Dreptatea, iunie 1937 (Anul 11, nr. 2864-2885)

1937-06-10 / nr. 2871

mil XI. No. 2971. 4. pagini Pindar: hihm D. ralea Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau,9 . Telefon: Redacţia 303­ 42, Ad­ţia 341­ 02 Ziua Eroilor -----------*­)--------­ Ziua înălţării Domnului a fost închinată amintirii eroilor morţi în războiul sfânt pentru întregirea nea­mului. Troiţe untile şi cimitire pe dâmburi, prin mi­­roage şi coclauri vor fi împodobite cu coroniţe de flori câmpeneşti. Mâini scorojite la coarnele plugului vor împleti florile câmpiei cu beteala inimii. Ziua eroilor este ziua soldatului anonim căzut pe front, alături de mitralieră şi de puşcă, îmbrăţişând ţărâna strămoşească. Apărătorii «moşiei» s’au recrutat îndeobşte, dintre pălmaşii fără o palmă de pământ, dintre cei care strigaseră — după vorba poetului —­ — Noi vrem pământ! Nau avut pământ, dar au apărat Ţara împotriva invaziei străine. Regele Ferdinand Loialul le-a făgăduit şi le-a dă­ruit pământul stropit timp de milenii cu sânge ţă­rănesc. Amintirea Regelui Ferdinand, cel Blând şi cel Bun, rămâne pe vecie legată de ziua eroilor căzuţi pe fron­turile patriei unificate intr’un regim mai drept de proprietate şi viaţă obştească. •■»PsSKp a disperaţilor ------------------------------------­ Ziarele vorbesc de o întâlnire a d-lui Octavian Goga cu d. mareşal Averescu şi de o eventuală fuziune a partidelor lor. După şase ani de vagabondaj po­litic d. Goga se reîntoarce în casa în care a cunoscut multe satisfacţii din generozitatea rău plasată a d-lui ma­reşal Averescu. Gestul de trădare a fostului său şef, comis de castelanul dela Ciucea într’un moment când socotea că steaua averescană, — sub semnul căreia se înălţase prea sus, — apune, nu a adus d-lui Goga decât un spor de dispreţ, din partea opiniei pu­blice. Domnul care se oferea posturilor mari, s’a agitat câţiva ani nereuşind să dea politicii româneşti decât fai­moasa prezicere ratată, care amintea de îngălbenirea foaei de porumb. S’a oferit apoi par­ilului liberal, ce la care reclama ministerul de interne, ainimător" al nopţei fericite", când te­zaurul C. P.-ului se uşura de 13 milioane lei. Când şi această ofertă i-a fost res­pinsă şi când porumbul se încăpăţâna să nu îngălbenească pentru d. Goga, castelanul de la Ciucea s-a asvârlit în braţele d-lui Cuza, căruia nu-i pretin­dea decât să-i lase cât mai curând locul de şef «** D. Goga îşi căuta doar şefi in vârstă, ca să fie moştenirea mai ra­pidă. Agitatul farsor de la Ciucea, fusio­­nat cu partidul antisemit al d-lui Cuza, a înveninat luptele politice din ultimul an, dând spectacolele de ru­şine de la Suceava şi Mehedinţi. Directiva pe care a dat-o d. Goga, noului partid, a fost violenţa, teroarea, asasinatul. A transformat un organism politic într’o adevărată bandă, înarmată cu ghioage şi pis­toale, căreia d. Goga îi mai da — în plus — armătura ca omn­­­or, insulte­lor şi înscenărilor sale. Tot sgomotul, întreţinut cu măie­strie în jurul partidului naţional-cre­­ştin, nu a folosit la nimic. Un spor de câteva sute de voturi în judeţele în cari d. Cuza avea de mult un pro­cent electoral apreciabil, şi atât. D. Goga nu şi-a sporit, în judeţele ră­mase în sarcina sa, cu nimic, voturile pe cari le-a avut. In schimb a împovărat partidul cu greutatea câtorva gesturi ale sale, dintre cari cele de la Berlin, de astă toamnă, apasă până la sufocare, or­ganizaţia gogo-cuzistă. , Falimentul iluzit­or este deci com­plect. Dar d. Goga, care e un suflet rău, înrăit şi mai mult prin acţiunea din ultimul timp, nu se gândeşte atât de mult la insuccesul său, cât la suc­cesul altora. Apropiata