Opinia, ianuarie 1907 (Anul 4, nr. 38-60)

1907-01-03 / nr. 38

5 Ban! Exemplarul ABONAM­ENTE cd an . . . . 20 Lei 6 luni .... JO „ r'*v’ ■ S Bani Exemplarul SI ANUNŢURI k ' Un ritul în pag. Ill, 60 Bani „ „ » IV, 30 . ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mare,35. Anul IV. No. 38.—Mercuri 3 Ianuarie 1907. A. A. Bădăreu In istoria partidului conservator din Iaşi, numele lui A. A. Badareu intră în largă măsură în desvoltarea preponderentă ce a luat partidul nostru în viaţa politică a Iaşilor. Temperament activ şi viu , spirit combativ şi comunicativ, A. A. Ba­dareu întruneşte în persoana sa fi­rea Romînului în toată plenitudinea sa. Moştenind de la părinţi calităţi sufleteşti curate, în spiritul său se oglindesc însuşirile etnice ale ace­lei clase de boeri de ţară, care dacă n’au avut în trecutul ţării viaţa sgo­­motoasă din jurul curţii domneşti, ca aşa zisele familii istorice cu pre­­tenţiuni de preponderenţă politică, şi au trăit traiul simplu şi sănătos în atingere cu pământul, păstrîndu-şi sufletul curat, legîndu-şi viaţa lor de viaţa pămîntului acestuia,a cărui soar­tă au îndurat-o cu toate vicisitudini­le ei. Din sinul acestei pături de bo­­erime teritorială, domnii îşi alegeau cele mai sănătoase elemente chema­te a fi sfetnici luminători în divan, şi nu e deosebire de­cît în procedee şi formă, căci ceia ce se petrece as­tăzi supt forma selecţiunei constitu­ţionale, cu legile democratice ce ne stăpînesc, se petrecea în vechime pe o scară nu mai puţin redusă chid jocul politic al înălţării şi scoborîrei neamurilor atîrna mai mult de voin­ţa domnului, de­cît de faptul calită­ţilor politice moderne. In Moldova de sus şi de jos se găsesc legaţi de pămînt strămoşii lui Badareu de sute de ani, şi a fost dat ca în judeţul Iaşi să avem stabilit chiagul ramu­­rei, care ne-a dat pe A. A. Badareu. Începuturile vieţei politice ale lui A. Badareu s’au făcut supt ochii noştri, şi înălţarea lui e rodul unei munci legate şi voită de peste două decenii, în care zi cu zi, an cu an şi-a cucerit locul printre cei dintăiu, prin rîvna ce a pus în acţiunea sa publică, prin dragostea caldă ce a sămănat în juru-i, prin firea lui croi­tă de a se sui mai presus de­cît alţii. In viaţa politică a Iaşilor, capita­lul adunat cu multe sacrificii de Ba­dareu Ta pus pe de-antregul în ser­viciul partidului conservator, odată intrat în el, şi n’a fost soldat mai disciplinat, muncitor mai devotat cauzei partidului, ca dînsul! Pentru partidul conservator laşan acţiunea lui Badareu a fost o spo­rire vădită şi efectivă de cadre, o roi­­re de noi elemente chemate a înti­neri şi îndesi cadrele rănite şi îmbă­­trînite. Şi cu cît roirea spre matca conservatoare era mai deasă, cu atît se ştirbeau drumurile spre liberali şi să răreau rîndurile junimiştilor, care închişi în nimbul unei intelec­­tualităţi selecte credeau în interve­­nirea divină, pentru a le taumaturgi­­za puterea. In măsura în care Badareu îşi în­tărea piedestalul în partidul său, îşi inteţia urile şi invectivele la adver­sari. Dar atacurile adversarilor prin­­tr’un contrast de efect, departe de a te lovi, te înalţă, căci în politica noastră—aşa bună rea cum se face la noi,—atacurile cele mai violente slujesc mai mult adversarului de­cît laudele, căci unele izvorăsc din pasi­unea care inierbîntă şi înalţă, altele din sentimente mult mai josnice ca obârşie