Informatia Bucureştiului, decembrie 1959 (Anul 7, nr. 1966-1992)

1959-12-01 / nr. 1966

Pag. a 2-a PE ECRANELE CAPITALEI Un documentar despre „Evenimentul politic nr. 1 al anului" Studioul central de filme docu­mentare din Moscova a dat un răs­puns operativ interesului uriaş tre­zit de vizita tovarăşului Nikita Ser­­gheevici Hruşciov în S.U.A., prin­­tr-un documentar cinematografic de stringentă actualitate, care rulează acum pe ecranele cîtorva cinema-­ tografe din Capitală. Filmul cineaştilor sovietici se des­chide cu dimineaţa în care minunata corabie aeriană construită de A. N. Tupolev a luat „startul păcii", du­­cînd la bord pe Nikita Sergheevici Hruşciov şi pe însoţitorii săi. Şi iată-ne în aceeaşi dimineaţă pe ae­roportul Andrews din Washington, martori ai începerii marii călătorii. Cronica cinematografică îl trans­portă pe spectator la sediul Organi­zaţiei Naţiunilor Unite, în ziua de neuitat în care N. S. Hruşciov a fă­cut în numele guvernului sovietic istoricele propuneri de dezarmare generală şi totală. Urmărindu-l pe Nikita Sergheevici Hruşciov rostin­­du-şi cuvîntarea în imensa sală de şedinţe a Adunării Generale a O.N.U., cuvintele citite la timpul lor în ziare, trezesc în suflet ecouri şi mai adinei : „Spunem sincer tutu­ror ţărilor d­in opoziţie cu lozinca „Să ne înarmăm“, care tot mai are curs ici-colo, formulăm lozinca ,,Să ne dezarmăm total". Hai mai bine să ne luăm la întrecere cine va construi pentru popoarele sale mai multe locuinţe, şcoli, spitale, cine va produce mai multă pîine, lapte, carne, îmbrăcăminte şi alte bunuri de consum şi nu cine va avea mai multe bombe cu hidrogen şi ra­chete...". Redînd pas cu pas călătoria e­­fectuată de premierul sovietic de la Atlantic pînă la Pacific, cineaştii sovietici se opresc adesea asupra frumuseţilor peisajului Statelor Uni­te ale Americii. Dar America este, înainte de toate, poporul ei. Dacă ne putem exprima astfel, unul dintre interpreţii principali ai filmului este acest popor al Americii. Oamenii de rînd împînzesc pretutindeni locu­rile unde se arată conducătorul so­vietic şi îl aclamă tot mai fierbinte. Aparatul de luat vederi aduce măr­turia sa de necontestat: oamenii inundă literalmente străzile şi pie­ţele. Aceasta chiar şi la Los Angeles, unde populaţiei i-a fost indicat un traseu fals al vizitei. Filmul arată scene de neuitat ca acelea de la sosirea în Pittsburg, cînd americanii simpli au aşteptat pînă noaptea tîr­­ziu să-l vadă şi să-l aclame pe con­ducătorul sovietic, sau din gările mici în care a coborît N. S. Hruş­ciov în drum spre San Francisco, unde au avut loc manifestaţii im­presionante. Filmul îţi dezvăluie şi cauzele a­­cestor fierbinţi dovezi de simpatie. Ele se datoresc înainte de toate faptului că N S. Hruşciov repre­zintă statul sovietic, statul care duce în mod consecvent o politică de întărire a păcii pe plan mon­dial. Zeci şi zeci de pancarte în en­gleză sau rusă îl salută pe primul ministru sovietic. O pancartă îl nu­meşte „prinţ al păcii“. La imaginile pline de semnifica­ţie prinse de operatorii sovietici, se adaugă montajul dinamic, su­gestiv şi comentariul substanţial al scriitorului Nikolai Gribaciov. Pe tot parcursul filmului imaginile se succed una după alta într-o logică strictă, însoţite de explicaţiile concise ale comentariului, convin­­gîndu-te prin autenticitatea lor. Filmul „Vizita tovarăşului N. S. Hruşciov în S.U.A." trezeşte în spectatori o puternică emoţie, nu numai datorită problemelor de vi­tală însemnătate internaţională de care se ocupă, dar şi prin arta au­tentică cu care este conceput. Să ne reamintim finalul : tovarăşul N. S. Hruşciov s-a reîntors în patrie; coloana maşinilor, în frunte cu aceea în care se află tovarăşul Hruşciov, îşi croieşte cu greu drum pe bule­vardele Moscovei. Bulevardele sunt largi, dar populaţia le-a inundat şi automobilele abia îşi deschid cale prin oceanul revărsat al entuzias­mului omenesc. Unitatea organică dintre poporul sovietic şi conducă­torii săi îşi găseşte în această ultimă scenă o puternică şi simbo­lică expresie. T GARANFIL A 0 informația Concertul Filarmonicii caracteristică a avintului mişcă­rii muzicale din ţara noastră­­ constituie repartiţia interpreţilor de valoare pe întreg cuprinsul ţârii, creşterea unui mare număr de artişti talentaţi în centrele care odinioară nu cunoşteau o viaţă de concert organiza­tă, sistematică, Nicolae Boboc, diri­jorul Filarmonicii arădene, este ală­turi de Mircea Popa sau Dinu Nicu­­lescu, unul din şefii de orchestră care contribuie din plin prin competenţa şi munca lor asiduă