Românul, septembrie 1914 (Anul 44, nr. 124-149)
1914-09-15 / nr. 137
AK III, 44-lea No. 13v VOIESTE SI VEI PUTEA * » ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană in pagina iii • • 50 bani Linia corp 7 fic o coloani tn pagina IV ... 30 bani Inserții și reclame in pagina 111 linia. ... 2 lei A se adresa: In Romsini:« la Administrația ziarului. La l*«rlí* s la d-nii John F. Jones & C-h, Mi bis rue du Faubourg- Montmartre. La Berlin - Viena: la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La Geneve : la d-nii Nausenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA Și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 LUNI 15 SEPTEMVRIE 1914 LUMINEAZA-TE ȘI VEZI ABONAMENTE in țară . . im an 18 lei . . . șease dintr 9 lei In străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei lini A se adresa: In iomănin: la Administrația ziarului și la oficiile poștale La Pari» , la «Agence Internationale de jounert Qorbaty». Ia vienat la d-nul I. Bettenhausen, La Genéve $ Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 57/20 BUCUREȘTI, 14 SEPTEMBRIE Iar manifestații întrunirile și manifestațiile pentru fixarea atitudinii Statului Român în actualele împrejurări externe continuă, chiar după ce s-a anunțat convocarea unui nou consiliu de Coroană în care situația să fie încă odată examinată de către factorii competenți. Ne-am spus de mai multe ori cuvintul nostru asupra valorii și consecințelor acestor manifestații pentru ca să fie nevoie să 1 mai revenim. Ele sînt o imixtiune nejustificată, lipsită de competință și de cunoștințele necesare unei deciziuni, intr’o atît de gravă, chestiune politică, în care nici vasta experiență' nici cunoștința datelor exacte necesare, nici patriotismul oamenilor politici răspunzători nu pot da soluții lesnicioase și simple ca un disc ars, pe o tribună improvizată. Aceste manifestații fac un rău serviciu 'cauzei pe care vor s’o servească. Cu toate bunele intenții pe care nu le contestăm. Ele pot arăta că în țară ar exista un dezacord între o parte a opiniei publice F guvern* și prin aceasta acțiunea de guvern se poate găsi slăbită din anumite puncte de ve Nelere. ^ Liberî'i^'c de acțiune ar fi întru cit: 5 Cînjcnlită și guvernul, căruia îi'ar creia aparența că e prizonierul străjn, nu ar mai trata 'cu aceeași greutate, în orice direcție ar avea de tratat. Aceste lucruri, cari trebuesc firește înțelese și meditate ceva mai profund decit simplele trei silabe „Vrem Războiu“, ei au avut însă darul să calmeze manifestațiile, care cer probabil ca politica externă să îl discute cu glas mare la Dacia, sau pe Bulevard. Ceea ce e mai regretabil este că asemenea manifestaturii inoportune au recrutat în rîndurile lor și pe anumiți cetățeni a căror menire era nu numai să stea departe de orice zgomotoasă și inoportună intervenție, dar încă să dea ei exemplul calmului, sil moderațiunii și al încordării. Profesorii universitari și apoi în urma lor cei secundari, sau întrunit, au examinat situația externă și au opinat pentru o intrare în acțiune a Regatului român în vederea realizării idealului național al tuturor Românilor. Nu analizăm întuneit un Stat organizat poate fi teatrul unor asemenea avertismente — un fel de pronune lamente civile ale categoriilor sociale sau funcționărești,, care se sindicalizează oarecum pentru a avea o acțiune independentă de acțiunea de guvern; observam însă că manifestația profesorilor secundari și a celor universitari a servit pentru deslănțuirea într’um chip și mai intens a entuziasmului tinerimea din școli, care iese in stradă cu mai