Rampa, august 1928 (Anul 13, nr. 3155-3181)
1928-08-01 / nr. 3155
a ANUL Mit T'o. bt63f v 1—LLUJ ' ' ■' " ' ---------- ffDACTlA, ADMINISTRATIA Si ATELIERELE GRAFICE Strada Sărindar, 7 Tib «fon moi/09 httottat*« *ano**tonaia «xotuatv •oot*t«tii onim* Rudolf Maas*, O alea Vtotortal No, a iaunolurli« «• «rlmaa* ta toata agonitu* ^ Pub Holtet« «■! ta adminiatra flaglarul Ml In tara unde teatrul o operă de utilitate socială de V. TIMUŞ Reichul a dat, de curând, publicităţii o statistică de o uimitoare dovadă a munificentei cu care Germania îşi subvenţionează teatrele sale nationale, provinciale si comunale. Numai cele trei teatre de stat ale Prusiei au primit în acest an 7 milioanede mărci aur, adică 280 milioane lei, iar Bavaria a consacrat teatrelor sale aproape jumătate din această cifră. Un singur oraş, Frankfort-ul, a acordat celor două teatre de operă şi dramă, 2 milioane 500.000 mărci adică peste 90 de milioane de lei. Şi Frankfurt este un oraş cu o populaţie jumătate cât a Bucureştilor, iar cazul lui nu este unic. Colonia, cu aceeaş populaţie dărui celor două teatre comunale aceaş sumă. Sunt citate ca anomalii dezastruase, câteva oraşe, ca Meiningen, Gotha, Altenburg, care îşi subvenţionează teatrele cu mai puţin de jumătate de milion de mărci adică abia 20 de milioane de lei. Şi din potrivă e frecvent ca un teatru să primească subvenţie şi de la Reich şi de la ţinut şi dela comună. Evident statistica e însoţită de un raport de consideraţii generale, şi aci sunt de făcut constatări poate şi mai interesante. Dărnicia unică pe care Germania o arată teatrelor ei nu este o simplă chestiune de tratament. O risipă somptuară şi capricioasă cu care Statul vrea să-şi întreţină localurile de desfătare publică. In Germania teatrele sunt o utilitate, întreţinerea lor intră în capitolul operelor de utilitate socială, cu acelaş titlu ca şcolile şi spitalele. Punctul acesta de vedere e determinant pentru fixarea raporturilor dintre stat şi instituţia de artă. La noi, ca şi în Franţa şi în toate celelalte tari, statul se mărgineşte să sprijine institutile de muzică şi dramă şi, evident, să controleze utilizarea sumei pe care a acordat-o, ca subvenţie. Teatrele germane fiind considerate opere de utilitate publică şi socială, sunt ca şi şcolile diferitelor grade de învăţământ, direct îndrumate de autoritatea de stat. Legea organică, punctele programatice, directive generală, statutul personalului artistic sunt toate supuse normelor unei determinate politici culturale de stat. De aceea un Reinhardt, spre pildă, e nu numai un geniu creator ia arta teatrală, ci a reușit să se valorifice ca un exponent şi o culme a artei dramatice contimporane a Germaniei. Pe câtă vreme în Franţa Antoine, Gemier, Coppeau, Gaston Batty Pitoeff, Jouvet, au rămas izolaţi creatori în demonstraţii de «atelier» ori s’au banalizat în teatre naţionale de a doua mână, lipsite de posibilităţi artistice şi materiale. Şi tot de aceea în recentele reprezentaţii prilejuite de congresul «Societăţei Universale a Teatrului» demonstraţiile artei germane şi audiţiile marelui Bruno Walter au uimit şi încântat lumea intelectuală franceză. De atunci nu se mai vorbeşte la Paris, decât de formidabilele sume pe care le cheltueşte Germania cu întreţinerea teatrelor. Problema nu se reduce însă la o chestiune de bani. Germania face metodic şi organizat o mare politică culturală. Pentru state ca România, unde se vorbeşte mult, dar cu puţin înteles, de ofensive culturale, politica germană e un exemplu viu și luminos. din cușca sufleorului Voyage de nuce» N’aş putea spune că s’au luat din dragoste, dar nici dii interes. Nici el nu prea e cine ştie ce. S’au luat, ca în lumea mare, fiindcă tot trebuiau să se însoare cu cineva. Au plecat a doua zi în voyage de noces. Pe drum acelaş entusiasm, ca