Neamul Românesc, ianuarie 1928 (Anul 23, nr. 1-23)

1928-01-01 / nr. 1

director politic N. IORG A ______Duminică 1 Ianuarie 1928 ________ANUL XXIII. — MO. 1_______ ABONAMENTE: Pe an 600 Lei; Pe $case vini 300 lei 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI.­­ Bd. ELISABETA No. 9 Telefon: 31?/SO DIRECTORI si G- TA?Cil . N. GEORGES«! initiative! Unul din mai mulții primari ai nenorocitei noastre Capitale, arătă carte de vizită întinsă vizitatorilor noștri, a ieșit la iveală cu o propunere care ar sămăna cu o inițiativă, deci cu tot ce e mai neîngăduit în starea noastră de lucruri actuală. In loc să se ocupe cu altă lume, de chestii închise care sînt deschise și de chestii deschise care sînt închise, d. Mincu se gârv­dește a adăugi consiliului său cetățeni „virtuoși“—dar ce se face atunci politica de partid, care numai pe virtute nu se sprijină ?— câte unul de fiecare stradă, și a li cere să-și dea părerile potrivit cu nevoi pe cari alții nu le pot ști așa de bine. Rămâne acum să se vadă în ce chip o solidaritate sistematic distrusă de politicianism ar putea să deie domnului primar de sector sfătuitorii de cari, cu dreptate, simte nevoie. Dacă ei s’ar găsi încă și n’ar fi obișnuiții agenți electorali ei ar putea face în adevăr ca țigănismul nostru municipal, stropit cu lichide organice și înflorit cu produse de aceiași origine, să înceteze. Și iată dacă și în sectorul de la șosea s’ar întreba oa­menii „virtuoși“, unul de pe aici ar putea presinta o plângere du­reroasă in numele a bieți unsprezece plopi stingheri, cei mai fru­moși din București pe cari, după frații lor morți supt ochii miei, îi arde la rădăcină stropirea gratuită a cetățenilor civilizați. Mă aude cineva ? N. IORG­A 1928 Nu e o glumă să încerci fixa­rea în rânduri, și în prevestiri, a viitorului... Cel politic, se supune cu o și mai relativă aproxi­mație, acestor temerare incursi­uni omenești, în enigmatica „a doua zi, în care excela, pe vre­muri, celebra și imprecisa Pithia. La poalele Parnasului, la adă­postul unei protecții prețioase, și constante, a mândrului zeu al poeziei și al soarelui, fiul temu­tului Juppiter, — rivala mitolo­gică al iubiilor poloneze, și a doamnelor mai mult ori mai pu­țin de Thébes, — păstra și dânsa în fața necunoscutului apropiat sau depărtat, aceiași discretă confuzie. Ea a inaugurat în tem­plul frumosului Apollon, politi­ca în doi peri, politică milenară și lucrativă. Dar înaintea teribilului pro­blematic, preoteasa păstra și ea scuza supremă a duhurilor sub­t­râmântene, care o amețeau în a­­­nul prezicerilor fatale Nu e vorba, în cele ce urmea­ză, de o reeditare în miniatură, a tentativelor, care se îndreaptă de milenii spre descifrarea necu­noscutului. Dar orientându-ne după datele trecutului, după elementele care nu scapă nici celei mai ușuratice observații și, mai ales, după roa­dele frământărilor politice de la pace până astăzi, — o incursiune în viitorul politicei interne, dacă poartă anumite riscuri, capabile să dezarmeze mai efectiv decât rezoluțiile Genevei, nu mai își menține forma unei aventuri prea hazardate. Adăugați acestui con­siderent serios și eterna scuză a precedentelor... Numeroși factori politici, de o rară perspicacitate, — îi cunoa­șteți bine, — s’au dovedit așa de slabi în fixarea viitorului, încât au putut jigni profund chiar pe ghicitorii de meserie," iar ciudățeniile politicei deși le constata nulitatea în ceea ce pri­vește prevederile, — îi consacră totuși ca eminenți oameni de gu­vernământ. Să încercăm prin urm­are, da­că nu o anticipare categorică cel puțin unele generalități ale poli­ticei viitorului. Și cu atât mai bine dacă do­rințele unanime si oneste, de as­tăzi, vor fi realitățile capabile să entuziasmeze mâine.