Zori Noi, ianuarie 1968 (Anul 21, nr. 6235-6259)

1968-01-03 / nr. 6235

Anul XXII Nr. 6235 4 pagini 25 bani miercuri 3 ianuarie 1968 Organ al Comitetului regional Suceava al P. C. R. și al Statului popular regional Laudă unel­telor Am ascultat urâturi de belșug și voie bună. Am ascultat glasul limpede al clopotelor și pocnetul a­­s­urzi­tor al harapnicelor. Am urmărit dansul poli­crom al căluților, bumbie­­rii, urșii și caprele. Am ridicat pahare­ pli­­ne pentru izbînzile de ieri și mai cu seamă pentru cele viitoare. După bucuria intensă a sărbătorii, după această sănătoasă veselie de oa­meni puternici, ne întoar­cem acum lingă unelte, lingă toate uneltele pa­triei. In vibrația miilor de mo­toare, în adîncul minelor sau în liniștea creatoare a laboratoarelor, in munți sau pe întinsul dropiilor, biografia noului an în­cepe sub semnul entuzias­mului și al hotărîrii unui Întreg popor de a munci cu mai mult spor, mai bine, la nivelul exigențe­lor etapei actuale de dez­voltare a țării. Intrăm în cel de XXI-lea an al Republicii ai noastre, însuflețiți de lu­mina lucidă pe care lu­crările Conferinței Națio­nale a partidului o pro­iectează, în timp, spre destinele de miine ale României. O vorbă străveche afir­mă că ziua bună se cu­noaște de Și-ntr-adevăr, dimineață, dimineața lui 1968 se dovedește a fi rodnică. Sunt evidente de pe acum semnele pri­melor succese în de fapt cele dinții muncă, cupe dintr-un vast șir de reali­zări, pline de efortul bra­țelor și al gîndirii noastre. Despre aceste cupe, ridi­cate cu hărnicie pretutin­deni, temeinice motive de încredere și de mînidrie, se poate vorbi ca despre o aspirație, ca despre o nobilă și organică năzu­ință spre orizontul Împli­nirilor de miine. Prima zi de lucru a a­­nului își individualizează prezența în trepidația ma­rilor combinate, în șuie­rul perforatoarelor din ga­leriile subpămîntene, ritmul ferăstraielor din ex­m­­ploatările forestiere, vasta desfășurare a ener­ga­giei colective. Continuuîndu-ne lucrul, derulăm totodată un timp proaspăt și inedit, cu re­zonanțe adinei și mature, timpul veșnic al patriei. Și e firesc ca în aseme­nea momente să încercăm sentimente multiple, emo­țiile grave ale debutului. Ele pot fi comprimate in citeva cuvinte care expri­mă, în esență, unitatea noastră de acțiune. Cu o hotărîre plină de cutezanță, startul a fost luat. A început ascensiu­nea spre noi înălțimi. Un început care vorbește de la sine. Ne-am întors lingă u­­nelte, lingă toate unelte­le patriei, cu răspunderea și demnitatea unor ade­vărați stă­pini. GEORGE SIDOROVICI La revelionul tineretului din orașul Suceava Foto , D. VINTILA Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU cu prilejul Anului Nou Dragi tovarăși și prieteni, Cetățeni ai Republicii So­cialiste România, încheiem încă un an de muncă rodnică, de creație a­­vîntată pentru ridicarea edi­ficiului luminos al socialis­mului pe pămîntul Româ­niei. Anul 1967 a fost pentru poporul român un an de mari victorii în toate domeniile vieții sociale , îndeplinindu-se cu succes prevederile planu­lui de stat, forțele de pro­ducție ale țării au continuat să sporească, economia națio­nală s-a dezvoltat în ritm susținut, au fost obținute noi realizări remarcabile în știin­ță, cultură și artă, în înflo­rirea multilaterală a societă­ții noastre socialiste. Toate acestea au creat condiții pen­tru adoptarea în cursul anu­lui care a trecut a unor noi și importante măsuri pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii de la orașe și sate­ la Sărbătorind două decenii de instaurarea republicii — împlinirea uneia­­ din cele mai arzătoare aspirați ale forțe­­loir progresistie