la progresul tinerelor formaţii ce le conduc şi la educarea artistică a maselor din oraşele-reşedin­­ţă şi din regiunile înconjurătoare. A­­pariţia periodică, în fruntea Filarmo­nicii bucureştene, a acestor muzicieni nu constituie numai o justă preţuire a meritelor lor, ci, adeseori, şi prilejul unor concerte de o calitate deosebită. Succesul repurtat în trecuta stagiune de Nicolae Boboc l-a determinat pe dirijor să reia, duminică, can­tata „Carmina Burana“ de Carl Orff, pe care a prezentat-o în primă audiţie romînească, mai întîi la Arad, şi apoi, anul trecut la Bucureşti. Cum e şi firesc, recenta interpretare a „Carminei Burana“ s-a caracteri­zat prin mai buna stăpînire a lucrării de către executanţi Orchestra are mai ales un rol de acompaniament: coru­lui în schimb îi revine aci rolul... vio­rii întîi. Am admirat coeziunea sa şi mai ales amplu­ diapazon de nuanţe şi contraste, în stilul specific corurilor formate şi conduse de maestrul D. D. Botez. Printre solişti, Emilia Petrescu a creat momente de adâncă emoţie prin numerele solistice susţinute cu muzi­calitate, iar Octav Enigărescu, înlo­cuind în ultimul moment pe Nicolae Gafton, a susţinut partea baritonului cu siguranţă, expresie convingătoare şi remarcabilă varietate de culori vocale Petre Mărgineanu a înfruntat cu suc­ces scurtul dar dificilul solo de tenor. Notăm, de asemenea, contribuţia coru­lui de copii al Palatului Pionierilor, dirijat de Stelian Olaru. I­nterpret al romanticilor, înzes­trat cu un stil bine definit care îi pernite să abordeze paginile cele mai cunoscute, avînd totdeauna ceva de spus într-un fel propriu, pia­nistul Alexandru Demetriad mai are şi meritul de a îmbogăţi continuu re­pertoriul său şi prin aceasta şi varie­tatea programelor de concerte. „Piesa de concert“ pentru pian şi orchestră a lui Schumann a fost fidel restituită într-un sti şi o expresie corespunză­toare. P­rogramul a fost deschis prin „Preludiul festiv“ de Alfred Men­delsohn, o scurtă piesă simfoni­că, închinată de compozitor celei de a­­5-a aniversări a eliberării, „Prelu­diul“ cucereşte pe ascultător prin avîn­­tul şi generozitatea temelor şi prin strălucirea orchestraţiei. Măiestria compozitorului reliefează idei muzicale limpezi, bine conturate, din al căror contrast se încheagă imagini luminoa­se, tonic* RADU GHEGIU Orchestra interpretează cantata „Carmina Burana", La pupitru dirijorul Nicolae Boboc O expoziţie închinată Ţării Schipetarilor In sala Nicolae Cri­stea din str. Brezoianu nr. 23—25 s-a deschis de citeva zile expoziţia documentară „­5 ani de la eliberarea Albaniei,de sub jugul fascist“. Primele pi­­nouri ale expoziţiei sunt închinate glorioasei şi străvechii istorii a poporului albanez, sintetizind intr-o scurtă cro­nică fotog­ică perioade de milenii, de la anticele monu­mente de cultură ale ţării la­­proeminenta personalitate is­torică a lui Skanderbeg si, mai departe, la îndelungata luptă dusă in ultimul ev de pop­phil albanez pentru inde­pendenţa sa naţională. Ziua de 8 noiembrie 1941, data creării Partidului Comunist din Albania, a deschis o nouă şi strălucită pagină în istoria Albaniei. Sub conducerea partidului comunist, poporul albanez a dus o luptă eroică împotriva ocupanţilor fascişti, cuceridu-şi, în 1944, pentru prima dată in istoria sa, adevărata libertate şi indepen­denţă naţională şi pornind la construirea unei vieţi noi. Fotografiile expuse vorbesc cu tărie despre faptul că în cei 15 ani de putere populară, Albania, considerată in tre­­­■ cut ca cea mai înapoiată ţară din Europa, a devenit da­torită ajutorului multilateral al Uniunii Sovietice şi al ţă­rilor de democraţie populară o ţară agrar-industrială înaintată. Nenumărate sunt exponatele şi graficele care se referă la cuceririle poporului albanez obţinute sub con­ducerea­ Partidului­ Muncii din Albania in domeniul creării unei industrii socialiste înzestrate cu o tehnică modernă. Pentru a da numai unul dintre nume­roasele exemple oglindite în expoziţie, producţia de energie electrică a Albaniei s-a ridicat în acest an la aproape 1700 la suta faţă de anul 1938. Imaginea puternicei cen­trale hidraulice „Karl Marx“, cu o capacitate de 25­ 000 de Ktw, trezeşti o puternică admiraţie. Un mare salt a în­registrat şi industria bunurilor de consum. Numai imensul combinat textil „Stalin" din Tirana produce mai mult de 20 de milioane metri ţesături de bumbac pe an. Combinatul este una din cele 16 întreprinderi industriale construite cu ajutorul Uniunii Sovietice. Documentele fotografice vorbesc şi despre minunatele transformări săvirşite