Opinia, ianuarie 1907 (Anul 4, nr. 38-60)
1907-01-03 / nr. 38
5 Ban! Exemplarul ABONAMENTE cd an . . . . 20 Lei 6 luni .... JO „ r'*v’ ■ S Bani Exemplarul SI ANUNŢURI k ' Un ritul în pag. Ill, 60 Bani „ „ » IV, 30 . ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare,35. Anul IV. No. 38.—Mercuri 3 Ianuarie 1907. A. A. Bădăreu In istoria partidului conservator din Iaşi, numele lui A. A. Badareu intră în largă măsură în desvoltarea preponderentă ce a luat partidul nostru în viaţa politică a Iaşilor. Temperament activ şi viu , spirit combativ şi comunicativ, A. A. Badareu întruneşte în persoana sa firea Romînului în toată plenitudinea sa. Moştenind de la părinţi calităţi sufleteşti curate, în spiritul său se oglindesc însuşirile etnice ale acelei clase de boeri de ţară, care dacă n’au avut în trecutul ţării viaţa sgomotoasă din jurul curţii domneşti, ca aşa zisele familii istorice cu pretenţiuni de preponderenţă politică, şi au trăit traiul simplu şi sănătos în atingere cu pământul, păstrîndu-şi sufletul curat, legîndu-şi viaţa lor de viaţa pămîntului acestuia,a cărui soartă au îndurat-o cu toate vicisitudinile ei. Din sinul acestei pături de boerime teritorială, domnii îşi alegeau cele mai sănătoase elemente chemate a fi sfetnici luminători în divan, şi nu e deosebire decît în procedee şi formă, căci ceia ce se petrece astăzi supt forma selecţiunei constituţionale, cu legile democratice ce ne stăpînesc, se petrecea în vechime pe o scară nu mai puţin redusă chid jocul politic al înălţării şi scoborîrei neamurilor atîrna mai mult de voinţa domnului, decît de faptul calităţilor politice moderne. In Moldova de sus şi de jos se găsesc legaţi de pămînt strămoşii lui Badareu de sute de ani, şi a fost dat ca în judeţul Iaşi să avem stabilit chiagul ramurei, care ne-a dat pe A. A. Badareu. Începuturile vieţei politice ale lui A. Badareu s’au făcut supt ochii noştri, şi înălţarea lui e rodul unei munci legate şi voită de peste două decenii, în care zi cu zi, an cu an şi-a cucerit locul printre cei dintăiu, prin rîvna ce a pus în acţiunea sa publică, prin dragostea caldă ce a sămănat în juru-i, prin firea lui croită de a se sui mai presus decît alţii. In viaţa politică a Iaşilor, capitalul adunat cu multe sacrificii de Badareu Ta pus pe de-antregul în serviciul partidului conservator, odată intrat în el, şi n’a fost soldat mai disciplinat, muncitor mai devotat cauzei partidului, ca dînsul! Pentru partidul conservator laşan acţiunea lui Badareu a fost o sporire vădită şi efectivă de cadre, o roire de noi elemente chemate a întineri şi îndesi cadrele rănite şi îmbătrînite. Şi cu cît roirea spre matca conservatoare era mai deasă, cu atît se ştirbeau drumurile spre liberali şi să răreau rîndurile junimiştilor, care închişi în nimbul unei intelectualităţi selecte credeau în intervenirea divină, pentru a le taumaturgiza puterea. In măsura în care Badareu îşi întărea piedestalul în partidul său, îşi inteţia urile şi invectivele la adversari. Dar atacurile adversarilor printr’un contrast de efect, departe de a te lovi, te înalţă, căci în politica noastră—aşa bună rea cum se face la noi,—atacurile cele mai violente slujesc mai mult adversarului decît laudele, căci unele izvorăsc din pasiunea care inierbîntă şi înalţă, altele din sentimente mult mai josnice ca obârşie morală. Partidul