Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1890 (Anul 53, nr. 1-24)
1890-01-28 / nr. 23
Braşovu, 27 Ianuarie st. v. Cunoscem acum fetulă cea resărită din creerii ministrului de culte şi instrucţiune publică, a grofului ungurescă Csaky, proiectul de lege despre Kişdedovurî. Ce suntă Kişdedovurile au aitată cetitorii noştri din numerii premergători de Duminecă ai „Gazetei “. Ce scopă au Kisdedovurile potă se afle acuma chiar din gura acelora, cari voră se le pună în fiinţă. Foia de căpeteniă a stăpânirei unguresc! „Nemet“ din Pesta, publicândă în Nr. 33 dela 3 Februarie st. n. proiectulă de lege din vorbă, alcătuită de d-lă Csaky, îi face următorea introducere: „Trei interese mari naţionale „mulţămesce acestă proiectă de „lege şi în trei laturi elă ne va „aduce mari isbende. Celă dintâiu „interesă mare naţională este in„teresulă obştescă culturală ală „crescerei poporului, ală doilea este „interesulă de poporare, al treilea „este interesulă naţională, sau se „o spunemă verde, interesulă ma..ghiarisării... O estraordinară în„seninătate posede acestă proiectă „de lege pentru marile interese „naţionale ale maghiarisării. Căci „dacă este cu putinţă pe vr’ună teremă magii iar isar ca liniştită şi pochrinică, atunci acesta este teremulă „asilului de copii, ală Kisdedo„vuriloru, unde micii prunci ai „naţionalităţilor„ nemaghiare îşi „însuşescă jucându-se limba statului şi întră deja pe jumătate „maghiarisaţî in şcolele poporale, „cari apoi severşescă opera assimilării naţionale. Ce succese strălucite putemă ave pe acestă te„râmii, ni-o arată reuniunea de „cultură din Ungaria de susă, ale „căreia Ingrijitoare naoşe maghiare, „intrebuinţândă în comune cu to„tulă slovace numai şi numai „limba de propunere maghiară, „au dobândiții resultate aproape „de necrefiată în maghiarisarea fragedei generațiuni"1. Mai lămurită nu putea se ne arate foia ungurâscă, ceea ce plănuescă în contra Româniloră, Slaviloră şi a Germaniloră din Ardeală, Banat, şi Ţara ungurescă despoţii dela putere cu aşefiămenteulă Kişdedovurî loră, pe care voră se lă introducă ea aşefiămentă de stată. Prin îngrijitoare şi dăscălite unguresc],rice ei, voră putè maghiarisa „liniştită şi pacinica“ pe copii Nemaghiariloră dela 3—6 anî în Kişdedovurî celă puţină pe jumătate, aşa că după aceea întrândă în şcolele poporale şi fiindă constrînşî a învăţa de rosta acolo geografii unguresc!, ca aceea ce a scris’o de curendă Reuniunea înveţătorâscă maghiară din comitatulă Bistriţă-Năseudă*), se fiă maghiarisaţî pe deplină. „Nemzet“ se provocă la succesele strălucite, ce pretinde că le-ar fi dobândită îngrijitârele dela asilurile de copii unguresc înfiinţate în câteva comune curată slovace din Ungaria de susă. Bieţii Slovaci abia s’au reculesă de mâhnirea şi durerea, ce le-a pricinuit’o barbara încercare a maghiarisătorilor, de-a răpi copii slovaci dela sînulă mameloru loră şi a-i da spre crescere cismariloră unguri de pe la oraşe şi acum trebue se audă, că în câteva comune locuite de neaoşi Slovaci îngrijitorele Kisdedovuriloră unguresc facă progrese în despoiarea copiiloră slovaci de seinţulu şi obiceiurile loră naţionale. Nu totă aşa de norocoşi suntă maghiari satorii cu încercările lor. *) A se vedè mai josu articulula întitulată „O geografiă nouă“, de-a despoia pe Români de naţionalitatea loră. Ei singuri o mărturisescă, că cu Românii nu-o potă scote la cale nicidecum. Suntă prea încăpăţînaţi aceşti „Valahi“ şi nu voră se înţelega fericirea ce i aşteptă dacă se voră face Unguri. Aşa se plângea cilele trecute „Kolozsvár“, că o comună românâscă (numele nu ni’lă spune) n’a voită odată cu capulă se primască ajutorului de 50 fl., ce i l’a oferită „Kulturegyletulă“ pentru ca se-şî facă unu asilă de vară, unde copii dela 3—6 ani se fiă îngrijiţi pe timpul aceloră trei luni de vară, când ţăranii suntă ocupaţi cu lucrulă câmpului. Notarulă de cercă a adunată pe fruntaşii satului şi le-a vorbită cu însufleţire despre Kişdedovo, ce voiesce se li’să înființeze Kultureggletulă. Der nici nu şî-a căscată bine gura, când cu toții au strigată: „Nu ne trebue ... nu ne trebue banii nimelui; acela care ni i-a dată acuși îi va trage arășî de pe spinarea nastră; îngrijască fiăcare mamă de copilidă ei și unii încrédu altuia.. . . .