Viitorul, septembrie 1938 (Anul 30, nr. 9195-9220)
1938-09-01 / nr. 9195
ANUL XXX No. 9195 4 pagini 2 lei ABONAMENTE In TARA |i In STREINATATE Un an • « • « o 600 Lei | Un an • « ■ « « 1400 Lei' Şase luni • « • 399 m | Şase luni • • • 700 m Trei luni • « « • 150 « | Trei luni « « « 350 ^ Institujiuni publice ţi particulare Lei 1000 anual REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Direcția 3.79.69 — Redacția și Adminis. j j'gjj'y P. foi 1 Septembrie 1938 Redactor responsabil: M. FĂRCĂȘANU Ce vrea omenirea ? Un om politic englez spunea că dacă massele populare ar avea posibilitatea să-şi exprime atitudinea faţă de problema înarmărilor şi a răsboiului ar striga într'un glas conducătorilor politici : aruncaţi armele, nu vrem răsboi! Este adevărat că întreaga omenire cu excepţiunea câtorva mistici feroci, cari visează imperii şi aventuri napoleoniene, doreşte linişte şi concordie. Există în toate regiunile civilizate ale pământului aceeaşi necesitate sufletească de mai multă omenie şi mai adâncă înţelegere între popoare. Există în special, pretutindeni unde conştiinţa indivizilor este luminată, oroarea răsboiului. Omenirea în structura ei psihologică şi morală vrea să treacă etapa barbariei organizate şi ascunse subt pretexte politice, vrea adică să depăşească faza conflictelor armate. Este un adevăr care nu poate scăpa nimănui şi a cărui evidenţă este sensibilă în toate statele începând cu Anglia şi terminând cu Germania. Oricât de agresivă şi violentă ar fi politica unei ţări, nu trebue uitat că ea nu reprezintă deseori voinţa veritabilă a mulţimii. Aceasta este pacifică, vrea pâine şi libertate, vizează o ridicare a standardului material şi moral al condiţiunii sale. Răsboiul inspiră masselor panică şi desperare. Ele au sentimentul just al pericolelor şi riscurilor unei asemenea catastrofe, fiindcă ele suportă practic răsboiul pe când conducătorii politici privesc problema mai mult subt unghiul teoretic şi abstract. Astăzi de pildă populaţiunea germană, ca şi populaţia franceză, engleză sau americană are idealuri pacifice. Oamenii, de orice naţionalitate ar fi, nu vor să se omoare între ei pentru scopuri îndoelnice. Nu există actualmente în Europa motive valabile pentru declanşarea unui conflict armat. Nu există probleme fundamentale a căror soluţionare să nu poată fi realizată decât pe calea răsboiului. Situaţiunea internaţională nu este în fond atât de gravă încât recursul la violenţă să fie ultima ratio. Pe de altă parte împrejurările sunt mult mai grave astăzi decât în 1914 din punctul de vedere al unui eventual război. Astăzi, răsboiul ar însemna o deslănțuire generală și imediată a tuturor forţelor militare ale lumii. Caracterul specific al unei asemenea conflict ar fi de data aceasta intrarea automată a tuturor marilor puteri în război. După declaraţiunile făcute în Antilla şi America această structură a războiului eventual este deasupra oricărei îndoeli. Şi pentru ce s'ar face acest lucru ! Pentru o problemă de detaliu. Iată de ce Marea Britanie depune toate eforturile pentru a împiedeca isbucnirea conflictului. Politica engleză trece acum în mod vizibil de la faza oratorică la faza practică. Intr'adevăr consiliul de miniștri finut la Londra a hotărât o urgentă intervențiune diplomatică față de Reichul german pentru aplanarea neînţelegerilor existente. Suntem astăzi în această etapă de panică şi tulburare profundă a Europei din cauze nedemne să distrugă echilibrul general. Lumea vrea pace şi regimurile politice au datoria să i-o dea. Aceasta este prima obligaţiune a unei lumi civilizate. NOTH Trista bătrâneţe a marilor artist D-nul Cesar Petrescu, într'un editorial recent din „România" ne destăinueşte cu duioşie viaţa marei Darclée, şi cu multă şi justificată biciuire pentru