Neamul Românesc, ianuarie 1928 (Anul 23, nr. 1-23)
1928-01-01 / nr. 1
director politic N. IORG A ______Duminică 1 Ianuarie 1928 ________ANUL XXIII. — MO. 1_______ ABONAMENTE: Pe an 600 Lei; Pe $case vini 300 lei 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. Bd. ELISABETA No. 9 Telefon: 31?/SO DIRECTORI si G- TA?Cil . N. GEORGES«! initiative! Unul din mai mulții primari ai nenorocitei noastre Capitale, arătă carte de vizită întinsă vizitatorilor noștri, a ieșit la iveală cu o propunere care ar sămăna cu o inițiativă, deci cu tot ce e mai neîngăduit în starea noastră de lucruri actuală. In loc să se ocupe cu altă lume, de chestii închise care sînt deschise și de chestii deschise care sînt închise, d. Mincu se gârvdește a adăugi consiliului său cetățeni „virtuoși“—dar ce se face atunci politica de partid, care numai pe virtute nu se sprijină ?— câte unul de fiecare stradă, și a li cere să-și dea părerile potrivit cu nevoi pe cari alții nu le pot ști așa de bine. Rămâne acum să se vadă în ce chip o solidaritate sistematic distrusă de politicianism ar putea să deie domnului primar de sector sfătuitorii de cari, cu dreptate, simte nevoie. Dacă ei s’ar găsi încă și n’ar fi obișnuiții agenți electorali ei ar putea face în adevăr ca țigănismul nostru municipal, stropit cu lichide organice și înflorit cu produse de aceiași origine, să înceteze. Și iată dacă și în sectorul de la șosea s’ar întreba oamenii „virtuoși“, unul de pe aici ar putea presinta o plângere dureroasă in numele a bieți unsprezece plopi stingheri, cei mai frumoși din București pe cari, după frații lor morți supt ochii miei, îi arde la rădăcină stropirea gratuită a cetățenilor civilizați. Mă aude cineva ? N. IORGA 1928 Nu e o glumă să încerci fixarea în rânduri, și în prevestiri, a viitorului... Cel politic, se supune cu o și mai relativă aproximație, acestor temerare incursiuni omenești, în enigmatica „a doua zi, în care excela, pe vremuri, celebra și imprecisa Pithia. La poalele Parnasului, la adăpostul unei protecții prețioase, și constante, a mândrului zeu al poeziei și al soarelui, fiul temutului Juppiter, — rivala mitologică al iubiilor poloneze, și a doamnelor mai mult ori mai puțin de Thébes, — păstra și dânsa în fața necunoscutului apropiat sau depărtat, aceiași discretă confuzie. Ea a inaugurat în templul frumosului Apollon, politica în doi peri, politică milenară și lucrativă. Dar înaintea teribilului problematic, preoteasa păstra și ea scuza supremă a duhurilor subtrâmântene, care o amețeau în anul prezicerilor fatale Nu e vorba, în cele ce urmează, de o reeditare în miniatură, a tentativelor, care se îndreaptă de milenii spre descifrarea necunoscutului. Dar orientându-ne după datele trecutului, după elementele care nu scapă nici celei mai ușuratice observații și, mai ales, după roadele frământărilor politice de la pace până astăzi, — o incursiune în viitorul politicei interne, dacă poartă anumite riscuri, capabile să dezarmeze mai efectiv decât rezoluțiile Genevei, nu mai își menține forma unei aventuri prea hazardate. Adăugați acestui considerent serios și eterna scuză a precedentelor... Numeroși factori politici, de o rară perspicacitate, — îi cunoașteți bine, — s’au dovedit așa de slabi în fixarea viitorului, încât au putut jigni profund chiar pe ghicitorii de meserie," iar ciudățeniile politicei deși le constata nulitatea în ceea ce privește prevederile, — îi consacră totuși ca eminenți oameni de guvernământ. Să încercăm prin urmare, dacă nu o anticipare categorică cel puțin unele generalități ale politicei viitorului. Și cu atât mai bine dacă dorințele unanime si oneste, de astăzi, vor fi realitățile capabile să entuziasmeze mâine. Una mie nouă sute douăzeci și opt descinde din sferele cosmice, — unde i se atribue rolul ultra inferior pe care îl merită în eternitate, — cu măgulitorul drept de a i se spune că este, în adevăr, un an nou. Un an nou, pentru politica noastră internă. Personalități dominante, au părăsit involuntar, arena. Ele aduceau calități