Zori Noi, iulie 1968 (Anul 21, nr. 6389-6414)
1968-07-02 / nr. 6389
Proletari din toate țările, unici-văl organ al Comitetului județean Suceava al P.C.R. și al Consiliului popular județean provizoriu Rentabilizarea în sectorul forestier Așa cum se sublinia în cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la plenara C.G. al P.C.R. din 19 iunie a.c., o sarcină de seamă a activității economice rezidă în continuarea eforturilor pentru ridicarea gradului de rentabilitate în toate sectoarele și ramurile economiei naționale. Este o cerință de stringentă actualitate și pentru sectorul forestier din județul nostru, unde mai sunt încă întreprinderi care își încheie activitatea cu pierderi, în timp ce altele produc unele mărfuri căror valoare nu acoperă chelatuielile de producție, deși pe total activitate apar ca beneficii. Și aceasta în condițiile în care există posibilități de a se obține rezultate financiare superioare pe seama creșterii indicelui de mecanizare în exploatarea forestieră, a reducerii cheltuielilor indirecte, prin lichidarea stocurilor supranormative de materiale și piese de schimb, cît și a unor mijloace fixe inactive etc. Faptele s-au confirmat și cu prilejul unei analize tematice efectuate la întreprinderile forestiere Broșteni și Iacobeni, privind modul de punere în aplicare a măsurilor elaborate în acțiunea de rentabilizare a produselor la care se mai înregistrează pierderi. I. F. Broșteni, față de pierderea de 8.250.000 lei înregistrată anul trecut, s-a planificat în 1968 cu o pierdere sub 2.000.000 lei. Deși inferioară celei din 1967, pierderea planificată pentru anul curent a mai putut fi diminuată cu circa 400 mii lei pe seama unor economii prevăzute a se realiza la transportul masei lemnoase cu mijloace auto, a creșterii prețurilor de realizare ca urmare a îmbunătățirii calității produselor, prin lichidarea unor mijloace fixe inactive. Rezerve de reducere a pierderilor planificate s-au evidențiat și la I. F. Iacobeni, exprimate în creșterea indicelui de mecanizare, față de cel planificat, cu 10 la sută la faza fasonări, cu 5 la sută la faza scos - apropiat, și cu 15 la sută la faza încărcat. De asemenea, racordarea depozitului final Argestru la sistemul energetic național (la I. F. Iacobeni), îmbunătățirea procesului tehnologic și organizarea cît mai rațională a producției la I.F. Broșteni constituie măsuri ce se concretizează într-o rezervă totală anuală de circa 200.000 lei. Nu se poate trece cu vederea însă că există și însemnate surse, importante rezerve nefolosite, care grevează asupra rentabilizării întreprinderii. în primul rînd, mari pierderi sunt generate de nefolosirea judicioasă a utilajelor. Pe bună dreptate, se pune întrebarea : care ar fi fost realizările planului de producție pe trimestrul I 1968, dacă două funiculare nu ar fi fost inactive, dacă ar fi lucrat 40 de IOAN NISTERIUC controlor revizor direcția teritorială de control si revizie (Continuare in pagina a Il-a) vivtfes Vremea a fost schimbătoare, cu cerul variabil, mai mult noros. Au căzut precipitații slabe, inregistrindu-se 0,5 litri/m.p. la Rădăuți și 1 litru/m.p. la Suceava. Vintul a suflat potrivit pină la tare, din sectorul nord-vestic. Temperatura aerului in scădere, maximele au fost cuprinse între 17 grade la Poiana Stampei și 22 de grade la Fălticeni, iar minimele din cursul nopții, între 2 grade la Poiana Stampei și 10 grade la Suceava, Rădăuți și Fălticeni. Ieri dimineață, la ora opt, temperatura a fost cuprinsă între 10 grade la Poiana Stampei și 19 grade la Fălticeni. Pentru următoarele 3 zile vreme în general frumoasă, cu cerul variabil. Local se vor semnala ploi slabe Vintul va sufla slab pină la potrivit din noroi. Temperatura aerului in creștere ușoară , minimele vor fi cuprinse intre 8 și 12 grade, iar maximele