Opinia, martie 1907 (Anul 4, nr. 84-111)
1907-03-01 / nr. 84
Bani Exemplarei ABONAMENTE Cu an . 6 luni . . ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan cel Mar6135. Directori: Gr. C. BUfUKiEARD şi LASCAR ANTONIO 20 Lei 10 AnullV. —No. 84.—Joi I Martie 1907 . VVrfiiiKiETvS UtÜ*. L'UUiil M*« •/' ül« âittwi Trompetele răsună prin văi şi prin cîmpii, trupele adună voinici sute de mii, dar se duc nu spre a învinge duşmanul la hotare, ci spre a a învinge pe cei din lăuntru, pentru a potoli mişcarea, ce ca un pojar ameninţa să se întindă prin văi şi dealuri, prin sate şi tîrguri, mînînd în vâltoarea răzmeriţei pe tineri şi bătrîni, pe barbaţi şi pe femei, pe flămînzi ca şi pe sătui, pe cei ce ştiu ce cer şi pe cei ce nu ştiu ce cer, pe talpa ţării. E groaznic lucru numai cînd te gîndeşti că acest popor îndelung răbdător, deprins cu răul ca vermele în hrean, exploatat sistematic şi nemilos de cei mari şi de cei mici, de ai lui, da ! şi de ai lui şi foarte mult de ai lui, acest popor care îşi duce traiul îndurerat, simplu fără multe nevoi decît ale stomahului şi ale trupului, cu respectul tradiţional al puterei şi al stăpinirei, e groznic lucru, zic, să-l vezi că se mişcă. De ce se mişcă ? Ştiu ei oare ? E imboldul lor ? E imbold strein? E răsunetul mişcărilor de departe a căror ecou să fi ajuns până la el Sunt asmuţiţi de cei interesaţi ? întrebări peste întrebări se pun ; respunsuri peste respunsuri se dau şi chestia rămîne tot aceiaşi mare, largă, adîncă ca şi nevoia care cată a fi ogoită. Mişcările populare sunt sfinte în esenţa lor, căci e adine zisă şi simţită zicala veche : Vocea norodului, glasul lui Dumnezeu. Şi ce poate fi mai sfint peste nevoile unui popor întreg ? Oare nu chiar Dumnezeu a sfinţit norodul prin blagoslovenia dată, înmulţirea lui şi stăpînirea pămîntului ? Pămîntul nu e stăpînit după legi dumnezeeşti, ci după alcătuiri omeneşti. In istoria pămîntului ţării noastre multe s’au petrecut, şi la multe au stat privind cu ochii ţărănimea, închegată în dese locuri ţărănimea în jurul primului proprietar şi prin primul proprietar şi-a dus traiul său simplu ca şi stăpînul său primitiv, făcîndu-i slujbele, pe viaţă legat ca vecin ori rumîn de pămîntul său. Dar era stăpîn şi şerb; şerbul slujia la stăpînul său, stăpînul îşi vedea de slugile şi vecinii săi. încetul cu încetul stăpînit şi-au întins moşiile, legînd sat de sat, ocolind cu satele căzute în stăpînirea lor ţinuturile şi ţara. Dar cu cît moşiile se lărgeau, cu atît stăpînul nu mai avea făţişă atingere cu săteanul, ci îşi închiriau moşia şi îl lipsia de la locul său mnmuritor prin persoana lui. Absenteismul adevăratului proprietar, a adus desvoltarea clasei arendaşilor, jucători de bursă agricolă pe spetele braţelor ţărăneşti. Era un chip de instrăinare de pămînt a celui care e chemat a sta în strînsă legătură cu pămîntul, adică al ţăranului. Pămîntul ţării noastre nu a supt şi sbicit decît sudorile frunţilor ţărăneşti. In arşiţa soarelui de vară , in plesnetul ploii răci şi ingheţate de toamnă, în promoroacă pusă pe pieptul ţărănesc, pămîntul nostru nu a cunoscut şi nu cunoaşte decît pe ţăran. Proprietarul şi arendaşul, se primblă în goana calului năbădăios, mănînd şi biciuind la muncă, ajutîndu-se de vichili şi feciori boereşti, pentru ca folosul să-i fie mai mare, căci bursa agricolă are încă la noi in ţară cel mai rădicat curs la titlurile sale asigurate pe braţele săteşti, mult mai ridicate chiar decît acţiunile băncii naţionale. Ţăranii cer naţionalizarea pămîntului lor şi se indrituesc a-şi lua ei asupra-le toată munca şi tot folosul muncii agricole. .