Rampa, iulie 1933 (Anul 16, nr. 4636-4662)

1933-07-01 / nr. 4636

ANUL XVI. NO. 4636 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT Nr. î (Hotel Astoria) — Telefon 301­59 BUCUREŞTI lliiiiiiiiiin PUBLICITATEA : RUDOLF MO­SSE S. A Bulev. Brătiana 22 Telefon •­2.40.05 ^ \ Tj ** Sâmbătă 1 Iulie 1933 ABONAMENTE DIIHIIIIIIIIII IN ŢARA TREI LUNI..............................................Lei 100 ȘASE LUNI................................................Lei 500 M­/AN . LEI 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU piiuuiiu] Abonamentele se plătesc Insist« la 1 sau la 15 ale fiecărei lun Actualitatea şi Capitala Apusuri Zilele trecute mi-a fost dat să aflu un fapt care m-a impre­sionat la culme, des lanţ­u­ind u­nui fiori reci prin şira spinării. Faptul este atât de dureros, de crispant şi de jenant în acelaş timp, încât nu-l putem relata altfel, decât renunţând a-l au­tentifica prin nume. Directorul „Salvării”, d. prof Nicolae Mipovici­, a primit, nu e chiar atât de mult de-atunci, o scrisoare, prin care respec­tuos a fost rugat să pună gra­tuit la dispoziţie o ambulanţă a „Salvării” pentru a transpor­ta la spitalul Central de Boli mintale, pe o tânără actriţă grav bolnavă, — parţial para-­ lizată,— şi lipsită de orice mij­loace.­­ Când zilele trecute, d. prof. Niculae Minoivici, distinsul con­ducător al Soc. de ,,Salvare”, ne-a destăinuit faptul, spunân­­du­-ne şi numele actriţei care, ajunsă în cea mai­ neagră mi­zerie, şi oribil de bolnavă, cere asistenţa gratuită a „Salvării”, am rămas îngheţat. Viaţa asta este, într’adevăr, plină de surprize uluitoare. Şi niciodată, în nici un moment, nu merită a fi luată în conside­raţie, până la gestul de îndrăs­­teală a sinuciderii, sau la ex­pansiunea nereţinută a satis­facţiei definitive. Căci eine ar putea crede că actriţa acea drăcoasă care­ a avut­ la picioarele ei pa­siunea şi averile unui tinerel fascinat, va sfârşi, tânără încă, transportată gratuit, cu o am­­bidanţă a „Salvării”, la spita­lul Central de boli mintale. De-o parte grozăvia boalei. Nervi şi resorturi sufleteşti, de­vastate de suferinţi şi de în­­frângieri fizice­ şi morale. Şi-a­­poi, sărăcia asta înspăimântă­toare, sfâşietoare, în care a a­­juns o actriţă, prin mâna că-­­reia, — ca prin contabilitatea unei mari întreprinderi, — au trecut, nebăgate în seamă, mi­lioane. Cumplită tragedie ! Şi­ sunt atâtea şi atâtea fete care tânjesc la viaţa culiselor şi pe cari Ie frământă nostal­­giia scenei şi a carierei de ve­detă. Ah, dacă ar şti toate aceste tinere­ cât de sadică este min­ciuna rampei şi de câte sufe­rinţe sufleteşti, — acestea sunt cele mai groasnice, — est® es­cortată viaţa de „splendoare” a unei vedete de teatru, şi mai cu seamă a unei vedete de ope­retă, care­ trăeşte scenic atât­ de puţin... Dacă s’ar şti cât de aproxima­tivă este celebritatea şi pe ce povârnişuri de imprudenţe te asvârle mirajul atât de fragil al succeselor. De aceea, — nu vedeţi, —nici o retragere la timp. Şi în spri­jinul acestui adevăr, nu vom sublinia cazul, — ieşit din co­mun, — de mai­ sus. Dar sunt atâtea alte exemple, pre cari ni le furnizează scenele diver­selor cinematografe de perife­rie, care adăpostesc astăzi nu­me car®, nu mai departe decât acum câţiva ani- au întâlnit succese, banii şi fericire ! Jack Berariu Din cuşca sufle­­rului UN­ASAU“ INUTIL Eri după amiază pe la orele 6, mare aglomeraţie pe Bulevardul Elisabeta, în faţa fotografului Buzdugan. De departe, nu se vedea decât tin automobil şi o massă imensă de oa­meni în jurul lui...