Curentul, septembrie 1931 (Anul 4, nr. 1291-1320)

1931-09-01 / nr. 1291

Asistenta medicală la sate Ori­cât am fi de încrezători în Valoarea dinamismului burghez ca ferment de promovare a întregei societăţi, nu trebue să uităm că ţărănimea reprezintă rezervoriul Inepuizabil de regenerare a rasei- Nu considerente de măgulire prin cuvinte sforăitoare ne determină să afirmăm aceasta, ci simpla recunoaştere a unui proces de­­viaţă normală- O dreaptă pre­ţuire a energiilor latente ale m­asei ţărăneşti, ne îndeamnă să credem, că adevăratul rost al democraţiei egalitare, ar fi tre­buit să se evidenţieze prin uti­lizarea tuturor mijloacelor sani­tare necesitate de proporţia imensă de bolnavi care tânjesc fără nici un fel de îngrijire în sa­tele noastre. Din toate părţile, nă­vălesc nenumărate exemple care aduc mărturia concretă a acestei afirmaţi­uni. La consultaţiunile medicale ale Spitalelor Eforiei, se prezintă zil­nic oameni de la ţară, tuberculos, cari solicită desnădăjduiţi o rază de speranţă o încurajare mântuitoare Nici unul dintre bolnavii de turber­­culoză cu leziuni deschise, cărora nu li se mai oferă prin urmare vreo po­sibilitate de vindecare, exceptând tin miracol al naturei, nu sunt in­ternaţi în sanatorii sau alte case de sănătate similare- Internarea lor ar fi costisitoare, prelungită fără termen limitat, şi deci inutilă Spitalizarea fiindu-le refuzată în chip categoric, bolnavii din acea­stă categorie sunt lăsaţi în voia soartei, deoarece din punct de ve­dere al efectelor terapeutice, ei nu mai prezintă decât un interes mult diminuat- Optimismul tuberculoşi- Iar fiind notoriu, cei mai mulţi se reîntorc în familie. Dar boala ma­cină organismul, îi vlăguesc pute­rea de rezistenţă şi infecţiunea evoluând nestingherită, aceşti ne­norociţi răspândesc în jurul lor o ţib­ăie permanentă de bacili conta­minând rudele şi prietenii cu cari­fii în contact. Un fapt asemănător se petrece cu sifilisul. Vindecarea sa, atunci când este posibilă, incumbă un tratament regulat şi extrem de conştincios in dozarea medicamen­telor. Asistenta medicală la sate, insuficientă şi lipsită de mijloacele tehnice necesare, nu îngădue rea­lizar­ea acestor condiţiuni. In imensa majoritate a ca­zurilor tratamentul nu se face nici complect şi nici regulat. Este ade­vărat, că în urma eficacităţii ra­pide observate după primele injec­­ţiuni conta­giozitatea dispare, dar prin aceasta nu se împiedecă ur­mările dezastruoase asupra des­cendenţii, şi nici procentul crescut al complicaţiunilor mintale şi ner­­voase. Să ne gândim că foarte multe a­­fecţiuni au căpătat un caracter pronunţat localnic prin răspândi­rea lor în anumite epoci ale anu­lui şi la anumite categorii sociale. Tetanosul, cărbunele- plag­le infec­tante, fracturile şi luxaţiiie, sunt foarte frecvente în timpul munci­lor agricole şi cu deosebire la ţară. In lipsa unui ajutor medical imediat, câteva ceasuri de târâgă­­neală la care se adaugă neglijenţa, ignoranţa şi „leacurile băbeşti" de cele mai multe ori profund dău­nătoare, complică boala, şi de ande la început un tratament de urgenţă ar fi pus lucrurile­­ la punct, acum moartea vine văzând cu ochii. In astfel de împrejurări, " camionetă sanitară", prevăzută cu materialul indispensabil trata­mentelor de urgenţă, ar fi de o utilitate neîndoelnică." farmacia şi medicina — să zicem instalată in­­tr’o ambulantă, este de o impe­rioasă necesitate mai ales in re­giunile în care satele sunt risipite pe mari întinderi de pământ şi nu­meroase impedimente se pun in calea deplasării rapide. Dacă s‘ar experimenta într'un ju­­­det această