în satele Albaniei In ultimii ani. In prezent, in Albania sint cooperativi sate 70 la sută din totalul gospodăriilor ţărăneşti ale republicii. Generaţia nouă a Ţării Schipetarilor are la dispoziţia sa toate mijloacele pentru o dezvoltare armonioasă şi te­meinică. Dacă in 1938 întreaga ţară număra In total 11 licee, azi numărul instituţiilor de invăţămint similare a trecut de 60. In ce priveşte numărul facultăţilor, com­paraţia cu perioada antebelică nu se poate face pentru simplul motiv că vechea Albanie era complet lipsită de instituţii de invăţămint superior. Vizitatorului expoziţiei ii sunt prezentate clădirea, de o arhitectură impresionantă, a tinerei Universităţi din Tirana, largile amfiteatre ale Institutului agricol şi aspecte din căminele de studenţi, care adăpostesc astăzi mii de bursieri. După eliberare, au fost puse şi bazele altor instituţii culturale importante ale Albaniei. Teatrul profesionist a fost creat aci de către regimul democrat-popular. Primele filme documentare şi artistice au fost produse de stu­dioul „Albania nouă“, instituţie creată cu ajutorul dezin­teresat al Uniunii Sovietice. Alături de documente fotografice, în expoziţie sunt pre­zentate lucrările unor pictori şi graficieni români care au vizitat Republica■ Populară Albania. Cucerit de frumuse­ţile priveliştilor albaneze, artistul Ştefan Constantinescu expune un număr de peisaje, între care se remarcă un pitoresc „Trig la Skodra“. Vasile Kazar aduce în expo­ziţie patru portrete ale constructorilor agriculturii socia­liste din ţara prietenă. Şerban Rusu se opreşte asupra unui aspect inedit în pitorescul Albaniei: sondele de petrol care au apărut aci în anii construcţiei socialiste, C. TOADER Manifestări S. R. S. C. Săptămîna aceasta, în cadrul lecto­ratului central al filialei S.R.S.G. Bucu­rești din str. Biserica Amzei 5—7, au loc următoarele manifestări: • Azi la ora 18, Zamfir Brumaru, director general adjunct la Agerpres, va vorbi­ despre „Rolul și însemnătatea statului în perioada de trecere de la socialism la comunism“. • Mîine, la aceeaşi oră, din ciclul „Matematica şi viaţa“, va fi prezenta­tă tema „Matematica — parte inte­grantă din cultura contemporană“. Va vorbi prof. univ. D. Dumitrescu, mem­bru corespondent al Academiei R.P.R. • Despre dezvoltarea culturii fizice si sportului in patria noastră va vorbi sîmbătă la ora 18, conf. univ. Ion Siclovan — directorul I.G.F. Scurtele turnee, întreprinse de tea­trele de estradă din ţară prin Capitală, reprezintă pentru spectatorii bucureş­­teni un bun prilej de a face cunoştin­ţă cu colectivele­­ care activează în acest gen atît de gustat de public. După spectacolele teatrelor din­­ Con­stanţa şi Deva, de data aceasta oaspe­ţii noştri au fost ploeştenii. Ei au re­prezentat concertul spectacol „Ghicitori pe portativ“. Spectacolul beneficiază de aportul câ­­torva buni actori de estradă (Alexe Marcovici, Tanţi Grigoriu ,ş.a.) şi al u­­nor tineri cîntăreţi cu certe calităţi (Graţiela Chiţu­, Dorin Ionescu). Aceş­tia din urmă mi sunt insă In mod deo­sebit serviţi de repertoriu. Pornit de la o idee promiţătoare (un fel de concurs muzical­, concertul-spec­­tacol părăseşte pe drum acest fir con­ducător, căzînd într-o formulă destul de banală. Deşi, de la un concert­­ intitulat greşit pe afiş „concert-revistă“ — nu se poate formula aceeaşi cerinţă ca de la un spectacol de estradă propriu-zis, vom remarca totuşi că in comparaţie cu alte teatre din provincie (de exemplu, teatrul de la Deva), programul proeşte­­nilor este mai puţin bogat, m­ai puţin legat de problemele specifice regiunii. De pildă, stînca petroliştilor n-a inspi­rat autorilor (Sandu Anastasescu şi A­­lexe Marcovici) nici măcar o referire cit de sumară. Problemele supuse fo­cului criticii în momentele comice slnt foarte uzate (mere la Aprozar,, gunoaie pe străzi, cîntăreţi în restaurante, su­porteri scandalagii la meci). Fac excep­ţie cîteva scheciuri mai reuşite din sce­netele „Racheta“ şi „Examenul de-a lungul veacurilor“. „Reţete“ străbune de genul „critică­rii“ pe fond muzical de can­pso a acelor cîntăreţi care interpretează muzică străină în loc de „Uhăr bade“ sau ca­lambururi în stilul „baterie, instru­ment muzical baterie cu sifon“ nu lip­sesc de la apel. Orchestra este bine pusă la punct și se achită onorabil, atunci cînd are ce cînta. Duminică după-a­­miază a avut loc, la Teatrul satiric muzical „C. Tăna­­se", prima audiţie publică cu lucrări de muzică uşoară înregistrate pe ban­dă de magnetofon de „Electrecord". Manifestarea s-a bucurat de succes. Comentariul iz­butit al actorului Ion Lucian a avut darul de a prezenta in­tr-o formă atractivă fiecare piesă din concert. Programul, destul de judicios alcătuit (cu lucrări româneşti şi cu cite o piesă din literatura muzicală sovie­tică, maghiară, germană, indiană ş.a.) a fost primit cu căldură. Publicul a aplaudat, a salutat, printre altele, pri­ma interpretare de muzică uşoară a cân­­tăreţului Valentin Teodorian („Pe stră­duţa unde m-am mutat" de compozi­torul bulgar Iosif Tankov) şi şi-a ma­nifestat simpatia pentru unele lucrări.