Viitorul, septembrie 1932 (Anul 24, nr. 7377-7402)
1932-09-15 / nr. 7389
Unul al douăzeci şi patrulea No. 7389 BUCUREŞTI ADMINISTRAŢIA STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 3 — 58.17; Redacţia şi Administraţia 3—49.23 REDACŢIA STRADA EDGAR QUINET No. 1 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. A BONA IN TARA Un an......... 600 lei I Trei luni...... 150 lei Şase luni...... 300 „ Un exemplar 2 „ Instituţiuni publica şi particulare 1000 lei anual Joi 15 Seoftem&rle 1932 M ENTE IN STREINATATE Un an..........1400 Iei I Trei luni .......400 lei Șase luni ... 700 „ Un exemplar... 6 „ GUVERNUL DESLANTUE URGIA FISCALA Istoria se repetă. Guvernul nafiontal ţârănesc, care înainte de alegeri făcuse demagogie pe chestia scădere a impozitelor, vine astăzi, la sfârşitul sesiunei extraordinare a Parlamentului cu proecte financiare menite să deslănţue cea mai cumplită urgie fiscală asupra ţarei sărăcite de efectele crizei. Partidul naţional-liberal, conştient de situaţia precară a contribuabililor, a susţinut necesitatea unei politici de degrevare fiscală, deoarece puterea de CGSifrîb&sfrusse a cetăţenilor a fost depăşită prin impozite prea grele. Nu numai în manifestul program adresat ţarei în preajma alegerilor, ci şi în Cameră, preşedintele partidului naţional-liberal şi fruntaşii lui au susţinut că în vremuri de cumplită criză financiară şi economică, — cum sunt cele prin cari trece ţara — se impune uşurarea impozitelor, iar nu sporirea lor. In loc să urmeze acest principiu sănătos, guvernul naţional-ţărănesc al d-lui Vaida vine la sfârşitul unei sesiuni extraordinare parlamentare sterpe, cu un noian de noi impozite cari vin să se suprapună peste cele existente !... Paharul suferinţelor şi al mizeriilor obşteşti era plin şi până acuma, iar teroarea fiscală cea mai aspră şi cea mai nemiloasă nu izbutea să facă să intre în tezaurul public sumele datorate de contribuabilul sărăcit şi lipsit de venituri. In loc să găsească şi să aplice soluţiuni potrivite problemelor la ordinea zilei, spre a atenua efectele crizei, guvernul Vaida vine să pună noi şi grele sarcini asupra contribuabililor, suprimând scutirile legale, sporind impozitul global atunci când veniturile tuturor sunt scăzute la minimum, fără însă ca în acelaş timp să realizeze vreo economie în bugetul de cheltueli. Ceea ce este şi mai grav este că guvernul intenţionează să aplice în materie fiscală principiul inadmisibil al retroactivităţii, îngreunând şi mai mult situaţia desnădăjduită a contribuabililor. In sfârşit, după cum am arătat şi eri, sancţiunea ce se prevede in proectele fiscale, de a lipsi de drepturile electorale pe cetăţeanul care nu este în regulă cu datoriile sale fiscale, este o măsură reacţionară, antidemocratică şi anticonstituţională. In adevăr, pactul nostru fundamental prevede că numai legea electorală cuprinde incapacipiţile de a fi alegător sau ales, iar nici decum o lege cu caracter fiscal. Prin această dispoziţie se lasă guvernelor abuzive o poartă deschisă tuturor răzbunărilor împotriva adversarilor politici. In nici un caz o atare sancţiune nu poate fi admisibilă în regimul constituţional democratic al votului obştesc. Din toate punctele de vedere proectele financiare ale guvernului Vaida sunt nenorocite şi neoportune. Ele nu vor face să crească veniturile şi încasările Statului, dar vor deslănţui o primejdioasă şi nesuferită urgie fiscală, pe aceste vremuri de criză cumplită. Suferinţele generale sunt prea mari ca opinia publică, toate clasele producătoare ale ţarei, să poată suporta noua urgie fiscală pe care o încearcă un guvern impopular şi incapabil. „BLESTEMATELE ÎNVĂŢĂTURI“ ale d-nului Vaida D. preşedinte al consiliului, urmând tactica