Dreptatea, iunie 1937 (Anul 11, nr. 2864-2885)
1937-06-10 / nr. 2871
mil XI. No. 2971. 4. pagini Pindar: hihm D. ralea Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau,9 . Telefon: Redacţia 303 42, Adţia 341 02 Ziua Eroilor -----------*)-------- Ziua înălţării Domnului a fost închinată amintirii eroilor morţi în războiul sfânt pentru întregirea neamului. Troiţe untile şi cimitire pe dâmburi, prin miroage şi coclauri vor fi împodobite cu coroniţe de flori câmpeneşti. Mâini scorojite la coarnele plugului vor împleti florile câmpiei cu beteala inimii. Ziua eroilor este ziua soldatului anonim căzut pe front, alături de mitralieră şi de puşcă, îmbrăţişând ţărâna strămoşească. Apărătorii «moşiei» s’au recrutat îndeobşte, dintre pălmaşii fără o palmă de pământ, dintre cei care strigaseră — după vorba poetului — — Noi vrem pământ! Nau avut pământ, dar au apărat Ţara împotriva invaziei străine. Regele Ferdinand Loialul le-a făgăduit şi le-a dăruit pământul stropit timp de milenii cu sânge ţărănesc. Amintirea Regelui Ferdinand, cel Blând şi cel Bun, rămâne pe vecie legată de ziua eroilor căzuţi pe fronturile patriei unificate intr’un regim mai drept de proprietate şi viaţă obştească. •■»PsSKp a disperaţilor ------------------------------------ Ziarele vorbesc de o întâlnire a d-lui Octavian Goga cu d. mareşal Averescu şi de o eventuală fuziune a partidelor lor. După şase ani de vagabondaj politic d. Goga se reîntoarce în casa în care a cunoscut multe satisfacţii din generozitatea rău plasată a d-lui mareşal Averescu. Gestul de trădare a fostului său şef, comis de castelanul dela Ciucea într’un moment când socotea că steaua averescană, — sub semnul căreia se înălţase prea sus, — apune, nu a adus d-lui Goga decât un spor de dispreţ, din partea opiniei publice. Domnul care se oferea posturilor mari, s’a agitat câţiva ani nereuşind să dea politicii româneşti decât faimoasa prezicere ratată, care amintea de îngălbenirea foaei de porumb. S’a oferit apoi parilului liberal, ce la care reclama ministerul de interne, ainimător" al nopţei fericite", când tezaurul C. P.-ului se uşura de 13 milioane lei. Când şi această ofertă i-a fost respinsă şi când porumbul se încăpăţâna să nu îngălbenească pentru d. Goga, castelanul de la Ciucea s-a asvârlit în braţele d-lui Cuza, căruia nu-i pretindea decât să-i lase cât mai curând locul de şef «** D. Goga îşi căuta doar şefi in vârstă, ca să fie moştenirea mai rapidă. Agitatul farsor de la Ciucea, fusionat cu partidul antisemit al d-lui Cuza, a înveninat luptele politice din ultimul an, dând spectacolele de ruşine de la Suceava şi Mehedinţi. Directiva pe care a dat-o d. Goga, noului partid, a fost violenţa, teroarea, asasinatul. A transformat un organism politic într’o adevărată bandă, înarmată cu ghioage şi pistoale, căreia d. Goga îi mai da — în plus — armătura ca omnor, insultelor şi înscenărilor sale. Tot sgomotul, întreţinut cu măiestrie în jurul partidului naţional-creştin, nu a folosit la nimic. Un spor de câteva sute de voturi în judeţele în cari d. Cuza avea de mult un procent electoral apreciabil, şi atât. D. Goga nu şi-a sporit, în judeţele rămase în sarcina sa, cu nimic, voturile pe cari le-a avut. In schimb a împovărat partidul cu greutatea câtorva gesturi ale sale, dintre cari cele de la Berlin, de astă toamnă, apasă până la sufocare, organizaţia gogo-cuzistă. , Falimentul iluzitor este deci complect. Dar d. Goga, care e un suflet rău, înrăit şi mai mult prin acţiunea din ultimul timp, nu se gândeşte atât de mult la insuccesul său, cât la succesul