Viitorul, iunie 1933 (Anul 25, nr. 7604-7628)

1933-06-11 / nr. 7612

Anul al două­zeci 9i cincilea no. 7612 BUCUREŞTI administraţia STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 3-68.17; Redacţia ?i Administraţia 3-49.23 R­EDACŢIA STRADA EDGAR QUINET No. 2 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agențiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug Dummies 11 Iunie 1333 SW. 300/21 Un an..........1100 Iei I Trei luni .......100 lei Şase luni ... 700 „ I Un exemplar... 6 „ IN STREINATATE N T E A B IN TARA Un an.......... 600 Iei I Trei luni.......150 Iei Şase luni...... 300 „­­ Un exemplar ° Instituțiuni publica şi particulare 1000 lei anual _____________Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G-le a P. T. T. No. 137.282/926 ­ NOTE DICŢIONARUL ACADEMIC ,nervus rerm­) Ei Marele dicţionar academic a primit, defalcând un legat, o mică sumă de bani pentru a putea să fie continuată tipărirea lui. Căci, cu acest monumental tezaur al lmbei noastre, s’a întâmplat ceva extraordinar şi anume s’au putut găsi savanţi, idealişti, cari să-l al­cătuiască — lucrul cel mai greu — dar s’au găsit mai dificil banii, re­lativ, puţini, pentru a tipări pre­ţioasele manuscrise eşite din mun­ca învăţaţilor! Intr’o ţară în care se cheltueşte destul, — chiar şi pe lucruri inu­tile — nu s’au putut găsi totuşi su­ficiente mijloace pentru a da la lumină o lucrare, în care se va reflecta ca intr’o oglindă geniul rossei noastre. Cuvintele sunt viaţa sufletului. In ele se citeşte adâncul spiritua­­lităţei unui neam, şi de aceia pu­tem fi mândri că munca unui Ra­­­deu, unui Philipide, unui Sextil Puşcariu — pentru a nu mai po­meni de munca cheltuită în dicţio­nare de mai mică întindere, dato­rite d-lor Şăineanu, ori Candrea a ajuns să se concretizeze intr'o lu­crare aproape de-a fi sfârşită. Trei părţi din „Dicţionarul aca­demic“ este tipărit, şi ceia ce s'a tipărit ar trebui să formese o lec­tură curentă pentru toţi oamenii de carte, pentru toţi românii. D-nul M. Sadoveanu intr-o comu­nicare la „Radio“ vorbea despre farmecul ce-i poate da lectura, a­­cestui dicţionar al limbei noastre. Nimic mai adevărat ! Se citeşte dicţionarul academic, cu o ne­spusă plăcere, atunci când ai dra­gostea de carte. Găseşti acolo cu­vinte rare, găseşti explicaţia cu­vintelor întrebuinţate curent, fără înţelegerea precisă a scrisului; găseşti atâtea locuţiuni, atâtea ci­taţii din autorii noştri, dela croni­cari până la cei din ziua de azi, lac­ât ■Hb**'*«** interes totdeauna viu. Numai ce­­tindu-l, un român, îşi dă seamă, de bogăţia limbei noastre, pentru că în fiecare pagină afli un cu­vânt pe care nu-l cunoşti! Ce poa­te fi mai util, deci, decât a afla în chiar casa ta, că posezi un lu­cru de a cărui existenţă nici nu bănuiai! Dicţionarul academic este astfel ui tezaur nu numai filologic, inte­resând pe specialişti, dar şi­ o carte care ar putea deveni „de căpătâi“, atâta de pitorească, de vie şi de interesantă e lectura lui pentru oricine ! Şi-o atare lucrare stă în loc pen­tru că nu se găsesc câteva sute de mii de lei cu care s’ar putea sfârși una din cele mai fundamentale o­­pere literare ale neamului nostru.. PETRONIUS ’ «• soluţie socială atât de primejdi­oase. Ca în tot trecutul său glorios de realizări istorice, partidul na­­ţional-liberal exclude demagogia din acţiunea sa politică şi aduce ast­fel ţărei, spiritului de ordi­ne şi legalitate, servicii imense, chiar fiind în opoziţie. Acest