partidului său şi a guvernului pe care-l conduce, în discursul la mesaj a avut şi d-sa accente de dispreţ împotriva oraşelor, numai pentru a fi pe placul doctrinarilor „statului ţărănesc“ şi a da şi un nou îndemn cohortelor de agenţi electorali ai demagogiei în fruntea cărora a revenit d. Maniu. In realitate, chestiunea nu e aşa de gravă, fiindcă d. Vaida nu e un adversar convins al oraşelor. Din contra, acum opt luni, în vremea când nu era preşedinte de consiliu, ci numai un simplu executor al campaniilor cu scopuri piezişe, iniţiate de d. Maniu şef în poziţie de retragere, d. Vaida fiind şi conducător al oficiosului regionalist „Patria“ apăra oraşele contra altora, cu aceiaş vehemenţă pe care o utilizează în insultele de azi. Cum s’au efectuat schimbările la faţă ! Dăm mai jos documentul ce ilustrează cea mai rapidă evoluţie doctrinară a actualilor guvernanţi. Cu prilejul anului nou, d. N. lorga a vorbit întruna din cuvântările sale, despre o „ÎNSEMNATA PARTE A LUMEI MAI NOROCOASA. DELA ORAŞE ce s’ar îndărătnici să trăiască în... trândăvie. S’au ridicat proteste din toate părţile şi s’au iscat polemici violente. Cea mai necruţătoare atitudine a avut-o însă „Patria“ de sub conducerea şi permanenta inspiraţie d-lui Vaida. Ce a spus atunci d. N. Iorga, era mai puţin grav de ce se flutură azi contra oraşelor de către iniţiatorii „statului ţărănesc“. Aşadar calificativele oficiosului naţional-ţărănist pot fi mult agravate pentru cei ce susţin lupte contra oraşelor. „Patria“ din 6 ianuarie 1932 ocupâmdu-se de cuvântarea d-lui N. Iorga spune: „Nu există, n’a existat şi sperăm că nu va exista prim-ministru care să fi vorbit sau să vorbească, cu atâta temeritate şi inconştienţă cum a vorbit d. Iorga. In această atmosferă greoaie, când o criză nemaipomenită apasă asupra lumei întregi, s’a găsit un prim-ministru, care să facă o demagogie, cum nu îndrăznesc să o facă nici cei mai inculţi şi sălbatici bolşevişti sau anarchişti". Sa găsit totuşi un prim-ministru ca cel de azi, care a vorbit chiar mai rău de oraşe. Dar ntt continuăm cu articolul inspirat de d. Vaida, dacă nu cumva şi scris de d-sa, fiindcă e o prea mare asemănare ca formă literară cu discursurile recente ale d-sale în parlament. „Patria“ spune mai departe : „Se vorbeşte de o parte însemnată a oraşelor... norocoasă... care se desfată în petreceri, nu trândăvie şi lux. Ne întrebăm smeriţi, care este această însemnată parte ? Luăm spre pildă un oraş ca şi Clujul. Din cei aproape 100 de mii de cetăţeni, 45.000 de suflete sunt muncitori cu membrii lor de familie. Aceştia trăesc în lux şi trândăvie ! Apoi sunt 15.000 de funcţionari, cari nu şi-au căpătat lefurile cu lunile. Sunt aproape ZECE MII mici industriaşi, care nu văd o para cu săptămânile. Sunt negustorii, care se împart în două categorii : unii, cari au falimentat şi alţii, care vor falimenta. Sau poate preoţii, învăţătorii, profesorii se desfată în „plăceri“. Nu găsim calificare îndestul de aspră în vocabularul românesc, pentru a înfiera, după cum se cuvine eşirea această nesocotită a d-lui Iorga. Chiar dacă d-sa n’ar fi primul ministru al ţării, după cum din nenorocire este, şi ar fi să ne scandalizăm cu toţii auzind din gura unui om, care are pretenţia, că este îndrumătorul naţiei, asemenea INVATATURI BLESTEMATE. Vom sfârşi prin a spune creştineşte : „IARTA-L DOAMNE, CA NU ŞTIE CE GRAESTE" Iată dovada cea mai elocventă a duplicităţei demagogice a partidului naţional-ţărănesc, care prin reprezentanţii lui autorizaţi ia în opoziţie apărarea oraşelor, pentru ca la guvern prin aceiaş reprezentanţi să hulească viaţa oraşelor noastre, la adăpostul uunei formule, socotită— ,cred ei, să ispitească massele ţărăneşti şi să le asmuţă contra oraşelor. Dar nu este singura tragi-comedie jucată de partidia echivocurilor doctrinare şi captaţiuni- lor imorale electorale. . ■ . . . 