Viitorul, noiembrie 1930 (Anul 22, nr. 6823-6848)

1930-11-01 / nr. 6823

Anul al t­ouă­zeci $l doilea No. 6823 4 PAGINI Sâmbătă 1 Noembrie 1930 * «at % % IN TARA Un an------ 700 lei Şase luni------ 350 , Trei luni------ 200 „ In streinătate Un an — — 1400 lei Şase luni — — 700 , Trei luni — — 400 . REDACT­­A­­ ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 (­ STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351 23; Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. 099ESU 3 LEI EX. la TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE 31 IN ACTUALITATE 3 LEI ln TAB. 6 LEI EX. tn STRĂINĂTATE Diversiuni Oficiosul partidului naţional­­ţărănist, care face şi tristul ofi­ciu de organ al guvernului Miro­­nescu, practică într’o măsură e­­xagerata sistemul diversiunilor. II practică cu o insistenţă şi cu o furie care trădează dezesperarea îi frizează inconştienţa. Rolul unui ziar în situaţiunea penibilă în care se găseşte oficio­sul naţional-ţărănist, ar trebui, înainte de toate şi mai mult de­cât ori­când, să apere şi să o­­colească anumite chestiuni şi discuţiuni cari pot trezi o­­pinia publică asupra marilor ră­spunderi şi asupra ireparabilelor greşeli legate de activitatea de guvern a partidului naţional-ţă­­r­ănist. Oficiosul guvernului are nai­vitatea să-şi închipue însă că ,prin metoda diversiunilor, ar pu­tea să distragă atenţiunea opini­ei publice sau să o mistifice, asu­pra dezastrului economic, politic şi moral în care a adus ţara gu­vernarea de două ani a partidu­lui de sub şefia d-lor Maniu şi Mihalache. , Astfel, oficiosul naţional-ţă­­rănist se ocupă de situaţiunea in­ternă din partidul naţional-libe­­ral, inventând fanteziile şi intri­gile cele mai neroade, fără să-şi dea seama de ridicolul la care se expune când opinia publică ve­re că tot ceea ce debitează pe a­­c­eastă temă răsuflată este de­­sminţit zilnic şi cu promptitudine de tot ce se petrece în partidul naţional-liberal, de toate mani­­festaţiunile şi de întreaga acţiu­ne politică a acestui partid. Oficiosul naţional-ţărănist cre­de că prin asemenea mijloace de diversiune va putea să acopere situaţiunea reală şi cu neputinţă de acoperit ce domneşte în parti­dul pe care-l reprezintă şi în gu­vernul pe care este condamnat să-l apere: un partid cu două şefi, sfîşiat de lupte ce se mani­festă în public şi un guvern în care dezorientarea, polemicile şi conflictele dintre miniştri se de­­slănţue prin ziare. Când s’a pomenit în viaţa noa­stră politică un partid şi un gu­vern care să ofere, sub raportul certurilor şi al lipiei de omoge­nitate, spectacolul pe care-l ofe­ră partidul naţional-ţărănist şi surogatul Mironescu de astăzi­­ # Dar oficiosul guvernului are tristul curaj să vorbească şi de­spre politica financiară a parti­dului naţional-liberal în... com­paraţie cu politica financiară a guvernului naţion­al-ţărănist! Aici îndrăzneala şi încercarea de diversiune intră dea dreptul în domeniul inconştienţei. Oficiosul guvernului, care a practicat politica financiară a dezordinei, a dezechilibrărei bud­getare, a risipei, a jafului în a­­verea publică, a concesiunilor scandaloase, a contractului Ste­wart şi a ruinei generale, crede că poate „compara“ rezultatele unei asemenea politici cu politi­ca financiară a partidului libe­ral. Situaţiunea financiară în care se găsea ţara în timpul şi în ur­ma guvernărilor partidului na­ţional-liberal