Vremea, ianuarie-iunie 1934 (Anul 7, nr. 319-343)

1934-06-10 / nr. 341

2 10 IUNIE 1934 Afacerile .se reiau (New Mases, săptămânal bolșevic di­n New-York) Bursă-fapte-comentarii upa devalorizarea coroanei cehoslovace Problema argintului în Sta­tele­ Unite Deocamdată nu se pot aprecia efectele reformei monetare din Ce­hoslovacia în ansamblul lor, întru­cât până în prezent ele nu s-au cristalizat încă. Trebue recunoscut că rezultatele devalorizării nu au fost nici atât de optimiste pe cât se anticipa, dar nici atât de dezas­truoase cât susțineau criticii nouă­ reforme . De la început, prin măsurile lu­ate guvernul cehoslovac a permis numai o ușoară urcare a prețuri­lor. Raportul Băncii Naționale cehoslovace pe luna Martie arată că scăderea legală a conținutului de aur din coroana cehoslovacă nu a adus nici o tulburare în viața economică. Târgul monetar și-a menținut starea anterioară și toa­te cererile de credit au fost satis­făcute. Mișcarea depunerilor s-a soldat cu un rezultat favorabil iar operațiunile de Bursă au înregis­trat cursuri aproape neschimbate. Indicele prețurilor de engros a su­ferit o ușoară urcare din pricina nouii parități a prețurilor pentru materiile prime străine, întreprinderile industriale și-au sporit activitatea. După statistica Ministerului Muncii, numărul șo­merilor a fost la începutul lui A­­prilie de 785.000 față de 844.000 la începutul lunei Martie, ceeace arată o descreștere de 59.000, a­­dică 7%. In aceeași perioadă a anului trecut șomajul a scăzut de la 920.000 la 878.000 ceeace in­dică o reducere de numai 4,5%. Activitatea intensă a industrii­lor a fost determinată de stimula­rea exportului prin eftinirea pro­duselor, întrucât s-au primit nume­roase comenzi din străinătate. In felul acesta se explică descreșterea șomajului. Fără îndoială că situa­ția din Cehoslovacia s-ar ameliora mai mult dacă celelalte state nu ar practica o politică autarhică. Guvernul din Statele­ Unite a depus în Parlament o lege prin care se sporesc depozitele de ar­gint. Potrivit nouilor dispozițiuni legale, președintele Roosevelt este împuternicit să ia asupra statului toate depozitele particulare de ar­gint. Ministerul de Finanțe autorizat să cumpere argint este din țară și din străinătate în condiți­­uni hotărîte de însuși titularul de­partamentului. Cumpărările pe piața indigenă se fac la 50 cenți uncia. In ipoteza că prețul pieței se urcă sau cantitățile de argint de­pășesc 25% din cât a fost fixată proporția de acoperire a monedei. Ministerul Finanțelor are dreptul să hotărească vânzarea argintului. Acordul dintre fabricele de zahăr și producătorii de sfeclă Nesiguranța cu privire la prețul zahărului a fost înlăturată prin noul acord intervenit în România între fabricele de zahăr și produ­cătorii de sfeclă. Totdeodată încetat și teama de o urcare im­­a­nentă a prețului zahărului într-un viitor apropiat, precum și specula acestui articol în legătură cu a­­ceastă urcare. Ministerul de In­dustrie și Comerț competent să stabilească prețul atât al sfeclei cât și al zahărului se străduește să mențină prețul sfeclei la un nivel care să facă imposibilă o mărire a prețului zahărului. Astfel în cursul săptămânei an­terioare prețul zahărului bucăți a fost fixat la 25 lei kg., iar acel al zahărului tos la 23 lei kg. Dea­­semenea s-a stabilit reducerea su­prafeței de plantare a sfeclei pen­tru an­ul 1934 la 34.000 hectare. Neliniște în Bursă Recentele evenimente politice au provocat în Bursă o oarecare neliniște. Dispozițiunile favorabile din ședințele anterioare nu s’au putut menține. Mai ales au cedat din cotele lor acțiunile petrolifere, bancare și industriale. Dintre valorile petrolifere au înregistrat scăderi ușoare : Astra Română de la 705—710 la 700— 705; Steaua Română de la 495 — 500 la 485—490; Creditul Minier de la 310—312 la 303—305; Re­­devența de la 1­70—175 la 160 — 165.