“ Aşa, ne spune foia ungurâscă, au vorbită fruntaşii acelei comune. Şi sciţi ce le fiice pentru acâsta? Le fiice că’să risce idioţi, că nu suntă copţi spre a înţelege pe Kossuth şi veaculă ală 19-lea, că loră nu le trebue şcolă, că nu voiescă se se împămenteneze în mijloculă loră o viaţă bună şi frumosă ungurâscă, „căci atunci nu voră mai putâ tura, nu voră mai putâ bâ, nu’şî voră mai putâ ocoli munca şi nu se voră mai putâ plânge în contra stăpânirei maghiare, ci voră afla că tóate suntă bune dacă e omulă muncitorii“. Aufiiţî mişeliă! Cum voră se îngrâscă pe bravul ă nostru poporă din a căruia muncă s’au îmbogăţită grofii şi baronii unguresc! din Ardală! Dar apoi Kulturegyletiştii se laudă, că au câteva sute de Kisdedovuri şi statulă le înfiinţază mereu la şcole din visteria lui, la care contribuimă şi noi Românii cu dări grele, la ei si împământenită dar „cultura“ ungurâscă, cu care voră să ne îndope. Suntă ei de aceea mai buni ca noi? Nu se mai fură, nu se mai bea, nu se mai ocolesce munca în mijloculă loră? Der sutele de defraudări de bani publici, ce se descoperă mereu, cine le facă, totă Valahii dela sate? Cine’și cheltuescă averile în jocă de cărţi şi cu chelneriţele şi lăutarii de prin birturi, totă numai Valahii dela sate? Şi cine strigă a fii mai amară în potriva stăpânirei unguresc!, ca aceia cari suntă adăpaţi de ideile lui Kossuth? Nu fieu, Româniloră ţărani nu le trebue şcole şi Kişdedovurî, ca se li se înstrăineze întrînsele copiii de limba şi legea românâscă, ci le trebue şcole şi aşeftăminte românesci, cari se le potă fi spre folosă şi se potă împământeni în mijloculă loră o viaţă în adeveră bună şi frumosă. Nu este dor „corupţiune“, ceea ce fiice „Kolozsvár“, că „isvoresce dela popii, fruntaşii şi mai alesă dela, bărbaţii aceia români cari cetescu dianulă loră „Gazeta“, ci este sfânta iubire pentru limba şi neamulă loră, este consciinţa muncei drepte şi a jertfeloră aduse pentru patria loră strămoşască, este glasulu dreptăţii şi ală libertăţii popoarelor, dela capetulă veacului al 19-lea, ce-i face se arunce câtă colo arginţii lui Iuda, cu cari se’ncarcă a le corupe sâmţulu şi ale învenina viaţa cei dela Kulturegylet. Şi nu este ună „pecată de morte“, ce l’amă severşită noi cei dela „Gazetă“ — cum fiice „Ko FOILETONULU „UAZ. TRANS.“ TISEI STJICEI. poveste, ile E. Eichler. Multă este de atunci, dâră de când a făcută Dumnezeu lumea. Atunci, de multă adecă, plecară în lume trei surori, ca să cerce inimile oamenilor. Cea dintâiu, frumosă ca ciorile ,și dulce ca sora, era lină chipa de fecioră cu obraji rumeni, cu ochi vineţi ca crearea, şi purta pe sînu-i fragedă rose şi „nu mă uita!“ Cea de-a doua înfăţişa unu tablou măreţă, el în minunata ei mână ţinea mă crinii albă. A treia era o femeiă încărunţită. Faţa şi fruntea îi era încadrată cu niste bucle albe. Blânda ei înfăţişare deşi te făcea so creep, că multe au trebuită să trecă peste ea, totuşi în ochii oamenilor de inimă ea se vedea a fi cea mai frumosă. Cele trei surori erau: Iubirea, Virtutea şi Bunetatea. Deosebite, ca şi înfăţişările lor, le era şi voia şi dorulă şi toate gândirile, ce le hrănia suflet,ură loră nepătată. Iubirea voia se stăpânescă. Virtutea se imbunetateascá. Bunătatea se ajute. Intr’o di câteși trei surorile ședeau în jurulă unei mescioare din palatulă loră de flori, împărțindă sorții lumei. Era cătră seră. O dulce adiare mișca exengile teiloră de-alăturea palatului, şi linila fâşiită de frinde umplea de dulci visări împrejurimea. Cum şedeau surorile aşa câteşi trei în jurul meseioarei, de-odată dise Iubirea : „Noi trebue să ne despărțimă acum, iubitele mele surori, care încătrăn va vréa să-şi ia calea ei. Să mergem, căci isvorulă de vieță, celă ce îmblândesce marea şi deşteptă din peşterile loră furtunile, acela ne va avea de grijă, dar se umblămă pănă atunci, pană când căile nóastre cotite se voră uni întrunii- punctă. Numai astf’el, întemplându-se chiamarea nóastra va fi împlinită. Şi împlinită fiindă odată chiamarea nostră, ne vomă pute erăsî întorce la locală de unde amă plecata şi întorcendu-ne să ne legănămă veciniei pe tronurile nóstre de aură.