Viitorul, septembrie 1932 (Anul 24, nr. 7377-7402)

1932-09-15 / nr. 7389

Unul al d­ouă­zeci şi patrulea No. 7389 BUCUREŞTI ADMINISTRAŢIA STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 3 — 58.17; Redacţia şi Administraţia 3—49.23 R­EDACŢIA STRADA EDGAR QUINET No. 1 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. A BONA IN TARA Un an......... 600 lei I Trei luni...... 150 lei Şase luni...... 300 „­­ Un exemplar 2 „ Instituţiuni publica şi particulare 1000 lei anual Joi 15 Seoftem&rle 1932 M ENTE IN STREINATATE Un an..........1400 Iei I Trei luni .......400 lei Șase luni ... 700 „­­ Un exemplar... 6 „ GUVERNUL DESLANTUE URGIA FISCALA Istoria se repetă. Guvernul nafiontal­ ţârănesc, care înainte de alegeri făcuse demagogie pe chestia scădere a impozitelor, vine astă­zi, la sfârşitul sesiunei extra­ordi­­nare a Parlamentului cu proecte financiare menite să deslănţue cea mai cumplită urgie fiscală asupra ţarei sărăcite de efectele crizei. Partidul naţional-liberal, conştient de situaţia precară a contribuabili­lor, a susţinut necesitatea unei politici de degrevare fiscală, deoarece pute­rea de CGSifrîb&sfrusse a cetăţenilor a fost depăşită prin impozite prea grele. Nu numai în manifestul­ program adresat ţarei în preajma alegerilor, ci şi în Cameră, preşedintele partidului naţional-liberal şi fruntaşii lui au susţinut că în vremuri de cumplită criză financiară şi economică, — cum sunt cele prin cari trece ţara — se impune uşurarea impozitelor, iar nu spo­rirea lor. In loc să urmeze acest principiu sănătos, guvernul naţional-ţărănesc al d-lui Vaida vine la sfârşitul unei sesiuni extraordinare parlamentare sterpe, cu un noian de noi impozite cari vin să se suprapună peste cele existente !... Paharul suferinţelor şi al mizeriilor obşteşti era plin şi până acuma, iar teroarea fiscală cea mai aspră şi cea mai nemiloasă nu izbutea să facă să in­tre în tezaurul public sumele datorate de contribuabilul sărăcit şi lipsit de venituri. In loc să găsească şi să aplice soluţiuni potrivite problemelor la ordi­nea zilei, spre a atenua efectele crizei, guvernul Vaida vine să pună noi şi grele sarcini asupra contribuabililor, suprimând scutirile legale, sporind im­pozitul global atunci când veniturile tuturor sunt scăzute la minimum, fără însă ca în acelaş timp să realizeze vreo economie în bugetul de cheltueli. Ceea ce este şi mai grav este că guvernul intenţionează să aplice în ma­terie fiscală principiul inadmisibil al retroactivităţii, îngreunând şi mai mult situaţia desnădăjduită a contribuabililor. In sfârşit, după cum am arătat şi eri, sancţiunea ce se prevede in proec­­tele fiscale, de a lipsi de drepturile electorale pe cetăţeanul care nu este în regulă cu datoriile sale fis­cale, este o măsură reacţionară, antidemocra­tică şi anticonstituţională. In adevăr, pactul nostru fundamental prevede că numai legea electorală cuprinde incapac­ipiţile de a fi alegător sau ales, iar nici de­cum o lege cu caracter fiscal. Prin această dispoziţie se lasă guvernelor abuzive o poartă deschisă tuturor răzbunărilor împotriva adversarilor politici. In nici un caz o atare sancţiune nu poate fi admisibilă în regimul constituţional democratic al votu­lui obştesc. Din toate punctele de vedere proectele financiare ale guvernului Vaida sunt nenorocite şi