Curentul, septembrie 1931 (Anul 4, nr. 1291-1320)
1931-09-01 / nr. 1291
Asistenta medicală la sate Oricât am fi de încrezători în Valoarea dinamismului burghez ca ferment de promovare a întregei societăţi, nu trebue să uităm că ţărănimea reprezintă rezervoriul Inepuizabil de regenerare a rasei- Nu considerente de măgulire prin cuvinte sforăitoare ne determină să afirmăm aceasta, ci simpla recunoaştere a unui proces deviaţă normală- O dreaptă preţuire a energiilor latente ale masei ţărăneşti, ne îndeamnă să credem, că adevăratul rost al democraţiei egalitare, ar fi trebuit să se evidenţieze prin utilizarea tuturor mijloacelor sanitare necesitate de proporţia imensă de bolnavi care tânjesc fără nici un fel de îngrijire în satele noastre. Din toate părţile, năvălesc nenumărate exemple care aduc mărturia concretă a acestei afirmaţiuni. La consultaţiunile medicale ale Spitalelor Eforiei, se prezintă zilnic oameni de la ţară, tuberculos, cari solicită desnădăjduiţi o rază de speranţă o încurajare mântuitoare Nici unul dintre bolnavii de turberculoză cu leziuni deschise, cărora nu li se mai oferă prin urmare vreo posibilitate de vindecare, exceptând tin miracol al naturei, nu sunt internaţi în sanatorii sau alte case de sănătate similare- Internarea lor ar fi costisitoare, prelungită fără termen limitat, şi deci inutilă Spitalizarea fiindu-le refuzată în chip categoric, bolnavii din această categorie sunt lăsaţi în voia soartei, deoarece din punct de vedere al efectelor terapeutice, ei nu mai prezintă decât un interes mult diminuat- Optimismul tuberculoşi- Iar fiind notoriu, cei mai mulţi se reîntorc în familie. Dar boala macină organismul, îi vlăguesc puterea de rezistenţă şi infecţiunea evoluând nestingherită, aceşti nenorociţi răspândesc în jurul lor o ţibăie permanentă de bacili contaminând rudele şi prietenii cu carifii în contact. Un fapt asemănător se petrece cu sifilisul. Vindecarea sa, atunci când este posibilă, incumbă un tratament regulat şi extrem de conştincios in dozarea medicamentelor. Asistenta medicală la sate, insuficientă şi lipsită de mijloacele tehnice necesare, nu îngădue realizarea acestor condiţiuni. In imensa majoritate a cazurilor tratamentul nu se face nici complect şi nici regulat. Este adevărat, că în urma eficacităţii rapide observate după primele injecţiuni contagiozitatea dispare, dar prin aceasta nu se împiedecă urmările dezastruoase asupra descendenţii, şi nici procentul crescut al complicaţiunilor mintale şi nervoase. Să ne gândim că foarte multe afecţiuni au căpătat un caracter pronunţat localnic prin răspândirea lor în anumite epoci ale anului şi la anumite categorii sociale. Tetanosul, cărbunele- plagle infectante, fracturile şi luxaţiiie, sunt foarte frecvente în timpul muncilor agricole şi cu deosebire la ţară. In lipsa unui ajutor medical imediat, câteva ceasuri de târâgăneală la care se adaugă neglijenţa, ignoranţa şi „leacurile băbeşti" de cele mai multe ori profund dăunătoare, complică boala, şi de ande la început un tratament de urgenţă ar fi pus lucrurile la punct, acum moartea vine văzând cu ochii. In astfel de împrejurări, " camionetă sanitară", prevăzută cu materialul indispensabil tratamentelor de urgenţă, ar fi de o utilitate neîndoelnică." farmacia şi medicina — să zicem instalată intr’o ambulantă, este de o imperioasă necesitate mai ales in regiunile în care satele sunt risipite pe mari întinderi de pământ şi numeroase impedimente se pun in calea deplasării rapide. Dacă s‘ar experimenta într'un judet această inovaţie