rezultat îmbucurător pen­tru sănătatea morală a ţărei se datoreşte capitalului de neţăr­murită încredere obştească, pe care partidul naţional-liberal l-a acumulat în decursul istoriei sa­le care se confundă cu însă­şi istoria ţării. In adevăr, opinia publică a ţa­rei este pe deplin şi adânc în­credinţată că partidul naţional­­liberal care a salvat ţara în trecut în toate ceasurile grne, o va salva şi de data aceasta, îndreptând-o spre căile sănătoa­se ale refacerei economice, ale gospodăriei de Stat chibzuite, şi cinstite, ale reinvierei tuturor forţelor ei materiale şi morale. VOINŢA TARII s’a manifestat Evenimentul politic care con-­ ordinale ale zilei de dar că­tina« să domine viaţa noastră re­stă în calea tendinţelor extre­­publică rămâne fără îndoială! miste de dreapta şi de stanga a uriaşa manifestaţie a masselor­­ izbucnirilor de revolta şi de în­cetăţeneşti din tot cuprinsul ţa­rei, convocate de partidul naţio­nal-liberal. . . întrunirile publice de Dumini­că s’au transformat, prin numă­rul imens al participanţilor şi prin "însufleţirea masselor cetă­ţeneşti, în adevărate adunări na­ţionale, aşa cum se întâmplă numai la zile mari şi hotărî­­toare. ... Partidul naţional-liberal a mai dovedit încă odată, — deşi nu m­ai era nevoie, — că în aceste vremuri de suferinţă, de lip­suri şi deprimare generală, ră­mâne singura nădejde a ţărei. Opinia publică întreagă, toate clasele producătoare dela sate şi oraşe, cari formează conştiin­ţa cetăţenească a ţărei, au venit in jurul steagului partidului naţional-liberal să afirme cu ne­înfrântă hotărîre sentimentul lor de adâncă nemulţumire şi neîn­credere în regimul nefast şi rău­făcător care guvernează încă, şi, în acelaşi timp, să manifesteze credinţa şi încrederea că singur Din această adâncă încredere partidul naţional-liberal mai poa ----- -- —-------,în­­te salva ţara de la ruină şi de­­lcastru. Cu o putere elementară şi cu acel bun-simţ firesc, înăscut în poporul român, conştiinţa publi­că a ţărei îşi dă seama că pre­lungirea unei cârmuiri care a constituit o adevărată nenoro­cire naţională, s’ar transforma intr’o catastrofă inevitabilă. In faţa primejdiei pe care o simte şi o vede, opinia publică reacţio­nează şi dă alarma supremă. Impunătoarele adunări de Du­minică n’au fost simple întru­niri publice politice, ci un ade­vărat plebiscit în care său afir­mat sentimentul public şi voinţa hotărâtă a ţărei, de a vedea în­lăturat regimul incapabil al par­tidului naţional-ţărănesc, pentru ca,­sub cârmuirea chibzuită şi fieatâtea ori încercată a parti­dului naţional-liberal, — ţara să poată cunoaşte iar vremurile de propăşire şi prosperitate. Incăodată partidul naţional-li­­beral s’a dovedit o forţă politică „­­ de ordine şi progres care stăpâ- i triumfa, peste nu numai greutăţile extra-­ ------­obştească în puterea de realiza­re a partidului naţional-liberal, — dovedită şi încercată tocmai în vremuri grele, — isvorăşte cu­­putere elementară voinţa ener­gic şi entusiast manifestată de sutele de mii de cetăţeni conşti­enţi, în favoarea acestui partid. Regimul naţional-ţărănesc, — care a fost cu drept cuvânt com­parat cu un adevărat PURGA­TORIU al României, — autorul dezastrului financiar şi econo­mic, al dezorganizărei Statului ,şi al ruinei claselor producătoa­re, — este sfârşit. Nu numai toate consultările electorale din ultimul timp, chiar şi cele cu caracter profesional, s’au rostit cu hotărâre împotri­va sa, dar şi întreaga