Glasul Bucovinei, iunie 1930 (Anul 13, nr. 3239-3259)

1930-06-01 / nr. 3239

flăONfictENTUL: p» MR «a 800Iti, pt ‘/i an 300 tel, pe trei luni 150 lei, pentru tân&l itâ&t; ps a» 300 lei, pe V» an 160 lei, pe trei Luni 90 Htmd numărul de Duminică, pe un an 120 lei, pe V* M W iei, pe trei luni 35 lei Pentru Cernăuţi ziarul trimis acasi prin curier, lei 65 lunar. Pentru străinătate pe un an 1300 lei, pe un, an 700 lei. Propie se fac la sediul ziarului. Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada lancu Piondor Nr. 33 ANUNŢURI Şl RECLAMĂ­M după tarif şi se primesc la *#«► a ts&amtk; Strada lancu Piondor No. 33 interiorul ziarului m urci teza cu 50%, fwaî de Judecată In Cernăuţi. Se primesc numai articole Iscălite. Manucrisele nu se Înapoiază. Un prieten de zile grele (V.) Vizita pe care ne-a făcut-o d. Ulric de Saint-Aulaire, ne reaminteşte cea mai zguduitoare pagină a istoriei noastre naţionale. Ambasador al Franţei viteze şi ge­neroase pe lângă guvernul român, atât în timpul neutralităţii României, cât şi în timpul războiului nostru de întregire na­ţională, d. de Saint Aulaire a fost un bun sfătuitor şi un prieten bun şi mare al bărbaţilor de Stat români, cari au pre­gătit lupta pentru izbânda gândului nos­tru celui mai scump. La Iaşi, după nenorocita retragere a trupelor româneşti pe graniţele Moldo­vei, d. de Saint-Aulaire a fost un razim puternic al sbuciumului nostru. Nobil şi desinteresat d-sa s’a identificat cu ma­rile noastre interese, punând în ajutorul luptei noastre de epopee tot ce situaţia sa şi tot ce sufletul său mare putea să ne dea. Franţa era aliata noastră cea mai sinceră, cea mai ajutătoare. Dar Franţa era departe. Oamenii ei conducători tre­buiau informaţi despre adevărata situaţie din acea Moldovă, care pentru a doua oară în istoria Neamului nostru se răs­­tignia pe sine pentru idealul poporului românesc. Dreptatea cauzei noastre trebuia ple­dată acolo de un om cu tragere de inimă pentru soarta noastră din acele îngrozi­toare ceasuri. Omul s-a găsit. Era însuşi ambasa­dorul Franţei. D-l de Saint-Aulaire „nu numai că a înţeles, dar a şi simţit splen­doarea morală, dreptatea adâncă a acelei mari drame istorice“, cum se exprimă d-l I. G. Duca („Viitorul“ din 20 Maiu 1930) şi a fost susţinătorul ei cald, de multe ori chiar cu riscul de a nemulţumi cer­curile conducătoare de la Paris, şi de a contrazice chiar pe Omul biruinţei fran­ceze, pe G Clemenceau, care era pre­şedintele Consiliului de miniştri francez şi care, cum se ştie, nu era uşor de con­trazis. Intr’o noapte de iarnă, îngheţată şi posomorită ca sufletul neamului nostru din acele vremuri, d. de Saint Aulaire a trebuit să părăsească Iaşul. Era o con­diţie a păcii dela Bucureşti. Pe peronul ,gării mici din preajma Iaşilor, în care trebuia să se îmbarce împreună cu ge­neralul Berthelot şi cu toţi ofiţerii Fran­cezi pentru lunga călătorie prin Rusia, figuri mute îl însoţeau: erau Regele, Re­gina şi foştii miniştri ai guvernului răz­boiului. La despărţire, Regele l-a îmbrăţişat lung pe d. de Saint-Aulaire. Lacrimi li-au ieşit amândurora din ochi. Dar la por­nirea trenului, d. de Saint-Aulaire a stri­gat în liniştea sumbră a nopţii: „Au re­­voir aprés la victoire!“ (La revedere după izbândă!)... Când târziu, după marea noastră victorie, pe care a ajutat-o atât de mult şi de care s’a bucurat cu siguranţă prin­tre cei dintâiu, acest prieten din zile grele al poporului românesc, vine să ne vadă. Cu ce cuvinte, cu ce flori trebue în­tâmpinat omul, care a jucat un rol atât de important în lupta pentru izbânda vi­sului nostru de veacuri ? D. de Saint-Aulaire găseşte între graniţele României întregite, pretutindeni, aceeaşi caldă tresărire a unui suflet re­cunoscător, aceeaşi ochi înlăcrămaţi de bucurie, aceleaşi braţe întinse pentru a îmbrăţişa pe unul din cei mai credin­cioşi prieteni ai poporului nostru. Imensul scandal cu neplata lefurilor şi a pensiilor Nici până astăzi, deşi suntem la