Vremea, iulie-decembrie 1938 (Anul 11, nr. 544-568)
1938-11-20 / nr. 564
le-a surprins lipsa acelui inevitabil „ceva” francez, când e vorba despre lucrurile de dincolo de Rin Naudeau, privește adevărurile crescute din virtuțile ordinei hitleriste, cu un spirit realist și obiectiv desăvârșit. Mai mult, atrage insistent conaționalilor lui atenția asupra proecțiilor In viitor ale adevărurilor minuni cum le spune el, amintite. Iar când vorbește despre acest congres în general și despre cel ce ie-a dat dinamica vieții lui geniale spune : „Astfel aceste adunări fără asemânare au înfățișarea unor adevărate liturghii triumfale, celebrate în onoarea aceluia care știe dinainte să ghicească hotărîrile Tatalui cel veșnic. O intuiție misterioasă, iulii descoperă secretele destinului și intențiile puterilor misterioase care conduc lumea. E clar că perspicacitatea sa nu-i decât continuarea unei minuni. Se recunoaște de azi înainte un privilegiu de infailibilitate, al unei înțelepciuni supraomenești, aceluia care tăgăduește datorit infailibilitatea bătrânului instalat în Vatican. In această atmosferă incandescentă unde nu mai există loc pentru nici un raționalism, imaginațiile se aprind, sunt tulburate de o furtună universală. Iar peste toate astea este de remarcat și voința dârză a d-lui Hitler care nu ia un nou-l veșmânt de toamna, a apărut cu N-rul 8 pe copertă. Destul de vie, aduce contribuția literară a următoarelor condeie : Virgil Carianopol, Vintiă Horia, Iordache Răducu, Ovid Caledoniu, Amnistița Gabrielescu, Ion Șingariu, Aurel Calinescu, V. Zăvoianu, Ion Mirea, M. Ștefănescu și mușcătoarea sprinteneală a cronicii mărunte a lui A. Zed. Tânărul director al Literaturii merită neprecupețită admirație pentru sufletul ce-l pune în această revist «a Meridiano di Roma Una din revistele italiene cele mai viu redactate, îmbrățișând activitatea literară, artistică și științifică a Italiei contemporane, prezentând artele și curentele cuturale din alte țări. Esseuri, poezii, polemici și traduceri opresc atenția cititorului. In numărul din 6 Noembrie d. G. B. Vicari semnează un esseu : „Anno di diassette : primo d'Europa ?" D. Enrico Ruta scrie despre Missions sociale ; d. Cornelio di Mama despre „Croce e di Giacomo". Aite studii, articole, polemici, poezii de d-nii R. M. de Angelis, Wolfango Rossani, Ezio Saini, Alberto Bragaglia. Umbro Apollonio, Liberto Biyiaretti, Giovanni Descalzo, Mario Sicfanile, Gabrieldo Mar.ussi, Roberto Papini, etc. Luca Dumitrescu e un tânăr scriitor de real talent și cu o vigoare pe care n'o prea răsfrâng familicele opuri ce apar pe piață. Romanul d-lui Luca Dumitrescu , Linii Paralele, va da prilej multora să verifice talentul acestui scriitor ca și afirmația noastră. Familia De pe granița de Vest ne-a sosit un număr nou din vechea revistă a lui Iosif Vulcan „Familia", pe care directorul ei de azi — d-l M. G. Samarineanu — cearcă să o conducă pe aceeași linie de românească activitate. Cunoscând greutățile prin care trec azi toate revistele și în special cele de cultură, salutăm această nouă biruință a „Familiei" (căci biruință este orice nouă apariție) cu convingerea că umple un gol ce s'ar resimți greu în actualele împrejurări culturale. Ultimul număr apărut aduce rodul bogat a numeroase talente, împreună cu critica plină de pricepere a d-lui Octav Șuluțiu, care rămâne printre foarte puținii critici de astăzi , cari știu ce spun. Notele d-lui Samarineanu, mențin revistei un aspect de necesară actualitate. Din „Sumar" mai desprindem „Bai Iul filantropic" al d-lui Sepimiu Popa, „Filozofia lui Leopardi" studiul I i d-nei Anna Colombo, versurile d-lor 1 Ștefan Baciu, I. Samarineanu, Șingaciu. Mai colaborează : d-nui N. Roșu, a lăsat nimicit nici