Rampa, aprilie 1925 (Anul 8, nr. 2229-2251)
1925-04-01 / nr. 2229
ANUL VIII No. 322 I nstituiri da Infrumsatare Sucursala Institutului Fizioplastic din Paris STR. BFTU CONSTANTIN No. 1 îngrijirea feţei prin metode ştiinţifice: îndepărtarea petelor, coşunilor, zbârcelilor, perilor, Depozit de ereme, pudre loţiuni al Institutului din Paris. Orele de consultații de la 10 mi. *-& Galeria de tablouri de la Castelul Peleş într’unul din recentele suplimente literare ale statului „Cuvântul" d. Cezar Petrescu, vorbind de colecţiunea de artă din castelul Peleş, adunată de regele Carol nu numai cu stăruinţa şi spiritul de continuitate ce caracteriza toate actele sale, ci şi cu un rar noroc, face o propunere, a cărei realizare — pe care, cu oarecare bunăvoinţă, o socotim foarte posibilă — ar fi de cel mai mare folos spirtual atât pentru tinerii noştri artişti, cât şi pentru public. D. Cezar Petrescu propune ca tablourile care alcătuesc preţioasa colecţie din castelul Peleş, exilate acolo într'o aristocratică sihăstrie in care nu pot pătrunde decât un foarte restrâns număr de aleşi, deci cu puterea lor de iradiare comprimată In cercuri limitate, dincolo de care nu se poate revărsa peste sufletul avid al mulţimei, să fie odată pe an transportate in Bucureşti şi ordonate Intr’un muzeu temporar deschis marelui public. O asemenea iniţiativă nu poate strica rostul nimănui, nu va turbura nimic din binefacerile liniştei, ordine! şi păcei — cel mult va săvârşi pe îndelete, in substraturile profunde şi in tainele sufletului colectiv o paşnică primenire de lumină şi armonie, o imbibare cu soare şi spirit divin a lutului uman. Asemeni expoziţii temporare aiurea nu sunt lipsite de precedente , din potrivă. In timpul de faţă e deschisă la Paris o expoziţie a desemnurilor lui Ingres, care aduc o nouă contribuţie asupra psihologiei şi tehnicei marelui pictor, adunate din diversele muzee ale Franţei şi din diferite colecţiuni particulare. In 1910 guvernul belgian a organizat cu prilejul expoziţiei universale din Bruxelles în palatul Ciricuantenaire o grandioasă expoziţie a artei flamande, cu bucăţi aduse nu numai din muzeele şi bisericele din Belgia, dar din toate marile muzee ale Europei şi din principalele colecţiuni particulare atât din Europa, cât şi din America. Şi astfel, într’un moment unic şi fulminant, am văzut desfăşurându-s sub ochi, atât pensula personală a fiecărui pictor, cât şi întreaga paletă a picture! flamande, în care coloarea urcă Intr’un patetic crescendo dela notele gigante ale primitivilor la exuberanţa şi la orgia de lumină a lui Rubens, după ce a poposit o clipă de visare în sensibilitatea morbidă a lui Van Dyck. Organizarea unui muzeu temporar In Capitală din comorile de artă ale castelului Peleş, tăinuite oarecum prin insăşi firea lucrurilor şi prevederile protocolare şi reduse astfel la o sterilitate incompatibilă şi cu voinţa geniului creator şi cu menirea operei de artă, ar constitui în viaţa sufletească a publicului de astăzi o revelaţie şi o revoluţie in aacelaş timp. Condiţiile economice şi financiare care ne încercuesc ca un corolar al războiului au interzis publicului nostru — afară de rare excepţiuni —, contactul direct cu marile opere de artă, emoţia şi magia imediată ce se revarsă din opera originală, şi accesul marilor muzee europene, bisericelor şi mănăstirilor în care evoluţia artelor plastice şi-a lăsat urmele divine ca nişte taloane de lumină ale gloriosului drum. Tragedia noastră valutară, a Închis o generaţie Întreagă nu numai materialmente, ci şi moralmente, strict in hotarele ţării, stânjenind, ori rupând total pe alocuri, legăturile directe cu trecutul şi cu maxime curente occidentale. Dacă pentru un Intelectual român cumpărarea unei cărţi străine constitue o sforţare eroică, de care rare ori este capabil publicul