morală. Partidul a răsplătit pe deantregul acţiunea legată şi preponderantă a lui Bădărău, care încă din Camera din 1899 1 900 reuşise a-şi impune per­sonalitatea sa ca un fin şi judicios psiholog în analiza situaţiei politice de atunci. Simţul practic şi cunoştinţa reală de oameni, în urma lungei şcoli politice făcută de Bădărău, i-au fost de un mare ajutor în cunoaşterea şi distingerea de dat oamenilor şi si­­tuaţiunilor politice în agitata Cameră conservatoare din 1901. Cei 4 ani de opoziţie au ridicat şi mai mult personalitatea politică a lui Bădărău în sinul partidului conser­vator, întru cît prin acţiunea poli­tică a noastră la Iaşi, s’a dat o di­rectivă pentru centru şi fruntaşii de acolo. Ruperea echivocului, prin noi înşine au fost formule politice ieşene, cu în­­rîurire asupra Centrului şi dintre cei 3 fruntaşi ai noştri, purtătorul viu al luptei politice a fost Bădărău. Râdicarea lui la treapta de sfetnic al coroanei nu mai putea fi atunci numai urmarea unei alipiri în jurul unei politice personale, era recu­noaşterea întregului om cu întreaga sa activitate dată pentru partid, care era chemat a da toată atenţiunea luptătorului emerit. Şi aşa s’a socotit, căci aşa a’şi fost, preferinţa dată întâi şi întâi lui Bădărău ca sfetnic al coroanei, re­­prezentînd acţiunea conservatoare în Iaşii Moldovei. Dar o dată Bădărău ajuns minis­tru eşia din sfera îngustă a Iaşilor şi se încetăţenea fruntaş al partidu­lui şi omul ţării. Supt această faţă Bădărău apărea ca homo nopus, şi supt această faţă s’a deslănţuit furia tuturor adversa­rilor naturali cu asociaţia tăcută şi a unei părţi din partid.’ Urmaşul boerilor de ţară intrat în cinul veliţilor boeri, a trebuit să găsască la primul lui pas o mare neîncredere, chiar de-a doua zi întru cât Bădărău n’aducea în par­tid şi guvern aromeala omului să­­ţios prin moşteniri de bunul venit, ci temperamentul viu şi cercat al luptătorului oţelit în bătăliile poli­tice şi nesaţul de muncă în noul său rang căpătat prin merite şi­ cins­­tuit. Din trei părţi atacat, nu rămîne aparat de­cît din partea celor pe care a ştiut să-l apropie prin supe­rioritatea calităţilor sale sufleteşti, şi care adesa ori i-au fost tovarăşii de suferinţe şi de agitare. Atacul de la duşmani îl primeşti cu braţele deschise, căci ştii că te onorează şi te ridică; atacul de la ai tăi te răneşte moralmente, pentru că dă de gol partea cea mai urîtă din sufletul omului, şi ori­cît ai răbda, vine o vreme cînd paharul se umple și trebue să reverse. Anul 1906 fost-a pentru A. Bădărău umplerea paharului cu amărăciuni de la cei de nu credo cu el. Datoria ne face ca primul nostru gînd acum la pragului anului 1907 să-l avem cătră dînsul pentru a se şti că cupa e la sat şi că nu se mai pot îngădui în lăuntrul partidului nostru jigniri de acele, care rînesc şi ne indrituesc a nu mai crede că tăcerea e de aur. Gh. Ghibănescu: Telegrame fruntaşilor Cu prilejul schimbărei de an, domnii deputaţi şi senatori Gr. Buţureanu, Şte­fan Negruzzi, Nicu Nanu, C. Alexandrescu, Lascar Antoniu, Gh. D. Şerban, C. Chi­­rilă, Gh. Ghibănescu, Ştefan Ghiorghiu, Em. Buznea, Cristea T. Cristea au trimis domnilor Take Ionescu şi A. A. Bădărău, telegramele ce urmează : Take Ionescu Berlin Hotel Bristol Privim cu încredere la anul care începe, fiind­că privim cu dragoste şi încredere în tine, fruntaş de care am legat năzuinţele noastre. Şi