Adevěrul, ianuarie 1916 (Anul 29, nr. 10354-10377)

1916-01-14 / nr. 10360

5 Bani Exemplarul Ornai XXIX4M. - Re. 10350 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU șmICITATIA CONCO0ATA EXCUUSif Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Stoc Karageorgevici, No. 9 EL­L-Telefon *­4 BIROURILE ZIARULUI 1 ♦ip. 11, București Strada Sărindar No. 11 ioi 14 icnucric 191» DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premiui Wh an ....«•••• ..... iLef. 1*-* Oenn luni ...... # . . . • M O-AO Vmî luni «•••»•«*»••• n L" Pentru străinătate, **K­îUl este îndoiți TELEFONs Capitala . . .No. 14 19 n • ••••»» 34 73 Provincia ...... 14 99 Străinătatea ...» 1243 «♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi *o* de I. TANOVICEANU Profesor universitar Catastrofa ce amenința pe Ger­mania este neînlăturabilă ; organi­zația și bravura armatei sale, sfor­țările disperate ale diplomației, a­­jutorul turanicilor pot să intîrzie catastrofa, dar nu pot să o înlăture. Soarta Germaniei a fost decisă, a­­tunci când Anglia a intrat în răz­boiu­. Germania e cârmuită de Prusia, împăratul Germaniei este regele Prusiei, care a căutat să prusiani­­zeze întregul imperiu german și in fapt a ajuns la acest rezultat. Care a fost și este lozinca statu­lui prusian și a monarhului său ? A spus-o Frideric Wilhelm IV, regele Prusiei, prin aceste cuvinte memorabile : „A binevoit Dumnezeu să forme­monarhia prusiana prin sabie". Nu știm dacă Dumnezeu voit o astfel de drăcie ; creștinii au­ ast­fel de concepțiuni despre Dumne­zeu. Totuși, credincios acestei idei, regele Prusiei, devenit împărat al Germaniei, a alcătuit împărăția germană prin sabie, și voește tot prin sabie să o mențină, uitînd pe semne cuvintele blîndului Isus că, cel ce scoate sabia, de sabie va pieri. De 50 de ani Prusia tulbură ne­contenit liniștea Europei, în timp de o jumătate de veac, sunt țări eu­ropene cari au făcut două războaie, altele unul singur și multe din ele nici unul Prusia singură pe soco­teala ei, pri in unire cu Germania, a făcut patru războaie în ultimii 50 de ani. Și dacă nu a făcut mai mul­te în timp mai scurt, meritul nu este al ei, care necontenit a căutat cear­tă celorlalte state. Imi vine să rid, când mă gîndesc la silințele ce-și dau intelectualii Germaniei ca să dovedească lumei, că patria lor este o mielușea nevi­novată, pe care vor să o sacrifice celelalte state europene geloase de extraordinarele sale progrese ! Gînd Prusia își începe cariera banditească, năvălind împreună cu Austria, ca două pasări de pradă, asupra micei Danemarca și cind în urmă cele două state bandite se­­ țin­ la ceartă ca doi tîlhari pe lucrui de grabă, nu e oare omerică incon­știenta de a mai vorbi de dreptate? Statul care a comis atacul mișe­­lesc în contra micei Danemarca, și care de patru ori într-o jumătate de veac, tulbură pacea Europei, este descalificat să mai vorbească de dreptate și, oricât de iluștri ar fi a­­părătorii săi, ei dovedesc prin fap­tul lor că sunt mai buni prieteni lui Platon, decit adevărului. De forță pot să vorbească ger­manii, dar de dreptate nu ! Incontestabil că sunt foarte pu­ternici și poate că de aceea chiar nu vor sa se mai preocupe de drep­tate. Această forță formidabilă a prevăzut-o acum o jumătate de veac, cu intuițiunea oamenilor su­periori, un distins bărbat de stat francez „Este un nor — zicea A. Thiers în Corpul legislativ, în ședința din 13 Aprilie 1865. — care poate și trebue să neliniștească serios Eu­ropa, este ambițiunea Prusiei.