altora. Apropiata succesiune la guvern a partidului naţional-ţărănesc, îl duce la disperare. Aşa ceva nu poate suporta d. Goga. Cum, toate ameninţările sale să se îi dovedit, fără efect? Prezicerile sale, să rămână iarăşi nerealizate? Când a „hotărât” d. Goga ca partidul naţional-ţărănesc să nu vina la putere, acesta totuşi să vină? In consecinţă, castelanul care ducea până ori puterea întreagă pentru sine, umblă acum s’o împartă cu oricine, numai să împiedice guvernarea naţional-ţărănistă. A imaginat o grupare a întregei opozii , fără naţional-ţărănism care să intre şi d. marşal Aveescu şi d. Iunian, şi d. Argetoianu şi d. Cuza, evident tot ghiveciul acesta sub şefia d-lui Octavian Goga, iniţiatorul. D. Goga s’a prezentat d-lui mareşal Averescu, solicitându-i colaborarea. Dulcea amintire a vremurilor de odinioară când castelanul era primul aghiotant al mareşalului, l’a împins pe drumurile Făgăraşului, cerşind o reconciliere. Primirea n’a fost aşa cum se spera deaceia cercurile gogo-cuziste desmint „ca ec.o i.” int e e e ea, deşi ea a avut loc. Din toaă combinaţia d-l i Goga s’a ales praful. Şeful d-lui Robu a pierdut şi ultima nădejde. Partidul naţional-ţărănesc va guverna cu toată opunerea d-lui Goga. D. A. C. Cuza publică in «Apărarea naţională» un articol despre «Soluţia internaţională a problemei jidaneşti». Ne-am repezit să aflam această... soluţie. D. A. C. Cuza se ocupă de 50 de ani de «chestie» şi nu-i găsise soluţia, fiindcă se poate numi «soluţie»... Madagascarul ? Articolul din «Apărarea Naţională» dovedeşte numai inalterabila vervă pamfletară a bătrânului profesor, odată cu progresul sclerozărilor inepitabile. D. Cuza vorbeşte de «mates», cum au ajuns Evreii să mănânce pâine nedospită in zilele de sărbătoare. Citează pe Egipteni şi pe Babilonieni. Dar unde este soluţia? «Nu vedem «soluţia internaţională»! Sate şi dascăli de V. LOVINESCU RADAŞENI I In „Apostolul" No. 2, 1936, revista învăţătorilor din judeţul Neamţ, am cetit, întâmplător, unfoarte important articol întitulat.Sate şi dascăli” întocmit de d. Gh. Tulbure şi publicat pentru prima dată în revista „Familia” care apare la Oradia. Articolul acesta, după ce l-am cetit şi de mai multe ori , se cunoaşte limpede că a isvorât dintr-o sinceritate mai mult decât surprinzătoare cu privire la cruda şi la nemiloasa realitate, la agonia în care se svârcolesc azi învăţătorul, şcoala şi satul, cei trei factori marcanţi care alcătuesc temelia, viitorul şi tăria ţării româneşti. Găsindu-l excepţional de interesant precum şi de o importanţă considerabilă în cadrul vitregiei vremurilor de azi, survenită de pe urma ruperii echilibrului social pen tru motive pe care autorul le descrie şi mai ales le zugrăveşte pas cu pas în tot cuprinsul expunerii sale, reproduc în întregime acest articol, nu şi fără oarecare adaosuri pe unde va trebui şi va fi de folos, cu bună nădejde, că fac un serviciu cetitorilor „Dreptăţii” precum şi tuturor susţinătorilor şi iubitorilor adevăraţi ai satului românesc şi ai locuitorilor lui. De altfel acest articol ar trebui răspândit cât mai mult cu putinţă, întrucât conţine toate elementele care alcătuesc un „reveil matin”, adică un casornic deşteptător pentru toţi cei chemaţi şi mai cu samă îndatoraţi să ajute efectiv şi real satul românesc, să-l scoată din besnă şi din primitivitate, organe fireşti, dar care din nenorocire dormitează adânc în sfere străine, unele în nepăsare şi altele în neştire. sa dau cuvântul d-lui Şi acum Tulbure. „A vorbi de sate, începe d-sa, însemnează a da la iveală anumite stări de lucruri profund