mult curaj, vorbește cu mai multă gravitate în adunări și crede cu mai multă putere cum oamenii de guvern ai Romîniei nu’și înțeleg datoria, și trebuesc rechemați la îndeplinirea ei. Cită greutate pot avea asemenea manifestări se poate lesne măsura; principiul iacobin al guvernării printr-o mică massá de locuitori sgomotoși din Capitală, care-și impun voința lor milioanelor din restul țării, a dat destule roade nenorocite aiurea, pentru ca să mai fie experimentat în Romînia anului 1914. Nici anonimii, nici iresponsabilii nu pot să se substitue acțiunii de guvern; ei pot exprima deziderate, dar nu pot indica direcțiuni precise și nu pot fixa termene imutabile. De aceea exemplul dat de înaltele colegii academice este dăunător acțiunei Statului român. Asemenea manifestații au fost cultivate puțin și de către oamenii politici, care însă nu au depășit anumite limite necesare. In orice caz acum, cînd convocarea unui nou consiliu de Coroană este un fapt cert, cînd toate opiniile vor putea fi exprimate de către oamenii politici încercați și răspunzători, cînd situația va putea fi examinată în deplină cunoștință de toate elementele diplomatice și militare necesare unei deciziuni, cînd, într’un cuvînt, cei cari rebuie să decidă, și numai ei, se vor rosti, nici o manifestație nu mai poate să fie justificată și nici un glas discordant nu mai este permis de către însăși interesele cauzei care e în joc. Liniște, încredere și răbdare pina la decizia consiliului de Coroană, căruia trebuie să i se subordoneze orice suflet de bun român. Aceasta e datoria momentului. din Am discutat, plecînd de la unele popularizatele studii ale d-lui Vasiliu-Bacău, profesor de liceu, felurite probleme culturale romînești agitate în cărticelele sale. In ultima carte, apărută în „Biblioteca Națională“, d. Vasiliu vorbește de menirea religiei. Iată citația atît de semnificativă ce-o face din Emile Boutroux: „Viata religiilor e supusă legei generale, după care ființa, care vrea să trăiască, trebue să se pună în înțelegere cu condițiile sale de existență. Vitalitatea și mlădierea sunt în raport direct una cu alta. Budismul din Japonia nu e budismul indian și creștinismul evului mediu s’a adaptat la filosofia lui Aristot și la ideia romană din timpul împărăției. In Viitor lucrurile se vor petrece ca și în trecut. Religia va dăinui înainte, dacă — păstrînd în ea o credință puternică — va rămînea în raport de acțiune și reacțiune cu ideile, sentimentele, așezămintele și viața societăților omenești. Religia să se desfășoare în lume, după propria sa fire, ca oactivitate cu totul spirituală, silindu-se să schimbe pe oameni prin convingere, pilde, dragoste, rugăciune, și nu prin constrîngere sau prin politică; atunci ea, nu va avea să se teamă de propășirea științei, a moralei, sau a așezămintelor sociale“. Pornind de la aceste constatări, 3. Vasiliu arată care ar fi datoria clerului nostru : „La stăpînirea beției, a furturilor, a vrajbei și a tuturor obiceiurilor destrăbălate dintre oameni, preoții ar putea să contribue mai mult decit toți ceilalți funcționari, fiindcă nici povața subprefectului, nici cuvîntul învățătorului, nici îndemnul oricărui alt funcționar al Statului, nu poate avea sfințenia și tăria de convingere a unui sfat dat de preot. „Slujbașii bisericei noastre mai au datoria să vegheze fiu o deosebită luare aminte ca reprezentanții celorlalte culturi să nu le momească fiii sufletești, îndepărtîndu-i dela legea strămoșească. Pentru aceasta, ei trebue să-și dea silința, ca să facă serviciul religios cit mai atrăgător și mai