­ Pil­da lui Victor Emanuel este ispiti­toare și e evident astăzi că acest exemplu a izbit pe Prusia. De alt­minteri ea nu avea trebuință, fiind­că ideile pe cari această pildă le-a suscitat, sunt foarte vechi la ea. Și, pentru mine, umul din relele unității italiene, este că ea va fi mama uni­tății germane. In ziua cind Prusia va reuni în mîinile sale patruzeci de milioane de germani, și cinci pe lingă portul Danzig pe care îl are acum și portul Kiel pe care îl va crea, va adauga și porturile Ham­­burgului și al Bremei, în acea zi, foarte probabil susținută de Engli­­tera, ea va face ca Franța să fie supusă celor mai mari pericole pe cari le-a suferit in timpul istoriei sale“­. Thiers, mai târziu președinte al republicei franceze, a prevăzut în pericolul Franței; el nu sa prevăzut în întregime. Distinsul patriot francez vorbește de 40 mi­lioane de germani uniți, susținuți de Englitera ; nici el nu și-a închi­puit 65 milioane germani formați în școala prusiană și atît de puter­nici nicit, deși combătuți de Engli­tera, să fie un pericol pentru Fran­ța, Rusia, Belgia și Europa în­treagă. De forță incontestabil că Germa­nia nu are lipsă , ea are atîta pute­re nicit întrece închipuirea cea mai pesimistă pentru Franța, aceea pe care o avea Thiers în Aprilie 1865. Și, cu toată forța ei, am spus-o și acurm că Germania va fi înfrîntă, cu siguranță înfrîntă. Pentru ce fac această­­ afirmare ? Pentru că eu, unul din cei mai con­vinși de imensa putere a Germa­niei, cred totuși că ea va eși zdro­bită din acest război­, afară dacă se va grăbi să închee o pace ono­rabilă? Fiindcă eu cred că, ori­cît de pu­ternic ar fi corpul, dacă nu există un bun cap conducător, forța bru­tală singură nu poate produce nici un rezultat. încă de la începutul acestui râz­­b­oiu am spus: ca, diplomația germa­nă, care l-a provocat, a fost de o neghiobre egală cu aceea a ducelui de Gramont, ministru de externe al Franței din 1870. O diplomație care din triplă alianță, în contra dublei alianțe, ajunge la dublă alianță în contra unei quadruple, este o di­plomație nemernică, fiindcă duce țara la peire. Deja de acum coloniile germane sunt pierdute, comerciul maritim absolut nimicit, industria și comer­ciul intern paralizate, finanțele sta­tului grav zdruncinate, milioane de oameni, cei mai valizi, cari produ­ceau bogăția Germaniei, au intrat în păm­înt înainte de vreme sau au fost extropiați, așa nicit în viitor în loc de a produce, ei vor fi o sarcină pentru alții. Nu mai vorbesc de bie­tul tezaur de războiu de la Spandau, care a fost o picătură de apă în rîft­rată de enormele cheltueli ale răz­boiului actual, dar întreaga econo­mie a Germaniei sobre și munci­toare, a fost neghiobește, pierdut în acest război și îngrozitor. Un veac de muncă străduitoare și inteligen­tă a fost pierdut într’un an, din cau­za smintiților cari conduc actual­mente destinele imperiului german. Cum zice proverbul românesc , ce s’a lucrat într’o vară se pierde in­tr’o seară. Și acum în zadar doresc germanii ca Dumnezeu să pedepsească pe Anglia, salutîndu-se prin cuvintele „Goth strafe England“. In loc de a face «această rugăciu­ne lui Dumnezeu, care de­sigur nu o va asculta, mai bine ar fi sfătuit germanii pe Austria să nu fie im­pertinentă «în cererile făcute Ser­biei, și Austria ,fără îndoială că ar fi ascultat acest sfat, oricât de impe­rios ar fi Tisza și oricât de supuși ar fi austriacii. I. TANOVICEANU Guvernul și Federația Sub imperiul unei scride și re­volte pe caii numai, urgia electora­lă deșănțată dela Caracal și Galați se poate explica, Federația Unionis­tă a rugat pe candidații naționali să se retragă de la scrutinul de balotaj, in