faţă de situaţiunea în care se găseşte astăzi, după două ani de guvernare a partidu­lui naţional-ţărănist, constitue o dovadă prea elocventă, pentru ca opinia publică să nu-şi dea sea­ma, nu de îndrăzneala, ci de ade­vărata inconştienţă a oficiosului naţional-ţărănist. Consecinţele politicii financi­are a guvernării naţional-ţără­­niste, odată cu dezastrul şi pri­mejdiile create de această poliţi­­e nu pot fi acoperite sau ate­nuate prin diversiuni şi prin com­­paraţii, care nu fac de­cât să a­­graveze şi să evidenţieze grelele răspunderi ale partidului de sub c­onducerea d-lor Maniu şi Miha­­lache. NOTE Un film ruşinos Dintr’un roman interesant şi viu, scris cu dibăcia şi cu putinţa în­făptuirilor interne, care caracte­­riză talentul d-lui Liviu Rebreanu, s’a scos un filmi cu numele roma­nului. „Ciuleandrapus în ima­gini succesive, şi însoţit ca orice film inferior la modă de cântece şi sonorităţi, a fost întocmit cu gândul de-a răspândi şi la noi, dar mai ales dincolo de graniţe, pitorescul, specificul românesc. De­sigur concepţiunea de-a răspândi prin amuzamentul filmului so­nor — o scădere a „artei mute” — este vrednică de susţinut, căci mai mult decât conferenţa şi decât articolul de popularizare, influen­ţează aspectul­ distractiv, seria imaginelor plăcute dintr’un spe­ctacol văzut şi ascultat cu plă­cere. Dar par’că e un făcut. De câte­­ori se apelează la filmul original românesc, se reproduc aceiaşi ţărani beţi, aceleaşi case de tro­glodiţi, aceiaşi ţigani ursari. Dinadins se alege din viaţa romă­­­ească, satul, par’că n’am avea o viaţă de oraş civilisat, iar din sat, se alege, printr’un fel de per­versitate, tot ceeace e mai degra­dant, mai sălbatic, mai lipsit de decenţă estetică. Avem în ţară monumente minu­nate, mărturii ale unei culturi bătrâne. — monumente noui arhi­tecturale, o viaţă orăşenească, o viaţă de interioare selecte româ­neşti; nimic din toate acestea nu se cred vrednice a apare pe fil­mul românesc. Pare-se că ne este frică să nu ne arătăm cum sun­tem în formele evolutiv supe­rioare şi să ne preţuiască străinii bine ! Filmul „Ciuleandra” , felul cum este alcătuit, mărturiseşte în chip neîndoios acest spirit de în­josire, care misterios animează pe regisorii filmului românesc . Apar iarăşi ţăranii cei mai mur­dari şi mai neîngrijiţi, cam­ însă — şi aci e inovaţia filmului de care ne ocupăm — nu vorbesc ro­mâneşte decât cu o aproximaţie foarte îndepărtată de limba noa­stră maternă. .Şi atunci ne întrebăm: cum a fost posibil să se inchipuiască un film românesc cu jicnirea tocmai a tot ceea ce este specific româ­nesc; şi cum a fost posibil să se îngădue reprezentarea unei atari fabricaţii şi neestetice şi neinteli­gente ! Nu s’a găsit pentru ilustrarea pitorescului şi caracteristicului nostru, decât filmarea unor scene sălbatice, de primitiv, şi fanta­stic de ridicule ? Pentru o atare înfăptuire cinematografică, de­sigur că s’ar fi găsit bani destui la vrăşmaşii noştri, cari ar fi fost încântaţi să poată a ne discredita cu propriile noastre producţii! Dar a discuta esteticeşte o a­­tare degradantă scădere estetică şi morală, ar fi o acţiune naivă. Cerem ca pe cale de autoritate de stat — poliţie, ori justiţie — să se distrugă filmul „Ciuleandra”. Suntem destul de expuşi lovitu­rilor altora, pentru ca să ne în­găduim şi luxul de a ne discredita­­ noi acasă. . - PETRONIUS O SCRISOARE a CONTEIUI APPONY