succesiune la guvern a partidului naţional-ţărănesc, îl duce la disperare. Aşa ceva nu poate su­porta d. Goga. Cum, toate ameninţările sale să se îi dovedit, fără efect? Prezicerile sale, să rămână iarăşi nerealizate? Când a „hotărât” d. Goga ca par­tidul naţional-ţărănesc să nu vina la putere, acesta totuşi să vină? In consecinţă, castelanul care du­cea până ori puterea întreagă pentru sine, umblă acum s’o împartă cu ori­cine, numai să împiedice guverna­rea naţional-ţărănistă. A imaginat o grupare a între­­gei opozi­i , fără naţional-ţărănis­­m­ care să intre şi d. ma­rşal Ave­­escu şi d. Iunian, şi d. Argetoianu şi d. Cuza, evident tot ghiveciul acesta sub şefia d-lui Octavian Goga, ini­ţiatorul. D. Goga s’a prezentat d-lui ma­reşal Averescu, solicitându-i colabo­­rarea. Dulcea amintire a vremurilor de odinioară când castelanul era primul aghiotant al mareşalului, l’a împins pe drumurile Făgăraşului, cerşind o reconciliere. Primirea n’a fost aşa cum se spera deaceia cercurile gogo-cuziste desmint „ca ec.o i.” int e e e ea, deşi ea a avut loc. Din toa­ă combinaţia d-l i Goga s’a ales praful. Şeful d-lui Robu a pierdut şi ultima nădejde. Partidul naţional-ţărănesc va gu­verna cu toată opunerea d-lui Goga. D. A. C. Cuza publică in «Apărarea naţională» un articol despre «Soluţia in­ternaţională a problemei jidane­şti». Ne-am repezit să aflam această... so­­luţie. D. A. C. Cuza se ocupă de 50 de ani de «chestie» şi nu-i găsise soluţia, fiindcă se poate numi «soluţie»... Ma­dagascarul ? Articolul din «Apărarea Naţională» dovedeşte numai inalterabila vervă pam­fletară a bătrânului profesor, odată cu progresul sclerozărilor inepitabile. D. Cuza vorbeşte de «mates», cum au ajuns Evreii să mănânce pâine nedos­pită in zilele de sărbătoare. Citează pe Egipteni şi pe Babilonieni. Dar unde este soluţia? «Nu vedem «soluţia internaţională»! Sate şi dascăli de V. LOVINESCU RADAŞENI I In „Apostolul" No. 2, 1936, re­vista învăţătorilor din judeţul Neamţ, am cetit, întâmplător, un­­foarte important articol întitulat­­.Sate şi dascăli” întocmit de d. Gh. Tulbure şi publicat pentru pri­ma dată în revista „Familia” care apare la Oradia. Articolul acesta, după ce l-am ce­tit şi de mai multe ori , se cunoa­şte limpede că a isvorât dintr-o sin­ceritate mai mult de­cât surprin­zătoare cu privire la cruda şi la nemiloasa realitate, la agonia în care se svârcolesc azi învăţătorul, şcoala şi satul, cei trei factori mar­­canţi care alcătuesc temelia, viito­rul şi tăria ţării româneşti.­­ Găsindu-l excepţional de intere­sant precum şi de­ o importanţă con­­siderabilă în cadrul vitregiei vre­murilor de azi, survenită de pe ur­ma ruperii echilibrului social pen­­ ­­­ tru motive pe care autorul le de­scrie şi mai ales le zugrăveşte pas cu pas în tot cuprinsul expunerii sale, reproduc în întregime acest articol, nu şi fără oarecare adaosuri pe unde va trebui şi va fi de fo­los, cu bună nădejde, că fac un serviciu cetitorilor „Dreptăţii” pre­cum şi tuturor susţinătorilor şi iu­bitorilor adevăraţi ai satului româ­nesc şi ai locuitorilor lui. De alt­fel acest articol ar trebui răspândit cât mai mult cu putinţă, întrucât conţine toate elementele care alcătuesc un „reveil matin”, adică un c­asornic deşteptător pen­tru toţi cei chemaţi şi mai cu sa­­mă îndatoraţi să ajute efectiv şi real satul românesc, să-l scoată din besnă şi din primitivitate, organe fireşti, dar care din nenorocire dor­mitează adânc în sfere străine, unele în nepăsare şi altele în neştire. sa dau cuvântul d-lui Şi acum Tulbure. „A vorbi de sate, începe d-sa, însemnează a da la iveală anumite stări de lucruri