anexându-se circumscripţiilor medicale câte o camionetă sanitară ? Dacă s‘ar transforma toate automobilele ministerului sănătăţii în camionete înlocuindu-se rezorturile şi pluşurile confortabile ale periilor pentru fesele protejaţilor şi ale diverşilor politicani plimbăreţi, cu lăzi conţinând medicamente şi pansamente ? Facem această propunere, gândindu ne la leacurile de urgenţă de care au nevoie ţăranii în tămăduirea accidentelor survenite în timpul muncilor agricole şi mai ales a bolilor ambulatorii- Ea constitue un corectiv puternic lipsurilor de care suferă medicii de circumscripţie şi în special lipsei de mijloace de locomoţie. Fireşte, nu discutăm deocamdată lefurile derizorii, lipsa de medicamente şi chiarformalismul searbăd al inspectoratelor sanitare. După nouă luni de concediu ştiinţific pentru a urma cursurile de specializare în medicină legală, doi medici primesc ordinul ministerului sănătăţii bazat pe referatul inspectoratului medical, prin care sunt chemaţi la posturi, deoarece nu s-au găsit înlocuitori. Este deci justificată întrebarea ce au făcut Ministerul Sănătăţii şi inspectoratele sanitare timp de nouă luni când circumscripţiile respective din Basarabia, au rămas fără medici ? Acum două săptămâni, in satul Cornova, tot din Basarabia, unei femei i-a murit un copil în vârstă de un an. Fiind bănuială asupra morţii, preotul n'a vrut să participe la îngroparea copilului folosind motivul că nu are avizul doctorului. . Reşedinţa medicului se afla la 8 km. Deplasare inutilă, căci femeia, ducându-se acolo, a aflat că medicul plecase la băi. Fireşte, s’a dus la altul, însă şi acesta plecase în inspecţie sanitar pentru două zile. Când după 5 zile, medicul a venit să constate cauza morţii, putrefacţia transformase cadavrul într’un pumn de oase şi câteva tendoane. Această întâmplare, perfect autentică, putându-se reedita în orice caz de boală oglindeşte tot tragismul asistenţii medicale la sate. Şi este surprinzător cum aceste fapte se petrec în Basarabia. Adică în acele regiuni năpăstuite de soartă, în care sifilisul ia proporţia catastrofală de 80 de procente, şi mizeria fiziologică se întinde ca o pată de untdelemn, devenind o stare constituţională. Nicolae Roşu Gentilele Mare bucurie a produs la începutul verei, vestea că direcţia C. F. R. a dispus reducerea taxelor de transport pentru aproape toate articolele de mare utilitate. Printre acestea, se numără în primul rând lemnul de foc, care„ de bună seamă, mai ales acum, toamna, trece deadreptul din rubrica utilului, in rubrica necesarului. Dar iată că tocmai când articolul in chestiune trebuia să sufere această importantă metamorfoză, direcţia C. F. R. anulează dintr*un condei, binefacerea pentru care primise atâtea binecuvântări acum două luni Lucrul este într*adevăr nespus de amuzant. Va să rică astă vară, când omul numai lemne nu se gândea să transporte pe C. F. direcţia acestei nobile instituţii s'a arătat foarte mişcaţi de nevoile mulţimei şi lovită subit de un acces de filantropie, care ne-a înduioşat in unanimitate, a făcut gestul de generositate, aplaudat dela un capăt la altul al ţarei. Iar acum, când trebuinţa lemnelor a început să devie imperioasă, cu primele semne ale iernei, care a început să preocupe până şi personalităţile politice internaţionale, gentila direcţie de astă vară, s'a schimbat brusc la faţă, făcându-ne să vedem deodată in locul figurei bunului samaritean, pe aceea a jupanului din piaţa mare. Direcţia vrea chipurile si facă şi ea oleacă de negustorie. Vremurile se arată