întristătoare. A vorbi de dascălii satelor, însemnează a înfăţişa o tagmă de cărturari acoperită şi ea de aceeaşi tristeţă întunecată. Suntem un popor de sate, 85 la sută din populaţia totală a ţării. O spunem la toate răspântiile, de nenumărate ori, dar fără să judecăm mai departe şi să tragem consecinţele inerente, fireşti şi logice ale acestei mari realităţi, fără să dăm întâietate rezolvirii problemei satului, cea mai mare problemă de actualitate pe lângă care cu toţii trecem cel mult prin tangenţă. Da, e netăgăduit, e crudul adevăr. Vatra ţărănească este singura vestală păzitoare a formelor culturii noastre originale. Tot ce se cheamă „specificul etnic” este creaţiunea satului. Tot ce ne-a mai rămas ca bogăţie de suflet, comori de artă, de poezie, de credinţă şi de virtualităţi, toată această moştenire de veacuri, dăinueşte acolo, în căsuţele albe şi modeste de la ţară. Atăt timp cât oraşele nu sunt aşezări curat româneşti, grinzile de temelie ale statului românesc sunt satele, aşa că obiectivul firesc al politicii noastre de stat ar trebui să fie în chip firesc ridcarea satului, obiectiv care cu drept cuvânt este înscris şi urmărit de statul ţăurănesc al partidului Naţional-Ţărănesc. Şi totuşi, nimic n’a fost mai neglijat, mai uitat şi mai trădat în ţara aceasta cu cele peste 20 de partide politice, decât satul. Dovada? O avem în faţa ochilor pretutindeni unde ne vom abate prin lungul şi în latul ţării. E starea mizerabilă în care se găseşte satul românesc din veacul XX-lea. Din orice lăture l-am privi, socială, culturală şi mai cu seamă economică, satul românesc este o aşezare primitivă, un conglomerat de colibe daco-slavone, în care vestigiile civilizaţiei moderne sunt aproape invizibile. Cât priveşte aspectul ştiinţii de carte, satul nostru, satul românesc, constitue acea veche şi netrecătoare pată de ruşine, care ne dogoreşte obrazul, ori de câte ori vine vorba de cultura popoarelor. La rândul lor, cifrele statistice cu o elocvenţă uluitoare ne-o desvelesc în toată goliciunea ei. Din peste trei milioane de copii obligaţi să înveţe carte în şcoala satului, circa un milion şi jumătate haiducesc şi azi în codrul năstruşnic al analfabetismului. Cifra înfăţişează problema culturii săteşti în toată gravitatea şi răspunderea ei. Un milion şi jumătate de mici contrabandişti în flagrant conflict cu legea şcolară, însemnează:* a) Că copilul ţăranului, în proporţie până la 50 la sută nu simte nici setea dar nici binefacerile învăţătorii; b) Că şcoala nu-i interesează, nu-i farmecă şi nici nu-i poate strânge pe toţi la cuibul ei. Instrucţia noastră publică este desigur tânără întrucât abia e un veac de când avem un minister al culturii, care alcătueşte programe, face legi, regulamente şi dă directive toate acestea cam după aerul de la oraş şi prin nesocotirea mediului . (Continuare în pag. II-a) M. S. Regele, Președintele Moscvek și Marele Voevotî Mihai, în trifoana regală la A. N. E. F. . . • Cum era să-l întâlnesc pe dfranasovici la Olâneşil... „Ingeniozitatea“ prefectului du uaitea in fiunre Duminică iin ministrul uiiiteaia ifiiriitifc. turn socoteste0. aiiaiifiiiiM ia «eu* canina o naiabie electorala Duminica trecută era să am o surpriză. Fusesem vestit în R.Vâlcea. SSL la Olăneşti voia avea deosebita plăcere să mă întâlnesc cu d. ministru Franasovici, venit acolo «ca să împartă islazuri sătenilor din Olăneşti, Sărăcineşti, Tisa, Comanca şi Gurguiata». Am rămas surprins de această mare atenţie a d-lui ministru al comunicaţiilor, pentru sătenii din valea Olăneştilor, înaltele preocupări ale