indiscutabile. . Dar în ciuda nouilor concepții, și legitimelor aspirații, din convingeri poate, din temeri ori din calcule, — dacă nu din toate laolaltă — se persevera în vechi metode, se interzicea avânturi, se nesocoteau suflete . Latitudinile în care se permitea evoluția, erau mobile... Și la îndemâna celor obicinuiți să fie ascultați orbește, să domine fără condiții. Manifestanții cari depășeau meridianele tolerate, riscau să cunoască gradul de umiditate al Jilavei, după ce ar fi primit botezul inadmisibil și deplasat al pompierilor guvernului. Din împrejurări arhicunoscute, și adânc simțite, un singur partid, abandona liniștea pe care i-ar fi asigurat-o o ritmică alternanță, numai de dragul acaparărei permanente a puterei. De-acum, totul face să se creadă că obesitatea unora, și fatalele repercusiuni ale acestei tragedii de ordin fizic, vor rămâne simptome, alarmante desigur, dar ale trecutului. Cu condiția inaugurărei unei alte vieți politice i se poate spune „Nou“, anului care trupe în grupul compact al celor o mie nouă sute douăzeci și șapte de leaturi, ca să se încadreze după ele... Că această politică ne trebue, că ea se va realiza gradiet, dar repede, se pare că ideia tinde să câștige și pe cei mici păreau reprezentanții tereștrii ai intransigenței, cu atât mai inflexibilă, cu cât se credea atât stăpânitoare... Un an nou, e cu adevărat nou când aduce și altceva decât în locul unuia jumulit de foi, încă un calendar de perete. Este cu drept cuvânt nou când nu rămâne doar o crestătură mai mult pe răbojul budgetar al partidului de la guvern. Când imponderabilele, de atâtea ori decisive, ale soartei, îl fixează în istorie nu numai prin tragedii războinice, și prin zguduiri primejdioase. O mie nouă sute douăzeci și opt, are de ales între a se consola cu rolul dubios de anexă a unui an banal, trist și deficitar, mai ales sufletește. Și între suprema cinste de a însemna o răscruce spre bine, în viata de ordine, de liniște, și de realizări superioare, spre care tinde firesc,un popor viguros și capabis. Să sperăm că în adevăr, va fi un an nou, una mie nouă sute douăzeci si opt. ng. „Neamul Românesc“ Bilanțul sărăciei... Geaofim, și mai ales ce i patem die ce ne trebue... Filosofia blândă a românului se adaptează perfect încercărilor grele și crude la cari suntem supuși de câtăva vreme. Ne îndeletnicim, fără voia noastră, cu o gimnastică a răbdării, care are unicul avantaj de a îmbogăți, cu o însușire reală mai mult, calitățile noastre de rasă... Suferința colectivă imprimă un blazon de noblețe popoarelor cari știu să sufere... De aceea, in preajma unui nou an, care, cine știe dacă ne păstrează un început al binelui pe care așteptăm resemnați sau noui dureri, suntem înclinați să înșirăm în mod obiectiv bilanțul proporțiilor binelui și răului pe care ni l-a adus anul care pleacă în veșnicie. Fiecare bilanț de acest fel poate fi caracterizat după nota predominantă pe care o conține. Răbojul pe care-l încheiem azi poate fi numit, fără nici o exagerare, un bilanț al sărăciei. Criza financiară La lipsurile — pe toate terenurile de activitate și de producție — de până anul trecut s'au adăugat altele noui, iar cele vechi s’au agravat, înregistrări în primul rând, rezultatul lor: o criză financiară cum n’a cunoscut până azi, de la Unire încoace, țara noastră și nici una din țările victorioase în război. Prăbușiri de instituțiuni financiare, închideri de fabrici, șomaj, stagnare complectă a vieții comerciale și industriale, o cămătărie sălbatică și distrugătoare. Cercul vițios în care ne aflăm s’a strâns în cursul anului ce expiră tot mai mult și ne-a făcut să simțim până la absurd situația de a trăi în mizerie într’o țară bogată... Și cercul Vițios continuă: nu avem bani pentru că importăm mai mult decât exportăm, nu exportăm pentru că nu producem, nu producem pentru că n’avem bani pentru investițiile necesare... Capitalul se ascunde din cauza impozitelor și condițiuriilor grele, statul mărește impozitele fiindcă i se sporesc cheltuelile.... Trăim în mizerie fiindcă viața se scumpește, iar viața și scumpește din cauza nevoilor mereu crescânde.. Criza nu voi fu*tū@. Nouile condițiuni sociale și economice pe cari le-a găsit statul român întregit nu ne-a permis să armonizăm, să disciplinăm și să canalizăm energia și munca românească în mod metodic într'o operă constructivă. Au lipsit poate și inițiatorii și oamenii de conducere... Ne-am ocupat prea mult de ceea ce nu trebue și prea puțin de ceea ce era absolut necesar.