neoportune. Ele nu vor face să crească veniturile şi înca­sările Statului, dar vor deslănţui o primejdioasă şi nesuferită urgie fiscală, pe aceste vremuri de criză cumplită. Suferinţele generale sunt prea mari ca opinia publică, toate clasele producătoare ale ţarei, să poată suporta noua urgie fiscală pe care o în­cearcă un guvern impopular şi incapabil. ­ „BLESTEMATELE ÎNVĂŢĂTURI“ ale d-nului Vaida D. preşedinte al consiliului, ur­mând tactica partidului său şi a guvernului pe ca­re-l conduce, în discursul la mesaj a avut şi d-sa accente de dispreţ împotriva ora­şelor, numai pentru a fi pe pla­cul doctrinarilor „statului ţără­nesc“ şi a da şi un nou îndemn cohortelor de agenţi electorali ai demagogiei în fruntea cărora a revenit d. Maniu. In realitate, chestiunea nu e a­­şa de gravă, fiindcă d. Vaida nu e un adversar convins al oraşe­lor. Din contra, acum opt luni, în v­remea când nu era preşedinte de consiliu, ci numai un simplu executor al campaniilor cu sco­puri piezişe, iniţiate de d. Maniu şef în poziţie de retragere, d. Vai­da fiind şi conducător al oficio­sului regionalist „Patria“ apăra oraşele contra altora, cu aceiaş vehemenţă pe care o utilizează în insultele de azi. Cum s’au efectuat schimbările la faţă ! Dăm mai jos documen­tul ce ilustrează cea mai rapidă evoluţie doctrinară a actualilor guvernanţi. Cu prilejul anului nou, d. N. lorga a vorbit întruna din cu­vântările sale, despre o „ÎNSEM­NATA PARTE A LUMEI MAI NOROCOASA. DELA ORAŞE ce s’ar îndărătnici să trăiască în... trândăvie. S’au ridicat proteste din toate părţile şi s’au iscat polemici vio­lente. Cea mai necruţătoare atitudine a avut-o însă „Patria“ de sub conducerea şi permanenta inspi­raţie d-lui Vaida. Ce a spus atunci d. N. Iorga, era mai puţin grav de ce se flutură azi contra oraşelor de către iniţiatorii „sta­tului ţărănesc“. Aşa­dar calificativele oficiosu­lui naţional-ţărănist pot fi mult agravate pentru cei ce susţin lup­te contra oraşelor. „Patria“ din 6 ianuarie 1932 ocupâmdu-se de cuvântarea d-lui N. Iorga spune: „Nu există, n’a existat şi sperăm că nu va exista prim-ministru care să fi vorbit sau să vorbeas­că, cu atâta temeritate şi incon­ştienţă cum a vorbit d. Iorga. In această atmosferă greoaie, când o criză nemai­pomenită apasă a­­supra lumei întregi, s’a găsit un prim-ministru, care să facă o de­magogie, cum nu îndrăznesc să o facă nici cei mai inculţi şi săl­batici bolşevişti sau anarchişti". Sa găsit totuşi un prim-mi­­nistru ca cel de azi, care a vor­bit chiar mai rău de oraşe. Dar ntt continuăm cu articolul inspi­rat de d. Vaida, dacă nu cumva şi scris de d-sa, fiindcă e o prea mare asemănare ca formă lite­rară cu discursurile recente ale d-sale în parlament.­­ „Patria“ spune mai departe : „Se vorbeşte de o parte însem­nată a oraşelor... norocoasă... ca­re se desfată în petreceri, nu trândăvie şi lux. Ne întrebăm smeriţi, care este această însem­nată parte ? Luăm spre pildă un oraş ca şi Clujul. Din cei aproa­pe 100 de mii de cetăţeni, 45.000 de suflete sunt muncitori cu membrii lor de familie. Aceştia trăesc în lux şi trândăvie ! Apoi sunt 15.000 de funcţionari, cari nu şi-au căpătat lefurile cu lu­nile. Sunt aproape ZECE MII mici industriaşi, care nu văd o para cu săptămânile. Sunt negu­storii, care se împart în două ca­tegorii : unii, cari au