inovaţie anexându-se circumscripţiilor medicale câte o camionetă sanitară ? Dacă s‘ar transforma toate automobilele minis­terului sănătăţii în camionete înlo­­cuindu-se rezorturile şi pluşurile confortabile ale periilor pentru fe­sele protejaţilor şi ale diverşilor po­­liticani plimbăreţi, cu lăzi conţinând medicamente şi pansamente ? Fa­cem această propunere, gândindu ne la leacurile de urgenţă de care au nevoie ţăranii în tămăduirea accidentelor survenite în timpul muncilor agricole şi mai ales a bo­lilor ambulatorii- Ea constitue un corectiv puternic lipsurilor de ca­re suferă medicii de circumscripţie şi în special lipsei de mijloace de locomoţie. Fireşte, nu discutăm deocamdată lefurile derizorii, lip­sa de medicamente şi chiar­­forma­lismul searbăd al inspectoratelor sanitare. După nouă luni de conce­diu ştiinţific pentru a urma cursuri­le de specializare în medicină lega­lă, doi medici primesc ordinul minis­terului sănătăţii bazat pe referatul inspectoratului medical, prin care sunt chemaţi la posturi, de­oarece nu s-au găsit înlocuitori. Este deci justificată întrebarea­ ce au făcut Ministerul Sănătăţii şi inspectora­tele sanitare timp de nouă luni când circumscripţiile respective din Ba­sarabia, au rămas fără medici ? Acum două săptămâni, in satul Cornova, tot din Basarabia, unei femei i-a murit un copil în vârstă de un an. Fiind bănuială asupra morţii, preotul n'a vrut să parti­cipe la îngroparea copilului folosind motivul că nu are avizul doctorului. . Reşedinţa medicului se afla la 8 km. Deplasare inutilă, căci femeia, ducându-se acolo, a aflat că medi­cul plecase la băi. Fireşte, s’a dus la altul, însă şi a­­cesta plecase în inspecţie sanitar pentru două zile. Când după 5 zile, medicul a venit să constate cauza morţii, putrefacţia transformase ca­davrul într’un pumn de oase şi câ­teva tendoane. Această întâmplare, perfect autentică, putându-se ree­dita în orice caz de boală oglin­deşte tot tragismul asistenţii medi­cale la sate. Şi este surprinzător cum aceste fapte se petrec în Basarabia. Adică în acele regiuni năpăstuite de soartă, în care sifilisul ia propor­ţia catastrofală de 80 de procente, şi mizeria fiziologică se întinde ca o pată de untdelemn, devenind o stare constituţională. Nicolae Roşu Gentilele Mare bucurie a produs la începu­­tul verei, vestea că direcţia C. F. R. a dispus reducerea taxelor de trans­port pentru aproape toate articolele de mare utilitate. Printre acestea, se numără în primul rând lemnul de foc, care„ de bună seamă, mai ales acum, toamna, trece deadreptul din rubrica utilului, in rubrica necesarului. Dar iată că tocmai când articolul in chestiune trebuia să sufere această importantă metamorfoză, direcţia C. F. R. anulează dintr*un condei, bine­facerea pentru care primise atâtea binecuvântări acum două luni Lucrul este într*adevăr nespus de amuzant. Va să rică astă vară, când omul numai lemne nu se gândea să trans­porte pe C. F. direcţia acestei nobile instituţii s'a arătat foarte mişcaţi de nevoile mulţimei şi lovită subit de­ un acces de filantropie, care ne-a îndu­ioşat in unanimitate, a făcut gestul de generositate, aplaudat dela un ca­­păt la altul al ţarei. Iar acum, când trebuinţa lemnelor a început să devie imperioasă, cu primele semne ale iernei, care a în­ceput s­ă preocupe până şi persona­lităţile politice internaţionale, gentila direcţie de astă vară, s'a schimbat brusc la faţă, făcându-ne să vedem deodată in locul figurei bunului sa­maritean, pe aceea a jupanului din pia­ţa mare. Direcţia vrea chipurile si facă şi ea o­leacă de negustorie. Vremurile se arată