1 . V. G. B. IA NOTE Medicii noştri de altă dată Cu prilejul interesantului congres internaţional al istoriei medicinei, care a adus la noi atâtea proeminente personalităţi ale medicinei de azi, este interesant şi în nota lui, a ne reaminti de unele figuri din trecutul „doftoricescului meşteşug“ cum spune Gion într’o mult pomenită conferinţă. In trecutul prea îndepărtat, nu ne hazardăm a face cercetări, fără anexa manuscriselor academice. Dar pomenim de o serie de medici mai vechi, contemporani cu tinereţea părinţilor noştri, şi a căror amintire a rămas încă vie. Unul din internişti cu o reputaţie mare şi cu mare clientelă — spre deosebire de Davila care era mai mult organizator, decât practician — a fost Marcovici, al cărui nume se păstrează pe o stradelă din Bucureşti. Marcovici era, ceea ce mai târziu aveau să fie doctorii Buicliu şi d-l dr. Stoicescu, internişti cu mare vază.Se pomeneşte şi azi de diagnozele lui Marcovici, care dintr’o ochire, ghicea boala. Ne reamintim, de doctorul Sergiu, de doctorul Capşa, un mamos vestit.Alături de cei mari erau o sumă de alţii cari în majoritate erau de naţionalitate străină, un Serfiotti, un Vignali, un Marini. Ce studii au avut aceştia ? Cine poate şti, acum greu s’ar şti diplomele lui Drasch. Dar incontestabil că erau cu toţii animaţi de pasiunea nobilă a ajutorării bolnavilor şi făceau, pentru starea cunoştinţelor, de atunci, adevărate minuni terapeutice. E destul să ne gândim că acum 10 ori 50 de ani, nu existau radiografia, analiza sucurilor gastrice, ori a urinei, analiza sângelui, etc. Se punea diagnoza pe dibuite, prinro intuiţie clinică, în care sagacitatea personală a medicului era singură, pusă la contribuţie. Câtă deosebire cu ceea ce se petrece azi, când laboratorul ajută atât de mut precisiunea diagnosticului ! De aceea, ţinând socoteală de inferioritatea mijloacelor de investigaţie ştiinţifică, trebue să avem toată gratitudinea, memoriei acelora, cari în condiţiuni atât de vitrege, puteau fi totuşi tămăduitorii de multe ori miraculoşi. Aceasta dovedeşte că ei aveau un simţ înăscut clinic, o vedere ageră a nuanţelor, şi un dar de clinician , care nu este, oricât progres tehnic ar face medicina de neglijat în meseria, enorm de grea, a medicinei practicante...■iU : ■ PETRONIUS PRIVILEGIUL angajărilor cu contract u l Mironescu, a publicat proectul de lege prin care vrea să ajungă la economiile trebuincioase astăzi. In acest proect se vorbeste de încasarea rămăşiţilor din impozite, de taxele pe succesiuni si de alte măsuri cari, in fond vor constitui cea mai mare urgie fiscală împotriva contribuabilului redus astăzi la ultima expresie a puterei de plată. iar în acest perpect se vorbește și de limitarea salariilor precum și de măsurile de luat în vederea organizării serviciilor publice în limitele puterilor bugetare. Se prevăd însă excepţiuni cari demonstrează că nici din acest proect nu lipsesc preocupările de club ale partidului dela guvern. Astfel la articolul din proect privind limitarea salariilor se prevede excepţiunea derogării dela maximul retribuţiunei, acelor angajaţi cu contract în diversele administraţiuni publice. Se ştie în adevăr că sub trecuta guvernare naţional ţărănistă, angajările cu contract făcute în dispreţul legilor de organizae, erau cu atât mai scandaloase cu cât sumele acordate ca retribuţie, erau în discordanţă şi cu serviciile prestate de angajaţi şi cu norma salarizării celorlalţi slujbaşi publici. Privilegiul menţinut acestor angajaţi cu contract constitue o sfidare directă în timpurile grele de astăzi S’ar pretinde poate că guvernul nu