Viitorul, septembrie 1933 (Anul 25, nr. 7682-7707)

1933-09-15 / nr. 7694

Jniui al couâ zeci şi cincilea No. 7694 BUCUREŞTI REDACŢIA administraţia STRADA EDGAR QUINET No. * STRADA R. POINCARE No. Telefoanele: Direcţia 3-E8.17; Redacţia ; Administraţia 3—49.21» ANUNCRURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug A B IN TARA Un an.......... 600 lei I Trei lun!......150 lei Şase luni...... 300 M | Un exemplar 2 Vineri ÎS Septembrie 1973 ESTE IN STREINATATE Un an..........1400 lei I Trei luni ......400 lai Şase luni ... 700 M I Un exemplar... 6 m vaö° AUAfla.ia.. «-'vvrv/mp insfitttt'tmi publice si particulare 1000 lei anual Taxa poştală plătită in numerar confornt 'aprobării Pht. O-ie a P. T. T. Na 137.282/926 O SITUATIUNE GRAVA Acţiunea partidului National-Liberal — Delegatiunea permanentă a partidului Naţional-Liberal se va întruni Duminică 17 Septembrie pentru a examina situaţiunea politică generală şi pentru a se pronunţa asupra mijloacelor pe care partidul Naţional-Liberal înţelege să le pună în mişcare pentru a se ajunge cu un moment mai devreme la înlăturarea unui regim care împinge ţara spre primejdii catastrofale. . . A A , M . . .... ... (Ultimile acte ale guvernului prezidat de d-l Vaida şi ultimile manifestaţiuni produse in rândurile partidului naţional-ţaranist au creat o situaţiune intolerabila si fără precedent în analele vieţii publice a României. . . .... . .. Un guvern care se răsboeşte cu propriul său partid şi care a scăpat complect din mână frânele conducerei, deslănţuind pretutindeni dezorientarea şi anarhia. Un guvern şi un partid ai cărui fruntaşi atacă Coroana, anunţă prăbuşirea monedei şi proclamă falimentul Băncii Naţionale. Aceasta e opera guvernului Vaida, locul echivocului şi al duplicităţii naţional-ţărăniste nu mai poate înşela pe nimeni. Acţiunile de la Bădăcin, de la Câmpulung şi de la Sovata sunt duse de membri şi fruntaşi ai partidului naţional-ţărănist şi de subsecretarii de stat din guvernul prezidat de d-l Vaida. Aceasta este realitatea pe care nimic nu o mai poate masca. Ţara asistă înmărmurită la spectacolul ce se desfăşoară în mijlocul unui adevărat dezastru moral şi material. Toată lumea se întreabă: unde a ajuns şi unde este împinsă România de aventura naţional-ţărănistă? Este nevoe de o reacţiune promptă şi energică pentru a se pune capăt unui scandal politic fără seamăn şi pentru a se evita situaţiuni pe care România nu le-ar mai putea suporta. Partidul Naţional-Liberal, pătruns de toată gravitatea situaţiilei, va şti să-şi facă datoria, folosind forţele de care dispune şi autoritatea de care se bucură în faţa opiniei publice numai în scopul salvgardărei marilor interese naţionale primejduite. începutul sfârşitului Nu mai încape azi nici o inimic din experienţa nenondoială că regimul naţio-trocită a primei sale guvernul-ţărănesc este virtualmente sfârşit şi că ţara va scăpa de o guvernare care a dus-o la faliment, demoralizare şi anarhie. Situaţiunea politică, creată de descompunerea partidului naţional-ţărănesc, este absolut fără de precedent în istoria regimului nostru constituţional. Nici nu se poate concepe măcar ca un guvern — care nu mai reprezintă nimic, dar are hotărât împotriva sa ţara întreagă, inclusiv propriul său partid, — să năm, dar, cu o inconştientă şi sfidătoare tenacitate, a continuat politica sa de distrugere a economiei naţionale, de risipă a banului public, de îmbuibare şi îmbogăţire a partizanilor, de pauperizare a tuturor claselor sociale, aducând asupra ţarei falimentul şi discreditarea în afară. Nu a fost destoinic regimul naţional-ţărănesc să rezolve nici una din problemele vitale pe cari le punea viaţa Statului în vrepoată avea pretenţiunea de murire excepţional de grele mai deţine chiar vremelnic răspunderea guvernărei. In asemenea condiţiuni este o banalitate să se spună că zilele regimului naţionalţărănesc sunt numărate. Chiar dacă am presupune, — prin absurd, — că guvernul Vaida n’ar fi comis greşeli