Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)
1886-06-10 / nr. 128
REDACŢIUNEA ŞI ADMINSI RAJIUNEA ! BRAŞOVÎI, piaţa mare Nr. 22, ,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe um ană 12 fior., pe şese luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate: Pe ană 40 fr., pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. TRANSILVANIEI. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. A N U N C I U R I L E : O seria garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicat Sorlgert eefranaste nu primeaou. — Banuscripts nu se retrimită. ANULU XLIX. H= 128. Luni, Marţi 10 (22) Iunie. 1886. Braşovu, 9 Iunie 1886. După o pausă foarte îndelungată s’a deschisă în cele din urmă astădi în 8 (20) Iuniu congresulu naţionalu-bisericescu alu Metropoliei grecoorientale române din Transilvania şi Ungaria. Deşi congresulu se întrunesce târziu şi într’unu timpu neprevedutu în statutulîi organică putemă se resuflămă ceva mai uşoră, căci mecanismulă constituţională ală bisericii, care părea că a stagnată cu totulă, îlă vedemă puindu-se earăşî în mişcare. Multă mai uşoră amă răsufla însă déca amă avea convingerea, că în timpulă îndelungată ală stagnaţiunei s’a produsă o reacţiune sănătosă între aleşii bisericei. Veseli amă fi şi liniştiţi amă privi la viitoră déca amă fi convinşi, că în sînulă fruntaşiloră bisericei române greco-orientale s’a săvârşită ună felă de cristalisaţiune, grupându-se toţi câţi suntă devotaţi în inima loră binelui obştescă în jurulă mariloră principii, ce pretindă respectarea şi apărarea libertăţii eclesiastice şi o energică, armonioasa şi zeloasa conlucrare pentru redicarea vonei bisericei şi înaintarea puternică a scopurilor ei religiose, culturale şi umanitare. Credemă, că nimeni nu va fi surprinsă aflându, că după cele petrecute pănă acum în sînulă bisericei nu putemă nutri acésta convingere. In ceşti din urmă cinci ani deSile amă întâlnită multe nobile stăruinţe, fapte şi aspiraţiunî în cercuri mai mici ale activităţii bisericesc!; dar aceste sporadice apariţiunî n’au putută ascunde dinaintea ochiloră noştri stagnaţiunea generală de care a fostă cuprinsă întrega metropoliă, în urma neajunsuriloră conducerii superiore a trebiloră bisericesc!, a neînţelegeriloră dintre fruntaşii preoţi şi mireni, şi în lipsa unui puternică motoră în viaţa constituţională a bisericei. Nu numai odată ni s’a înfăţişată tocmai în sferele mai înalte ale bisericei dureroasa privelisce a rivalităţilor personale, cari făceau ca cei chemaţi a fi sterpulă şi razimulă vieţii constituţionale să-şi petrăcă scumpulă timpă în lupte seci personale, în urmărirea unor vanitóse preocupaţiuni individuale, scăpându din ochi marea ţintă* cătră care trebue să nnsuésca toţi şi care trebue să unésca pe toţi. Nici că putemă spera că voră înceta aceste neajunsuri, pe câtă timpă aleşii bisericei voră fi stăpâniţi mai multă de consideraţiuni cătră una sau altă persoana influentă, de care îi lega nisce interese trecutoare momentane şi pe câtă timpă nu voră fi pătrunşi numai şi numai de marele principii ale libertăţii şi ale progresului în biserică. Nu va înceta răulă în biserică, pănă ce nu se voră uni toţi fii ei cei buni şi devotaţi dumneizeesciloră ei scopuri, cu nobila decisiune, ca să-lă stârpescă din rădăcină, abnegându-şi orice interese particulare. Să împlinescă 16 ani de când biserica română greco-orientală din Transilvania şi Ungaria se bucură de aşectămintele ei actuale constituţionale , şi în acestă lungă intervală nu s’a aflată o mână de oameni, cari, stabilindă ună programă bisericescă corăspumjătoră scopuriloră înalte, la care trebue să ţîntâscă gândirea şi lucrarea tuturoră fiiloră bisericei, să pună capătă neînţelegeriloră şi să creeze astfel o ună puternică stavilară în contra oricărei uneltiri duşmane. Ori câtă de gravă ar fi situaţiunea bisericei în momentele de faţă, ea ar înceta de-a mai fi ameninţătdre