a răsplătit pe deantregul acţiunea legată şi preponderantă a lui Bădărău, care încă din Camera din 1899 1 900 reuşise a-şi impune personalitatea sa ca un fin şi judicios psiholog în analiza situaţiei politice de atunci. Simţul practic şi cunoştinţa reală de oameni, în urma lungei şcoli politice făcută de Bădărău, i-au fost de un mare ajutor în cunoaşterea şi distingerea de dat oamenilor şi situaţiunilor politice în agitata Cameră conservatoare din 1901. Cei 4 ani de opoziţie au ridicat şi mai mult personalitatea politică a lui Bădărău în sinul partidului conservator, întru cît prin acţiunea politică a noastră la Iaşi, s’a dat o directivă pentru centru şi fruntaşii de acolo. Ruperea echivocului, prin noi înşine au fost formule politice ieşene, cu înrîurire asupra Centrului şi dintre cei 3 fruntaşi ai noştri, purtătorul viu al luptei politice a fost Bădărău. Râdicarea lui la treapta de sfetnic al coroanei nu mai putea fi atunci numai urmarea unei alipiri în jurul unei politice personale, era recunoaşterea întregului om cu întreaga sa activitate dată pentru partid, care era chemat a da toată atenţiunea luptătorului emerit. Şi aşa s’a socotit, căci aşa a’şi fost, preferinţa dată întâi şi întâi lui Bădărău ca sfetnic al coroanei, reprezentînd acţiunea conservatoare în Iaşii Moldovei. Dar o dată Bădărău ajuns ministru eşia din sfera îngustă a Iaşilor şi se încetăţenea fruntaş al partidului şi omul ţării. Supt această faţă Bădărău apărea ca homo nopus, şi supt această faţă s’a deslănţuit furia tuturor adversarilor naturali cu asociaţia tăcută şi a unei părţi din partid.’ Urmaşul boerilor de ţară intrat în cinul veliţilor boeri, a trebuit să găsască la primul lui pas o mare neîncredere, chiar de-a doua zi întru cât Bădărău n’aducea în partid şi guvern aromeala omului săţios prin moşteniri de bunul venit, ci temperamentul viu şi cercat al luptătorului oţelit în bătăliile politice şi nesaţul de muncă în noul său rang căpătat prin merite şi cinstuit. Din trei părţi atacat, nu rămîne aparat decît din partea celor pe care a ştiut să-l apropie prin superioritatea calităţilor sale sufleteşti, şi care adesa ori i-au fost tovarăşii de suferinţe şi de agitare. Atacul de la duşmani îl primeşti cu braţele deschise, căci ştii că te onorează şi te ridică; atacul de la ai tăi te răneşte moralmente, pentru că dă de gol partea cea mai urîtă din sufletul omului, şi oricît ai răbda, vine o vreme cînd paharul se umple și trebue să reverse. Anul 1906 fost-a pentru A. Bădărău umplerea paharului cu amărăciuni de la cei de nu credo cu el. Datoria ne face ca primul nostru gînd acum la pragului anului 1907 să-l avem cătră dînsul pentru a se şti că cupa e la sat şi că nu se mai pot îngădui în lăuntrul partidului nostru jigniri de acele, care rînesc şi ne indrituesc a nu mai crede că tăcerea e de aur. Gh. Ghibănescu: Telegrame fruntaşilor Cu prilejul schimbărei de an, domnii deputaţi şi senatori Gr. Buţureanu, Ştefan Negruzzi, Nicu Nanu, C. Alexandrescu, Lascar Antoniu, Gh. D. Şerban, C. Chirilă, Gh. Ghibănescu, Ştefan Ghiorghiu, Em. Buznea, Cristea T. Cristea au trimis domnilor Take Ionescu şi A. A. Bădărău, telegramele ce urmează : Take Ionescu Berlin Hotel Bristol Privim cu încredere la anul care începe, fiindcă privim cu dragoste şi încredere în tine, fruntaş de care am legat năzuinţele noastre. Şi