profund întristă­toare. A vorbi de dascălii satelor, însemnează a înfăţişa o tagmă de cărturari acoperită şi ea de aceeaşi tristeţă întunecată. Suntem un popor de sate, 85 la sută din populaţia totală a ţării. O spunem la toate răspântiile, de nenumărate ori, dar fără să jude­căm mai departe şi să tragem con­secinţele inerente, fireşti şi logice ale acestei mari realităţi, fără să dăm întâietate rezolvirii problemei satului, cea mai mare problemă de actualitate pe lângă care cu toţii trecem cel mult prin tangenţă. Da, e netăgăduit, e crudul adevăr. Va­tra ţărănească este singura vestală păzitoare a formelor culturii noas­tre originale. Tot ce se cheamă „specificul etnic” este creaţiunea sa­tului. Tot ce ne-a mai rămas ca bo­găţie de suflet, comori de artă, de poezie,­ de credinţă şi de virtuali­tăţi,­ toată această moştenire de veacuri, dăinueşte acolo, în căsu­ţele albe şi modeste de la ţară. A­­tăt timp cât oraşele nu sunt aşe­zări curat româneşti, grinzile de temelie ale statului românesc sunt satele, aşa că obiectivul firesc al politicii noastre de stat ar trebui să fie în chip firesc ridcarea satu­lui, obiectiv care cu drept cuvânt este înscris şi urmărit de statul ţău­­rănesc al partidului Naţional-Ţără­­nesc. Şi totuşi, nimic n’a fost mai neglijat, mai uitat şi mai trădat în ţara aceasta cu cele peste 20 de partide politice, decât satul. Do­vada? O avem în faţa ochilor pre­tutindeni unde ne vom abate prin lungul şi în latul ţării. E starea mi­zerabilă în care se găseşte satul­ românesc din veacul XX-lea. Din orice lăture l-am privi, so­­cială, culturală şi mai cu seamă e­­conomică, satul românesc este o a­­şezare primitivă, un conglomerat de colibe daco-slavone, în care vesti­giile civilizaţiei moderne sunt a­proape invizibile. Cât priveşte as­pectul ştiinţii de carte, satul nos­tru, satul românesc, constitue acea veche şi netrecătoare pată de ru­şine,­ care ne dogoreşte obrazul, ori de câte ori vine vorba de cul­tura popoarelor. La rândul lor, ci­frele statistice cu o elocvenţă ului­toare ne-o desvelesc în toată go­liciunea ei. Din peste trei milioane de copii obligaţi să înveţe carte în şcoala satului, circa un milion şi jumătate haiducesc şi azi în codrul năstruşnic al analfabetismului. Ci­fra înfăţişează problema culturii să­teşti în toată gravitatea şi răspun­derea ei. Un milion şi jumătate de mici contrabandişti în flagrant con­flict cu legea şcolară, însemnează:* a) Că copilul ţăranului, în propor­ţie până la 50 la sută nu simte nici setea dar nici binefacerile învăţăto­rii; b) Că şcoala nu-i interesează, nu-i farmecă şi nici nu-i poate strân­ge pe toţi la cuibul ei. Instrucţia noastră publică este de­sigur tânără întrucât abia e un veac de când avem un minister al cul­turii, care alcătueşte programe, face legi, r­egulamente şi dă directive toate acestea cam după aerul de la oraş şi prin nesocotirea mediului . (­Continuare în pag. II-a) M. S. Regele, Președintel­e Moscvek și Marele Voev­otî Mihai, în trifoana regală la A. N. E. F. . . • Cum era să-l întâlnesc pe d­franasovici la Olâneşil... „Ingeniozitatea“ prefectului du uaitea in fiunre Duminică iin ministrul uiiiteaia ifiiriitifc. turn socoteste0. aiiaiifiiiiM ia «eu* canina o naiabie electorala Duminica trecută era să am o sur­priză. Fusesem vestit în R.