cel mare, o călătorie de studii prin muzeele europene apare în ochii generaţiei de astăzi, nu ca un ideal, — fiindcă idealul are uneori sorţi de izbândă — ci ca un vis, când strălucind de frumuseţile imposibilului, când mohorât de inconştienta invidiare a generaţiei antebelice care s’a putut împărtăşi atât de uşor şi cu atâta voioşie din comorile muzeelor europene. Astfel suntem ameninţaţi să avem o întreagă generaţie de intelectuali, de scriitori, de amatori de artă, de artişti şi chiar de critici de artă, cari în viaţa lor nu au venit cândva in contact cu originalul unei cape d’opere plastice, care nu au avut prilejul unei tresăriri directe şi imediate in ciocnirea cu fluidul divin ce se desface din una din acele minuni de culoare, bronz ori marmoră în care geniul şi-a pus forţa misterioasă şi enigma fascinatoare. O generaţie întreagă va fi osândită să cunoască arta europeană exclusiv din reproduceri fotografice — şi în materie de artă, fotografia nu constitue nici măcar un documera, ci o vagă indicaţie, în măsură dera fi o sugestie numai pentru cel care cunoaşte originalul. In sfera popoarelor civilizate se poate închipui educaţia unei generării lipsită de Cultura estetică . Organizarea unui muzeu temporar in Capitală cu operele de artă, adunate în castelul Peleş de regele Carol, nu numai cu sârguinţa şi metoda carcteristică spiritului şi acactivităţei lui, ci şi cu un rar noroc in alegere şi cumpărare, va umple în bună parte această sinistră lacună sufletească şi culturală a apei Întregi generaţi e® o lacună ce de D. KARNABATT ia proporţiile unei prăpăstii, unui stigmat de barbarie. Un astfel de muzeu va constitui un act de mistică Iniţiere a unei întregi generaţii candide şi vergine in misterul hermetic al artei, o operă de educare atât a publicului, cât şi a tinerilor artişti, de cizelare a sufletului şi formare a gustului — o viguroasă şi delicată infuziune de superioară vitalitate spirituală pe calea directă, elocventă şi convingătoare a liniei şi culorei. Propunerea aceasta* atât de simplă în formă, atât de profundă şi revoluţionară un fond — are într’o balanţă toate binefacerile, frumuseţile şi minunile, iar în cealaltă golul nici unei neplăceri ori primejdii. Pentru a fi înfăptuită nu se cere decât delicioasa şi măgulitoarea sforţare a unui gest elegant, care desigur va fi săvârşit cu toată voioşia şi regala mărinimie. Va fi temporara expropriere a unui fabulos latifundiu estetic şi moral care va desăvârşi primejduita educaţie a unei întregi generaţii, de care Istoria culturei româneşti va ţine seamă ca de o dată iniţiatoare şi generatoare de noui energii spirituale. ............. Tarifarea actorilor germani După cum se ştie, directorii teatrelor berlineze au încheiat o convenţie conform căreia actorii germani au fost împărţiţi pe categorii cu un salariu zilnic minimal de 50 mărci şi maximum 800 mărci. In urma cererii directorilor de teatre din cuprinsul imperiului german, convenţia aceasta a fost extinsă şi în restul ţării. Având în vedere cheltuelile ocazionate cu transportul actorilor s-a admis mărirea, în caz de deplasare, a salariilor, cu cel mult 50 la sută, astfel că salariul maxim deţinut de un actor german nu va putea trece de 450 mărci. Aceasta în ce priveşte reprezentaţiile la teatrele de dramă şi operetă. Aşa aşii actoristere plănuuesc însă să ia atitudine în contra acestei hotărîri, prin aceea că se vor abţine să joace. Celebrele fresce ale catedralei din Kiev ameninţate să dispară Câteva ziare ruseşti anunţau zilele acestea că minunatele freies ale catedralei Sf. Vladimir din Kiev şi semnate de cei mai renumiţi pctori rugi, sunt ameninţate din lipsa de căldură în interiorul edificiului, să se năruie complect. E o pierdere mare pentru arta bisericească rusă care a ocupat de-a lungul veacurilor un loc de