loc să-și bage capul în cenușă și să facă tăcere asupra unuia din cele mai triste episoade, ale politicei sale, guvernul acesta, care in par­lament nu are re buze de­cît „sa­cra unică", încearcă acum să dea mascaradei electorale de la Cara­cal și Galați caracterul unui verdict al poporului român", care prin căr­țile de alegător sechestrate de poli­ție și măturătorii de stradă trimiși să voteze, s’ar fi rostit astfel pen­tru politica înțeleaptă și prudentă a guvernului ! Asta înseamnă pentru d. Bratia­­nu ,suspendarea rivalităților poli­tice­ și, apel sincer la „unirea sa­cră" ! Mai mult. Primul articol apărut după rușinoasele balot­agii de Du­minecă m­­oldosul francez al pre­ședintelui consiliului au­ ia direct pe d-niu Filipescu și Take Ionescu spu­­nîndu­-se că dacă roi sînt dilama­tori ipocriți și falși, atunci „apatia" lor e inexplicabilă față de o politică pe care o cred dezastrasă. Așa­dar, e destul ca Federația să lase guvernului întreaga răspunde­re, după ce a precizat în Parlament modul ei de a vedea, pentru ca pri­­mul-ministru, care se plîngea me­reu că nu are liniște din partea fe­deraților, să-i sfideze, aaizîndu-i de apatie fiindcă nu­ fac campanie de răsturnare a guvernului. Se trădează în această aț­lare întreg scopul ei , de a vedea pe federaliști angajindu-se în vre­o campanie de politica internă, în ca­re șeful guvernului să găsească pri­lejul de a se aproba de la răspunde­rea politicei externe­ Nu. D­ad­ Brătianu este damnat să-si ducă politica sa pina la capăt. Federația i-ar fi putut scăpa sufle­tul, scăpînd si țara, în împrejurări­le in cari a dat alarma. Ele au tre­cut. Federația nu poate crea împre­jurări. Iată de ce calmul ei de azi ațîță pe guvern mai mult de­cît campaniile de eri. S* Y. R. Recrutările din Anglia JORDUI. derby care a reușit prin sistemul său de recrutare ,a spori armata engleză la 3 milioane miniștrii socialiști englezi HENDERSON deputatul socialist englez care a in­trat în guvernul Asquith, primind portofoliul cultelor. Germania ne cere desconcentrarea Prin nota de la Berlin cancelarul german ne-a spus că Germania se aștepta din partea noastră cel pu­țin la o neutralitate definitivă și „reală. Pentru a se dobândi acum aceas­ta, de la noi, d. von dem Busche a primit Instrucțiuni ca să inziste și să obțină, ca o garanție a neutrali­tatei noastre definitive și... favora­bilă nemților, desconcentrarea tru­pelor. Desconce­­trare ? Acum să des­­concentrăm ? Dar cind și pentru ce am concentrat ? Am concentrat cind am fost ame­nințați în chestia munițiilor și am concentrat după «ce vecinii au istro­­maghiari, împreună cu germanii, au grămădit trupe la toate grani­țele noastre din­spre Austro-Unga­­ria, după ce au cărat tunurile mari și le-au­ așezat în văzul nostru, du­pă ce au săpat tranșee. Atunci nu­mai am concentrat și ne-am interit i­an tâ­rlite. Să descon­centram acum după «nota insolentă de la Berlin? La des­­concentrăm­ deși pe malul Dunărei austro-germanii și bulgarii desfă­șură o­­ febrilă activitate cu obiec­tivul vizibil împotriva noastră ? Dar nu se va găsi nici un nebun, nici un criminal care, față de cele ce se petrec la Dunăre și in munți, să «cuteze a ridica un tun sau­ un om. Dimpotrivă, dacă evenimentele din Balcani se complică, dacă lup­tele cari se anunță se vor desfășu­ra in curînd și dacă aliații atacă pe austro-germani și bulgari se impu­ne să mobilizăm cel puțin spre a ne feri de invaziune pe teritoriul nos­tru. In asemenea împrejurare s’ar in­­pune să intrăm imediat în acțiune, dar cltă vreme se va tolera la cîr­­«mă guvernul d-lui Brătianu aceasta nu se va mai întâmpla. Dar să dor­eau centrăm ca să lă«săm țara în prada ungurilor asta sperăm că n’are s'o facă nici .I. Brătianu. A. B. #• A deveniri #♦ Noie și bank-note De cîad cu cele 80.000 de vagoane cereale om­ apărate de Anglia, Germa­nia ne amenință cu note. Era de prevăzut e­e bank-notele en­glezești o să provoace note nem­țeștii... La Tlena D. Carp e la Vioria, unde pune la cale viitorul Europei.