propice. La alte articole o mai renunţa omul, dacă taxele de transport sunt mari. Dar la lemnele de foc n’are ce să facă. Le cumpără cum o fi. Iată intr adevăr o bună socoteală negustorească. După atâtea deficite câte a înregistrat C. F. R. ,un război încoace, dovedind superioritatea contabilicească a conducătorilor ei, iat.o insfârșit făcând o socoteală cu care s’ar mândri cel mai isteț operator din cafeneaua Burse. Insă publicul trebue să rămână liniştit. Măsura nu va dura multă vreme. II putea asigura că pe la începutul lui Mai, mult iunie, direcţia C. F. R. va reveni asupra acestei draconice dispoziţii şi taxele vor fi din nou reduse. Vă rog să credeţi că de loc nu ne arde de glume, afirmând cele ce afirmăm. Pentru că, procedând astfel, direcţia C. F., dovedeşte că şi-a propus să cuminţească odată şi odată norodul ăsta românesc, care nu se mai învaţă minte să aplice, în cele din urmă şi sfintele învăţăminte bătrâneşti. Spre binele nostru şi spre rezolvarea cumplitei crize prin care trecem, ea nu face decât să ne amintească înţeleaptă zicală. Omul cu scaun la cap işi cumpără vara sanie şi iarna car. Bib. I. Mihăissu **W' — Ce ar fi să încercăm și noi o fuziune bancară? Cimitirul bunelor intenții Deocamdată rezultatele legii pentru valorificarea cerealelor, sunt departe de a corespunde pe planul realităţii, optimistelor pronosticuri de pe bârde. Preţul grâului, după ce a făcut un salt mortal îndărăt, a decedat cu coloana vertebrală frântă, aşteptând prohodul specialiştilor. Iar pâinea a pierdut din greutate la cântar, petecindu-se în schimb cu prea frumoase timbre şi efigii, încât a căpătat infăţişarea unei petiţii care a colindat măcar printr -o duzină de birouri ministeriale. Gloaba bunelor intenţii o plăteşte ca întotdeauna producătorul pe deo parte, consumatorul pe de alta. Câştigul merge dea dreptul, neatins, în punga mijlocitorului. Din Brăila, bunăoară, nu se anunţă că două mari firme de export cu întinse ramificaţii în comerţul internaţional de cereale, au pus bazele unui trust pentru a cumpăra cerealele in comun, sub preţul pieţii chiar, dar plătind cu bani ghiaţă. Cum trustul dispune de un mare numerar pentru manevră şi cum producătorul e bucuros să vândă fie şi sub preţul de cost sub presiunea creditorilor, incă odată se confirmă experienţa veche de atâţia ani, prin care intermediarul şi speculantul se dovedea singurul profitor al măsurilor excepţionale de ultima oră-Căci povestea nu e nouă. Se repetă a nu mai ştim câtea oară, de la războiu încoace, de câte ori statul intervine a treia zi după Paşte, pentru a ameliora prin expediente, o destrămare economică cu origini de neprevedere, mai îndepărtate, în timp. Un rău nu se poate vindeca radical, cârpind efectele ci combătând cauzele. Anemicele paliative nu rezolvă nimic. De cele mai multe ori agravează o situaţie, anulând buna intenţie şi transformându-se într-o primă de încurajare pentru specula cea mai deşănţată- Dacă măcar timpul câştigat ar fi folosit pentru a organiza paralel o acţiune tenace, de durată, spre însănătoşirea forţelor productive de la origină, ne-am resemna acestui compromis, căci şi baloanele de oxigen pot fi utile când ajută bolnavul să treacă peste o criză culminantă. In realitate lucrurile pe proiie c cu totul altfel Specialistul cutărui minister, se consideră achitat faţă de guvern, de ţară şi de conştiinţa sa, de îndată ce a pus la gura pacientului ţâţa balonului de oxigen. Pe urmă aşteaptă timpul să săvârşească miracolul- Iar timpul, e vai! întotdeauna un aliat fidel al morţii, nu