„Slabi şi săraci ici , neuniţi dincolo , fără pic de credit la cei mari, sleiţi şi ei şi vitele lor, ridicarea lor economică se face încet şi cu stînjeneală din partea celor ce li strică interesele. Şi sunt mulţi cărora li se strică interesele prin ridicarea săteanului! Face el chestie de neam, de rasă, de credinţă? Se poate! Dar Românul e îngăduitor şi respectuos de bunul altuia. El se supune şi e blajin. Şi tocmai cînd camerele legiferează chestia obştiilor, înlesnind întărirea elementului ţărănesc ca el să-şi reia dreptul său cu precădere în cultivarea pămîntului, când cei de sus plănuiesc ideia unei bănci rurale centrale pentru a naţionaliza şi reda săteanului reala şi totala proprietate a pămîntului; un vint rău bate pe şesurile şi dealurile Moldovei! Eri a bătut la Munteni, azi bate la Moldova. Avem credinţa în bunul simţ al săteanului nostru. Sfătuitorii buni s’au înmulţit şi la ţară, să le fie rostul vorbelor în zădar! Nu credem! Măsurile administrative sînt legitime, necesare şi pentru ei şi pentru noi. Sângele ţărănesc nu e chemat a stropi brazda de pe care se hrăneşte, el are o chemare mai sfîntă, cu stropul sîngelui său să cîştigă neatîrnare şi mărirea. Robirea economică o dezleagă legile şi ele nu întirzie de a veni. Partidul conservator e pătruns de durerile celor mulţi şi de jos; el a formulat nişte deziderate, cuminţi şi prielnice. Să le aşteptăm in linişte, căci cu măsură şi chibzuială se aduc toate îmbunătăţirile. Gh. Ghibănescu Mişcarea ţărănească. O infamie Epoca a perdut orice ruşine—asta de ştiut. A perdut ceea ce n’avea—asta iar ie ştiut. Dar de aci nu urmează că noi vom lăsa nerelevată o nouă infamie ce-a inventat o pe seama d-lui A. A. Bădăreu. Ministerul de externe a cumpărat sau va cumpăra palatul Sturza unde se află instalat acel minister. Suma necesară pentru această cumpărare se va achita din excedentul budgetar. Se prea poate ca, sub viitorul minister epochisi asemenea cheltueli le va suporta d. Pisani, dar pînă atunci ele trebue să se acopere din excedentul budgetar—dacă este firește. Faptul că ministerul de externe își cumpără palat—nu convine insă Epocei. Şi fiindcă nu-i convine a născocit repede o infamie, căci ce e să te înjure un ţigan sau ce e să inventeze Epoca o infamie ? Uşor şi una şi alta. Şi a inventat-o! Palatul Sturza e proprietatea d-lui Bădărău, afirmă Epoca. Şi dovada? Ce e mai uşor de dovedit decât că un palat în valoare de 2 milioane e proprietatea aceluia căruia î i aparţine? Chiar dacă ne-am afla în faţa unui act simulat, dacă d. Bădărău ar fi făcut cumpărătura pe alt nume, încă s ar fi putut dovedi adevărul. Dar dovada nu există, fiind că n’are cum exista, fiindcă d. Bădăreu nu este nici proprietarul, nici coproprietarul acelui imobil. Dat fiind că un fel de gazetă de la Iași a dat de știre că primăria de aci a cumpărat un alt palat Sturdza—lucru patent neexact—și fiindcă a adăugit că acel palat ar fi proprietatea d-lui Bădăreu—lucru tot atât de neexct.Epoca s’a grăbit să se asocieze şi să localizeze infamia şi pentru Bucureşti. Un lucru se prea poate: că infamia asta nouă cu palatul din Bucureşti să-i o fi inspirat Patriotul. Nu zicem ban ii • PETROFF Glontele unui învins în lupta pentru existenţă, a pus sfârşit vieţei unui om foarte de seamă. Primul ministru Petkoff, care a fost asasinat alaltăieri de un funcţionar licenţiat din serviciu, a fost adevaratul seif— made—man, omul operilor sale şi al voinţei sale. Fiul unor ţărani dobrogeni, părinţii nu dădură nici o creştere copilului lor. Probabil ca să nu fie nevoiţi să-i dee de mîncare, părinţii făcură ca băiatul să între servitor într’o băcănie, ocupaţiune pe care Petkoff o continuă pînă la declararea rezboiului d’intre Patria lui şi Serbiei. Atunci el părăsi băcănia, alergă în război, luptă cu vrednicie, după care, prins