Fulgerul, 1913-1914 (Anul 6, nr. 1-52)

1914-09-15 / nr. 46

ANUL VI, No. 46 (316) Un număr 10 bani. Luni 15 septemvre 1914 ABONAMENTE Pe an . Pe 6 luni 8 lei. ANUNCIURI Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul. ZIAR INDEPENDENT Apare în fie­care Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan­ cel-­ I v \v ABONAMENTE Pe an Pe () luni 8 lei ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul V» III 30 » » t yfcerţiuni şi reclame JîQ bani rândul.­­/• tx:/ *+ sjf w Pag. IV 20 b. rândul „ III 30n v Mirele României fi-va împăratul Românilor? Un zvon a dat sfară în ţară şi pare a se întări în credinţa poporului, anume că Regele nostru se opune a face război Austro-Ungariei, după cum cer interesele României, sub cuvânt că El, ca Hohen­­zollern, nu poate ataca pe un aliat al­­ împăratului german, care’i tot din fa­milia Hohenzollern. Acest zvon trebue să fie fals şi iată­­ de ce: Se ştie câ Hohenzollernii ştiu să fie cinstiţi şi să’şi ţie jurământul. Or, Carol I de Hohenzollern, când fu ales de Români ca Vodă, a jurat în faţa Corpurilor Legiuitoare că va apara in­teresele poporului român şi va păzi con­stituţia ţărei. Cum s’ar potrivi deci acest zvon cu­­ acel jurământ dat de un Hohenzollern ? Mai departe. Primele monede române bătute sub Carol I purtau inscripţia ,,Carol I Dom­nitorul Românilor“. Acest prim fapt al lui Carol I a en­­tusiasmat toată ţara şi tot neamul nos­tru, căci tot Românul văzu în acest Ho­henzollern pe înfăptuitorul viitoarei uniri a noastre cu Bucovina şi Transilvania. De atunci datează veneraţiunea nea­mului nostru pentru Carol I al Români­lor, adică a neamului întreg. Pe 1866 chiar, când Austria se afla în râzboi, Românii din Bucovina, deşertată de armata austriacă, aşteptau, zi cu zi, intrarea armatei române în Bucovina şi în Transilvania, cu Carol I în frunte, care i-ar fi auzit cântând : Frunză verde de nagară, Ce staţi voi tot la ho­tară ? Stăm, privim spre răsărit­­ Cum intra-va prea mărit, Cu oştirea lui română, In mult dulcea Bucovină,­­ Carol-Vodă mult iubit Şi de noi cu drag dorit, Pe flămândul Neamţ s'alunge Ce, de-un veac, acum i-ajunge Cât ne-a supt şi ne-a tot stors ! Şi chiar legea ne-a întors.­­ Alunga-l-ar, Doamne, Domnul,­­ Precum ziua-alungă somnul, Alunga-l-ar hăt şi bine, După cum i se cuvine, Peste ţări şi nouă mări Ca să-i piară urmau zări. Iar în Ardeal : Ghimeş, Ghimeş, tu, strâmtoare Fă-te largă cât o mare, Carol-Vodă să străbată, Pe Maghiarii să mi­i bată , Cu oştirea lui de zmei, Să mii lege în curmei Şi în ţapă să mii puie, Sau în ştreanguri să mâi suie, Ori pe roată să mai frângă, Stăpânirea lor s'o stângă, Pe Români să mai răzbune De durerile străbune, Că prea crud ne-au chinuit, Veacuri zeci ne-au siluit. împrejurările de pe atunci au făcut ca dorinţele Românilor din Bucovina şi din Ardeal să nu se realizeze. De-atunci au trecut 48 de ani de răb­dare şi de suferinţi a fraţilor noştri. Acuma se iveşte din nou prilejul că Austriacii şi Ungurii sunt în râzboi cu Serbii şi cu Ruşii. Armatele lor sunt biruite şi spârcuite, iar oştirile noastre, ca niciodată, sunt numeroase şi puternic înarmate. Românimea toată cere să eliberăm Bucovina şi Transilvania. Toată suflarea românească o cere în grabă, căci, tre­când prilejul de-acuma, fraţii noştri de peste Moina şi Carpaţi vor rămânea­earăş pentru viacuri în robie şi suferinţă. Faţă cu această stare de lucruri, este admisibil oare ca M. S. Regele Carol I să nu -şi