societatea care a lăsat în uitare, şi în cea mai tristă situaţie materială, pe marea artistă şi care a făcut atâta de mult prin excepţionalul ei talent, pentru propaganda românească în lume. Şi într'o vreme în care nu exista organizată şi susţinută de stat, această utilă propagandă, d-na Darclée a ştiut să fie cea mai ascultată mesageră a sufletului românesc, exprimat prin glasul ei extraordinar şi prin arta ei scenică neîntrecută şi transmis prin unde, cam acum 50 de ani înapoi, nu erau de Radio, prin undele impresionante ale artei care n'are hotar. Dar, mărturisim că articolul d-lui Cezar Petrescu are şi meritul de a fi informat pe cei mai mulţi dintre noi, și anume că marea artistă, nu este un nume de legendă, un nume ce se poate întâlni acum numai într'un dicționar de muzică, ci ea trăește printre noi, — printre noi, cari am avut greşala de-a nu ne fi interesat de o viață, ce trebuia să te fie mult scumpă. Dar nu suntem la primul păcat. Am uitat, în înfrigurarea zilelor, în care egoismul fiecăruia dintre noi se intensifică în dauna elementarelor datorii etice, şi pe alte personalităţi artistice, ori culturale, cari trăesc, fără a se mai vorbi de ele, şi niciodată nu ne-am întrebat: cum trăesc ? Sindicatul artiştilor, are câteva camere în cari trăesc — trăesc în forma vegetativă — unele din acele limfe cari ne-au încântat altădată, viața. Cari mai ştiu însă, azi cine sunt şi cum se numesc ? Francezii cari au cultul amintirilor, şi cari grafie civilizației lor de veche obârşie, ştiu să preţuiască valorile trecutului, au creiat un cămin, mai mult decât confortabil, pentru artiştii de la Comedia franceză. Iniţiativa a fost a lui Coquelin — un nume care şi el nu se mai pronunță des — şi ea a găsit deplin răsunet în sufletele franceze, totdeauna gata a înțelege gesturile generoase și respectul datorit acelora, pe care numai cursul nemilos al anilor, nu-i face de actualitate. Şi noi avem artiști bătrâni cari trebue ajutați, — pentru a nu fi martori acelui trist spectacol, ce de atâtea ori ne-a îndurerat: mizeria, traiul într’o cămăruță de mahala, sau într'un hotel de periferie, a acelora cari ne-au încântat și ne-au făcut să simțim frumusețea unei vieți, desrobită de digestie, ori de invidie... Bătrânilor artiști, marilor actori, tutulor acelora cari au fost altceva decât nume comune, amestecate în anonimatul gregorian, tuturor acestora, generațiile trebue să le ofere, nu numai întâmplătorul gând bun, dar și ceva mai consistent, o viață lipsită de nevoi materiale și de griji urâte, bătrânețea celor ce au fost în vremuri atât de entusiaști tineri, pentru că au dăruit din sufletul lor, entusiasmul, voioşia şi gândul senin, trebue să fie scutită de dureri. Să le rămână bătrânilor numai durerea perderei anilor ce nu mai revin. E destul, pentru ca să nu le prilejuim şi altele, ce stă în mâna noastră a le evita. PETRONIUS IN PAGINA IV-A IN CAZUL UNEI AGRESIUNI, FRANȚA VA FI ALĂTURI DE CEHOSLOVACIA Reşedinţa Mitropolitană din Cernăuţi, unde s’a făcut instalarea Rezidentului Regal al Ţinutului Suceava Reglemntarea muncii în întreprinderile comerciale au O lege de o deosebită importanţa socială şi economică este, desigur, aceia pentru reglementarea muncii în birourile întreprinderilor comerciale şi industriale şi a orelor de deschidere şi închidere a magazinelor. Deşi regulamentul nu este încă întocmit, legea va fi aplicată în punctele ei esenţiale, după normele fixate de ministerul muncii. Ea aduce o rază de speranta în lumea necăjită a funcţionarilor comerciali şi industriali, fiind încă o dovadă de grija ce se pune pentru ameliorarea traiului masselor. Astfel, legea se aplică tuturor birourilor întreprinderilor comerciale și industriale, fie că este vorba de birourile fabricilor sau oricărei alte