­­1­­i In compartimentul acțiunilor bancare au cedat: Banca Națio­nală de la 5350-5400 la 57­00- 5225 ; Banca Românească de la 295—300 la 285—290; Banca Comerțului Craiova de la 165— 180 la 120-125. Valorile industriale au înregis­trat scăderile următoare: Reșița la 450—452 de la 467—470 ; Mica la 1250—1260 de la 1400- 1405; S. T. B. la 1480—1490 de la 1505—1510. Acordul încheiat cu purtătorii de rentă externă a avut un efect favorabil asupra cursurilor rente­lor. Notăm în urcare : Impr. Dez­voltării 74% la 37—37,50 de la 35,50—36. Impr. Stabilizării 7% 1929 de la 38—39 la 39—39,50. R. PERETZ ; aaiiluminii Mmmiiiiiiiiiiiiiiiii­miiuiiiiimiig EXPOZIȚIA EDUCAȚIEI FIZICE BUCUREȘTI, 8 IUNIE—8 IULIE Procurați-vă legitimațiile Expo­ziției de la birourile de voiaj Europa, pentru a beneficia de REDUCERI PE C.F.R. /0 S. M. R. și N. F. R. precum și din tariful telegramelor Problemele științifice în legătură cu educația fizică, sporturile cu indicațiile și contraindicațiile precum și totalitatea articolelor sportive vor fi prezentate în standuri și pavilioane.............. ZILNIC DEMONSTRAȚII MON­DIALE DE FOOT-BALL, RUGBY, BOX, LUPTE GRECO ROMANE ȘI LIBERE CU 3 0 CAMPIONI INTERNAȚIONALI - - - -------­Parc de distracții, artificii, proectoare, muzici, restaurante, berării, în cadrul EXPOZIȚIEI EDUCAȚIEI FIZICE SlUlllllllllllllIllllIIIlliiiiiiiiiiiijiiiiiluiiiiiiiiiB 150% VREMEA Í 3 La Geneva temperatura e în­­ creștere. Interminabilele planuri,­­ proecte și propozițiuni de cele mai­­ multe ori suggerate cu gânduri joi ascunse, au reușit să constitue un­­­ amalgam de texte incoerente din­­ care nimeni nu mai desprinde ni­­­­mic.­­­­ Amatorii de ironii eftine vor găsi desigur un sănătos prilej de a se distra, dacă nu de a îngropa­­ conferința sub povara disprețului­­ lor. Dar cine­­ are timp de ironii , nu poate să nu încerce un dureros­­ sentiment de desnădejde colectivei neputințe de care în fața dau dovadă „puterile mari“ — puterile mari care ne-au dat războiul și ce a urmat războiului pănă astăzi și care se pregătesc să ne dea o ur­mare sângeroasă. Dar este oare, de fapt, neputin­ță ? Problema dezarmării este ea chiar atât de încâlcită încât să devină insolubilă ? Deloc. Dacă­­ procedăm prin eliminare, oamenii și lucrurile de la Geneva apar foar­te clar conturate; întâi, a fost la ordine faimosul gleichberechtigung cerut de Ger­mania. Cu o ușurință nemaipome­nită, această enormă cerere a mi­litarismului hitlerist, care este fra­te de cruce și de sânge cu cel pru­sac de pe vremea Kaizerului, fost satisfăcută. Italia a zis: da­r pe nerăsuflate, iar Anglia a găsit mijlocul să adaoge votului ei sprijinul ei activ. Despre securita­și te, nici o vorbă. Franța a glăsuit zadarnic. Și totuși, într’un sens, Londra are mai multă nevoie de securitate decât Parisul. P­rima mare armată, a doua are una, care a ținut în eșec până acum megalo­mania germanilor și care formează axa pe cei până una alta. Londra tremură de „invazia aeriană“ a v­s . . iubiților sai protejați și-și ved flota nimicită cu mijloace „căzut din cer“. Și totuși, Londra rămâne of tuză. N’aude, nu vede , nu înți­lege. O duc orbește prejudecății ei vechi și­ o absurdă mândrie, de; istoria recentă le-a făcut praf , amândouă în August 1914, de; istoria se repetă nemilos de crin O simplă recapitulare ajunge pen­tru a cântări nepăsarea cu care­­ Macdonald merge alături d drum. Antanta cordială a fost pentr Germania un obiect de îngrijorat și un motiv de prudență. Kaizen care nu visa decât ingenunchiere Angliei și distrugerea flotei ei, a­precia că visul său se spulber dacă din această Antantă cordial iese o alianță defensivă. Oml care pregătea războiul avea nevoi să se găsească în fața Franți singură întâi, adică, pentru a tra­ge spada, îi trebuia certitudine că Anglia nu va mișca. Cea care a înțeles mecanisme acesta al Berlinului a fost Franț și tot aportul ei tindea să-i facă și pe anglo-saxonii de peste cana­lul Mânecii să înțeleagă și ei a­cest lucru elementar : că numai o alianță defensivă anglo-franceză poate ține în frâu războinicia lu Wilhelm. Dar Londra n’a înțeles n’a vrut să înțeleagă. O împiede­ca politica tradițională a „splendi­dei izolări“ și cea care o obliga să nu angajeze țara fără a o consulta­an prealabil. Când Paul Cambot îl întreba pe Sir Grey : „Ce va face Anglia în cazul în care Ger­mania ar cotropi Belgia a cărei ne­utralitate o garantează ?