falimentat şi alţii, care vor falimenta. Sau poate preoţii, învăţătorii, profe­sorii se desfată în „plăceri“. Nu găsim calificare îndestul de as­pră în vocabularul românesc, pentru a înfiera, după cum se cu­vine eşirea această nesocotită a d-lui Iorga. Chiar dacă d-sa n’ar fi primul ministru al ţării, după cum din nenorocire este, şi ar fi să ne scandalizăm cu toţii au­zind din gura unui om, care are pretenţia, că este îndrumătorul naţiei, asemenea INVATATURI BLESTEMATE. Vom sfârşi prin a spune creştineşte : „IARTA-L DOAMNE, CA NU ŞTIE CE GRAESTE"­ Iată dovada cea mai elocventă a duplicităţei demagogice a par­tidului naţional-ţărănesc, care prin reprezentanţii lui autorizaţi ia în opoziţie apărarea oraşelor, pentru ca la guvern prin aceiaş reprezentanţi să hulească viaţa oraşelor noastre, la adăpostul uu­nei formule, socotită— ,cred ei, să ispitească massele ţărăneşti şi să le asmuţă contra oraşelor. Dar nu este singura tragi-co­­medie jucată de partidia­ echivo­­curilor doctrinare şi captaţiuni-­ lor imorale electorale. . ■ . . . 1 . V. G. B. IA NOTE Medicii noştri de altă dată Cu prilejul interesantului con­gres internaţional al istoriei me­dic­inei, care a adus la noi atâtea proeminente personalităţi ale me­­dicinei d­e azi, este interesant şi în nota lui, a ne reaminti de unele figuri din trecutul „doftoricescului meşteşug“ cum spune Gion într’o mult pomenită conferinţă. In trecutul prea îndepărtat, nu ne hazardăm a face cercetări, fără anexa manuscriselor academice. Dar pomenim de o serie de medici mai vechi, contemporani cu tine­reţea părinţilor noştri, şi a căror amintire a rămas încă vie. Unul din internişti cu o reputaţie mare şi cu mare clientelă — spre deose­bire de Davila care era mai mult organizator, decât practician — a fost Marcovici, al cărui nume se păstrează pe o stradelă din Bucu­reşti. Marcovici era, ceea ce mai târziu aveau să fie doctorii Buicliu şi d-l dr. Stoicescu, internişti cu mare vază­.Se pomeneşte şi azi de diagnozele lui Marcovici, care dintr’o ochire, ghicea boala. Ne reamintim, de doc­torul Sergiu, de doctorul Capşa, un mamos vestit.­­Alături de cei mari erau o sumă de alţii cari în majoritate erau de naţionalitate străină, un Serfiotti, un Vignali, un Marini. Ce studii au avut aceştia ? Cine poate şti, a­cum greu s’ar şti diplomele lui Drasch. Dar incontestabil că erau cu toţii animaţi de pasiunea nobilă a ajutorării bolnavilor şi făceau, pentru starea cunoştinţelor, de a­­tunci, adevărate minuni terapeu­tice.­­ E destul să ne gândim că acum 10 ori 50 de ani, nu existau radio­grafia, analiza sucurilor gastrice, ori a urinei, analiza sângelui, etc. Se punea diagnoza pe dibuite, prin­­ro intuiţie clinică, în care saga­citatea personală a medicului era singură, pusă la contribuţie. Câtă deosebire cu ceea ce se pe­trece azi, când laboratorul ajută atât de mut precisiunea diagnos­ticului ! De aceea, ţinând socoteală de in­ferioritatea mijloacelor de investi­gaţie ştiinţifică, trebue să avem toată gratitudinea, memoriei ace­lora, cari în condiţiuni atât de vi­trege, puteau fi totuşi tămăduitorii de multe ori miraculoşi. Aceasta dovedeşte că ei aveau un simţ înăs­­cut clinic, o vedere ageră a nuan­ţelor, şi un dar de clinician , care nu este, oricât progres tehnic ar face medicina­ de neglijat în me­seria, enorm de grea, a medicinei practicante...