­­ Doi confraţi, delii o gazetă de di­mineaţă, venind dinspre Cişmigiu, şi văzând mulţimea aceea adunată, se o­­priră şi ei curioşi. — Ce s’o fi întâmplat ? întrebă unul din ei, de c­e atâta lume ? — O nenorocire sau o nuntă ! opina colegul şi tovarăşul său de drum.­ — Dece sau. ? replică celălalt. VEŞNICUL DILETANT Un cunoscut fi simpatic gazetar di­­letant, văzând că meseria noastră a­­bea îngăduie celor ce o practică, să ducă un­ trai ca lumea, s’a­ hotărât să se ocupe de lucruri serioase. In consecinţă, s’a angajat la o bancă, unde, graţie cunoştinţelor sale nu fi­nanciare, ci mondene, a căpătat un post important. Se pare însă că nu-l va păstra mul­­tă vreme. In adevăr, directorul l’a prins într'una din ultimele zile, fă­când observaţie unui funcţionar. — Bine, domnule, nici nu ştii să aduni? De trei ori am făcut proba a­­cestei şocotei a d-tale, şi de fiecare dată mi-a eşit alt rezultat. VARIAŢIE Una din cele mai nostime „girl”, din corpul de balet al „Cărăbuşului”,— imitând nefericit inspirata pasiune a­ vedetelor, — şi­ a vopsit părul, şi din­­tr’o ţigăncuşă picantă cum era până mai acum câtva timp, se prezintă as­tăzi cu un cap roşcat a la Clara Bow. Numai că, sub noua ei identitate, balerina,­­ „Geaca­”, ni se pare că o cheamă,­­ în loc să facă praf lu­mea, a devenit, dimpotrivă, cam urâ­ţică şi ca urmare, complect dezorien­tată, balerina a început să-şi vop­sească părul mereu în alte nuanţe : când roşa foc, când auriu, când blond, dar degeaba ! Şi celelalte balerine, bineînțeles fac haz pe chestia asta... într’una din zilele trecute, Genca,— de o eleganță neverosimilă pentru o baletistă, — vine la teatru Intr’o ro­chie cât se poate de chic, după ce, o seară înainte, arborase altă rochie strașnică. — Frumoasă Rochie ! o complimen­­tează o colegă. Se şi asortează şi la părul tău ! — Dar mâine, cu ce rochie vii ? — Și cu ce fel de păr ? întreabă rău­tăcioasă o altă balerină !.. ­TDT din cronicarii plastici cei mai minu­ţioşi ai presei noastre, vizită deunăzi expoziţia unei tinere pictoriţe. Artista îi dădea, din când în când explicaţii. In faţa unei pânze foarte curioase, criticul întrebă : —Ce reprezintă acest tablou duduc ? — Un apus de soare. Criticul examina atent tabloul. .— Unde ai studiat dumneata pictu­ra, domnișoară? întrebă el apoi. — In Spania. —. Atunci înțeleg. In România n’am văzut încă un asemenea apus de soare. Epoca examenelor aduce totdeauna cu sine inevitabilele tragedii școlare. De obi­­ceiu însă — și din nefericire — elevii nemulţumiţi cred că nu există altă cale de mântuire decât sinuciderea. Probabil însă că, în urma atenţiei deosebite pe care presa a acordat-o acestei chestiuni, lămurindu-i pe şco­lari că e stupid să-ţi răpeşti viaţa pentru o corigenţă, sau chiar pentru repetenţie, elevii au început să re­nunţe la sinucidere. Dar cum o reacţiune tot se impune, în faţa perspectivei de a repeta clasa, elevii s-au gândit că e mai bine să sufere profesorii. Astfel ziarele ne-au relatat alaltă­­eri că doi elevi de liceu şi-au luat la