cum dorim anului acesta să fie bun şi­ mănos aşa îţi dorim ţie să fii fe­ricit şi încununat de izbîndă. Să trăeşti. Alex. Bădăreu Paris Denfert Rochereau 87 Un an nou începe. Gândind la ce ne va aduce tuturor, gândim fireşte la tine, frun­taş în care am pus devotamentul şi încre­derea noastră, prieten în care am pus căl­dura dragostei noastre. Fii fericit, atât cât fericirea poate întră în o viaţă de luptă. Şi în clipele de cumpănă şi de îndoială nu uita că ai în noi sprijinul prieteniei calde şi nestrămutate, a prieteniei care dă liniştea şi puterea, a prieteniei care duce la izbîndă. Cu noi înainte dar, spre idealul comun. * Direcţia şi redacţia ziarului nostru a fe­licitat prin următoarea telegramă pe d. A. A. Bădărău : A. Bădăreu Paris Denfert Rochereau 87 Membrii redacţiei opiniei văd în ziua de astă­zi un fericit prilej pentru a vă ex­prima, împreună cu dragostea neţărmurită ce vă poartă, devotamentul lor nestrămutat, împrejurările grele politice prin care tre­cem cer tuturora muncă fără preget şi sa­crificiu necondiţionat. Cei grupaţi în jurul opiniei, neclintiţi vor remănea cu toată furtuna dezlănţuită, precum neclintită este dragostea ce vă poartă. Singurul lucru ce-l doresc este ca să le prilejiţi o şi mai mare dovedire a sentimen­telor de care sunt însufleţiţi. Să trăiţi, mulţi, ani fericiţi. UN PERICOL Domnii elevi operează actualminte la Brăila şi la Galaţi. Sunt operaţiuni patriotice la care­­ animă trei considerente : 1) că poliţia nu face nimic elevilor; 2) inspiraţiunile Neamului românesc al domnilor Săghinescu, Iorga etc. 3) dacă operează patriotic nu tre­bue să mai înveţe carte. Graţie acestor trei fapte vedem petre­­cîndu-se in cele 2 oraşe de porturi, lucruri ce nu se petrec, ce nu se pot petrece, in nici o altă ţară din lume. O trupă evreească, de operete, avea să dee reprezentaţiuni in cele două oraşe citate. Trupe evreeşti vin în toţi anii in România Dar nici o dată n’am apucat incă să auzim, că spectacolele acestor trupe să fi dat loc la manifestaţiuni naţionale. Dacă ele ar prezintă vre-un pericol, dacă ar fi jenante într’un fel oare-care, sunt mijloace, simple şi practice, de a face să nu aibă loc. Şi atunci chiar n’ar fi nevoe să se a­­peleze la energica intervenţie a acestei n­oi nenorociri, care este semi-studen­­ţimea. Plaga se întinde Ne-a venit nouă la Iaşi de la Craiova, a trecut apoi la Bră­ila şi de acolo în vecinătate, la Galaţi. Domnul Iorga trăeşte. Mai ie încă unul, unde­va, care trăeşte şi acela Oraşele sunt multe şi elevi pretutindeni. Unde se va ajunge? Ce generaţiuni vor isvori din aceşti copii, pe cari nervii de­ranjaţi a unor bătrîni, al căror cuvînt nu poate fi ascultat de oamenii maturi, îi îndeamnă la prăpăstii ? Cum să-şi caute de carte elevul, care, otrăvit de cele ce scriu şi de cele ce vorbesc profesorii de universitate, apucă pe calea comodă dar periculoasă, a ma­­nifestaţiunilor zgomotoase şi a joacăi cu pilule de acid sulfuric ? E un rău imens care trebueşte lovit— fără pierdere de vreme la păcătoasa lui origine.