înţelege să rupă intempesitiv obligaţiuni convenţionale. Insă, dacă considerăm că nici textul constituţiei n’a fost respectat de actualul guvern şi nici legile în fiinţă, nu sunt respectate, excesul de legalism în materie de obligaţiuni convenţionale apare pentru acest guvern în întreaga lui înfăţişare ridicolă, şi adăposteşte doară, grija acestuia pentru cei căpătuiți din sărăcia generală- în provincie închişi între zidurile Parlamentului sau străbătând ţara în vagoane saloane şi limuzine elegante, — membrii guvernului nu-şi pot da seama de adevărata situaţie. Bucureştii, cu toată criza şi cu toate lipsurile, — nu sunt, nici pe departe o imagine a sărăciei ce domneşte în întreaga ţară. In provincie, satele ca şi oraşele, se găsesc într’o stare de absolută lipsă, de pauperism acut. Nici o mişcare economică, nici o afacere, nici o trans-acţie. Totul e mort. E situaţia unuui oraş asediat de inamic, înfometat şi decimat de boli, care aşteaptă pe fiecare zi inevitabilul sfârşit. De iniţiativa particulară sau puublică, de o acţiune locală, de o activitate comunală sau judeţeană, nici nu poate fi vorba. Pe fiecare zi, încă sălile statului şi comunelor devin tot mai mici iar parapetismul locuitorilor creşte. Sunt săteni cari nu văd cu lunile o monedă de douăzeci lei. Sunt orăşeni cari nu şi-au primit pensiile şi salariile de opt-zece luni. Datoriile tuturor cresc vertiginos iar, în această mizerie, cad ca o crudă ironic circulările ministerului de finanţe, pentru activarea încasării impozitelor. Că guvernul nu-şi dă seamă de adevărata situaţie, o dovedesc pe deplin şi proectele financiare depuse. Ele nu vor face decât să sporească acest marasm, fară a adăuga o centimă în plus, tezaurului secătuit al statului. De asemenea teoriile fără sens ale „statului ţărănesc“ ca şi fulgerile împotriva industriei şi a „ politicei bancare“, — dovedesc cât de departe e guvernul de cunoaşterea adevăratei situaţiuni. Căci, dacă mai avem azi câteva fabrici cari lucrează, — o fac nu pentru „capitalişti“, cari nu încasează nimic, ci pentru a nu arunca pe drumuri pe funcţionari şi lucrători. Iar dacă băncile nu se închid, când cele mai multe nu pot achita pe deponenţi şi nu mai fac nici un fel de afaceri, cauza trebue căutată tot în dorinţa de a nu se spori şomajul. Dar va veni d. Madgearu cu „târnăcopul“, va lovi în întreprinderile cari abia îşi mai duc zilele şi atunci dezastrul va fi complect; nici un coş de fabrică nu va mai fumega iar moartea se va întinde asupra oraşelor şi satelor, fără putinţă de îndreptare şi refacere. Trecem printr’o criză economică în care cei slabi şi dezorganizaţi vor sucomba. Nu vor învinge decât popoarele cari vor şti să se organizeze, să muncească din greu şi adesea cu un profit minim. Noi suntem azi în lotul celor slabi şi dezorganizaţi. In loc ca guvernul să vadă aceasta şi să ia de pe umerii naţiunii greutăţile fiscale ale timpurilor de belşug, în loc să facă economii şi să le impună tuturor, stoarce ultimile resurse ale ţării risipindu-le fără socoteală. Trăeşte în speranţa împrumuturilor, pe cari mi ştie de unde le va plăti. Trăeşte lipsit de cea mai elementară cunoaştere a situaţiei reale, bucuros că poate satisface o serie de partizani. Pedeapsa acestei politici oarbe nu poate întârzia. Cine a făcut cea mai sumară anchetă dincolo de zidurile Bucureştilor, îşi dă seama că cuţitul a ajuns la os. Limita extremei suferinţi a fost atinsă. Prin politica ce se face azi, se distruge, fără putinţă de refacere, forţa vitală a naţiunii şi se cultivă fermenţii izbucnirilor violente de mâine. ' 1 ----------------------------------------- E¥eminentele din Germania Cum s’a produs dizolvarea Reichstagului ______________________ —o———IHUIU1.UIU— lift5S* Dizolvarea