­Căci d. Carp e în situația aceasta: de a putea pune la cale viitorul Eu­ropei, dar nu și pe al Romîniei! " TratatuJ. Se pare că d. de Beethman-Hor­­weg ne-a imputat nerespectarea tra­tatului de alianță. A venit vremea­ ca „petecele de Munte“ să aibă iar valoare?!" Rigoletto Enigma zilei A capitulat ori n’a capitulat? Iată ce se întreabă lumea.* Este infinit probabil că nu. Dacă Muntenegrul ar fi capitulat, familia regală n’ar fi avut nevoe să plece și guvernul n’ar fi trebuit să se fixeze la Lyon. Apoi, la Roma nu s’ar fi putut face primirea ce s’a făcut reginei și prințeselor. Fapt e că dezarmarea se face cu încetul, în unele locuri fără rezistență, dar în­­ altele cu re­zistență îndârjită, după cum recu­nosc și comunicatele austriace. În sfîrșit, istoria se va pronunța și încă foarte curând. Chestiunea în sine e de-o impor­tanță secundară; ea nici n’ar me­rita discuție, dacă nemții și aliații lor n’ar fi ridicat pretinsa capitu­lare la înălțimea unui eveniment colosal.­­ Cum rămâne acuma cu procla­­­­mațiile arc­i-solente din cele două­­ parlamente german și ungar ? Cum­­ rămâne cu pavoazarea Berlinului, ca după o „victorie magnifică“, ex­presia Wolfbiuroului în persoană ? «Notați , un lucru : înfrângerea Muntenegrului nu este în cauză. A­­ceasta își are valoarea ei, mai ma­re sau mai mică, dar pur militară. Nemții și sub-nem­ții, cari nu se mul­țumesc niciodată cu ce au, s’au silit insă să umfle considerabil tocmai valoarea politică și morala a capi­tulării în sine. Ce te faci acum, cind este evident că ea nu, există? In cazul cel mai bun este posibil ca regele Nikita să fi avut o­ clipă in­tenția de-a capitula, intenție la care a renunțat curînd. Dacă e așa, reese și mai limpede cât de puțin conclu­­­­dent putea fi un mărunțiș diploma­tic ca acesta, cind totul depindea de buna sau reaua dispoziție a unei clipe, de influența mai mare sau mai mica pe care într’un anumit moment a putut s’o aibă o persoa­nă sau alta. Nemții cari ne vorbeau de capi­tularea fatală și iminentă a Fran­ței, Angliei, Rusiei și Italiei ca ur­mare a capitulării Muntenegrului, pot vedea acuma ce rău este să-ți iei iluziile drept realitate. Cu toate victoriile lor, ei își asigură un loc vast în istoria­­ umoristică a războ­iului. R.Z. export și nemțof­ie. Foile d­e Marghiloman au­ amu­­­tit cu totul și nu mai suflă nici un cuvânt cu privire la exportul celor 50.000 de vagoane de cereale vân­dute nemților. Ele nu se mai ocupă decât de cele 80.000 de vagoane ale englezilor. Pe cele dinții le-au­ uitat de­ pare că nici n’ar fi fost. De fapt, parcă nici nu sânt Am arătat, în adevăr, că nemții nu se grăbesc să trimită în țară vagoa­nele pe­­ cari s’au obligat să le tri­mită. Pînă astăzi, deși ar fi trebuit să iasă din țară 3000 de vagoane din cantitatea vîndută, n’au eșit de­cit vreo 500 de vagoane. Ne aducem aminte ce iambalau făceai» foile marghilomaniste îna­inte de închee­rea convenției, cum protestau, cum căutau să provoace o răscoală a agrarienilor ! Ba chiar, au mers atît de departe «incit afir­­mail ,ca atitudinea guvernului nos­tru era­ un act de provocare față de Germania și gata-gata să îndreptă­țească oare­cari acte