—o=‹=»asa«iM=.4›----­ DUPE 11 ANI Avem înaintea noastră un volum de 700 pagini, care cuprinde o amănunţită dare de seamă a serviciilor de poştă, te­legraf şi telefon, în intervalul de la 1 April 1894—1 April 1905, adică în cei de pe urmă 11 ani. Cele 700 pagini ne vorbesc, prin date oficiale, despre imensele progrese pe care cele trei principale artere , poșta telegra­ful și telefonul, le-au făcut în intervalul acesta de 11 ani. Taxele reduse pentru transportul zia­relor , taxele reduse la transportul pro­belor de cereale ; simplificarea taxelor la mandatele poştale ; desfiinţarea sistemu­lui tarifar pe zone la telegraf; reducerea taxelor telegramelor adresate presei ; in­troducerea bonurilor şi cărţilor de vizită telegrafice; legarea tuturor centrelor cu telefoane — acestea sunt, în linii mari, marele inovaţii introduse în serviciul te­­legrafo-poştal. Ele au avut, natural, rezultate foarte fericite, căci graţie lor veniturile au cres­cut cu aproape trei milioane anual. Despre toate datele interesante ce cu­prinde volumul de care ne ocupăm, vom insista pe larg în ziar, pentru ca publi­cul să-şi poată da seama şi de rulajul a­­cestei importante instituţiuni şi pentru ca, din cifre şi date, să poată sublinia enormul progres ce s’a realizat. Aci vom mai spune numai, că, pe cînd, în 11 ani, s’au făcut atîtea însemnate şi utile reforme ; pe cînd ne-am pus pe pi­cior de egalitate cu om­ şi care stat civi­lizat din Europa, personalul telegrafo­­poştal, căruia ţara­­ datoreşte această fru­moasă operă, a rămas nemărit şi prost salariat. S’ar cuveni, ca macar acum, gândul celor ce pot face, să se resfrângă şi asu­pra acestor bravi şi nedreptăţiţi slujbaşi. CÂTE­VA NOTE Liberalul (de la Traian) s’a încume­­trit cu prilejul sf. sărbători, cu Pa­triotul. Dizolvă cel de la Iaşi, disolvă şi acel din Edgard Quinet (No. 4, nu 6). Retrage disolvarea Iaşul, retrage şi boierul de la Bucureşti. Cu o notă caracteristică , reprodu­când articolul disolvant, Patriotul zis celui de la Iaşi, excelentul nostru confrate“. Când a reprodus, a treia zi, articolul ne-disolvant, i-a zis,, con­fratele nostru“. De ce ? * Patriotul îl arde pe d. Arion, cu ar­gumente pur boereşti. Cine este acest domn Árion se în­treabă ziarul ? Făcut-a vre-un „efort“ în opoziţie ? Susţinut-a vre-un ziar „cu punga“ ? Contribuit-a la cheltue­­lile com­paniei opoziţiei ? Acum întrebăm şi noi—noi de la „Opinia“—pe d. Arion: ai palat pro­priu în str. E. Quinet ? Ai magazie unde îţi desfaci vinuri, sămânţe de de canar şi curcani curăţaţi ? Ai lei noi ? N’ai? De ce faci politică atunci? * In toiul luptelor dintre liberali, d. V. Brătianu a devenit om practic. Eminentele publicist se ocupă, în „Voinţa Naţională“, de . . „înbună­­tăţirea soiului vitelor“. Citiţi şi d-v. „d. ministru nu tre­bue să se întrebe în privinţa celor mai bune pulpi pentru restaurantele din oraşe “. Pulpi pentru restaurante fre un scandal! Pulpi pentru ch­ambre se­­parée a unui restaurant, asta ar mai merge ! OAMENI ŞI LUCRURI Dispariţia teatrului ? Scena modernă a atins, fără îndoială, apogeul perfecţiunei tehnice. Arta drama­tică poate face încă progrese literare ; genii mari se pot ivi întru redarea din ce în ce mai desăvîrşită a conflictelor sentimentale, analizarea din ce în ce mai profundă a tainelor vieţei noastre sufle­teşti,—dar teatrul va rămînea ceea ce este în momentul de faţă, cu mijloacele actuale, cu dimensiunile şi perspectiva la care a ajuns în zilele noastre sau aproape. Interpreţi excelenţi vor apare tălmă­cind cu tot mai multă abilitate şi perfec­ţiune, tristeţa şi voioşia, chinul şi elanul omenesc,—dar vom rămînea mereu ală­turi de natură, mai prejos de adevăr, întrucît nu poate fi vorba decît de tăl­măcire, de