* Producția agricolă înregistrează deficite crescânde... Radicala prefacere agrară ne-a găsit nepregătiți a face față nouilor stări de lucruri. Ignoranța păturii țărănești n’a fost străbătută de nici o rază de lumină îndrumătoare. Scurt: pe terenul agricol nu putem înregistra pentru anul ce a trecut nici o ameliorare. Dimpotrivă... Sporuri noi de impozite, menite să descurajeze și puținele energii cari stăruiau în această direcție... De producția industrială nu mai vorbim... Ea se află într’o continuă agonie, care aduce perturbări în rândurile muncitorime care nu-și găsește întrebuințare. Transporturile Situația transporturilor o cunoaștem din însăși alarmele pe câți le-au dat pe rând cei cari s’au perindat în cursul anului în fruntea căilor feratei e lamentabilă. Furnizori neachitați, personal neplătit... Materialul rulant într'o continuă descreștere. Numărul vagoanelor retrase din circulație sporește în sens invers cu acela al celor repuse prin reparație... Șinele se uzează fără a putea fi înlocuite, podurile slăbesc. Unificarea... In cea mai importantă latură a ei, cea legislativă — care imprimă cu adevărat caracterul unitar al unui stat — n’a înaintat cu un pas.... Proiecte și atât... Și încă proiecte cari se schimbă înainte de a căpăta un început de realizare... In Ardeal trăim, în ce privește jurisdicția civilă, penală, de notariat și o parte din cea comercială, sub imperiul vechilor legi maghiare, multe din dispozițiunile lor create, la timpul lor, cu tendința de a favoriza populația azi minoritară de drept, ieri minoritară de fapt... Viața socială... Constatăm și aci o vizibilă deraiere de la normalul unui criteriu moral. Ne aflăm în zodia delicvenților... Produs al stării precare economice, al asprimii luptei pentru existență și a lipsei unei frâne, care consistă în pilda celor de sus, în munca lor desinteresată, în sacrificiul ambițiilor și deșertăciunilor pentru sprijinirea sforțărilor de mai bine. Iar oamenii cu prestigiu și cu autoritate în diferite domenii de activitate și-au rărit rândurile în cursul anului expirat lăsând goluri ce nu pot fi împlinite... flutorii... Nu ne gândim să arut âm responsabilități unice pentru jalnica mizerie materială și morală din cursul acestui am... Dar vina este, în mare parte, a guvernanților, cari n’au făcut ceea ce ar fi putut face... împrejurările adverse își au și ele partea lor de culpă... Iar în ce privește starea economică, ea se datorește și urmării fatale a fărâmițării marei proprietăți, îndeplinită ca o cerință a momentului, fără ca să se pregătească drumul noului regim. Ce să dorim pentru anul ce vine ? Nu dorim, ci așteptăm... Așteptăm cu siguranță biruința energiei românești, a geniului creator al rasei... Reacțiunea va trebui să vină... Nădăjduim și în pildele ce ni se dau alte popoare și în sforțările oamenilor de bine și în ale unor conducători cari predică o primenire totală a concepțiilor de conduită politică și de guvernare... ; ; Internă Externă internațională. Situația ------Un mare număr de amici polițici, au părăsit pe d. dr. Lupu. D-sa are acum de ales între plecarea din minister, și înscrierea la liberali. Se spune că d. dr. Lupu se va decide pentru ultima soluție. .