­Vâlcea. SSL la Olăneşti voia avea deosebita plăcere să mă întâlnesc cu d. minis­tru Franasovici, venit acolo «ca să împartă islazuri sătenilor din Olă­­neşti, Sărăcineşti, Tisa, Comanca şi Gurguiata». Am rămas surprins de această mare atenţie a d-lui ministru al co­municaţiilor, pentru sătenii din va­lea Olăneştilor, înaltele preocupări ale d-lui Fra­nasovici lăsate pe, planul al doilea, în faţa nevoilor ţăranilor din Co­manca. iată — îmi ziceam — maxi­mum de generozitate liberală. In satul Olăneşti un trâmbiţaş gata gata să-şi plesnească vinele Hăţului suflând într’o trompetă, «­­duna lumea ca să primească pe d. ministru Franasovici ş» pe d. pre­fect Eugen Băcescu. Iar satrapul O­­lăneştilor, Costică Iliescu primarul în procese cu primăria,, pe nari şi le stinge singur ... sau în procese cu obştea, dar susţinut de liberali ca să se aleagă în obşte pentru a şi le stinge şi pe acestea, omul care te­rorizează întregul sat—ţinea calea oamenilor în drumul mare, amenin­ţându-i şi îndemnăndu-i să iasă în întâmpinarea «d-lui ministru» N’am crezut nici un moment in veracitatea ştirei aflată în R.­Vâl­cea. Ştiam doar că d. Franasovici avea pentru ziua aceia o altă misiu­ne. Trebuia să plece în întâmpina­rea preşedintelui Mosch­ki Dar bieţii ţărani din Olăneşti, în­şelaţi şi amăgiţi de liberali, de atâta amar de vreme, de unde aveau să ştie ? Totul era o farsă a prefectului Băcescu, intrat în panică pe urma succeselor partidului naţional-ţără­nesc în alegerile comunale din Vâl­cea. învins chiar în satul său, la fi orez, d. Băcescu desfăşoară o acti­vitate de mistificare şi de teroare, care nu-i face existe şi care-l poate - --S mit- nnm­ii nnm­iru /l/J ext­une^ la meseL mult mai mari ca cel dela K­ortz. *’ Deci la capriciul prefectului Bă­cescu, d. Franasovici trebuia să fie Duminică la Olăneşti. De altfel pre­fectul de Vâlcea, aduce în fiecare zi câte un ministru în judeţul său. Recunoaştem — dat fiind numărul mare al miniştrilor liberali, — că ar putea aduce într’o zi tot guvernul, repartizând câte un ministru de comună. Ar avea de unde. Nu m'aş mira să-l văd avizând şi la această soluţie. «A fost» şi d. Angelescu la Horez Deocamdată, la 2 Iunie «s’a adus» în Horez, pe d­­r. Angelescu. Intr’adevăr, cu adresa No. 71 din 1 Iunie 1937, a revizoratului şcolar Vâlcea, învăţătorii şi directorii de şcoli din regiunea Horez, erau ves­tiţi despre acest eveniment. Iată adresa : Domnule Director, Mâine 2 Iunie, ora 6 dimineaţa PRE­CIS, veţi fi prezenţi împreună cu co­legii d-voastră la şcoala primară din comuna Horezu, unde se va face pri­mirea d-lui ministru dr. Anghelescu şi a d-lui director general Ghiţescu. De neexecutare rămâneţi personal răspun­­zător. Revizor şcolar: (ss) Mărăcinescu O manevră politică Inutil să adăugăm că d. dr. Angelescu nici n’a căl­cat prin Vâlcea. învăţăto­rii însă, din satele vecine Horezului,­­ care se în­tâmplau să fie toţi ţără­nişti şi cu alegeri fixate în comunele respective trebuiau concentraţi la Horez, ca să lipsească de pe teren în timpul alege­rilor. Pe lângă îndepărtarea din comisie a adversarilor politici, chemarea pe centre a învăţătorilor avea şi alt scop. Toţi erau ameninţaţi de acest domn Mărăcinescu (a uitat păţania înainta­şului său Buricea?) cu mutarea în Ba­­sarabia, dacă nu votează cu guvernul. Ameninţări şi trucuri Prefectul Băcescu, poartă în buzu­nar o fiţuică pe care are câteva litere încârligate şi câteva semne cabalisti­ce şi pe care o numeşte grav: «tele­gramă cifrată». Conform textului ei, POATE ARESTA PE LOC (e teribil prefectul ăsta) PE TOŢI FUNCŢIO­NARII PUBLICI — în special preoţi şi învăţători — dacă fac politică. Tot pe baza acestei telegrame mira­culoase ameninţă cu arestarea pe cei ce critică guvernul pe tema scumpetei. Răţoelile d-lui prefect se petrec în faţa căpitanului de jandarmi, care-l însoţeşte pretutindeni şi care atestă spusele lui. Cu toate aceste acte disperate, ale prefectului intrat în panică, nimeni