imitaţie,—de parodie. ...Dar iată că odată cu progresele uriaşe ale artei fotografice se iveşte o concurenţă primejdioasă artei dramatice modernă. Dacă fonograful a izbutit pînă la un punct să redee în chip desăvîrşit voacea cîntăreţului pînă în cele mai fine nuanţe, înlocuind nu numai astă­zi pe artist, dar —ceea ce e mai mult—pastrîndu-i pen­tru viitorime timbrul minunat şi nepre­ţuit, cinematograful reuşeşte într’o artă mai superioară şi mai minunată : arta de a ne reda natura însăşi, aşa cum nu ne-o poate reda îndemînarea omenească. Sute, mii de compoziţii—scene—drama­tice, izvorind din fecunde imaginaţii po­­ietice se desfăşură cu preciziune delici­oasă pe pînza imensă printr’o simplă combinaţiune de lumini şi umbre, redîn­­du-ne cu o majestoasă siguranţă tot ce poate produce o bogată fantazie de com­pozitor, executat de cei mai buni artişti. Prilejul de a vedea la­olaltă în faţa noas­tră un ansamblu artistic perfect e nes­pus de rar, pentru faptul că o „stea“ ar­tistică ne vine de ordinar—din motive budgetare—împresurată de un....impresur­abil și de o trupă de mina a șaptea. Dar imaginele fotografice din atelierele Pathé ne trimit trupele cele mai perfecte pe in­finitele benzi ce se desvălue precis, corect și fascinant pe o simplă pînză albă săru­tată de un val de raze electrice. Dar în afară de acţiuni scenice, de fa­bule dramatice, fatalmente limitate şi în pericol de a se banaliza prin repetare a­­vem marele concert, imensul teatru al Naturei însăşi, prinsă şi redată aşa cum e : vie, bogată, captivantă şi emoţionantă într’un grad mult mai mare decît fante­ziile autorilor. Avem uscatul şi marea, avem culmile munţilor şi nemărgini­rea oceanurilor, avem tainele codrilor şi abisul mărilor adînci, avem luptele u­­riaşe şi tăcerea misterioasă, avem Uni­versul îngrămădit in imagini fidele şi a­­dus prin miraculoasa îmbinare a fotogra­fiei şi a muzicei înaintea ochilor extaziaţi de infinita şi variata panoramă a firei, nespus mai vastă, mai bogată, mai miş­cătoare decît acea ce ne pot aduce pe scenă chiar cele mai mari forţe dramatice. Fotografiarea şi redarea sunetelor fiind o problemă rezolvită, putem uşor între­vedea cît de mult va înlocui teatrul ci­nematografic—putînd reda imaginea vi­zuală şi auditivă—pe cel de astă­zi, ba­zat pe imitaţie anemică şi totdeauna re­lativă. Radion Financiare Multe chestiuni ni se presintă în apa­­­renţă aşa de simple în­cît ni se pare su­ficient a le enunţa pentru a le înţălege. Dacă însă ne oprim cît­va asupra lor şi mai reflectăm, de multe ori ne schimbăm părerea şi ceea ce ni se arată la început că fiind la îndemâna inteligenţei cele mai modeste, devine complicat şi cere o oare­care sforţare spre a fi înţăles. Apoi de multe ori ceia ce e uşor de înţeles în te­orie, nu tot aşa de uşor e de pus în practică. Astăzi în finance există un adevăr pe care nimenea nu-l mai discută şi anume că toţi trebue să contribuim în măsura puterilor noastre la sarcinele statului, pre­cum şi că contribuţiunile trebui să apese asupra bogăţiei formate, atingând foarte puţin ceia ce e în stare de formaţiune precum şi veniturile viagere. Şi este drept ca într’un stat democra­tic, după cum ori­ce muncă trebue să fie răsplătită, tot aşa cel ce se bucură de protecţiunea legilor statului în care stă, să contribue la înlesnirea mijloacelor prin care acesta pune în executare acele legi. Şi