■iU : ■ PETRONIUS PRIVILEGIUL angajărilor cu contract­ u­ l Mironescu, a publicat pro­­ectul de lege prin care vrea să a­­jungă la economiile trebuincioase astăzi. In acest proect se vorbeste de în­casarea rămăşiţilor din impozite, de taxele pe succesiuni si de alte măsuri cari, in fond vor constitui cea mai mare urgie fiscală împo­triva contribuabilului redus astăzi la ultima expresie a puterei de plată. iar în acest perpect se vor­bește și­ de limitarea salariilor pr­e­­cum și de măsurile de luat în ve­derea organizării serviciilor pu­blice în limitele puterilor buge­tare. Se prevăd însă excepţiuni cari demonstrează că nici din acest proect nu lipsesc preocupările de club ale partidului dela guvern. Astfel la­ articolul din proect pri­vind limitarea salariilor se pre­vede excepţiunea derogării dela maximul retribuţiunei, acelor an­­ga­ja­ţi cu contract în diversele ad­­ministraţiuni publice. Se ştie în adevăr că sub trecuta guvernare naţional ţărănistă, angajările cu contract făcute în dispreţul legilor de organizae, erau cu atât mai scandaloase cu cât sumele acor­date ca retribuţie, erau în discor­danţă şi cu serviciile prestate de angajaţi şi cu norma salarizării celorlalţi slujbaşi publici. Privilegiul menţinut acestor anga­jaţi cu contract constitue o sfidare directă în timpurile grele de as­tăzi S’ar pretinde poate că guvernul nu­­ înţelege să rupă intempesitiv obligaţiuni convenţionale. Insă, dacă considerăm că nici textul constituţiei n’a fost respec­tat de actualul guvern şi nici le­gile în fiinţă, nu sunt respectate, excesul de legalism în materie de o­­bligaţiuni convenţionale apare pen­tru acest guvern în întreaga lui înfăţişare ridicolă, şi adăposteşte doară, grija acestuia pentru cei că­pătuiți din sărăcia generală- în provincie închişi între zidurile Parlamen­tului sau străbătând ţara în va­goane saloane şi limuzine elegan­te, — membrii guvernului nu-şi pot da seama de adevărata sit­u­­aţie. Bucureştii, cu toată criza şi cu toate lipsurile, — nu su­nt, nici pe departe o imagine a sărăciei ce domneşte în întreaga ţară. In provincie, satele c­a şi oraşele, se găsesc într’o stare de absolută lipsă, de pauperism acut. Nici o mişcare economică, nici o aface­re, nici o trans-acţie. Totul e mort. E situaţia unuui oraş asediat de inamic, înfometat şi decimat de boli, care aşteaptă pe fiecare­ zi inevitabilul sfârşit. De iniţiativa particulară sau puublică, de o ac­ţiune locală, de o activitate co­munală sau judeţeană, nici nu poate fi vorba. Pe fiecare zi, în­că sălile statului şi comunelor de­vin tot mai mici iar parapetismul locuitorilor creşte. Sunt săteni cari nu văd cu lunile o monedă de douăzeci lei. Sunt orăşeni cari nu şi-au primit pensiile şi sala­riile de opt-zece luni. Datoriile tuturor cresc vertiginos iar, în această mizerie, cad ca o crudă ironic circulările ministerului de finanţe, pentru activarea încasă­rii impozitelor. Că guvernul nu-şi dă seamă de adevărata situaţie, o dovedesc pe deplin şi proectele financiare de­puse. Ele nu vor face decât să sporească acest marasm, fară a adăuga o centimă în plus, tezau­rului secătuit al statului. De ase­menea teoriile fără sens ale „sta­tului ţărănesc“ ca şi fulgerile îm­potriva industriei şi a „ politicei bancare“, — dovedesc cât de