prin istoria modeilfi? a României —■ po­porul 1a făcut bilanțul epo­cii glorioase a socialismului. Mîndru de ceea ce a înfăp­tuit cu mintea și cu brațele sale, el privește înainte cu optimism, scrutează cu încre­dere și entuziasm ziua de mâine, și mai măreață, a pa­triei noastre socialiste. Conferința Națională a Par­tidului Comunist Român pus în fața tuturor cetățeni­a lor sarcini de cea mai mare însemnătate pentru progre­sul orînduirii socialiste, deschis noi orizonturi operei­­ de construcție socială ce se înfăptuiește în țara noastră. Concretized unele din măsu­rile preconizate de Conferință, Marea Adunare Națională — forul suprem al țării — a a­­doptat o serie de legi a că­ror aplicare va exercita o influență deosebit de poziti­vă asupra mersului înainte al economiei și culturii țării, va contribui la dezvoltarea și perfecționarea continuă democrației noastre socialiste. a Suntem­ convinși că în anul care vine clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, toți oamenii muncii, fără de­osebire de naționalitate, își vor consacra energia și forța creatoare realizării sarcinilor mărețe trasate de Conferința Națională, cauzei socialismu­lui în patria noastră, îmbu­nătățirii continue a vieții materiale și spirituale a în­tregului popor, asigurării prosperității țării, viitorului fericit al națiunii noastre so­cialiste. Anul care a trecut a mar­cat, de asemenea, noi victo­rii în lupta forțelor înain­tate ale omenirii contempo­rane pentru socialism, pentru progres social și pace. In a­­celași timp, viața internațio­nală a cunoscut noi acte a­­gresive ale imperialismului : continuarea și intensificarea războiului din Vietnam, con­flictul militar din Orientul Apropiat, alte focare de în­cordare și primejdie pentru pacea popoarelor. Pătrunsă de spirit de răspundere față de interesele majore ale ome­nirii, România a desfășurat în cursul anului 1967 o in­tensă activitate politică inter­națională ; ea și-a adus din plin contribuția la lupta îm­potriva politicii agresive a cercurilor imperialiste, pentru apărarea păcii, pentru pro­movarea principiilor de încre­dere și colaborare între po­poare, pentru egalitate în drepturi și respect față de independența și suveranita­tea fiecărei țări, față de dreptul fiecărei națiuni de a urma nestînjenită calea de dezvoltare pe care o dorește. Partidul și guvernul, între­gul popor român vor milita și în viitor, din toate puteri­le, pentru înfăptuirea obiecti­velor fundamentale ale poli­ticii noastre externe : întări­rea prieteniei și colaborării frățești cu toate țările socia­liste, dezvoltarea colaborării și cooperării internaționale cu toate statele, indiferent de orînduirea socială, consolida­rea unității mișcării comu­niste și muncitorești interna­ționale — de care depinde forța și coeziunea întregului front antiimperialist. In efor­turile pe care le depunem suntem­ animați de convinge­rea că forțele socialismului, democrației și progresului social vor obține noi succese în lupta împotriva imperia­lismului, a reacțiunii, pentru încetarea războiului din Viet­nam, pentru restabilirea pă­cii în Orientul Apropiat, pen­tru apărarea păcii în lume. Ingăduiți-mi, dragi tova­răși, cu prilejul Anului Nou, să vă felicit călduros în nu­mele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat și al gu­vernului și să vă urez din toată inima, dumneavoastră, muncitorilor, țăranilor, inte­lectualilor, tuturor cetățeni­lor Republicii Socialiste Ro­mânia, noi succese în activi­tatea socială și în viața per­sonală, sănătate, și bucurii depline, satisfacții înfăptui­rea tuturor năzuințelor de tr­ai bine. Să ridicăm paharul pentru prosperitatea