Glasul Bucovinei, iunie 1930 (Anul 13, nr. 3239-3259)
1930-06-01 / nr. 3239
flăONfictENTUL: p» MR «a 800Iti, pt ‘/i an 300 tel, pe trei luni 150 lei, pentru tân&l itâ&t; ps a» 300 lei, pe V» an 160 lei, pe trei Luni 90 Htmd numărul de Duminică, pe un an 120 lei, pe V* M W iei, pe trei luni 35 lei Pentru Cernăuţi ziarul trimis acasi prin curier, lei 65 lunar. Pentru străinătate pe un an 1300 lei, pe un, an 700 lei. Propie se fac la sediul ziarului. Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada lancu Piondor Nr. 33 ANUNŢURI Şl RECLAMĂM după tarif şi se primesc la *#«► a ts&amtk; Strada lancu Piondor No. 33 interiorul ziarului m urci teza cu 50%, fwaî de Judecată In Cernăuţi. Se primesc numai articole Iscălite. Manucrisele nu se Înapoiază. Un prieten de zile grele (V.) Vizita pe care ne-a făcut-o d. Ulric de Saint-Aulaire, ne reaminteşte cea mai zguduitoare pagină a istoriei noastre naţionale. Ambasador al Franţei viteze şi generoase pe lângă guvernul român, atât în timpul neutralităţii României, cât şi în timpul războiului nostru de întregire naţională, d. de Saint Aulaire a fost un bun sfătuitor şi un prieten bun şi mare al bărbaţilor de Stat români, cari au pregătit lupta pentru izbânda gândului nostru celui mai scump. La Iaşi, după nenorocita retragere a trupelor româneşti pe graniţele Moldovei, d. de Saint-Aulaire a fost un razim puternic al sbuciumului nostru. Nobil şi desinteresat d-sa s’a identificat cu marile noastre interese, punând în ajutorul luptei noastre de epopee tot ce situaţia sa şi tot ce sufletul său mare putea să ne dea. Franţa era aliata noastră cea mai sinceră, cea mai ajutătoare. Dar Franţa era departe. Oamenii ei conducători trebuiau informaţi despre adevărata situaţie din acea Moldovă, care pentru a doua oară în istoria Neamului nostru se răstignia pe sine pentru idealul poporului românesc. Dreptatea cauzei noastre trebuia pledată acolo de un om cu tragere de inimă pentru soarta noastră din acele îngrozitoare ceasuri. Omul s-a găsit. Era însuşi ambasadorul Franţei. D-l de Saint-Aulaire „nu numai că a înţeles, dar a şi simţit splendoarea morală, dreptatea adâncă a acelei mari drame istorice“, cum se exprimă d-l I. G. Duca („Viitorul“ din 20 Maiu 1930) şi a fost susţinătorul ei cald, de multe ori chiar cu riscul de a nemulţumi cercurile conducătoare de la Paris, şi de a contrazice chiar pe Omul biruinţei franceze, pe G Clemenceau, care era preşedintele Consiliului de miniştri francez şi care, cum se ştie, nu era uşor de contrazis. Intr’o noapte de iarnă, îngheţată şi posomorită ca sufletul neamului nostru din acele vremuri, d. de Saint Aulaire a trebuit să părăsească Iaşul. Era o condiţie a păcii dela Bucureşti. Pe peronul ,gării mici din preajma Iaşilor, în care trebuia să se îmbarce împreună cu generalul Berthelot şi cu toţi ofiţerii Francezi pentru lunga călătorie prin Rusia, figuri mute îl însoţeau: erau Regele, Regina şi foştii miniştri ai guvernului războiului. La despărţire, Regele l-a îmbrăţişat lung pe d. de Saint-Aulaire. Lacrimi li-au ieşit amândurora din ochi. Dar la pornirea trenului, d. de Saint-Aulaire a strigat în liniştea sumbră a nopţii: „Au revoir aprés la victoire!“ (La revedere după izbândă!)... Când târziu, după marea noastră victorie, pe care a ajutat-o atât de mult şi de care s’a bucurat cu siguranţă printre cei dintâiu, acest prieten din zile grele al poporului românesc, vine să ne vadă. Cu ce cuvinte, cu ce flori trebue întâmpinat omul, care a jucat un rol atât de important în lupta pentru izbânda visului nostru de veacuri ? D. de Saint-Aulaire găseşte între graniţele României întregite, pretutindeni, aceeaşi caldă tresărire a unui suflet recunoscător, aceeaşi ochi înlăcrămaţi de bucurie, aceleaşi braţe întinse pentru a îmbrăţişa pe unul din cei mai credincioşi prieteni ai poporului nostru. Imensul scandal cu neplata lefurilor şi a pensiilor Nici până astăzi, deşi