Teatrul azi, 2001 (Anul 2, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 11-12 - 126

mimfr neştiind încotro s-o ia şi ce poate aduce viitorul. Conflictele se acutizează, iau uneori linii incredibile, monstruoase - un braţ tăiat lui Titus Andronicus (de ce?), o bucată din carnea unui om pretinsă zălog pentru un împrumut (la ce bun?). Exemplele vin din Renaştere, o cumpănă a veacurilor, dar au rezonanţă astăzi cu atât mai pregnantă la o cumpănă de milenii.Tragedia le-a transfigurat în expresii revelatoare - Şerban, Purcărete, Mugur, Dabija -, comedia în tonuri de parodie tonică, animată - Cătălina, Darie, Mălăele. Şi una şi alta cu efect regenerator, optimist. Neguţătorul din Veneţia e o piesă care le îmbină pe amândouă, mai bine zis din care se vor desprinde două filoane în creaţia shakespeareană, prin polisemie, comedii cu substrat tregic, tragedii cu elemente comice. Nici una în stare pură (ca Zadarnicele chinuri sau Visul, ca tragediile antice, de pildă). Şi, deopotrivă, îmbină unele teme fundamentale, precum conflictele rasiale, sau între două ethosuri etnico-sociale, lăcomie şi omenie, dreptate şi milă, etc. Arată până la ce cruzime poate ajunge un zaraf evreu umilit şi înscenează judecata lui fără nici o incriminare etnică sau religioasă, ci numai umană. Căci omul e pretutindeni la fel, „cu aceleaşi simţuri, patimi şi dureri“. Şi, spre deosebire de Marlowe cu sângerosul Barrabas din Evreul din Malta, nu incită groaza tragică, ci împleteşte firul crudului fanatism pe o pânză lirică, de dragoste tinerească, şi joc ingenios, de farsă şi inteligenţă, pentru a înclina cumpăna spre armonie şi bun simţ. Un spectacol realizat de Ion Caramitru cu o trupă japoneză, în turneu prin lume (Newbury, Rotterdam, Bucureşti, Stratford-upon-Avon, Tokio). Vesel şi dina­mic, modern, occidentalizat s-a spus prin preajmă, surprinzător pentru cine se aştepta la tradiţionalele modalităţi de joc ale artiştilor din ţara soarelui-răsare. Costume negre, lejere, de balerini sau sportivi, peste care adaugă când e nevoie o pelerină, o bluză sau o manta înflorată, două mici panouri luminate şi câteva lampioane ca decor, o măsuţă, un scaun-două, cutiile pentru pretendenţii la mâna Porţiei aliniate pe un covor, aduse şi duse de protagonişti când e cazul şi multă imaginaţie. Jocul începe cu un antrenament jovial al trupei cu nişte bile, exerciţii de dexteritate parcă, apoi, într-un ritm viu, porneşte povestea dragostei şi a incredibilei pretenţii cămătăreşti a lui Skylock, serios şi amuzându-se cu o fervoare neobosită, intens susţinută. Nu e îngroşată nici o trăsătură a cămătarului, nici grotescă, nici crudă, ci evoluează aproape umanizat, motivat în aberaţie, frânt de o logică superioară, a bunului-simţ. Un carnaval vioi, antrenant, cuceritor prin umor şi bucuria jocului, cu nerv şi multiple faţete de teatralitate autentică. Să-i numesc pe interpreţi, n-are rost. Se remarcă trupa. Euro-Japan Theatre, Théátre du Sygne - Neguţătorul din Veneţia de William Shakespeare, versiune japoneză. Regia artistică: Ion Caramitru. Scenografia: Izumi Matsuoka, Michiru Fujii. Muzica: Masahiko Horokawa, Saori Kakimoto. Distribuţia: Motonobu Hoshino, Dai Ishida , Hiroshi Kawachi, Rikiya Koyama, Seiya Nakano, Yuki Nishida, Atsuko Ogawa, Sachiko Shigyo, Kazuo Tachibana, Shigehiro Tanaka, Satoshi Watanabe. Spectacol în Bucureşti: 18 octombrie 2001.

Next