------ Prin noul budget al externelor nu se sporește nici cu unul, numărul atașaților de presă. D. Titulescu ar dori, se adaugă, — să creeze totuși patru noui posturi, in cursul anului 1928. Se vede că n’a reușit să convingă pe d. Vintilă Bratianu, în 1921. — S’a numit o comisie pentru „ legiferarea unificărei drumurilor“. Ar trebui una și pentru repararea lor. ------ Un confrate crede că d. Vintilă Bratianu va răspunde d-lui Iuliu Maniu în chestia împrumutului extern. -----Căile ferate dau un deficit de 3 miliarde 500 milioane pe 1927. Normalizare, normalizare.... ------ A urmat consfătuiri la interne, în cari s’a desbătut chestia despăgubirilor, care s’au plătit și se vor mai plăti la Oradea și la Cluj. Suma totală a despăgubirlor se va ridica la 150 milioane lei. Cu cele 150 milioane, s’ar fi putut face multe lucruri bune, dacă d. Tătărăscu nu era atât de dibaci, cum a fost... ------ Știrile despre „mersul" împrumutului, nu prea sunt favorabile. Totuși, unii guvernamentali, mai speră. •----- Remanierea nu e încă hotorită. Cei cari o așteaptă, se tem că nu o vor mai apuca niciodată. ----- Kamenev, ministrul bolșevic la Roma a fost scos din funcție. Făcea opoziție guvernului de la Moscova. La Roma, va fi trimis Lunacearsky. ------întrevederile între delegații francezi și cei italieni, pentru deplina înțelegere între țările lor, — vor începe la mijlocul lunei ianuarie. ----- Liga Națiunilor a hotărît un protret de convenție privind statistica Mustrare de cinstiînță.. Nu fără oarecare mustrare de conștiință se vor fi adunând domnii miniștri împreună cu cel de interne la consfătuirile unde se studiază și se repartizează despăgubirile celor dăunați cu prilejul devastărilor de la Oradea Mare și Cluj. O. I. O. Duca Cu atât mai mult cu cât în situația financiară nenorocită în care neplățile pagubelor se fac în rate și cu mare greutate, rupându-se banul de la nevoi urgente și dela gura funcționarilor... . NEAMUL ROMÂNESC vrează prietenilor noștri, mulți ani, și fericire deplină. Viața lungă e un dar al lui Dumnezeu. Fericirea deplina nu poate fi însă ajunsă fără necurmata noastră stăruință, fără muncă harnică, cinstită, ordonată. Nu se poate închipui fericirea indivizilor, într’o țară de suferințe colective, de mizerie morală și materială. In afară de urările tradiționale, să ne dăm prin urmare, seamă de tot binele pe care îl aduce înălțarea sufletească, — de toate relele pe care le răspândește între noi, politicianismul incapabil, vulgar și hrăpăreț. Să unim laolaltă bunele intenții și acțiunile creatoare. Să ne aducem mereu aminte de marile primejdii pe care le-am trecut, și de cele tot atât de groaznice, care pot să vină. Să pricepem că interesele superioare ale Patriei, sunt totdeauna deasupra celor egoiste, și de partid. Să cultivăm sufletele, începând cu acelea pe care un politicianism blestemat le ține încătușate în întunericul viciului și ignoranței. Atunci lurările noastre se vor realiza, într’o țară bogată, și bine gospodărită. Epigrame D-LUI SASSU, Vaslui, Constanța !... Nu te prinde ! Și mai ales, să nu te-aprinzi Când alții umblă cu colinde, Zeii preferă... să colinzi D-LUI DINU BRATIANU Astăzi trei centime Fac un leu hârtie. Viitor de aur, „Cetea“, va să fie Chiar de va rămâne Vistieria goală. Țara-i generoasă, Țara-i ideală, Mâine trei tei aur Vor costa o coală Tricoloră, fină, ministerială D. Argetoianu e la Viena. (Ziarele). D-lui Cipăianu, București. Exproprieri cu tâlc. Eu unul Te știu capabil, și artist. Vin să expropiem Schoenbrunn-u! E-optant ? Ori e absenteist ? C. Argetoainu C. Argetoianu, Viena. Indiferent de speța-i rară I harcea-parcelez urgent, I-aplic dibaci legea agrară (Ș’apoi, explici la Parlament). Cipăianu DUPĂ ORADIA D-LUI TITULESCU, Spre Saint-Moritz, porni ca vântul, Simplonul duc, ca năluca. Imploră Titule, pe Sfântul Moritz, — să-l scape el, pe Duca... IN AJUNUL STABILIZĂRII D-LUI BURILEANU, Guvernatorul Băniiei Naționale Modern și monetar Proteu Decât cel antic, mai capabil. Stabilizează bietul leu la pungă... la contribuabil. BUFF. Abrudul • Am vorbit intr’un alt articol despre pozițiile pitorești ale Bihorului. Vom face azi câte va considerațiuni istorice asupra populației ei • Din câte va ■ contracte de arendare, ce sau aflat prin regiunile aurifere, reese că foștii legionari, nepricepându-se în exploatarea minelor, le arendau pe un timp mai mult sau mai