Reichstagului, aştep’ tată de mai mult timp, s’a produs MAREŞALUL HINDENBURG în şedinţa de eri, când s’a citit decretul dat de preşedintele Reichului, pentru dizolvare. Dizolvarea s’a produs fiindcă exista teama că Reichstagul va cere anularea decretului excepţional din 4 Septembrie. Dizolvarea s’a produs în condiţiuni dramatice. Imediat după începerea şedinţei, deputatul comunist Torgler a cerut să se intervertească ordinea de zi în care figura declaraţia guvernului, pentru a Se trece imediat la votarea suprimării decretului excepţional din 4 Septembrie. întrucât nu a fost combătut, şedinţa a fost întreruptă pentru o jumătate de oră. _ - -I.. j —i.. I rr'ith La redeschidere după ce preşedintele a constatat că propunerea comunistă nu întâmpină nici o opoziţie, a cerut să se procedeze la vot. In acest moment, cancelarul von Papen a cerut cuvântul, pentru a remite preşedintelui Reichstagului ordinul de dizolvare a Reichtagului, dat de preşedintele Reichului, şi pe care l-a primit în acel moment. D-sa a cerut ca acest ordin să fie comunicat imediat Reichstagului. Cancelarul a făcut această cerere pe baza art. 35 din Constituţie, care prevede că reprezentantul guvernului trebue să fie ascultat în afară de ordinea de zi. Preşedintele Reichstagului nu a dat urmare acestei stipulaţii exprese a Constituţiei şi a chemat pe cancelar de două ori la ordine, când acesta a cerut cuvântul. Votul care s-a dat este deci împotriva Constituţiei şi din acest punct de vedere el este nevalabil. Ordinul de dizolvare Reichstagului a fost remis de cancelar imediat preşedintelui Reichstagului, astfel că dizolvarea a fost legal şi valabil consfinţită prin remiterea însăşi a decretului şi Reichstagul nu mai avea dreptul să procedeze la vot. Din aceste împrejurări reese că dizolvarea Reichstagului s’a făcut pentru a se împiedica suprimarea decretului excepţional şi primejduirea programului economic, către care se îndreaptă speranţele tuturor. Atitudinea Reichstagului, iar nu a guvernului a fost contrarie Constituţiei. Dizolvarea nu a produs o prea mare senzaţie fiindcă era aşteptată de mai mult timp. Marea mulţime a comunilor muritori, cari trăesc pe tărâmurile civilizate şi sunt cititori ai tuturor ziarelor, în lumea întreagă, caută să-şi facă o idee clară asupra situaţiei politice, economice şi sociale în care trăesc. E natural să fie aşa, altfel nu .i s-ar mai tipări miliarde de foi pe întregul cuprins al pământului şi agenţiile telegrafice nu ar mai lucra cu atâta febrilitate la răspândirea ştirilor pe tot rotundul globului. Dar există undeva un comun muritor care să fie luminat asupra acestor situaţii şi a celor ce vor urma în viitor1? Poate cineva descifra freamătul valurilor mărilor şi oceanelor . Doar încercaţii marinari, bătrânii lupi de mare, citesc slova mărilor şi înţeleg glasul valurilor şi încă, adeseori şi ei se pot înşela.. S’au dus bătrânii noştri lupi de mare, ei dorm cu mâinile pe piept în criptele sfinţite şi bat în zidurile lor, astăzi, valurile necazurilor noastre.... Ei au lăsat urmaşi, cârmaci şi piloţi argăsiţi în munca mare a conducerilor a tot ce formează un stat, dar cată de te regăseşte în vietul şi sbuciumul tuturor patimilor deslănţuite !... Şi nu e situaţia asta numai aci pe pământul ţărei noastre ; e criza generală, morală ce stăpâneşte întreaga omenire. — La o parte bătrânii, cei tineri sunt astăzi destoinici să vindece rănile răsboiului ! E strigătul ce răsună pe vasta corabie alumei civilizate în pericol de naufragiu. Dar tinereţea este epoca tuturor experienţelor şi vai, numai de atâta avem parte!... Experienţe şi experienţe pare să fie lozinca actualitâţei... — Nu vă robiţi străinilor, a fost porunca bătrânilor voevozi în ceasul