propice. La alte articole o mai renunţa omul, dacă taxele de transport sunt mari. Dar la lemnele de foc n’are ce să facă. Le cumpără cum o fi. Iată intr adevăr o bună­ socoteală negustorească. După atâtea­ deficite câte a înregistrat C. F. R. ,un răz­boi încoace, dovedind superioritatea contabilicească a conducătorilor ei, iat.o insfârșit făcând o socoteală cu care s’ar mândri cel mai isteț opera­tor din cafeneaua Burse. Insă publicul trebue să rămână li­niştit. Măsura nu va dura multă vre­me. II putea asigura că pe la înce­putul lui Mai, mult iunie, direcţia C. F. R. va reveni asupra acestei draconice dispoziţii şi taxele vor fi din nou reduse. Vă rog să credeţi că de loc nu ne arde de glume, afirmând cele ce a­­firmăm. Pentru că, procedând astfel, direcţia C. F., dovedeşte că şi-a pro­pus să cuminţească odată şi odată no­rodul ăsta românesc, care nu se mai învaţă minte să aplice, în cele din ur­mă şi sfintele învăţăminte bătrâneşti. Spre binele nostru şi spre rezolvarea cumplitei crize prin care trecem, ea nu face decât să ne amintească înţeleap­tă zicală. Omul cu scaun la cap işi cumpără­ vara sanie­ şi iarna car. Bib. I. Mihăissu **W' — Ce ar fi să încercăm și noi o fuziune bancară? Cimitirul bunelor intenții Deocamdată rezultatele legii pen­tru valorificarea cerealelor, sunt departe de a corespunde pe planul realităţii, optimistelor pronosticuri de pe bârde. Preţul grâului, după ce­ a făcut un salt mortal îndărăt, a decedat cu coloana vertebrală frântă, aşteptând prohodul specia­liştilor. Iar pâinea a pierdut din greutate la cântar, petecindu-se în schimb cu prea frumoase timbre şi efigii, încât a căpătat infăţişarea unei petiţii care a colindat măcar prin­tr -o duzină de birouri ministe­riale. Gloaba bunelor intenţii o plăteşte ca întotdeauna producă­torul pe deo parte, consumatorul pe de alta. Câştigul merge dea dreptul, neatins, în punga mijlocitorului. Din Brăila, bunăoară, nu se anunţă că două mari firme de export cu întinse ramificaţii în comerţul inter­naţional de cereale, au pus bazele unui trust pentru a cumpăra cerea­lele in comun, sub preţul pieţii chiar, dar plătind cu bani ghiaţă. Cum trustul dispune de un mare numerar pentru manevră şi cum producătorul e bucuros să vândă fie şi sub preţul de cost sub presiu­nea creditorilor, incă odată se con­firmă experienţa veche de atâţia ani, prin care intermediarul şi spe­culantul se dovedea singurul profi­tor al măsurilor excepţionale de ultima oră-Căci povestea nu e nouă. Se re­petă a nu mai ştim câ­tea oară, de la războiu încoace, de câte ori statul intervine a treia zi după Paşte, pentru a ameliora prin expediente, o destrămare economică cu origini de neprevedere, mai îndepărtate, în timp. Un rău nu se poate vin­deca radical, cârpind efectele ci combătând cauzele. Anemicele pa­liative nu rezolvă nimic. De cele mai multe ori agravează o situaţie, anulând buna intenţie şi transfor­mându-se într-o primă de încuraja­­re pentru specula cea mai deşăn­ţată- Dacă măcar timpul câştigat ar fi folosit pentru a organiza pa­ralel o acţiune tenace, de durată, spre însănătoşirea forţelor produc­tive de la origină, ne-am resemna acestui compromis, căci şi baloa­nele de oxigen pot fi utile când aju­tă bolnavul să treacă peste o criză culminantă. In realitate lucru­rile pe proiie c cu totul altfel­ Spe­cialistul cutărui minister, se consi­deră achitat faţă de guvern, de ţară şi de conştiinţa sa, de îndată ce­ a pus la gura pacientului ţâţa balonului de oxigen. Pe urmă aş­teaptă timpul să săvârşească mira­colul- Iar timpul, e vai! întotdeau­na un aliat fidel al morţii, nu al