patriei, pentru bunăstarea și fericirea popo­rului român, pentru Partidul Comunist — conducătorul în­cercat al națiunii noastre so­cialiste — pentru socialism, pentru pace și prietenie între popoare! La mulți ani ! Plecarea tovarășului Nicolae Ceaușescu în Iugoslavia Marți, 2 ianuarie, tovară­șul Nicolae Ceaușescu, secre­tar general al C.C. al P.C.R., președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, împreună cu tova­rășul Ion Gheorghe Maurer, membru al Comitetului Exe­cutiv, al Prezidiului Perma­nent al C.C. al P.C.R., pre­ședintele Consiliului de Mi­­­niștri al Republicii Socialis­te România, și Paul­­escu-Mizil, membru al Nicii- Co­mitetului Executiv, al Pre­zidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., a plecat în R.S.F.­­­Iugoslavia, unde, la invitația tovarășului Iosip Broz Tito, președintele RSF Iugoslavia și președinte al Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia, va face o scurtă vizită de prietenie. La gara Băneasa erau pre­zenți tovarășii Gheorghe A­­postol Alexandru Bîrlădeanu, Emil Bodnaraș, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ilie Verdeț, membri și mem­bri supleanți ai Comitetu­lui Executiv, secretari ai CC al P.C.R., vicepreședinți Consiliului de Stat și Consi­li­liului de Miniștri, membri ai C.C. al P.C.R. și ai guver­nului, conducători ai insti­tuțiilor centrale și organiza­țiilor obștești. (Agerpres) Socialismului, ca nici unei al­tei orînduiri din cele care s-au succedat pe scara istoriei, îi este caracteristică o limpede perspectivă a viitorului, pro­iectarea exactă în timp a nă­zuințelor colectivității la un moment dat. Avînd în Partidul Comunist Român o fermă și încercată călăuză, societatea noastră își propune în mod de­liberat să urmeze un drum, un drum al fericirii și luminii. Ja­loane precise, expresie a unor însemnate evenimente politice, economice și sociale, marchea­ză spirala ascendentă a progre­sului și prosperității. Depășirea fiecărei trepte, a fiecărui nou prag spre mai­ frumos, mai drept și mai bine este dinainte chibzuită in amănunt. Este o chibzuire colectivă a istoriei, o liberă întruchipare a ceea ce vrea țara. In raportul prezen­tat de tovarășul Nicolae Ceau­șescu la Conferința Națională a P.C.R. se spune cu privire la măsurile de perfecționare a conducerii și planificării eco­nomiei : „Modul de elaborare a acestor măsuri reprezintă o ilustrare grăitoare a practicii partidului de a se sfătui cu po­porul în legătură cu toate ac­țiunile esențiale pentru desti­­­nele țării, învederează încă o dată că politica Partidului Co­munist Român este, în ultimă instanță, emanația voinței în­tregului popor, a intereselor sale fundamentale“. Viziunea colectivă a perspec­tivei imediate și mai îndepăr­tate presupune, fără îndoială, un spor general de forță spi­rituală, un însemnat cîștig în sfera sensibilă a conștiinței, o concepere superioară a vieții, dar — totodată — și instaura­rea unui climat emoțional ca­racterizat, înainte de toate, prin sentimentul marii creații colective, prin bucuria de a participa­ la construirea unei lumi, de a da viață concretă unor idealuri. In aceste condi­ții, trăirea intensă și lucidă a viitorului devine un sentiment familiar tuturor, drumul as­cendent al patriei luînd mili­oane de înfățișări individuale care se suprapun. Cunoscînd oameni, meditînd împreună cu ei asupra zilelor și anilor ce au să vină, poți observa foar­te clar cum ideile și sentimen­tele, obiectivele și năzuințele cele mai personale se unesc laolaltă într-o precisă viziune de sinteză a ascensiunii patriei. ★ Am cunoscut un om pentru care mai un prezentul înseamnă un­permanent punct de plecare, nivelul