Tribuna, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 3-24)
1888-01-24 / nr. 18
Sibiiu, Duminecă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1888 Nr. 18 Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/3 an 5 fl., 1 an 19 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 111 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare : INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un minăr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 23 Ianuarie st. v. Observatorul atent, chiar şi fară ca să fie om deprins cu chiţibuşurile conducerii politice, e adeseori ispitit a bănui, că cercurile politice din Budapesta s’ar simţi foarte plăcut emoţionate, dacă noi Românii ne-am avânta în vre-o mişcare nesocotită, ori cel puţin la manifestaţiuni, cărora ar pută să li se dee o interpretare compromiţătoare pentru noi. Eare ceea ce oamenii, care sunt numai observatori atenţi, bănuesc, pentru politicii practici este un lucru pus mai presus de ori-şice discuţiune. Regatul ungar nu se află în vre-o insulă din mijlocul Oceanului-pacific, ci în mijlocul Europei, unde este încungiurat de ţeri şi de popoare, care toate sunt interesate apei cele ce se petrec la noi, în faţa acestei lumi atente şi interesate procederea guvernului actual faţă cu noi nu se poate justifica decât prin aceea, că suntem duşmani ai statului, că lucrăm în înţelegere cu străinii contra patriei şi contra Tronului. Câtă vreme se crede aceasta, lumea îi dă toată dreptatea guvernului, căci persecutarea noastră e impusă de cele mai supreme resoane de stat, o datorie faţă cu ţeara şi faţă cu Tronul. îndată însă ce lumea începe a ne socoti drept niste cetăţeni reali, care combat numai pe actualul guvern, fiindcă după cea mai intimă convingere a lor politica lui e greşită şi stricăcioasă, îndată ce se pune la îndoeală, că suntem duşmani ai statului, cei ce stărue pentru persecutarea noastră trebue să caute dovedi, pentru afirmaţiunile lor, căci numai prin asemenea dovedii îşi pot justifica procederile lor. Le şi caută cu mult neastâmpăr, şi trebue să fie mare ciuda lor de câteori se conving, că nu le pot găsi. Căci lumea aşteaptă, şi cu cât mai mult trebue să aştepte, cu atât mai vîrtos înclină spre convingerea, că este mare nedreptatea ce ni s’a făcut şi ni se face, în asemenea împregiurări ori şi ce om de stat se simte strîmtorat, car’ în strîmtorare omul recurge chiar şi la mijloace ridicole. Viitorul va arăta, dacă s’a făcut ori nu în timpul celor din urmă câţiva ani vre-o încercare de a pune, prin agenţi provocatori, vre-o mişcare compromiţătoare între Români la cale. — Dacă s’a făcut, adevărul are să ese la iveală, căci asemenea lucruri, ori-şi-cât de ascunse ar fi, se dau în cele din urmă de gol: intriga, ori-şi-cât de fin ţăsută, tot se destramă, fiindcă pretutindenea, unde vre-o intrigă se ţese, trebue neapărat să fie la mijloc şi câţiva mişei, car’ mişelul mai e pre ltiigă toate celelalte şi delator, denunciant, trădător, când aşa îi vine la socoteală. Presupunem deocamdată, că nu s’au făcut asemenea încercări. S’au făcut pe ici pe colo manifestaţiuni compromiţătoare, — neînsemnate, chiar ridicole, dar’ la urma urmelor, manifestaţiuni, cărora putea să li se dee o interpretare compromiţătoare pentru noi. Sânt niste oameni inofensivi, naivi, nesocotiţi, oameni lipsiţi de ori-şice importanţă în viaţa noastră, sânt — cum se fiice — nisce capete înierbântate cei ce au făcut aceste manifestaţiuni, presupunem, că aceşti oameni erau ori sânt de bună credinţă, c’au făcut ei din propriul lor indemn acele manifestaţiuni şi, că n’au