impunător. Rugăciunile să se rostească frumos și lămurit, spre a fi înțelese de toți credincioșii. Predici în legătură cu nevoile poporului să nu lipsească dela nici o slujbă religioasă. Să se înlăture isonul cîntăreților, ce înăbușă cuvintele preotului într’o bîrăială supărătoare, într’un sgomot nedeslușit, în locu-i să se întrebuințeze corurile bisericești, cari sporesc măreția slujbei religioase și îi dă o strălucire, ce-ți înalță sufletul și-l umple de cucernicie. „Biserica române xte că ar face bine să-și schimbe unele rîndueli dăunătoare societăței. Citi copilași, bunăoară, mor de aprindere de plămîni, în urma botezului săvîrșit iarna în apă rece și în biserică neîncălzită ! Ce timp prețios pentru munca câmpului, sau pentru alte îndeletniri, se perete din pricina nenumăratelor sărbători, prăsnuite cu aida sfințenie de popor ! „Mănăstirile n’ar trebui să adăpostească decit batríni, cari să se retragă in aceste locașuri sfinte, spre a’și petrece ultimele zile în rugăciuni către Dumnezeu și în muncă spornică. Cu nici un preț să nu se primească oameni tineri, fiindcă interesele neamului nostru cer, ca acești oameni să fie lăsați să întemeeze familii. Apoi, în chipul acesta, și mînăstirile ar fi ferite de destrăbălarea ce de atîtea ori le tulbură liniștea și le abate de la morrea lor“. Toți cîți iubim Biserica noastră națională nu pucem decit să lăudăm bunele intentat și amănuntele în care intră cf. Vasiliu, pentru a îndruma religiositatea noastră spre cele mai rodnice și mai naționale căi.i DIN CARIILE NOU! Biserica in țara noastră RELIGIUNEA VREBSTE SA SE SCHIMBE DUPA VREMURI — S BANS EXEMPLARUL Fundator î C. A. ROSETTI teft w? * •V.V .C tteMt l;p j4f ' ,, y,-/ 0 frază tipică La întrunirea de eli de la Dacia unde a domnit o atmosferă universitară d. Tanoviceanu a pronunțat o frază care este tipică pentru mentalitatea celor ce manifestează acum. „Deși nu cunoaștem toate tratativele diplomatice care se urmează acum, suntem totuși pentru o imediată intrare în acțiune“ ■— așa a zis d-sa. Probabil că a fost aplaudat.E sigur însă că a fost în nota situațiunei. Care era situațiunea? Un număr de oameni, cu cele mai bune intențiuni desigur, dar fără nici o cunoștință exactă decât, despre dorințele lor, respectabile firește, și cu totul streini de acțiunea diplomatică ce se urmează, de situațiunea militară pe câmpurile de luptă și de posibilitățile de manifestare ale Statului român, un număr de oameni dornici să se limpezească o situațiune desigur enervantă, s’au adunat într’o sală publică pentru ca să indice guvernului și conducătorilor României care este calea de urmat, diplomaticește și militărește, pentru ajungerea unor anumite rezultate politice. Mărturisind deci că nu cunosc împrejurările, ei indică totuși dorințele. Asta e peste puterile logicei obicinuite — care a rămas tot la vechile precepte de a nu trage concluziile de cit din cunoașterea premiselor. Atitudinea e clară: întrunirea era prezidată de eminentul profesor și rector al Universităței din București, d. dr. Toma Ionescu. Nu credem că d. dr. Toma Ionescu, care este un emerit om de știință și practician, pune mai puțină atenție în fixarea atitudinei Statului român decit în tratarea unui caz chirurgical oaecare. Și ne închipuim numai ce indignat ar fi d-sa dacă lingă masa d-sale de operație s’ar instala de-odată, să zicem, un arhitect și ar începe să-i dea indicațiuni pe unde să facă inciziunea, cit de adîncă și de lungă, ce să apuce, cit să tragă, unelte să taie... pe cit se pricepe un arhitect la chirurgie. — Du-te, d-te, ar zice eminentul