ţie jurământul de-a apara in­teresele Românilor? Este de admis că El, un Hohenzollern, îşi va calea jurământul, aruncând asupra numelui de Hohenzollern ruşinea pentru viacul viacurilor ? Nu o putem admite şi nici n’o admi­tem, de­oare­ce M. S. Regele, actualul cap al familiei Hohenzollern, nu i în stare să arunce un blam asupra acestei fa­­miliii vechi şi de samă, ca, în viitor, alte popoare, cari­ ar voi să puie pe tro­nul lor o odraslă de Hohenzollern, să nu mai aibă încredere deplină că desti­nele lui vor fi conduse şi aparate cu toată sinceritatea şi cinstea. Altfel renumele Hohenzollernilor e în joc pentru totdeauna. Aceasta o va înţelege chiar şi împă­ratul Wilhelm II de Hohenzollern. Politica noastră şi Wilhelm Nebunul. E firesc ca fie­care bun Român să se intereseze de aproape, atât de po­litica internă, cât şi de politica ex­ternă a Ţărei sale. Din nefericire alegerile se fac la noi după poruncă, iar alegătorii vo­tează cu nepăsare candidaţii impuşi de guvern, care susţine că are toată răspunderea şi'n realitate nu răspunde de nimic, căci în rare cazuri s'a vă­zut un guvern dat judecăţei pentru abuzurile, hoţiile şi crimele ce le-a săvârşit, fie că nu vrea Regele, fie că noul guvern sprijină pe cel vechiu, pentru că toţi procedează la fel. Şi această stare de lucruri ne-a a­­dus în halul în care ne găsim noi astăzi. Cine-ar fi crezut vre­odoută, can a­­ceste grave împrejurări, se vor găsi miniştri gata săi provoace starea de asediu pentru a înăbuşi glasul popo­rului, silind scumpa noastră armată să meargă alăturea de Austro-Ungaria, în contra Rusiei, după placul Regelui, ca Moldova să aibă soarta Bucovinei şi Românii soarta Nemţilor? Şi totuş primul ministru, d. Ionel Brătianu, împreună cu satelitul său de la interne d. V. Morţun, au îndrăz­nit să spună în consiliul de Coroană că sunt de părere să se declare sta­rea de asediu, în loc să se decreteze mobilizarea. Dar M. S. Regele a contribuit şi mai mult la această stare de lucruri. In două rânduri consecutive, din cau­za neghiobiei oamenilor noştri politici, România a per­dut şi nu are astăzi ceia ce ar fi putut avea, dacă ar fi mers de la început împreună cu cele trei state­ balcanice contra Turcilor şi în urmă contra Bulgarilor, cari, zdro­biţi fiind cu desăvârşire, nu ne-ar mai fi ameninţat niciodată, pe când a­­cuma nu se ştie ce ne poate aştepta în viitor. A doua greşală este că nam de­cretat mobilizarea la începutul războiu­lui mondial şi am lăsat Rusul să o­­cupe Bucovina, pe care ar fi trebuit s-o ocupăm noi, iar acuma privim des­făşurarea acestor evenimente cu o de­plorabilă nepăsare, ca şi când ne-am teme să fim atacaţi din alte părţi, ca şi când Ţara noastră ar fi o pro­vincie germană, care nu poate face nimic fără voia împăratului Frantz­­Josef şi a lui Wilhelm Nebunul, care, pentru satisfacerea ambiţiunei sale personale­, a dus la măcelărie cea mai disciplinată armată din lume, nesoco­tind toate drepturile omului şi, călcând peste ori­ce consideraţiune de ordin moral, a violat neutralitatea Belgiei, a distrus oraşe întregi ca 'n timpul lui Nerone, şi s'a dedat la atâtea barbarii, încât istoria nul va putea trece la nemurire, decât, sub denumi­rea de Wilhelm Nebunul, cum l'am nu­mit mai sus. Fi-va ciuntită Moldova? Zvonuri neliniştitoare circulă, de o bu­cată de vreme încoace, prin lumea de la noi, zvonuri în jurul cărora s’ar părea că se caută a se crea o atmosferă. Se zice că, din actuala conflagraţie