Ziarul Călětoriilor, 1898 (Anul 2, nr. 16-88)
1898-01-04 / nr. 16
122 ZIARUL CALETORIILOR Rezbunarea unui inocent Până la 1 in Mai, 1788, a existat In Franţa tortura chestiune!. Prima chestiune, întrebuințată faţă de criminalii condamnaţi la pedeapsa capitală, avea de scop de a le smulge numele complicilor lor; moartea urma în orice caz. Chestiunea preparatoare se aplica în cursul procesului. Dacă acuzatul nu făcea nici o mărturisire, îl lăsa, dar aceasta nu însemna că el nu va fi condamnat la alte torturi. Fiecare parlament şi fiecare localitate, dădea şă chestiunea în diferite feluri, în prezenţa medicilor şi chirugilor, cari opreau sau faceau sa continue torturile după cum chinuitul mai putea sau nu să le îndure Parlamentul Parisului întrebuinţa mai des, chestiunea cu ghetele şi chestiunea cu şevaletul. Prima sdrobea oasele, cea d’a doua întindea şi rupea muşchii. In alte părţi din Franţa se întrebuinţa tortura numită estrapade care consta în a ridica pecondamnat la o oarecare înălţime, cu o greutate legată pe picioare, şi a-i da drumul deodată, dar fără să atingă pământul. In alte părţi îi frigea ca pe pui, pe grătare, le arunca răşină topită pe corp, li se punea ouă jos coapte la subţiori. In mijlocul iernei, condamnaţii erau ţinuţi goi, mai multe zile în zăpadă, apoi, călăul îi vîra în gropi umede, unde erau expuşi la muşcături de şoareci şi de guzgani. In fine în alte părţi, se cosea braţele, capul sau picioarele condamnatului într’un sac, după ce mai întel fuseseră unse cu miere, și se vârau în sac fel de fel de animale, cari mușcau. Toate aceste torturi sunt teribile, dar probabil, cea mai îngrozitoare, era tortura cu ulei ferbinte. Acuzatul, îmbrăcat numai cu o cămașă, era întins pe o masă găurită, legat cu sfori, astfel că nu se putea mișca. I se punea niște ghete de pele spongioasă, care ajungeau până la genunchi. Masa se apropia de un foc mare. Călăul turna încetul cu încetul.12 pinte (aproape 10 litri) de ulei clocotind peste ghete , uleiul pătrundea prin piele și ardea picioarele . Serpillon, locotenent criminal din Autun, povestește că a condamnat la chestiunea preparatoare pe un individ numit Auriband, acuzat de 10 sau 12 crime comise în Nivernais, cele mai multe fiind asasinate la drumul mare, dar nu existau probe sigure pentru nici unul. «Am luat, zice Serpillon, toate precauţiunile posibile pentru a evita inconvenientul în care a căzut predecesorul meu, şi am observat ca masa să nu fie prea aproape de foc; dar, lungimea interogatorului făcu ca chestiunea să dureze mai bine de două ceasuri. Durerile au fost aşa de mari încât strigătele pacientului nu’l lasau să răspundă. Cu toate astea era așa de robust în cât n’a mărturisit nimic. Degetele picioarelor îi fuseră așa de rev arse, în cât i se scoaseră, chiar în acea zi, oasele cu cleştele.» «Inconvenientul» de care vorbește judele Serpillon se poate vedea din cele ce urmează. In Autun, trăia un flacon da vreo 25 de ani anume Dévelai, foarte muncitor, bine format şi robust. El se amorezase de fata unui negustor de mărunţişuri, pe care pusese ochii fiul ofiţerului regesc care făcea justiţia. Acesta, ca să se răzbune pe Dévelai, îl arestă sub motiv de furt. Natural că flăcăul tăgădui, dar ofiţerul justiţiei îl supuse la chestiunea uleiului. Intr’o cameră joasă şi obscură, ai cărei pereţi erau acoperiţi cu sfori, grilagiuri, ciocane, şevalete, cruci, cleşte şi de o sumă de alte instrumente de tortură, fu băgat Develai. Judecătorii erau înșiraţi în fundul sălei, pe o estradă ; o cruce de lemn, cu