sfârşitul lunei Mai, pensionarii şi foarte mulţi funcţio­nari ai statului nu şi-au primit retribuţiunile cuvenite. Fapt este că anume categorii de pen­sionari ai statului nu şi-au primit pensiile chiar pe mai multe din lunile din urmă. Scandalul acesta imens este cu atât mai revoltător, cu cât ridicolul „dictator finan­ciar“ din capul finanțelor statului, patologul ciocoi național-țărănist Madgearu, se laudă pe toate căile că are excedente bugetare de mi­liarde de lei! Va să zică excedente pe pielea funcţionarilor şi a pensionarilor muritori de foame! !... Iată aşa ne-am occidentalizat şi debal­­canizat sub oblăduirea „democratică“ a na­­ţional-ţărăniştilor! Dar oare jupânii de la „Cu­vântul Ţărănimii“ înşelate de ce nu suflă nici un cuvânt despre această evidenţă şi sfidă­toare ticăloşie şi lipsă de la datorie a guver­nului ? !... Nu vedeţi trepăduşilor guvernamentali, că nu mai merge cu politica struţului! Chiar şi odioşii fripturişti sper­­am­ de la „Morgenblatt scriu în numărul lor din 28 Mai a. c. că a­­ceastă purtare a guvernului naţional-ţărănist constitue: ...einen unerhörten Skandal, eine Schmach und Schande“... Louis Loucheur Invitat de guvernul român şi însoţit de mi­nistrul Ţârii noastre la Londra, dl Louis Lou­cheur, preşedintele Comisiunii reparaţiilor orien­tale, a fost două zile oaspele României. Adânc cunoscător al problemelor economice din Europa aceasta, bântuită de mizerie, spirit ponderat şi realist, dl Louis Loucheur a fost în timpul războiului ministrul muniţiilor în cabine­tul G. Clemenceau, iar după războiu a fost în­credinţat cu restaurarea teritoriilor franceze, de­vastate de urgia războiului. Desemnat, în ultimul timp, preşedinte al Comisiunii reparaţiilor orientale, care şi-a ţinut şedinţele la Haga, dl Loucheur a putut să dea graţie talentului şi cunoştinţelor sale acestei ne­spus de grele probleme, o soluţie satisfăcătoare. Pentru a întări rezultatele acestei conferinţe şi pentru a se informa personal despre situaţia economica a ţărilor din centrul şi orientul Eu­ropei, dl Loucheur a întreprins această călătorie. Ea are de scop şi propaganda pentru realizarea Confederaţiunii europene, propusă de curând de dl A. Briand, Ministrul de externe al Franţei. La Bucureşti dl Loucheur a avut o primire strălucită. D-sa a constatat progresele făcute de România în cei 12 ani de după războiu, a vă­zut însă cu ochii omului practic şi lipsurile Ţă­rii noastre. S’a convins că România merită tot sprijinul financiar al Franţei şi l-a şi promis, în­trucât situaţia d-sale va putea să-l influenţeze. Cu prilejul vizitelor pe care le-a făcut frun­taşilor vieţii noastre politice dl L. Loucheur a luat informaţiuni precise despre situaţia finan­ciară şi economică a Ţării. Cu dl Vintilă Brâ­­tianu, preşedintele Partidului Naţional-Liberal, d-sa a avut o convorbire lungă, care e viu co­mentată de presa Capitalei. Până şi ziarele ostile Partidului Naţional-Liberal, atribuie o deosebită importanţă acestei vizite şi declară că dl Loucheur s’a ales, după această vizită, cu impresie sigură, că preşedintele Partidului Na­ţional-Liberal nu e ostil unei colaborări a ca­pitalului strein. De unde o fi scos trepăduşii dela „Mor­genblatt“ ştirea tendenţioasă şi absolut ostilă intereselor Ţării că dl Loucheur s’a ales cu im­presia contrară (vezi Nr. 3529 din 31 Maiu crt.) despre dl Vintilă Brâtianu, numai ei pot s’o spună. Bine că dl Loucheur nu va ajunge nici­odată în penibila situaţia de a ceti imunda fi­ţuică pseudo-minoritară din Cernăuţi. Demisia d-lui Costăchescu Bucureşti, 31 (Rador).— Un ziar din Ca­pitală aduce ştirea că d. Costăchescu, minis­trul instrucţiei, a înaintat d-lui Maniu demisia d-sale din cabinet. Se pretextează că d. Cos­tăchescu ar fi supărat pe d. Maniu, că nu vrea să aducă în discuţia actualei sesiuni a Parla­mentului legea învățământului superior.­­Se pare însă că această demisie este rezultatul certu­rilor dintre guvernanţii național-țărănişti.

Next