şi şi-ar fi îndeplinit în mod mulţumitor îndatoririle faţă de ţară, şi încă situaţia lui ar fi fost identică. Dar lucrurile nu stau astfel, încă din clipa în care s’a încumetat să reia răspunderea guvernărei, regimul naţional-ţărănesc era condamnat. In adevăr, după doi ani de primă guvernare nenorocită, uzat şi dezbinat, partidul naţional-ţărănesc se afla în plin proces de refacere, fără program, frământat de dezbinări adânci, lipsit de orice unitate şi coesiune, incapabil de a da ţârei o guvernare utilă, mai ales în împrejurările din zi în zi mai grele cari se iviseră. In loc de a trage învăţămintele necesare din greşelile săvârşite în această primă guvernare şi a reface în opoziţie unitatea partidului, conducătorii lui au făcut greşala de a-şi asuma din nou răspunderea guvernării, absolut nepregătiţi, punând interesele de partid şi ambiţiile personale înaintea intereselor vitale ale ţărei. Rezultatul negativ, pe care noi l-am prevăzut de-atunci, îl constată astăzi, cu grele şi nespus de mari suferinţe şi lipsuri, ţara întreagă. Nu numai că partidul naţional,ţârânesc, n’a învăţatprin care trece ţara. In materie financiară şi bugetară, el nu a fost capabil să realizeze economii chibzuite şi reale, ci a continuat politica de risipă scandaloasă în favoarea partizanilor, apăsând cu un noian de impozite din ce în ce mai grele, o populaţie sărăcită tot de politica sa economică nenorocită. Lipsit de orice prestigiu şi autoritate, guvernul naţional-ţărănesc a fost incapabil să menţină ordinea şi liniştea, lăsând câmp liber curentelor extremiste şi anarhice, cari au atins grav însuşi principiul de ordine şi autoritate guvernamentală în Stat. In sfârşit, creditul ţărei în afară, restabilit cu atâtea dureroase sacrificii, a fost distrus, dintr’o dată,prin măsuri intempestive, cari se puteau evita. Nu mai vorbim de ordinea morală, unde rezultatele unei guvernări haotice au provocat anarhizarea ţărei. Iată, în scurte cuvinte, bilanţul unei guvernări falimentare, din toate punctele de vedere Ţara a reacţionat şi, în toate manifestările şi consultările ei, şi a exprimat clar şi hotărât neîncrederea şi ostilitatea faţă de guvernul dezastrului şi al mizeriei generale. Astăzi, însuşi partidul naţional - ţărănesc, în plină descompunere, se ridică împotriva guvernului Vaida şi cere înlocuirea lui. E începutul sfârșitului, — care nu poate întârzia. » UN AVERTISMENT a d-lui Mussolini Din Londra se anunţă că d. Mussolini a avertizat pe cancelarul Hitler, că In caz când forţele înarmate germane vor întreprinde vre-o invaziune pe teritoriul Austriei independente, imediat trupele italiene din Tirol vor fi mobilizate, urmând toate consencințele logice ale acestei măsuri hotărîtoare. D-1 MUSSOLINI i. Quircius Cu moartea lui Ionescu-Quvntus sa face un gol în rândul luptătorilor cari îşi închinase viaţa idealurilor democratice, ideii naţionale şi huma culatei cinste în viaţa publică a ţării. In momentele grele ale războiului, când unii se puteau îndoi de rezultatul final cerut de marea dreptate istorică, regretatul Ionescu-Quintus a rămas neclintit sub steagul marilor revendicări şi al marilor idealuri naţionale. In politica de partid Ionescu-Quintus aducea un devotament neşovăitor, şi o pasiune care caraceriză pe cei convinşi şi cari ştiu să unească urbanitatea mijloacelor de luptă cu statornicia convingerilor, şi cu ferma voinţă de a le servi. Dar Ionescu-Quintus, reprezenta, în arena luptelor politica, pe intelectualul şi pa literatul care ştie să adaoge raza de frumuseţe polemicelor de multe ori veninoase. Şi deaceia nu rareori o epigramă reuşită a lui lonescu-Quintus, venea să descreţească frunţile şi să aducă plăcerea desinteresată a literaturei în atmosfera de multe ori atât de grea a luptelor politice. Regretatul lonescu-Quintus era de altfel un literat, din cei puţini la noi, cari ştiu să cultive genul epigramatic cu fineţa acea literară în care înţepătura nu intoxicează, ci produce surâsul chiar în cel