între 21 și 27 grade. Vedere parțiala a Combinatului de industrializare a lemnului Suceava Foto : D. VINTILA SĂRBĂTORIREA „ZILEI ÎNVĂȚĂTORULUI“ Duminică, în toate orașele și comunele din județ, într-o atmosferă plină de însuflețire și entuziasm, generată de grija deosebită pe care partidul și statul nostru o acordă slujitorilor școlii, a avut loc sărbătorirea „Zilei învățătorului“. La adunările festive organizate cu acest prilej au luat parte membri ai biroului comitetului județean de partid și ai comitetului executiv al consiliului popular județean provizoriu, șefi ai unor instituții județene, activiști de partid și de stat, care, subliniind succesele obținute în desfășurarea procesului instructiv - educativ, au evidențiat contribuția activă pe care cadrele didactice și-o aduc la creșterea și formarea tinerei generații, perspectivele care se deschid școlii românești prin aplicarea Legii învățămîntului, în semn de prețuire a activității rodnice depuse la catedră și în munca cultural - educativă, numeroase cadre didactice au fost premiate. Mulțumind partidului și statului pentru atenția deosebită cu care sînt înconjurați, învățătorii și profesorii care au luat cuvîntul în cadrul adunărilor și-au exprimat, în numele întregului corp didactic, recunoștința profundă pentru grija ce se acordă acestui important detașament al intelectualității și s-au angajat să-și ridice necontenit măiestria didactică și pedagogică și să pună toată energia, priceperea și pasiunea lor în slujba îndeplinirii nobilelor sarcini care revin școlii ca principal factor de cultură și civilizație. Sărbătorirea „Zilei învățătorului“ a fost întregită cu bogate manifestări artistice și cultural - educative. în pag. 3 COLOCVIU DE SĂRBĂTOARE Aprovizionarea ritmică a popularei impune respectarea contractelor re achitîndu-și ritmic contractele, valorificînd cu statul tot surplusul de producție, sporindu-și aportul la formarea fondului central de produse agricole. Noi, cooperatorii din Ilișești, sîntem recunoscători partidului și statului, clasei muncitoare pentru ajutorul acordat țărănimii, pentru profundele transformări înnoitoare din viața economică și socială a satelor. Aceasta se materializează în participarea noastră activă la opera de construcție socialistă, în îndeplinirea riguroasă a obligațiilor ce ne revin din principiile fundamentale ale alianței dintre clasa muncitoare și țărănime. Baza veniturilor noastre o constituie contractele încheiate cu statul, cu întreprinderile comerciale. In anul trecut, unitatea noastră a valorificat în acest mod produse în valoare de 2.527.000 lei, ceea ce reprezintă 89 la sută din totalul veniturilor. Aproape toată producția animalieră (95 la sută) a fost livrată la contract. In primul semestru al anului în curs, noi am îndeplinit și depășit toate prevederile contractuale. Nu concepem astfel activitatea noastră în acest domeniu și ne miră faptul că unele cooperative agricole nu-și achită ritmic contractele, dar valorifică la piață produsele, practicînd prețuri mari, provocând perturbații în aprovizionarea populației de la orașe și exercitînd o influență negativă asupra bugetului familiilor de oameni ai muncii. Nu numai că este inechitabil să se procedeze așa, dar noi considerăm că nu-i nici cinstit să se profite de anumite condiții. Ce-ar fi dacă, de pildă, și statul ar schimba prețurile de la o zi la alta pentru mărfurile industriale ? Morala socialistă ne obligă să reflectăm asupra acestui aspect. Căci, în fond, se obțin venituri în plus care nu reflectă valoarea muncii înmagazinate în realizarea produselor, ci mărirea artificială a prețurilor. De acord să obținem venituri mai mari, dar nu în aGHEORGHE GROSAR președinte MIHAI CHIRIAC inginer agronom cooperativa agricolă Ilișești (Continuare în pagina a II-a) Este un