nu se intimidează iar liberalii culeg roa­dele unei guvernări nefaste, în toate manifestaţiile ostile ce li se fac pre­tutindeni. Ce sunt «vizitele» mi­niştrilor Epuizând «autoritatea şi trecerea» fruntaşilor locali, d. Băcescu s’a gândit să importe autorităţi extra judeţene De aci năstrușnica idee cu aducerea câte unui ministru, în fie­care Duminică, la Vâlcea. (Continuare in pag. li­a) LUI­­ INTERN Tineretul ţi «Măriri patriei Tineretul face parte din preocu­pările primordiale ale Suveranului, dedicăndu-i o grijă magnifică şi permanentizată. In cuvântarea rostită la Academia Română, cu prilejul recepţiunii ca membru al înaltului for de care s’a bucurat poetul, gânditorul şi drama­turgul Lucian Blaga, M. S. Regele Carol 11 a făcut o francă adeziune la generaţia tânără. A vorbit despre Lucian Blaga ca reprezentant al li­teraturii tinere cu o căldură comu­nicativă, cu o competenţă desăvârşi­tă, şi cu un entuziasm care răstur­nau carele multor prejudecăţi ne­ghioabe. Nu s’a sfiit să vorbească despre anumite «licenţe», care nu pot întuneca, însă valorile moderne. Discursul de la Academia Română al Suveranului rămâne o pagină de antologie în ceea ce priveşte partea formală, un gest de elevaţie morală şi de preciziuni teoretice folositoare. In ziua Restauraţiei, Suveranul a mai rostit un însufleţit cuvânt pen­tru străjeri din care extragem: «unificarea naţională, au făcut-o generaţia dinaintea voastră; conso­lidarea acestei unificări, voi, gene­raţiile ce se ridică, aveţi datoria de a o împlini». Consolidarea României­ Mari este misiunea generaţiei care se ridică. Consolidarea nu se obţine prin zâzanie şi prin luptă între gene­raţii, ci prin colaborarea tuturor forţelor creiatoare într’un scop u­­nic: folosul obştei. Iar această co­munitate este una singură, după cum spune Suveranul: „România şi neamul românesc». Viitorul patriei se afă pe braţele tineretului. Conştiinţa misiunei is­torice nu trebue să părăsească nici­­un moment acest tineret plin de vlagă, de proaspătă inteligenţă şi de voioşie. EXTERK toi to Iunie 193?­2 1 . Taxele de francare plătite în nu­­­merar conf. aprobării Direcțiune Generale P. T. T. No. 64. Clarificări După cum­ arătam în cronica noastră de acum câteva zile, demersurile fă­cute de Marea Britanie, în acord cu Franţa, tind la o lichidare a conflictu­lui germano-spaniol. Din ceea ce se scrie în ziarele englezeşti se poate vedea că numai prin asocierea Germaniei şi Ita­liei la acelaş punct de vedere se va ob­ţine un câştig pentru liniştea în Eu­ropa. Şi anume , revenirea acestor ţări în comitetul de neintervenţie. Mai mult ca oricând, popoarele tre­­bue să înţeleagă că o sdruncinare a se­curităţii generale trebue evitată. Sfor­ţări pentru o înţelegere care să cuprin­dă in rândurile ei cât mai multe state, bineînţeles grupate după centrele şi si­tuaţia geo-politică s’au mai făcut, este drept. Alarmismul, precum şi denaturarea unor situaţiuni limpezi, nu mai au cău­tare. Cine atacă sistemele de alianţe care asigură pacea este mai primejdios in clipa când foloseşte intriga şi min­ciuna. Aşa s’a întâmplat, în diverse rânduri, cu Mica înţelegere. Anumite cercuri in­teresate în ştirbirea prestigiului acestei realităţi politice, au răspândit sponuri de pe urma cărora s’ar fi putut crede că slăbirea alianţei este începută. Nu numai propaganda acelora cari s’au exilat prin atitudinea lor, răspândind din străinătate, cărţi şi broşuri ce cu­prind atacuri împotriva Micei înţele­geri, — nu numai propaganda aceasta este astăzi înfrântă prin trăinicia blo­cului puternic din centrul şi sudul Eu­ropei, ci evenimentele apropiate des­mint