la nuntă. După două zile au ajuns la Bellagio, pe seară și s’au culcat. Dar a cîoua zi dimineața când s’au deşteptat s’au trezit în fața unei panorame încântătoare. Abia acum veni şi entusiasmul. — Ah ! Privește ce frumos e, draga mea, izbucni el cu tandrețe. — Superb, într adevăr. Aci am sa viu totdeauna în voyage de noces. Prietene bune Pe plaja de la Mamaia Tisetta şi Mimy aleargă neastâmpărate şi se joacă în nisip ca fetiţele mici. De departe apare buna lor prietenă din copilărie şi conservator, Gaby. E mai frumoasă ca ele şi ca atare îşi dă aere de seriozitate, calcă grav şi se uită decât m largul mării. — Lisette, ia uite nu e Gaby ,do ? — Da, chiar ea e. _ E cu rochia de charmeuză cu care se tot laudă. — Da, dar ia uite-te ce prost e făcută. • \ — Adevărat, dar dacă n’ar fi vrost făcută, nu i-ar veni bine. In cursă Nu înțeleg cum unii oameni se pot certa și pe căldurile astea. Totuşi soţii R. M. deşi abia, de câteva luni luaţi nu fac decât să se certe, de dimineaţă până seara. Acum scandalul a început fiindcă el a încunoştiinţat-o că nici în August n o poate duce la Sinaia. — Am să plec singură ? — Unde e norocul... — Mojicule! Atunci de ce te-ai mai însurat. — Mă întreb şi eu, cum de am făcut prostia asta! — In orice caz, nu poţi avea pretenţia că am fugit eu după tne ? — Nu! Nu zic asta! Dar ştii nici prinzătoarea nu fuge după scarbe şi tot îl înhaţă. Punct de vedere Când a plecat din București Jenny a jurat că nu se mai împacă în viața ei cu R. Prea i-a făcut multe mizerii. La Bușteni Jenny avea toate motivele să creadă că de astă dată nu-și calcă jurământul. După trei săptămâni însă mărturisea em tainic unei bune preitene. — I-am scris lui R. — Da ? — I-am scris că nu mai pot trăi fără el. — Și e adevărat ? 11 iubești chiar atât de mult ? — Nu! Dar nu mai am decât cinci sute de lei. Viaţa teatrală la Jel-tim Teatrul muncitoresc „Ohel“. Trei teatre şi o operă funcţionează la Tel-Aviv. Viaţa artistică la Tel Aviv, centrul cel mai de seamă al Palestinei, este mult mai bogată decât sar bănii. Actualmente funcţionează în acest oraş modern, ridicat în scurt timp pe pământul sterp al Palestinei trei teatre, dintre cari două alcătuite de membrii ansamblului „Habima”, o opera, o orhestră simfonică, un cor, un cabaret literar iar acum, de curând s’au pus bazele unui teatru de operetă. Toate aceste teatre cu un caracter pronunţat de modernism sunt privite cu neîncredere de către publicul reacţionar din celelalte centre evreeşti din Fsiestina şi îndeosebi de cei de la Ierusalim. Un dinamism puternic pulsează în acest oraş ridicat pe nisip. Cel mai interesat teatru al oraşului e fără îndoială „Ohel” teatrul muncitorilor. A fost înfiinţat de Moscheh Halevi, un elev al „Habimei” pripăşit prin Palestina. Graţie energiei sale excepţionale, Halevi a adunat un mănunnchiu de muncitori talentaţi cu cari a înfiinţat şcoala de teatru „Ohel” (Cortul). Muncitorii cari treceau examenul de admitere la această şcoală căpătau imediat şi un post pe şantierele statului. Ziua elevii munceau pe şantiere, noaptea învăţau la şcoala lui Halevi. In curând numărul elevilor a devenit respectabil şi profesorii cari ţineau aci cursuri erau toţi artişti de mare talent şi renume. Acum doi ani ansamblul «Chel» a debutat cu piese într’un act dramatizate de Halevi după nuvelele lui Perez. Apoi s’a montat «Dayagim», «Pescarii» de Heyermann în prelucrarea lui Halevi. Ultima premieră a ansamblului a fost o dramatizare a legendei biblice a lui «Iacob și al lui Rachelei». Stilul în care se montează la «Ohel» e expresionist. Mişcările artiştilor sunt mecanice ansamblul e bine închegat sub disciplinata conducere a regisorului. In interpretarea celor de la «Ohel» se uneşte misticismul evreilor cu acel al slavilor. Elevii-muncitori au devenit actori cu experienţă. Stuul