fapt arhicunoscut, care nu mai necesită demonstrații, că statul a sprijinit și sprijină multilateral cooperativele agricole în dezvoltarea bazei lor tehnico-materiale, în consolidarea economică-organizatorică. Creditele, semințele de mare productivitate, materialul de prăsilă valoros, mijloacele de mecanizare, utilajele de irigare, îngrășămintele chimice în cantități sporite, mărfurile industriale puse la dispoziția populației, prețurile ferme sînt cîteva din aspectele concludente ale modului cum clasa muncitoare își respectă îndatoririle ce-i revin în cadrul alianței muncitorești-țărănești. Este o chestiune de onoare ca și cooperatorii, la rîndul lor, să contribuie din plin la aprovizionarea orașelor și centrelor muncitorești cu produse agroalimenta Tribuna Sensurile majore ale activității de creație tehnică în Așa după cum se subliniază documentele Conferinței Naționale a partidului, principala condiție în valorificarea cu maximum de randament a potențialului tehnico-economic rezidă în promovarea pe scară largă, în toate ramurile economiei, a cuceririlor științei moderne, a conducerii economice, perfecționarea continuă a organizării producției și a muncii, dezvoltarea spiritului novator al oamenilor. In acest sens, în unitatea noastră, acțiunea de perfecționare și înnoire a mașinilor și utilajelor, modernizarea tehnologiilor de lucru și introducerea celor noi, în vederea obținerii unei eficiențe perioare, a fost economice susprijinită și completată prin creatoarea masei de activitatea muncitori, tehnicieni și ingineri, care a cunoscut, de-a lungul anilor, o amploare crescîndă. Astfel, dacă în anul 1966 inovațiile au condus spre economii antecalculate care s-au cifrat la 172.016 lei, în anul 1967 acestea au atins valoarea de 571.120 lei, ceea ce a permis, de altfel, unității noastre să ocupe primul loc la concursul de inovații pe ramură. Este evident că asemenea rezultate nu au apărut spontan, ele fiind urmarea acțiunii conjugede a unei multitudini de sux. Punctul de plecare l-a constituit ideea că ridicarea continuă a nivelului calitativ al mișcării de invenții, inovații și raționalizări nu poate fi concepută fără o organizare judicioasă a tuturor mijloacelor și posibilităților de care dispunem pentru valorificarea cît mai deplină a potențialului creator uman. Creșterea numărului de cadre, dar mai ales a gradului lor de pregătire profesională, descoperirea celor mai eficiente căi de stimulare a gîndirii creatoare colective au constituit și constituie preocupări permanente ale întreprinderii. Astfel, elaborarea planurilor tematice de inovații încă de la începutul anului, consultarea largă a colectivelor de muncă din secții, a inovatorilor fruntași, a diferitelor cadre tehnice constituie sarcini importante, menite să orienteze activitatea de inovații și raționalizări spre cunoașterea și rezolvarea problemelor majore ale producției, care, în acest mod, vor putea fi popularizate și prinse în planul tematic. In ce privește realizarea Ing. ȘTEFAN DANILEVICI coordonatorul cabinetului tehnic întreprinderea de industrializare a cărnii Suceava (Continui e în pagina a Il-a) Anul XXII -r 63894 pagini 30 bani REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Suceava, str. Tipografiei nr. 1 ; telefoane! redactor șef - 2766 ; redactor șef-adjunct - 3198 ; secretariatul de redacție - 2692 ; Industrie, viață de partid - 2765 : agrară, Informații - 2764 ; cultură, administrație - 3195 ; construcție de stat, scrisori și corespondenți - 3096. mărfi 2 iulie 1968 Conducătorii de partid și de stat în vizită la expoziția „Revoluția de la 1848 oglindită în arta plastică“ Luni după-amiază, tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Leonte Răutu, Mihai Gere, Manea Mănescu, Dumitru Popa, Vasile Patilineț au vizitat expoziția „Revoluția