d-lui Franasovici lăsate pe, planul al doilea, în faţa nevoilor ţăranilor din Comanca. iată — îmi ziceam — maximum de generozitate liberală. In satul Olăneşti un trâmbiţaş gata gata să-şi plesnească vinele Hăţului suflând într’o trompetă, «duna lumea ca să primească pe d. ministru Franasovici ş» pe d. prefect Eugen Băcescu. Iar satrapul Olăneştilor, Costică Iliescu primarul în procese cu primăria,, pe nari şi le stinge singur ... sau în procese cu obştea, dar susţinut de liberali ca să se aleagă în obşte pentru a şi le stinge şi pe acestea, omul care terorizează întregul sat—ţinea calea oamenilor în drumul mare, ameninţându-i şi îndemnăndu-i să iasă în întâmpinarea «d-lui ministru» N’am crezut nici un moment in veracitatea ştirei aflată în R.Vâlcea. Ştiam doar că d. Franasovici avea pentru ziua aceia o altă misiune. Trebuia să plece în întâmpinarea preşedintelui Moschki Dar bieţii ţărani din Olăneşti, înşelaţi şi amăgiţi de liberali, de atâta amar de vreme, de unde aveau să ştie ? Totul era o farsă a prefectului Băcescu, intrat în panică pe urma succeselor partidului naţional-ţărănesc în alegerile comunale din Vâlcea. învins chiar în satul său, la fi orez, d. Băcescu desfăşoară o activitate de mistificare şi de teroare, care nu-i face existe şi care-l poate - --S mit- nnmii nnmiru /l/J extune^ la meseL mult mai mari ca cel dela Kortz. *’ Deci la capriciul prefectului Băcescu, d. Franasovici trebuia să fie Duminică la Olăneşti. De altfel prefectul de Vâlcea, aduce în fiecare zi câte un ministru în judeţul său. Recunoaştem — dat fiind numărul mare al miniştrilor liberali, — că ar putea aduce într’o zi tot guvernul, repartizând câte un ministru de comună. Ar avea de unde. Nu m'aş mira să-l văd avizând şi la această soluţie. «A fost» şi d. Angelescu la Horez Deocamdată, la 2 Iunie «s’a adus» în Horez, pe dr. Angelescu. Intr’adevăr, cu adresa No. 71 din 1 Iunie 1937, a revizoratului şcolar Vâlcea, învăţătorii şi directorii de şcoli din regiunea Horez, erau vestiţi despre acest eveniment. Iată adresa : Domnule Director, Mâine 2 Iunie, ora 6 dimineaţa PRECIS, veţi fi prezenţi împreună cu colegii d-voastră la şcoala primară din comuna Horezu, unde se va face primirea d-lui ministru dr. Anghelescu şi a d-lui director general Ghiţescu. De neexecutare rămâneţi personal răspunzător. Revizor şcolar: (ss) Mărăcinescu O manevră politică Inutil să adăugăm că d. dr. Angelescu nici n’a călcat prin Vâlcea. învăţătorii însă, din satele vecine Horezului, care se întâmplau să fie toţi ţărănişti şi cu alegeri fixate în comunele respective trebuiau concentraţi la Horez, ca să lipsească de pe teren în timpul alegerilor. Pe lângă îndepărtarea din comisie a adversarilor politici, chemarea pe centre a învăţătorilor avea şi alt scop. Toţi erau ameninţaţi de acest domn Mărăcinescu (a uitat păţania înaintaşului său Buricea?) cu mutarea în Basarabia, dacă nu votează cu guvernul. Ameninţări şi trucuri Prefectul Băcescu, poartă în buzunar o fiţuică pe care are câteva litere încârligate şi câteva semne cabalistice şi pe care o numeşte grav: «telegramă cifrată». Conform textului ei, POATE ARESTA PE LOC (e teribil prefectul ăsta) PE TOŢI FUNCŢIONARII PUBLICI — în special preoţi şi învăţători — dacă fac politică. Tot pe baza acestei telegrame miraculoase ameninţă cu arestarea pe cei ce critică guvernul pe tema scumpetei. Răţoelile d-lui prefect se petrec în faţa căpitanului de jandarmi, care-l însoţeşte pretutindeni şi care atestă spusele lui. Cu toate aceste acte disperate, ale prefectului intrat în panică, nimeni nu se intimidează