seamă. aaaaaBaaaBBBBBBaaBaaBBBSBBaaaBBBBaaasi FATA DIN DAFIN LA TEATRUL COMUNAL DIN ERAILA R*ra Annie Gapustin Gura Lumii V *** ___ «fi» 40 izite Soneria sbdmdie prelung ca o sârmă de telegraf lovită cu piatra. Doamna LUea Ifi ridică ochii după carte fi ascultă. Domnul LUea fumeată impasibil. — Gogule, sună In fată... trebue să fi venit cineva. — Nu suntem acasă. Nu poate privi să stea un minut liniștit tn casa lui, nici măcar Duminica. — Du-te dragă, de veri cine !... Nu putem să spunem că nu primim... — Auzi— a deschis servitoarea. Din vestibul se aud pași fi voci... — Du-te frate, de fine tu companie până vin eu... până foni schimb rochia. Servitoarea crapă tncetinel ușa fi tfi vără capul cu ochi insignifianți fi bute rustice. — Coniță, a venit Domnul Rddules cu fi cu cocoana, i-am poftit un salon. Domnul Lilea aruncă mucul țigării tn gura sobei. — Dobitoaca... de ce nu ne întrebi întâi dacă suntem acasă. — Păi... — Nici un păi... Doamna Lilea a lăsat să-i lunece — desgolind umerii plini fi sânul abondent — capotul de casă. — Du-te frate, până vin eu... Ce dracu eşti atât de nesimţitor... Stau oamenii singuri. — Fi-ţi-ar vizitele ale Dracului... o să mă nnebuneşti... o să mă faci să mă duc la schit. — La maici... cum ai fost la întâi Mai atunci când ai venit după două zile acasă. — Ia nu mai dezgropa Dumneata morţii... Morţii le morţi... scurt. — Sigur... tfi convine Dumitale... cum să nu-ţi convie? Când e vorba de chefurile pe care le faci la mănăstirile de maici... știu eu... nici nu vrei s'auzi... — Da ce crezi d-ta că dacă m'am însurat, m'am băgat la stăpân? Unde scrie că n'am voe să petrec fi eu la un an odată, cu prietenii? Unde scrie? — Ahl Doamne!— mare dreptate avea mama Dumnezeu s'o ierte — când tmi spunea: Să nu te măriţi de tânără, maică.» Să petreci odâi până U saturi fi pe urmă să-ţi închizi zilitoarele Intre patru pereţi... ca să ştergi praful de pe pian ţi/să faci copii... / — Ce praf? Când ai pus d-ta mâna să ştergi un fir de praf? Ce copii? N'am avut ţi eu parte d'un moştenitor... să ftiu fi eu că după mine rămâne cineva care să-mi poarte numele.. să nu mi se stingă neamul— N'am avut nici atâta bucurie dela d-ta. — Dela mine?.. Auzi mişelul?... parcă eu aş fi cu douăzeci de ani mai mare ca el Ahl Doamne!... mişei sunt bărbaţii... — Te rog să-fi măsori vorbele... că pe urmă.... — Ce pe urmă? Ce să-mi măsor?... Ata ei scurt! Așa e!... Am să spui să știe toată lumea.... Să judece lumea... să știe și lumea in ce iad trăesc eu... — Divorțează... — Să știi că divorţez... chiar acum, imediat... — N'ai decât!.. Atâta mi-e să mă văd iară liber... — Liber?... Nu fie ruşine... boccea bătrână... — Să nu fi obraznică... — Mojicule... se cunoaște că eşti neam de măcelar... — Parcă Dumneata eşti cine ştie ce prinţesă— Tacto umbla cu ghete cu elastic şi de sgârcit ce era îşi mânca unghiile. — Nu-ţi permit să te legi de memoria tatei— Mitocanule, Mitocanule— D-nul Lilea n'a mai răspuns nimic. Şi-a pus pardesiul, pălăria, şi deschizând uşa să iasă— Mitocancă eşti d-ta... care stai şi te cerţi de-un ceas cu mine şi laşi musafirii să stea ca nişte caraghioşi în salon. Adio!... LUNETTES NOIRES CITIŢI IN PAGINA II-a CONTINUAREA ANCHETEI NOASTRE ASUPRA VIITORULUI PALAT COMUNAL Neo-romantîsmul românesc In acest de curând inaugurat de ferestrele spre Apus pentru a primi zon al conferinţelor, am ascultat cu un deosebit interes, un eican în care câţiva intelectuali căutând să descifreze din actualitate caracterele specifice epocii pe care o trăim, au încercat să aplice formule consfinţite de istoria literaturii, stabilind şi oarecari puncte de vedere pentru un repertoriu critic. Este fapt îndeobşte cunoscut că epocile se caracterizează mai bine postum şi sarcina revine istoriografului. Eticheta cel puţin are atunci avaratagiul de a nu mai