exploatări, fie că este vorba de birourile magazinelor, depozitelor, caselor de comerț de orice fel, bănci, asigurări, reprezentante, agentură şi comision, etc., indiferent de numărul salariaţilor, şi fără a face nici o deosebire între birourile centrale, ale sucursalelor sau ale agenţiilor. Durata muncii în aceste birouri a fost fixată la cel mult 8 ore pe zi, sau 48 ore pe săptămână, cu excepţia birourilor întreprinderilor comerciale şi industriale, unde prin uz, acorduri sau convenţii de orice natură, existente la data publicării legii, durata muncii este mai mică. Aceste drepturi câştigate, sunt menţinute de lege şi deci va trebui să fie respectate. Dar, desigur că, acordând aceste avantagii, legea trebue să ţină seamă și de nevoile economice, cari nu se împacă cu o prea mare rigiditate în această materie. De aceea, legea dă dreptul întreprinderilor de a cere derogări temporare, pentru majorarea duratei muncii. Inspectoratele muncii pot să rezolve aceste cereri, după o prealabilă consultare a organizaţiilor profesionale din regiune. Aceste dispoziţiuni respectă astfel nevoile periodice ale diferitelor întreprinderi. Ele sunt necesare, în special, In ce priveşte funcţionarii magazinelor. De altfel, legea s'a ocupat în mod special de aceştia. S'a căutat să se dea şi aici dispoziţiilor legii o cât mai mare elasticitate, lăsând la aprecierea organelor locale, posibilitatea de a reglementa orere de deschiderea şi închiderea magazinelor, chipă anotimp şi după anumite condiţii economice şi sociale, proprii, localităţii sau regiunii respective. Pentru a putea pune cât mai urgent în aplicare dispoziţiile legii, Inspectoratul va proceda la consultarea organizaţiilor prevăzute de lege şi apoi va convoca de urgenţă comisia paritară, pentru a stabili orarul în magazine. Socotim binevenită această legiuire, care pune la adăpost pe funcţionarii comerciali şi industriali, de abuzurile patronilor. O socotim cu atât mai binevenită, cu cât, în magazine sunt numeroşi funcţionari minori, cari sunt siliţi să presteze o muncă peste puterile lor. Rămânând timp liber funcţionarilor pentru cultura şi distracţiile lor, se realizează un nou progres social, care trebue subliniat. * Politica de valorificare BSE*HS$i2K3BMJra 9 mm«MifflB—a a recolte Io Măsurile luate de guvern Guvernul a decis o serie de măsuri de ordin economic în scopul menţinerei preţului grâului pe piaţa internă. Măsurile au fost luate din necesitatea de a se asigura rentabilitatea producătorilor agricoli şi în special cultivatorilor de grâu. Această politică este urmărită de cinci ani la rând şi a dat rezultate admirabile. In perioada de la 1932—1934, preţurile scăzute la grâu şi imposibilitatea de a se găsi soluţii eficace în acea vreme pentru scutirea unei acţiuni de valorificare, determinaseră o adevărată primejdie pentru economia naţională. Producătorii agricoli mari şi mici abandonau culturile de grâu iar suprafeţele însămânţate se micşorau an de an. De la 1934— 1938, susţinerea preţurilor interne şi asigurarea de debuşee în afară prin convenţiile de comerţ sau prin obţinerea de oferte favorabile, preţul la grâu a fost în continuă creştere. Această situaţiune, a dus atât la sporirea suprafeţelor însămânţate cât şi la selecţionarea calităţilor. Azi grânele româneşti nu mai sunt cumpărate pentru a fi utilizate ca furaje, ci din contra, pentru a fi amestecate cu grâu din alte ţări, pentru a spori calităţile nutritive ale pâinei fabricate în ţările importatoare. Aceste realităţi contează destul de mult în economia noastră naţională. Meritele revin tuturor celor ce s’au străduit ca să se ajungă aici. Dar producţia din anul acesta are două mari avantagii faţă de anii trecuţi. Din punct de vedere cantitativ, e aproape dublu disponibilul de export