ce a cuprins aproape întreaga Europă ca o furie de nebunie, vom fi şi noi între cei chemaţi a plăti gloaba. Se zice că la răfuială socotelilor, Mol­dova va îndura o nouă ciuntire. Nu ştim ce temei trebue să punem pe aceste zvonuri, cari se pare că au pornit din anturajul unui om politic de samă, şi de aceea guvernul e dator să nu deie lămuriri asupra lor dacă sunt adevărate, pentru a şti la ceea ce trebue să ne aşteptăm, ori să le dezmintă în mod categoric, dacă ele sunt neadevărate. Oare bătrânii noştri când, cu atâtea sacrificii din partea Moldovei, au înfăptuit Unirea, făcut-au aceasta pentru ciuntirea moştenirei lăsată de străbuni, ori pentru mărirea şi înflorirea ei? Ar fi trist şi nemărginit de regretabil dacă istoria ar avea de înregistrat două ciuntiri a ţărişoarei nostre sub domnia lui Carol I de Hohenzollern. Espectativă Steagul nostru 'mpodobeşte — Vârful munţilor Carpaţi Şi'l privesc cu dor de ţară Scumpii fraţi. Dar se'ntreabă: „Cum oştirea, Ce 'i compusă din eroi, Stă de-o parte şi nu zboară La război? „Ce 'să fie? Ce putere Poate­ opri acest avânt? Oare nu'i nici o dreptate Pe pământ?" E. Cum a fost în opoziţie? Cum e la guvern? Acel care anul trecut făcea mai multă gălăgie şi aducea mai multe încriminări guvernului de atunci că tergiversează şi că nu intră mai răpede în acţiune contra Bulgariei, era d. I. I. C. Brătianu, şeful partidului liberal şi şeful guvernului de azi.Acela care lucrează la îndepărtarea pentru cine ştie căte decenii — dacă nu pentru vecinicie — a idealului nostru naţional , de a ne vedea toţi Românii strânşi într'un mănunchiu, şi care, făcând cor cu încă vr'o 5-6 inşi, adulatori ai Palatului, pentru a zădărnici pornirea întregului po­por românesc spre realizarea acestui i­­deal, este tot d. I. I. C. Brătianu. D-sa nu găsea cuvinte prin cari să zugrăvească ticăloşia guvernului din anul trecut, lipsa lui de patriotism, slugărnicia cătră Palat, îndrăzneala periculoasă de a se pune de-a curmezişul mişcărei po­pulare, urmând indicaţiile de la Viena, în concordanţă cu ale Regelui Carol, prietenul împăratului Franţ Iosef. Astă­zi, d-sa, fiind la guvern, a făcut scapare pănă acuma nu două, ci nouă trenuri cari să fi dus ţara spre mărirea renumelui bun, de care începuse a se bucura printe celelalte ţări din Europa, iar neamul spre întregire şi afirmare că poate fi un cineva pe lumea aceasta şi de care să se ţie socoteală. Şi aceasta a făcut-o pentru a măguli pe Regele Carol, pe care pare că-l inte­resează mai mult soarta Germaniei şi a Austro-Ungariei, de­cât cea a ţărei peste care domneşte. A făcut d. Brătianu această fărădelege, şi a făcut-o în numele partidului liberal, al căruia şef este, compromiţândul ast­fel în ochii românimei întregi şi distru­­gându-i tot prestigiul de care se bucura pănă acuma, de­oare­ce era socotit că î i reprezenta mai bine toate aspiraţiile şi că e în putinţă a­ i le aduce la înfăptuire. Cine din acest partid s ar fi putut aş­tepta la o aşa de mare desiluzie asupra atitudinei şefului său ? Cine şi-ar fi putut închipui că acest om, încă tânăr, plin de vigoare, căruia partidul cel mai nu­meros şi mai cu autoritate în ţară i-a încredinţat conducerea, să şovăiască şi să se plece pretenţiilor străine de cele mai vitale interese ale ţărei şi neamului nostru ? D. Brătianu, prin felul de a se fi pur­tat, a derutat complect marea opinie publică asupra adevăratei situaţii în care­ a pus ţara, a enervat-o pănă într’atâta, în

Next