suntem la sfârşitul lunei Mai, pensionarii şi foarte mulţi funcţionari ai statului nu şi-au primit retribuţiunile cuvenite. Fapt este că anume categorii de pensionari ai statului nu şi-au primit pensiile chiar pe mai multe din lunile din urmă. Scandalul acesta imens este cu atât mai revoltător, cu cât ridicolul „dictator financiar“ din capul finanțelor statului, patologul ciocoi național-țărănist Madgearu, se laudă pe toate căile că are excedente bugetare de miliarde de lei! Va să zică excedente pe pielea funcţionarilor şi a pensionarilor muritori de foame! !... Iată aşa ne-am occidentalizat şi debalcanizat sub oblăduirea „democratică“ a naţional-ţărăniştilor! Dar oare jupânii de la „Cuvântul Ţărănimii“ înşelate de ce nu suflă nici un cuvânt despre această evidenţă şi sfidătoare ticăloşie şi lipsă de la datorie a guvernului ? !... Nu vedeţi trepăduşilor guvernamentali, că nu mai merge cu politica struţului! Chiar şi odioşii fripturişti speram de la „Morgenblatt scriu în numărul lor din 28 Mai a. c. că această purtare a guvernului naţional-ţărănist constitue: ...einen unerhörten Skandal, eine Schmach und Schande“... Louis Loucheur Invitat de guvernul român şi însoţit de ministrul Ţârii noastre la Londra, dl Louis Loucheur, preşedintele Comisiunii reparaţiilor orientale, a fost două zile oaspele României. Adânc cunoscător al problemelor economice din Europa aceasta, bântuită de mizerie, spirit ponderat şi realist, dl Louis Loucheur a fost în timpul războiului ministrul muniţiilor în cabinetul G. Clemenceau, iar după războiu a fost încredinţat cu restaurarea teritoriilor franceze, devastate de urgia războiului. Desemnat, în ultimul timp, preşedinte al Comisiunii reparaţiilor orientale, care şi-a ţinut şedinţele la Haga, dl Loucheur a putut să dea graţie talentului şi cunoştinţelor sale acestei nespus de grele probleme, o soluţie satisfăcătoare. Pentru a întări rezultatele acestei conferinţe şi pentru a se informa personal despre situaţia economica a ţărilor din centrul şi orientul Europei, dl Loucheur a întreprins această călătorie. Ea are de scop şi propaganda pentru realizarea Confederaţiunii europene, propusă de curând de dl A. Briand, Ministrul de externe al Franţei. La Bucureşti dl Loucheur a avut o primire strălucită. D-sa a constatat progresele făcute de România în cei 12 ani de după războiu, a văzut însă cu ochii omului practic şi lipsurile Ţării noastre. S’a convins că România merită tot sprijinul financiar al Franţei şi l-a şi promis, întrucât situaţia d-sale va putea să-l influenţeze. Cu prilejul vizitelor pe care le-a făcut fruntaşilor vieţii noastre politice dl L. Loucheur a luat informaţiuni precise despre situaţia financiară şi economică a Ţării. Cu dl Vintilă Brâtianu, preşedintele Partidului Naţional-Liberal, d-sa a avut o convorbire lungă, care e viu comentată de presa Capitalei. Până şi ziarele ostile Partidului Naţional-Liberal, atribuie o deosebită importanţă acestei vizite şi declară că dl Loucheur s’a ales, după această vizită, cu impresie sigură, că preşedintele Partidului Naţional-Liberal nu e ostil unei colaborări a capitalului strein. De unde o fi scos trepăduşii dela „Morgenblatt“ ştirea tendenţioasă şi absolut ostilă intereselor Ţării că dl Loucheur s’a ales cu impresia contrară (vezi Nr. 3529 din 31 Maiu crt.) despre dl Vintilă Brâtianu, numai ei pot s’o spună. Bine că dl Loucheur nu va ajunge niciodată în penibila situaţia de a ceti imunda fiţuică pseudo-minoritară din Cernăuţi. Demisia d-lui Costăchescu Bucureşti, 31 (Rador).— Un ziar din Capitală aduce ştirea că d. Costăchescu, ministrul instrucţiei, a înaintat d-lui Maniu demisia d-sale din cabinet. Se pretextează că d. Costăchescu ar fi supărat pe d. Maniu, că nu vrea să aducă în discuţia actualei sesiuni a Parlamentului legea învățământului superior.Se pare însă că această demisie este rezultatul certurilor dintre guvernanţii național-țărănişti.