puțin [îndelungat altor oameni, care se pricepeatu. Un asemenea contract este arătat ca încheiat la „Imnemostiffi maior" , o localitate ce se afla pe vremurile acelea în apropiere de Roșia. Contractul, care este scris de „Flavius Secundinus“ din partea proprietarului „Memmius Asclepi" ce nu știa carte, constată că el închiriază o groapă „a sa" lui „Aurelius Adjutor pe termen de 6 luni, din ziua încheerii actului, 20 Maiu 164 d. Hr. și până la idele lui Noembrie, adică 13 a acelei luni, pentru prețul de 70 dinari, cu condiția ca, în cazul când proprietarul ar vrea să revoace contractul, să plătească, arendașului câte 5 sesterțe (14 dinar), pe zi ca despăgubire, aceiaș penalitate să lovească și pe arendaș, în cazul când n’ar plăti arenda, fiind obligat proprietarul a-1 aștepta numai trei zile peste termenul fixat. La caz de irupere a apei în groapă, se va scădea o arenda proporțional cu paguba. In josul contractului se vede iscălit proprietarul, bineînțeles tot de cel ce scrisese actul (Flavius Secundinus) și încă doi martori. .. Exploatatorii acestor mine, fie particulare, fie ale împăraului, formau mai multe „Collegia" (Collegia aurariarum) despre care s'au găsit mai multe urme, mai ales în locurile exploatării. Colegiile aveau în Dacia o însemnătate deosebită și reprezintă partea cea mai originală a vieții provinciale romane și în speriața Daciei. Caracterul lor este complex. Ele slujeau și pentru asigurarea unui cult comun și pentru nevoile particulare ale membrilor lor ; erau un soiu de societăți de ajutor mutual sub scutul religiei. Ele erau recunoscute de statul roman numai dacă aveau cultul special al unei zeități. Afară de „Collegia aurariarum“ mai erau în Alburnus Colegii de „negotiatores“ (neguțători) de „fabri“ (diferiți meseriași și probabil de „centenarii“ (neguțători de lână) și de „lecticari" (purtători de litiere). Un asemenea „colegium“ cuprindea pe toți acei ce se dedau unui soiu de îndeletnicire. Organul lor era un fel de Senat, alcătuit după chipul acelui al orașelor, purtând și membrilor numele de decurioni. Sub aceștia veneau fruntașii colegiului și apoi membrii de rând. Autoritatea executivă o avea un „magister collegii“, care mai avea însă pentru apărarea intereselor lui în afară, câte un patron sau „defensor“. Aceste colegii urmăreau, precum am mai spus, pe lângă scopul unui cult comun, și asigurarea nevoilor membriilor. Fiecare membru depunea contribuții lunare în cassa comună administrată de chestorul colegiului, din care cassă apoi se dădeau ajutoare la membrii cei bolnavi, se îngropau cei morți, fără mijloace, precum se și petrecea în comun la sărbătorile pe care le ținea fiecare colegiu. Ne putem ușor închipui cum vor fi fost petrecerile vechilor locuitori ai Alburnus-ului, dacă ținem seamă de faptul că în apropiere, în jurul Apulum-ului (Alba- Iulia), erau și pe atunci întinse și vestite vii și că Romanii și Dacii, nu puțin credincioși adepți ai lui Bachus, au fost. Predispozițiile acestea spre petreceri mai mult sau mai puțin bactice, s’au transmis în această regiune din generație în generație, până mai in zilele noastre. Și acum se vorbește ca de ceva din povești, în Abrud și jur, de vestitele petreceri cu vin, bere, muzică și jocuri pe care le făceau Buciumanii și Roșienii (locuitorii celor două întinse sate, Bucium și Roșia, din imediata apropiere a Abrudului, și foarte bogate pe vremuri, în aur), mai până în războiul mondial, cât timp exploatarea minelor de aur era în floare. Și acum când și când (pe la sărbători mai ales), se mai observă această predispoziție transmisă de la strămoși... S’a păstrat o interesantă „tabula cerata" din anul 176 Februarie în 9, în care magisterul colegiului lui Jupiter, Cernenus, — Artemidorus Apolloni —. .și cei doi crestori ai acestui colegiul Valerius Niconis și Ofias Menofili, înștiințează prin o publicație pe membrii acelui „Collegium“ din Alburnus, că din 54 oameni câți îl alcătuiau mai înainte, nu au rămas decât 17. G. N. ALEXANDRESCU profesor ’■Mg*"!1." -QOOXOOO—r-------