interpretării acestui ansamblu a dobândit o originalitate atât de pronunţată încât rămâi uluit de varietatea intrepretării şi de bogăţia nuanţelor. Dramaa alternează cu comedia, tragicul cu grotescul. • Interpretarea ansamblului «Chel» realizează concret acel simbol pe care Schalom Alechem l-a caracterizat în expresia «un ochiu plânge şi celălat râde». Aceiaş caracteristică o regăsim şi la dansatorul Agadati Baruch a cărui extază pare atât de exagerată pentru concepţia europeană. Spectacolele de la teatrul «Ohel» impresionează profund pe spectatori. Părăseşte reprezentaţiile teatrului muncitoresc buimăcit de varietatea impresiunilor şi de noutatea realizări. Acei cari au văzut de pildă «Kabbaliştii» de Perez la teatrul Ohel — o realizare fantastica—nu vor putea uita impresiunea profundă a acestui spectacol. Zilele trecute s'a înfiinţat , pe lângă acest teatru, o expoziţie de tablouri executate de muncitori, parte într’un stil expresionist, altele într’un sfil constructivist. E interesant de relevat că expoziţia este adăpostită într’o baracă construită chiar de artiştii expozanţi. Această scurtă privire asupra activităţii ansamblului «Ohel» nu redă decât în infimă măsură imaginea mişcării artistice la Tel-Aviv. ■ . 0 nmra nnmwdlfi de Hans Pfitzner Cunoscutul compozitor german Pfitzner a terminat o cantată intitulată „Despre sufletul german”. Prima audiţie a compoziţiei va aivea loc la toamnă la Dinsburg. -----—— xox-----—— 0 nona mm....w mi—i.... ■iiwiii m 4c Nlcadcmi Dario Nicodemi, cunoscutul autor dramatic italian a terminat de scris o comedie în 8 acte cu titlul „De mortuis”... Dario Nicodemi ImOTe^e* fea trulof .Jeyerhold“ din Iosi. In urma unor nouii măsuri ale guvernului sovietic, celebrul regisor Meyerhold a fost destituit din direcţia faimosului său teatru din Moscova. Totodată guvernul a tăiiat întreaga subvenţie a teatrului Meyerhold. In schimb celebrul regisor a fost invitat să însceneze câteva spectacole la Teatrul academic de stat. Meyerhold a fost numit și membru al comisiei artistice instituită de comisariatul pentru educația pupublică. -----------xpx--------------- Francis de Croisset in indit Francis de Croisset, văduvul colaborator al regretatului Robert de Flers va publica în curând o carte întitulată «Le Beau Voyage» care nu va fi altceva decât povestirea colorata și sensatională a ultimei călătorii pe care Francis de Croisset a făcut-o în India. Când murise dobitoacele... — Poftiţi, în cabină! Domnişoara, este în scenă şi mai are până să termine. Mulţumii bătrânei cabiniere şi pătrunsei timid în baia de lumină şi de colori, care era cabina fermecătoarei artiste Odette Cabotescu. Stăm fascinat, în încăperea mică, tapisată în mătase bleu, cu covoare noui și o orgie de perne aruncate, cu o dezordine savantă și perversată, peste mobile și parchet. Mă uluise lumina ce radia din 8 becuri puternice, peste infinitatea de colori prea vii, când observai că doi ochi mă priveau iscoditori. De pe fotoliu, în atlas albastru Ronron mă ţintuia neiertător, cu aceia privire fixă şi tâmpită, care, te face să exclami : — „Vai ce animal inteliget”, înfipt pe picioarele din’nainte, cu capul sus Romon, alb alb ca spuma şi ca dantela, păru ea zâmbeşte din ochii rotunzi ca doi nasturi bulbucaţi. — „Mă ierţi, Ronron, că nu te observasem. — Nu face nimic, tinere! îmi spune Ronron cu superioritate. Ştiu eu că n’ai ochii decât pentru stăpână-mea. înţelesei ironia căci Ronron, căţel inteligent ştia din afectivele superalative, pe care le întrebuinţam în articolele mele la adresa stăpânei lui ,că sunt amorezat de fermecătoarea Odette. In intenția lui însă de a fi câinos cu mine, văzui o atitudine de rivalitate, și invidia mă îndeamnă să nu-1 cruț. — Singur, d-ta ai prilejul să vezi foarte des pe marea artistă, mai ales când