chirurg, și cautății de arhitectura d-tale. Știi d-ta ce boală e aici! Ai supraveghiat d-ta ezaur? Ai făcut d-ta mii de facturi, cine am făcut eu pină astăzi? Și eite vor mai putea adăuga eîninenetul practician!... Și câ de mare dreptate ar avea! Ce-i dreptul că arhitectul ar putea răspunde: — Nu cunosc încă toate circumstanțele cazului, dar cred totuși că trebuie să tai așa, și așa, și pe dincolo. Și el ar avea dreptate — zice d. Tanoviceanu. SPECTATOR 1 uniformă $f IHJiSÜÖgSaF Epoca» de efi a publicat pe pagina 1, cu aldine, o manșetă in care spune intre altele : „Iar ca o culne a scandalului, comandantul jandarmilor pedeșiri, îmbrăcat civil, bruftura și lovea pe jandarmii cari i se păreau că nu sunt destul de brutali. Nu putem îndeajuns protesta împotriva unor astfel de fapte or apucături“. In zadar vorbește «Epoca» de o „culme a scandalului“ și în zadar „nu poate să protesteze îndeajuns“. Faptul este în întregime inexact. Se știe că d. căpitan Cezar Ionescu, comandantul jandarmilor pedeștri — care a fost văzut de mii de oameni în seara aceea — nu era îmbrăcat civil, cum pretinde «Epoca», ci în uniformă. Ceva mai mult. Comandantul jandarmilor pedeștri umblă numai în uniformă și nimeni și niciodată — de cînd ocupă acest loc — nu la văzut în haine civile. Ca un comandant însă — fie chiar din cei cari, de obicei, umblă fără uniformă — să iasă cu soldații «?i să dea comandă îmbrăcat în haine civile, iată ceva care nu se poate închipui ! Odată acest fapt bine stabilit — că d. căpitan Cezar Ionescu a fost în uniformă în seara manifestației — lesne se poate închipui ce valoare au și celelalte învinuiri ale Epocei. Odată ce nu era înbrăcat civil înseamnă că nu Ta văzut și, prin urmare, Ta acuzat... pe închipuire că iar fi lovit pe cineva. E ușor să trîntești numele unui ofițer și să-i aducă acuzațiuni, dar trebue mai înainte să te gîndești bine dacă nu greșești. Și, în cazul de față, „Epoca“ a greșit — socotim că acum nu se mai îndoesc nici confrații de la acest ziar. Se știe că în seara de 12 Septembrie trupele și comandanții lor au stat zece ore în stradă, se mai știe că unii soldați au fost loviți de instigatorii strecurați în rîndurile studenților universitari și, în sfîrșit, subt acte cari dovedesc că s’au prins indivizi cu bolovani prin buzunare. Cu toate acestea atît soldații cit și comandanții au dat dovadă de multă răbdare, de o răbdare îngerească. Ni s’a citat un singur nume — acela al comandantului jandarmilor — și am făcut dovadă că „Epoca“ se înșeală“ — ca de obiceiu ______ C. R. BEȚE ȘI SUBORETE A NU SE CONFUNDA Prințul Albert Ghika a avut convorbiri cu mai mulți șefi albanezi, pentru a susține candidatura lui Victor Napoleon la tronul Alaniei. A nu se confunda cu poetul Victor (Eftimiu) care a făcut abum de curînd o piesă : „Napoleon“. NICI O doamnă Caragea se plînge printr'un ziar că un domn inginer i-ar fi spart ușile și devastat casa, spre a face reparațiuni. Mă rog, aceasta nu cred să se fi întîmplat nici pe timpul... lui Caragea. BASBOT 1TX, AUSTRO-SAB.B SOLDATÍ SÂRBE Efi BWHHC 1 jöIES ;; ai basmul i Cînd a izbucnit actualul război, nimeni nu s’a așteptat ca el sa fie o excursiune de plăcere la Paris, la Berlin, la Viena sau la Petrograd, după cum fusese anunțat de fiecare dintre beligeranți. S’a văzut mai tîrziu chiar, că escursie de plăcere n’a putut fi nici la Belgrad... Toată lumea știa că războiul în general și mai ales un război european deslănțuit între cele mai de seamă puteri armate ale continentului nostru, aduce după el o întreagă serie de nenoirociri fatale, pe care nu le poți