acţiunea duşmanilor păcii. Prin declaraţiile făcute de d. Stoia­­dinovici, primul ministru al Iugoslaviei o încredere şi mai mare se pune în Mi­ca înţelegere, iar ţara vecină şi prie­tenă nouă dă încă odată o dovadă de ataşamentul faţă de statele care consti­­tue, aici, o strajă permanentă in con­tra cuiburilor de alarmism şi tentativă războinică. C. N. N. Diversiunea Vaida d. Guvernul nu mai pontează în jurnul politic pe Goga. Nu mai este în formă. Azi se pontează pe d. Vaida. E momentul «diversiu­­nei Vaida». L’au ridicat dela Valea Seacă, cu garderobă adecvată tuturor exhibiţiilor publice. Nu trebue să treacă festivi­tate fără prezenţa în primul rând a d-lui Vaida. Asta im­presionează galeria politică care crede că se poate veni­ la guvern . Strunit de d. A. C. Cuza, d. Goga nu se mai poate manevra pentru orice compromisuri. E ancorat. , D. Vaida e disponibil. Are pasiunea disponibilităţii. Cuvântul de ordine al d-lui Vaida este: «Lăsaţi partidele să vie la mine». Sau: «Veniţi, veniţi, ca să venim». ; întrevederi interne şi externe. Tratative prin misiţi politici, recrutaţi din interpuşii guvernului. D. Vaida e pus să se ofere, îşi împlineşte cu frenezie şi graba această misiune liberală. E ultima etapă a intrigii liberale şi a diversiunilor menite să înlăture, dacă se poate, succesiunea naţional-ţărănistă. Un registrat de svonuri, de caimac de cafea, de ghicit în ceaş­că, de taifas, de mistere internaţionale, pune înainte pe scena po­litică persoana d-lui Vaida. Nu ştie nimeni cum ar face şi ce-ar face d. Vaida să apară un om al zilei, şi se izbuteşte o compromitere la care d. Vaida se lasă dus cu o agitată bunăvoinţă. Voturile finilor din Garda de fier n’au putut sălta din zădăr­nicie, formaţiunea fluvială a d-lui Vaida. N’a reuşit nici asta. «Indispensabilul» de la Valea Seacă oferă în van compromisuri oricui. Aportul d-lui Vaida în societăţile a-1 * — «-0 1« —w. „.. . .1 r„ „ (TnlMintio că«a­nonime politice pe care se oferă să le presideze este garanţia se­cretă, spusă la ureche: «dacă da, venim».­­ D. Vaida are și portofoliu. A aranjat şi chestia telegramei colonelului La Roque. Totul e pus la punct. Şef de guvern deci ar fi, ar fi şi 11 miniştri, foşti, gata să mai fie. Mai trebue un lucru­ de nimic, — cel mai păcătos lucru: un partid cu cadre, voturi... încrederea masselor. E în căutare. Partidul liberal şi guvernul face oficiul de pu­blicitate şi de reclamă. Cine vrea să vie la putere să se adreseze d-lui Vaida. Cheia de la Parlament şi de la Preşidenţie e în buzu­narul d-lui Vaida. Pe hârtia de maculatură a unei anumite prese, d. Vaida e ca şi preşedinte de consiliu. — îi lipseşte numai un lucru de nimic: să şi fie. Manevrele d-lui maior Guţă Tătărăscu şi a plutonierului ma­jor, provenit din trupă rusească, d. Inculeţ, sunt în curs. Guvernul este intervenţionist de profesie. A pus la dispoziţie armament d-lui Vaida.­­ d. Vaida a venit s’a dus până Suporterii stimulaţi strigă cu clacă aranjată: d. A Capitală; d. Vaida a plecat din Capitala. D. Vaida C'Lî^îl« o’n înţonc în la Chitila şi s’a întors. De ce s’a întors? Pentru «vânzare» sau «închiriere», fuziune sau colaborare, este o ofertă nouă cu program minimal, cu tarif afişat. Când s’a terminat turul partidelor politice, oricine, oriunde, poate avea o întrevedere cu d. Vaida. D. Vaida e «la vedere», întrevederile țin loc, după o anumită mentalitate, de orice suport politic. Se poate vorbi despre orice, numai întrevedere să fie. .­­ . Dintre toate încercările liberale de a înlătura succesiunea naţional-ţărănistă, aceasta e cea extremă,... cea de pe urmă: «din versiunea Vaida».

Next