conştiinţă cetăţenească, reprezentată în gi­gantice adunări naţionale cu ca­racter plebiscitar. Intr’o ţară cu regim democra­tic constituţional înlăturarea u­­nui asemenea regim devenit o­­dios, este o necesitate ce nu poa­te fi evitată. Voința ţărei va ROLUL CAMERELOR PROFESIONALE Călătoria Moi Duca toate fantasiile economice ale gu­vernului. De aceia, dacă am ajuns în si­tuaţia gravă de azi şi dacă în spe­cial comerţul şi industria sunt dis­truse,­­ vina o poartă în mare parte aceşti reprezentanţi impro­vizaţi ai vieţii noastre economice, cari nu-şi fac datoria ci contribue prin Ucheismul, obiedenţa, ne­priceperea şi venalitatea lor la o­­pera distructivă ce se face. * Comercianţii şi industriaşii din toată ţara, voesc să pună capăt acestei stări de lucruri dezas­truoase. Ei nu înţeleg să facă mari sacrificii pentru Camerele de comerţ şi industrie, pentru ca acestea să fie arme îndreptate îm­potriva intereselor. De asemenea agricultorii nu înţeleg să jert­fească un ban greu adunat pentru Camerele de agricultură ce sunt în realitate mijloace de căpătuire. De aceia se observă în rândul tuturor producătorilor, o vie miș­care împotriva acelora cari au coborât demnitatea camerelor pro­be când e la cârma partidul na­­țional ţărănesc,­­ a încercat prin toate mijloacele să reducă rolul camerelor profesionale la simpla birouri de aprobativă înregistrare ale actelor guvernelor. Politicuinizarea Camerelor de industrie şi comerţ, ca şi a celor a­­gricole, s’a făcut în ritm rapid. Toate consiliile care nu erau compuse din partizani ai regimu­lui, au fost dizolvate. S’au pus în loc comisii interimare compuse din devotaţii guvernului iar ale­gerile se amână de două trei ori, până când satrapii locali prind un moment favorabil ca, prin silni­cie, fraudă şi abuz, să-şi impună Creaţiunile. * E de la sine înţeles că fără pri­cepere şi fără dorinţa sinceră de-a apăra interesele acelora pe cari ar trebui să-i reprezinte, — aceşti oameni sunt simple unelte de pre­siune guvernamentală. Ei se mul­ţumesc să consume cu rapiditate fondurile camerelor, să facă în plus împrumuturi, angajând în­totul şi­ să aprobe fără cârtiţe f­esi­ona­le şi l­­ alt, distrus utilia­tea. La toate alegerile pe care gu­vernul este silit să le facă, listele ce îndrăzneşte să le propună, sunt respinse. Capitala, ca totdeauna, s’a pus în capul acestei mişcări de prote­stare. In alegerile pentru Camera de comerţ­ şi industrie, listele guver-­­ Preşedintele partidului national­­liberal a plecat alaltăeri în strei­­natate unde va rămâne până la sfârşitul lunii. nului au­ fost ruşinos înfrânte, --j. Această călătorie are, desigur alegându-se acei cari reprezintă în adevăr comerţul şi industria Capitalei. In ei şi-au pus încrederea co­mercianţii şi industriaşii şi în a­­celaş timp i-au sprijinit partidul liberal, pentru că în adevăr repre­zintă viata economica, având do­rinţa de-a face tot ce le stă în pu­tinţă pentru a o salva de ,,târnă-- deCÂt ,t­ cadrul european, copul“ ce s’a abătut asupra ei. Avem convingerea că noul con­siliu al Camerei de­ comerţ şi in­dustrie din, bucureşti, va da pildă întregei ţări, de apărare energică şi luminată a intereselor econo­mice, dând totodată o nouă direc­tivă, un nou impuls şi o nouă viaţă, acestei instituţii. PACTUL CELOR PATRU - Discursul Il-Irot Mussolini şi garanţiile Franţa! — Azi când pactul celor patru este semnat, când textele au devenit publice, când ministrul nostru de externe a dat