de represalii ale Kaizenului față de noi; în timpul acesta, ziarele din Germania țineau­­ sonul ziarelor marghilomaniste de la noi. Și acum ce vedem? Exportul stă pe loc numai din pricina nemților, cari nu pot trimite vagoanele spre a fi încărcate. Se face astfel dova­dă deplină că nu guvernul era vi­novat de încetineala exportului a­­tunci când foile m­arghilomaniste făceau tămbălău, ci­­ înșiși nemții. E explicabil deci de ce astăzi zi­arele d­e Marghiloman fac cu pri­vire la cele 50.000 de vagoane și nu se ocupă decât de celelalte«. A. D. care luptă în Baltică. Marinarii englezi au adoptat pentru activitatea lor în Marea Baltică uniforme calde asemănătoare celor rusești. Echipagiul unui submersibil engrex Ce-i cu sabia . A predat sau via predat regele Nikita sabia sa, la Grahovo, gene­ralului austriac Kövess de Köves­­shasza ? fiindcă așa anunță ziarele ungurești, iar pe de altă parte, su­veranul­ muntenegrean­, încins cu sabie, a sosit la Roma, de unde a plecat în Franța ? ! Așa­dar, numeroasele și inventi­vele agenții de telegrame ale pute­rilor centrale sunt somate să ne lă­murească : ce-i cu sabia dela Gra­hovo? Chestia e prea gravă și „Wolfsbureau" și „Korespondenz Ba­remi", cari acum o săptămână nu mai încăpeau în piele de bucurie a­­nunțind capitularea micului regat, au acum datoria de a-și lămuri con­temporanii dacă sabia de la Graho­vo a fost cu adevărat o sabie re­gală, sau o simplă luminare pe care Austria am înghițit-o cu o gravitate, cu o maiestate de mare putere ! Tăcere nu admitem. A se vorbi! MAXIMIN NAZBITII CINE A CAPITULAT ? El, inca merge greu­ și marele eve­niment : capitularea Montenegruluii­ S’a anunțat cancelarul îa Reich­stag ; s’a vestit contele Tisza în Ca­mera din Pesta; s’a pavoazat; s’a dansat și cînd colo capitularea mer­ge greu­, guvernul muntenegrean, s’a instalat la Lyon, de urma lui Nikita nu se știe­­— așa în­cît nu se știe, la urna urmei, «cine a capitulat? Hotă­rit: „Gott“, care făcuse cu Kaiserul societate în nume colectiv, s-a retras din asociație! Pac La masa verde europeană Faptul ca războiul dintre marile grupări de puteri europene este un războiu­ de lungă durată, de uzură, dă ocaziune apărătorilor politicei externe a guvernului să scuze ati­tudinea de pînă acum a oficialității noastre, care a lăsat să treacă mo­mentele «în cari intervențiunea noastră ar fi determinat pe lângă realizarea idealului național și scur­tarea duratei războiului. Susțină­torii acestei politici, numind „gră­biți“ pe cei cari au­ cerut pînă a­­cum mnirarea în războiu­, adaugă că dacă am fi intervenit în acele mo­mente­, am fi avut soarta Serbiei. Ce ne-am fi făcut — se obiectea­ză — dacă am fi intrat în acțiune de partea Quadruple!­ înțelegeri, a­­­tunci când rușii au­ ocupat Lemm­ber­­gul ? S’a afirmat că am fi fost ne­­voiți să ne retragem și noi armata din Ardeal atunci când rușii s’au retras din Carpați— Ba chiar s’o ducem în interiorul Rusiei, ne a­­vînd alt­unde! S’a lămurit însă de ajuns că dacă am fi intrat în războiu Austro-Ungariei în acel împotriva moment, armatele austro-ungare învinse nu ar mai fi avut putința să se­­ refacă, iar Germania redusă la puterile sa­le proprii, nu a romat îi fost în mă­sură s să ia ofensiva împotriva ruși­lor și a noastră, rămânind în stare de defensivă. Bulgarii de asemenea nu ar fi cutezat să se ridice atunci când rușii­­ erau victorioși, iar noi am îi dat­­ lovitura de grație impe­riului Habsburgic. Prin urmare nu numai ca nu am fi ajuns în situația de a ne trimite armata în interiorul Rusiei, ci tocmai dimpotrivă cu ar­mata și situațiunea