­­ Una mie nouă sute două­zeci și opt descinde din sferele cosmi­ce, —­ unde i se atribue rolul ul­tra inferior pe care îl merită în eternitate, — cu măgulitorul drept de a i se spune că este, în adevăr, un an nou. Un an nou, pentru politica noastră internă. Personalități dominante, au părăsit involuntar, arena. Ele a­­duceau calități indiscutabile. . Dar în ciuda nouilor concepții, și legitimelor aspirații, din con­vingeri poate, din temeri ori din calcule, — dacă nu din toate la­olaltă — se persevera în vechi metode, se interzicea avânturi, se nesocoteau suflete . Latitudinile în care se permi­tea evoluția, erau mobile... Și la îndemâna celor obicinuiți să fie ascultați orbește, să domine fără condiții. Manifestanții cari depășeau meridianele tolerate, riscau să cunoască gradul de umiditate al Jilavei, după ce ar fi primit bo­tezul inadmisibil și deplasat al pompierilor guvernului. Din îm­prejurări arhicunoscute, și adânc simțite, un singur partid, aban­dona liniștea pe care i-ar fi asi­gurat-o o ritmică alternanță, nu­mai de dragul acaparărei perma­nente a puterei.­ De-acum, totul face să se crea­dă că obesitatea unora, și fata­lele repercusiuni ale acestei tra­gedii de ordin fizic,­­ vor rămâ­ne simptome, alarmante desigur, dar ale trecutului. Cu condiția inaugurărei unei alte vieți politice i se poate spu­ne „Nou“, anului care trupe în grupul compact al celor o m­­ie nouă sute douăzeci și ș­apte de leaturi, ca să se încadreze după ele... Că această politică ne trebue, că ea se va realiza gradiet, dar repede, se pare că ideia tinde să câștige și pe cei mici păreau re­prezentanții tereștrii ai intransi­genței, cu atât mai inflexibilă, cu cât se credea atât stăpânitoare... Un an nou, e cu adevărat nou când aduce și altceva decât în locul unuia jumulit de foi, încă un calendar de perete. Este cu drept cuvânt nou când nu rămâ­ne doar o crestătură mai mult pe răbojul budgetar al partidului de la guvern. Când imponderabilele, de atâ­tea ori decisive, ale soartei, îl fixează în istorie nu numai prin tragedii războinice, și prin zgu­duiri primejdioase. O mie nouă sute douăzeci și opt, are de ales între a se con­sola cu rolul dubios de anexă a unui an banal, trist și deficitar, mai ales sufletește. Și între suprema cinste de a însemna o răscruce spre bine, în viata de ordine, de liniște, și de realizări superioare, spre care tinde firesc,­­un popor viguros și capabis. Să sperăm că în adevăr, va fi un an nou, una mie nouă sute douăzeci si opt. ng. „Neamul Românesc“ Bilanțul sărăciei... Ge­aofim, și mai ales ce i patem die ce ne trebue... Filosofia blândă a românului se a­­daptează perfect încercărilor grele și crude la cari suntem supuși de câtăva vreme. Ne îndeletnicim, fără voia noa­stră, cu o gimnastică a răbdării, care are unicul avantaj de a îmbogăți, cu o însușire reală mai mult, calitățile noa­stre de rasă... Suferința colectivă im­primă un blazon de noblețe popoare­lor cari știu să sufere... De aceea, in preajma unui nou an, care, cine știe dacă ne păstrează un început al binelui pe care așteptăm