de­parte e guvernul de cunoaşterea adevăratei situaţiuni. Căci,­­ dacă mai avem azi câteva fabrici cari lucrează, — o fac nu pentru „ca­pitalişti“, cari nu încasează ni­mic, ci pentru a nu arunca pe drumuri pe funcţionari şi lucră­tori. Iar dacă băncile nu se în­chid, când cele mai multe nu pot achita pe deponenţi şi nu mai fac nici un fel de afaceri,­­ cauza trebue căutată tot în dorinţa de­ a nu se spori şomajul. Dar va veni d. Madgearu cu „târnăcopul“, va lovi în­ întreprinderile cari abia îşi mai duc zilele şi atunci de­zastrul va fi complect; nici un coş de fabrică nu va mai fumega iar moartea se va întinde asupra oraşelor şi satelor, fără putinţă de îndreptare şi refacere. Trecem printr’o criză economi­că în care cei slabi şi dezorgani­zaţi vor sucomba. Nu vor învinge decât popoarele cari vor şti să se organizeze, să muncească din greu şi adesea cu un profit minim. Noi suntem azi în lotul celor slabi şi dezorganizaţi. In loc ca guvernul să vadă aceasta şi să­ ia de pe u­­merii naţiunii greutăţile fiscale ale timpurilor de belşug,­­ în loc să facă economii şi să le im­pună tuturor, stoarce ultimile re­surse ale ţării risipindu-le fără socoteală. Trăeşte în speranţa împrumutu­rilor, pe cari mi şti­e de unde le va plăti. Trăeşte lipsit de cea mai elementară cunoaştere a situaţiei reale, bucuros că poate satisface o serie de partizani. Pedeapsa acestei politici oarbe nu poate întârzia. Cine a făcut cea mai sumară anchetă dincolo de zidurile Bucureştilor, îşi dă seama că cuţitul a ajuns la os. Limita extremei suferinţi a fost atinsă. Prin politica ce se face azi, se distruge, fără putinţă de refacere, forţa vitală a naţiunii şi se cultivă fermenţii izbucniri­lor violente de mâine. ' 1 -----------------------------------------­ E¥eminentele din Germania Cum s’a produs dizolvarea Reichstagului ______________________ —o———IH­UIU1.UIU— lift5S* Dizolvarea Reichstagului, aştep­’ tată de mai mult timp, s’a produs MAREŞALUL HINDENBURG în şedinţa de eri, când s’a citit de­cretul dat de preşedintele Reichu­­lui, pentru dizolvare. Dizolvarea s’a produs fiindcă e­­xista teama că Reichstagul va cere anularea decretului excepţional din 4 Septembrie. Dizolvarea s’a produs în condi­­ţiuni dramatice. Imediat d­upă începerea şedinţei, deputatul comunist Torgler a ce­rut să se intervertească ordinea de zi în care figura declaraţia guver­nului, pentru a Se trece imediat la votarea suprimării decretului ex­cepţional din 4 Septembrie. întru­cât nu a fost combătut, şedinţa a fost întreruptă pentru o jumătate de oră. _ - -I.. j —i.. I r­r'ith La redeschidere după ce preşedin­tele a constatat că propunerea comunistă nu întâmpină nici o o­­poziţie, a cerut să se procedeze la vot. In acest moment, cancelarul von Papen a cerut cuvântul, pen­tru a remite preşedintelui Reich­stagului ordinul de dizolvare a Reichtagului, dat de preşedintele Reichului, şi pe care l-a primit în acel moment. D-sa a cerut ca a­­cest ordin să fie comunicat ime­diat Reichstagului. Cancelarul a făcut această cerere pe baza art. 35 din Constituţie, care prevede că reprezentantul guvernului trebue să fie ascultat în afară de ordinea de zi. Preşedintele Reichstagului nu a dat urmare acestei stipulaţii ex­prese a Constituţiei şi a chemat pe cancelar de două ori la ordine, când acesta a cerut