fi discutată. Cum însă cuvântul cel din urmă a fost spus astăzi ne îngăduim să revenim asupra ideii centrale a ciclului de conferinţe, adăugând peremptoriului dignostic al reputatului grup, măruntul nostru comentariu. Eminenţii conferenţiari cercetând caracterele romantismului care a ilustrat secolul al nouăsprezecilea, au căutat să reliefeze din manifestările literaturii şi artei contimporane româneşti, anumite simptome romantice. Civilizaţia, în sensul strict al cuvântului, este o colaborare de culturi şi de personalităţi. Nu se poate presupune o cultură fără forţogenii anonime cari să lucreze neştiute Pornind de la ideea aceasta, ţinând seamă şi de faptul că după un atât de tardiv început de viaţă culturală în răsăritul Euronex deschidem ţara curentul neoromantic răsturnător de valori, ciclul de conferinţe care nu intenţiona să fie decât cercetător, capătă aspectul unui vast „cuvânt introductiv“, ca o prefaţă la o nouă epocă — şi a recunoaşte de binevenit noul curent, credem dintru început că este o gravă eroare. Romantismul este o descătuşare din formula tip şi o exasperată eşire a Eului, impunător şi revoluţionar. Cultul Eului dacă poate fi un cult într'o cultură deja formată, şi din toate punctele de vedere completă, este în cazul nostru dăunător. Şi iată cum: Inchipuiţi-vă o personalitate a Mulatrilor sau a Cafrilor. O personalitate autentică. Dar nu e aşa că ea e infinit inferioară chiar celei mai mediocre inteligenţe din Europa? Desigur că da. Personalitatea are în cazul acesta o valoare foarte relativă, în funcţie de mediul cultural din care se ridică. Epocile de romantism s-au succedat în viaţa culturală a Europei cu dese intermitenţe. Dar până în secolul al nouăaprezecilea, el n'a fost creator de valori cari să dureze la vreme. Şi doar câteva excepţii N'am nuipi decât pe Shakespeare. In secolul al nouăsprezecelea întriadevăr romantismul face strălucita epocă. Şi aceasta numai pentru bunul motiv că înainte de sburdalnicul romantism, Europa Apuseană (vorbim mai ales de Franţa) trecuse printr-o epocă de disciplinat clasicism. Fusese o epocă în care totul era codificat, redus la tip, la esenţa primitivă a lucrurilor. Clasicismul care se impusese atât de vehement prin celebra formulă a lui Pascal „le Moi est hăis sabie" contribuise mult la o nivelare a personalităţilor pentru clădirea unui edificiu cultural de bază. Clasicismul francez supusese forţele, le anonimase, într'un anumit fel, le contopise in mulţime şi ridicase cu aceste forţe reţinute, blocul uriaş al mulţimii setoase de o substanţială cultură. Are clasicismul acest extraordinar merit, pe care oricât am vrea noi să-l credem o absurditate a epocii, rămâne un real merit. A fost o coordonare a forţelor într-un singur bloc. Şi după această anomimă colaborare abia, vine romantismul care amplifica viziunea prin Eu. Clasicismul oprimase orice eşire din tip. Se împrăştiase ideea că talentele reale creează şi un tipare mai dinainte impuse. Neputinţa creaţiei în afară de cod, era socotită ca o totală aberaţie sau ca o şarlatanie. Această înăbuşire de forţe pe care o exercita clasicismul, canaliza forţele în scară coborâtoare. Masseie trăiau intens din fructul muncii intelectualului constrâns de formula impusă de gustul public. Romantismul venea deci ca o violentă spargere a vasului cu aburi, începeţi o revărsare a Eului în opera de artă, romanticul strânsese mocnit în sufletul lui Eul său, îşi cultivase un suflet complex şi acum începea să vorbească. Dar tocmai această complexitate a sufletului lui l-a împiedecat să vorbească. Romanticul a suferit întotdeauna de durerea de a nu putea spune tot» Eva, cum foarte frumos a caracterizat unul dintre conferenţiari, o luptă cu inefabilul. Poate această continuă luptă, acest siucium, a dat artei romantice un caracter de lirism