bătae profesorul care i-a „trântit”. Asta, domnilor elevi, iar nu e fru­mos. Şi apoi, uitaţi că există un re­gulament care interzice bătaia în şcoa­lă ? Şi nu e drept ca şi profesorii să se bucure de protecţia acestei dispo­ziţii, nu numai voi ? Bill ei Comp. Unu Controlul vieţii muzi­cale in Germania BERLIN. — Ministrul de in­strucţie publică al Prusiei a înfi­inţat o comisie compusă din d-nii Wilhelm Furtwaengler, Max von Schillings, Wilhelm Backhaus şi Georg Kulenkamff, care va exa­mina programele tuturor concer­telor publice şi va da directive societăţilor muzicale. Directivele se bazează pe următoarele prin­cipii : încurajarea compozitorilor germani, fără însă să se neglije­ze operele importante caracteris­tice ale muzicii moderne străine. Această comisie va fi în viitor singura instanţă autorizată să ho­tărască în chestiunile d­e progra­me în viața muzicală a Prusiei. DIRECTOR SCARLAT FRODA Magnifica reprezentaţie de retragere a d-nei Cecile Sorel Reprezentaţia de retragere a Cecilei Sorel a luat proporţiile u­­nui eveniment de atracţie la Pa­ris. Emile Mas, într’un judicios ar­ticol din „Comoedia“ aminteşte că la 17 iulie 1901 s’a deschis pri­mul capitol din istoria Cecilei So­rel cu o reprezentaţie a piesei : „Les Effrontes“ în care debutan­ta a jucat rolul marchizei de Au­­berive. La 19 iunie s-a încheiat ultimul capitol, cu o reprezentaţie a pie­sei Marion de Lorme, capitol pe care Emile Mas îl numeşte epi­log. SALA La ora 9 — scrie Emile Mas — sala era plină până la ultimul loc. N a rămas nici un strapontin gol. Aspectul viu amintește mari­le premiere de acum patru zeci sau cinei zeci ele ami. Spectacolul a început cu actul: „Poetes'4 de Dominique Bonnaud și Pierre Varenne. Imediat după acest act cortina s’a ridicat pentru actul al doilea din Misantropul. Piesa lui Molié­­re nu s a mai jucat cu decorul o­­bişnuit ci un decor de salon cu fundal de aer liber. Cee ce Sorel scoboară scările condusă de Albert Lambert. Ma­rea actriţă şi-a pus casca pe care­tă apoi două melodii în franţuze­şte în aclamaţiile frenetice ale pu­blicului. Una din atracţiile programului a fost Aventuriera de Dumas cu contele de Segur în rolul Anibal Rolul acesta a fost jucat de con tu» uuiu-Lu gn­u j/uo vwovw |/w , , 1 n .im î • i o poartă în rolul Celimenei și pe Segur SX,DJu curești, dar care o scoate în scena cu portre­tele. Silueta e de o rară frumuse­ţe şi se armonizează perfect cu decorul. Sala întreagă o aplaudă îndelung. A jucat rolul cu ace­iaşi eleganţă, siguranţă şi remar­cabilă maliţiozitate. A fost apoi un scurt antract. S-a cântat actul al doilea din opera lui Debussy „Pelea­ şi Me­­lissanda“. Baritonul Vanni iVlascoux a fost înlocuit cu Duprenne care a creat rolul lui Caulod. Rolul Melissan­­de a fost cântat cu mult rafina­ment artistic de Mary Garden, la Paris încă niciodată. Emil Mas îi aduce elogii pentru chipul cum a­­jucat și îl compară cu Coquelin. „Ultima parte a programului — continuă Mas — e mai puţin atră­gătoare pentru că e aranjată în­tr’un stil care diferă mult de acel al Comediei Franceze. Nu mai e în program decât ac­tul al IV-lea din Dana cu came­lii. De astă dată Cecile Sorel joa­că rolul Margueritte Cm­ut­hier pe care nu l-a jucat încă niciodată la Paris. In decorul acestui act apar mai întâi