cum dorim anului acesta să fie bun şi mănos aşa îţi dorim ţie să fii fericit şi încununat de izbîndă. Să trăeşti. Alex. Bădăreu Paris Denfert Rochereau 87 Un an nou începe. Gândind la ce ne va aduce tuturor, gândim fireşte la tine, fruntaş în care am pus devotamentul şi încrederea noastră, prieten în care am pus căldura dragostei noastre. Fii fericit, atât cât fericirea poate întră în o viaţă de luptă. Şi în clipele de cumpănă şi de îndoială nu uita că ai în noi sprijinul prieteniei calde şi nestrămutate, a prieteniei care dă liniştea şi puterea, a prieteniei care duce la izbîndă. Cu noi înainte dar, spre idealul comun. * Direcţia şi redacţia ziarului nostru a felicitat prin următoarea telegramă pe d. A. A. Bădărău : A. Bădăreu Paris Denfert Rochereau 87 Membrii redacţiei opiniei văd în ziua de astăzi un fericit prilej pentru a vă exprima, împreună cu dragostea neţărmurită ce vă poartă, devotamentul lor nestrămutat, împrejurările grele politice prin care trecem cer tuturora muncă fără preget şi sacrificiu necondiţionat. Cei grupaţi în jurul opiniei, neclintiţi vor remănea cu toată furtuna dezlănţuită, precum neclintită este dragostea ce vă poartă. Singurul lucru ce-l doresc este ca să le prilejiţi o şi mai mare dovedire a sentimentelor de care sunt însufleţiţi. Să trăiţi, mulţi, ani fericiţi. UN PERICOL Domnii elevi operează actualminte la Brăila şi la Galaţi. Sunt operaţiuni patriotice la care animă trei considerente : 1) că poliţia nu face nimic elevilor; 2) inspiraţiunile Neamului românesc al domnilor Săghinescu, Iorga etc. 3) dacă operează patriotic nu trebue să mai înveţe carte. Graţie acestor trei fapte vedem petrecîndu-se in cele 2 oraşe de porturi, lucruri ce nu se petrec, ce nu se pot petrece, in nici o altă ţară din lume. O trupă evreească, de operete, avea să dee reprezentaţiuni in cele două oraşe citate. Trupe evreeşti vin în toţi anii in România Dar nici o dată n’am apucat incă să auzim, că spectacolele acestor trupe să fi dat loc la manifestaţiuni naţionale. Dacă ele ar prezintă vre-un pericol, dacă ar fi jenante într’un fel oare-care, sunt mijloace, simple şi practice, de a face să nu aibă loc. Şi atunci chiar n’ar fi nevoe să se apeleze la energica intervenţie a acestei noi nenorociri, care este semi-studenţimea. Plaga se întinde Ne-a venit nouă la Iaşi de la Craiova, a trecut apoi la Brăila şi de acolo în vecinătate, la Galaţi. Domnul Iorga trăeşte. Mai ie încă unul, undeva, care trăeşte şi acela Oraşele sunt multe şi elevi pretutindeni. Unde se va ajunge? Ce generaţiuni vor isvori din aceşti copii, pe cari nervii deranjaţi a unor bătrîni, al căror cuvînt nu poate fi ascultat de oamenii maturi, îi îndeamnă la prăpăstii ? Cum să-şi caute de carte elevul, care, otrăvit de cele ce scriu şi de cele ce vorbesc profesorii de universitate, apucă pe calea comodă dar periculoasă, a manifestaţiunilor zgomotoase şi a joacăi cu pilule de acid sulfuric ? E un rău imens care trebueşte lovit— fără pierdere de vreme la păcătoasa lui origine.