“ Minis­trul de externe a răspuns : „Fap­tul ar produce în Anglia o pro­fundă emoție“. Atât. Foreign­ Of­ •«# . F"’* .!">U­ se fice-ul practica politica „văzând și te­făcând“ înăbușind instinctul de conservare care nu­ putea să nu-i b­­arate pe germani eventual stăpâni e­ pe Calais, adică pe coastele An­­­­­liei. Iar când Clemenceau, la Șt Marienbad, i-a spus regelui Edu­ 32­ard : „Nu de emoția dv. avem ne­­voie ci de ajutor“, acesta, deși în­­țelegea a dat din umeri­ rege con­­­­stituțional, el n’a îndrăznit să se apese asupra hotărîrilor miniștrilor­­ săi. Astfel Wilhelm a putut asi­­­u­gura pe „vărul“ său de la Viena re că „Anglia nu va mișca“. Restul nu se cunoaște... Pasivităței Angliei,­­a incapacităței ei organice de a se­­­ adapta realității ceasului prezent îi­­ i se datorează războiul mondial în­să care n’a putut să nu intre după ce al n’a fost capabilă să-l evite deși se sta in mâna ei. zi Și astăzi, soarta păcii și a lu­­mei stă în mâna Angliei. Și astăzi, a­șa în 1912, ține de dânsa, și nu­mai de dânsa ca interminabilei ii conferințe a dezarmărei să îi se o­pună punct cu hotărîre. Anglia,­­ vorbim de cea oficială, n’are decât !" să spună: vreau, uitând puțintel !" Germania, acea Germanie de eri ° de azi și de mâine, vecinie iden­­­­tică sie­și și al cărei vis etern este “ tot îngenunchierea Angliei. Hitler 5> ca și Wilhelm vrea colonii și vrea o flotă cu care „să ia revanșă“. Iar­­ dacă nu îi se pare că are umeri , destul de puternici pentru a lua a asupra-și Conferința dezarmărei a ducând-o la izbândă cu concursul tuturor națiunilor care nu vor să „ mai treacă pe unde au trecut, — _ atunci îi rămâne deschisă, la 1934 , ca în 1912, calea simplă și sigură­­ a alianței defensive cu Franța, cea­­ mai puternică garanție de pace, d­ar •_ !A mai puternică decât orice conven­ție de dezarmare. Dar... Din nefericire, în fruntea gu­vernului englez stă socialistul Macdonald care, ca orice Thory sau With, se cramponează de „splendida izolare“ ca de unicul talisman politic al marei națiuni care continuă să trăiască în măre­ția trecutului, pentru care nimic nu pare a se fi schimbat pe continen­tul europenesc. Și totuși... O spărtură s’a făcut în imobilitatea gândirei politice a conducătorilor Angliei. Cabinetul Macdonald este împărțit. „Splen­dida izolare“ pierde din adepți la fiecare consiliu de miniștri și poa­te că, în momentul în care scriu, soarta cabinetului Macdonald a fost pecetluită. Ar fi singura scăpare a Euro­pei năucită de pe acum de spec­trul hidos al războiului. I. CLARNET LA GENEVA D­EZARMARE • • 0 Melancolii bavareze In fiecare zi am impresia că ba­varezii trebue să moară de prea multă sănătate. Grași, satisfăcuți cu privirea neinteresantă, dilatați de bere și bonomi, ei îți oferă ima­ginea unei fericiri plate și zadar­nice, a unui echilibru și a unei normalități rușinoase. Te întreb: înmărmurit ce-l poate atrage pe a­­cest cetățean mulțumit să asculte dacă nu în fiecare zi, în tot căzu, în f­­ecare săptămână, muzica lui Wagner sau Beethoven ? N am­ reușit să înțeleg pasiunea muzica­lă la oameni atât de mediocri ce stil de viață, la acești oameni care pot dormi liniștiți după ce-au as­cultat o simfonie Privirea lor calmă de Beethoven și placiditatea oferă un contrast ofensator cu di­namismul halucinant și torențial al muzicii germane, a cărei adân­cime nu se datorează puțin unei invazii sonore, unei irupții