­e curînd a apărut numărul 5 al re­vistei „Cercetări filozofice­. Re­vista se adresează nu numai oame­nilor de specialitate, ci şi unui cerc mai larg de cititori ca: activişti de partid şi de stat, cadre didactice din învăţămîntul mediu şi superior, propagandişti din învâţâmintul de partid, oameni de şti­inţă, intelectuali din diferite profesii. Sumarul bogat al revistei cuprinde studii consacrate unor aspecte ale transformărilor revoluţionare înfăptu­ite în ţara noastră, studii privind pro­bleme filozofice actuale ale cercetători­lor in ştiinţele naturii şi articole de cri­tică a filozofiei burgheze contemporane. Sub semnătura lui L. Lorincz revista publică studiul „învăţătura marxist-le­­ninista despre sfărimarea aparatului de stat exploatator şi aplicarea ei in Ro­­minia“. Revista publică printre altele şi traducerea articolului „Despre meto­da universală de cercetare şi metodele ştiinţelor particulare“ al profesorului sovietic V. P. Certkov. La rubrica „Comunicări“ Se publică cum sunt: „Spre Cosmos" de M. Po­­povici, „O chitară cîntă" de V. Ve­selov­schi, „Tu" (din filmul german „Nevasta mea cîntă" etc.). Aceste manifestări (care vor fi organizate periodic) ar putea pri­mi însă un­­ mai pronunțat caracter de sondaj, de consultare a publicului. Nu e suficient ca cele mai apreciate piese să fie aplaudate şi bisate. „Electre­­cordul" ar trebui să difuzeze la intrarea in sală, chestionare special întocmite, cu referiri la programul audiţiei. In felul acesta iubitorii muzicii uşoare pot fi consultaţi cu privire la producţia ac­tuală de discuri (înregistrările cuprind apariţii de discuri recente sau viitoa­re). Şi pentru ca publicul să-şi spună pe deplin cuvintul, ar fi indicat ca „Electrecordul" să organizeze consfă­tuiri, în cadrul cărora iubitorii muzi­cii uşoare să-şi spună direct părerea despre producţia casei noastre de discuri. articolul „Influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie asupra cultu­rii democrate din ţara noastră (1917— 1921)“ de L. Mureşanu ; rubrica „Discu­ţii“ cuprinde articolul „Cu privire la teoria şi practica periodizării“ de Ion Banu, iar la rubrica „Lecţii şi consul­taţii“ H. Uschersohn publică „Materia­lismul dialectic despre categoria de materie“. Rubricile „Critică şi bibliografie“ şi „Răsfoind revistele“ sunt bogat repre­zentate prin recenzii asupra unor pu­blicaţii şi studii filozofice româneşti şi străine apărute în ultima vreme. Alte materiale interesante menite să popu­larizeze aspecte inedite din diferite do­menii sunt inserate la rubricile „Viaţa ştiinţifică“, „Mişcarea filozofică de peste hotare“ şi „Note de lectură“. SIMBATA SEARA, la Casa Scriitori­lor din R.P.R., cenaclul literar al tine­rilor scriitori „Nicolae Labiş“ şi-a ţinut obişnuita şedinţă de lucru. In prima parte a şedinţei, Florenţa Albu a prezentat un ciclu de poezii pe teme variate. In discuţiile care au ur­mat pe marginea acestora, membrii ce­naclului au remarcat ca linie generală pentru creaţia Florenţei Albu, o inten­ţie de înnoire în sensul trecerii de la simpla notaţie uneori lirică, mai adese­ori descriptivă, spre observaţia mai profundă şi substanţială, spre o poezie de idei. Participanţii la discuţie au su­bliniat Insă că intenţia poetei nu este suficient susţinută şi realizată artistic, semnalind o serie de deficienţe şi su­perficialitate în documentare. O contribuţie valoroasă la discuţie au adus poetul Dimos Rendis şi Ioani­­chie Olteanu, care au analizat competent şi cu exigenţă creaţia Florenţei Albu. In continuare Radu Cosaşu a citit un fragment dintr-un reportaj mai amplu de pe marele şantier de la Bicaz. , I­ntre Institutul de artă teatrală şi cinematografică „I. L. Cara­­giale“ şi uzina „21 Decembrie“ se stabilesc relaţii de colaborare şi pe linie culturală. In acest sens, conducerea institutului a datarit or­ganizarea de conferinţe lunare pe diferite teme de istorie a teatru­lui şi literaturii, care se vor ţine în noua sală de festivităţi a uzinei. Ex­punerile pe care le vor face cadrele didactice ale institutului