". ...Şi acest suflet să-l închinăm cu toţii pentru înălţarea şi con­solidarea patriei. In numele Adunării Deputaţilor voiu să aduc prinos de adm­iiratiu­­ne, marelui act istoric înfăptuit acum zece ani de Sfatul Ţării, î numele întregului popor basara­bean.­tombrie 1920, în Chişinău, întâm­plarea a voit că pe când asistam în catedrală la serviciul religios1, mi s’a adus vestea că ambasadorii Ma­rilor Puteri Aliate au semnat proto­colul prin care se recunoaşte unirea Basarbiei cu România. La sfârşitul serviciului divin, după cuvântarea I. P. S. S. Gurie, am dat citire telegramei şi am ex­plicat asistenţei importanţa acelui act prin care se recuoştea implicit Basarbiei, calitatea de stat suve­ran, cu dreptul de a dispune de sine în momentul unirei. Se implinea deci şi acea condiţiune urmărită în 1918, prin demersul pe lângă Pute­rile aliate, pentru a se regula situa­ţia internaţională a tinerei repu­blici. Aceste trei acte: invitarea de a participa ca stat independent la negocierile de la Buftea în Februarie 1918, proclamarea unirei din Mar­tie 1918 şi protocolul unirii semnat de ambasadori în 1920, se com­pletează reciproc şi aşează reali­­pirea Basarabiei la Patria Mumă, Mumă, pe templii solide şi defini­tive. Au fost spirite rătăcite, care n’au crezut în trăinicia acestei alipiri. Cu timpul ele dacă n’au dispărut cu totul, au devenit atât de rare, încât astăzi nici nu mai merită vreo luări în seamă. Mai sunt însă unii, cari cred, că alipirea nu a fost un bine, sau că cel puţin nu s’a făcut dela unire încoace, atât cât se putea face. Cât de greşiţi sunt aceştia! ,Voi povesti un mic episod. In ziua de 29 iulie 1925, am plecat pe un timp foarte frumos, cu auto­mobilul din Ungheni, la 8 diminea­ţa şi urmând un anumit itinerar de vreo 60 km, trebuia să ajung la Chi­şinău, după mici opriri, prin unele puncte, între 2 şi 3 după amiază. S-a întâmplat însă, că pe la mijlocul zilei, a dat o mică ploaie. Drumu­rile au devenit imediat impractica­bile pentru automobile şi nu am pu­tut sosi la Chişinău decât cu mari greutăţi şi numeroase peripeţii, în cari boii au avut un rol important, la ora 3 noaptea. Mergând la club, unde mai eram aşteptat, am spus, că o astfel de în­târziere din cauza drumurilor n’ar fi fost cu putinţă în Moldova, pen­­tru că în cei 106 ani, cât a fost oblă­duirea rusească, Basarbia a stat pe loc. Iar Moldova a propăşit şi de aceea e brăzdată de numeroase căi de comunicaţie, necunoscute în Ba­sarabia, — afară de părţile unde a început a se aşterne şosele dela uni­re încoace. Greşesc acei cari cred, că nu s’a făcut destul, pentru că ei uită că România a ieşit dintr’un război groaznic, pe timpul căruia, trei sferturi din ţară a fost ocupate de duşmani şi în peripeţiile căruia pe lângă devastările duşmanului, a pierit o­­bună parte din floarea tu­turor c­aselor sociale şi a tuturor profesiunilor. Suntem încă în pe­rioada de refacere. Sforţările sunt îndreptate în sensul să ne ridicăm mai întâi la nivelul de dinainte de război, iar pentru Basarabia să fa­cem a se şterge cu totul starea de inferioritate în desvoltarea ei, dato­rită celor 106 ani de domnie străi­nă, precum şi revoluţia prin care a trecut. Numai în urmă, vom fi în­ stare să ne gândim la mai departe. Să fie încredinţaţi basarabenii, că dacă nu, s’a făcut şi nu se face cât s’ar fi dorit nu numai de basara­beni, dar de toată lumea, s’a făcut şi se face cu siguranţă, maximum din ce este omenesc cu putinţă. Să contribuim prin urmare şi mai departe cei bine intenţionaţi, în sforţările noastre comune, pen­tru propăşire şi cu siguranţă că cu toate câru­rile celor lipsiţi de sim­ţul realităţii, va veni in curând ziua, în care să nu se mai găsească niciunul în această frumoasă pro­vincie­, care să nu recunoască în fundul conştiinţă sale, că unirea a fost din toate punctele de vedere, o binecuvântare cerească şi să slă­vească pe acei de cari s’a servit des­tinul neamului