cuvântul. Vo­tul care s-a dat este deci împotri­va Constituţiei şi din acest punct de vedere el este nevalabil. Ordinul de dizolvare Reichsta­gului a fost remis de cancelar ime­diat preşedintelui Reichstagului, astfel că dizolvarea a fost legal şi valabil consfinţită prin remiterea însăşi a decretului şi Reichstag­ul nu mai avea dreptul să procedeze la vot. Din aceste împrejurări reese că dizolvarea Reichstagului s’a făcut pentru a se împiedica suprimarea decretului excepţional şi primej­duirea programului economic, că­tre care se îndreaptă speranţele tuturor. Atitudinea Reichstagului, iar nu a guvernului a fost contrarie Con­stituţiei. Dizolvarea nu a produs o prea mare senzaţie fiindcă era a­­şteptată de mai mult timp. Marea mulţime a comunilor mu­ritori, cari trăesc pe tărâmurile ci­vilizate şi sunt cititori ai tuturor ziarelor, în lumea întreagă, caută să-şi facă o idee clară asupra si­tuaţiei politice, economice şi so­ciale în care trăesc. E­ natural să fie aşa, altfel nu .i s-ar mai tipări miliarde de foi pe întregul cuprins al pământului şi agenţiile telegrafice nu ar mai lucra cu atâta febrilitate la răs­pândirea ştirilor pe tot rotundul globului. Dar există undeva un comun mu­ritor care să fie luminat asupra acestor situaţii şi a celor ce vor urma în viitor1? Poate cineva des­cifra freamătul valurilor mărilor şi oceanelor . Doar încercaţii mari­nari, bătrânii lupi de mare, citesc slova mărilor şi înţeleg glasul va­lurilor şi încă, adeseori şi ei se pot înşela.­. S’au dus bătrânii noştri lupi de mare, ei dorm cu mâinile pe piept în criptele sfinţite şi bat în zidu­rile lor, astăzi, valurile necazuri­lor noastre.... Ei au lăsat urmaşi, cârmaci şi piloţi argăsiţi în munca mare a conducer­ilor a tot ce for­mează un stat, dar cată de te regă­seşte în vietul şi sbuciumul tutu­ror patimilor deslănţuite !... Şi nu e situaţia asta numai aci pe pământul ţărei noastre ; e criza generală, morală ce stăpâneşte în­treaga omenire. — La o parte bătrânii, cei tineri sunt astăzi destoinici să vindece rănile răsboiului ! E strigătul ce răsună pe vasta corabie a­­lumei civilizate în peri­col de naufragiu. Dar tinereţea este epoca tuturor experienţelor şi vai, numai de atâta avem parte!... Experienţe şi experienţe pare să fie lozinca actuali­tâţei... — Nu vă robiţi străinilor, a fost porunca bătrânilor voevozi în ceasul lor suprem. Porunca lor, lege ne-a fost până în anii din urmă, dar acum nu ne robim oare aducând mereu aur şi arginţi din visteria străină !... Eternul şi invizibilul ornic care e timpul îşi numără bătăile agale, dar prelung şi toate ajung la ter­menul lor. Şi la termenul lor vis­­teriile ţării nu vor face iar să plângă pe cei cari acolo şi-au de­pus tot rodul vieţii lor ! Acum plă­tim păcatele lipsurilor noastre in­dustriale ca şi a lipsurilor iniţia­tivelor puternice particulare Ţara mănoasă peste măsură de bogată, în materiale de tot soiul, majori­tatea celor cari ştiu tine condeiul, puteau trăi din prisosul visteriilor ţarei. Sporirea schimburilor, uşu­rarea transporturilor internaţio­nale, concurenţa produsă ne-a lovit în plin aşa că se cer schimbări mari, eforturi şi energii noui pen­tru a fi în ritmul nou. Unde e pro­gramul de lucru în ţară pentru reducerea importurilor ? Când într’ia gospodărie scad ve­niturile, se închid, uşile şi