—o=‹=»asa«iM=.4›---- DUPE 11 ANI Avem înaintea noastră un volum de 700 pagini, care cuprinde o amănunţită dare de seamă a serviciilor de poştă, telegraf şi telefon, în intervalul de la 1 April 1894—1 April 1905, adică în cei de pe urmă 11 ani. Cele 700 pagini ne vorbesc, prin date oficiale, despre imensele progrese pe care cele trei principale artere , poșta telegraful și telefonul, le-au făcut în intervalul acesta de 11 ani. Taxele reduse pentru transportul ziarelor , taxele reduse la transportul probelor de cereale ; simplificarea taxelor la mandatele poştale ; desfiinţarea sistemului tarifar pe zone la telegraf; reducerea taxelor telegramelor adresate presei ; introducerea bonurilor şi cărţilor de vizită telegrafice; legarea tuturor centrelor cu telefoane — acestea sunt, în linii mari, marele inovaţii introduse în serviciul telegrafo-poştal. Ele au avut, natural, rezultate foarte fericite, căci graţie lor veniturile au crescut cu aproape trei milioane anual. Despre toate datele interesante ce cuprinde volumul de care ne ocupăm, vom insista pe larg în ziar, pentru ca publicul să-şi poată da seama şi de rulajul acestei importante instituţiuni şi pentru ca, din cifre şi date, să poată sublinia enormul progres ce s’a realizat. Aci vom mai spune numai, că, pe cînd, în 11 ani, s’au făcut atîtea însemnate şi utile reforme ; pe cînd ne-am pus pe picior de egalitate cu om şi care stat civilizat din Europa, personalul telegrafopoştal, căruia ţara datoreşte această frumoasă operă, a rămas nemărit şi prost salariat. S’ar cuveni, ca macar acum, gândul celor ce pot face, să se resfrângă şi asupra acestor bravi şi nedreptăţiţi slujbaşi. CÂTEVA NOTE Liberalul (de la Traian) s’a încumetrit cu prilejul sf. sărbători, cu Patriotul. Dizolvă cel de la Iaşi, disolvă şi acel din Edgard Quinet (No. 4, nu 6). Retrage disolvarea Iaşul, retrage şi boierul de la Bucureşti. Cu o notă caracteristică , reproducând articolul disolvant, Patriotul zis celui de la Iaşi, excelentul nostru confrate“. Când a reprodus, a treia zi, articolul ne-disolvant, i-a zis,, confratele nostru“. De ce ? * Patriotul îl arde pe d. Arion, cu argumente pur boereşti. Cine este acest domn Árion se întreabă ziarul ? Făcut-a vre-un „efort“ în opoziţie ? Susţinut-a vre-un ziar „cu punga“ ? Contribuit-a la cheltuelile companiei opoziţiei ? Acum întrebăm şi noi—noi de la „Opinia“—pe d. Arion: ai palat propriu în str. E. Quinet ? Ai magazie unde îţi desfaci vinuri, sămânţe de de canar şi curcani curăţaţi ? Ai lei noi ? N’ai? De ce faci politică atunci? * In toiul luptelor dintre liberali, d. V. Brătianu a devenit om practic. Eminentele publicist se ocupă, în „Voinţa Naţională“, de . . „înbunătăţirea soiului vitelor“. Citiţi şi d-v. „d. ministru nu trebue să se întrebe în privinţa celor mai bune pulpi pentru restaurantele din oraşe “. Pulpi pentru restaurante fre un scandal! Pulpi pentru chambre separée a unui restaurant, asta ar mai merge ! OAMENI ŞI LUCRURI Dispariţia teatrului ? Scena modernă a atins, fără îndoială, apogeul perfecţiunei tehnice. Arta dramatică poate face încă progrese literare ; genii mari se pot ivi întru redarea din ce în ce mai desăvîrşită a conflictelor sentimentale, analizarea din ce în ce mai profundă a tainelor vieţei noastre sufleteşti,—dar teatrul va rămînea ceea ce este în momentul de faţă, cu mijloacele actuale, cu dimensiunile şi perspectiva la care a ajuns în zilele noastre sau aproape. Interpreţi excelenţi vor apare tălmăcind cu tot mai multă abilitate şi perfecţiune, tristeţa şi voioşia, chinul şi elanul omenesc,—dar vom rămînea mereu alături de natură, mai prejos de adevăr, întrucît nu poate fi vorba decît de