Serige Lifar care dansează In acelaș decor la sfârșit apare Feodor Şaliapin în frac având la' cu Susanne Lordia, braț pe Cecile Sorel care a îmbră 1 'tit' Apoi artistul danez Reumert, a dat costumul Clarindei din „Aven­turiera“. Marele artist rus adresează câ­teva fraze camaradei sale şi con­ citit o poveste de Andersen în franţuzeşte. Petrolini şi câţiva artişti din trupa lui au jucat câteva fragmen­te din „Doctorul fără voie“ de Moliere. Dar e târziu, şi majoritatea spectatorilor — spune Emile Mas — nu cunosc idei limba italiană şi nici piesa lui Moliere şi încep să se plictisească. Se începe în sfârşit actul al pa­trulea din Dama cu camelii. Cecile Sorel, într'o toaletă splen­didă apare la braţele unui ele­gant dansator. Valsează cu multă graţie şi aplauzele din sală ţâş­nesc din toate părţile. Urmează apoi drama în care e foarte bine secondată de Maurice Escaude (Armand Duval) şi Har­ry Baur. Alte roluri sunt jucate de Max Dearly, Victor Boucher, d-nele Jane Cheviel, Margueritte Pierry, Jeanne Sally, Edwige Fe­­uilliere, Vera Korene şi de d. Pi­erre Bertin şi Jean Weber. COMENTARIILE LUI EMILE MAS Emile Mas îşi înterce astfel ar­ticolul: „Şi s’a sfârşit. Cecile Sorel e moartă pentru Comedia France­ză şi în curând va renaşte într’o altă lume. Ii doresc să obţină un frumos, un strălucit succes, dar nu va fi acelaş lucru. Rene Dorin, îhi câteva vorbe spuse pe scenă a afirmat că, pă­răsind Comedia Franceză, Cecile Sorel se îndreaptă spre popor. Eu sunt de altă părere. Eu cred că se îndepărtează, pentru că po­porul, adevăratul popor îl avea la Comedia Franceză în publicul care câte o dată făcea coadă cinci ceasuri ca să obţină un loc să o aplaude în Marion de Lorme, în Dem­i Monde sau în Saphro căci adevăratul teatru popular e încă casa lui Moliere. Adaugă apoi că primul teatru francez va avea de pierdut de pe urma acestei premature plecări. Cecile Sorel Cum se găseşte un subiect.. Pentrucă cineva m’a întrebat insistent cum fac să am în fie­care zi un subiect, pe care trebuie să-l desvolt în acest spaţiu, m’am deci­s să îi răspund astăzi, când unicul subiect va fi „despre su­biect“". Un subiect nu e o ecuaţie de algebră. Şi e mai puţin dificil de­­cât un joc de cuvinte încrucişate. In primul rând subiectul­, ca tot ce nu are definiţie, e de re­gulă scris între gh­emele. Partea care interesează mai pu­­ţin, e tocmai găsirea lui. Un su­biect nu cere să fie căutat, pen-­ tru ca există pretutindeni, ca de pildă inscripţiile de pe ziduri. O întrebare, o apostrofă, un răs­puns, o invectivă, oferite de a­­nonimii unei străzi oarecare, con­ţin în ele aceiaşi cantitate de ac­tualitate ca evenimentele politice sau ca asasinatele cu vogă. Pe bulevard, acasă şi în neant, subiectele aglomerează atmosfera ,şi nu te aşteaptă decât pe fine, ca să-ţi înmoi fantezia în ele, ca în­tr-o călimară cu cerneală neagră, f­iecare obiect îţi evocă pe cine­­va sau numai ceva. Oricum între noi sunt atâţia arbori sau bănci, dulapuri sau ferestre, nu ne ră­mâne decât să îndrăznim să le prefacem în subiecte de actuali­tate. Un guturaiu sau un strănut, o siluetă sau o vitrină, reprezintă fiecare o invitaţie la interpreta­rea lui, care consta numai în a le pipăi, cu excepţia siluetei, care nu poate fi desmierdată decât cu au­torizaţie, ca