re­semnați sau noui dureri, suntem în­clinați să înșirăm în mod obiectiv bi­lanțul proporțiilor binelui și răului pe care ni l-a adus anul care pleacă în veș­nicie. Fiecare bilanț de acest fel poate fi caracterizat după nota predominantă pe care o conține. Răbojul pe care-l încheiem azi poate fi numit, fără nici o exagerare, un bilanț al sărăciei. Criza financiară La lipsurile — pe toate terenurile de activitate și de producție — de până anul trecut s'au adăugat altele noui, iar cele vechi s’au agravat, înregistrări în primul rând, rezultatul lor: o criză financiară cum n’a cunoscut până azi, de la Unire încoace, țara noastră și nici una din țările victorioase în război. Prăbușiri de instituțiuni financiare, în­chideri de fabrici, șomaj, stagnare com­­plectă a vieții comerciale și industriale, o cămătărie sălbatică și distrugătoare. Cercul vițios în care ne aflăm s’a strâns în cursul anului ce expiră tot mai mult și ne-a făcut să simțim până la absurd situația de a trăi în mizerie într’o țară bogată... Și cercul Vițios continuă: nu avem bani pentru că importăm mai mult de­cât exportăm, nu exportăm pentru că nu producem, nu producem pentru că n’avem bani pentru investițiile nece­sare... Capitalu­l se ascunde din cauza impozitelor și condițiuriilor grele, sta­tul mărește impozitele fiindcă i se spo­resc cheltuelile....­­ Trăim în mizerie fiindcă viața se scumpește, iar viața și scumpește din cauza nevoilor mereu crescânde..­ Criza nu voi fu*tū@. Nouile condițiuni sociale și econo­mice pe cari le-a găsit statul român în­tregit nu­ ne-a permis să armonizăm, să disciplinăm și să canalizăm energia și munca românească în mod metodic într'o operă constructivă. Au lipsit poate și inițiatorii și oamenii de con­ducere... Ne-am ocupat prea mult de ceea ce nu trebue și prea puțin de ceea ce era absolut necesar.* Producția agricolă înregistrează de­ficite crescânde... Radicala prefacere agrară ne-a găsit nepregătiți a face față nouilor stări de lucruri. Ignoranța păturii țărănești n’a fost străbătută de nici o rază de lumină îndrumătoare. Scurt: pe terenul agricol nu putem înregistra pentru anul ce a trecut nici o ameliorare. Dimpotrivă... Sporuri no­i de impozite, menite să descurajeze și puținele energii cari stăruiau în acea­stă direcție... De producția industrială nu mai vor­bim... Ea se află într’o continuă ago­nie, care aduce perturbări în rându­rile muncitorime­ care nu-și găsește în­trebuințare. Transpo­rturile Situația transporturilor o cunoaștem din însăși alarmele pe câți le-au dat pe rând cei cari s’au perindat în cursul anului în fruntea căilor feratei e la­mentabilă. Furnizori neachitați, personal neplă­tit... Materialul rulant într'o continuă descreștere. Numărul vagoanelor re­trase din circulație sporește în sens in­vers cu acela al celor repuse prin repa­rație... Șinele se uzează fără a putea fi înlocuite, podurile slăbesc. Unificarea... In cea mai importantă latură a ei, cea legislativă — care imprimă cu a­­devărat caracterul unitar al unui stat — n’a înaintat cu un pas.... Pro­iecte și atât... Și încă proiecte cari se schimbă înainte de a căpăta un înce­put de realizare... In Ardeal trăim, în ce privește jurisdicția civilă, penală, de notariat și o parte din cea comercială, sub imperiul vechilor legi maghiare, multe din dispozițiunile lor create, la timpul lor, cu tendința de a favoriza populația azi minoritară de drept, ieri