se dă hrană celor ai casei. Aşa a făcut Marea­ Britanie, vorbind în limba­jul comun şi c­e toţi înţeles. Economia începe cât sacul e plin, când e la fund, degeaba îl mai legi şi apoi economia care îşi lasă­ fiii să sufere de mizerie e un procedeu primejdios când pe toate porţile ţărei intră obiecte cari nu sunt o strictă necesitate­Iată-ne alunecaţi bine pe panta politicei, dar oare nu dictează ea întreaga criză morală a omenire! Import-Export, altă lozincă nu nouă, ci foarte veche, pe care noi cu greu o pricepem acum. Miezul răsboiului economic mondial, aci­stă !... A.M.H. Preocupări EXPERIENȚE si expediente !... Deşi programul guvernului a fost anunţat, deşi declaraţiile m­iniştri­­lor se ţiu lanţ şi presa partidu­lui discuţii ,zilnic, marile reforme cu­ care­ se va ferici ţara, nieăeri nu am putut găsi măcar ceva care­ să vină şi în favo­area industriei noas­tre naţionale. Această extrem de importantă ramură de producţie este, probabil, considerată ca­ un­ parazit pe corpul sănătos al eco­nomiei naţionale, parazit care trebue neapărat distrus. Formula „Industriei parazitare“ este utili­zată până la persuasiune ca şi cum nu ar fi vorba de un izvor real de bogăţie naţională, ci de un vast şi puternic trust internaţional, orga­nizat numai în scopul speculărei sălbatece a pieţei noastre consu­matoare. S’ar părea că industria dela noi se mărgineşte la fabricile de zahăr şi ciment­— cartelate şi speculatoare —, la­ pseudo-ind­us­­triile de nasturi şi parfumuri sau semi­fabricate întreţinute la adă­postul tarifelor vamale numai în dauna gospodăriei noastre naţio­nale­ Când se vorbeşte de industria românească şi mai ales se legife­rează în legătură cu ea, nimeni sau aproape nimeni nu mai vrea să-şi aducă aminte că, lăsând la o parte cale câteva cazuri nenorocite, e vorba nu despre un parazit ci de un izvor real şi puternic de bogă­ţie naţională. Se neglijează aproape complect că, chiar pe vremuri ca acelea de azi, această industrie reală varsă anual în visteria Sta­tului, sub diferite forme, opt până la nouă miliarde de lei, că de pe urna ei trăesc sute de mii de far­mil­ii şi că, mai ales, graţie sacri­ficiilor făcute de stat şi gospodăria naţională, ea a ajuns să ne pună aproape complect la adăpost in­dependenţa economică d­ intre ind­ustria creatoare şi cea parazitară Toate aceste consideraţiuni sunt­­ trecute sub tăcere. Intre industria­­ reală şi creatoare, indispensabilă ori­cărei gospodării naţionale in­dependente, şi cazurile izolate de parazitism industrial — create şi­­întreţinute tocmai în dauna in­dustriei adevărate — se face o con­fuzie voită şi cum nu se poate mai­­ vinovată. Măsurile ce se iau sunt­­ o consecinţă directă a acestei lipse­­ de discernământ şi nu departe este­­ momentul când roadele acestei ne­norocite poliţiei se vor eredinţia. Deja astăzi, datorită neglijenţei şi neînţelegerei fondului adevărat al problemei, întreg aparatul nos­tru industrial de producţie a ajuns la capătul eforturilor. Curând, foar­te curând, dacă se va persevera pe calea greşită a desconsiderărei şi persecuţiei, totul va fi la pământ şi piaţa noastră consumatoare a­­junsă la discreţia străinătăţii. Fireşte, s’au făcut şi la condu­cerea Întreprinderilor noastre gre­şeli- S’au făcut cheltueli dispropor­ţionate şi investiţiuni, potrivite unei