Contele Appony a trimis alegăto­rilor săi o scrisoare deschisă în care, analizând mai întâia situația politi­că internă din Ungaria, insistă asu­­pra necestății de a se aplica econo­mii integrale. Contele Appony mărtu­risește apoi, că este nevoie de o mo­dificare a politicei economice şi de o i­es­­olt­are democratică în interiorul ţării şi apoi asupra necesităţii unor reforme de adus sistemului electoral actual. Din punctul de vedere al politicei din afară contele Appony aprobă, în genere, activitatea guvernului şi de­clară că prin propria sa experienţă dobândită la Liga Naţiunilor, a con­statat că din an în an s’a îmbunătă­ţit starea de spirit internaţională faţă de Ungaria. Apoi a făcut aluzie la chestiunea dinastică, spunând: „Un adolescent a trecut pragul vârstei adulte. E mo­ştenitorul Coroanei regala ungare; milioane de oameni văd într’ânsul renaşterea glorioaselor tradiţii na­ţionale şi a reorganizării pacinice conform cu condiţiile noui“. CONTELE APPONY­T Hella D. Gh­eo Popp care a stăruit asu­pra folosului ce-l au călătoriile pentru educaţie — mai ales când sunt făcute cu banii statului — a avut dreptate. Numai călătoriile învaţă. Astfel la Atena, unul din participanţii parlamentari a pro­testat contra unor preţuri la birt, strigând în franţuzeşte : „Nous, la delegation“, nu plătim“. „Noi, delegaţia“ — iată o expresie fran­ţuzească vrednică să facă’ geloşi Pe francezi. Adevărat că numai călătoriile deşteaptă pe om ! r !-a 'î .­ „Și baba se piaptănă. (Excelenta sa d. Mihalache s’a întors din Basarabia cu impresii plăcute) D. MIHALACHE: La revedere, popor!... serie de EPISTOLE... Vă promit să vă SCRIU... o nouă Grâu, făină, pâine De câteva luni ţăranul îşi vinde grâul cu doi lei kilogramul. Presa a dat alarma, dar guver­nul ţărănesc al d-lor Maniu şi Mi­­halache, nu s’a mişcat. Cel mult dacă, din interese electorale, în ga­zetele ţărăniste pentru popor,­­ s’a demonstrat că acest preţ este normal, pentru că el nu se stabi­leşte în ţară ci depinde de situaţia mondiala. Deci guvernul nu e vi­novat ci... liberalii cari agită! Că preţul de doi lei kilogramul de grâu e normal faţă de preţul mondial,­­ e un adevăr. D-l Tail­ored Constantinescu a dovedit-o cu cifre. Căci, pe când preţul­ mondial al vagonului de grâu, astfel cum era stabilit de bursa din Chicago la 23 Octombrie se cifra la 49.8­50 lei vagonul, — preţul OFICIAL la Brăila era de 34.080 lei vagonul, iar la Galati de 28.000 lei vagonul, — cu toate că, fată de distanta la centrele de desfacere europene, tre­buia să coteze mai mult decât pre­ţul mondial de la Chicago! Este deci o diferenţă în minus de 15.000 —20.000 lei la vagon faţă de preţul oficial! Dar la rândul lui acest preţ nu se realizează de ţăran, ci înregistrăm o nouă diferenţă de circa 10.000 Iei la vagon, — sătea­­nul obţinând aproximativ numai 18.000—20.000 lei pentru 19.000 de kilograme grâu! Cauzele acestei situaţii detesta­bile, a acestei spolieri a ţărănîmei, sunt cunoscute: guvernul n’a or­ganizat exportul, a lăsat pe ţăran pe mâna speculanţilor, l’a demora­lizat punându-i sechestre fiscale pe grâne şi vânzându-i-le în lici­taţii fictive. Şi aşa, pe nimic, aproape tot grâul a trecut în mâna samsarilor, fie pentru export, fie pentru con­sumul intern. Cooperativele n’au desfăşurat nici o activitate, căci chiar cumpărările pentru­ Stat, s’au făcut tot dela intei­mediaţi. Dar iată că guvernul s’a