de mirosurile de tămâie care nu încetează să se ardă mereu împrejurul persoanei sale". Și mai departe acelaș Ludovic Naudeau spune : „Am cunoscut Germania imperială, am văzut pe Wilhelm II când era in culmea puterii, apărând in fața poporului lui minunat Altădată uniformele lui străluceau ca și aparatul lui militar, ca și mustața lui răsucită. Mărturisesc însă că niciodată, cele mai strălucite sărbători nemțești de dinainte de război, nici nu s'au apropiat batem, necum să egaleze aceste triumfuri mistice din 1338. Și mi se pare azi că Wilhelm II, Împiedicat la lleco pas de Reichstagul rui, de miniștri, supravegheat de o presă liberă, comparat cu Hitler nu-i decât un biet burghez neînsemnat, un Ludovic-Filip „surmontâ d'un casque à pointe !” C. L D. Pe marginea unei reviste de artă Ultimul număr din „Buletinul Imprimeriilor statului" este, după părerea noastră, cea mai faimoasă, mai îngrijită și mai selectă revistă de artă din câte au apărut până acum în teascurile românești. Fârâ să fie o revistă de artă pură, era „Spirit militar modern” D-l Lt.-Colonel C. Atanasiu a scos sub acest titlu, primul număr al revistei sale de cercetări psihoterminice. Intre interesantele articole ide d-lui prof. Rădulescu-Motru, g-ral Costandache și Vasile Băncilă, remarcăm studiul său de netăgăduită valoare asupra răsboinicului de mâine și asupra psihologiei și pedagogiei ordinului. Ideia de a introduce și în mediul militar o selecționare științifică a elementelor este bine susținută în paginile revistei și este regretabil că această activitate frumoasă nu a căpătat sigiliul oficialității. Recomandând cu căldură opera d-lui Colonel Atanasiu, promitem că o vom urmări de aproape și vom semnala la timp roadele ei bune. „Istoria filosofiei moderne“ In nici una din limbile europene de mare circulație, n'a apărut până acuma o carte care să trateze unitar și complect perioada contimporană din mișcarea filosofică. Este măgulitor pentru noi să constatăm că am făcut un efort rodnic in această privință și am reușit să dăm o lucrare unică in acest gen. ■ Apariția volumului III din lucrarea de vaste proporții asupra filosofiei moderne, mai are insă, pentru rol, o însemnătate , avem prea puțni cunoscători ai limbii germană în timp ce activitatea cu adevărat friginală și creatoare pe teren filosofic se desfășoară tocmai in cultua germană. Cititorii noștri vor avea astfel prilejul de a lua cunoștință deilosofia germană contimporană. Este cea mai bună recomandare ,e se poate face lucrării recent apăute, care alături de celelalte imrogatește cultura noastră apreciații. BULETINUL ALPIN ocupă un loc de seamă in publicistica de specialitate. Militând pentru un scop turisticațional, țintind la construirea a cât mai multe adăposturi in munții notzi, revista asociației A. D. M. Hompletează o operă de propagană românească ce merită relevată. REVISTA Ford" pe care am primit-o ia reacție, este prima publicație de la 01 consacrată unui domeniu cu toți aparte : vehiculul. Această revistă îndeplinește toate alitățiile unei publicații turistice, fre a neglija elementul spiritual,ăruia îi acordă o largă ospitalize prin paginile închinate literaturii, teatrului, etc. E revista automobilului, tipărită mericanește. Ilurtă — cum e publicația pariziană „Verve" de pildă — Arta și Technica grafică pe lângă scopul Informatv și documentar pe care și l-a propus încă de la primul număr, transmite și un cor artistic celui ce o răsfoește, încât ochiul precizează o comunicare spirituală autentică și caldă intre sufletul cititorului și numeroasele reproduceri excelente din corpului revistei. Arta și Tehhnica grafică nu are acea nebunie artistică, acea dezordine plină de vrajă a marilor reviste de artă occidentală — materialul