armele. Şi fiindcă e nevoie de o expli­caţie mai edificatoare, putem lua drept cobai pentru experiențele noastre inofensive, un obiect oare­care, o batistă ele pildă. O batistă, indiferent dacă e purtată în buzunarul de la spate sau în cel de lângă butonieră, e­­vocă gelozia. Gelozia lui Othelo, e­roul unei crime pasionale. Pentru găsirea unui subiect, le înşeli, iubite domn, când crezi că trebuie imaginaţie. Imaginaţia e inutilă. Nu e ne­­voie decât de un iventar al tutu­ror obiectelor înconjurătoare. Pen­tru că la ele se reduc de obiceiu relaţiile noastre cu cosmosul. Iţi aşezi o mână pe cap. Şi ob­servi că ai chelie. Minunat. Tra­tezi despre chelie, cu toate că s’a stabilit că chelia nu poate fi tra­tată.­­ Ai comis o cacofonie. Şi caco­fonia e o problemă care trebuie să te preocupe. \ \ ) Dacă nai chelie, ceea ce se în­tâmplă uneori, înseamnă că ai păr, de care îţi e permis să tragi cât vrei şi până unde poţi. Mâna de pe cap, pe care ţi-ai pus-o tu singur, va traversa apoi, care n’are nimic interesant, mai cu seamă când eşti urît. Ajungi la mărul lui Adam şi în acelaş timp la cravată. Mărul lui Adam oferă o problemă teo­logică, pentru care, odată ce ai a­­cest măr, nu mai ai nevoie de nici o altă pregătire. Nici cravata nu e de abando­­n li­zat, dar îţi cere o comparaţie. Comparaţiile nu cer dealtfel un efort prea mare, pentru că nici­o­­dată comparaţiile nu se fac între obiecte care seamănă printre ele. Un dialog pe stradă, e de la pri­ma replică un subiect interesant. De exemplu auzi : — Bună ziua, Mitică ! — Bună ! — Ai o ți­gare. ? — N’am nici de leac ! , — Nu te cred. Ia să te caut- Reproduci dialogul, îl complec­tezi cu un comentat­ propriu, care poate să fie o pointă, o concluzie sau un deziderat. Vezi deci, iu­bite domn, cum totul e subiect. Până chiar și întrebarea dumi­­­ tale. i , I D i&j . Al. Robot Parisul în fiecare zi La Saison de Paris Concursul de eleganţă în auto şi ziua superbă de Polo Paris, 26 Iunie Iată într’adevăr o zi minunată, brolantă, fanfreluduintă, zi dem­nă de celebrul Saison de Paris. Concursul de eleganţă în auto­mobil a fost una din marile iz­bânzi ale vieţii mondene parisiene. Maşini minunate, femei încântă­toare, toalete superbe, predomină, linon-ul, şi mousse Una de or­gandi. Să vorbeşti individual de ele­ganţa şi frumuseţea a 300 de fe­mei splendide, înseamnă să ai curtoazia şi competenţa lui André de Fouquière­s, care era timp de trei ore a desfăşurat o vervă fan­tastică găsind complimentul po­trivit pentru toate concurentele. Femeile au sute de feluri de a fi frumoase şi mii de artificii de a-şi pune în valoare farmecul. Câtă artă la unele din concu­rentele de eri, în aşi pune în ar­monie graţia şi frumuseţea cu ro­chia, cu pălăria, cu mănuşile şi poşeta şi apoi cu linia şi luciul maşinei, cu corectitudinea şofeuru­lui, ba şi cu fasonul câinelui — la multe aruncat ca un puf pe per­nele maşinei, sau la picioarele stăpânei. E o defilare majestuoasă a tu­turor marilor şi micilor unităţi de farmec şi graţie din marea arma­tă de cuceritoare eleganţă a Pari­sului. „­­ Iat-o pe Marthe Cham­al, căreia, după tradiţie publicul îi cere să cănne Marseillarea. Fără succes însă căci azi nu e „14 Juillet . Dintr’o minuscula maşină des­cinde silueta suplă a sensibilei Renée