iar liberalii culeg roadele unei guvernări nefaste, în toate manifestaţiile ostile ce li se fac pretutindeni. Ce sunt «vizitele» miniştrilor Epuizând «autoritatea şi trecerea» fruntaşilor locali, d. Băcescu s’a gândit să importe autorităţi extra judeţene De aci năstrușnica idee cu aducerea câte unui ministru, în fiecare Duminică, la Vâlcea. (Continuare in pag. lia) LUI INTERN Tineretul ţi «Măriri patriei Tineretul face parte din preocupările primordiale ale Suveranului, dedicăndu-i o grijă magnifică şi permanentizată. In cuvântarea rostită la Academia Română, cu prilejul recepţiunii ca membru al înaltului for de care s’a bucurat poetul, gânditorul şi dramaturgul Lucian Blaga, M. S. Regele Carol 11 a făcut o francă adeziune la generaţia tânără. A vorbit despre Lucian Blaga ca reprezentant al literaturii tinere cu o căldură comunicativă, cu o competenţă desăvârşită, şi cu un entuziasm care răsturnau carele multor prejudecăţi neghioabe. Nu s’a sfiit să vorbească despre anumite «licenţe», care nu pot întuneca, însă valorile moderne. Discursul de la Academia Română al Suveranului rămâne o pagină de antologie în ceea ce priveşte partea formală, un gest de elevaţie morală şi de preciziuni teoretice folositoare. In ziua Restauraţiei, Suveranul a mai rostit un însufleţit cuvânt pentru străjeri din care extragem: «unificarea naţională, au făcut-o generaţia dinaintea voastră; consolidarea acestei unificări, voi, generaţiile ce se ridică, aveţi datoria de a o împlini». Consolidarea României Mari este misiunea generaţiei care se ridică. Consolidarea nu se obţine prin zâzanie şi prin luptă între generaţii, ci prin colaborarea tuturor forţelor creiatoare într’un scop unic: folosul obştei. Iar această comunitate este una singură, după cum spune Suveranul: „România şi neamul românesc». Viitorul patriei se afă pe braţele tineretului. Conştiinţa misiunei istorice nu trebue să părăsească niciun moment acest tineret plin de vlagă, de proaspătă inteligenţă şi de voioşie. EXTERK toi to Iunie 193?2 1 . Taxele de francare plătite în numerar conf. aprobării Direcțiune Generale P. T. T. No. 64. Clarificări După cum arătam în cronica noastră de acum câteva zile, demersurile făcute de Marea Britanie, în acord cu Franţa, tind la o lichidare a conflictului germano-spaniol. Din ceea ce se scrie în ziarele englezeşti se poate vedea că numai prin asocierea Germaniei şi Italiei la acelaş punct de vedere se va obţine un câştig pentru liniştea în Europa. Şi anume , revenirea acestor ţări în comitetul de neintervenţie. Mai mult ca oricând, popoarele trebue să înţeleagă că o sdruncinare a securităţii generale trebue evitată. Sforţări pentru o înţelegere care să cuprindă in rândurile ei cât mai multe state, bineînţeles grupate după centrele şi situaţia geo-politică s’au mai făcut, este drept. Alarmismul, precum şi denaturarea unor situaţiuni limpezi, nu mai au căutare. Cine atacă sistemele de alianţe care asigură pacea este mai primejdios in clipa când foloseşte intriga şi minciuna. Aşa s’a întâmplat, în diverse rânduri, cu Mica înţelegere. Anumite cercuri interesate în ştirbirea prestigiului acestei realităţi politice, au răspândit sponuri de pe urma cărora s’ar fi putut crede că slăbirea alianţei este începută. Nu numai propaganda acelora cari s’au exilat prin atitudinea lor, răspândind din străinătate, cărţi şi broşuri ce cuprind atacuri împotriva Micei înţelegeri, — nu numai propaganda aceasta este astăzi înfrântă prin trăinicia blocului puternic din centrul şi sudul Europei, ci evenimentele apropiate desmint acţiunea duşmanilor