de la 1848 oglindită în arta plastică“, deschisă în sălile Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România. La sosire, conducătorii de partid și de stat au fost întîmpinați de tovarășii Pompiliu Macovei, președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, Brăduț Covaliu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Ovidiu Maitec, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, și M. H. Maxy, directorul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România. Erau prezenți membrii Biroului Uniunii Artiștilor Plastici, artiști expozanți, critici de artă. Salutînd pe conducătorii de partid și de stat, președintele Uniunii Artiștilor Plastici exprimat satisfacția și mulțuamirile creatorilor din acest domeniu al artei pentru grija deosebită manifestată de partid și guvern pentru dezvoltarea artelor plastice. In continuare, conducătorii de partid și de stat au vizitat sălile expoziției. Explicațiile au fost date de directorul Direcției artelor plastice din C.S.C.A., Dan Grigorescu. Revoluția din 1848, pe care au slăvit-o în lucrările lor numeroși poeți, prozatori și compozitori, a fost, în același timp, izvor de nobilă și generoasă inspirație pentru artiștii plastici din trecut și constituie un motiv de inspirație pentru artiștii plastici contemporani. Expresie a acestei bogate surse de inspirație, expoziția „Revoluția de 1848 oglindită în arta plastica că“ grupează un mare număr de lucrări dintre cele mai reprezentative. Vastă frescă a neuitatului an revoluționar 1848, expoziția cuprinde, în prima sa parte, lucrări ale pictorilor români din secolul al XIX-lea, la loc de frunte situîndu-se tablourile executate de Ion Negulici, C. D. Rosenthal, Barbu Iscovescu, participanți direcți la revoluție. Artiștii acelei vremi s-au ridicat la o înaltă conștiință patriotică, punîndu-și opera în slujba reprezentării elanurilor revoluționare ale poporului. In chipurile revoluționarilor și ale cărturarilor — deschizători de drumuri noi în istoria patriei — se dezvăluie gînduri, sentimente și credințe izvorîte din marile idealuri naționale pentru care a luptat generația de la 1848. Aspirațiile de libertate și de unitate ale luptătorilor revoluționari din Țara Românească, Moldova și Transilvania sunt înfățișate într-o suită de picturi, gravuri și litografii, creații ale unor artiști plastici martori ai memorabilului eveniment. In cea de a doua sală a expoziției sînt prezentate picturi și sculpturi — opere ale unui mare număr de artiști plastici contemporani care preiau, în noi viziuni artistice, ideile luptelor revoluționare de la astfel tradiția 1848, dezvoltînd artei noastre plastice în oglindirea principalelor evenimente din zia și activitatea creatoare estoa poporului nostru. Lucrările expuse în această sală a expoziției constituie o a faptului că actuala expresie artiști plastici — vîrstnici și tineri — dau viață hotărîrilor luate la recenta Conferință pe țară a artiștilor plastici — de a pune mai bine în valoare tradițiile artei noastre plastice și strălucirea artei populare, de a promova necontenit toate talentele, pentru a da an de an artei plastice românești noi străluciri, noi opere de artă caracteristice pentru viața nouă a poporului nostru constructor al României socialiste. Conducătorii de partid și de stat s-au oprit îndelung în fața a numeroase opere de artă prezentate în expoziție. In încheierea vizitei, tovarășul Nicolae Ceaușescu a felicitat pe organizatorii expoziției — Uniunea Artiștilor Plastici, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, precum și pe artiștii expozanți, care au reușit să redea în splendoarea și măreția sa trecutul de luptă al poporului nostru. Secretarul general al C.C. al P.C.R. și-a exprimat convingerea că pictorii, sculptorii și graficienii vor contribui