vieţii! Bune intenţii! Bune intenţii — câte n am auzit până acum ! Câte nu ne-au trecut pe la urechi, rosti­te de atâţia mai mult sau mai puţin specialişti, care de zece ani ne îm­buibă auzul cu soluţii pe hârtie şi cu idei generale! Organizarea producţiei, educarea plugarului, utilarea lui, standardizarea în ve­derea exportului, cadastrări, credit agricol pe termen lung. Şi câte câte încă! Pârloaga a cuprins ţara în timpul acesta, iar creditul agri­col şi a pierdut capitalul pe drum, Înstrăinat pur şi simplu pentru alte destinaţii ca banii nimănui într’o ţară a nimănui. Căci bunele intenţii sunt una şi trecerea lor în faptă e cu totul alt­ceva. O măsură se execută prin­­tr un aparat de mult nărăvit, viciat până în măduva osului de tradiţia politicastră, un aparat de aplicare şi de execuţie şi de control, care ştie să desfigureze intenţia iniţială până la caricatură, s’o îngroape în absurd şi s’o compromită prin ri­dicol, pentru orice alte interese în afară de interesul general. Nu erau oare Camerele agricole pe hârtie, un admirabil mijloc pentru educa­rea plugăriei naţionale, pentru aju­torarea plugarilor şi pentru com­­plectarea reformei agrare? Ce-au ajuns? Chiar reforma agrară, ce-a ajuns ea, sărind dincolo de inten­ţiile legiuitorului şi împotmolin­­du-se în mocirla electoralismului, până la a compromite definitiv eco­nomia ţării, a ruina pe toţi fără să procopsească pe in­inieni şi până la a ajunge de pomină, ca să fie dată de exemplu ca in parlamentul ceh acum câţiva ani, ca un model de cum NU TREBUIE concepută şi realizată o asemenea reformă ? Intenţiile legiuitorilor în ţara ce­lor mai multe legi din câte au fost şi sunt, nu sunt trecute pe planul realizărilor fără intermediul apara­tului de execuţie periferic- Centrul lucrează cu abstracţii şi generali­zări. Aparatul periferic lucrează cu concretul, cu bacşişul, cu interesul politic-electoral local, cu năravuri­le pământului- Aparatul de aplicare rămâne acelaş, în vreme ce miniş­trii se schimbă, sosind şi plecând cu efemerul lor bagaj de bune inten­ţii- Cea mai bună legiuire, devine o caricatură a intenţiei, când o urmă­reşti la rezultatele aplicării pe te­ren- Miniştrii rămân prizonierii ace­stei formidabile citadele de rutină, de temporisare, de obstrucţionism, de ucidere prin tortura speranţei. Să aşteptăm ? Ni se cere să aş­teptăm- Cimitirul bunelor intenţii e vast, a cuprins toată ţara după ce-a fost mai întâi un tot atât de vast câmp de experienţă, pentru toate doctrinele, toate proectele, toate soluţiile. O cruce mai mult la un mort nou sau la o sută — ce importă ? De mult le-am pierdut numărul- Numărul bunelor intenţii, decedate în floarea vârstei* Cezar Petrescu A ANUL IV Nr. Marţi I Septembrie 193­1 Director: PAMFIL ŞEICARD REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA STRADA SARINDAR No. 4 t1C ^ Telefoni­­L Cabinetul directorului 377/30 Secretariatul şi Provincia 312/29 Redacţia 364/39 s Adiţia 375/23 - ABONA­MENT El Id 700 pe an ; lei 350 pe 6 luni ; lei 200 pe 3 luni ; pentru Bănci, Instituţiuni şi Admi­nistraţii Publice lei 1000 anual ; pentru străin­­nătate : lei 1700 pe an ; lei 850 pe 6 luni lei 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Specula din restaurante­ l lui cuvânt care „se poartă”, puţintel bine. L’a spus un om care voeşte acest bine, d. N­ Ior­­ga, şi nu-l poate face din cauze antipatice la analiză. Dar dacă e vorba de un asemenea consemn, observaţi că nici unul dintre pur­tătorii lui nu încep a-l pune în practică. Ştiu miniştrii şi calfele de mi­niştri că nu toate oraşele ţării, dar mai ales în Capitală, se