îndată ce fii săi s’ar grupa în jurul principieloră esistenţei sale, lăsândă la o parte orice considerațiuni personale, îndată ce s’ar forma în sînulă ei acelă sîmbure sănătosă de sine stătătoră, care să îndrepteze întreaga activitate bisericească şi școlară pe calea cea adevărată şi să dea spiriteloră acelă aventă nobilă Indisposiţiunî în Germania. Par’că n’ar fi lucru curată, în Germania cresce vecienda cu ochii indisposiţiunea faţă cu Francia. „Norddeutsche alig. Ztg.,“ organulă cancelarului germană, revine regulată asupra relaţiunilor dintre Germani şi Francesi şi totdeauna găsesce, că Francia rău se poarta şi că în urma aceasta indisposiţiunea în Germania cresce neîncetată. Zilele aceste numita fată accentuază din nou ce pericule ameninţă pe toţi străinii şi mai alesă pe Germanii locuitori în Francia de când s’a publicată legea contra spionagiului a lui Boulanger. „Kölnische Zeitung“ suflă în acelaşi cimpoiu, asigură însă că, deci disposiţiunea Germaniei faţă cu Francia a devenită aşa de duşmănoasa, causa nu este espulsarea prinţiloră. Germania a privită cu indiferenţă la aceasta afacere, deoarece ea a fostă considerată ca o afacere esclusivă francesă. Causa indisposiţiei este, că încetulă cu încetulă s’a convinsă Germania, că Francia este duşmana ei şi că deocamdată vrea să rămână în toate împrejurările duşmana ei, şi că de aceea o disposiţiune amicabilă cătră Francia nu se unesce cu demnitatea unei mari împărăţii. Va sosi poate o discontinuă Gazeta de Colonia, din care Francesii voră ajunge la cunoscinţa, că şi-au stricată numai sieşî prin agitaţiunea lor, necurmată contra Germanilor, în cei 16 ani din urmă, care a fostă întimpinată din partea Germaniei cu o îndelungă răbdare ne maipomenită. Pănă atunci însă cu greu se va putea aştepta ca disposiţiunea Germaniei faţă cu Francia duşmană să se schimbe. Cestiunea espulsării prinţilor n’are de-a face cu ea, mai alesă după ce e constatată, că Orleaniştii pară a-şi fi propusă se emuleze cu „patrioţii lighişti“ în în ura contra Germaniei. Negreşită că numai indisposiţiunei ce domnesce în Germania contra Franciei este a i se atribui faima, că corniţele de Paris a voită să dea ună împrumută de 40 milioane franci răposatului rege ală Bavariei Ludovică II, deci acesta va asigura neutralitatea Bavariei în casă când Francia ar ave răsboiu cu Germania. Vede fiecine tendențiositatea acestei faime menită numai d’a nutri indisposițiunea Germaniei. Semne periculose ale timpului, fără de care viața în biserică ai amorți cu timpulu de tată. In fața acesteU^jajicerințe nu putemă ave o dorință mai f^^wfîeVU^fită, ca congresulă, ce s’a întrunită nf£Ü k .mia B. să fiă la înălţimea sântei sale misiuni] şi să apuce pe cărarea cea dreapta, singura care poate asigura esistenţa bisericei şi interesele de cultură ale poporului română ! Ludovicii II regele Bavariei. (Coresp. part. a »Gaz. Trans“) München, 15 Iuniu 1886. Istoria regilor cu greu va avă o pagină mai tristă ca aceea a regelui Bavariei, Ludovicii II, care a domnită în acestă stată 22 de anî, şi şi-a finită viaţa în modulă celă mai tragică. Acestă rege, care cu 16 ani mai nainte a stăruită dintre toţi principii germani mai tare pentru uniunea Germaniei, care vă și va fi lăudată în tote timpurile de păna scriitorilor germani pentru mărimea patriotismului său,—era dotată cu cea mai vie fantasiă pentru artele frumoase și în speciă pentru musică. Acestă rege atâtă de sentimentală, nefericita în primula seu amoră ca monarehă, a rămasă necăsătorită ; elă trăia de mulţi ani cu totulă retrasă de sgomotulă curţii şi de membrii acestoră familii vechi domnitare, căutându şi liniştea şi satisfacţiunea sufletului său in palatele sumtuase ce le-a edificată, ale cărora întocmiri, de ună farmecă magică, mai curăndă pară a fi locaşulă unoră fee, decâtă ală une' fiinţe pământesc!. Regele Ludovică, în cele mai multe privinţe a fostă imitatorulă lui