publicităţii nota de garanţie a Franţei ,şi răspunsul României la această notă_ — se poate judeca temeinicia articolelor noastre scrise în zilele conferinţei de la Praga. Scriam atunci că pactul Celor patru de azi nu este pactul celor patru de eri. Spuneam că textul iniţial­­ al d-lui Mussolini avea ca principiu de bază şi ca scop unic revizuirea. Afirmam că noul text este un pact de colaborare al celor patru, semnatari. Spuneam că textul intermediar rezultat din negocierile anglo-ita­­lien­e, dar mai ales şi în primul rând p­in inspiraţia Romei, elimina Societatea Naţiunilor din jocul desfăşurărilor europene şi instituia un Directorat al marilor puteri in fata căruia tertii interesaţi aveau să se înfăţişeze pentru a asculta sentinte dinainte redactate. Afirmam că datorită diplomatic, atente si active a Micei Înţelegeri şi a actualului său negociator şi purtător de cuvânt, d-l N.Titulos­­/■n — sensul, textul şi spiritul pac­tului au fost complet schimbate la reforma directă a Franţei. Spuneam că revizuirea fiind com­­plet eliminată mai există, pe lângă acest pact, o notă de garanţie a Franţei în ceea ce priveşte revizui­rea tratatelor şi politica sa hotă­râtă în acest domeniu. Afirmam că această notă res­pinge revizuirea şi în principiu şi în concret, că procedura artico­lului 19 este precizată în sensul u­­nanim­ităţii necesare plus partici­parea părţilor, că Franţa se leagă astfel definitiv de­ o atitudine fer­mă şi statorniceşte in forme fixe o procedură care prin greutatea ei devine o garanţie in plus. Spuneam că fără pact aceste ga­ranţii ale Franţei nu există —­­si in ipoteză pur juridică — situaţia noastră şi in general a Micei în­ţelegeri — este mai Şubredă fiind­că procedura revizuirii poate să-ti găsească sediul materiei în alte texte sau în alte formule. Afirmam că prin pact­­ica în­ţelegere are totul de câştigat şi nimic de pierdut. Azi textele publicate confirmă punct cu punct cele afirmate de Hol. O analiză amănutită a articole­lor devine deci inutilă. Mai interesant e comentariul aăcut de d-l Mussolini în discursul pronunţat la Senat. Interesant fiindcă vorbeşte conducătorul unei puteri cu mari resurse de vitali­tate politică, interesant fiindcă vor­beşte unul din semnatarii pactu­lui şi mai ales interesant fiindcă vorbeşte acel care a avut, în a­­ceastă chestiune , un rol de ini­ţiativă. Nu e nevoie de a ne referi la toată presa europeană si de a su­blinia in deosebi (Comentariile pre­sei franceze pentru a descifra io discursul T'"Cc1,i. ionul împăciui­tor, lozincele de fecundă colabo­rare, tendinţa de eschivare a lo­­zincelor sale prea răsunătoare din ultima vreme, dar care totuşi îl legau, comprehensiunea largă eu­ropeană şi internaţionala a reali­tăţilor politice, imposibilitatea ras­turnării situaţiilor si mai ales pe­­ricolul sau inutilitatea acestor răs­turnări Nu este câtuşi de puţin ceasul polemicilor în clipa când Italia face un mare nas de apropiere de Franţa, indirect de aliaţii săi şi când se aruncă bazele temeinice şi realiste ale unei noui colabo­rări europene. Când d-l Mussolini vorbeşte însă de textul d-sale primitiv ca de o simplă „schemă" care trebuia să servească numai de bază de discu­ţie, ne reamintim în treacăt că respingerea acestei „scheme“ a dus nu demult la acel fulgerător si ne­drept articol împotriva Micei In­­telegeri și a statelor ei alcătui­toare. Dacă ar fi fost o simplă „sche­mă", un proiect lipsit de impor­tanţă, o ciornă fără