tălmăcire, de imitaţie,—de parodie. ...Dar iată că odată cu progresele uriaşe ale artei fotografice se iveşte o concurenţă primejdioasă artei dramatice modernă. Dacă fonograful a izbutit pînă la un punct să redee în chip desăvîrşit voacea cîntăreţului pînă în cele mai fine nuanţe, înlocuind nu numai astăzi pe artist, dar —ceea ce e mai mult—pastrîndu-i pentru viitorime timbrul minunat şi nepreţuit, cinematograful reuşeşte într’o artă mai superioară şi mai minunată : arta de a ne reda natura însăşi, aşa cum nu ne-o poate reda îndemînarea omenească. Sute, mii de compoziţii—scene—dramatice, izvorind din fecunde imaginaţii poietice se desfăşură cu preciziune delicioasă pe pînza imensă printr’o simplă combinaţiune de lumini şi umbre, redîndu-ne cu o majestoasă siguranţă tot ce poate produce o bogată fantazie de compozitor, executat de cei mai buni artişti. Prilejul de a vedea laolaltă în faţa noastră un ansamblu artistic perfect e nespus de rar, pentru faptul că o „stea“ artistică ne vine de ordinar—din motive budgetare—împresurată de un....impresurabil și de o trupă de mina a șaptea. Dar imaginele fotografice din atelierele Pathé ne trimit trupele cele mai perfecte pe infinitele benzi ce se desvălue precis, corect și fascinant pe o simplă pînză albă sărutată de un val de raze electrice. Dar în afară de acţiuni scenice, de fabule dramatice, fatalmente limitate şi în pericol de a se banaliza prin repetare avem marele concert, imensul teatru al Naturei însăşi, prinsă şi redată aşa cum e : vie, bogată, captivantă şi emoţionantă într’un grad mult mai mare decît fanteziile autorilor. Avem uscatul şi marea, avem culmile munţilor şi nemărginirea oceanurilor, avem tainele codrilor şi abisul mărilor adînci, avem luptele uriaşe şi tăcerea misterioasă, avem Universul îngrămădit in imagini fidele şi adus prin miraculoasa îmbinare a fotografiei şi a muzicei înaintea ochilor extaziaţi de infinita şi variata panoramă a firei, nespus mai vastă, mai bogată, mai mişcătoare decît acea ce ne pot aduce pe scenă chiar cele mai mari forţe dramatice. Fotografiarea şi redarea sunetelor fiind o problemă rezolvită, putem uşor întrevedea cît de mult va înlocui teatrul cinematografic—putînd reda imaginea vizuală şi auditivă—pe cel de astăzi, bazat pe imitaţie anemică şi totdeauna relativă. Radion Financiare Multe chestiuni ni se presintă în aparenţă aşa de simple încît ni se pare suficient a le enunţa pentru a le înţălege. Dacă însă ne oprim cîtva asupra lor şi mai reflectăm, de multe ori ne schimbăm părerea şi ceea ce ni se arată la început că fiind la îndemâna inteligenţei cele mai modeste, devine complicat şi cere o oarecare sforţare spre a fi înţăles. Apoi de multe ori ceia ce e uşor de înţeles în teorie, nu tot aşa de uşor e de pus în practică. Astăzi în finance există un adevăr pe care nimenea nu-l mai discută şi anume că toţi trebue să contribuim în măsura puterilor noastre la sarcinele statului, precum şi că contribuţiunile trebui să apese asupra bogăţiei formate, atingând foarte puţin ceia ce e în stare de formaţiune precum şi veniturile viagere. Şi este drept ca într’un stat democratic, după cum orice muncă trebue să fie răsplătită, tot aşa cel ce se bucură de protecţiunea legilor statului în care stă, să contribue la înlesnirea mijloacelor prin care acesta pune în executare acele legi. Şi precum