Ludovică XIV, când tată lumea creştină serba sântele Rosalii, şi-a finită viaţa lui poetică în modulă celă mai prosaică şi demnă de compătimită! Manifestulă principelui Luitpold, unchiulăi său, ce anunţa boia regelui şi introducerea regenţei, conformă constituţiunei, a produsă o adâncă consternaţiune între cetăţenii capitalei, dintre cari mulţi erau şi suntă de părere, că regele nu ar fi fostă nebună. Dar ce se facă, patru medici pe furişă, îmbrăcaţi în vestminte de servitori de curte, s’au strecurată pănă în apropiarea regelui, l’au observată şi l’au declarată nebună incurabilă. Cu subscrierea acestora şi a miniștrilorfi e provătjută faimosulă manifestă ală principelui Luitpold. Pașii comisiunei, carea avea să anunțe regelui introducerea regenței și declararea lui de smentită, suntă cei mai condamnabili. Comisiunea ajunse seara în castelulă celă vechiu, cretjendă că regele ar fi acolo. Contele Holnstein, prin răspunsul ei bruscă, că acum nu mai are să porunceasca regele, a trădată totă planulă. Iute servitorulă alergă în noulă paiață la regele, înpărtășindu-i cuvintele lui Holnstein, că de acum înainte nimenea nu are să asculte de rege,’ci de principele Luitpold. Regele nu avea pe lângă sine decâtă puţini servitori ; aceştia şi cu gendarmeria din Füssen, mnă orăşelă din apropiere, s'au pusă în stare de apărare cu puşcile încărcate şi cu baionetele întinse. Joi diminaţa, în 10 Iuniu, ajungândă contele Holnstein la paiaţă, fă numai decâtă prinsă şi băgată la recure, ceilalţi membrii ai comisiunii, nefiindă lăsaţi în castelulă celă nou, s’au reîntorsă orăşî în castelulă celă vechiu, unde îi aşteptau vr’o 15 gendarmî; astfelă fură escortaţi la palatulă celă nou, unde fiecare fă închisă în odaiă separată. In mare pericolă se aflau aceşti ospeţî neînvitaţi; abia sera târejiu, după ce a fostă ajunsă proelamaţiunea şi acolo, au fostă liberaţi şi au fugită, lăsându-şî bagagele la paiaţă fără de a da faţă cu regele, mâncândă pământulă. Furia poporului, ce s’a adunată în giurulă iubitului loră rege, era mare. S’a telegrafată după ună batalionă de soldaţi din Kempten şi în alte locuri, dar prea târejiu, nimenea nu a mai dată ascultare regelui, nimenea nu i-a sărită în ajutoră; soldaţii, cari i-a avută la disposiţiune, au trecută pre partea contrariloră, servitorii lui au fostă seduşi, telegramele regelui şi toate ordinaţiunile nu se espedau, atjutantulă lui fă făcută prisonieri aşa câtă nefericitulă rege fiindă numai la doi servitori avisată, s’a retrasă în apartamentele sale, acolo s’a baricadată şi multe ore s’a apărată. Scrrile acestea au produsă în capitală şi în totă regulatură cea mai mare indignaţiune, aderenţii regelui cresceau din minută în minută, astfelă că ministrulă preşedinte de Lutz, acelă bărbată pe care regele în contra tuturoră atacurilor oposiţionale l’a ţinută la putere mai bine de 16 anî, să se fi esprimată: „Ce va fi de noi, deci regele va da o contra proclamaţiune!« Curatură adevără rusé s’a ţinută ascunsă: telegramele oficiale anunţaseră că regele s’a predată, s’a supusă voinţei şi decisiuniloră celoră ce l’au incungiurat. Ele spună că regele de bunăvoiă s’a decisă se părăsăscă acelă castelă și să se ducă în »castelulă Berg« de lângă laculă Starenberg. Acolo erau toate pregătite pentru acestă monarchă nefericită. Telegramele anunțaseră că regele în decursulă întregei călătorii s’a arătată liniscită, a salutată și conversată forte afabilă cu sătenii pe undea trecută şi Vineri. Sâmbătă şi în primafi a Rosaliilor, a conversată multă cu Dr. Gudden, directorulă institutului alienaţiloră de aci. Regele a cerută ajutorulă imperatorelui germană. O versiune e că regele când se apăra în baricadele sale se fi strigată adeseori cuvântulă: „trădare 1« Da, acestă rege idealistă, amărîtă până în adânculă sufletului său, nu a putută multă timpă suporta miserabila lui sarte. Duminecă in ziua primă a Rusaliiloră, pe la 63/*