trezit! D-l Madgeanu, eterna muscă ce bâzâie în jurul calului care trage căruţa Statului român, — a intrat în funcţiune. D-sa urmăreşte azi urcarea preţului intern al grâului, — azi când grâul a eşit din mâi­nile ţăranilor găsindu-se în acele ale intermediarilor şi ale mora­rilor. Şi pentru aceasta s’a numit o co­­misiune, care încasează diurne, pertractează şi avizează. Iar d. Madgearu face expozeuri în con­sfătuiri ministeriale, în delegaţii economice, in consilii de miniştri şi vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte mereu până ce ţăranii nu vor mai avea nici un bob de grâu. Atunci se va da soluţia: se va scumpi pâinea. D. Madgearu a şi argumentat cu anticipaţie, pentru a preveni pe samsari să-şi complecteze stocurile: „producătorii au făcut destule sa­­crifcii pentru consumatori în pri­mii ani după războiu,­­ să facă a­­cum şi consumatorii jertfe pentru producători“. Perfect. Dar cu o condiţie: să nu se facă pentru samsari, pentru morari şi pentru brutari. Ori, nepăsarea criminală de până azi duce tocmai la acest rezultat: păturile sărace de la ora­şe şi chiar ţăranii, vor plăti o pâine scumpă, după ce grâul a eșit pe nimic din mâinile producători­lor. Mai mult, chiar statul va plă­ti scump grânele ce-i sunt nece­sare, fără ca prin aceasta să fie a­­jutați producătorii. Grâul s’a vândut eftin, făina va fi scumpă. Făina va fi scumpă — pâinea va fi cu preţ de speculă. Iar guvernul va fi fericit şi d. Madgeanu va trâmbiţa, pretutin­deni că a ridicat preţul intern al grâului, salvând producătorii! Guvernul n’a ştiut să organize­ze exportul de cereale,­­ nu ştie să organizeze nici piaţa internă. Toate momentele prielnice pentru a veni în ajutorul ţărănimei au fost scăpate. Nu s’au făcut la vre­me cumpărături de Stat la preţuri rezonabile, ca în Bulgaria, — nu s’au acordat nici prime de produc­ţie, ca în Ungaria. Azi, prea târ­ziu se recurge la o măsură care, sub un sever control, trebuia să se ia de acum câteva luni. Va fi fără folos pentru­ producători şi extrem de împovărătoare pentru consu­matori. Azi altele sunt mijloacele cu cari trebue să se vină în ajutorul pro­ducătorilor pentru a susţine tot­­odată­ campania de însămânţări. Căci nici samsarii, nici brutarii nu vor ara şi semăna ogoarele. Politica Externă - Alegerile generale din Norvegia — Importanţa cea mare care se dă alegerilor din Norvegia precum şi atitudinea partidului muncitoresc de acolo, nu priveşte numai a­­ceastă ţară, ci are o însemnătate chiar pentru celelalte ţări din Europa. Să nu se uite ca partidul mun­citoresc din Norvegia este cu mult mai radical de­cât oricare alt partid muncitoresc din lume, afară numai de comuniştii din Rusia sovietică. La ultimele ale­geri generale de acum trei ani, acest partid şi-a sporit numărul representanţilor în cameră Stor­ting, cu încă 25, ajungând la un total de 61 mandate din totalul de 150. Dar pe atunci programul oficial al partidului pentru alegeri era încă alcătuit în termeni rezona­bili şi scop de­ a câştiga cât mai multe voturi ale aripei drepte. De astă dată situaţia este cu totul alta. La congresul de astă vară al partidului s’au făcut decla­raţii făţişe în favoarea revoluţiei, la rigoare prin mijloace ilegale şi neconstituţionale. Partidul se lea­pădă de toate idealurile democra­tice şi se declară pentru dictatura proletariatului, cu tot ceea ce acest sistem implică. "■ . Campania electorală