îndepărta și de la care nu te poți sustrage or care ar fi gradul de civilizație și or cât de puternic ar fi sentimentul de umanitate al beligeranților. Se pare însă că războiul, adevăratul război modern, se bazează pe aceleași elemente primitive pe care se legitimau și războaiele din vechime când nu existau ziare și volume întregi scrise de acea mulțime de oameni care ’șiau făcut o aureolă din propovăduirea blîndeței și respectul pentru bunul aproapelui. Iată bunioară ce scriu despre război militarii renumiți și cum se întrevedea in Germania actualul război, nu mai departe de cit acum doi ani. Mareșalul Von der Goltz actualul guvernator al Belgiei și fostul organizator al armatei turcești, în opera sa „Națiunea armată“ scrie următoarele: „Germanii trebue să se aștepte la un nou războiu cu Franța. Va fi un război de rasă și de exterminare. Francezii sunt desigur hotărîți să-l susțină până in pînzele albe. Cum însă Franța este un popor de burghezi mărginiți, gata la orce înfrîngere să creadă că totul este pierdut. Germanilor le vor fi foarte ușor să stărhme și ultima resistență a Francezilor. Pentru a ajunge acolo, nu este nevoe săle cucerim întreaga țară. Capitala și forturile lor din est, sunt suficiente pentru a ne desăvărși opera. Și lucrul acesta, germanii îl vor putea face ușor fără multe sacrificii. Dar pentru a ajunge la acest rezultat va fi nevoe să întrebuințăm, contra lor toate, forțele noastre disponibile și mai ales toate mijloacele de distrucțiune și încă pe cele mai complecte“. Limbajul marelui Von de Goltz este, categoric ce vor îndeplini profețiile lui? Nu știm, dar ceea ce se poate constata de toată lumea, este strașnicia pe care toți beligeranții o pun în răsboiul actual. Un alt mare scriitor german, Colonelul Koettchau și broșura sa intitulată „Vii. rui războiu franco-german " scrie următoarele: „Războiul nu cunoaște decât un singur mijloc. Forța. Altul nu mai există. Trebue să distrugi, să rănești și să ornam. Această întrebuințare a forței brutale, este singura regulă absolută a războiului. Cât privește drepturile omului, de care toate gurile avocaților sunt pline, ele rămîn neînsemnate și aproape nule in fața dreptului suprem al războiului. In timp de războiu, or ce idce de filantropie, devine o greșeală dacă nu chiar o absurditate periculoasă. In războiu, violența și brutalitatea nu trebue să cunoască nici o limită“. Tot după colonelul Koettchau reproducem și următorul pasaj: „Dacă astăzi popoarele civilizate nu mai scalpează pe învinși, nu mai string decât pe prizonieri, nu mai distrug orașele și satele, nu mai dau foc la fermi și nu mai devastează totul în drumul lor, nu fac aceasta din punctul de vedere umanitar,—o nu, ci Mir și simplu fiind i este mult mai preferabil pentru învingător a impune anume tribut orar și lor cucerite iar de cîmpurile fertile ale inamicului să se folosească pentru propiile lui necesități“. In citațiile de mai sus, găsim oglindită întreaga icoană a groasnicelor necesități ale războiului. Din însăși groslavia lui, din durerile fără nume ce iasă în urs mai, poate va eși pentru viitor; o epocă de pace mântuitoare și durabilă. ii ii cânnile râsbe la UN POPAS AL ARTELERIEI FRANCEZe • - -...dG' "".. SI Invățămlntul particular — AR TREBUI SA FIE CU TOTUL REORGANIZAT — O problemă de învățămînt care se pune de multi ani de zile, este și l aceea a reorganizărei învățămintu■ [UNK] lui particular. Așa cum funcționează astăzi, acest învățămînt nu mai corespunde cerințelor și nici nu este acela ce ar trebui să fie, un bun auxiliar al I învățământului public. Regretatul