te pune să-ți arăte talentele de patruped şi să faci sluj. — Noi câinii, — nu patrupedele—facem sluj numai când avem poftă, spre deosebire de voi bipedele, ca d-ta, găinele, raţele, gâştele şi stăpână-mea care faceţi toată viaţa sluj... Dar... continuă Romon, decis să mă extermine ca să revenim la vorba noastră... E drept, vad pe Otette toată ziua şi toată noaptea,, şi veselă şi supărată, şi îmbrăcată şi desbrăcată şi aci, la teatru şi în bac... Nu mai putui să suport. ' — Sigur, nu vei fi vrând să se jeneze de d-ta. Femeile se desbracă şi în faţa unui copil, dar încă în faţa unui căţel. — Dar câţi ani ai D-ta ? mă întreabă Romron. — 28, îi răspund triumfător, dar d-ta ? — Eu 11, îmi spune calm Romon, cum vezi, aşi putea să-ţi fiu tată. Vouă oamenilor nici la 50 de ani nu vă vine mintea, noi, cei din rasa canină, la vârsta de doi ani, cunoaştem toate tainele vieţei, inclusiv dragostea și femeea, după care vă înebuniți voi, până la 60 de ani. Spumam de mânie. — Și poate vrei să insinuezi că în această intimitate domnișoara Odette te consideră ca pe un... — Să nu fii porc, că-ți trântesc o pereche de labe... sauf le respect pour la presse. Ramon se ridicase în 4 picioare. Toată viața mea ’mi-a fost frică de câini. Nu mă impresionaupalmele, ce mi se făgăduiau cavalerește, dar gândul că ar putea intra Odette, și să mă găsească cu pantalonii rupţi, mă lasă pradă laşităţii imense. — Mă iertați, bâlbâi, fericit ca n’aveam nicii un martor la scuzele mele plate. Am glumit numai. Am tot respectul pentru d şoara Odette Cobotescu, şi pentru toate fiinţele care se bucură de afecţiunea ei. Ramon se aşeză triumfător şi îmbunat. — Bine, bine, tinere, să vorbim de altceva. Vezi, era fatal, ca întrun duel de muşcături, eu să fiu biruitor. Ce te aduce pe la noi ? — Un interview ! Voiam să cer adorabilei interprete a Corinei Crideanu, impresii asupra rolului și piesei originale „Moartea înșelată”. — Da! făcu Romon, încruntând din sprâncene... Stăpâna mea, are să mai întârzie și îi cunosc, atât de bine părerile încât pot răspunde eu pentru ea. Noi, avem multă solicitudine pentru biata literatură originală, de aceia primim, totdeauna, cu bunăvoinţă, să jucăm în piesele originale. — Dar despre „Moartea înşelată” ce credeţi ? — Nu este prea proastă, şi trebue să spunem, fără modestie, că ea a câștigat foarte mult, fiindcă autorul, tânăr neexperimentat, a acceptat toate modificările, pe care le-am indicat noi, în interesul succesului piesei. — Ce anume modificări s’au făcut? ,r . • — In primul rând, în actul al doilea, s’au introdus trei.. . sire,ne noi. Actul nu se mai petrece la amant acasă, ci la eroină. Ea vine din oraş primeşte lume şi apoi pleacă la Operă. Odette, a cerut această schimbare, ca să aibă ocazie să se schimbe, de trei ori, în acest act, şi să îmbrace acele toalete exorbitante, care fac tot succesul piesei. Apoi, la urmă, se împacă cu soţul care o iartă şi nu se mai omoară, cald, în scena morţei trebuia să cadă jos şi îşi strica toaleta. A redus apoi la o singură scenă, rolurile dnişoarelor Adela Rochianu şi Emilie Mantonescu, fiindcă atenţia spectatorilor să se concentreze numai asupra eroinei. ..Scena de dragoste” din actul al doilea, a fost schimbată într’una „de reproşuri”, fiindcă, Tănăsescu, carejoacă pe amantul, nu prea este în regulă cu injecţiile şi trebuia să o sărute pe Odette. Afară de asta, pe ea o prinde mult mai bine, scenele de reproşuri, decât cele de dragoste. In fine actul al 4-iea s’a tăiat cu desăvârşire, lungea spectacolul peste 12 şi eu sufăr de stomah şi trebue sa supez exact la ora?12. Scenele Odettei iarăşi nu puteau fi suprimate, fiind în interesul spectacolului ca ea să fie ,în scenă, la lăsarea cortinei, la aplauze. Cum vezi succesul a fost astfel asigurat. Se anunţă sfârşitul actului, mă sculai să plec, mulţumind lui Ronron, pentru amabilitate. — La revedere tinere şi complimente colegilor de la redacţie. — Colegii mei sau ai d-tale ? îl întreb cu înţeles. — Iar devii mordant ! mă mustră Ronon, ştiu eu că voi gazetarii vă mâncaţi... ca oamenii. .