Devilliers. D-na Mervé cu toaleta și automobilul ei e o sim­fonie de alb și negru. E încântată, și îi surâde din tribune chiar Van Dongen a cărui pipă rivali­zează cu a lui Berriot. Dolly Davis stopează cu o promptitudine aplaudată spre deosebire de Arlette Marchal care a avut trac ratându-și demarra­­ge-ul. Parisus e cea mai blondă dintre blonde, în maşina ei creme­ şi în superb contrast cu brună Mitzi-K­o. Opera şi Opera Comique şi-au trimis vedetele, într-un superb ba­­let de maşini alerte şi sprintene. Şi defileul continuă subt privi­rile încântate ale asistenţei şi subt razele de aur ale unui soare sărbătoresc, aureolând întreagă a­­ceastă festivitate de eleganţă u­­nică.­­ Aproape aceiaş asistenţă e la Polo de Bagatelle unde î şi dispută cupa teamul belgian de la Anvers cu echipa de Polo a Parisului subt comanda căpitanului de Mon­­taud­ouin. Un nou prilej de defileuri de eleganţă şi artificii ele toaletă. Entuziasm puţin şi plastronat. Mai ales că belgienii sunt învin­gători. Şi apoi pentru a răci şi mai mult atmosfera sunt aci toţi am­basadorii străini. „ Ai crede o conferinţă inter­naţională, şopteşte un diplomat privind azurul îndepărtat, în sus, spre Nord, spre Cerul Londrei. Stean Filip O repetiţie cu Igor Stravinsky Scriitorul Lucio d’Ambra, pu­blică în revista ,,La Oracion‘‘ care apare la Buenos Ayres, relatarea unei repetiţii generale de orches­tră cu celebrul compozitor Igor Stravinsky. II am în faţa mea în antract, cu figura lui palidă de vultur blond, cu pardesiul pe spate. Bea ceai pentru că ceaiul îl ajută sa­şi recâştige forţele. Apoi aprinde o ţigaretă şi îmi spune : „ Dispreţuiesc romantismul muzical. Sunt un clasic. Marea muzică clasică e singura care are prestigiu faţă de mine. Nu­­mai în muzica clasică din veacul al XVIII-lea, alchimistul sonor din veacul al XX-lea regăseşte surse de inspiraţie. In ce privesc dirijorii, se pot grupa în două categorii : execu­tante şi interprete. Acestea din urmă, mă înfioară pur şi simplu. Ceilalţi m’ar sa­tisface dar de aceştia nu prea gă­sesc. Cei dintâi caută să interpreteze o partitură. De ce oare nu se mulţumesc să execute ceea ce e scris. S’ar vedea atunci ce tezaure de muzică ar eşi la iveală dacă dirijorii ar scoate din orchestră, numai şai­zeci la sută din ceea ce compozi­torii au indicat cu semne precis©. Mărturisesc că îmi place să di­rijez compoziţiile mele. Eu sunt un executant. Am răbdarea, disciplina şi me­toda unui executant. La mine e ceva ereditar... Tatăl meu, bas-cantabil cele­bru a fost una din gloriile teatru­lui rus. Unul din fii mei e pianist ca şi mine. Suntem oameni ai tehnicei, ai meseriei precise făcută cu sâr­­guinţă şi cu inteligenţă. Aceasta trebue să fie întotdeauna la baza oricărei arte.­­ Antractul s’a terminat şi Stra­vinsky a trecut la pupitru reluând repetiţia. Am numărat în două ore de re­petiţie, Stravinsky s’a ridicat de pe scaun de o mie trei sute cinci­zeci şi şapte de ori. Tot în antract mi-a mai spus : — Nu pot să dirijez şi să şi cânt­ la piano în acelaş concert. Degetele îşi pierd elasticitatea din cauza contracţiunei braţului. Faptul de a conduce adesea or­chestra mi-a desvoltat foarte mult braţul. Igor Stravinsky O statistică a inteligenţei americane In ultimii ani s’au făcut nume­roase filme pe socoteala