este una dintre cele mai intense, ceea ce e şi natural având în vedere gravele chestiuni în joc. Un impozit asu­pra capitalului va fi printre cele dintâi legi pe care un guvern mun­citoresc le va introduce, urmă­toarele fiind dezarmarea com­plectă şi naţionalizarea băncilor. Cei trei şefi principali ai parti­dului şi mişcării muncitoreşti în Norvegia sunt: Un profesor uni­versitar, a cărui origină este o familie burgheză foarte respectată, apoi editorul cotidianului princi­pal al muncitorimei, precum şi preşedintele consiliului sindicate­lor muncitoreşti.­­In momentul de faţă partidul a rupt orice legătură internaţională, dar, până în ulti­mul timp relaţiile sale cu Interna­ţionala moscovită erau dintre cele mai cordiale. De asemeni este interesant să se amintească cum că partidul mun­citoresc din Norvegia nu recu­noaşte sub nici un chip Liga Na­ţiunilor, şi că totdeauna votează contra oricărei contribuţii pentru această instituţie, iar, când va veni acum la putere va­ întrerupe orice relaţii cu Ligi fi­­iPFUIW # & Partidul muncitoresc are ca o­­pozanţi alte trei,, grupări de forţe aproape egale în Storting (ca­meră), Stânga, care-i acum la putere, dreapta şi partidul fermi­­ erilor.­­ Partidul de dreapta este un par­tid eminamente orăşenesc reprezen­tând clasele profesionale şi comer­ciale. Partidul de stânga este în­trucâtva radical, de-o nuanţă cam ca aceea a dreptei partidelor la­buriste din alte ţări. Dreapta se aşteaptă să câştige la aceste ale­geri de la­­5 până la 10, locuri. Stânga speră să se menţie, pe câtă vreme partidul agricol, (al fermie­rilor) care-i de nuanţă conserva­tor — chiar reacţionară, — se cre­de că va pierde câteva locuri. Dar nu există campanie electo­rală fără să aibă şi partea ei co­mică. De exemplu faptul că parti­dul fermierilor a propus 7 candi­daturi chiar în Oslo, oraşul cel mai mare, stârneşte hazul tuturora. Printre aceşti candidaţii sunt un directori­­de ziar, un preot, vre-o doi avocaţi şi... o moaşă! Se înţe­lege, că nici una, din aceste per­soane nu este agricultor, dar speră să atragă voturile unui mare număr de agricultori stabiliţi tem­porar, în oraş cu diferite treburi. « ■ CONGRESELE TINERIMEI LIBERALE Tinerimea liberală, expresia colectivă a puterii de reînprospâ­tare a forţelor vii ale partidului nostru, îşi va ţine congresul re­gional a părţilor transcarpatine, în Cluj la 8—9 Noembrie anul curent. Nu poate fi vorba de o înjghe­bare sau manifestare cu caracter regionalist; acest congres izvore­­şte din importanţa deosebită a mişcărilor tinereşti pentru înca­drarea definitivă a părţilor ali­pite şi din unele exigenţe speci­ale ale organizării tinerimei li­berale. ...v! * ni. Procesul fuziunei sufleteşti, pentru reuşita căruia generaţia unirii a făcut tot ce a putut, tre­buie să fie dus la bun sfârşit de generaţia tinerimei de azi. Ast­fel, din punct de vedere­­ naţio­nal, este o inconmensurabilă uti­litate organizarea, în prim rând, a tinerimei liberale din părţile alipite şi chemarea ei la o muncă colectivă şi conştientă. Ea este mai liberă de prejudecăţile unor bătrâni, cinstiţi în sufletul lor, dar stăpâniţi încă de mentalita­tea importată de sub stăpânirea opresorilor în regimul dominaţi­­unei noastre naţionale. De vreme ce singur partidul naţional-liberal a fost, dela înce­put, acela care a ţinut calea drea­ptă şi luminată de idealul fuziu­nei sufleteşti a tuturor