Spiru C. Haret cugetase serios la rezolvarea acestei importante probleme de învățămînt și în ultimul an al activităței sale , ca ministru al instrucțiunei, întocmise chiar un proect de lege pentru reorganizarea învățămîntului particular, proect însă care din diferite împrejurări n’a putut fi voatat de Corpurile Legiuitoare. Astfel cum funcționează astăzi învățămlntul particular, nu numai că este departe de ceea ce trebue să fie, dar este și dăunător progresului cultural. Trebue să constatăm, și aceasta să nu supere pe nimeni, că mulți, foarte mulți chiar dintre directorii sau directoarele de pensioane, fac mai mult negustorie decit școală. Simt bine înțeles, și multe școli particulare serioase, dar numărul acestora este așa de restrîns încât aceste excepții sînt departe de a putea face să se spună că avem un învățămînt particular solid și bine organizat , care să conlucreze paralel cu învățămiîntul public la progresul culturei generale. De altfel trebue să fim drepți. J Dacă unii directori de școli particulare fac mai mult negustorie de cu școală, nu este tocmai vina lor, nici și ei simt siliți de împrejurări. In ultimul timp, numărul școalelor particulare, mai cu deosebire în Capitală, a crescut în chip destul de considerabil. Această înmulțire a avut de rezultat crearea trînei concurenți care a făcut ca nivelul acestor școale particulare să scadă din ce în ce mai mult. Aci iarăși trebue s’o recunoaștem, vina o poartă întru cîtva și ministerii școalelor care a dat cu prea puțin discernămînt autorizațiunii pentru deschidere de școli particullare. * 1 Numărul cel mare de școli parjticulare înființate în ultimul timp, după cum am spus, a avut de efect , să stârnească o aprigă concurență printre patronii acestor școli. Fiejfting digital« «i «a íirain i—^ I li mu "AMILNI HJJme tot mai mici pentru întreținerea copiilor, pentru a putea atrage ci mai mulți elevi. Această concurentă însă a avut un efect dezastruos asupra școalei. Pentru sumele pe care le încasează mulți dintre directorii de școli particulari nu pot avea localuri proprii și înzestrate cu tot ce trebue unei școli Din aceiași cauză, nu pot angaja un corp didactic bine selecționat căci la fiecare institut, afară de doi sau trei profesori serioși, cari sunt angajați mai mult pentru „fațadă“, restul corpului didactic este compus din studenți universitari cari nu posedă însă pregătirea pedagogică necesară pentru a înlocui pe profesorii de liceu sau ginnazii. Se va zice, poate, că elevii ocoalelor particulare trec la sfîrșitul anului, un examen, în fața comi‘similor numite de stat". Gine nu știe însă ce sunt examenele particulare și cum trec elevi aceste examene. ___ O probă de seriozitatea acestor examene o dă oricine îl poate constata. Pe cînd la școalele statului, la sfîrșitul anului școlar, fiecare clasă își are repetenții săi, la școalele particulare nu se prea pomenesc repetenți într’o aceiași clasă. De ce? Sînt mai bine pregătiți elevii din școalele particulare ? Nu, ferita sfintei. Sînt îmcă stăruințele asidue pe lingă membrii comisiilor examinatoare. In tot cursul lunei Iunie, al fiecărui an, bieți directori de pensioane, asudă alergând pe lingă comisiile examinatoare din membru im membru, rugîndu-i și stăruind ca nu cumva să i se lase repetent vreun elev, fiindcă știe bietul om, că elevul repetent anul viitor nu se mai întoarce în institutul său, se duce la alt institut al cărui director are mai multă trecere pe lingă membrii comisiunilor examinatoare. Iată condițiunile în care funcționează actualmente învățămîntul particular. ST.