turiştilor americani, cari nu se miră când li se spune la Paris cât ar costa în dolari biserica Notre Dame, ce greutate are biserica St. Marc şi ce lungime kilometrică au coas­tele Bretaniei. Aceste sarcasme nu sunt un­ mo­nopol al Europenilor. In Statele­ Unite,­, carieat liniştit nu cruţă a­­cest defect naţional, dar nici o pronie nu poate schimba acest gust profund, aproape religios, al poporului yankeu, pentru cifre şi statistică. In America se măsoară şi inte­ligenţa. In definitiv, de ce nu? Un savant din New­,York, Frederick Osborn, a prezentat adunării ge­nerale din „American Eugenics Society“ un raport foarte docu­mentat asupra „repartiţiei inteli­genţei în Statele­ Unite. Documentul acesta nu e deloc teritor în fiecare regiune, bogat în consideraţii psihologice sau morale. Se rezumă doar la patruzecii şi opt rânduri de cifre, una pentru fiecare stat. Simplici­tatea sa e accesibilă masse­lor ce­lor mai puţin evoluate, şi toate ziarele americane l-au putut re­produce fără frică de a-i plict­isi pe cititori. Din potrivă! Concluziile dom­­nul­ui Osborn suscită comentarii pasionate. Cercetările întreprinse în Sta­tul Washington au dus la rezul­tatul că acesta este cel mai inte­ligent din toată Uniunea ameri­cană, cu indicele plus 9,03. In schimb, locuitorii din Mississipi au trebuit să se resemneze a fi cei mai proşti. Ei nu valorează mai mult de minus 10,92. Celelalte state sunt clasate me­todic între aceste două. Douăzeci şi opt sunt deasupra mediei, şi douăzeci simţ deficitare. Pentru a obţine indicele fiecă­rui stat d. Osborn a utilizat cifre­le furnizate de şcoli (rezultatele examenelor) de administraţie (pro­centajul analfabeţilor) de arma­tă (interogatoriul recruţilor) şi a adăugat la aceasta numărul abo­naţilor la ziare şi magazine pre­cum şi cifrele de vânzare ale edi-Aceste date i-au permis să diis­­tribue note şi să stabilească ma­tematic inteligența medie a dife­ritelor state ale Uniunii. Tabloul pe care-l reproducem aci, arată că rezultatul este cata­strofal pentru regiunile agricole. Statul Massachusetts, leagănul culturii americane, cu vechea u­­niversitate Harvard, ocupă locul al treilea. California, cu Holly­wood, i-a luat-o înainte. NORD-EST. Mainq, plus 1>95; New-York, plus 3,51; New - Hampshire ş1 Vermont, plus 5,25 ; Massachu­setts, plus 8.83; Connecticut, plus 7,53; Rhode Island, plus 4,42; New Jersey, plus 1,31; Ohio, plus 4,7i3; Pennsylvanie, plus 2,14 ; Dela­ware, — 2,17; Maryland, —0.58; Virginie, — 3,77; Virginie occi­dentală, — 3,69. SUD. Carolina do Nord, — 9,35 ; Ca­­rolina de Sud, — 9,29 ; Georgie, — 9,19; Floride — 0,94; Alaba­ma, — 8,‘82; Mississipi, — 10,02; Louisiane, — 10,90 ; Texas — 6,18 ; Nouveau Mexique, — 0,60; Oklahoma, — 5,66 ; Arkansas, — 9,92 ; Tennessee, — 8,22. CENTRU. Montana plus 5,10; Wyoming, plus 5,31 ; Colorado, plus 5,30 ; Dakota sept., plus 3,23; Dakota ir-érick, plus 2.51; Nebraska, plus 2,88 ; Kansas, plus 0,83 ; Minne­sota, plus 3,54 ; Iowa, plus 3,12 ; Missouri, — 1,75 ; Wisconsin, Continuare în pag. II-a col. I și II mijloc. Noua opereta a lui Eduard Kü­necke Eduard Kuenecke, cunoscutul compozitor vienez lucrează la partitura unei operete intitul­ata „Călătoria în ţara tinereţii“. Li­bretul e scris de Bela Ienbach şi Peter Herz, . . i . e .

Next