—.. xox—— ...... de «1CU 1* De vorbă cu Romon, deliciosul căţeluş al fermecătoarei artiste Odette Cabotescu «lllimilllllll an ini IUI IMMWItWiiTiliffcWWIIIIIISBHWBWIHIilfIBWIIIIIlllillliliIlii111 , ni Teorii de marionete National Primele reprezentaţii ale teatrului de marionete vor avea loc la Teatrul Naţional în lunile Septembrie şi Octombrie; ele vor începe la ora 10 dimineaţa şi vor dura până la 1 d. a. —■——- xox---------- O noua aramă fler. Heimaim Marele poet german, Gerhardt Hauptmann a terminat de curând o nouă dramă intitulată „Noaptea cea neagră” Huptmann a utilizat cci legenda unui orășel, Bolkenhain din Germania. Această legendă amintește întrucâtva de legenda mitologică a lui Alcestis Premiera noiei piese va avea loc la toamnă, la Berlin. Gerhardt Hauptmann CMIFRniKl 1 AUGUST 1928 ' ABONAMENTELE IN TARA Trei luni................................... . . Lei 30C Sease luni.................................... . SOC Un an....................................* • . . 100C in străinătate dublu Abonamentele se plAtesc înainte ( I sau la io ale flecare) luni Noutăţile Zilei Ficaţi de câine SioNI fârâ profesori fim Ploeşti pofesori fârâ şcoală Ziarul „Virtutea” din localitatea amintită, vesteşte cu multă virtute că lângă o vespasiană publică funcţiona de multă vreme o serie de grătare unde publicul era servit cu delicatese. Dar cum şi cele mai frumoase lucruri sfârşesc — ploeştenii au durerea de a afla că aceste grătare vor fi desfiinţate pentru că se consumau prea mulţi câini la grătar. Acum înţelegem rostul comunicării primarului din Capitală care ae plângea că hengherii au plecat nu se ştie unde. Erau la Ploeşti săracii. Tabletele lui Tudor ArgHezi Ultimele numere scoase de papagalul biletelor celei mai mici gazete — au fost încrustate cu smaralde şi rubine. Poetul Arghezi a dăruit cititorilor săi minunate poeme — dintre care pomenim : îngerul înecat, Caisele de aur şi Casa pustie. Sunt dintre cele mai frumoase pagini ale literaturei româneşti, prânz intelectual servit pe o foaie îngustă ca o listă de mâncare. Dar hrana gândului deşi e menită să sature mulţimile, nu se sfârşeşte. Cititorii biletelor de papagal pot fi mulţumiţi. Primaria Clujului relaxa Astra Marii bărbaţi culturali care conduc destinele oraşului Cluj, neadmiţând faptul că vechea societate de luminare a naţiei române, să îşi clădească un palat cultural, a refuzat terenul ce se cădea să pună la dispoziţia societății. Bănuim motivele acestui refuz în faptul că sunt în Cluj destule societăţi de cultură maghiare, în frunte cu fosta societate iredentă EMRE aşa că ce să piai caute duşmana ei ASTRA, care e românească. Gloria actualilor consilieri comunali poate fi mândră că au fost refuzaţi cei 100.000 lei necesari monumentului Eminescu, în Clujul care a cunoscut fraude de milioane. In sfârşit avem economii culturale. In bogata şi marea noastră ţară se găseşte de toate după gustul fiecăruia — aşa că numai răuvoitorii pot fi nemulţumiţi. De o parte avem dascăli care nu au unde ţine cursurile. Cazul ultim pare să fie in Zalău, unde cu toate banchetele culturale, liceul îşi caută o casă cu chirie în care să poată funcţiona convenabil. Au fost şi promisii uitate , fiindcă în promisii de amor sau de politică realizarea sau ţinerea cuvântului nu e obligatorie. Cântare al stranei Gratie I. P. S. Patriarh, se făgădueşte o renaştere a muzicei bisericeşti. Apare o revistă „Cântăreţii Stranei”, a cărei menire alăsturi de rodul viitor al Academiei de muzică bisericească, e să revivieze această artă, dragă odinioară şi lui Anton