un Christ răstignit, de mărime naturală, se vedea într’un colț, Intr’o sobă mare, ardea un foc viit. După jurământul obicinuit, condamnatul fu întins şi legat pe masă i se dete puţin vin,pentru ca să simtă mai bine farmecele torture, apoi, masa pe care era întins fu împinsă până la sobă, și așa de aproape, încât flacăra Îi atingeau picioarele. De o dată flacăra cuprinse ghetele condamnatului, care sunase un țipăt sfâşietor. Judecătorul începu în acel moment interogatorul: — Dévelai, în ce zi ai furat? — Monseniore, răspunse pacientul, sunt nevinovat. — Maistre Petre, zise judele, adresându-se chestionarului, fă-ți datoria. La ordinul dat, călăul turnă ulei peste ghetele chinuitului. — Oh ! cum mă doare ! Scapă-mă, Doamne! Dumnezeule, dacă ai ști cât sufer! Oh, milă, aibi milă, judecătorul meu !... — Dévelai, continuă judecătorul, ai furat în ziua de Saint Martin ? Pacientul închise ochii ; un gemet sfâșietor arăta durerile ce îndura. — Maistre Petre, fă-ți datoria. La aceste vorbe, călăul turnă mai mult ulei clocotind peste ghete. — O mamă, mamă, dacă ai ști cât suferă copilul tău ! .. Doamne ! Doamne !... Ah, aveți milă !... Mor !... — Dévelai, reluă judele, te-au văzut pândind ca să furi. — Monseniore, sunt nevinovat. — Maistre Petre, zise din nou judecătorul, fa’ți datoria! Și timp de două ore, călăul turnă cam câte puţin, când câte mai mult ulei clocotind peste picioarele chinuitului. Timp de două ore, Dévelai nu mărturisi nici unul din furturile pe care i le imputa, mulțumindu-se la fiecare tortură nouă, de a ridica ochii la cer, ca şi cum l’ar lua de martor al inocenţei sale. Din ghetele schingiuitului eşatt flăcări albăstrui, o sudoare roşiatică îi brobona fruntea, ochii îi eşiseră din orbite, gura i se strâmbase de durere şi gemete surde, şi strigăte ascuţite eşatt din peptul lui. Şi ca culme, din ghetele cari ardeauă împreună cu carnea şi oasele, se ridica o putoare infectă. In fine, judele dete semnalul oprirea torturei. Picioarele pacientului au fost atât de rev arse, încât trebuiră tăete fără întârziere. Şi pentru că nu mărturisise nimic, îl puseră în libertate. Bietul chinuit, se tîra pe mâini, şi’şi fâcu un plan de răzbunare. El se instală la poarta casei judecătorului şi când acesta era, îl saluta fărănici o vorbă, dar se ţinea după el, târându se, la Palat, la preumblare, la biserică, peste tot. Dacă intra în vr’o casă, Dévalai îl aştepta la eşire, îl saluta din nou şi îl urmărea până acasă la el. Noaptea, dormea în fața casei lui, şi când judecătorul avea vreo petrecere acasă la el, Dévelai saluta tăcut şi respectuos pe prietenii cari intrau şi eșart. Fata negustorului, cercase să oprească pe Dévelai de la răzbunare, și voise să-l ducă la părinții săi, dar el refuză. De atunci, frumoasa fată însoțea pe nenorocitul mutilat. Astfel urmă timp de 10 ani, nici asprimea timpului, nici promisiunile, nici aurul, nici amenințările n’au putut pune capăt acestei mute răsbunări. In urmă, judecătorul muri, după o agonie pe care vocea plângătoare a lui Dévelai o făcu mai torturătoare. Când coşciugul judecătorul fu dus la biserică, Dévelai îl urmă, ba chiar şi la cimitir. După ce înmormântarea fu făcută, Dévelai se întoarse în oraş şi se aşeză pe treptele Palatului de justiţie, şi în tovărăşia frumoasei fete, trăi încă 20 de ani, cerşind. F. Morans EPISOADE DIN CÂL£«A MEA POLUL NORD v Când mă gândesc la casa mea frumoasă, în amurgul serei, şi văd pe nevastă mea stând în grădină, mi se pare cu neputinţă să mai duc viaţa asta aci. Dar numai puterile LA