irațio­nale de sonorități, în fața cărora însăși plenitudinea ta lăuntrică se desvălue ca un vid. Profunzimea muzicii beethoveniene se manifes­tă în acest fenomen al revelației nulității noastre. Cine nu s’a sim­țit nul, vid sau aproximativ față de frenezia beethoveniană, n’a în­țeles nimic din această muzică, pe care ar trebui s’o distrugem, pen­tru a mai avea drept la orgoliu, precum ar trebui să distrugem ro­manele lui Dostoievschi pentru ca să mai putem vorbi de suferință, nefericire și dramă. Și apoi femeia bavareză ! In me­die, o expresie elementară, lip­sită de nuanță, reținută, uneori libertină, dar din frigiditate, iar nu din pasiune. O sănătate ofen­satoare în nediferențierea ei. Proust vorbește în repetate rân­duri despre frumoșii ochi melan­colici ai bavarezelor. Aceasta e a­­devărat numai pentru câteva ex­cepții, a căror distincție compen­sează și realibitează oarecum fa­­voarea celorlalte. Nu știu dacă sunteți sensibili la acel gen de frumusețe, în care pa­loarea exprimă un amestec de nai­vitate, de transcendență și de pu­ritate. Există­ un adevărat farmec planant în această paloare ce nu e un fruct al viciului, ci al unei degajeri instinctive de lucruri, care ii inspiră un sentiment cu totul nemodern. Privirea se adaptează perfect indefinitului acestei palori. Suntem cu toții obișnuiți cu o ex­­presivitate directă, accesibilă și mediată, pentru ca vagul acestei Priviri să nu ne atragă, indiferent dacă exprimă o adâncime sau nu. O singură clipire a ochilor descrie curbe imateriale și desvoltă o at­mosferă de ondulație imprecisă, de legănare aeriană, destrămând dorința în nostalgii și irezistibilul instinctului într’un tremur muzi­cal, într’o vibrație subtilă. Melancolică este această privi­re, care cuprinde în vagul ei tot și nimic și a cărei indefinită expresi­vitate creiază în jurul ei o atmos­feră de regret sau de nemoderni­­tate.­­ Noi, modernii, nu mai știm să privim , avem cu toții ochi de ne­gustori. Privire inteligentă, calcu­lată, cu obiective precise. Dar nu­mai acei ochi mai pot fi intere­sanți cari privesc spre altceva. Poate fi interesantă o privire mis­tică, muzicală, erotică. In pietate,, în melancolie, în extaz, nu țintim obiecte și nu vizăm idei, ci trăim dispoziții și lumi. Cineva a făcut odată această observație remarcabilă , ceia ce nu­mește lumea de astăzi o privire pierdută și absentă, este în reali­tate privirea cea autentică și sun­tem noi cu adevărat numai în a­­ceste clipe. Și rarele exemplare ba­vareze de cari vorbesc se realizea­ză esențial în acest vag. Recunosc că acești ochi nu ard și nu scli­pesc , dar melancolia germanică — gândiți-vă la gravura celebră a lui Dürer — este sublimată până la transcendență, are un caracter angelic, în deosebire de melanco­lia rusă, arabă sau argentină, a­­nimată de focuri lăuntrice, arză­toare și exaltată, chinuită de gân­dul vremelniciei și incapabilă să se purifice. Când spun melancolie germanică mă gândesc nu la popo­rul german, care e prea pozitiv, pentru a fi melancolic, ci la cei câțiva seduși de demonul muzical și la aceste frumuseți bavareze. Nemții au o înțelegere mai mare pentru stările care pretind monu­mentalul (d. ex. sublimul sau tra­gicul), decât pentru melancolie care pretinde finețe. O brutalitate rafinată puțin este de o mie de ori mai aproape de o înțelegere a sublimului sau a tragicului, decât o sensibilitate fină și cultivată. Francezii n’au înțeles niciodată romantica germană, cu cele două mari probleme ale ei — infinitate și moarte, — fiindcă francezii sunt insensibili la aceste probleme, a căror adâncime și complexitate implică un adevărat sentiment a­­cultural al vieții.