este aranjat după o ordine anumită, clișeele sunt dispuse în mod simetric, textele se succedează după dispoziția materialului artistic — totul in această revistă formează o imagine unitară, complectă și bine cronologiată a artei românești considerată in toate manifestările ei, dela primele crestături in lemn, sau de la figurinele de bâlciu și de la cele dintâi creații conștiente, pierdute in negura istoriei, până la cele mai noui și mai actuale creații artistice, ca Brâncuși și pictorii „moderniș.l" In frunte. O ținută academică, dar lard morga și preferințele vetuste ale academismului, caracterizează această revistă atât de armonios realizată, de o prezentare atât de plăcută. De altfel, amintind in treacăt câteva piese din materialul atât de divers și vast al revistei, se va putea ușor vedea ce imagine largă și cuprinzătoare asupra artei noastre naționale a realizat intre coperțile ei „Artă și Tectonică grafică. Toate textele sunt însoțite de reproduceri variate și multiple, creind o adevărată imagine a „artei românești", căreia ii e consacrat numărul. De la vestigiile vechei arte preistorice sau greco-romane, din țările noastre, până la exemplele artei țărănești și realizările airtei cutie românești, buletinul actual a dat dovadă de o largă generozitate în privința reproducerilor, lucru ce nu poate transmite decât o adâncă bucurie celui ce-l are între degete. In general, o revistă de artă , o călătorie intriun univers de imagini și creații pline de lirism, un muzeu în miniatură, o admirabilă Invitația la contemplație artistică. Pentru cine iubește frumosul și are cultul culorii sau al liniei care conturează o imagine transfigurată de un suflet artistic, revista despre care nu știm să spunem îndeajuns de frumoase lucruri, e o veritabilă invitare la contemplație. P. MART. CURIER U___4.____ Miu Lecca, T. Scarlat Paul Conțîu Lecca, T. Scarlat. stant, Mircea Rădulescu, Paul ConG. Bota, AS Sever Furpa și Costin Murgescu. VREMEA Duminică 20 Noembrie 1938 S £ JT CROWSCA LITERARA L L. CARAGIALE : Oper« (vol. IV și V), ediție îngrijită de Șerban Cioculescu, edit. Fundația Regele Carol II” nu Despre unitatea spiritului critic junimist s’ar putea scrie astăzi cu mai multă clar vedere decât a scri. Ibrăileanu, în cartea lui fundamentală, închinată „spiritului critic în cultura fundul critica românească" , de fost el însușir militant, în favoarea liberalismulu și analiza lui sociologică este a unui partizan. Și-apoi însuș planul mai mult politic din care judecă este insuficient; fenomenele pașoptism și junimism ni se arată în perspectiva timpului, ca două forme dialectice ale spiritului românesc, în noua lui orientare spre apus; și unul și altul sunt modalități alternative ale spiritului creator național; departe de a se exclude, se controlează și se echilibrează reciproc. Dovadă că unii scriitori tineri, condamnând în bloc junimismul, pentru spiritul lui critic, prețuind pe însuș Eminescu aproape numai pentru scrisul lui de doctrinar politic, s'au reîntors la tradiția profetică a lui Heliade, ori au închinat un cult exclusiv lui Hașdeu. Dar aceste considerații ne-ar duce azi prea departe, când avem să vorbim despre activitatea de cronicar dramatic a lui I. L. Caragiale; nu putem lăsa însă nerelevat faptul că sunt atâtea puncte de vedere, atâtea observații și constatări comune între cronicile lui Caragiale și ale lui Eminescu, publicate de Scurtu în Scrieri politice și literare. Făceam, la începutul acestei plimbări, unele considerații și apropieri între geniul eminescian, în latura lui critică, și geniul caragialian, ceea ce ar fi părut atunci simple enunțări necontrolate se verifică, pe măsură ce îmbrățișem mai deaproape materialul celor două volume. Am recitit