de setea de a fi, de a însemna şi de a aduce servicii patriei sale, Petkoff plecă in streinătate de unde se întoarse om învăţat şi cu aptitudini de a pune, cu succes, talentul seu in serviciul intereselor Bulgariei. Petkoff intră in politică şi deveni curînd un colaborator de seamă al lui Stambuloff, ideile căruia le urmă cu credinţă Şi, prin voinţa soartei, şeful şi soldatul avură acelaşi tragic sfărşit. Petkoff ca şi Stambuloff, a fost asasinat pe stradă. Petkoff ajunsese din băiat de prăvălie la cea mai înaltă treaptă politică. Acest mare succes pe care l-a repurtat numai prin talent şi muncă, ceru rezbunare : rezbunarea sălbatecului, care vede cu ochi răi rădicăndu-se un om din popor. Toată lumea cultă va desaproba actul odios săvârşit la Sofia şi se va găndi, cu multă simpatie, la omul care a ştiut să resbată cu mare succes în lume. CÂTEVA NOTE E curios cum numele Sturza urmăreşte mereu pe d. Bădăreu. Acest nume e o adevărată fatalitate pentru ilustrul nostru fruntaş. D. Sturza—Perpetuul a ajuns să zică Bădăreu, în fiecare dimineaţă, în loc de „Tatăl nostru“. „Afacerea“ Sturza-Bădăreu este îndeajuns de cunoscută. Cum, în urmă, lumea s’a deprins atît să vadă nedespărţite aceste două nume : Bădăreu-Sturza, încît se crede cu siguranţă că toate imobilele proprietatea Sturza sînt, implicit şi proprietatea Bădăreu. Şi acum o întrebare: există în Iaşi o piaţă numită a Sturzoaiei. întrebăm : este și aceasta proprietatea d-lui Bădărău ? * ,£Un ziar, care a pornit campanie contra instituirei unui tribunal de arbitrii în diferendul comunei Iași cu societatea electrică, începe să recunoască că cei de la comună trebuiau să recurgă la arbitrii, dar protestează contra numirei de arbitrii străini. Asta însemnează că liberalii vor modifica articolul din codicele civil relativ la arbitrii în sensul că arbitrul va trebui să fie romín sau naturalizat romín. De ce nu ? Codul Militar O tragedie într’un singur tablou se petrecuse, acum trei luni, într’o cazarmă din Botoșani. Un locotenent, coborâtorul unei familii de bravi militari, fu ucis de un glonte pe care un sergent îl trase în absolută neștiinţă că arma, pe care locotenentul Skeletti ’i ordonase s’o încerce, era încărcată. Ancheta stabilise perfect lucrul acesta. Cu toate acestea sergentul fu deţinut în prevenţie, judecat şi condamnat. Condamnat pentru omor involuntar, asta nu sună juridiceşte la ureche. Şi cu toate acestea, cu toate că însuşi partea civilă luase loc pe banca apărărei, am asistat şi la această sentinţă militară, ca autorul unui act absolut inconştient să fi fost condamnat pentru acel act, însuşi militarii nu-şi pot explica rostul condamnării lui Bucatariu. Instanţa superioară a suspendat executarea sentinţei, a ordonat ca sergentul să fie pus în libertate şi a intervenit pentru graţiarea condamnatului. Procedura aceasta face multă onoare generalului comandant al corpului de armată şi, adăugită la cavalerescul gest al d-lui general Skeletti, ea constitue o frumoasă satisfacţie ce s’a dat nevinovatului condamnat. De cît ar fi nedrept să se arunce vina acestei condamnări pe seama unei severităţi extreme a consiliului de judecată. Juriul militar, care a avut să se pronunţe în cazul sergentului de la Botoşani a judecat cu legea dinainte, cu acea celebră lege militară, care, în progresele ce le-am realizat pe toate ţărimurile, a rămas ca mărturia unor vremuri de semi-sâlbătăcie. Căci inainte de a cerceta de ce acest Bucatariu a fost condamnat, trebue să ne oprim asupra unui punct mai principal şi să ne intrebăm : de ce a fost tradus înaintea judecăţei ? De ce a făcut trei luni de prevenţiune ? Dacă tragedia de la Botoşani s’ar fi petrecut intre civili, am fi avut de mult