vor fi urmate de programe de exemplificări din ope­rele scriitorilor despre care se vorbeşte, susţinute atît de studenţi cit şi de pro­fesori. Se va vorbi muncitorilor despre dra­maturgia romînească, despre teatrul lui Shakespeare, Gorki, Shaw, despre opera lui Şolohov şi a altor scriitori. Prima manifestare de acest fel va fi organizată în luna ianuarie şi va a­­vea ca temă opera lui Ion Luca Gara­­giale. Programul de exemplificări va cuprinde fragmente din drama „Nă­pasta", comedia „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“ în interpretarea studen­ţilor, precum şi schiţa „C.F.R." pe care o vor prezenta cadre didactice ale in­stitutului. Astfel de forme de colaborare între instituţii de cultură şi fabrici şi uzine sunt deosebit de valoroase şi merită să fie extinse. D De curind Circul de Stat din Bucureşti a reluat in­tr-o nouă montare specta­colul „Curaj şi voie bună“. Deşi majoritatea numere­lor au mai fost reprezen­tata în alte spectacole, trebuie remarcată preocu­parea artiştilor şi a regiei ca această reeditare să aibă formă îmbunătăţită. Trupa Ganea, familia Ton­­cini au cucerit din nou a­­plauzele publicului pentru curajul şi fantezia cu care au executat dificilele şi periculoasele numere acro­batice sub cupola circului. Plăcută a fost reintîlnirea cu cîinii biciclişti. Iar Duo Mirco s-au dovedit nu numai iscusiţi dresori de civni, ci şi indem­natici jongleri. Tot în dublă ipo­stază (jongleri şi acrobaţi) i-am admirat şi pe Duo Băitulescu. Micii spectatori au fost copios amuzaţi de clovnii Boni şi Toncini, precum şi de cuplul co­mic muzical Duo Sixtus. Iosefini a adus şi el in a­­cest spectacol citeva noi şi amuzante numere de prestidigitaţie şi Iluzio­nism. Cu fantezie a fost În­trebuinţat materialul plas­tic fosforescent (realizat după documentaţia tov. Dumitru Matei), dînd o notă interesantă şi atrac­tivă spectacolului, excep­­tînd macabrul dans al scheletului care nu-şi jus­tifică cu nimic necesitatea. In ce priveşte comenta­riul, ne-am fi aşteptat la mai multă exigenţă de la Mircea Gheorghiu, atit de scrupulos la regia specta­colului, dar îngăduitor cue textul al cărui autor este. Cu ce contribuiţi la realizarea angajamentului de economii al uzinei? (Urmare din pag. I-a) tem rapid de prindere, ceea ce econo­miseşte un volum important de mano­peră auxiliară". VICTOR MACARIE proiectant in serviciul consumctor-şef: „Contribuţia, la reducerea greutăţii produselor uzinei noastre este în ge­neral a întregului nostru colectiv și cu greutate poate fi delimitat, după părerea mea, aportul individual al membrilor acestui colectiv. Personal, am contribuit, împreună, cu tov. ing. Gh. Popescu, în cadrul serviciului constructor-șef, la proiecta­rea noului schelet al lui T.V. 2, sche­let alcătuit din profile rectangulare care­­Înlocuiesc vechile profile din tablă îndoită. Ca urmare a amplasării lon­gitudinale a motorului la autobuzele urban și rutier, fabricate de noi, am contribuit la proiectarea noului ca­potal interior al acestui motor preocu­­pîndu-mă să ajung la rezultatul ca şi locurile amplasate în spate să ofere condiţii bune de transport. Prin stu­dierea noului capotaj am reuşit să de­terminăm şi o reducere de circa două kilograme metal pe ansamblul acestui produs. AUREL POPESCU responsabilul brigăzii a II a complexă de producţie. „Am constatat că uneori indicaţiile din desenul tehnic nu corespund cu materialul primit. Bunăoară, la unele piese avem prevăzute dimensiuni mai mari decît ar fi necesar, sau ni se repartizează un material brut, mult mai mare decît ar trebui. Pe margi­nea constatărilor făcute, facem propu­neri pentru modificarea desenului. Apoi, în timpul trasării, căutăm să facem economie de manoperă şi de metal“. Ing. SONIA ILEANA : „Am primit din partea biroului or­ganizaţiei de bază sarcina să mă ocup de evidenţa economiilor. La în­ceput am întocmit un grafic pe baza angajamentelor individuale. Curînd însă a trebuit să mă gîndesc la în­tocmirea unei alte forme de evi­denţe a economiilor. Aceasta, deoa­rece angajamentele se schimbau de la o zi la alta. Tovarăşul Constantin Purcărea, de pildă, şi-a sporit an­gajamentul de trei ori. Sau un alt exemplu: întîi se spunea că se pot face economii numai la autobuze. Mai apoi au sosit propuneri şi de la constructorii de troleibuze. Şi nu numai atît. Muncitorii s-au angajat să aplice un număr cît mai mare ini­ţiativa uzinei „I. C. Frimu“-Sinaia, să se ia la întrecere cu cei de la­ uzina „V. Roaită“ în economisirea metalului, să reducă timpul de exe­cuţie a unor operaţiuni. Pentru a putea avea