lor suprem. Porunca lor, lege ne-a fost până în anii din urmă, dar acum nu ne robim oare aducând mereu aur şi arginţi din visteria străină !... Eternul şi invizibilul ornic care e timpul îşi numără bătăile agale, dar prelung şi toate ajung la termenul lor. Şi la termenul lor visteriile ţării nu vor face iar să plângă pe cei cari acolo şi-au depus tot rodul vieţii lor ! Acum plătim păcatele lipsurilor noastre industriale ca şi a lipsurilor iniţiativelor puternice particulare Ţara mănoasă peste măsură de bogată, în materiale de tot soiul, majoritatea celor cari ştiu tine condeiul, puteau trăi din prisosul visteriilor ţarei. Sporirea schimburilor, uşurarea transporturilor internaţionale, concurenţa produsă ne-a lovit în plin aşa că se cer schimbări mari, eforturi şi energii noui pentru a fi în ritmul nou. Unde e programul de lucru în ţară pentru reducerea importurilor ? Când într’ia gospodărie scad veniturile, se închid, uşile şi se dă hrană celor ai casei. Aşa a făcut Marea Britanie, vorbind în limbajul comun şi ce toţi înţeles. Economia începe cât sacul e plin, când e la fund, degeaba îl mai legi şi apoi economia care îşi lasă fiii să sufere de mizerie e un procedeu primejdios când pe toate porţile ţărei intră obiecte cari nu sunt o strictă necesitateIată-ne alunecaţi bine pe panta politicei, dar oare nu dictează ea întreaga criză morală a omenire! Import-Export, altă lozincă nu nouă, ci foarte veche, pe care noi cu greu o pricepem acum. Miezul răsboiului economic mondial, acistă !... A.M.H. Preocupări EXPERIENȚE si expediente !... Deşi programul guvernului a fost anunţat, deşi declaraţiile miniştrilor se ţiu lanţ şi presa partidului discuţii ,zilnic, marile reforme cu care se va ferici ţara, nieăeri nu am putut găsi măcar ceva care să vină şi în favoarea industriei noastre naţionale. Această extrem de importantă ramură de producţie este, probabil, considerată ca un parazit pe corpul sănătos al economiei naţionale, parazit care trebue neapărat distrus. Formula „Industriei parazitare“ este utilizată până la persuasiune ca şi cum nu ar fi vorba de un izvor real de bogăţie naţională, ci de un vast şi puternic trust internaţional, organizat numai în scopul speculărei sălbatece a pieţei noastre consumatoare. S’ar părea că industria dela noi se mărgineşte la fabricile de zahăr şi ciment— cartelate şi speculatoare —, la pseudo-industriile de nasturi şi parfumuri sau semifabricate întreţinute la adăpostul tarifelor vamale numai în dauna gospodăriei noastre naţionale Când se vorbeşte de industria românească şi mai ales se legiferează în legătură cu ea, nimeni sau aproape nimeni nu mai vrea să-şi aducă aminte că, lăsând la o parte cale câteva cazuri nenorocite, e vorba nu despre un parazit ci de un izvor real şi puternic de bogăţie naţională. Se neglijează aproape complect că, chiar pe vremuri ca acelea de azi, această industrie reală varsă anual în visteria Statului, sub diferite forme, opt până la nouă miliarde de lei, că de pe urna ei trăesc sute de mii de farmilii şi că, mai ales, graţie sacrificiilor făcute de stat şi gospodăria naţională, ea a ajuns să ne pună aproape complect la adăpost independenţa economică d intre industria creatoare şi cea parazitară Toate aceste consideraţiuni sunt trecute sub tăcere. Intre industria reală şi creatoare, indispensabilă oricărei gospodării naţionale independente, şi cazurile izolate de parazitism industrial — create şiîntreţinute tocmai în dauna industriei adevărate — se face o confuzie voită şi cum nu se poate mai vinovată. Măsurile ce se iau sunt o consecinţă directă a acestei lipse de discernământ şi nu departe este momentul când roadele acestei nenorocite poliţiei se vor eredinţia. Deja astăzi, datorită