păcii. Prin declaraţiile făcute de d. Stoiadinovici, primul ministru al Iugoslaviei o încredere şi mai mare se pune în Mica înţelegere, iar ţara vecină şi prietenă nouă dă încă odată o dovadă de ataşamentul faţă de statele care constitue, aici, o strajă permanentă in contra cuiburilor de alarmism şi tentativă războinică. C. N. N. Diversiunea Vaida d. Guvernul nu mai pontează în jurnul politic pe Goga. Nu mai este în formă. Azi se pontează pe d. Vaida. E momentul «diversiunei Vaida». L’au ridicat dela Valea Seacă, cu garderobă adecvată tuturor exhibiţiilor publice. Nu trebue să treacă festivitate fără prezenţa în primul rând a d-lui Vaida. Asta impresionează galeria politică care crede că se poate veni la guvern . Strunit de d. A. C. Cuza, d. Goga nu se mai poate manevra pentru orice compromisuri. E ancorat. , D. Vaida e disponibil. Are pasiunea disponibilităţii. Cuvântul de ordine al d-lui Vaida este: «Lăsaţi partidele să vie la mine». Sau: «Veniţi, veniţi, ca să venim». ; întrevederi interne şi externe. Tratative prin misiţi politici, recrutaţi din interpuşii guvernului. D. Vaida e pus să se ofere, îşi împlineşte cu frenezie şi graba această misiune liberală. E ultima etapă a intrigii liberale şi a diversiunilor menite să înlăture, dacă se poate, succesiunea naţional-ţărănistă. Un registrat de svonuri, de caimac de cafea, de ghicit în ceaşcă, de taifas, de mistere internaţionale, pune înainte pe scena politică persoana d-lui Vaida. Nu ştie nimeni cum ar face şi ce-ar face d. Vaida să apară un om al zilei, şi se izbuteşte o compromitere la care d. Vaida se lasă dus cu o agitată bunăvoinţă. Voturile finilor din Garda de fier n’au putut sălta din zădărnicie, formaţiunea fluvială a d-lui Vaida. N’a reuşit nici asta. «Indispensabilul» de la Valea Seacă oferă în van compromisuri oricui. Aportul d-lui Vaida în societăţile a-1 * — «-0 1« —w. „.. . .1 r„ „ (TnlMintio că«anonime politice pe care se oferă să le presideze este garanţia secretă, spusă la ureche: «dacă da, venim». D. Vaida are și portofoliu. A aranjat şi chestia telegramei colonelului La Roque. Totul e pus la punct. Şef de guvern deci ar fi, ar fi şi 11 miniştri, foşti, gata să mai fie. Mai trebue un lucru de nimic, — cel mai păcătos lucru: un partid cu cadre, voturi... încrederea masselor. E în căutare. Partidul liberal şi guvernul face oficiul de publicitate şi de reclamă. Cine vrea să vie la putere să se adreseze d-lui Vaida. Cheia de la Parlament şi de la Preşidenţie e în buzunarul d-lui Vaida. Pe hârtia de maculatură a unei anumite prese, d. Vaida e ca şi preşedinte de consiliu. — îi lipseşte numai un lucru de nimic: să şi fie. Manevrele d-lui maior Guţă Tătărăscu şi a plutonierului major, provenit din trupă rusească, d. Inculeţ, sunt în curs. Guvernul este intervenţionist de profesie. A pus la dispoziţie armament d-lui Vaida. d. Vaida a venit s’a dus până Suporterii stimulaţi strigă cu clacă aranjată: d. A Capitală; d. Vaida a plecat din Capitala. D. Vaida C'Lî^îl« o’n înţonc în la Chitila şi s’a întors. De ce s’a întors? Pentru «vânzare» sau «închiriere», fuziune sau colaborare, este o ofertă nouă cu program minimal, cu tarif afişat. Când s’a terminat turul partidelor politice, oricine, oriunde, poate avea o întrevedere cu d. Vaida. D. Vaida e «la vedere», întrevederile țin loc, după o anumită mentalitate, de orice suport politic. Se poate vorbi despre orice, numai întrevedere să fie. . . Dintre toate încercările liberale de a înlătura succesiunea naţional-ţărănistă, aceasta e cea extremă,... cea de pe urmă: «din versiunea Vaida».