excesiv. De aci anti-ştiinţificismul epocilor romantice. Dar sufletul romanticului era pregătit pentru această eșire din tip. Lirismul rămâne lirism plin de suc strâns într'o perioadă de clasicism. Popoarele cari n'au trecut prin acest purgatoriu care este clasicismul, merg pe marginea prăpastiei, avântându-se în fluiditatea romantismului liric. Riscă să se prăbuşească iremediabil în superficialitate. La noi romantismul este prematur. Este, credem isvorât din acea docilitate a spiritului care se adaptează vremilor şi curentelor, chiar nepregătit fiind, acea docilitate pe care de conivenţă o numim snobism. Căci înainte de a fi epuizat toate ritmurile şi rimele limbii româneşti, am introdus din Apus versul alb — care acolo era determinat de o epuizare a facultăţilor de suggestiune a limbii, — înainte de a fi avut un teatru al Iubirii al Datoriei şi al Onoare!, cu alte cuvinte. Înainte de a fi avut un Corneille şi un r^.^-~~ am împrumutat maniera euro-eeranistă germană, —^ care iarăș — mania aia determinată — şi am inaugurat o literatură nevrotică departe de sufletul românesc. Astăzi bisăm şi aplaudăm epileptic orice inovaţie. Se pare că spiritul de modă, a luat înaintea oricărui spirit de discernământ. Acest fapt ne falsifică de atâta amar de vreme sufletul şi facultăţile creatoare. înaintea unei epoci de coagulare a forţelor, primim cu osanale una de descentralizare, prin ridicarea stindardului personalităţii. Aici este origina hibridismului şi deselor schimbări la faţă a aspectelor vieţii noastre intelectuale. Critica şi literatura capătă un caracter futil şi pentru cei cari-şi fac cultura în Apus, o reîntoarcere în mediul românesc pare un pleonasm şi o vinovată colaborare la o fadă şi degradatoare parodie. De aceea mai mult ca totdeauna, credem astăzi necesară o puternică orientare. Poate nu s-ar putea face decât prin sacrificiul unei întregi generaţii, dar ea trebue făcută. O cer în cele din urmă şi interesele noastre politice naţionale. Apusul care în toţi ai noştri bieţi cincizeci de ani de viaţă culturală a fost Mecca poeţilor şi oamenilor de cultură români, va trebui pentru un timp să-şi suspende această funestă influenţă care ne falsifică şi ne aserveşte. ROMULUS DIANU WWitUA^ASTIW* I SIBIU 4 PJRUNTY Uk APARE ZILNIC )donctor r M. FAUST HOHR. Prim -Redactor i SCARLAT FRODA Blurourile I BmraregtL str. Sărindar T. etajul X. Telefoane s Direcţia 17/9% Redacţia şi Administraţia i 2788. Mişcarea teatrală din România comentată de presa din Brazilia Reproducem articolul din «A. Noticiaa «a mai răspândit ziar ari de Janeiro. titlu: apărut tub Rio următorul Teatrul fu rromânEa E ORIGINAL, STRĂLUCIT, BOGAT IN AUTORI, ACTORI ŞI CINEMATOGRAFE Mihalescu admirabilul comedian şi „metteur en scene“ român, pe care Parisul l-a aplaudat în adânca lui interpretare din „Patima Regie“ de Sorbul a condus multă vreme cu distinsa artistă Elvira Popescu, Teatrul Mic din București. Actualmente director de scenă la Teatrul de L’Oeuvre depune o sârguitoare activitate. Robert de Flers referindu-se la Mihalescu spune că „e un talent personal rar şi pitoresc“. Bine subvenţionat şi administrat Teatrul Naţional din Bucureşti poate echivala cu „Comedia Franceză“. Directorul său este d. Corneliu Moldovanu, un personagiu oficial aproape de valoarea unui ministru. Repertoriul cuprinde o varietate Infinită de piese moderne, piese clasice, originale şi streine. Printre cei mai apreciaţi autori cităm pe: Shakespeare, Moliére, Calderon, Beaumarchais, Ibsen, Strindberg, Gorki. Repertoriul clasic românesc numără de asemenea pe Alecsandri, Haşdeu, Delavrancea, Caragiale, Davila Fiecare In gen diferit au îmbogăţit teatrul cu poeme în versuri cu drame istorice cu comedii populare. Alexandri e socotit ca cel mai mare poet român şi lucrarea sa „Fântâna Blanduziei“ a dobândit