al vieţii! Bune intenţii! Bune intenţii — câte n am auzit până acum ! Câte nu ne-au trecut pe la urechi, rostite de atâţia mai mult sau mai puţin specialişti, care de zece ani ne îmbuibă auzul cu soluţii pe hârtie şi cu idei generale! Organizarea producţiei, educarea plugarului, utilarea lui, standardizarea în vederea exportului, cadastrări, credit agricol pe termen lung. Şi câte câte încă! Pârloaga a cuprins ţara în timpul acesta, iar creditul agricol şi a pierdut capitalul pe drum, Înstrăinat pur şi simplu pentru alte destinaţii ca banii nimănui într’o ţară a nimănui. Căci bunele intenţii sunt una şi trecerea lor în faptă e cu totul altceva. O măsură se execută printr un aparat de mult nărăvit, viciat până în măduva osului de tradiţia politicastră, un aparat de aplicare şi de execuţie şi de control, care ştie să desfigureze intenţia iniţială până la caricatură, s’o îngroape în absurd şi s’o compromită prin ridicol, pentru orice alte interese în afară de interesul general. Nu erau oare Camerele agricole pe hârtie, un admirabil mijloc pentru educarea plugăriei naţionale, pentru ajutorarea plugarilor şi pentru complectarea reformei agrare? Ce-au ajuns? Chiar reforma agrară, ce-a ajuns ea, sărind dincolo de intenţiile legiuitorului şi împotmolindu-se în mocirla electoralismului, până la a compromite definitiv economia ţării, a ruina pe toţi fără să procopsească pe ininieni şi până la a ajunge de pomină, ca să fie dată de exemplu ca in parlamentul ceh acum câţiva ani, ca un model de cum NU TREBUIE concepută şi realizată o asemenea reformă ? Intenţiile legiuitorilor în ţara celor mai multe legi din câte au fost şi sunt, nu sunt trecute pe planul realizărilor fără intermediul aparatului de execuţie periferic- Centrul lucrează cu abstracţii şi generalizări. Aparatul periferic lucrează cu concretul, cu bacşişul, cu interesul politic-electoral local, cu năravurile pământului- Aparatul de aplicare rămâne acelaş, în vreme ce miniştrii se schimbă, sosind şi plecând cu efemerul lor bagaj de bune intenţii- Cea mai bună legiuire, devine o caricatură a intenţiei, când o urmăreşti la rezultatele aplicării pe teren- Miniştrii rămân prizonierii acestei formidabile citadele de rutină, de temporisare, de obstrucţionism, de ucidere prin tortura speranţei. Să aşteptăm ? Ni se cere să aşteptăm- Cimitirul bunelor intenţii e vast, a cuprins toată ţara după ce-a fost mai întâi un tot atât de vast câmp de experienţă, pentru toate doctrinele, toate proectele, toate soluţiile. O cruce mai mult la un mort nou sau la o sută — ce importă ? De mult le-am pierdut numărul- Numărul bunelor intenţii, decedate în floarea vârstei* Cezar Petrescu A ANUL IV Nr. Marţi I Septembrie 1931 Director: PAMFIL ŞEICARD REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA STRADA SARINDAR No. 4 t1C ^ TelefoniL Cabinetul directorului 377/30 Secretariatul şi Provincia 312/29 Redacţia 364/39 s Adiţia 375/23 - ABONAMENT El Id 700 pe an ; lei 350 pe 6 luni ; lei 200 pe 3 luni ; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual ; pentru străinnătate : lei 1700 pe an ; lei 850 pe 6 luni lei 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Specula din restaurante l lui cuvânt care „se poartă”, puţintel bine. L’a spus un om care voeşte acest bine, d. N Iorga, şi nu-l poate face din cauze antipatice la analiză. Dar dacă e vorba de un asemenea consemn, observaţi că nici unul dintre purtătorii lui nu încep a-l pune în practică. Ştiu miniştrii şi calfele de miniştri că nu toate oraşele ţării, dar mai ales în