Pan. Iar noi să nu uităm că vechea muzică bisericească a stat în Rusia la temeliile muzicei moderne. Un pol şi o friptura Nu e vorba de restaurantele noastre în care nu o să găseşti cu toată căldura, o friptură pentru un pol. E epilogul groaznic al puţin nobilei încercări de a ajunge la Polul Nord. Se bănueşte că unul dintre exploratori a fost mâncat de camaradul său. Acest sfârşit antropofagic al misiunei civilizaţilor dovedeşte ce sărman e tot avântul omenesc. Invenţia unui licean Mai sunt copii care învaţă, gândesc şi creiază. La redacţia ziarului „Dimineaţa” s-a prezentat elevul I. Nedelcu din satul Slobozia-Vlaşca, care a inventat un mecanism aplicabil la ceasornice ca întrerupător electric. Invenţia pare să fie utilă pentru fabrici. Tânărul e lipsit de mijloace.. Dacă în bogatul nostru învăţământ sau pe la Academie ar fi un premiu cu bursă în amintirea lui Aurel Vlaicu — am cere acest sprijin la carte pentru copil. Dar cultura noastră nu are decât sinecuri pentru alt fel de specimene. fContitulare în pag. H al A Io moartea fraWawel men terry Momente e anecdotice din viaţa marei artiste engleze Anglia întreagă deplânge moartea genialei sale artiste Ellen Terry. Ea nu a avut talentul unei Duse sau al unei Sarah Bernhardt şi nu poseda acel nerv dramatic care te subjugă. Dimpotrivă Ellen Terry impresiona prin candoarea simplitatea interpretării sale dată pentru ce Ellen Terry n’a fost niciodată interpreta faimoasă a lui Lady Macbeth. Marile ei triumfuri Ellen Terry le-a cucerit în Iulia, Desdemona, Ofelia, Viola, Rosalinda și Beatrice. Poseda o naivitate curată şi un joc de scenă de o poezie neegalată. In afară de toate aceste calităţi, Ellen Terry îşi însufleţea interpretarea cu un umor fin şi copilăresc graţie căruia devenise odinioară una dintre cele mai bune interprete ale lui Puck. Mai presus de toate însă, Ellen Terry a fost o „Lady” o aristocrată a scenei engleze. S’a născut ca şi Eleonora Duse dintr o familie de actori. Părinţii ei, jucau melodrame prin oraşele de provincie. Ellen s’a născut la 27 Februarie la Coventry. A debutat ,de timpuriu la „Princen Theatre din Londra, teatru condus de Charles Kean, fiul genialului Edmond. In acea vreme Ellen se mulţumea cu un shilling pe săptămână. y La o reluare a „Visului unei nopţi de vară” Ellen Jerry obţine primul, ei succes ceea ce-i înlesneşte o sporire a salariului la o jumătate de coroană. i _„Eram foarte săraci — povestea cândva Ellen Terry — însă mama era harnică, cosea până noaptea târziu la lumina unui opaiţ, la costumul în care trebuia să apar a doua zi pe scenă. Rochiţa mea de „mousselin era atât de drăguţă şi de curată încât aş fi putut dansa şi cu un Duce de Cambridge...” Despre viaţa intimă a lui Ellen Terry s’au vorbit multe. La 16 ani, Ellen a fost lăsată pe seama celebrului pictor , Watts care era cu 30ne animai bătrân decât dânsa. Această căznicie bizară și nepotrivită a durat totuși 12 ani. Gladstone, Beaconsfield, Tonnyson erau prietenii lui Watts. Ellen Terry i-a servit soţului ei dreptmodel pentru cele mai reuşite dintre pânzele sale. Asupra căsniciei circulau în Londra cele mai fantastice svonuri. Divorţul soţilor Watts curmă aceste svonuri Două case din Market Street, Coventry erau în conflict. Fiecare reclama dreptul să fixeze o tablă comemorativa amintind că celebra tragediană s’a născut aci. Pentru a rezolva conflictul s’a cerut avizul artistei: „Vă asigur că nu-mi G.91 aminti nici eu precis, răspunse l'.llen Terry. Era în casă atâta zarvă... Puteți desveli două table comemorative ; undeva trebuie să fie adevărata casă în care m’am născut ! ’ _ ,7 Ellen Terry era o pasionată... bucătăreasă. Cotletele de berbec și prăjiturile ei era celebre. Deasemenea, ea poseda o colecție de păsări rare și scumpe pe cari le hrănea ea singură. O altă manie a ar