toţi suntem egali în faţa legei, adică tuturor legea le acoardă aceiaşi protecţiune n’ar fi explicabil de fel ca unul să plătească contribuţiuni iar altul nu. Acesta e adevărul pe care cu toţii îl recunoaştem. Ce se întâmplă însă în practică ? Se zice că toţi trebue să plătim în măsură cu facultăţile noastre. Şi plecând de la aceasta idee s’a făcut în timpurile noastre un curent care tinde a restrînge cât mai mult baza impozitelor, scutind de dări pe cei ale căror facultăţi sunt reduse, dar cari formează marea masă a contribuabililor şi încărcând pe cei cu puteri mai mari, dar a căror număr e restrîns. Şi această concepţiune modernă in ce priveşte dările nu e caracteristică numai ţerilor Apusului, ci ea tinde să câştige teren pretutindeni. Căci în definitiv degrevările ce s au făcut la noi în timpul din urmă, nu aduc la altceva, decît la ceia ce am spus mai sus. In adevăr dacă examinăm numai reducerea taxei de 50 l% asupra salariilor, ce vedem ? De o parte masa celor scutiţi mai mărită, căci de unde până acum se plătea o atare taxă de la 120 lei lunar, acum ea va începe a se percepe de la 200 lei lunar. Ni se va zice însă că cei cu lefuri de la 200 lei lunar, nu vor plăti decît 3° 10 iar nu 5°/0- Recunoaştem că pentru moment aceasta e adevărat, însă de altă parte trebue să ţinem samă ca taxa de 3 °1„ nu mai poartă caracterul de provizorat pe care-l avea cea de 5%, ci vom avea a face cu un adevărat imposit. Taxa deci va fi permanentă şi ne putem aştepta in viitor mai degrabă la o sporire a ei decât la o micşorare şi aceasta pentru bunul motiv că cei cu lefuri de la 200 lei în sus formează o masă mai redusă decât cei cu lefuri de 120 lei cum era mai înainte. Or perderile budgetare, ce rezultă din aceasta vor putea fi suportate acum, dar nu putem anticipa că ele vor putea să se perpetueze ori că aceste impozite se vor micșora. Prin acestă zi se am sosit să constatăm un fapt și anume că una stabilim în principiu şi alta facem in aplicare. Învăţăm pe băncile şcoalei că toţi trebue să plătim dări către stat, şi facem un lux de argumentare pentru a dovedi că nimeni nu trebue să fie scutit afară de oarecari mici şi neînsemnate excepţiuni. In aplicare însă tindem a mări cât se poate numărul celor scutiţi, in cât se pare că concepţiunea prezentă şi tendinţa viitoare ar fi de a se zice: nimeni nu trebue să plătească vre-o dare statului afară de oarecari excepţiuni. Alt principiu financiar este acela de a face ca aproape toată sarcina impozitelor să cadă asupra avuţiei formate. Intru cît dările scad astăzi asupre veniturilor s’ar înţelege în această ordine de idei ca veniturile capitalului să fie mai grevate de dări, pe cînd acele ale mancei să fie aproape scutite, iar acele mixte, adică ale capitalului unit cu munca să stea la mijloc în ce priveşte taxarea. Or, atunci cele dintăiu formează minoritatea veniturilor. A apasa cu dări, din ce în ce mai tare asupra lor, însamnă aproape a le nimici, şi aceasta pentru ce? Pentru ca să scutim majoritatea contribuabililor, ale căror venituri stau în muncă şi să nu atingem decît foarte puţin veniturile istorite din muncă şi capital. In adevăr sporirea taxelor de timbru şi înregistrare, impositul pe chirii, impositul asupra valorilor mobiliare, ridicarea drepturilor asupra succesiunilor, cari s’au făcut în ultimii ani, n’au făcut de cît să