Capitală, se face o sângeroasă speculă cu articolele alimentare, în restaurante? Mai ştiu toţi că această mâncare scumpă se prepară în bucătării murdare, cu şobolani şi gândaci cari fac plonjoane în supă şi în sos, înainte de a veni pe farfuria caldă? Dacă ei doresc sincer puţintel bine”, de ce nu-i încep de aici? De ce nu liniştesc ei valul de indignare generală, inaugurând o poliţie a preţurilor în restaurante? De ce nu deslănţuesc razziile serviciului sanitar al municipiului, pentru a curma odată criminala neglijenţă a celui mai delicat comerţ? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de dificil Tembelismul autorităţilor lasă pe cetăţeni să presupună aici orice: o complicitate mănoasă, o cordială solidaritate între fabricanţii de otrăvuri culinare şi cei indicaţi să le controleze apucăturile. Te-ai crede într’o Americă nouă a cârdăşiei gangsterilor cu urmăritorii lor. Prea lăudatul primar d. Jumătate Dobrescu nu-şi arată capul lui de miez de pâine decât la festivităţi. Nu i s’au servit nicăeri imundele resturi de bucătărie, la preţuri scandaloase. Nu ştie şi nu vede. E comodă această situaţie care nu reclamă nici un deranjament, şi nu-i atrage decât laude,in oficiosul guvernamental, semnate cu steluţă gâdilitoare. Prea iscusita prefectură a poliţiei, căreia nu-i lipseşte nici autoritatea, nici mijloacele pentru a înfrâna specula, e oiţă blândă şi mută faţă de aceste fiare răsfăţate ale comerţului. Nici o dispoziţie înaltă nu stimulează devotamentul agenţilor, şi e o plăcere să-i vezi placizi, în inimoasele lor uniforme, absenţi la durerile mari ale Capitalei pe care o păzesc de bandiţii calificaţi, lăsând-o în prada celor cu firme înscrise la tribunal. Onoratul guvern vrea şi el ..puţintel bine”. Pentru cine l-o fi vrând, numai ghicitoarea Mafalda va fi ştiind. A lăsa în voe să dospească nemulţumirile şi a înfrunta cu tactica indiferenţii acest scandal public nu e cea mai fericită atitudine. Opt lei o porţie de mămăligă, fără nimic altceva, treizeci de lei o felie de pepene, cincizeci de lei o friptură, sunt preţuri pe care nu le plăteşte nimeni cu deliciu. Poate că mai sunt oameni ce-şi închipuesc că în restaurante intră numai „petrecăreţii”. Există, desigur, şi destui naivi dispuşi să confunde restaurantul cu cabaretul, necunoscând că e în Capitală un mare public flotant, care nu găseşte prânzul decât în scârnavele restaurante. Acest public, care e un factor important de animare a comerţului, se sinucide lent, sub ochii binevoitori ai autorităţilor tolerante. De unde să înceapă „puţintelul bine”?... - Iată marea întrebare! Asta e bubă cu tradiţie, cu loc păzit, e ca să zic aşa, o ruşine rentabilă, ca şi gardul ce înconjoară Arcul de Triumf. Nu se atinge nimeni de consacratele uzanţe ale speculei. Plătitorilor nu le rămâne decât să se descurce cum vor ști !- A. Pecetaru (Vontintare in pag. ll-aj Rasa slava ..de._f.QN. BUCOVINEANUL Cea dintâiu dintre datoriile noastre este de a iubi adevărul şi de a avea credinţă in el“. S. Pelico ; des devoirs des hommes Cb. II. Continentul european din vremile cele mai îndepărtate, din epoca megalitică, eolitică, neolitică, a runelor şi a dolmenelor, iar mai târziu a celei de bronz şi de fer, era locuit de două popoare deosebite şi anume: către apus Celuii, iar către răsărit Slavii Aceste două popoare, prin urmele descoperite de către diverşi archeologi au manifestat primele încărcări ale unei civilizaţiuni primitive, în special Celtii In această privinţă, savantul şi eruditul francez, odinioară şi diplomat, Comte