valoare, — dece acele eșiri polemice ceri stâr­neau — atunci — atâtea legitime îngrijorări şi mobilizau atâtea i­­nutile ostilităţi ? In al doilea rând cum să nu su­bliniem cu satisfacţie numeroasele nasagii în cari d-1 Mussolini vor­beşte despre Societatea Naţiuni­lor, despre pactul şi rostul ei în desfăşurarea politicii europene, despre rolul ei tutelar, când ne a­­mintim supărătoarea tendinţă de altă­dată pentru eliminarea spiri­tului genevez din jocul politicii internaţionale ? Cum să nu primim cu satisfacţie declaraţia că pactul semnat chiar la interpretarea sa cea mai largă nu visează­­ cuvintele sunt ale Ducelui — „nici-un punct concret la ordinea zilei“ — când regăsim par’că ecoul doctrinei franceze, de EUGEN TITEANU aşa cum figurează şi in nota d­e ga­ranţie a d-lui Paul Boncour, ca nu poate fi vorba de revizuiri nici în principiu nici în concret ? Evident d-l Mussolini nu crede în menţinerea tratatelor faţă de eternitate. Pentru a preciza gân­dul său însă Ducele se referă la părerile similare ale d-lu­i Reims, ceia ce veţi recunoaşte că ori­cine poate accepta prin însă­ d faptul că sunt părerile ministrului cehoslo­vac şi fără uit examen al lor. Totuşi e bine de a preciza că în concepţia juridică a d-lui Bene* revizuirea înmu­tă un acord bila­teral al părţilor si adesiunea ex­ (Continuare in pagina 3-a) irt Sîafele-Unite D-1 Roosevelt scümite revizuirea — —1 min ■■mi I— ........— datoriilor de război Corapondentul agenţiei „Reuter“, crede a şti că preşedintele Roose­velt ar fi afirmat din nou că este dispus să dea o atenţie amicală ori­cărei cereri oficiale pentru o revi­zuire a datoriilor. Debitorii ar tre­bui să facă primul pas în această chestiune. (Rador). 10­1 ROOSEVELT I Erori economice — Cetind cartea d-lui Alristide Blank — de MIHAIL PLAT­ARE­ANU Conferenţiar la şcoala politehnică din Bucureşti Am cetit cu multă atenţiune, cartea d-lui Arfttide Blank inti­tulată: ..Economice“ şi am în­­chis-o cu un mare regret. Acela că a fost scrisă. Nici ca metodă ştiinţifică, nici ca material docu­mentar, nici cel puţin ca ţinută literară, ca mod de a se exprima într’un domeniu de specialitate, a­­ceastă carte nu aminteşte perso­nalitatea autorului, aşa de cunos­cută publicului. Este o carte — va constata aceasta oricine o va răsfoi — scrisă la mânie. Şi supă­rările sunt totdeauna rău sfătui­toare, întâi s’a supărat pe econo­mişti, pe cei cu diplome. Zice d-sa, titlul nu înseamnă nimic, că aceşti „specialişti speriaţi de titlul de at Dicţionarul îl citeşti cu­­m doctor în ştiinţa economice au realizat o operă îngustă, nefastă, etc.“ Nu ştim la cine face aluzie d-l Aristide Blank, căci întreaga sa lucrare, este o polemică cu di­verşi miniştri, directori ai Băncei Naţionala, ai ministerului de fi­nanţe, — pe care îi înseamnă cu X, — dar nu-i mimeşte. Probabil că n’a voit să deslănţuiască un răsboi adevărat, ci mai mult li­nele preliminarii. Pentru acest mod de a se comporta în lucra­rea d-sale, nu-i vom face nici o critică nici măcar, nu vom comen­ta Ceia ce vom reţine, din lucrarea d-lui Aristide Blank sunt erorile ce le comite, aruncând partidului naţional-liberal, înveninate repro­şuri ■ - v « v Aceste erori în ordinea gravita­tei — aşa cum le aşează d. A. K­lank ar fi: a) Transportarea au­rului la Moscova, contra sugestiei d-lui Mauriciu Blank-tatăl, care susţinea să-l trimită în Anglia; b) naţionalizarea Soc. Steaua Româ­nă; c) Politica feroviară de a con­suma cărbuni (pentru