succesul câtorva generaţii Hasdeu cu faimoasa sa „Răzvan şi Vidra", Caragiale cu „Scrisoarea pierdută“. Printre celelalte teatre de seamă, e teatrul „Regina Maria“ condus de Tony şi Lucia Sturza-Bulandra, din care a făcut parte celebra Marioara Ventura, pe urmă Teatrul Popular patronat de distinsul istoric şi om de litere N. Iorga a cărui piesă „Tudor Vladimirescu“ a scos în evidenţă viaţa şi faptele eroului naţional. Şi în sfârşit Teatrul Carol cel Mare, în care se perindă adesea turneuri şi trupe streine, representaţii de ocazie şi companii de operetă ca aceea care a deţinut Îndelungi succese sub direcţia tenorului Leonard. Printre capitalele care au de asemenea teatre subvenţionate trebue să cităm: Iaşi, Craiova, Cernăuţi, Cluj. In ceea ce priveşte autorii şi scriitorii dramatici cei mai populari vedem pe d-nii: V. Efimiu, Mircea Rădulescu, M. Sorbul, Corneliu Moldovanu, A. de Hertz, Rebreanu. Printre artiştii cei mai reputaţi, decanul scenei române Nottara, un al doilea gi admirabil „Mounet Sully“ care a creat în mod magistral „Hamlet“ şi „Ruy Blas“. In numărul măriilor tragediene de la Agatha Bârsescu care a jucat la Burg-Theater“ din Viena se ilustrează Marioara Voiculescu, conducătoarea unui teatru propriu. Apoi faimoasa tragediană Agepsina Maori, inegalabilă în Electra, Lady Macbeth și în alte capodopere, Maria Ciucurescu, Maria Filotti, Tantzi Barozzi. Printre artişti: Demetriad, Manolescu, Storm, Petrescu, Soreanu, Brezeanu, Sturdza Ciprian, Bulfinsky. Ca „regisori de seamă“: Paul Gusty, Nottara, V. Enescu, Victor Bumbeşti la Naţional, Bulandra la Teatrul Regina Maria, Soare Z. Soare, al cărui strălucitor talent a adus arta registratului pe culmi nou. Arta punerii In scenă e insă adesea sub influenţa teatrului francez şi rus, lăsând prea puţin loc unui gen original al spiritului naţional. Architectura şi pictura Insă se resimt de stilul bizantin. Se zice disas Una dintre marile noastre reviste negociază cu un romancier şi dramaturg de renume mondial publicarea unui roman... ...că acest roman ar fi absolut inedit, ...că romancierul care are printre români prieteni pe cari nu-i poate refuza, se lasă totuşi greu, în faţa avansurilor minime pe care Ie poate acorda revista... ...că o româncă frumoasă a fost trimisă în ambasadă la romancierul care se lasă greu... ...că acest romancier care e un mare cinic, când nu are femeea în față, la vederea ambasadoarei noastre, a devenit subit sentimental... ...că dama se prezentase la romancier, conform unei consfinţite tradiţii româneşti, voalata ...că începând negocierile cu romancierul, a fost nevoită să ridice voalul... ...că romancierul, om modern, dăduse de multă vreme un faliment fraudulos in viaţă cu femeile... ...că, adică, aşa că ambasadoarea n’a cedat prea mult. ...că, în sfârşit, chiar să fi cedat, n’ar fi avut ce pierde... .„că romancierul a cedat şi că romanul va apare în curând în paginele reputatei reviste... O nouă lucrare a lui Maurice Rostand la Comedia Franceză In curând Comedia Franceză va representa o nouă lucrare a lui M. Rostand intitulată „La mort des Amants“. Premiera aceasta pare să fie un eveniment Parisian așteptat cu o deosebită nerăbdare. ceull In cabinetul numerului X (nu-i spunem nici măcar inițialele pentru că: Politica cea bună în asemenea momente este de a zice l grec la persoane influente) intră un cunoscut care avea probabil să-l roage pentru un serviciu. Ministrul îl întâmpină vesel. — S'a făcut de ieri— Am aranjat— Prietenul rămase paf. — Păi— nici nu ţi-am dat petiţia... Aşa sunt miniştrii cu prietenii... dovnule care mei n'ai dat petiţia... ti servesc întotdeauna.' Redactorul nostru H. întâlneşte ori pe stradă pe unul din cei mai spirituali autori de reviste ai noştri. — Ai auzit dragă, ultima noutate? Redactorul nostru, fireşte, se miră — Ce