de Gobîneal, în cartea sa : „Essai sur linéganlté des races humaines”, scrie următoarele : „Ca consecinţă, pentru că Celtii şi Slavii sunt de altfel ultimii proprietari cunoscuţi ai pământului european, anterior cu cel puţin opt secole ce preced era noastră, cele două perioade numite de către abili archeologi: vârstele de bronz şi de fer, se aplică de asemeni şi acestor popoare. Ele îmbrăţişează ultimii timpi ai antichităţii primitive din împrejurimile noastre, şi trebue căutate dincolo de această limită o epocă încă mai veche, drept justificată vârsta de piatră de către aceeaşi clasificatori. Aceste două popoare, în decursul veacurilor, venind în contact cu alte popoare, cu unele chiar în lupte de dominaţiune sau de anihilare, au trebuit să sufere consecinţele inevitabilului proces al legilor sociale.Astfel Celţii, venind în contact cu diverse popoare, înzestrate mai bine pentru lupta vieţii, pornite mai temeinic spre un curent civilizator, au fost înglobate, au fost mistuiţi în sânul acelor naţiuni, iar urmele lor se mai remarcă prin rămăşiţele limbii şi prin diversele obiecte care învederează gradul de civilizaţia la care ajunsese el. Aşa, de pildă, Celtii, în afară de rămăşiţele dolmenelor a obiectelor de muncă şi de trau, etc. găsim cuvinte din limba lor în cea suedeză ca:lern care însemnează ier şî care nu se întâlnește în celelalte limbi germanice. Cuvântul Capar care înseamnă aramă și pe care-l găsim în limbile germanice sub denumirea de : Kupfer. Cuvintele: hal și sal care înseamnă sare, Ie întâlnim de asemeni în limbile germanice sub forma de: salz, în cea franceză sub forma de: sei Iar în limbile scandinave sub forma de: salt Cuvântul gret care însamnă spadă, îl găsim în limba latină sub forma gladium, iar în cea franceză sub acela de glaive, etc. In ceia ce privește poporul slav, în acele regiuni unde a venit în contact cu alte popoare, ca de pildă germanii, a fost contopit cu acele naţiuni, iar în alte părţi şi-a păstrat individualitatea, fie prin prolificitate, fie prin tenacitate, fie prin asimilarea unei culturi serioase, împrumutată de la proprii lor dominatori, cum sunt de pildă Cehii şi Polonii, şi care constitue o puternică armă de rezistenţă şi de deşteptare a conştiinţei naţionale. Acolo, însă, unde poporul slav nu a avut nici un contact cu alte popoare, mai ales din cele înzestrate cu însuşiri civilizatoare, el a rămas compact şi în număr destul de mare, cum este poporul rus, Lubov Niederle, profesor la universitatea din Praga, în cartea sa: „La Race Slave", tradusă din limba cehă de către Louis Leger, de la Institut, ne afirmă că : „Poporul slav primitiv îşi avea nucleul său între nurlie Oder şi Dnipru şi din timpii preistorici el a atins marginele Elbei, Salei, Dunării, Desnei, Numenul şi Baltica'*. Tot numitul profesor ne destăinueşte că o parte din slavii dinspre apusul Europei au imigrat, din pricina presiunii de desnaţionalizare, înspre sud-estul Europei. Astfel, spune Niederle, în insula Rügen, numită în limba Slavă, Ruiana. Slavii au dispărut în 1404, pe malurile Elbei către jumătatea secolului al XVI-lea, ocupând numai districtul Lüchow și Danneterg, partea meridională a districtului Blekende, o treime din acel de Ulzen şi partea septentrională din Altmarkt. Imitrafiunea către peninsula balcanică a început in secolul V, VI şi a continuat în acel al IX-lea şi al Xlea. După acelaş viitor, dintr’o statistică din 1907 totalitatea populaţiunilor slave din Europa, numără 148 de milioane locuitori, vorbind nouă limbi dialecte de origine