precum toţi suntem egali în faţa legei, adică tuturor legea le acoardă aceiaşi protecţiune n’ar fi explicabil de fel ca unul să plătească contribuţiuni iar altul nu. Acesta e adevărul pe care cu toţii îl recunoaştem. Ce se întâmplă însă în prac­tică ? Se zice că toţi trebue să plătim în măsură cu facultăţile noastre. Şi ple­când de la aceasta idee s’a făcut în tim­purile noastre un curent care tinde a restrînge cât mai mult baza impozitelor, scutind de dări pe cei ale căror facultăţi sunt reduse, dar cari formează marea ma­să a contribuabililor şi încărcând pe cei cu puteri mai mari, dar a căror număr e restrîns. Şi această concepţiune modernă in ce priveşte dările nu e caracteristică numai ţerilor Apusului, ci ea tinde să câştige teren pretutindeni. Căci în definitiv de­grevările ce s au făcut la noi în timpul din urmă, nu aduc la alt­ceva, de­cît la ceia ce am spus mai sus. In adevăr dacă examinăm numai reducerea taxei de 50 l% asupra salariilor, ce vedem ? De o parte masa celor scutiţi mai mărită, căci de unde până acum se plătea o atare taxă de la 120 lei lunar, acum ea va începe a se percepe de la 200 lei lunar. Ni se va zice însă că cei cu lefuri de la 200 lei lunar, nu vor plăti decît 3° 10 iar nu 5°/0- Recunoaştem că pentru mo­ment aceasta e adevărat, însă de altă parte trebue să ţinem samă ca taxa de 3 °1„ nu mai poartă caracterul de provizorat pe care-l avea cea de 5%, ci vom avea a face cu un adevărat imposit. Taxa deci va fi permanentă şi ne pu­tem aştepta in viitor mai degrabă la o sporire a ei de­cât la o micşorare şi a­­ceasta pentru bunul motiv că cei cu le­furi de la 200 lei în sus formează o masă mai redusă de­cât cei cu lefuri de 120 lei cum era mai înainte. Or perderile bud­getare, ce­ rezultă din aceasta vor putea fi suportate acum, dar nu putem anticipa că ele vor­ putea să se perpetueze ori că aceste impozite se vor micșora. Prin acestă zi se am sosit să constatăm un fapt și anume că una stabilim în prin­cipiu şi alta facem in aplicare. Învăţăm pe băncile şcoalei că toţi tre­bue să plătim dări către stat, şi facem un lux de argumentare pentru a dovedi că nimeni nu trebue să fie scutit afară de oare­cari mici şi neînsemnate excep­­ţiuni. In aplicare însă tindem a mări cât se poate numărul celor scutiţi, in cât se pare că concepţiunea prezentă şi tendinţa viitoare ar fi de a se zice: nimeni nu trebue să plătească vre-o dare statului afară de oare­cari excepţiuni. Alt principiu financiar este acela de a face ca aproape toată sarcina impozitelor să cadă asupra avuţiei formate. Intru cît dările scad astăzi asupre ve­niturilor s’ar înţelege în această ordine de idei ca veniturile capitalului să fie mai grevate de dări, pe cînd acele ale man­cei să fie aproape scutite, iar acele mix­te, adică ale capitalului unit cu munca să stea la mijloc în ce priveşte taxarea. Or, atunci cele dintăiu formează minoritatea veniturilor. A apasa cu dări, din ce în ce mai tare asupra lor, însamnă aproape a le nimici, şi aceasta pentru ce? Pentru ca să scutim majoritatea contribuabililor, ale căror venituri stau în muncă şi să nu atingem de­cît foarte puţin veniturile istorite din muncă şi capital. In adevăr sporirea taxelor de timbru şi înregistrare, impositul pe chirii, impo­­situl asupra valorilor mobiliare, ridicarea drepturilor asupra succesiunilor, cari s’au făcut în ultimii ani, n’au făcut de cît să

Next