în continuare la dezvoltarea artei puse în slujba construcției socialiste și le-a urat succese și mai mari în realizarea unor lucrări valoroase consacrate aniversării a 25 de ani de la eliberarea patriei noastre. (Agerpres) La expoziția studenților Institutului de arte plastice „N. Grigorescu“ Luni după-amiază, tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Leonte Răutu, Mihai Gere, Manea Mănescu, Dumitru Popa, Vasile Patilineț au vizitat expoziția lucrărilor de sfîrșit de an și a lucrărilor de diplomă prezentate de studenții Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu“ din Capitală. In întîmpinarea oaspeților au venit acad. Ștefan Bălan, ministrul învățămîntului, Ion Iliescu, prim-secretar al C.C. al U.T.C., ministru pentru problemele tineretului, membri ai conducerii institutului, decani și șefi de catedre, membri ai Consiliului științific. Expoziția, organizată în sălile institutului, cuprinde peste 400 lucrări de pictură, sculptură, grafică, scenografie, de arte decorative și artă monumentală, toate creînd un univers artistic plin de sensibilitate, de tinerețe și prospețime, inspirat din bogăția folclorului și din inepuizabilul tezaur al artei noastre culte. Lucrările expuse conturează de pe acum talente în prag de împlinire. In cursul vizitei, explicațiile au fost date de Costin Ioanid, rectorul Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu“, de profesorii Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Mac Constantinescu, Boris Caragea și de alte cadre didactice. Apreciind munca rodnică ce se desfășoară în acest institut de artă, tovarășul Nicolae Ceaușescu a adresat felicitări conducerii institutului și profesorilor, avînd în același timp studenților noi succese în strădania lor de a-și însuși cunoștințe artistice cît mai temeinice, pentru a deveni artiști valoroși, folositori poporului, operei de construire a socialismului în patria noastră. (Agerpres) Adeziune unanimă fată de măsurile de înaltă echitate și dreptate socială stabilite de plenara C.C. al P.C.R. Adunarea activului de partid al lucrătorilor din comerț Intr-o însuflețită adunare, comuniștii din organizațiile comerciale din Suceava au dezbătut documentele de o deosebită însemnătate socială ale recentei plenare a C. C. al P.C.R. și măsurile legiferate de sesiunea Marii Adunări Naționale. In cuvîntul său introductiv, tovarășul Vasile Șchiopescu, directorul C.C.L. Produse industriale Suceava, a evidențiat profundul umanism de care sînt străbătute hotărîrile elaborate și faptul că ele au la bază principiile echității și dreptății sociale. Aceste măsuri arată că în societatea noastră singura sursă de venituri este munca cinstită, iar remunerația trebuie să reflecte real eforturile și aportul fiecăruia la crearea bunurilor materiale și spirituale. Noul sistem de salarizare, suprimarea indemnizațiilor și subvențiilor pe care le primeau unele persoane vor pune capăt diferențierilor ce luaseră naștere între diversele categorii sociale. Pe de altă parte, legea ce instituie controlul asupra provenienței averilor dubioase va pedepsi pe acei care și-au adunat bunuri de-a lungul anilor pe căi ilicite. Acest ansamblu de măsuri, a continuat vorbitorul, mobilizează colectivele organizațiilor comerciale la realizarea unei aprovizionări abundente populației cu produse alimenatare și industriale, la reducerea cheltuielilor de circulație, la rentabilizarea tuturor unităților și la practicarea unui comerț civilizat. Referindu-se la cei care și-au adunat averi pe căi necinstite, tovarășul I. Podoleanu, directorul T.A.P.L. Suceava, a arătat că asemenea cazuri au existat și în întreprinderea ce o conduce. Chiar zilele trecute au fost depistați trei lucrători care vindeau băuturi cu lipsă la gramaj. Cum era și firesc, ei au fost judecați și condamnați