noutate? — Bercovici a cumpărat „Universul". Redactorul nostru rămâne trăsnit. — Când? — Eri de dimineaţă... — Şi cât a dat? Autorul de reviste tşi aprinde ţigara şi aruncă un fum in spaţiu. — Doi lei!..." Una nostimă i s'a întâmplat zilele trecut prietenului nostru P. P. O povestim cum el Insuş ne-a povestit-o. P. P. deşi am preocupat tot timpul de litere, mai era preocupat fi de căutarea unei servitoare care să îngrijească de cei doi copii ai săi. (Prietenul nostru e divorţat). In urma unui anunţ publicat in „Universul" s'au prezentat diverse candidate. Printre acestea, una trecută de patruzeci de ani și literalmente urâtă, P. P. a întrebat-o. La biroul unui director de gazetă — Ce mai faci, dragă directore ? — Sunt plictisit, mancher. — De ce? — Caut un casier. — Păi, par'că săptămâna trecută ai angajat umil. — Da, tocmai pe-ala , caut. Miercuri, 1 Aprilie 1925 Institutul de înfrumuseţare Sucursala Institutului Fizioplastic din Paris BEHLEFTU CONSTANTIN No. » îngrijirea feţei prin metode ştiinţifice« îndepărtarea petelor, coşunilor, sbârpelilor, perilor, Depozit de creme, pudre le nimi al Institutului din Paria. Oroile de consultații de la 10—11 M. Conferinţe D-l St. Neniţescu la Sindicatul Ziariştilor despre Arta lui Eminescu D. Ştefan Neniţescu, criticul de are plastice, al revistei „Ideea Europeană“ a vorbit Sâmbătă seara despre Arta lui Eminescu, în continuarea ciclului organizat de Iniţiatorii statuei marelui nostru poet. A fost — ne pare rău că trebue s-o mărturisim — o conferinţă care a mers în virtutea inerţiei celorlalte anterioare. O sală selectă, presărată cu câteva figuri obicinuite. De pe scena, efemerului Teatru Liber, conferenţiarul vorbeşte cu un grup de prieteni. Figura 1 se plimbă calm între manuscript şi colţul din dreapta, într’un unghiu de nouzeci de grade. Un suveran dispreţ pentru restul auditoriului pe care poate lar fi uitat cu desăvârşire dacă la mijlocul conferinţei nu sar fi ridicat din scârţâitoarele scaune un grup de câteva doamne dornice să iasă cât mai repede dintr-o atmosferă care le bufoca. Sexul femenin are în această privinţă o sensibilitate fină şi un bun simţ admirabil. După titlu, se anunţase o extrem de interesantă conferinţă şi mărturisim că ne-am dus să audiem cu cea mai neprecupeţită încredere. Cunoşteam mai de multă vreme scrisul d-lui Neniescu, pentru care ne şi entuizasmasem cândva. Credem chiar, că e un neîntrecut comentator. Ii cunoteam şi ca poet. Deniile ne sunt printre cărţile de versuri în cari răsfoim des. Dar toate aceste considerente nu ne-au alinat Indignarea după conferinţă. Căci ne-a fost peste putinţă să primim preţiozităţi seci, sau observaţii didactice cu privire la poezia lui Eminescu, drept idei şi analiză. Un moment am crezut că ni se joacă o farsă sub auspiciile Teatrului Liber. In urmă ne-am convins că e numai o simplă conferinţă, sau mai exact, o conferinţă simplă. Din apoasa desfăşurare, subliniem singura observaţie justă, pătrunsă până la psihologie, deşi paradoxală la extrem. Eminescu n’a fost un poet pesimist. Pesimismul nu e posibil decât în filosofie. Poetul nu poate fi pesimist fiindcă el are însăşi bucuria creaţiei sale. Din partea întâia a conferinţei, tratând despre ritmul, muzicalitatea, dialectica sonoră a poeziei lui Eminescu am reţinut observaţia, destul de platonică de altfel, că Eminescu infuzează ritmul în însăşi ideia poeziei, fapt pe care conferenţiarul l-a analizat şi exemplificat până la speculaţia Puţin, puţin, foarte puţin. 