Români­lor, nimic nu poate fi mai firesc decât că, tinerimea doritoare a vedea desăvârşită unitatea sufle­tească a neamului nostru, să i se grupeze în jurul drapelului na­ţional-liberal. Această adunare a rândurilor are să fie verificată prin congresul transcarpatin din 8—9 Noembrie. Orice mişcare acolo trebuie in­tensificată unde să găseşte prin­cipalul ei obiectiv. Or, problema sufletească­ trebuie să ne fie cea mai scumpă, fără unitate în ju­decată şi fără încredere neclin­tite în viitor, criza de azi rămâne insolubilă1, ^ * ' . Mişcarea tinerimei, în cadrele partidului naţional-liberal, tre­­buieşte aşezată între fireasca grijă a conducerii cu răspundere şi între legitima aspiraţiune a tinerimei de a se putea afirma individualitatea pentru a se stabili un cadastru real al valorilor în sânul partidului. Armonizarea acestor contrapunc­te şi înlăturarea oricărei posibi­lităţi de deraiere este posibilă, d­ar numai prin întrebuinţarea­ unei metode potrivite de organi­­ zare. " ■"*— Mobilizarea simultană a între­gii tinerimi liberale ar putea, în­mulţi posibilităţile unei greşite orientări. Atâtea temperamente şi mentalităţi deosebite, imposibil­­tatea informării tuturor asupra scopului şi a mijloacelor, ar putea să provoace ,varie­tă­ţi de vederi, a căror armoni-­ zarea în timpul scurt al congre­sului ar putea să eşueze. Duşma­nii noştri, atât de numeroşi, a­­şteaptă cu nerăbdare orice măr de discordie ar putea cade între rândurile liberale, atât de admi­rabil închegate. Până când în congres regional să întâlnesc oameni cari, mai mult sau mai puţin, se cunosc perso­nal, au aceleaşi particularizari iar aspiraţiunile le sunt mai a­propiate într’aşa măsură că uni­tatea de vederi este asigurată. Dar informarea pe regiune este mai uşoară, conştiinţa colectivă a scopului determinat este mai consolidată. Congresul regional e o cale pe care ştii de unde pleci şi unde mergi, cale care consti­tuie secretul oricărui succes. După ce toate regiunile au trecut prin mişcarea congresuală, se va putea înfiinţa o mişcare tinerea­scă liberală pe întreaga ţară, în­cadrată cu desăvârşire în unita­tea partidului, dar potrivită pen­tru a oferi cadrul necesar afir­mării generaţiunei ce urmează să asigure continuitatea şi dăi­nuirea partidului naţional-libe­ral. "iSy* * * VALERIU HOMAN " ECONOMIILE SĂLBATICE ale d-lui Costăchescu Anticulturalul se bucură. De doi ani așteaptă în zadar prilejul ofi­cial pentru a-și arăta puterea des­­structivă. Ziua de pomină a sosit. Comisia financiară a budgetului cere tuturor departamentelor eco­nomii... „Economii sângeroase“ — cum se laudă în presă primul mi­nistru, nu atât pentru a se con­vinge pe sine, cât pentru a im­presiona opinia publică. D-l Costăchescu e gata. Va oferi chiar economii întreite decât i se cer. Profesorul țărănist, care s’a ridicat dela umbra plugului, des­­preţueşte cultura masselor. Are a­­erul de-a regreta că n’a rămas cioban la oi sau vechil la pro­prietar. Când îl vezi înalt ca un plop, bine hrănit, purtând o jachetă im­­pecabil tăiată şi un joben cu lustru, îţi dai seamă câtă demago­gie fierbe în sângele Excelenţei de la Instrucţia Publică. Şi totuşi solul ţărănimei, inspi­rat de cine ştie ce pedagogie tro­­glodită, găseşte că marea massă a poporului primeşte mai multă lumină de­cât îi trebue. învăţătura omoară datina, duce la o civilizaţie care sterilizează instinctele