slavă. Economia naţionali şi L. c. P. Informaţiile date la ministerul de industrie şi comerţ, cu ocazia lămuririlor asupra tratativelor comerciale cu Italia, sunt semnificative pentru concepţia adusă la acest departament de d. Vasilescu-Carpen. Informaţiile se referă la modul cum se înţelege conducerea politicei noastre e-economice atât in ce priveşte exportul cât şi — mai ales — consumaţia internă, în legătură cu bugetul Statului. Vorbind de situaţia financiară a uzinelor Statului de la Hunedoara, ni -a spus că ea este deficitară, din cauza costului excesiv al producţiei, ceea ce face ca materialul să fie vândut sub cost şi, deci, cu deficit. Pe care Statul îl recuperează, prin încasări din transportul pe căile ferate şi da la diverse impozite. Deci la socoteala generală deficitul uzinelor Hunedoara produce la alte instituţii de Stat mă-] riri de venituri. Pusă astfel problema, ea pune Irt discuţie chiar legea contabilităţii papUl# a Ctatului- ^ De zece ani de zile da căutat a se alcătui o nouă lege a contabilităţii* pentru a fi cât mai drastică în ce priveşte aplicarea bugetului. Cifra bugetului din capitolul respectiv nu trebuie depăşită, — fireşte — fără a fi urmată de tzr.civ.nu. Căci, numai astfel piar fi asigurat echilibrul bugetar. Această interpretare a fost dusă, până la o rigiditate, care a transformat aplicarea bugetului Statului ca o formulă chimică de laborator. Ceea ce nu este cazul cu economia naţională. In gospodărirea ei, se cere o concepţie de ansamblu, care să privească socotelile nu prin urmările imediate, ci prin rezultatele finale. Din acest punct de vedere , legea contabilităţii publice (denumită L. C. P.), aplicată rigid pe textele bugetare, constituie o nenorocire, când e vorba de industrii şi Stat. Facem, de la început, distincţia intre industria care poate trai şi se desvolta la noi, singură, şi cea hibridă, crescută artificial la adăpostul tarifelor vamale, fără nici o legătură cu economia noastră specifică. Dacă încurajarea acesteia este o nenorocire, părăsirea celeilalte, din motive cuprinse in legea contabilităţii publice reprezintă un pericol şi pentru economia noastră şi chiar pentru buget. Statul nu trebuie să vândă sau să cumpere materialul prevăzut, decât dacă suma ce se oferă sau se cheltueşte nu depăşeşte pe cea înscrisă în buget. Cu această concepţie se cumpără din străinătate materiale, totdeauna cu un contract scutit de taxa înregistrare şi cu transportul gratuit pe drumurile noastre, fiindcă suma nu trece peste gardul din bătătura bugetului. Capitolul bugetar e salvat. Dar Statul pierde la alte capitole cel puţin patruzeci la sută din sumă, reprezentând taxa pe contract, impozite pe salarii, impozite comerciale, impozite globale, taxe de transport timbre şi diverse taxe adiţionale. Nu s-a vândut fonta dela Hunedoara şi nu s’a fabricat nimic, fiindcă nu se putea incasa, atât cât permiteau cheltuelile făcute. Şi ani de zile au stat acolo, cantităţi de fontă, fără ca să producă nimic. Toate veniturile ce Statul putea incasa pe alte căi n’au intrat in cassa Statului. Şi toate acestea, de ce? Deoarece se crede că economia ţării, trebuie să fie încătuşată bugetului, când, de fapt acesta depinde, nu totul, de starea economică a ţării. In acest caz economia naţională nu poate fi strânsă în cureaua dispoziţiunilor birocratice şi rigide din legea contabilităţii publice. Adevărul acesta pare înţeles de ministerul de industrie. Să sperăm că va fi înţeles de toată lumea. Chiar şi de cei mai atroci contabili ai guvernelor, / con ikiouis