“ Apoi se despărţiră. Iubirea călătoria asemenea unui triumfă pomposă. Lumea de pretutindeni i se închina, toţi o salutau şi toţi din tote părţile o primiau cu braţele şi cu inimile deschise, cu voiă bună şi cu omagială cuvenită. Ea pretutindeni întâmpina iubire fierbinte şi nefăţărită, iubire cu credinţă neschimbată, iubire tare şi curagiosă, şi toate piedecile din calea ei se sfărîmau ca spuma de tortură, şi se’mprăştiau ca fumulii de ventă. Iubire ’n colibă,iubire- paiaţă, iubire’n singurătate, iubire în tată locuia, fiă ascunsă, fiă văduvă. Şi totuşi ea nu era îndestulită. „Vai!“ se tânguia adeseori, „eu nu mă simtă în desăvârşirea mea cea mai înaltă“. Cu Virtutea şi cu Bunătatea ea se întâlnia adeseori, dar căile lor se lămuriau într’o clipă. De câte-ori nu sta lângă iubire mândria şi deşertăciunea, de câte-ori neîndurarea in locă de bunătate ! Intr'o di ajunse Iubirea lângă o vale încântătore, ce era încunjurată de cele mai luminate racle ale soarelui. I se părea, că înaintea ei s’a asedat o raială. Ună limpede păreaţă şerpuia de-alungul bogatelor câmpii; ţărmurii lui erau încununaţi de-o nespusă frumuseţă. Sburdalnicii fluturi sburau de pe o flore pe alta, paserile cântau în crânguri imnuri Tatălui cereseu şi aerul era încărcată de cele mai îmbătătore miresme. Iubirea se legăna zîmbitore prin micula raiu. „O, decă ar fi valea acesta a mea, aşeda-mi-a,şi aci împărăţia şi a aşi locui aici pentru totdeuna“ dicea ea oftânda deşi şi tremurători!, împrăştiinda rose pe valurile argintii ale porcului. Vru să plece mai departe. De-odată însă observa într’o mică depărtare o ființă omenească stândă sub unateri, care-și întindea înfioritele crengi departe peste oglinda apei. Era o figură femeiască așa de gingașe, așa de ideală, care îngenunhia cu fața ascunsă între palme, simțindu-se sau în culmea fericirei, seu în adâncul durerei. Iubirea merse totu mai aproape, mai aproape de ea și simți numaidecâti!, că ea a sguduito pe tânăra fecioră. Dincolo de-a lungul celuilalt, Hennn se plimba una tineru placuta, alăturea c’o voiosă copilă... Tu gingașe drăgostiri risurile lor, treceau ca una fulgera peste apa părăului la țărmura dinpotrivă storcendu gemete amare din pieptură (30TTTlv£E^"Cr IDE ETTIMEISIECJL) „hiaMt*" ese in fiecare fii. unaamic pentru Austre-Oiirns: }'». umană 12 fl., pegeseluni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. i'suiu Mito si străinătate: p'e unu ano 40 franci, pe sc»» iuni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se pronuneră la toate oficiele poştale din întru şi din afara şi la doi. colectori. Aponamentulu pentru Braşovu .a administraţiune, piaţa mar» Nr. 22, etagiulu I., pe unu. ano 10 fl., pe șase lunî 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu !» casă. Pe unu ană 12 fl. pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl-Ună esemplaru 0 cr. v. a. seu lo bani. Arătă a)) atiamentel« câtă fi inserțiunile suntă a ** plăî.» înainte. RiacCtiMM, AiireistrațiMea si tipografa: CRASOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisorii nefrancate nu se primesca. Manuscripte nu se retrimită ! Birourile de auuneiuri : Braşovi, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescă în Viena Sudolfu Mosse, Maasenstein & Vogler (Otto Maas), Heinrich Schaleft, Alois Berndl, M. Enkes, A. Oppelik,J Dannsberg; în Budapesta: .4. V. Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; inFrankfurt: O. L.Daube; in Hamburg : A. Steiner. Prețul inserţiunilorfi. o seria carmonda pe o colina b cr. 0 80 cr. timbru pentru r» publicare. Publicări mai după tarifa și învoială. Reclame pe pagina ITI-n •* tftimă 10 cr. v. a. san 'H1 bani. Nr. 23.—Anulă LIII. Brașovă, Dumineca 28 Ianuarie (9 Februarie] 1890.