că erau in­teresate bănci românești in între­prinderile acestea) d) refuzul ră­posatului premier Vintilă Brătia­­nu, de a accepta un împrumut ger­man oferit prin d. Aristide Blank, e) refuzul de a face concesiunile patrimoniilor statului, a tuturor patrimoniilor: petrol, păduri, mi­ne, bălţi etc. a monopolurilor sta­tului. Declarăm dintr’un început că nu răspundem pe larg la fiecare în­vinuire adusă partidului liberal şi răposatului Vintilă Brătianu, căci aceasta ar însemna să scrim şi noi o carte. Să mai insistăm ? Chestiunea tezaurului evacuat la Moscova este arhicunoscută. A fost evacuat la Moscova pentru că nu se putea, altfel. Orice transportare a lui trebuia făcută prin Rusia, care n’ar fi respectat destinaţia gă­sind-o jicnitoare neîncrederea «ce i-am fi arătat-o, şi pentru timpul când a fost executat, acest trans­titor. Evenimentele ce s’au­ succe­dat în Rusia, ■ nimeni nu le putea prevede. Naţionalizarea Soc. „Steaua Ro­mână“ a fost, făcută dintr’o în­doită consideraţie privind econo­mia noastră naţională şi demnita­tea noastră ca stat, într’un mo­ment, când regimuri politice neno­rocite, anterioare, compromise­­seră în chipul cel mai rău posibil, creditul ţărei. In ce priveşte poli­tica­ feroviară a partidului libe­ral, care a favorizat industria carboniferă — industrie româ­nească, cu capital românesc, cu braţe româneşti şi cu folos pentru C. F. R. R. această politică con­­stitue o mândrie a partidului libe­ral. Economiile ce d-1 Blank, pre­tinde că le-ar fi făcut - C. L. !».. urmărit desrobirea ţărei de tira­sunt iluzorii şi este regretabil, că intr'o aşa de mare fi cunoscută problemă, mult desbitută şi teh­nic şi economic, autorul se prezintă aşa de , insuficient informat. Este doar constatat, — în afară de con­­sideraţiunile de ordin social şi e­­conomic-naţional, care singure ar fi justificat să se utilizeze cărbuni chiar cu pierderi — că după se­rioase calcule ale specialiştilor, introducerea pacurei în combu­­stiunea locomoti­velor, necesitau amortizat prin presupusele econo­mii. Dacă n’ar fi să socotim decât înlocuirea cazanelor la locomotive şi construirea de depozite, eistere­­ne, pompe de aprovizionare, în staţiile principiile, şi încă ar fi destul de concludentă c­ontraindi­­caţia utilizărei integrale al ace­stui combustibil, care ar lăsa pe drumuri peste 300.000 de braţe, căci minele se vor închide, cărbu­nii neputând fi exportaţi. In privinţa politicei «le împru­muturi şi concesiuni, pentru care pledează atât de călduros d-l Ari­stide Blank, care îşi oferise me­reu oficiile de bun Român şi ban­cher în acelaş timp, noi opunem un puternic veto. Dacă partidul liberal, care a uia capitalului cosmopolit, ar fi procedat altfel, i­am fi avut creia­­tă o finanţa Românească, între care a stat şi reputata Bancă Blank. Şi dacă ar fi concesionat, tot aşa cum dorea autorul, se pare că ne mai rămânea, să în­­cheem şi un contract de locaţiunie, în fosta noastră ţară. Atâta deve­neam : chiriaşi trecători intr’o ţară, care păstra numai numele De altfel ne permitem a recoman­da ori, era suficientă garanţia alta- cheltueli de miliarde, imposibil de sim­ilar, cea mai recentă lucrare, ternică erăbi­it ziaristică, a bărbatului de stat şi financiar italian, Nitti, care a prezidat atât de mult şi atât de glorios, dle cele mai multe ori, destinele Italiei. „Concesiunile — spune, autorul­— „sunt cel mai odios şi' mai" laş „din actele unui guvern.'' Totdeau­na finanţa streină, care