vizat. Ionescu-Quintus în viaţa publică, unde lupta cu atâta convingere şi cu atâta nobilă pasiune, a fost distins de către partidul naţional-liberal, sub al cărui steag servise ţara, cu onorurile cuvenite, ocupând locul de vicepreşedinte al Camerei, după ce figurase de zeci de ani aproape neîntrerupt în rândurile parlamentarilor liberali. Deoartea lui Ionescu-Quintus lasă astfel regrete ce nu se pot uşor uita, şi aduce aminte tuturor de pierdarea unei personalităţi de o rară distincţiune care a onorat partidul nostm precum ştiuse să servească totdeauna marile interese naţionale. Ultimele manifestaţii de la Sovata şi Câmpulung, au dovedit Ţării şi Coroanei că guvernul este în aer. ■Guvernul Vaida, combătut violent, de Parlament, de presă şi de toate partidele de opoziţie, guvernul Vaida, odios opiniei publice, — este azi combătut de întreg partidul naţional-ţărănesc. Căci ce mai rămâne acestui guvern dacă 54 de parlamentari semnează manifestul şi programul d-lui Maniu iar alfi 62 semnează programul d-lui Mihalache! Pe ce se mai sprijină azi guvernul Vaida, al cui program realizează, ce legătură mai are eu pariului şi cu ţara ? Când cu greu a obţinut majorităţi, pe baza primei electorale, câştigată la limită cu bună voinţa ministerului de interne. — în numele cui mai vorbeşte azi ? In numele grupării d-lui Mihalache ? In numele grupării Maniu ? In numele seceriştilor? In numele tineretului naţional-ţărănîst ? Nu ! In numele unei a cincea grupări: aceia a d-lor Tillea-Vaîda . Cât de importantă este această grupare în mijlocul partidului naţional-ţărănesc, pulverizat azi în cinei diferite fracţiuni, urmează să se stabilească mai târziu în congresul acestui partid. Deocamdată Coroana şi Ţara constată că guvernul nu mai este sprijinit de nimeni, că pe fiecare zi se face un gol tot mai mare în jurul lui, că pe fiecare zi acumulează greşeli care duc ţara la dezastru. Dar mai este o cauză importantă pentru care guvernul trebue să picce: el n’are autoritatea morală şi energia să combată şi să sancţioneze campania anarhică pe care unele din fracţiunile partidului naţional-ţărănesc au început-o în ţară. In timp ce prietenii d-lui Ma- Iniu duc o campanie regionalistă şintidinastică în Ardeal, d.l Mihalache atacă stabilizarea monetară şi duce aceiaşi campanie de denigrare a acţiunei Coroanei în vechiul regat. Ce face d-l Vaida ? Cum poate d-sa combate aceste acţiuni ? Lăudându-se că va rămâne la cârmă şi căutând să-şi facă partizani cu ajutorul beneficiilor bugetare şi al fondurilor secrete. Ori tocmai prin acest mod ajută campania tovarăşilor d-sale de ori şi, poate, de mâine. In plus, punăindu-şi incapacitatea d-sale şi a guvernului la adăpostul prestigiului Coroanei, d. Vaida comite o adevărată, crimă împotriva Dinastiei, după ce n’a cruţat ţării nici o greutate şi nici o deziluzie. De aceia guvernul rămas în aer, trebue să plece, cum a plecat şi guvernul d-lui Morga care nu acumulase nici pe departe greșelile actualului cabinet. GUVERNUL In AER Doctrina hi I. Mihalache bâtei ceasul“. — noul Program. Awaifrafc.et.sm ș» adâiîcâ cuâteraââ — de NSTIJA CONSTANTINESCU Orologiile politice ale unor personalităţi izolate ale partidului de la cârma tatei, au început să sune. După „ceasul“ manifestului Boilă din Ardeal, a sunat „ceasul sincerităţilor''“ d-lui I. Mihalache de la Câmpulung. Ceiace însă pare mai extraordinar, este faptul că aceste „ceasuri“ sunt şi cu... „cântec“, potrivindu-se de minune atât pe aria lor fundamentală, cât şi pe unele teme de variaţiuni de refren constituţional, iar, ca supremă şi bizară coincidenţă, ambele ceasuri sunt un complect desacord cu pendula cam obosită a guvernului. Fixând dintru început, acestepuncte caracteristice ale izolatelor orologii , ale căror resorturi, cu tainice şi meşteşugite „şuruburi“, doresc să producă ecouri cât mai largi în opinia publică şi să capteze cât mai multă adesiune — revenim la „ceasul sincerităţilor“ d-lui I Mihalache, solemnizat la Câmpulung