ca în 1937. Din punct de vedere calitativ, e superioară faţă ca producţia ultimilor şase ani. Există însă şi un mare dezavantagiu. In toată lumea, producţia de grâu e superioară cantitativ faţă cu media ultimilor zece ani. Din această cauză a izvorât unele dificultăţi de valorificare. Totuşi, statul a luat măsuri de a se menţine un preţ care asigură rentabilitate agricultorilor. Acest preţ e de 40 mii lei la vagon. Politica ce se face cere sacrificii mari finanţelor publice. Dar sacrificiile se fac în interesul unei economii agricole prospere şi în interesul unei bune ordine sociale. In ultimele zile, prima de valorificare a fost sporită la 12 mii lei de vagon iar o parte din devizele rezultate din export s-au lăsat la libera negociere, numai pentru a se menţine preţul remuneratoriu. Desigur că guvernul a avizat şi la celelalte măsuri de ordin administrativ, pentru a apăra milioanele de mici producători de spoliaţiunea intermediarilor de cereale. Aspectul social al problemei valorificării stă tocmai în acest sector al producției mici. Altfel sacrificiile făcute, nu-şi pot avea toate consecinţele bune urmărite de guvern. V. G. B. înscris Trib. Ilfov Registrul publicafiiior periodice sub Nr. 98/938 Taxa poștală plătită in numerar, conform aprobării Dir. G-rale a Poștelor Nr. 137.282/926 O mare problemă TINERETUL şi literatura MĂSURI NECESARE Neîndoios, problema educaţiei tineretului a fost, din totdeauna, pentru orice ţară, ce tinde spre o cât mai înaltă cultură şi civilizaţie, de o însemnătate fundamentală. De chipul, în care acei ce au misiunea orientării generaţiilor tinere, ştiu să-şi împlinească obligaţiile de ordin categoric moral, depinde, în toate timpurile, faima unui popor. Un popor numai atunci va învedera umanităţii, valenţele sale creiatoare, când generaţie după generaţie, fiecare unitară în elanuri şi, totuşi, între ele, indestructibil legate, prin aceeaş năzuinţă de a-i cuceri culturii, — care trebue să rămână, permanent, vie, — ţinuturi noui, va fi pregătită, una mai cu pricepere şi râvnă, decât alta. Problema centrală rezidă în pregătirea, competent săvârşită şi, mai ales, cu suflet, a tinerilor generaţii ce se mână din timpuri, spre viaţă, etern, ca valurile unui fluviu. Cu cât societatea va impune, mai temeinic, drept puncte cardinale, pentru orientarea ei însăşi, principii de o sănătoasă constrângere morală, cu atât vlăstarele tinere vor creşte, mai sigur, într’o atmosferă de elevate respiraţii sufleteşti. Numai astfel, cazurile de morbideţe etică, întâlnite, dealtfel, izolat, şi la mari răstimpuri, între rândurile acelora cari nici legea recrutării n’au satisfăcut-o, vor putea fi evitate: pregătire din fragedă vârstă, cultivată cu veghe, însemnând aceasta o viguroasă preocupare de a preîntâmpina detracarea resorturilor sufleteşti ale tinerilor. E drept că psichologia infantilă şi aceea a adolescenţilor, este mai complexă şi mai exigentă în necesităţile ei de hrană spirituală, decât psihologia existenţelor ajunse mature, —dar, cu atât mai mult, se cuvine o deosebită grijă, stăpânind pregătirea lor. Una din căile principale ale formaţiei sufleteşti şi intelectuale, este, fără îndoială, şi literatura. Ce am făcut noi, în sensul acesta, pentru sufletele fragede ? întrebarea nu poate fi închisă prin alt răspuns, decât printr’unul negativ şi scurt ca pocnetul unei palme: nimic. Totul a fost lăsat la voia întâmplării, pe seama unor editori şi a unor scribi fără nici cea mai elementară cunoaştere a noţiunilor de literatură infantilă şi fără nici o tresărire de răspundere morală. Exceptând câteva cazuri, cari se pot număra pe degete, tipografiile, patronate de oameni numai cu dorinţa de a câştiga bani, cât mai mulţi bani, au lansat pe piaţă o adevărată puzderie de „scrieri“, confecţionate