la 4—7 luni închisoare. O sursă de venituri excesive au avut și mandatarii fiindcă li s-au stabilit obligații procentuale față de stat mult prea mici. Ultimul inventar efectuat la laboratorul T.A.P.L. s-a soldat cu plusuri. Faptul este tot de neliniștitor ca și cînd atît ar fi fost constatate minusuri, deoarece, în acest caz, a fost înșelat consumatorul. Sunt cîteva exemple, a spus vorbitorul, care ne obligă să denunțăm necinstea și pe acei care, într-un fel sau altul, își suplimentează veniturile în mod ilegal. Există foarte mulți lucrători tineri în comerț, spunea Maria Botez, responsabila magazinului alimentar nr. 2. Pentru că și în organizația noastră s-au întîmplat fapte ce nu ne-au făcut cinste, consider că avem datoria să îndrumăm și mai mult tineretul pentru a fi ferit de tentația cîștigului ilicit. În încheierea discuțiilor a Sosirea unei delegații a Partidului Comunist din Canada Luni seara a sosit în Capitală o delegație a Partidului Comunist din Canada, condusă de tovarășul Tim Buck, președintele partidului, care, la invitația Comitetului Central al Partidului Comunist Român, va face o vizită în țara noastră. Din delegație fac parte tovarășii William Beeching, Mel Dóig, Maurice Rush și John Boyd, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist din Canada. La sosire pe aeroportul Băneasa delegația a fost salutată de tovarășii Chivu Stoica Virgil Trofin, membri ai Coimitetului Executiv, ai Prezidiului Permanent, secretari ai C.C. al P.C.R., Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R., Barbu Zaharescu, membru al C.C. al P.C.R., Bujor Sion, șef de secție la C.C. al P.C.R., Andrei Ștefan, prim-adjunct de șef de secție la C.C. al P.C.R., de activiști de partid. (Agerpres) Sosirea în Capitală a ministrului afacerilor externe al R. S. Cehoslovace Luni după-amiază, a sosit în București ministrul afacerilor externe al Republicii Socialiste Cehoslovace, Jiri Hajek, care, la invitația Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România, face o vizită oficială în țara noastră. Pe aeroportul Băneasa, unde erau arborate drapelele de stat ale celor două țări, au fost prezenți Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, George Jundal Macovescu, prim-administrului, Mircea Malița și Vasile Șandru, adjuncți ai ministrului afacerilor externe, Ion Obradovici, ambasadorul României la Praga, și alte persoane oficiale. Erau de față Karel Kcenarek, însărcinatul cu afaceri ad-interim al R. S. Cehoslovace la București, și membri ai ambasadei. (Agerpres) telex # In „Stațiunea tinereții“ —• Costinești — este din nou o vie animație. Luni au sosit aici studenți din prima serie a sezonului, spre a-și petre o parte din vacanță pe litoral. • La Uzina constructoare de mașini din Reșița au fost puse în funcțiune noi mașini și instalații destinate fabricării și încercării unor echipamente energetice și mecanice de mari dimensiuni, care vor intra în componența turbine..___ . „ lor de 178 Mw de la hidrocentru(Continuare în pagina an*3)la „Porțile de Fier“« • La Cluj s-a constituit Ateneul centrului universitar, care își propune să asigure o largă informare de cultură generală și de specialitate in cele mai variate domenii ale cunoașterii. Ateneul are 10 secții și este condus de un comitet al cărui președinte a fost ales cunoscutul om de știință, prof. dr. docent Virgil Vătășianu, membru corespondent al Academiei. • La întreprinderea textilă din Ghimbav a fost dată în exploatare o nouă secție de filatură. Proiectată de specialiștii Direcției industriale lină și mătase din cadrul Ministerului Industriei Ușoare, pentru o capacitate de 400 tone fire, tip lină pieptănată, pe an, noua secție a fost construită din elemente prefabricate monolite, într-o hală prevăzută cu un microclimat constant și cu iluminat fluorescent.