primitive, desrădăci­­nează, seamănă în sufletul simplu şi inocent al analfabetului, năzu­inţe primejdioase. Singură bezna poate chezăşui virtuţile atavice, puter­ea de muncă a robului, răbda­rea lui de bou şi acea taină naţio­nală de a păstra pe ţăran mulţu­mit chiar dacă nu primeşte altă hrană decât un codru de mămă­ligă lâncedă şi o ceapă degerată, învăţătura îl va face pretenţios, dârz şi voinic. Va renunţa, în caz de boală, la leacurile băbeşti, va merge la doctor şi va cere injecţii de sifilis, va mânca jumătate din ce produce, aşa că exportul ţării va suferi, iar în zilele de propa­gandă electorală, nu s’ar mai lăsa ademenit sau păcălit de minciunile ţărăniştilor, nu le va mai da votul orbeşte, ei-i va apuca de guler, li va cere socoteală pentru isprava ,din trecut şi pe urmă îi va alunga cu­ pietre din bătătura satului. Iată spaima Costăchescului pen­tru ziua când bezna de la ţară va fi risipită şi când analfabetismul nu va mai sluji drept piedestal cio­coilor ţărănişti. Nu odată am susţinut că cea mai elocventă propagandă printre ţărani în potriva demagogilor actuali, este să se fotografieze şi să se împartă apoi în zeci de mii de exemplare, fie pe Ion Miha­­dache lăfăindu-se în limuzină ca­ un Bimbaşa-Sava, fie palatul în care îşi cuibăreşte trândăvia cu­tare fruntaş ţărănist, bine cunos­cut de toată lumea că acum zece ani n’avea nici cu ce bea apă în căsuţa cu coperiş spart din spatele bisericei. S’a anunţat oficial că 14.000 de învăţători vor fi desfiinţaţi. Se vor închide deasemeni numeroase licee, şcoli comerciale, profesio­nale, de meserii, de menaj şi de adulţi. Se vor realiza, să zicem, o sută de milioane lei economii. Mare scofală ! Preşedinţia consiliului cheltu­­eşte cel puţin dublu cu plimbăreţii ei în străinătate, cu darurile fă­cute partizanilor şi cu subvenţio­narea ziarelor care ocrotesc gu­vernul. Dacă această risipă a banului public e criminală, cu atât mai vârtos apare ca o nelegiuire mes­china economie realizată pe spi­narea învăţământului naţional, in acest secol de deşteptare a ma­sselor, când analfabetismul dezo­norează un stat şi îi ia dreptul de a avea cuvânt hotărâtor la masa verde. Economiile d-lui Costăchescu trebuesc puse în adevărata lor lumină de primejdie naţională. Sunt tot aşa de condamnabile, ca şi cum s’ar suprima a­părărei naţionale muniţiile ori s’ar tăia spitalelor şi serviciilor medicale porţiile respective de vaccin, se­rum, chinină şi neosalvarsan. Fireşte, chestiunea are o în­semnătate prea vitală pentru sta­­­ tul român, ca să nu revenim me­reu asupra ei. 1 ECOURI C­­omisiunea pentru revizuirea per­sonalului întreprinderilor de stat din Leningrad* a publicat zilele acestea rezultatele lucrărilor sala­ După darea de seamă a acestei com­i­­siuni, au fost înlăturaţi din numărul, total de 100.000 funcţionari ai între­prinderilor din Leningrad, pentru a­­titudine nereală faţă de soviete, peru­ita biurocratism şi neîmplinirea obli­­gaţiunilor, circa 10.000 persoane, adiu­că 10 la sută. Toţi aceştia au fost imediat concediaţi. O­rganizaţia internaţională a bu­­cătarilor şi şcoalelor pentru gătitul mâncării şi-a ţinut de curând al doilea ei congres la Paris cu participarea a numeroşi delegaţi din 15 state. S-a luat hotărâârea ca viitorul congres să aibă loc în anul viitor la Praga. Pe lângă congresele cari vor avea loc în anul viitor la Praga, se adaugă deci un nou congres interesant.

Next