'ÎW Ştefan Neniţescu Conferinţa D-nei Dr. Indra Ruskova Sub auspiciile Micei Antante Feminine, d-na dr. Indra Huskova, conferenţiară de limba română la universitatea din Bratislava a vorbit Sâmbătă seara la Fundaţia Carol despre muzica cehoslovacă. Intr’o românească perfectă, d-na a caracterizat Întâi pe principalii trei compozitori cehi: Bedrich Smetana, Anton Dvorak şi Zdenek Flbich, analizând opera lor bogată şi multiplă. Smetana, părintele muzicei naţionale cehe, a fost un emul al lui Wagner, dar a rămas totuşi o Individualitate reprezentativă a sufletului ceh. In celebra operă „Mireasa Vândută“ el a reînviat opera comică, acest gen părăsit după moartea lui Mozart. Dar opera lui capitală este „Libusa“, una din cele mai perfecte realizări muzicale clasice. Pe Dvorak, conferenţiara îl aşează deasupra lui Brahms, pornind de la motivele muzicei populare cehe, Dvorak a creiat în muzica absolută nenumărate simfonii şi compoziţii de cameră în fruntea cărora străluceşte quintelul op. 4 — Flbich, a fost mai cosmopolit în tendinţe, dar nu a părăsit nici mediul ceh, creind în opera „Şarpa“ a doua compoziţie dramatică neperitoare a murii cehe. Conferenţiara evoacă apoi pe compozitorii mai noui care au continuat marea linie trasă de Smetana, Dvorak şi Fibich. Dintre ei merită a fi amintiţi mai ales Förster, Novak, Suk, Astracil, Vycpalek, Karel, Kricka, Ieremias şi Kovarovic, Nedhal, Neumann, Weiss, Ianacek şi compozitorul slovac Bella care a condus corul „Armoniei“ din Sibiu. După conferinţă, care a fost viu aplaudată, d-na Bartfedd, violonistă cehă, elevă a lui Sevcik şi d-na Nosek, o desăvârşită pianistă, au executat mai multe bucăţi de Smetana, Fibich, Dvorak, Şuk şi Novak, cu avânt, frăgezime şi multă inteligenţă muzicală, Rp. „Nerone“ la teatrul Regio din ierna La teatrul Regio din Roma s-a reprezentat săptămâna aceasta faimoasa operă a lui Boito „Nerone". Premiera aceasta la care a asistat întreaga familie regală a fost o adevărată sărbătoare a artei. Toscanini a dat lucrării o execuție superbă. Marcel Joumnet de la Capeta Mare din Paris și baritonul Saroche au fost călduros aplaudați. r.d. Premieră de operă la München Direcţiunea generală a teatrelor de stat bavareze a obţinut spre reprezentare la teatrul Naţional din München opera „Li Tai-Pe" a compozitorului Klemens von Franckenstein. Compozitorul a renunţat la tantieme în folosul casei de pensii a actorilor teatrelor de stat. Premiera susnumitei opere va avea loc în a doua jumătate a lunei Aprilie sub conducerea muzicală a dirijorului Hans Knappertsbusch şi ln montarea regisorului Max Hofmuller cu schiţe pentru decoraţiuni de pictorul Leo Pasotti. Un tablou celebru furat din Muzeul din Colonia De curând a dispărut din cunoscutul muzeu de artă din Colonia unul din cele mai vechi şi renumite tablouri „Fecioara şi Copilul“ în valoare de peste 80.000 de mărci aur. Furtul acestei opere de artă constitue o egală pierdere cu aceea a „Giocondei“. E de văzut însă dacă minunatul tablou german va avea norocul Giocondei de a fi regăsiţi delaţiunile artistice Franco-Române Asociaţia franceză de expansiune şi de schmburi artistice a organizat Liégeard o mare şezătoare de miide curând la Dijon în sala Stéphenică românească de un interes deosebit. Această manifestaţie a fost pregătită de către „Societatea Amicii Universităţii" şi sub preşidenţia d-lui Gérard primarul din Dijon. D. Gérard care a fost de curând într’o călătorie în România a vorbit In termenii cei mai entuziaşti de poporul român şi de compatriotul nostru d. Stan Golestan unul din com-, pozitorii de seamă ai ţării. La rândul său d. Stan Golestan într’o catiserie din cele mai interesante a vorbit de originele limbii de poezia şi de muzica populară românească, de doine, balade, colinde. Un ansamblu original de pian, vioară şi flaut a executat apoi minunate arii şi bucăţi de G. Enescu, Alfred Alessandrescu, Nona Otcscu, Mihalovici, Filip Lazăr, Stan Golestan. Şi cronica ziarului din Dijon închee articolul său spunând că : „manifestaţiile de acest gen sunt nu se poate mai necesare legăturilor fran co-române şi ar trebui înmulţite în toate oraşele din Franţa.