pentru desăvârşirea marelui act patriotic, a cărui a 10-a aniversare, o sărbătorim astăzi. Cuvântarea JLS.it. Principelui Cuvântarea­­Hui Milă I. Brătianu Prim-m­inistru Prim-ministrul Cuvântarea d-hil preşedinte al Senatului C. Nicolaescu Senatul aduce omagiul său Sfa­tului ţării, reprezentanţilor popo­rului basarabean, cari în mijlocul primejdiilor, călăuziţi numai de iubirea patriei şi a neamului ne-au redat un întins şi frumos­ ţinut strămoşesc, smuls din trupul Mol­dovei, prin înţelegerea trădătoare a două imperii de pradă, acum prăbuşite la pământ. Actul lor ne apare măreţ şi im­punător, eşit din adâncul sufletu­lui lor românesc la ceasul hotărî­­tor şi mult aşteptat al reînvierii naţionale care suna. Revenind cea dintâiu la tulpina ei istorică, Basarabia a premers marilor evenimente încheiate în apoteasa triumfală dela Alba lu­­lia — cetatea-simbol a unirii şi a solidaritatii noastre, unde coroana lui Mihai Viteazul şi a lui Ştefan cel Mare a încins fruntea augustă a Regelui Ferdinand, vrednicul şi strălucitul lor urmaş-Recunoştinţă şi onoare Sfatului ţării, care îndeplinindu-şi chema­rea ne-a pregătit marele eveni­ment, pentru ţinutul înstrăinat de la vatra lui, într’o vastă împără­ţie despotică. Poporul basarabean a găsit în vitalitatea lui de rasă puterea ne­înfrântă de a rezista, de a-şi păs­tra neatinsă fiinţa lui în toată că a Basarabiei, la sânul Patriei mume, este unul din punctele de primul ordin în istoria neamului. Importanţa lui este covârşitoare şi justifică pe deplin entuziasmul cu care este sărbătorită a zecea lui ani­versare. Sunt însă alte două eveni­mente pe care le pot numi compli­mentare, dar care au şi ele o vădită importanţă prin faptul că" comple­­tează"şi dau tărie actului Unirei. Şi de aceea, cred, că este bine să fie reamintite în această solemnă îm­prejurare. Cam cu o lună înainte de procla­marea emirii, a avut loc la Iaşi pri­- , . mul contact între reprezentanţii au­plenitudinea,^ ni^ toată nealteratat torizaţi ai republicei Moldoveneşti „i.i s_­­ şi guvernul Regatului român în ve­ei vigoare­­Un bloc masiv de gra­nit pe care nimic nu l-a putut roade, nimic nu l-a putut descom­pune şi întreg acest bloc ni s’a reîntors primul la temeiul Româ­niei Mari, pe care ea s’a ridicat falnic, de-a pururi reconstituită. De zece ani trăim frăţeşte lao­laltă şi voinţa, mulţumirea adâncă a Basarabiei s’a manifestat ener­gic şi neîndoios. Un plebiscit tacit a avut de a­­tunci continuu loc, fără putinţa u­­nei alte interpretări. Toate încer­cările potrivnice au rămas şi vor rămâne zadarnice în faţa faptului de înaltă dreptate istorică îndepli­nit, unind indisolubil pe acei cari de veacuri­ îndelungate au vieţuit şi suferit împreună şi şi-au creat dreptul şi titlul lor imprescriptibil de a fi opozabil tuturor. România Mare în hotarele ei in­tangibile de astăzi, reprezintă în răsăritul Europei un element ne­cesar al ei de apărare şi de echili­bru. Sub nici o formă acte de injus­tiţie şi de spoliaţiune nu se vor mai putea produce. Plin de emoţie îmi închei cuvân­tarea urând, — interpret fidel al sentimentelor Senatului, — Basa­rabiei scumpe, zile luminoase, zile fericite, cari s’o facă să uite dure­rile şi amărăciunile trecutului şi cu speranţa deplină a viitorului să se simtă de veci alipită la sânul patriei mume. Mai urez ca sărbă­toarea măreaţă de astăzi să îi­ întărească pe toţi în credinţă şi la aspiraţiunile noastre şi sub dom­nia M. Sale Regelui Mihai I, pe care un întreg popor îl înconjoară cu dragostea şi devotamentul său, opera gloriosului său predecesor, să-şi urmeze înainte în mijlocul păcii şi al prosperităţii, calea des­tinelor ei de glorie şi de mărire. Să trăiască M. Sa Regele Mi­hai I! Să trăiască înalta Regentă. Să trăiască România! . . Cuvâmtarea «Mul­t, BL Săveaim cuvâsstarea d-lui ieia®ral D-l VINTILA I. C. BRATIANU D-l DEM. I. NICOLAESCU D-l N. N. SAVEANU D-l general AVERESCH. VáTORáIi V

Next