situaţiuni înfloritoare dura­bile, într’o vreme când, în fapt­ nu era decât o aparenţă de belşrţt* Vina principală a nenorocitei stări de lucruri de azi o poartă însă guvernele, care s’au perindat în ultima vreme pentru că de acolo a pornit atât seria de lovituri cât şi desmățul general economic şi financiar. ", Sunt azi la noi întreprinderi mari industriale care au învestit miliar­de în comenzile date de stat. Sunt fabrici care nu numai că au livrat statului mărfuri de sute de mi­lioane, dar au dat şi banii nume­­rari, necesari­ statului pentru­ con­­fectionarea acestor mărfuri. Indus­triile s’au împrumutat­ ca să facă­­laţă­ angajamentelor. Statul nu le-a plătit nimic şi nici nu se gândeşte să le plătească- De unde atunci să se mai poată scoate capitalul lichid necesar menţinerei în funcţiune, de unde să se poată lichida angaja­mentele faţă de creditori ? De unde să se mai poată, măcar, plăti do­bânzile la miliardele împrumutate de la bănci ? Avem industrii mari care au fost obligate contractual de către Stat să-şi mărească instalaţiile. Au împrumutat bani şi s-au conformat angajamentului în vederea comen­zilor asigurate tot prin contracte­ Comenzile însă nu au mai venit şi — ca o răsplată ! — au fost mic­şorate şi cele în curs de executare. Sunt la noi întreprinderi indus­triale care plătesc anual numai pentru scopuri sociale zeci de mi­lioane, indiferent dacă lor nu li se achită nimic pentru livrările făcute. Utopia Statului ţărănesc Ori de câte ori necesităţile im­pun concedieri de muncitori, inter­vine energic tot statul pentru men­ţinerea întregului personal, deşi plata, lui este o problemă aproape imposibil de rezolvat.Cum e posibil ca în asemenea condiţiuni să se mai poată men­ţine o industrie, să mai lucreze şi să mai facă faţă onorabil angaja­mentelor ! Ca şi cum însă nu ar fî de ajuns toate acestea, de acolo de unde ar trebui să vină ajutorul pe deplin meritat şi absolut necesar, de acolo, se anunţă o nouă serie de lovituri, o nouă avalanşă de şicane. Elucu­braţiile unor doctrinari de carna­val au inventat Statul ţărănesc. Deci, la pământ cu tot ceea ce s’a creat cu atâta trudă şi sacrificii în ultimatele decenii. La pământ cu „industria parazitară“ şi înapoi la rotării, înapoi la potcovăria naţio­nală. Statul ţărănesc n’are nevoe de industrie !.­. Nici Revoluţia franceză n’avea nevoe de chimişti atunci când­ ca­pul lui Lavoisier cădea sub securea călăului! Dacă situaţia ar fi alta, evident, elucubraţiile acestor domnişori tre­ziţi la chemarea Statului ţărănesc, nu ar interesa pe nimeni. Proştii s’au spus la noi şi pretutindeni, totdeauna­ Dar azi, pericolul este cu atât mai mare cu cât întreg aşezământul nostru economic se află ajuns la ultima limită a pu­terei sale de rezistenţă. Şi tocmai acum, în faţa prăbuşire! se anunţă că şi de acolo de unde ar trebui să vină ajutorul, nu se poate aştepta altceva decât înfăptuirea..-- Statu­lui ţărănesc-Nu mai e oare nimeni în guver­nul ţărei care să nu-şi dea seama de realitate ? Nu mai e nimeni cu judecata limpede şi normală care să înţeleagă răul imens pe care îl fac fanteziile unor neisprâvit ? Sau, reducându-se fantiemele Consiliilor de administraţie, indus­triile nu mai prezintă absolut nici un interes ! ALEXANDRU TOPLICEANU ..— iiiifiim­ — ■■■i Prăbușirea industriei nationale

Next