face o sângeroasă speculă cu artico­lele alimentare, în restaurante? Mai ştiu toţi că această mâncare scumpă se prepară în bucătării murdare, cu şobolani şi gândaci cari fac plonjoane în supă şi în sos, înainte de a veni pe farfu­ria caldă? Dacă ei doresc sincer puţintel bine”, de ce nu-i încep de aici? De ce nu liniştesc ei valul de in­dignare generală, inaugurând o poliţie a preţurilor în restauran­te? De ce nu deslănţuesc razziile serviciului sanitar al municipiu­lui, pentru a curma odată crimi­nala neglijenţă a celui mai deli­cat comerţ? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de dificil­ Tembelismul autorităţilor lasă pe cetăţeni să presupună aici orice: o compli­citate mănoasă, o cordială soli­daritate între fabricanţii de otră­vuri culinare şi cei indicaţi să le controleze apucăturile. Te-ai crede într’o Americă no­uă a cârdăşiei gangsterilor cu urmăritorii lor. Prea lăudatul primar d. Jumă­tate Dobrescu nu-şi arată capul lui de miez de pâine decât la fes­tivităţi. Nu i s’au servit nicăeri imundele resturi de bucătărie, la preţuri scandaloase. Nu ştie şi nu vede. E comodă această si­tuaţie care nu reclamă nici un deranjament, şi nu-i atrage de­cât laude,­in oficiosul guverna­­mental, semnate cu steluţă gâ­­dilitoare. Prea iscusita prefectură a po­liţiei, căreia nu-i lipseşte nici au­toritatea, nici mijloacele pentru a înfrâna specula, e oiţă blândă şi mută faţă de aceste fiare răs­făţate ale comerţului. Nici o dis­poziţie înaltă nu stimulează de­votamentul agenţilor, şi e o plă­cere să-i vezi placizi, în inimoa­sele lor uniforme, absenţi la du­rerile mari ale Capitalei pe care o păzesc de bandiţii calificaţi, lă­sând-o în prada celor cu firme înscrise la tribunal. Onoratul guvern vrea şi el ..puţintel bine”. Pentru cine l-o fi vrând, numai ghicitoarea Ma­falda va fi ştiind. A lăsa în voe să dospească nemulţumirile şi a înfrunta cu tactica indiferenţii acest scandal public nu e cea mai fericită atitudine. Opt lei o porţie de mămăligă, fără nimic altceva, treizeci de lei o felie de pepene, cincizeci de lei o friptură, sunt preţuri pe care nu le plăteşte nimeni cu deliciu. Poate că mai sunt oameni ce-şi închipuesc că în restaurante in­tră numai „petrecăreţii”. Există, desigur, şi destui naivi dispuşi să confunde restaurantul cu ca­baretul, necunoscând că e în Ca­pitală un mare public flotant, care nu găseşte prânzul decât în scârnavele restaurante. Acest pu­blic, care e un factor important de animare a comerţului, se si­nucide lent, sub ochii binevoitori ai autorităţilor tolerante. De unde să înceapă „puţintelul bine”?... -­­ Iată marea întrebare! Asta e bubă cu tradiţie, cu loc păzit, e ca să zic aşa, o ruşine rentabilă, ca şi gardul ce încon­joară Arcul de Triumf. Nu se atinge nimeni de consa­cratele uzanţe ale speculei. Plă­titorilor nu le rămâne decât să se descurce cum vor ști !- A. Pecetaru (Vontintare in pag. ll-aj Rasa slava ..de._f.QN. BUCOVINEANUL Cea dintâiu dintre­ datoriile noastre este de a iubi adevă­­rul şi de a avea credinţă in el“. S. Pelico ; des devoirs des hommes Cb. II. Continentul european din vremi­­le cele mai îndepărtate, din epoca megalitică, eolitică, neolitică, a rune­lor şi a dolmen­elor, iar mai târziu a celei de bronz şi de fer, era locuit de două popoare deose­bite şi anume: către apus Celuii, iar către răsărit Slavii­ Aceste două popoare, prin urme­le descoperite de către diverşi ar­­cheologi au manifestat primele în­cărcări ale unei civilizaţiuni primi­tive, în special Celtii­ In această privinţă, savantul şi eruditul francez, odinioară şi diplo­mat, Comte de