­ ­­ Nu este numai o caracteristică a peisagiului bavarez, ci în genere a celui german, de a fi închis, de a realiza o intimitate solemnă și uneori — paradoxal — distantă. Un verde pronunțat, în câmpii cari se mărginesc de păduri tot­deauna înainte de a-ți putea da o sugestie de infinit. O senzație de neprielnicie și de tristețe închisă te domină, amintindu-ți de atmos­fera acelor biserici catolice, în cari splendoarea și strălucirea nu fac decât să ne ilustreze solemn nimi­cul existenții noastre, iar expresia de pietate din fața atâtor sfinți și îngeri nu este decât regretul sau amintirea vremelniciei în extazul veșniciei. Un mare critic de artă, evreu, s­a convertit la catolicism după ce a cunoscut peisajul bavarez. Exis­tă cu adevărat ceva catolic în a­­cest peisaj. O discreție calculată ce te obligă să-ți stăpânești nervii în fața marilor probleme și o me­diocritate în viziuni, îți inspiră o melancolie difuză, necreitoare neînaripată. Dacă în pietate exis­și­tă o notă de melancolie, apei ace­ia este caracteristică pentru acest peisaj. In fața acestui fel de pei­saj nu simți nevoia unei devieri, a unui strigăt, nu te chinui­e ca do­rință de exces. Nici nemții nu iubesc deosebit peisajul german Sau când îl iu­besc, se gândesc la pictura ger­mană, pe care în latura peisa­­gistă este imposibil să o iubesc. Nu înțeleg cum se găsesc oameni cari se extaziază în fața lui Hans von Maréel, Uhide sau Thoma. Pictu­ra germană a creat în latura por­tretistică, s’a adâncit în diferenți­erea expresiilor individuale și in reprezentarea momentelor drama­tice ale vieții. Dürer, Holbein, Grünenwald și Baldung, sunt mari artiști prin reprezentarea individu­alului și dramaticului în existența umană, iar nu prin vreo viziune a naturii. Școala romantică germa­nă, care în pictură a pus un ac­cent deosebit pe peisaj, este mult mai inesențială în evoluția artei germane, decât se crede. In gene­re vorbind, nemții nu ocupă în e­­voluția artelor plastice un rol pro­eminent, deoarece un popor emi­namente muzical nu se poate rea­liza în forma plastică de expre­sie. Cu cât ești mai dotat în mu­zică cu atât artele plastice îți sunt mai streine. Nemții au exprimat în muzică mai bine sentimentul natu­rii decât în arta peisajului. Pentru mine Pastorala lui Beethoven este mai mult în acest sens decât toa­tă arta germană a peisajului. II­ Nu-mi voi ierta niciodată că pe malurile lacului Starnberg, în a­­propiere de München, unde rege­le Ludovic al II-lea al Bavariei, cel mai interesant și mai trist din toți regii cari au existat vreodată, s­a sinucis, din decepții, amără­ciuni și poate demență, — nu-mi voi ierta niciodată că în locuri a­­tât de triste, unde s’a consumat o adevărată tragedie istorică, am putut să mă pierd în fericiri sim­ple sau să mă exalt în melancolii amoroase. Este de necrezut cum în locurile cari ne-ar obliga la cea mai severă solemnitate, în locurile unde ar trebui să fim esențiali până la extaz, suntem invadați de dorințe imediate, suntem furați în uitări, trădăm marile viziuni și ne trădăm pe noi înșine. Dacă mi-ar fi profetizat cineva că la locul unde și-a luat viața cel mai ciudat dintre toți regii, un zâmbet de fe­­mee mi-ar converti vibrația inter­nă înspre plăcute deșertăciuni, ui­tând drama acelui rege pe care l-am iubit atâta în adolescență, pe aceia persoană aș fi distrus-o, ca o răzbunare pentru cea mai mare ofensă. Am înțeles acum că feri­cirea n o putem cuceri decât prin renunțarea la a fi esențiali. Nefe­ricirea este un păcat împotriva vieții, dar ea este condiția adânci­mii noastre. Destrămați în plăcute și dulci melancolii amoroase, ca­­ntr’o lume de mângăetoare uitări, oamenii își fac datoria față de viața lor, dar nu față de sâmbu­rele vieții lor. Nu poți fi fericit decât neglijându-ți destinul tău. Avem destin numai în conștiința nefericirii noastre. Cu toții am avea datoria să fim fericiți. Dar sunt oameni pentru cari fericirea este doar golul în nefericirea lor. Și aceștia n’au altceva de făcut decât să disprețuiască fericirea și să iubească nefericirea pentru ca să nu-i înăbușe regretele. EMIL CIORAN München, Mai 1934. V A *

Next