un dosar clasat. Căci din două una : ori suntem în faţa unui asasinat ordinar, ori în faţa unei nenorociri. Ancheta a stabilit cazul de pe urmă. Stabilindu-l, ce rost mai avea prevenţia, ce rost judecata ? Dar în codul militar nu figurează prea multe articole de judecată logică. Nevinovăţia şi achitarea n’au prea plăcut legiuitorului. Şi fiindcă lumea merge tot înainte, acest rămas pe loc al codului militar apare tot mai mult ca o mare nedreptate. Zeiţa dreptăţei militare în loc să fi legată la ochi, are mîinele legate. Şi cu mîiai legate poţi face ce vrea altul, nu ce vreai tu. Aceasta e cazul juriului care a judecat şi condemnat pe un nevinovat, sau, drept vorbind, un nevinovat mai mult. O îngrozitoare catastrofă a avut loc in Franţa. Asupra catastrofei se găsesc un ziar bogatele amănunte ce ni s'au transmis prin telefon- OAMENI ŞI LUCRURI CĂLDURĂ... Vedi Napoli e poi muori. In una din zilele acestea găsiți pe masa redacţiei o scrisoare. Numeroasele peceţi ale poştei indicau urmele unei lungi călătorii , iar deschizînd-o, avui surprinza de a găsi în locul aşteptatului răvaş—o bucată lirică la versuri a unui amic şi confrate cu tendinţi parnasiane,—versuri datate din Neapoli. In oraşul nostru era aceeaşi zi de jilavă iarnă în agonie, aceeaşi neplăcută şi umedă răceală a unei primăveri în întîrziere desperanţă — şi în momentul acela mi se păru pe neaşteptate mîna încălzită de acel plic alb cuprinzînd în tainicu-i adăpost raza unor versuri inspirate cu toată căldura cerului meridional,—la poalele vulcanului Etna—unde le-a visat şi scris trimiţătorul versurilor : Ce-ţi scriu, din raiuri, tu’n iaduri admiri; Fiinţa divină şi-a ei străluciri Nu-i palid luceafăr, nu-i floarea grădinei Ci farmecul zilei, lumina luminei In ceruri nu-i înger pe lingă Cel sfînt S’ajungâ lucirea steluţei ce cînt Şi nu poezia destul de bogată S’arate frumosul precum îl arată Ea, ziua... Ferice—mi-am zis— de temperamentul aprins şi aventuros care poate pe vremea aceasta de iarnă infinită şi copleşitoare să rătăcească sub cerurile pururi calde, în lumina soarelui nestins, în apropierea acelei mări pururi albastră de reflexul razelor senine ca însuşi cerul de unde vin. Ferice de cine poate să se depărteze puţin de banalitatea vieţei obicinuite pe care o ducem, o îndurăm necontenit, ucigător de asemănătoare cu ea însăşi pururi legată de aceleaşi asfixiante legi, uzuri, tradiţii şi nevoi , pururi sfîrşind după acelaşi istovitor suit pe amăgitoarea culme care e numai un Calvar. Ferice mai cu seamă de cine nu o poate face şi totuşi isbuteşte să se rupă —cu orice sacrificii fie—din monotonia traiului şi o stea rătăcitoare care nu ştie unde-i va fi căderea, se plimbă pe tărîmuri străine, infiripindu-şi imaginaţia, scăldîndu-şi sufletul Intr’o atmosferă de calm şi de plăcere, recreîndu-şi ori omorîndu-şi simţirea—căci tot acolo ajungem— Intr’o mare de binefăcătoare uitare. ...Toate acestea le poate face numai cine e dus de o chemare, ispitit de un dor; cine simte în sine căldura unui vis şi mai cu seamă a unui vis neîndeplinit, căruia poeţii îi zic pe nume : ideal. Rodion a Baru ExtiffiCiari ANUNŢORI IJn rinei în pag. Iii, 60 Bani . . . , IV,3Q . Ramino-americane Senzaţii de gazetă Un profesor român la Newyork—Colonia romîno-americană— Generalul Pilat— Viaţa emigranţilor— Struggle-for-fife—Nostalgie şi patriotism. In timpul din urmă ziarele noastre au publicat din nou detalii — autentice sau imaginare—asupra celor mai celebri din eroii aventuroaselor dispariţii în American : fostul profesor universitar Andrei Vizanti şi fostul casier la Sf. Spiridon, Manoliu. La galeria acestora se va adăuga în viitor şi poştarul nostru Costăchescu. Povestirile aceste au de ordinar