suficient de la care poți privi cu certitudine înainte. Chiar felul său de a vorbi — rar și cu un înșelător aer absent — și de a se mișca printre lucruri — aproape ig­­norîndu-le — lasă să se între­vadă o depășire neîntreruptă a realității deja cunoscute, o perpetuă dirijare a atenției spre ceea ce se știe precis că va fi mi­ne, dar și asupra a ceea ce astăzi poate fi abia ba­nuit. Mi-l închipui pe ingine­rul Ioan Lucaci cu aproape 8 ani în urmă, cînd în locul ci­tadelei industriale de astăzi erau numai pămîntul gol, ță­rușii și planșele de proiectare a viitor­ului combinat de celu­loză și­ hîrtie. Nl asemăn în gînd cu un șahist care „vede“ înainte nu numai un număr impresionant de combinații, dar chiar partide întregi, încă neîncepute, înțeleg că am în față un om al cărui mod obiș­nuit de a fi este viziunea „în­­tîmplărilor neîntîmplate“, re­lativizarea timpului intr-un calcul calm și sîrguitor. A­­cum, inginerul Ioan Lucaci trăiește clipele de cea mai a­­cută febrilitate din cîte i-au fost date să și le dedice gigan­tului din lunca Sucevei, mo­mentele cînd tot ceea ce a vă­zut și închipuit cu ani în ur­mă va exista cu adevărat, în cele mai mici amănunte, fără nici o putință de tăgadă. Și i se va părea aproape neverosi­mil, ca și cum închipuirea ar fi trecut dintr-o dată în reali­tate. Și încă ceva , îmi dau sea­ma că informîndu-mă despre terminarea construcției etapei a doua la începutul verii anu­lui în curs, ing. Ioan Lucaci a traversat deja aceste ultime șase luni din istoria durării combinatului; gîndirea asal­tează acum piscurile următoa­re, legate de scurtarea terme­nului de atingere a capacității proiectate pentru etapa a doua. Dar nu, aflu că scurtarea a­­cestui termen (cu 50 la sută) este un fapt hotărît de pe a­­cum, trăit, aș zice: „Atunci, la ce gîndiți acum, care este mo­mentul din viitor pe care-l trăiți, tovarășe inginer ?“ In­ginerul Ioan Lucaci, cel mai vechi din conducerea combina­tului, ezită să formuleze un răspuns exact. „Am mai mul­te planuri...“ N­ urmăresc cău­­tîndu-și țigările, încercînd să aprindă bricheta care ezită și ea. Ceea ce poate însemna că nu se cade să vorbești de lu­crurile ceva mai îndepărtate, chiar dacă, în ceea ce te pri­vește, le vezi cit se poate de limpede înaintea ochilor. ★ Arheologia este negreșit cea mai autentic romantică dintre ramurile oricărei științe. Să ne amintim doar că ruinele Troiei au fost descoperite nu­mai datorită închipuirilor u­­nui îndrăgostit de Homer, care — spre mirarea oamenilor „cu simțul realității“ — nu putea concepe ca tristețile și bucurii­le aheilor, mărirea și dezastrul cetății lui Paris, vor fi existat doar în imaginația cîntărețului orb. Dar pasiunea arheologiei nu exclude, cum se va vedea, o l­ucidă privire a vieții, ci dim­potrivă — prin însăși specifi­cul ei — presupune o perseve­rență și o răbdare încordată la maximum. Cînd scriu aceasta nu mă gîndesc la un arheolog celebru, ci la un începător în ale meseriei, la un tînăr pen­tru care scormonirea tainelor trecutului este pe jumătate vis, realizate pe jumătate. Acum mai bine de zece ani, echili­brul era încă mai instabil. Pe vremea aceea, Nicolae Moca­­nu era un priceput tîmplar, unul dintre tinerii lucrători de la fabrica de mobilă a între­prinderii forestiere Fălticeni care promiteau să devină meș­teri de nădejde. Dar Nicolae Mocanu visa... istorie, hotărît să se dedice acestei aventuri precis calculate care este ar­heologia. Ceea ce însemna un lung drum. A început cu liceul, că­ruia, ca atîția alți neobosiți i-a sacrificat multe din frumoasele C. CIOLCA (Continuare în pagina a IV-a) SENTIMENTUL Turnul de la Teișoara Ca să se