printr’un discursprogram. (noi l’am numi mai bucuros discurs-granată), aruncat sub puntea şubredă a guvernului. D-l I. Mihalache, fost de multe ori ministru în toate guvernările partidului naţional-ţărănist, — cu excepţia câtorva scurte absenţe — şi-a desfăcut în sfârşit cureluşa de la cingătoare şi-a răsuflat satisfăcut într’un prelung suspin de sinceră auto-uşurare, care se chiabă... marele discurs de la Câmpulung. Lipsă da sinceritate Nu, ştim de ce d-l I. Mihalache a consimţit ca să fie strangulat până în prezent de atâtea dureri programatice care-i apăsau sufletul, în decursul guvernărilor la care a participat ca important ministru, şi n’a făcut gestul de sinceritate şi de obligatorie demnitate, de a se debarasa de situaţia sa oficială, ori de câte ori, — înainte de criza de guvern din Ianuarie — acţiunea guvernului îi înăbuşă concepţiile şi-i mototolea poalele doctrinei personale. Nu ştim de ce n’a sunat ceasul sincerităţilor atunci, în atâtea rânduri, şi-l potriveşte să sune tocmai acum, aşa de târziu, pe piaţa B.frăţiei câmpulungene, şi în atât de perfectă sincronizare şi armonie cu orologiile sucursalei Skoda, noua fabrică de ceasornice cu „cântec“ sistem Boilă. Iată o serie de nedumeriri, pe care evenimentele politice le vor limpezi. Deocamdată, cum d-l I. Mihalache a fost ani dea rândul ministru al ţării, şi cum d-sa desfăşoară în plin congres politic şi tineresc, stindardele camuzate ale unei noui dinamice în viaţa politică, este necesar să acordăm problemelor atacate de d-sa, toată seriozitatea şi să le examinăm, rând pe rând. Vom începe cu problema culturală, prima abordată de d-sa schiţând-o numai şi rezervând-o pe celor mai competente decât a mea. Vom continua cu cele economice, financiare, constituţionale, etc., căci d-l Mihalache a îmbrăţişat, în doctrina sa, toată viaţa noastră de stat. Vinovaţii analfabetismului D-1 I. Mihalache se plânge că îi poate fi echilibru de stat acela în care 60 la sută din massa ţărănească,, mânuitoarea votului obştesc şi arbitra vieţei noastre politice, — este analfabetă, iar 7000 de învăţători stau fără posturi. Sunteţi de acord cu d-sa că aceasta este realitatea, dar — şi aici se pune marea problemă ■—n cui este vina? Căci nu este suficient să se constate această stare dureroasă a pecingenii analfabetismului şi a pomajului nedrept şi condamnabil al învăţătorilor, pentru ca apoi să se lanseze programe sau poate chiar, să se bată monedă demagogică pe această problemă. Toţi cei ce au împărtăşit raspunderi de guvernare în această ţară, daci au eşiri de sinceritate, şi de critică, trebue să aibă şi conştiinţa sancţiunilor celor ce nu şi-au făcut datoria. Pe firul logic al examinărei problemei culturala la sate, cercetătorul — fie ei d. Mihalache sau A Itul — este în chip firesc condus la punctul cauzal al acestei nefericite stărei, la obârşia răului. Şi urcând pe această cale, discursul d-lui Mihalache ne forţează să ne întrebăm : cine este vinovatul şi să-l căutăm. Facem de ei, ceiace trebuia să facă d-l Mihalache în al doilea ceas de sinceritate, — dar pe care d-sa nu l’a sunat încă. Ofensiva culturală liberală In timpul guvernărei dela 1922 — 3026, Ion I. C. Brătianu, într’o măreaţă cuvântare, a deschis, ca importantă problemă de aşezare temeinică a ţărei, ofensiva culturală care a fost mult ironizată, în acel timp, de partidele de opoziţie de atunci, printre care şi acela al d-lui Mihalache, o ofensivă care alcătuia o necurmată problemă de conştiinţă politicii. La acest semnal al ofensivei, până la 1926, sub harnica şi neobosita activitate a d-lui dr. Angelescu, atunci ministru al instructiei publice, s-au ajuns la următoarele realizări, în politica culturală naţională. Fac un extrem de succint inventar, incomplect, numai pentru învăţământul primar . 