farmecul exotismului şi sunt din această cauză, reluate din timp în timp în coloanele ziarelor noastre. Cu mult mai interesante găsim însă detaliile publicate în una din marele noastre publicaţiuni literare de către d. Stanislas Cihoski, profesor la şcoala superioară de ştiinţi de stat. D-sa a făcut de curînd o vizită la Newyork şi a studiat de aproape, cu seriositatea cuvenită cele mai interesante peisagii, cele mai pitoreşti tablouri şi cele mai umbrite colţuri ale vieţei,americane în special a celei din Newyork. * După ce arată originalitatea fără pereche a acestei cetăţi care cuprinde un infinit amestec de oameni şi popoare,puţind, bunăoară, prin numărul locuitorilor de origină respectivă să treacă drept al patrulea oraş... italian din lume drept al doilea oraş german după Berlin, drept primul oraş irlandez şi primul evreesc— ne arată în culori vii amănunte foarte picante din traiul imigranţilor originari din România, 35000 la număr. „De multe ori am parcurs stradele locuite de evreii din România şi am descifrat firmele deasupra prăvăliilor, scrise în limba românească. Ca să-ţi poţi face o idee de cum este cartierul evreilor români din Newyork, trebue să-ţi închipuieşti un fel de Tirgul Cucului, mărit de zeci de ori, cu case mult mai înalte, cu strade mult mai largi. Trotuarele stradelor sunt ocupate de căruţe în care stă expusă marfa : ciorapi, gulere vechi, haine noi ori purtate, fructe pe jumătate stricate... Vânzătorii şi cumpărătorii zdrenţăroşi ţipă, se ceartă, într’un jargon jumătate nemţesc jumătate englezesc. Copii cu sutele şi cu miile umplu stradele, aleargă, se alungă, patinează într’un picior pe rulete, flueră şi ţipă, dau peste trecători. La colţurile stradelor femei bătrîne debitează zaharicale, fructe şi limonade, pe care e destul să le priveşti ca să-ţi treacă foamea şi setea. In toată priveliştea se vădeşte sărăcia acestei plebe nenorocite din care peste cîţiva ani vor răsări poate milionari. Multe foarte multe firme române, ca : Lăptăria română; Café comercial ; La Vinul de Odobeşti; Coaină românească ; La doi camarazi: Unirea, cafeneaua română; Sub o firmă cu marca ţării, o listă de mîncăriromâneşti : ciorbă de potroace, sarmale cu carne, mămăligă, fleică, pârjoale, patricieni. „Te surprinde uneori auzul hrabei româneşti, a unei limbi româneşti pocite, dar care la 8000 kilometri de ţeară, vă asigur că produce multă emoţiune“. * D. Cihoski descrie condiţiile în care de obiceiu îşi organizează viaţa şi munca, emigrantul sosit din Romînia, în mijlocul rudelor şi cunoscuţilor, cum ajung adeseori aceşti emigranţi să se ridice, să se asimileze perfect cu firea americanilor pe care îi întrec în indemînarea, în spirit de înterprindere, in puterea de a parveni ? A găsit avocaţi, notari şi chiar deputaţi originari din Romînia. * „Mergând pe stradă, mi se întîmpla de multe ori să fiu recunoscut de cîte un evreu din Romînia, mai cu seamă dintre acei care avuseseră afaceri judiciare ori serviseră ca secretari de avocaţi. Dar un om care a devenit îndată popular în cartierul evreesc a fost tovarăşul meu de călătorie, d. general C. Pilat. O mulţime de evrei serviseră sub ordinile d-sale sau îl cunoşteau din vedere. Mare bucurie manifestau ei de a’l revedea pe d. General ! De cînd se zvonise prezenţa noastră în New-York, în fiecare dimineaţă ne pomeneam la hotel cu evrei din Romînia care veneau să ne salute şi sa ofereau să ne conducă în oraş. Administratorii hotelului începuseră a s© cam îngriji de vizitele atîtor indivizi din care unii nu aveau tocmai aparența unor veritabili gentlemeni. Comercianții evrei țineau să le vizităm prăvăliele, ne arătau că vînd Iu- •Jet-' ■*' •'■. -1 •• * s**/x vermtintmianti. utXMIinJnwl