Gobîneal, în car­tea sa : „Essai sur l­inéganlté des races humaines”, scrie următoare­le : „Ca consecinţă, pentru că Cel­tii şi Slavii sunt de altfel ultimii proprietari cunoscuţi ai pământului european, anterior cu cel puţin opt secole ce preced era noastră, cele două perioade numite de către abili archeologi: vârstele de bronz şi de fer, se aplică de asemeni şi acestor popoare. Ele îmbrăţişează ultimii timpi ai antichităţii primiti­ve din împrejurimile noastre, şi tre­bue căutate dincolo de această limi­tă o epocă încă mai veche, drept justificată vârsta de piatră de că­tre aceeaşi clasificatori. Aceste două popoare, în decur­sul veacurilor, venind în contact cu alte popoare, cu unele chiar în lupte de dominaţiune sau de anihi­lare, au trebuit să sufere consecin­ţele inevitabilului proces al legilor sociale.Astfel Celţii, venind în contact cu diverse popoare, înzestrate mai bine pentru lupta vieţii, pornite mai temeinic spre un curent civilizator, au fost înglobate, au fost mistuiţi în sânul acelor naţiuni, iar urmele lor se mai remarcă prin rămăşiţele limbii şi prin diversele obiecte ca­re învederează gradul de civilizaţia la care ajuns­ese el. Aşa, de pildă, Celtii, în afară de rămăşiţele dolmenelor a obiecte­lor de muncă şi de trau, etc. găsim cuvinte din limba lor în cea suede­ză ca:­lern care însemnează ier şî care nu se întâlnește în celelalte limbi germanice. Cuvântul Capar care înseamnă aramă și pe care-l găsim în limbile germanice sub de­numirea de : Kupfer. Cuvintele: hal și sal care înseamnă sare, Ie întâlnim de asemeni în limbile ger­manice sub forma de: salz, în cea franceză sub forma de: sei Iar în limbile scandinave sub forma de: salt Cuvântul gret care însamnă spadă, îl găsim­ în limba latină sub forma gladium, iar în cea franceză sub acela de glaive, etc. In ceia ce privește poporul slav, în acele regiuni unde a venit în contact cu alte popoare, ca de pil­dă germanii, a fost contopit cu ace­le naţiuni, iar în alte părţi şi-a păs­trat individualitatea, fie prin proli­ficitate, fie prin tenacitate, fie prin asimilarea unei culturi serioase, îm­prumutată de la proprii lor domina­tori, cum sunt de pildă Cehii şi Po­lonii, şi care constitue o puternică armă de rezistenţă şi de deşteptare a conştiinţei naţionale. Acolo, însă, unde poporul slav nu a avut nici un contact cu alte popoare, mai ales din cele înzestrate cu însuşiri civi­lizatoare, el a rămas compact şi în număr destul de mare, cum este po­porul rus, Lubov Niederle, profesor la uni­versitatea din Praga, în cartea sa: „La Race Slave", tradusă din lim­ba cehă de către Louis Leger, de la Institut, ne afirmă că : „Poporul slav primitiv îşi avea nucleul său între nurlie Oder şi Dnipru şi din timpii preistorici el a atins margi­­nele Elbei, Salei, Dunării, Desnei, Numenul şi Baltica'*. Tot numitul profesor ne destăi­­nueşte că o parte din slavii din­spre apusul Europei au imigrat, din pricina presiunii de desnaţionali­­zare, în­spre sud-estul Europei. Astfel, spune Niederle, în insula Rügen, numită în limba Slavă, Ru­iana. Slavii au dispărut în 1404, pe malurile Elbei către jumătatea secolului al XVI-lea, ocupând nu­mai districtul Lüchow și Danne­­terg, partea meridională a distric­tului Blekende, o treime din acel de Ulzen şi partea septentrională din Altmarkt. Imitrafiunea către peninsula balcanică a început in secolul V, VI şi a continuat în acel al IX-lea şi al Xlea. După acelaş viitor, dintr’o sta­tistică din 1907 totalitatea popu­­laţiunilor slave din Europa, nu­mără 148 de milioane locuitori, vorbind nouă limbi­ dialecte de ori­gine slavă. Economia