cronicile și notițele critice despre teatru ale lui Eminescu; unele sunt scrise cam în acelaș timp cu ale lui Caragiale și se referă cam la aceleaș stări de lucruri; ei bine, s'ar putea reconstitui un tablou veridic al teatrului românesc, în principate, se poate reface o atmosferă artistică, se poate pune la punct un mic capitol de istorie, despre această istituție de cultură, urmărind,uneori paralel, cronicile celor doi mari scriitori. In recenta sa Schiță pentru istoria teatrului românesc, d. Ion Anestin, a și folosit, în materialul bibliografic, critica lui Eminescu și Caragiale,a documente de primă importanță. Problemele desbătute sunt aproape aceleaș ; repertoriul străn și național, traducerile, jocul, pronunția și mimica actorului, educația artistică a publicului, dficila înjghebare a unui ansamblu scenic, feluritele influențe ale |_____________. ...1— universale, demne a figura tr'un repertoriu național permisinent. Iar când e vorba să se dividă intre teatru și literatură, amândoi se opresc asupra cele dintâi forme ; și câtă surpriză, aprecierea adâncă a teatrului h Molière, admirat deopotrivă romanticul Eminescu și de clasici lul Caragiale ; înțelegere esențială a comicului, care-i duce repudierea, egal de violentă, teatrului bulevardier francez sa a melodramei convenționale până la refuz. Repetăm, că, in lunga noastră excursie, nu ne-ar propus să facem un studiu sistematic, nici asupra lui Caragial și nici ,mai ales, asupra unități spirituale a criticismului junimist și totuși nu ne putem opri să nu semnalăm atâtea similitudini, să nu împletim din nou fire car sunt împletite într'o mare celui, de cultură națională. Mai ales bine să remarcăm, să insistăm asupra marei experiențe de viață a fruntașilor scriitori junimiști : nie Creangă, nici Eminescu și nie Caragiale n’au fost literați de birou sau spirite doctorale, care au pornit din cărți spre cultură. Viața lui Ion Creangă a fost o feed că aventură, cel puțin până la dobândirea unei stări sociale; iar viața vagabondului genial Eminescu actor, sufleur, gazetar se aseamană, in această privință, cu a lu Caragiale, până la identitate. Adversitățile câte au fost și câte mai dăinuesc și astăzi, in conta junimismului, și acuzațiile care se aduc de unii oameni de culturi lui Maiorescu, Creangă și Caragiale, din diverse puncte de vedere (în fond unul singur, referitor la estetismul lor) — ni se par simple dușmănii personale sau neînțelegeri de perspectivă istorică,în cel mai bun caz. Junimismu nu e nici cosmopolit, nici secătuitor de duh național și forță creatoare și criticismul lui este mna sănătos decât exaltarea pașoptistă sau acea semănătoristă și poporanistă. Nu există scriitori ma naționali decât Creangă și Caragiale, în intuiția lor artistică, în expresia lor și nu există spirite mai aplicate, mai lucide, la judecarea culturii române a veaculu trecut, ca Eminescu, Maiorescu și Caragiale. Numai că exigențele lor sunt pe un plan major de cultură, să fie de vină, de pildă. Eminescu și Caragiale, că multe din observațiile lor despre teatru sunt încă și astăzi valabile, să fie de vină criticismul lor, care ne-a deschis ochii, și nu ne-a legănat în iluzii primejdioase ? Iată de ce este nevoe de o restaurare a unității spirituale a junimismului, în evoluția culturii române și de o încetare a ostilităților postume, cu marile lui umbre, pe unii cel puțin, umbra lui Maiorescu îi urmărește ca o adevarata umor« i- a lui banco, provocându-le spaiime ziua namiaza mare ! Ar fi, desigur, interesant, să îi stabilim numeroase paralele în» ntre critica lui Eminescu, Maiomescu și Caragiale, în vederea caracterizării acelei unități spiri»ituale de care vorbim, am încercecat deseori, în desfășurarea noa« astră de