minoritară de fapt... Viața socială... Constatăm și aci o vizibilă deraiere de la normalul unui criteriu moral. Ne aflăm în zodia delicvenților... Produs al stării precare economice, al asprimii luptei pentru existență și a lipsei unei frâne, care consistă în pilda celor de sus, în munca lor desintere­­sată, în sacrificiul ambițiilor și deșer­tăciunilor pentru sprijinirea sforțărilor de mai bine. Iar oamenii cu prestigiu și cu autoritate în diferite domenii de ac­tivitate și-au rărit rândurile în cursul anului expirat lăsând goluri ce nu pot fi împlinite... flutorii... Nu ne gândim să arut­ âm respon­sabilități unice pentru jalnica mizerie materială și morală din cursul acestui am­... Dar vina este, în mare parte, a guvernanților, cari n’au făcut ceea ce ar fi putut face... împrejurările adverse își au și ele partea lor de culpă... Iar în ce privește starea economică, ea se datorește și urmării fatale a fărâmițării marei proprietăți, îndeplinită ca o ce­rință a momentului, fără ca să se pre­gătească drumul noului regim. Ce să dorim pentru anul ce vine ? Nu dorim, ci așteptăm... Așteptăm cu siguranță biruința energiei românești, a geniului creator al rasei... Reacțiu­­nea va trebui să vină... Nădăjduim și în pildele ce ni se dau alte popoare și în sforțările oamenilor de bine și în ale unor conducători cari predică o primenire totală a concepțiilor de con­duită politică și de guvernare... ; ; Internă Externă internațională. Situația ------Un mare număr de amici po­lițici, au părăsit pe d. dr. Lupu. D-sa are acum de ales între pl­ecarea din minister, și înscrierea la li­berali. Se spune că d. dr. Lupu se va decide pentru ultima soluție. .------ Prin noul budget al externelor nu se sporește nici cu unul, numă­rul atașaților de presă. D. Titulescu ar dori, se adaugă, — să creeze totuși patru noui posturi, in cursul anului 1928. Se vede că n’a reușit să convin­gă pe d. Vintilă Bratianu, în 1921. — S’a numit o comisie pentru „ legiferarea unificărei drumurilor“. Ar trebui una și pentru repararea lor. ------ Un confrate crede că d. Vintilă Bratianu va răspunde d-lui Iuliu Maniu în chestia împrumutului extern. -----Căile ferate dau un deficit de 3 miliarde 500 milioane pe 1927. Normalizare, normalizare.... ------ A urmat consfătuiri la interne, în cari s’a desbătut chestia despă­gubirilor, care s’au plătit și se vor m­ai plăti la Oradea și la Cluj. Suma totală a despăgubirlor se va ridica la 150 milioane lei. Cu cele 150 milioane, s’ar fi putut face multe lucruri bune, dacă d. Tătărăscu nu era atât de dibaci, cum a fost... ------ Știrile despre „mersul" împrumutului, nu prea sunt favorabile. Totuși, unii guvernamentali, mai speră. •----- Remanierea nu e încă hotorită. Cei cari o așteaptă, se tem că nu o vor mai apuca nici­odată. ----- Kamenev, ministrul bolșevic la Roma a fost scos din funcție. Făcea opoziție guvernului de la Moscova. La Roma, va fi trimis Lunacearsky. ------întrevederile între delegații francezi și cei italieni, pentru deplina înțelegere între țările lor, — vor începe la mijlocul lunei ianuarie. ----- Liga Națiunilor a hotărît un protret de convenție privind statistica Mustrare d­e cinstiînță.. Nu fără oarecare mustrare de con­știință se vor fi adunând domnii mini­ștri împreună cu cel de interne la con­sfătuirile unde se studiază și se repar­tizează despăgubirile celor dăunați cu prilejul devastărilor de la