o situaţie clară şi ope­rativă, am deschis într-un registru fie­căruia adevărate conturi contabile. La sfîrşitul lunii, împreună cu şefii de brigadă, maiştrii, magazinerul şi alţii, analizăm situaţia fiecărui „cont“ şi apoi întocmim grafice care sînt afişate în sector. In felul acesta, fiecare ştie care este situaţia reali­zării angajamentului său. Ceva mai mult, prin afişarea acestor grafice se contribuie la popularizarea celor mai bune soluţii pentru realizarea de economii deoarece în unele ca­zuri se relatează şi felul cum mun­citorul respectiv şi-a realizat angaja­mentul“. ION MARGHITU maistru vopsitor: „Atelierul în care lucrez eu are un cont bogat: 22.200 lei, din care 18.475 lei sunt obţinuţi numai din econo­­misirea materialelor. Cum am reuşit acest lucru ? Un tovarăş are ca sar­cină să cureţe bine fiecare bidon de vopsea astfel ca­­nici o picătură să nu mai plece înapoi spre fabrica pro­ducătoare. Tot el se ocupă de recon­­diţionarea rezidurilor, cu ajutorul unei­­ maşini de frecat, construită în uzină, tot ceea ce altă dată se a­­runca, acum devine materie primă. La realizarea angajamentului nostru a contribuit mult ajutorul indirect pe care l-am­ primit din partea altor to­varăşi. Bunăoară, în urma aplicării unor raţionalizări, învelişul metalic este acum în mare parte sudat; în­locuirea niturilor şi ramelor de fixare au dus la economisirea chitului. Rea­lizarea unor prevederi din planul de măsuri tehnico-organizatorice a dus de asemenea la noi economii, înainte, neavînd suficient aer comprimat, vop­seaua nu se întindea bine pe ma­şini. De cînd s-a montat un compre­sor puternic, situaţia s-a schimbat“. ANDREI TELMAN lăcătuş : „Nu am o metodă aparte. Realizez economii aşa cum realizează mulţi dintre noi. M-am gîndit că din meta­lul care cade după executarea pasa­ţelor mai pot executa unele repere. Am reuşit. Urmarea ? In fiecare lună economisesc peste 300 kg metal. De la 1 ianuarie şi pînă acum am rea­lizat 15.120 lei economii“ Ing. OHEORGHE TOPEA dispecer planificator : „Funcţia pe care o Îndeplinesc mă obligă să gospodăresc cu grijă fie­care kilogram de material. De aceea, cînd „lansez“ o comandă ţin seama atît de normele tehnologice cît şi de propunerile venite din partea munci­torilor, tehnicienilor şi inginerilor. De multe ori însă constat că pe parcurs, muncitorii găsesc noi soluţii de eco­nomisire a materialelor? Acest lucru se vede în primul rînd la magazie, unde rămîn unele piese și materiale aduse pentru executarea unui lot de autobuze, Iată cîteva exemple. Numai din sectorul autobuze, în luna august, materiale în valoare de 19.172 lei de pe 71 de bonuri nu au fost ridicate din­­ magazie. Brigăzile şi muncitorii, găsind noi soluţii, nu s-au mai adre­sat magazinerului. In septembrie, nu s-au ridicat materiale din 60 de bo­nuri, în valoare de 13.162 lei, iar în octombrie cele de pe 105 bonuri în valoare de 24.570 lei". VALERIU SAVU lăcătuş : „Uneori mi se spune că sînt ca o sfidează ce se împiedică de tot felul de lipsuri. Ştiu la ce se referă tova­răşii şi nu mă supăr. Cind mi se pare că un lucru nu este făcut cum trebuie, mi am linişte pînă ce nu-i aflu „leacul". Aşa se face că am propus o serie de inovaţii. O parte au fost aplicate şi vor­ aduce o eco­nomie anuală de 26.000 lei. Perso­nal, am făcut economii de materiale în valoare de 7.700 lei. Acum mă gîndesc să propun o raţionalizare. Există nişte bare de metal, îndoite la­ capete, care, pentru a fi montate, sînt filetate: timp pierdut, unelte uzate şi aşa mai departe. Oare nu este mai bine să înlocuim toate a­­ceste­­operaţii cu una singură ? Bună­oară, să fie sudate. Cred că ia. In­tr-un an, tot s-ar economisi 4.000 iei“. IACOB BANCHER lăcătuş: I „Aş vrea să mă opresc numai a­. supra a două aspecte. Umblînd prin’ uzină, am văzut în diverse locuri, a­­runcate la întîmplare, tot felul de piu­liţe. M-am hotărît să le string şi să le predau la magazie pentru a li se da o întrebuinţare. In luna august ara predat piuliţe în valoare de 708 lei, în septembrie de 310 lei, iar în octombrie de 300 lei. E un semn bun. Oamenii­­ vorbesc de cei ce lăsau materialele — la întîmplare — au în­ceput să fie mai gospodari... Şi al doilea aspect: de curînd am citit o carte, tradusă din limba rusă, in care se vorbea despre noi metode de găurire şi rabotare. Am început să aplic şi eu una dintre ele şi anume metoda privind ascuţirea spiralelor. Rezultatele sînt deosebite. Calculele le voi face însă mai tîrziu". CONSTANTIN PURCAREA şef de brigadă: „încă de mult timp am observat că unele motoare executate la