impresii; ar fi de făcut și a intre critica dramatică eminesciuană și cea caragialiană. Autorul i Scrisorii pierdute vorbește, cum îi a firea, mai simplu, mai prin n bun simț și mai ales printro mare experiență de teatru, care e șie ereditară. Așa numitele principii ii sau idei generale sunt abia formulate, insinuante, intr'o conversiisație pitorescă, plină de anecdote, de unele amintiri și isvorite , din instinctul sigur al omului de meserie.. Caragiale privește teatrul românesc din îndoita perspectivă, a creatorului de teatru a și a spectatorului. Cronicile luii Eminescu sunt mai abstracte și mai teoretice, fără ca observațiile lui să fie totuși mai puțin substanțiale; însoțitorul trupei Fanyel Tardini a gustat și el din mizeriile și plăcerile profesiunii și a văzut u..așca lui fleurului, fără miragiu, spectacolul scenic, tot așa cum l-a văzut și Caragiale. Și dacă acesta nu- isista mai cu osebire asupra „artei actorului", fiindcu-i interesat mai de-aproape, nu face niciodata confuzie între dramă și teatru, intre text și intepretare. 1 Paginile prietenești despre Apus ■ de Soare sunt un model de critică, in acest sens, iar un pasagiu f mai lung, despre meritele și derfectele dramei Răzvan și Vidra, ■ este și el in nota justă, pe care și astăzi o prețuim. Ne plângem adesea de lipsa sau lipsurile criticei dramatice, - din vremea noastră, și cei care o fac sunt așa zișii oameni de teatru; ne plângem de slaba tradiție " Pe care o întâmpinăm in această ramură a criticii; reîntoarcerea la Eminescu și Caragiale nu este un îndemn la regres; prin aceștia doi pricepuți și serioși patroni ai foiletonismului dramatic se pune bazele criticii respective romă* Inești, cultura lor, bunul lor simț, pasiunea pentru teatru și câinu» ■ nul lor țel, care este art-1 " confirma ca pe cei mai prețios. mar* ■ tori al timpului lor, când e vorba i • să privim adevărul în față. Am tot vorbit de o unitate de ■ spirit a junimismului și am încercat să dăm unele sugestii, in legătură cu ea; am făcut atâtea a* ■ propieri, între Maiorescu, Emilnescu și Caragiale, in vederea aceleiași unități, pe care o presim* ■ țim mult mai adâncă, mai arborescentă, decât am putut-o schița in impresiile noastre fugares ' spre capătul analogiilor noastre, începe să ni se arate , ca o pânză străvezie, compacta unitate, în liniile ei generale, junimismul, în reprezentanții lui de primă și mare generație, Maiorescu, Eminescu, însuși Creangă, acest geniu mușcător, întrupare de tăia etic și mit narativ, și Caragiale — alcâtuesc la un loc și in fețe variate și multiple, un adevărat geniu critic românesc, in înțelesul lui cel mai larg, in rădăcinile cele mai ascunse, mai organiizate de subconștientul rasei. Moldovenii Eminescu și Creangă, ardeleanul Maiorescu și munteanul meridional Caragiale au dat expresie unui sentiment al valorilor românești, în planuri de sensibilitate și inteligență ,în viziune profetică sau satirică, în formă abstractă, sau în duh liric și viață, reconstituită, cristalizată în tipuri epice sau dramatice. Formula restrânsă a lui Ibrăileanu, reluată și de d. E. Lovinescu, despre specificitatea moldovenească a „spiritului critic" nu ni se pare să cuprindă decât un adevăr istoric, limitat la o anume epocă; în realitate geniul critic junimist este o față mai complexă, a altei fețe, aceea a geniului românesc. Realizată atât de unitar, în junimism, îi supraviețuește și este o categorie mai generală a dubului național. POMPH,KJ CONSTANTINESCU Tuoshinuac SholMVMifc: T lucumink 'cecumi súüuu, UNESC „ELECTROSTAR“ SA. BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI, 2 - TCIEFON 4-62.2. FABRICA MI FIENI JUP. DAMBC HALUCINAȚII 16 nuvele inedite de ANTON HOLBAN Un volum de 260 pag. lei 40 VREMEA