Oradea Mare și Cluj. O. I. O. Duca Cu atât mai mult cu cât în situația financiară nenorocită în care ne­plățile pagubelor se fac în rate și cu mare greutate, rupându-se banul de la nevoi urgente și dela gura funcționa­rilor... . NEAMUL ROMÂNESC v­r­ează prietenilor noștri, mulți ani, și fericire deplină. V­iața lungă e un dar al lui Dumnezeu. Fericirea de­­plina nu poate fi însă ajunsă fără necurmata noastră stăruință, fără muncă harnică, cinstită, ordonată. Nu se poate închipui fericirea indivizilor, într’o țară de suferințe colective, de mizerie morală și materială. In afară de urările tradiționale, să ne dăm prin urma­re, seamă de tot binele pe care îl aduce înălțarea sufle­tească, — de toate relele pe care le răspândește între noi, politicianismul incapabil, vulgar și hrăpăreț. Să unim la­o­laltă bunele intenții și acțiunile crea­toare. Să ne aducem mereu aminte de marile primejdii pe care le-am trecut, și de cele tot atât de groaznice, care pot să vină. Să pricepem că interesele superioare ale Patriei, sunt totdeauna deasupra celor egoiste, și de partid. Să cultivăm sufletele, începând cu acelea pe care un politicianism blestemat le ține încătușate în întunericul viciului și ignoranței. Atunci l­urările noastre se vor realiza, într’o țară bo­gată, și bine gospodărită. Epigrame D-LUI SASSU, Vaslui, Constanța !... Nu te prinde ! Și mai ales, să nu te-aprinzi Când alții umblă cu colinde, Zeii preferă... să colinzi D-LUI DINU BRATIANU Astăzi trei centime Fac un leu hârtie. Viitor de aur, „Cetea“, va să fie Chiar de va rămâne Vistieria goală. Țara-i generoasă, Țara-i ideală, Mâine trei tei aur Vor costa o coală Tricoloră, fină, ministerială D. Argetoianu e la Viena. (Ziarele). D-lui Cipăianu, București. Exproprieri cu tâlc. Eu unul Te știu capabil, și artist. Vin să expropiem Schoenbrunn-u! E-optant ? Ori e absenteist ? C. Argetoainu C. Argetoianu, Viena. Indiferent de speța-i rară I­ harcea-parcelez urgent, I-aplic dibaci legea agrară (Ș’apoi, explici la Parlament). Cipăianu DUPĂ ORADIA D-LUI TITULESCU, Spre Saint-Moritz, porni ca vântul, Simplonu­l duc, ca năluca. Imploră Titule, pe Sfântul Moritz, — să-l scape el, pe Duca... IN AJUNUL STABILIZĂRII D-LUI BURILEANU, Guvernatorul Băniiei Naționale Modern și monetar Proteu De­cât cel antic, mai capabil. Stabilizează bietul leu la pungă... la contribuabil. BUFF. Abrudul • Am vorbit intr’un alt articol despre pozițiile pitorești ale Bihorului. Vom face azi câte­ va considerațiuni istorice asupra populației ei • Din câte­ va ■ contracte de arendare, ce s­au aflat prin regiunile aurifere, reese că foștii legionari, nepricepân­­du-se în exploatarea minelor, le aren­dau pe un timp mai mult sau mai puțin [îndelungat altor oameni, care se pri­­­cepeatu. Un asemenea contract este arătat ca încheiat la „Im­­nemostiffi maior" , o localitate ce­­ se afla pe vremurile acelea în apro­piere de Roșia. Contractul, care este scris de „Flavius Secundinus“ din par­tea proprietarului „Memmius Asclepi" ce nu știa carte, constată că el închi­riază o groapă „a sa" lui „Aurelius Ad­jutor pe termen de 6 luni, din ziua încheerii actului, 20 Maiu 164 d. Hr. și până la idele lui Noembrie, adică 13 a acelei luni, pentru prețul de 70 di­nari, cu condiția ca, în cazul când pro­prietarul ar vrea să revoace contractul, să plătească, arendașului câte 5 sester­­țe (1­­4 dinar), pe zi ca despăgubire, aceiaș penalitate