1. Obligativitatea învăţământului primar a devenit o realitate urmărită cu perseverenţă. Datorită acestei neclintite hotărâri —care n’a cunoscut transacţiuni şi concesiuni electorale, — în 1925, prim an al aplicărei legii din 1925, numărul copiilor care au urmat şcolile primare a crescut cu peste 560.000, iar acela al adulţilor, a crescut, dela 1800 la 730.000; 2. S’a sporit numărul şcolilor primare dela 12.008, la 23 057, în timpul aceleiaşi guvernări; 3. S’a sporit numărul învăţătorilor, cu posturi efective şi la timp plătite, — dela 23.692, la 37.767. 4. S’au sporit anii de curs, dela 1 la 7, la învăţământul primar, pentru copii, mai ales dela sate, care nu pot merge în şcoli superioare . 5. Pentru cei trei ani suplimentari, ai şcolilor primare superioare in vederea de a se da copiilor şi o îndrumare tehnică, spre viaţa practică, s’au creat peste 2.000 de ateliere, cu meserii deosebite. 6. In acelaş interval de timp, de la 1922—1926, s'au construit 7.335 localuri de şcoli primare, cu 15.063 săli, afectându-se în acest scop, lei 759.335.533, adică peste trei sferturi de miliard de lei . 7. In aceiaşi guvernare, s’au mai înfiinţat încă 22 Şcoli, normale şi s’au pus temeliile la 45 localuri de şcoli normale. 8. In timp de patru ani, bugetul ministerului de im’actiune, dela (Continuare în partea 2-a) I» NOTE STATUELE BUCUREŞTENE In Ieşitură cu noua piaţă din Calea Victoriei a creiat blocuri de piatră îmbrăcate în redingotă, deşi statuete ce gătesc palatul artelor, ori masivitatea palatului de justiţie, cu ornamentări tot aşa de reuşite ca acelea concepute de Garnier pentru opera din Paris sunt remarcabile. Va trebui astfel şi la noi în Bucureşti să se înceapă seria statuelor artistice şi mai ales stilizate pentru străzi. Am făcut de multeori greşeala de-a ridica statui, cari ar sta, mai bine într’un salon mare decât într’o piaţă publică, pentru că sunt ori minuscule, cum sunt unele ridicate după răsboi, ori sunt prin natura lor nepotrivite spaţiului deschis. Astfel C. A. Rosetti este reprezentat stând pe scaun ca Voltaire în foyerul Comediei, franceze, poziţiune care nu se potriveşte statuei în aer liber. Deasemeni statuia cere o plasare potrivită. Ea trebue să stea într’un decor format de casele înconjurătoare. De aceia ne place să sperăm că noua piaţă din fata Cercului militar va avea fericirea să poarte o statue monumentală. Am propune, lucru pe care marile oraşe Vau făcut de mult, ca îrn lipsa unui monument simbolic să se ridice o fântână grandioasă cu c, . , . . . , .. un foc de ape. Aceasta găteşte Statuete simbolice şi decorative milu M , ,, , , , , , . , . muu W aa viata unui cartier. Tosunt astfel la locul lor in pieţele /„? „ ... . „ oraşelor mari. Dar de aci reese şi grija ca execuţia artistică să fie ireproşabilă. Oraşul Bruxelles îl designa ironiştii. „La viile au laides statuesoraşul cu statui urâte, pentru că statuaria belgiană ■J-II. ........i. — şi nimic care să nu fie animat de adevăratul simţ estetic, care se întemeiază pe armonie şi proporţie, PETRONIUS Se lucrează cu febrilă activitate la lărgirea Căei Victoriei, în faţa Cercului militar, şi se proedează facerea unei mari plete■ Desigur că este o lucrare edilitară utilă, pentru că numai degajamentul arterelor principale asigură progresul adevărat al urbanisticei, înţeleasă ca o realizare estetică, dar şi igienică. Se întreba pe drept cuvânt un cronicar bucureştean, ce-ar fi fost Bucureştii fără bulevardul Pake şi fără bulevardul Lascăr Catargiu ? El s’ar fi sufocat. Deci, pieţe cât de multe şi străzi cât de largi, — aceasta e un ideal edilitar, — care poate fi pus în aplicare mai ales într’un oraş cu case mărunte şi cu locuri goale numeroase. Dacă comparăm relativa uşurinţă cu care la noi se poate creia un bulevard prin exproprieri, de felul cum un Haussmann la Paris, sau Britekére la, Bruxelles au croit bulevardele cari le poartă numele, înţelegem că cu cât vom proceda la crearea de noi spaţiuri libere, cu atât vom face o operă mai utilă. Dar pieţele mari cer monumente decorative. Altfel ele rămân pustiuri cari în loc să creeze un efect estetic produc o agorafobie chiar şi acelora cari au nervi sănătoşi.