noastră strate­gică am fi redus considerabil dura­ta războiului. De prisos să se mai adaoge beneficiile pe cari le-am fi realizat din această împrejurare. De mirare însă cum se mai poa­te susține politica din trecut a ofi­­cialității, cind se vede în ce situa­­țiune ne găsim tocmai din cauza a­­cesteia, cu toate granițele amenin­țat­e, afară doar de Prut. Și între­barea care trebue pusă este : pu­team noi să înlăturăm crearea ace­stei situațiuni externe defavorabile intervenind în­ momentul atacărei Serbiei de către bulgari și austro­­germani ? S-a spus că Quadrupia a comis greșeli față cu situațiunea din pe­ninsula Balcanică, concentrîndu-șî atențiunea mai mult asupra frontu­rilor principa­le din Franța, Rusia și nordul Italiei. Necontestat că pute­rile Ințelegerei au săvârșit aseme­nea greșeli cari le-au pus în impo­sibilitate de a da sîrbilor ajutorul necesar. Dar tocmai pentru acest motiv intervențiunea noastră ar fi fost atunci indicată, cu atît mai mult că ar fi schimbat și în favoa­rea noastră situațiunea din Bal­cani. Să admitem că nu­­ am fi putut pune pe picior de războiu­ mai mult de 600.000 de oameni. Daca vom a­­dăuga la această sum­ă­ pe cei 300 de mii pi cari Serbia îi avea în a­­cel mmoment, precum și pe cei 300 de mii ăi Greciei, care, dacă noi intram în războiu­ împotriva impe­riilor centrale, ne-ar fi urmat cu siguranță, ca și pe cei vre-o sută de mii pe cari anglo-francezii , îl r ■debarcase la. Salonic, vom ajunge la un total de un­­ milion și trei sute de mii de combatanți, cari s’ar fi putut opune cu succes celor­ vre-o opt sute de mii de austro-germani,­­bulgari și tarci, .ca.ți 'aui Cooperat jim­potriva­ Serbiei. .t'Stă însă pro­babil că în acest caz ’ Bulgarii nu 2x îi făcut pasul greșit de­ a intra in războiu­ de partea puterilor cen­trale. S’a mai spus însă ca în acest caz am fi fost atacați noi românii de austro-germani, din cauză că situațiunea turcilor, lipsiți de mu­­nițiuni, era disperata, iar Germania avea ea însăși nevoe de deschide­rea unui drum spre Turcia, precum și de succese în Balcani. Dar cu mijloacele militare de care noi dis­punem­, este mai mult decit cert că am fi putut rezista unui asemenea atac pînă când imperiul otoman cu munițimile isprăvite, ar fi fost în­vins. înfrângerea Turciei ar­ fi avut consecințe incalculabile pentru a­­fiați, în ceea ce privește războiul după frontul oriental, durata răz­boiului putând să fie iarăși scurtată grație intervențiunei noastre. Totuși s-a socotit mai practic să așteptăm­, iar rezultatele acestei așteptări se a văd. Am avut deocam­dată norocul că aliații nu au pără­sit peninsula Balcanică și că rezistă la Salonic Astfel ne-am putut men­ține neutralitatea. Dar chiar dacă ne-o vom putea menține în orice împrejurare, pînă la sfârșitul răz­­boiului, în ce situațiune ne vom gă­si­ la­­ masa verde europeana după urma unei asemenea atitudini? Să nu se treacă am vederea că acea masă nu va fi masa verde din Bu­curești din 1913. Privită din acest punct de vede­re conduita externă a guvernului nostru, consistând din temporizarea5 intervențiunei noastre militare "pî­nă în momentul cind nu va mai fi nevoe de sprijinul nostru armat, a avut numai aparența de a fi fost practică, și e bine ca ce­­l puțin, de azi înainte chestiunea« să fier ințe­­leasi. äic'AMLSCU-IACINT Ce se petrece în­­ Ardeal -----------------------------------------------------—, — O scrisoare pe peste munți — «Dintr’o scrisoare adresată unui refugiat de aici de către un prieten al său din Ardeal reținem următoa­rele rînduri cari zugrăvesc viața fraților noștri de peste