să lovească și pe a­­rendaș, în cazul când n’ar plăti arenda, fiind obligat proprietarul a-1 aștepta numai trei zile peste termenul fixat. La caz de irupere a apei în groapă, se va scădea o arenda proporțional cu pa­guba. In josul contractului se vede is­călit proprietarul, bine­înțeles tot de cel ce scrisese actul (Flavius Secundi­nus) și încă doi martori. .. Exploatatorii acestor mine, fie parti­culare, fie ale împăraului, formau mai multe „Collegia" (Collegia aurariarum) despre care s'au găsit mai multe urme, mai ales în locurile exploatării. Colegiile aveau în Dacia o însemnă­tate deosebită și reprezintă partea cea mai originală a vieții provinciale ro­mane și în speriaț­­a Daciei. Caracte­rul lor este complex. Ele slujeau și pen­tru asigurarea unui cult comun și pentru nevo­ile particulare ale membrilor lor ; erau un soiu de societăți de ajutor mu­tual sub scutul religiei. Ele erau recu­noscute de statul roman numai dacă aveau cultul special al unei zeități. Afară de „Collegia aurariarum“ mai erau în Alburnus Colegii de „negotia­­tores“ (neguțători) de „fabri“ (diferiți meseriași și probabil de „centenarii“ (neguțători de lână) și de „lecticari" (purtători de litiere). Un asemenea „colegium“ cuprindea pe toți acei ce se dedau unui soiu de îndeletnicire. Organul lor era un fel de Senat, alcătuit după chipul acelui al o­­rașelor, purtând și membrilor numele de decurioni. Sub aceștia veneau frun­tașii colegiului și apoi membrii de rând. Autoritatea executivă o avea un „magister collegii“, care mai avea însă pentru apărarea intereselor lui în afa­ră, câte un patron sau „defensor“. A­­ceste colegii urmăreau, precum am mai spus, pe lângă scopul unui cult comun, și asigurarea nevoilor membrii­­lor. Fiecare membru depunea contri­buții lunare în cassa comună admi­nistrată de chestorul colegiului, din ca­re cassă apoi se dădeau ajutoare la membrii cei bolnavi, se îngropau cei morți, fără mijloace, precum se și pe­trecea în comun la sărbătorile pe care le ținea fiecare colegiu. Ne putem u­­șor închipui cum vor fi fost petrece­rile vechilor locuitori ai Alburnus-ului, dacă ținem seamă de faptul că în a­­propiere, în jurul Apulum-ului (Alba- Iulia), erau și pe atunci întinse și ves­tite vii și că Romanii și Dacii, nu pu­țin credincioși adepți ai lui Bachus, au fost. Predispozițiile acestea spre petre­ceri mai mult sau mai puțin bactice, s’au transmis în această regiune din generație în generație, până mai in zi­lele noastre. Și acum se vorbește ca de ceva din povești, în Abrud și jur, de vestitele petreceri cu vin, bere, muzi­că și jocuri pe care le făceau Buciu­­manii și Roșienii (locuitorii celor două întinse sate, Bucium și Roșia, din ime­diata apropiere a Abrudului, și foarte bogate pe vremuri, în aur), mai până în războiul mondial, cât timp exploatarea minelor de aur era în floare. Și acum când și când (pe la sărbători mai ales), se mai observă această predispoziție transmisă de la strămoși... S’a păstrat o interesantă „tabula ce­rata" din anul 176 Februarie în 9, în care magister­ul colegiului lui Jupiter,­ Cernenus, — Artemidorus Apolloni —. .și cei doi crestori ai acestui colegiul Valerius Niconis și Ofias Menofili, în­științează prin o publicație pe membrii acelui „Collegium“ din Alburnus, că din 54 oameni câți îl alcătuiau mai îna­inte, nu au rămas decât 17. G. N. ALEXANDRESCU profesor ’■Mg*"!1." -QOOXOOO—r-------­

Next