uzinei« „Steagul Roşu"-Oraşul Stalin ne so­sesc cu unele piese şi repere care, practic, la autobuze, nu au ruci o întrebuinţare: placă pentru orificiu, şurub M-16, consolă... In total, 26 de repere. Acestea, pe lingă faptul că îngreunau motorul, mai ridicau şi preţul de cost. Am întocmit o listă şi am propus să renunţăm la aducerea acestor piese. Propunerea a fost acceptată şi iată-mă cu un bogat card de economii: 162.000 lei". ION NENCIU forjor­i „La lonjeroanele de la troleibuze pe care le forjez de mai mult timp, am constatat că se face risipă de metal. Pentru a evita aceasta, am confec­­ţionat un dispozitiv cu ajutorul că­ruia execut dintr-odata mai multe operaţii. Economisesc astfel la fiecare lonjeron circa 900 grame metal. Eco­nomiile realizate astfel, pînă acum, se ridică la 200 kg.“. PETRE ACRISTEI lăcătuş, secretar al organizaţiei de bază, sectorul autobuia: „Iniţiativa colectivelor celor 8 intreprinder din Capitală a fost primită cu însufleţire de toţi muncitorii sectorului autobuze. In adunări de grupe sin­dicale s-au analizat posibilităţile existente, ca fiecare muncitor, teh­nician şi inginer să realizeze cit mai multe economii peste plan. Totalizind toate propunerile şi angajamentele, s-a ajuns la concluzia că, in 1959, vom putea realiza economii in valoare de 300.000 lei. S-a trecut la activitate­a de îndeplinire a angajamentului. Paralel cu aceasta, organizaţia de­ bază a continuat să desfăşoare o largă muncă politică în vederea găsirii de noi surse de economii, agitatorii au organizat numeroase convorbiri sau au citit articolele mai importante apărute în presa de partid, biroul a analizat acti­­vitatea unor şefi de brigadă şi maiştri, s-a organizat o temeinică agitaţie vizuală etc. .Aşa se face că aproape nu trecea săptămînă fără să nu fi primit alte propuneri și angajamente pentru noi economii. Pot da numeroase exemple. In luna iulie, după studierea documentelor plenarei C.C. al P.M.R., colectivul sectorului nostru și-a mărit angajamentul la 750­ 000 lei. La găsi­rea de noi surse de economii au contribuit, in însemnată măsură, membrii subcomisiei de valorificare a resurselor interne pe care am organizat-o in urma indicaţiilor primite din partea comitetului de partid. Fiecare membru al subcomisiei a fost repartizat să îndrume 2—3 brigăzi, să discute cu mun­citorii şi să înregistreze propunerile acestora, să popularizeze rezultatele ob­ţinute. Aşa s-a ajuns la înlăturarea unor lipsuri ce mai existau în activitatea grupelor sindicale şi a agitatorilor. A fost un stimulent ca toţi să-şi inten­sifice activitatea. Rezultatele s-au văzut in noile propuneri de economii şi în succesele obţinute. In cinstea alegerilor organelor locale de partid ne-am mărit angajamentul cu 80.000 lei, iar în cinstea conferinţei raionale de partid cu încă 70.000 lei, urrrv.nd ca pînă la finele anului să obţinem eco­nomii de materiale, manoperă etc. în valoare de 900.000 lei. Suntem­ siguri că pînă la 31 decembrie ne vom respecta cuvintul dat. Bilanţul de la sfîrşitul lunii octombrie arăta că am şi realizat 729.000 lei, 621.570­­prin economisirea unor materiale şi 105­ 412 în urma aplicării unor inovaţii“. Scrisoare pe adresa: BUCUREŞTII NOI (Urmare din pag. l­ a) La masa din faţă e brigadierul, fac­torul Constantin Marin. Pînă la zece dimineaţa e de obicei aici, pe urmă puteţi să-l vedeţi bătînd străzile din Străuleşti, unde-şi distribuie cores­pondenţa. E factor de vreo 29 de ani. Din 1945 lucrează în Bucureştii Noi. Pe-atunci, cînd grădina moşierului Bazilescu nu fusese încă despresura­­tă de gardul cu cioburi de sticlă de deasupra, cînd casele de cărămidă ale cartierului le puteai număra pe de­gete, iar pe locul modernului cine­matograf era o groapă ce se umplea toamna cu apă, Constantin Marin îm­părţea vreo 30 de scrisori pe zi. A­­cum împarte 200—300 zilnic, încasea­ză taxe pentru 281 aparate de radio şi pentru 27 televizoare şi dacă-l în­trebaţi : cum ai ajuns fruntaş ?, o să va răspundă : „N-am făcut nimic de­osebit pentru aceasta“. ceea ce nu-i adevărat. Pentru că­­ e deosebit faptul că are cei mai mulţi abonaţi la ziare, că nici pomeneală ca scrisorile sosite într-o zi să nu ajungă în aceeaşi zi la destinaţie şi că printre cei care îşi cartează acum scrisorile sînt şi Constantin Ciolpan, Constantin Pamfil, Aurel Ciobanu şi Lucian Tudorică, factori calificaţi de el. Factorul fruntaş poartă pe piept — ca şi dirigintele de altfel — in­­signa „Pentru merite în serviciul Poş­tei şi Telecomunicaţiilor şi nu există consfătuire a lucrătorilor P.T.T. de la Poşta Centrală unde