hotar : Dragă prietene, ... și așa, legați­unea­ austro-unga­­ră a dezmințit zvonul despre ares­tarea și condamnarea la moarte a doamnei Veturia Triteanu Odată, a spus adevărul și legațiunea din Bu­curești: fiâur adevar, nici Triteanu, nici dl «’ Triteanu doamna nau fost* arestați și nici condamnați la moarte, — cel puțin pînă acum nu. Și ce va aduce ziua de mîine, cine știe? Voi stați locului cu întreaga voastră armată mînd­ră, iar noi sîn­­gerăm mereu, pentru alții, pe toate timpurile de război­. De-ar putea legațiunea austroun­­gară să desminta și celelalte ares­tări. De-ar putea să d­esmintă și moartea sărmanei Marioara Puiu, care s’a sinucis in Alba-Iulia ca să scape căi chinurile brutelor ungurești, de-ar putea să desmintă și cele poate C0 de arestări de preoți și alți cărturari, duși la închisoare in lanțuri, intre huidue­­lile și insultele străinilor !... Le-ar desmînți legațiunea, d­ar nu poate, pentru­ că arestările și brutalitățile față da arestați sunt un fapt ce nu se poate desmînți. A fost mult mai mare numărul celor duși la închisoare, dar Lor cîți­­va li s’a dat drumul. Unora după cîteva zile, la alții, vre­o zi—6 inși, acum zilele trecute. Au fost puși în liberta­te după 4 luni de închisoa­re, — fiindcă autoritățile n’au putut dovedi împotriva lor nimic... Și ei sunt acum liberi și nici nu­ știu măcar pentru ce au fost­ arestați, căci nu li s'a comunicat nici măcar acuza ce se ridică împotriva lor. Și nu li­ s’a comunicat, pentru că nu li se putea comunica. Sau să­ li se fi spus: V am arestat ca să des­coperim o justificare pentru aresta­rea voastră ? Căci acesta este ade­­vărul. Era nevoie, ca Rominii să fie prezentați drept elemente dușmă­noase A­ustrodi­n­garioff, pentru ca astfel să se poată opune Berlinului, care stărie să li se dea Românilor din Ungaria, concesiuni — un re­fuz justificat, pentru ca să se poată justifica planurile de colonizare, cu unguri și nemți, a Ardealului; să se poată justifica votarea legii ex­cepționale privitoare la sechestrarea averii „trădătorilor de patrie“ și, ca să curm vorba, să se poată justifica toată goana, din trecut și valor, pu­să la cale împotriva noastră a Ro­mânilor. Satele noastre sînt goale, cită vre­me satele săsești și ungurești mai au mulțime de bărbați voinici și să­nătoși , intelectualii noștri sunt a­­proape toți Înrolați; cită­ vreme al lor rămân scutiți; al noștri sunt tri­miși pe front,' al lor rămân la par­tea sedentară... pe front,, al noștri sunt trimiși Întotdeauna în linia in­ti­­­ie fac,‘ ca' al lor să poată veni să se intTMtzească fi. cu victoria noastră. Să nu credeți, insă, că toată goa­na aceasta este un semn că el, un­gurii, se simt atît de tari încît acum pot să-șî permită, orice nelegiuire. Dimpotrivă, este un semn că­­ nu pre­văd sfîrșitul războiului, sau­ nu-l prevăd așa cum ar dori să-l preva­dă. Poporul — vorbesc de poporul unguresc —­ simte tot mai mult ju­gul nemțesc, care apasă asupra in­­tregei vieți publice din Ungaria; in­fluența germană tot mai mult înce­pe să se resimtă în toate resortu­rile organizației de stat; ființa ger­mană tot mai mult începe să se rn­­stăpînească asupra întregului com­plex de teritorii ocupat de armate­le aliate — la Belgrad ca la Niș, la Timișoara ca la Sofia, la Budapes­ta ca la­­ Constanti­nopol... Și nemulțumirile încep să fie un caracter tot mai pronunțat. Măsu­rile luate și anunțate împotriva naționalităților, vechea „primejdie valahă“ nu mai prind, pentru că prea sunt grele sarcinile de supor­tat. Presa ungurească și-a ridicat în repeti­te rînduri cuvântul împo­triva abuzurilor