în dispreţul oricărei norme estetice şi morale. Prin aceste „cărţi“, s-a distilat, în sufletul copiilor şi al tinerilor, o adevărată otravă : otrava relelor deprinderi şi a condamnabilelor alunecări către tot ce este meschin şi josnic în viaţă. Să ne mai mirăm, atunci, că adesea citim în ziare cum tineri şcolari au fost dovediţi ca răufăcători sau că s’au sinucis ? Le lipseşte atâtor tineri rezistenţa morală, de care să se lovească, precum de un zid, toate influenţele nefaste. Şi această tărie morală se obţine şi prin literatură. Se impune, de aceea, aplicarea unor severe măsuri, în lumina cărora, cu exclusivitate, să poată fi tipărite scrieri pentru copii şi tineri. Altfel, sufletul acestora va continua să fie vătămat de toate născocirile neghioabe ale atâtor minţi di scribi fără nici un dram de talent, dar cu o lăcomie de bani nesăturată şi, deci, cu atât mai periculoasă. Pr. MIHÃESCU Pescuitul şi vânatul din nonel de vedere turistic Acum trei ani, la 19 Aprilie 1935, parlamentul a votat o lege privitoare la pescuitul în apele de munte. Era o intervenţie absolut necesară întrucât, după o practică dintre cele mai condamnabile, apele noastre de munte renumite prin soiurile lor de peşti, păstrăvi, mrene şi lostriţe, ajunseseră complect pustiite. Acei cari atraşi de renumele pescuitului în Cerna, bunăoară, se aventurau de la Băile Herculane în sus, către isvoarele apei de graniţă cândva, auziau la fiece pas pocnetele dinamitei ucigătoare şi întălniau cu regularitate reprezentanţi ai administraţiei, pescuind în epocile interzise. La acestea se adăuga şi contribuţia sătenilor mărginaşi, pentru ca la un moment lamele de oţel viu din apa neagră să dispară aproape complect. Acelaş lucru se petrecea şi în alte ape : Jiul, Oltul, Bistriţa, Ceremuşul, râurile maramureşene, etc. De aceea intervenţia legiuitorului de acum trei ani a fost binevenită. Cu atât mai mult cu cât exista precedentul în domeniul vânatului. Ţară cu inepuizabile resurse cinegetice, România, după o epocă de libertate anarhică, risca să piardă ultimele exemplare nu numai de capre negre, cocoşi, dropii, râşii ori alt vânat rar, ci şi din cel obişnuit Astăzi suntem din nou in fruntea ţărilor europene, şi în ciuda propagandei intense duse de alţii, mulţimea de streini ne vizitează pentru plăcerea unică a unui vânat în Carpaţii noştri. Turismul, atât de desvoltat astăzi nu ne interesează numai din punctul de vedere al câştigului material, sau al punerii în valoare a unor ţinuturi improductive. Turismul înseamnă mai presus, posibilitatea câştigării de prietenii occidentale. Fiind dintre acele popoare cu bunuri nevalorificate, avem tot interesul să atragem asupră-ne atenţia bărbaţilor politici, literaţi, savanţi streini care-şi petrec vacanţele vânând sau pescuind. După o şedere în ţara noastră, aceştia vor deveni cu siguranţă sprijinitorii idealurilor ce ne frământă, servindu-ne drept cea mai sigură propagandă. (Este cazul să amintim aici efectul produs asupra streinătăţii de frumoasele noastre staţiuni maritime). Avem in munţii noştri poziţii de o frumuseţe nebănuită, pe care nici văile Engadinei, nici lacurile italiene, nu te pot concura. Alături de noi se află Ungaria, lipsită de ape, lipsită de munţi, posedând nişte înălţimi mărunte şi pusta. Ei bine, în Ungaria străinii se întâlnesc la tot pasul, aduşi în urma unei propagande abile. Bărăganul nostru, gurile Dunării cu pescuitul şi vânatul de acolo, tot ţărmul basarabean, de la Vălcovul, împărăţia peştelui, sunt locuri definitiv câştigate turismului. Să sperăm că legea privitoare la pescuitul in apele de munte va avea efect, şi că regiuni necunoscute nici de romăni ca Valea Motrului, a Streiului, Iza și Viseul, apele Vrancei, vor constitui mâine noul centre turistice. M. P.