cumpără „aceste concesiuni, cu un scop a­­,aparent comercial, sfârşeşte prin „a se ocupa în modul cel mai res­pingător, de interese politice şi „sociale ale acelei ţări". Suverani­tatea ei rămâne o vorbă simplă şi goală. De altfel, diripţa­­ d-lui Blank,a fost satisfăcută cu rezul­tatele strălucite de azi, de către partidul naţional-ţărănesc care a urmat cu consecvenţă politica con­cesiunilor. Evidenţa faptelor s-a însărcinat a arăta greşelile ace­stei politici, preconisate «le 'către «J. Blank, directorul Băncei căzute în faliment. %■' • încheiem aceste critici, cu re­gretul c«­ l’am exprimat din pri­mele rânduri, şi anume cu regre­tul că un om care a stat atâţia ani la posturi financiare de mari răspundere, atunci când împreju­rările l-au­ scos «lin aceste posturi de comandă, nu­ a putut «la în li­niştea cabinetului «de lucru', decât o lucrare dominată de resentimui­da d-lui Blank, în privinţa conce­ite şi concepută pe­ un plan de po i­n străinătate in împrejurările actuale o insem­­­nătate politică care merită a fi subliniată. In adevăr, nu trebuie să se piar­dă din vedere, că greutăţile de care se loveşte astăzi ţara noastră au, în bună parte un caracter ge­neral, comun tuturor statelor şi că soluţiunile lor nu pot fi privite cam­ un om politic purtând grija intereselor tarei sale .Şi având sim­ţul răspunderilor, are datoria a în­treţine un contact cât mai fervent cu lumea internaţională. * D-l Duca a fost anul trecut la Paris şi iniţiaţii ştiu cât de folo­sitoare ţării a fost această călăto­rie în capitala Franţei. D-sa pleacă din nou astăzi, în momentul în care partidul pe care îl prezidează a dat o dovadă stră­lucită a imensei popularităţi şi a impresionantei autorităţi de care se bucură în masele adânci ale populaţiunii săteşti ca şi în stra­turile intelectuale şi muncitoare ale oraşelor. D-l Duca merge la Paris nu nu­mai Fiindcă astăzi întreaga poli­tică internaţională se concentrea­ză acolo, ci mai ales fiindcă Ro­mânia vede întruchipate îi­ Fran­ţa idealurile politicei «le pace, as­­piraţiunile legitime ale popoatelor spre o eră de progres democratic şi voinţa hotărâtă d­e a apăra până la sfârşit intangibilitatea frontie­relor naţionale consacrate prin tratate. Opinia publică românească, ur­m­­ăreş­te cu viu interes această că­lătorie a preşedintelui narrdului naţional-liberal şi suntem convinşi că prezenţa d-lui Duca la Paris va fi rodnică în rezultate folosi­­toare cauzei româneşti şi inaltora­­prietenii dintre Franţa şi bilei Dacă în trecut omul de stat şi Şeful d­e partid, către cari se con­centrează speranţele unei întregi naţiuni, ar fi putut în examinarea problemelor cărora era chemat a se face fată, să se mulţumească a le studia prin minet de vedere in­tern, care singur interesa, si să se limiteze la un contact mai redus cu lumea din afară, astăzi, situa­ţia este alta, întrucât axa echili­brului dintre chestiunile interne si externe s’a deplasat cu totul in favoarea acestora din urmă. Examinarea pe teren a marilor probleme nationale si internatio­nale la ordinea zilei, schimbul «le vederi cu personalităţile marcante ale vieţei politice, economice şi fi­nanciare internationale, analiza adâncă a atmosferei internationa­le, studiul acestor imponderabile —, de deteminante pentru trium­f­ul sau înfrângerea unei cauze — iată atâtea motive pentru România. EPUIZAREA REZERVELOR de PETROL — Un pericol national — Nu de mult, tot in acest loc,am­ ridicat ext­rem de importanta