germane, dar ceea ce a trecut prin censură și a putut să vadă lumina tiparului este nu­mai o slabă copie a adevărului A trebuit" să iee cuvântul; în parla­­ment un deputat ungur, săcuiul iau semn, ca să­ spună î­n Cameră că poporul unguresc este nemulțu­mit, pentru că­ soldatul ungur este batjocorit în armată, este nedreptă­­țit, este brutalizat de superiorii săi străini, este considerat chiar prejos decît soldații naționalităților, că­ înalta comandă a armatei neso­­cotește toate plângerile ce i se adre­sează... Și contele Tisza nu a avut c« să răspundă la aceste învinuiri, ci­ să recunoască Îndreptățirea lor1 și să­ adreseze Cameral rugămintea de a nu discuta în vremi se da azi chestiuni cari pot și trebue să pro­voace conflicte și neînțelegeri. De ați ști voi cît­ da mult dorești acest popor unguresc pacea s­e do­rește pentru că se aproprie primăva­ra și se sfirșesc alimentele da re­­zervă, se apropie primăvara și sfirșesc rezervele de oameni recru­tați dintre naționalități și o să vii rândul la fiii și la părinții lor. Po­porul o spune pe față că este petm­ij o pace cu orice preț, numai cărtu­­rarii lor, funcționarii și imensa co­hortă de furnisori ai armatelor, anii pentru continuarea războiului, care le deschide un larg câmp­­ de specu­lați­une. In această atmosferă trăim îm% singuri, singurel, cu sufletul îndu­rerat, cu ochii vecini, ațintiți spre­ munții cari tot nu se mai despică, deschizînd drum larg valurilor re*­mlnești Al­tăst KK Vorbăria contelui Tisza Istoria modernă nu cunoaște un om politic care să fi ridicat cu mai­ mult bine minciuna la rangul de dogmă de guvern, ca contele Tisza, actualul dictator al Ungariei De cîte ori în politica ungurească se simte nevoia unui imbold de îm­bărbătare sau de amețeală a națio­nalităților nemaghiare, abilul conte Tisza le trage cîte un discurs pre­tențios, în care promite că va inau­gura o politică nouă și va îngriji ca și ne-maghiarii să aibă un viitor parte de un tratament mai drept și mai uman. Aceste discursuri perio­dice ale nobilului conte formează azi volume întregi, dar dacă storci bîne, chiar cu cea mai înțe­le­rească bunăvoință, nu rămîn din ele decît promisiuni sterpe, pe care un proverb unguresc le caracterizează de minune cu cuvintele: Nesze sem­mit, fog meg joi! Adică, paște mur­­gule iarbă verde sau tradus din vor­­bă : Uite, îți * of­er nimica, prinde-i bine.! ‘ Exact această impresie se deran<­jează și din recentele declarab­ini făcute de contele Tisza cu ocazia anului nou, în clubul partidului gu­­vernamental, din Budapesta. Intr’a­­devăr, primul ministru maghiar du­pă ce declară ca va trebui in viitor să se creeze o desavirșită egoistate de drepturi pentru toți cetățenii Statului ungar, tine­ să accentuieze în același timp principiul. șoviniste că pentru Statul ungar caracterul național maghiar este primordiala condițiune de progres și că acum a sosit vremea fortificării elementu­lui care alcătuește organismul. Stan­tutul național maghiar. Dar e posibil oare lucrul acesta ? E posibilă oare o egalitate de drep­­turi și în același timp și o fortifica­­re a elementului maghiar ? Numai orbii nu pot vedea că aceste două concepțiuni se bat cap în cap. In mintea contelui Tisza însă în« crurile acestea sunt perfect compa­­tibile. Pentru acest strașnic și mare mincinos total e posibil și în vreme ce vorbește de egalitate de drepturi tot atunci spune cu fruntea seni­nă că este o necesitate de stat ca dealungul graniței ardelene să fi« întărit elementul pur scoată pe romîni din maghiar, si pămintarile Citiți continuarea in pas «rina a I­l«s»

Next