să nu împărtă­şească altora mai tineri metodele sale de muncă, îndreptate — ca şi ale tuturor celorlalţi lucrători de aici — spre buna dumneavoastră deservire. Hrană pentru molii Cu mai bine de şase ani în urmă, muncito­rii fabricii „Republica“ au cuoinfecţionat speri­­ţere (cojoace cu faţă artificială). Le-au con­ceput pentru motoci­clişti. Nu şi-au imagi­nat că o parte a pro­ducţiei lor va ajunge hrană pentru molii. Şi totuşi aşa s-a întîm­­plat. Cojoacele au a­­juns în depozitul în­treprinderii comerţu­lui cu ridicata pentru textile şi încălţăminte. Li s-a repartizat un ungher unde au fost „aranjate“... claie peste grămadă. Cu fiecare an ce trecea, cojoace­lor li se „şubrezea să­nătatea“. S-au pătat feţele... s-au scorojit... luna a început să cadă. In depozit însă ele con­tinuă să fie „întreţi­nute“ cu acelaşi res­pect. S-au scurs cinci ani şi abia cînd au a­juns într-o stare deplo­rabilă au fost propuse la soldări. Dacă ar f fost soldate acum pa­tru, trei sau doi ani, procentul de reducere a preţului ar fi fost cel mult mai mic. Cor­es­punzător deprecierii suferite. Pe cînd aşa, soldîndu-le de abia a­­cum, cine le va cum­păra ? Şi cu ce preţ? Cine va suporta pa­guba ? ...Alături de cojoa­ce, magazia adăpos­teşte, de aproape zece­ ani, şi scurte din piele. E drept, la acestea s-au făcut propuneri de reducere a preţului pentru desfacerea sto­cului la şolduri. De fiecare dată propuneri­le au fost respinse. De ce oare ? Se aşteaptă cumva ca şi scurtele de piele să ajungă în aceeaşi situaţie cu co­joacele ? ! exigenţi ca un critic de artă plastică Cu cîteva luni în urmă, cumpără­toarele găseau cu greutate în ma­gazine şosete din fire de relon cu manşete din fire supraelastice („be­­lanca“), şi, totuşi, în depozitul fa­bricii „Adesgo“, existau 26.000 pe­rechi. Există şi acum şi, ţinind sea­ma de anotimp, vor mai rămîne multă vreme. De ce oare ? Pentru că recepţionerii comerţului au deve­nit, peste noapte, mai exigenţi in aprecierea culorilor decit criticii de artă plastică. Tehnicienii fabricii au demonstrat in mod ştiinţific că, fi­ind confecţionate din fire diferite, manşeta şi şoseta propriu-zisă nu pot fi vopsite în aceeaşi nuanţă. Tocmai de aceea părţile contrac­tante au menţionat aceasta în ane­xele la contract. Totul era deci în ordine... Producţia s-a desfăşurat conform comenzilor. Dar la livra­re... au intervenit „criticii“. Şi cum în operaţiunea lor de gradare a nuanţelor nu au putut stabili dacă deosebirile sunt de nuanţă sau de culoare, au renunţat la recepţia în­tregului lot. Cum se va rezolva pro­blema ? Va fi probabil necesară in­tervenţia Arbitrajului de stat ? 30.000 perechi ciorapi din Kemberg aşteaptă de luni de­­zile sa fie ex­pediate spre magazinele de desfa­cere. Aşteptarea se prelungeşte. De­legaţii comerţului afirmă că acest sortiment nu mai este cerut de că­tre cumpărătorii bucureşteni. S-ar putea să aibă dreptate. Dar, în acest caz, de ce organele superioare ale comerţului nu au luat măsura livră­rii lor in alte regiuni ? întreprinde­rea „Adesgo“ este de părere câ a­­ceastă cantitate de ciorapi poate fi vindută şi în Bucureşti. Şi pentru a demonstra câ aceasta este posi­bil, a şi cerut permisiunea să orga­nizeze într-un magazin un nunel de desfacere a ciorapilor din Kemberg. De ce oare nu i s-ar îngădui ? Şi tot astfel ar putea fi desfăcute şi cele 30.000 perechi şosete pentru co­pii, care au împlinit un an de­ cind aşteaptă în magazia fabricii. M. D. Două întrebări ...Este vorba de mărfuri, de altfel, foarte solicitate. 20.000 mp de piele de bizon, din care s-ar putea confecţiona peste 70.000 perechi bocanci, şi care stau fără întrebuinţare într-unul din depozitele comerţului cu ridicata. Ce caută acest produs într-un depozit comercial, din moment ce nu este des­tinat vînzării cu amănuntul ? Unităţile industriale ar fi consumat de mult­­această cantitate, dacă ar fi fost informate. Dar nu au fost. Depozitată în bune condiţiuni, pielea şi-a păstrat toate calităţile. In ase­menea condiţii, nici acum nu este prea tirziu să se recurgă la unica soluţie : expedierea întregului stoc către o întreprindere de încălţăminte. Dar bizonul nu a suspinat în singurătate. I-au tinut companie 2­000 perechi pantofi din cauciuc pentru baie. Intrucît acestora li s-a fixat un preţ foarte accesibil (5 lei perechea) e greu de închipuit că ei nu ar fi foarte repede vinduţi. Cum se face că merceologii organizaţiilor comerciale „Pro­­duse industriale“ nu au solicitat acest produs spre desfacere? Două întrebări care, lăsate fără răspuns, au... produs pagube!

Next