poată integra printre edificiile Teișoara­­ sucevene, turnul de la trebuit să se retragă, de la bun început, la o distanță convenabilă. Așa a fost în măsu­ră, cu cei 200 de metri ai săi și verticalitatea sa fără precedent în Bucovina, să intre armonios în viața noastră și să nu nedrep­tățească blocurile - turn ale ora­șului, care și-au cucerit un loc meritat în ansamblul emoțiilor și sensibilității noastre edilitare. Cu silueta lui avîntată ca o idee în­drăzneață, ancorat cu spectaculoase în pămîntul otgoane plin de siguranță, turnul de la Tei­șoara ne oferă în fiecare dimi­neață, în strălucirea luminii, direcție a meditației și un spec­a­tacol : doar munții au privile­giul unui joc pînă la saturație cu soarele și vîntul. Pe silueta lui de magneziu, turnul plimbă ver­tiginos raze de o mare claritate. Jocul perpetuu cu lumina i-a per­mis turnului de la Teișoara să măsoare în existența noastră spi­rituală altitudinea unor preocu­pări pe care nu le aveam cu cîțiva ani în urmă. In noaptea de Anul Nou, un auz mai atent ar fi cules ușor, lingă turnul de televiziune de o singurătate maiestuoasă, urările din satele bucovinene distribuite pe circumferința celui mai pro­eminent deal din preajma Suce­vei. Iar dacă cineva ar fi privit spre Suceava, orașul din vecină­tatea bătrînei Cetăți a Mușatini­­lor, cu luminile lui risipite involt, s-ar fi desenat ca pe dez­un imens ecran. Dar turnul de la Teișoara este prin excelență centrifug și de a­­ceea, în noaptea de Anul Nou, și-a concentrat energia spre difu­zarea în patru puncte cardinale, pe căile de mătasă ale văzduhu­lui, a lumii desprinse din studio­urile televiziunii bucureștene, cu diafanele ei făpturi de umbre, în trecere melodioasă prin sufletul nostru. A fost o fericită coinci­dență ca turnul de televiziune de la Teișoara, pe care l-am urmărit o vară întreagă cum urcă spre cer treaptă după treaptă, să-și aibă premiera festivă în noaptea de Anul Nou. Intrat în funcțiune doar cu o zi înainte — ziua lui de avanpremieră și de riguroasă confruntare a aparatajului cu ce­rințele funcționalității —, turnul cu silueta strălucitoare și care ne va fi de acum înainte atît de fa­miliară și-a programat premiera de gală în noaptea cu cele mai înalte ore ale anului. Insensibilitatea noastră preocu­pată întoarce butoanele civiliza­ției fără prea multe complicații de conștiință. Așa s-a întîmplat, desigur, și în noaptea revelionu­lui cu scumpele noastre televizoa­re. O apăsare pe clapă, o rotire a sonorului, așteptarea și, apoi, in­vazia ireală a unei lumi zgomo­toase, fermecătoare și captivantă, trimisă direct la domiciliu de tehnica uluitorului nostru secol. Cine a vegheat pentru noi, în tur­nul de la Teișoara, impecabila transmitere, timp de șapte ore, neîntrerupt, a programului tra­dițional, parte constitutivă a re­­velioanelor noastre, oriunde ne-am afla de o vreme încoace ? Ați observat că programul s-a deschis cu o solistă din Suceava, Nicoleta Vasilovici - Lucan ? Și că o altă cîntăreață suceveană, Lidia Andronescu, a evoluat în­­cîntător pe un teren rezervat ve­detelor ? Cinci tineri, pivotînd în jurul vîrstei de 24 de ani (aproximativ aceasta ar fi media), un inginer și patru tehnicieni la ora cînd um­brele înserării își înfășurau pîn­­zele în jurul turnului de la Tei­șoara, se aflau la startul unei pri­me îndatoriri profesionale impor­tante, dintr-un lung șir ascuns în anii viitorului. Unul dintre cei cinci, inginerul Viorel Nica, este șeful stației de televiziune. N­ a PAN SOLCAN (Continuare în pagina a IV-a)i Aurel Condrea de la centrala de termoficare a orașului Suceava, de serviciu în noaptea de revelion Foto , D.VIN TU t %

Next