neglijenţei şi neînţelegerei fondului adevărat al problemei, întreg aparatul nostru industrial de producţie a ajuns la capătul eforturilor. Curând, foarte curând, dacă se va persevera pe calea greşită a desconsiderărei şi persecuţiei, totul va fi la pământ şi piaţa noastră consumatoare ajunsă la discreţia străinătăţii. Fireşte, s’au făcut şi la conducerea Întreprinderilor noastre greşeli- S’au făcut cheltueli disproporţionate şi investiţiuni, potrivite unei situaţiuni înfloritoare durabile, într’o vreme când, în fapt nu era decât o aparenţă de belşrţt* Vina principală a nenorocitei stări de lucruri de azi o poartă însă guvernele, care s’au perindat în ultima vreme pentru că de acolo a pornit atât seria de lovituri cât şi desmățul general economic şi financiar. ", Sunt azi la noi întreprinderi mari industriale care au învestit miliarde în comenzile date de stat. Sunt fabrici care nu numai că au livrat statului mărfuri de sute de milioane, dar au dat şi banii numerari, necesari statului pentru confectionarea acestor mărfuri. Industriile s’au împrumutat ca să facălaţă angajamentelor. Statul nu le-a plătit nimic şi nici nu se gândeşte să le plătească- De unde atunci să se mai poată scoate capitalul lichid necesar menţinerei în funcţiune, de unde să se poată lichida angajamentele faţă de creditori ? De unde să se mai poată, măcar, plăti dobânzile la miliardele împrumutate de la bănci ? Avem industrii mari care au fost obligate contractual de către Stat să-şi mărească instalaţiile. Au împrumutat bani şi s-au conformat angajamentului în vederea comenzilor asigurate tot prin contracte Comenzile însă nu au mai venit şi — ca o răsplată ! — au fost micşorate şi cele în curs de executare. Sunt la noi întreprinderi industriale care plătesc anual numai pentru scopuri sociale zeci de milioane, indiferent dacă lor nu li se achită nimic pentru livrările făcute. Utopia Statului ţărănesc Ori de câte ori necesităţile impun concedieri de muncitori, intervine energic tot statul pentru menţinerea întregului personal, deşi plata, lui este o problemă aproape imposibil de rezolvat.Cum e posibil ca în asemenea condiţiuni să se mai poată menţine o industrie, să mai lucreze şi să mai facă faţă onorabil angajamentelor ! Ca şi cum însă nu ar fî de ajuns toate acestea, de acolo de unde ar trebui să vină ajutorul pe deplin meritat şi absolut necesar, de acolo, se anunţă o nouă serie de lovituri, o nouă avalanşă de şicane. Elucubraţiile unor doctrinari de carnaval au inventat Statul ţărănesc. Deci, la pământ cu tot ceea ce s’a creat cu atâta trudă şi sacrificii în ultimatele decenii. La pământ cu „industria parazitară“ şi înapoi la rotării, înapoi la potcovăria naţională. Statul ţărănesc n’are nevoe de industrie !.. Nici Revoluţia franceză n’avea nevoe de chimişti atunci când capul lui Lavoisier cădea sub securea călăului! Dacă situaţia ar fi alta, evident, elucubraţiile acestor domnişori treziţi la chemarea Statului ţărănesc, nu ar interesa pe nimeni. Proştii s’au spus la noi şi pretutindeni, totdeauna Dar azi, pericolul este cu atât mai mare cu cât întreg aşezământul nostru economic se află ajuns la ultima limită a puterei sale de rezistenţă. Şi tocmai acum, în faţa prăbuşire! se anunţă că şi de acolo de unde ar trebui să vină ajutorul, nu se poate aştepta altceva decât înfăptuirea..-- Statului ţărănesc-Nu mai e oare nimeni în guvernul ţărei care să nu-şi dea seama de realitate ? Nu mai e nimeni cu judecata limpede şi normală care să înţeleagă răul imens pe care îl fac fanteziile unor neisprâvit ? Sau, reducându-se fantiemele Consiliilor de administraţie, industriile nu mai prezintă absolut nici un interes ! ALEXANDRU TOPLICEANU ..— iiiifiim — ■■■i Prăbușirea industriei nationale