naţionali şi L. c. P. Informaţiile date la ministerul de industrie şi comerţ, cu ocazia lămu­ririlor asupra tratativelor comercia­le cu Italia, sunt semnificative pen­tru concepţia adusă la acest departa­ment de d. Vasilescu-Carpen. Informa­­ţiile se referă la modul cum se înţe­lege conducerea politicei noastre e-e­co­nomice atât in ce priveşte exportul cât şi — mai ales — consumaţia in­ternă, în legătură cu bugetul Statului. Vorbind de situaţia financiară a u­­­zinelor Statului de la Hunedoara, ni -a spus că ea este deficitară, din cau­za costului excesiv al producţiei, ceea ce face ca materialul să fie vândut sub cost şi, deci, cu deficit. Pe care Statul îl recuperează, prin încasări din transportul pe căile ferate şi da la diverse impozite. Deci la socoteala generală deficitul uzinelor Hunedoara produce la alte instituţii de Stat mă-] riri de venituri. Pusă astfel problema, ea pune Irt discuţie chiar legea contabilităţii pa­pUl# a C­tatului- ^ De zece ani de zile da căutat a se alcătui o nouă lege a contabilităţii* pentru a fi cât mai drastică în ce priveşte aplicarea bugetului. Cifra bu­getului din capitolul respectiv nu tre­buie depăşită, — fireşte — fără a fi urmată de tzr.c­iv.nu. Căci, numai astfel pia­r fi asigurat echilibrul bu­getar. Această interpretare a fost du­să, până la o rigiditate, care a trans­format aplicarea bugetului Statului ca o formulă chimică de laborator. Ceea ce nu este cazul­­ cu economia na­ţională. In gospodărirea ei, se cere o concepţie de ansamblu, care să pri­vească socotelile nu prin urmările i­mediate, ci prin rezultatele finale. Din acest punct de vedere , legea contabilităţii publice (denumită L. C. P.), aplicată rigid pe textele bugeta­re, constituie o nenorocire, când e vorba de industrii şi Stat. Facem, de la început, distincţia in­tre industria care poate trai şi se des­­volta la noi, singură, şi cea hibridă, crescută artificial la adăpostul tarife­lor vamale, fără nici o legătură cu e­­conomia noastră specifică. Dacă în­curajarea acesteia este o nenorocire, părăsirea celeilalte, din motive cu­prinse in legea contabilităţii publice reprezintă un pericol şi pentru eco­nomia noastră şi chiar pentru buget. Statul nu trebuie să vândă sau să cumpere materialul prevăzut, decât dacă suma ce se oferă sau se chel­­tueşte nu depăşeşte pe cea înscrisă în buget. Cu această concepţie se­ cum­pără din străinătate materiale, totdea­una cu un contract scutit de taxa înregistrare şi cu transportul gratuit pe drumurile noastre, fiindcă suma nu trece peste gardul din bătătura bu­getului. Capitolul bugetar e salvat. Dar Statul pierde la alte capitole cel puţin patruzeci la sută din sumă, re­prezentând taxa pe contract, impo­zite pe salarii, impozite comerciale, impozite globale, taxe de transport­ timbre şi diverse taxe adiţionale. Nu s-a vândut fonta dela Hunedoa­ra şi nu s’a fabricat nimic, fiindcă nu se putea incasa, atât cât permiteau cheltuelile făcute. Şi ani de zile au stat acolo, cantităţi de fontă, fără ca să producă nimic. Toate veniturile ce Statul putea incasa pe alte căi n’au in­trat in cassa Statului. Şi toate acestea, de ce? Deoarece se crede că economia ţării, trebuie să fie încătuşată bugetului, când, de fapt acesta depinde, nu totul, de starea e­­conomică a ţării. In acest caz economia naţională nu poate fi strânsă în cureaua dispoziţiunilor bi­rocratice şi rigide­­ din legea contabilităţii publice. Adevărul acesta pare înţeles de mi­nisterul de industrie. Să sperăm că va fi înţeles de toată lumea. Chiar şi de cei mai atroci contabili ai guver­nelor, / con ikiouis

Next