ches­tiu­ne a rezervelor de petrol pe care le mai avem. Am afirmat că,­ dacă se continuă cu exploatarea sălbatecă practicată azi, in foarte scurtă vreme — câţi­va ani nu­mai — rezervele noastre de petrol se vor epuiza complect. Cum era şi natural, afirmaţia făcută a fost considerată ca o exagerare,­re­zervele noastre fiind mult mai mari. Totuşi, ne menţinem inte­gral afirmaţia. Nu mai departe de­cât acum câte­va zile, am primit confirmarea, celor susţinute «le noi de la organul cel mai compe­tent in această chestiune. I Pentru moment această confir­mare ne este suficientă, cu atât imai mult cu cât ea vine din par- I tea acelui care are în seama sa studierea întregei probleme ridi­cate de noi. J Când s’a făcut legea minelor, I sil li guvernul liber»­. în 1924, în­tre văzându-se, posibilitatea epuizai­­rei rezervelor, s’a pus în această lege, obligaţia pentru întreprinde­rile noastre de petrol, de a face imediat lucrările de prospecţiune şi explorare necesare găsirei de noui terenuri bogate în petrol. Cum întreaga întindere de tere­nuri aflată­ în exploatare nu tre­cea de 3000 hectare — situaţia ca­re s’a menţinut până azi — nece­­statea găsirea de noui terenuri, era imperioasă pentru asigurarea rezervelor d­e viitor. Guvernul de pe atunci, dându-şi seama de extrema importanţă a chestiunei, destinase chiar un fond de 250 milioane lei, menit a forma baza unei mari întreprin­deri naţionale de prospecţiune şi explorare. Odată cu venirea la cârmă a gu­vernului naţional-ţărănesc, în 1928, chestiunea a fost complect negli­jată. Fondul de peste 250 milioa­ne a luat altă destinaţie iar între­prinderile petrolifere obligate prin legea din 1924 să­ facă lucră­rile de prospecţiune şi explorare, s’au putut, datorită unei culpabi­le toleranţe, deroba de la această obligaţie. Stăpâne pe concesiunile de te­renuri obţiupte cu obligaţia amin­tită,­­ întreprinderile cu capital şi conducere străină, şi-au îndreptat întreaga activitate numai în­ direc­ţia secătuir cât mai rapide a a­­cestor terenuri, neglijând, la adă­postul toleranţei statului,, obliga­ţia lucrărilor de prospecţiune şi explorare pentru găsirea de nouă rezerve. Această politică de secătuire, a fost, din partea întreprinderilor străine, perfect explicabilă. Inte­resate direct, prin trusturile co­manditare, în exploatările din Irak, ele nu mai au interes ca să și mai prelungească activitatea la noi. Cât pot, ele scot, până, la secătuire, prin rezervele cunoscute, indiferent dacă, în foarte scurtă vreme, aceste rezerve se vor epui­za. ('.ind terenurile cunoscute şi aflate a­zi în exploatare vor fi­ se­cătuite, întreprinderile acestea îşi vor închide porţile, îndreptându­­şi activitatea spre Irak. Potrivit acestor interese, în ul­timii­ ani s’a pus la noi, în toată ţara, o singură sondă de explo­rare, în timp ce, producţia din te­renurile cunoscute, printr’o ex­ploatare sălbatică a crescut con­siderabil. In­ timp ce producţia Statelor Unite se cădea, cea de la noi, sub impulsul afiliatelor trusturilor creştea considerabil, cu toate că preţurile produselor petrolifere a­­tinseseră cel mai scăzut pivet. Explicaţia este cum nu se poate mai clară. In foarte scurtă vreme rezervele noastre cunoscute vor fi complect secătuite şi alte terenuri bogate în petrol nu au fost găsite­. Statul se desinteresează complect­e­e această extrem de importantă chestiune iar întreprinderile pe­trolifere românești izolate și lipsite (Continuare în pagina

Next