făcut împinşi, instigaţi, puşi la cale ori cel puţin încuragiaţi de alţi oameni mai vicleni ca dînşii. Nu e cu toate aceste mai puţin adevărat, că guvernul nostru şi susţinătorii actualei stări de lucruri au profitat cu multă sfară de aceste manifestaţiuni şişi-au dat foarte multă silinţă de a face din ele un mare capital politic. Ce emoţiune se produsese în ţeara aceasta când cu flecul de proclamaţiune „iredentistă“, pe care Românii toţi o luau în rîs, şi cu ce grabă reproduc filarele din Budapesta şi propagă în lumea cea mare probele de stil „energic“, pe care le dă din când în când „Unirea“ din Bucuresci ori vre-un alt filor de preste Carpaţi, care vrea să-şi dovedească prin vorbe umflate „iubirea cătră fraţii asupriţi de duşmanul secular“ ! ? Oamenii aceştia sunt o adevărată comoară nesăcată şi nepreţuită pentru cei ce aleargă gâfâind după dovediile duşmăniei noastre faţă cu patria şi Tronul! Pagubă numai, că comoara aceasta nu se află aici la noi, ci la Bucuresci, unde statele europene au toate representanţi de ai lor, care foarte în curând se conving şi conving şi pe guvernele „respective“, că oamenii ce constituesc comoara aceasta nici nu au, nici nu merită importanţa ce li se dă în cercurile politice din Budapesta. Dar’ aici acasă ? — Nimic! — Sânt grozav de cu minte Românii aceştia ! — Nu fac, dar’ de loc nu fac prostii! Totuşi ! în sfîrşit! La Blaj s’au arborat două steaguri românesci ! Mare emoţiune în toată ţeara: „patrioţii“ aleargă toţi din toate părţile, fiiarele îşi pregătesc coloanele, biuroul telegrafic trimite spirea în toate părţile lumii. Cum nu!? * sovici la Blaj, chiar la Blaj, de unde s’a pornit revoluţiunea dela 1848. Dar’ culmea tuturor dovefiilor este fapta neagră pe care a săvîrşit-o popa românesc din Remetea, părintele Petrescu. Acest preot, care persecută pe şcolarii ne-Români din satul lui şi ţine parastasuri pentru Metropolitul Andrem baron de Şaguna, în fiina de Crăciun, chiar în fiina de Crăciun a făcut rugăciuni pentru învins Ţarului tuturor Ruşilor. „în sfîrşit!“ —strigă păzitorii ordinii publice din comitatul Timişoarei, când primesce scriea aceasta atât de importantă, convoacă fără de întârziiere o adunare ad hoc, trimite cuvenitele depeşi înspre cele patru unghiuri ale lumii şi trimite o straşnică comisiune la faţa locului, dimpreună cu comandantul gendarmeriei. Nu mai lipsia decât consignarea trupelor din Timişoara şi Arad şi pregătirea unei mobilizări parţiale, pentru ca nu cumva „patrioţii“ să fie surprinşi de popa din Remetea. Timp de vreo opt fiile ţeara întreagă era cuprinsă de emoţiune şi coloanele filarelor deschiseră rubrici speciale pentru caşul dela Remetea. Căci mai ântâiu Folia, apoi Cuştelul şi acum Remetea cu rugăciunile pentru învingerea Ţarului. Câtă emoţiune, cât svon, câtă cheltueală pentru părintele Petrescu de la Remetea. Din rectificările, pe care părintele Petrescu a binevoit să ni le trimită, ori şi cine va primi convingerea, că eroul acestei mişcări sensaţionale este cel mai inofensiv, cel mai bun dintre toţi oamenii, care au ajuns vreodată la celebritate. Da! — acesta e omul, pentru care s’a dat alarmă în lume. „In der Nothrisst der Teufel Fliegen!“ — la nevoe necuratul mănâncă şi musce, — fiice Germanul: când n’ai caşuri mai grave şi te afli în strîmtoare, te mulţumesci şi cu caşul părintelui Petrescu dela Remetea. Această fabulă frumoasă şi interesantă are şi o morală foarte instructivă: f e r iţ i - vă de ispititori şi de raanifestaţiuni compromitătoare! Lupta noastră e grea şi serioasă, o luptă ce vrea să fie purtată cu bărbăţie şi cu multă chibzueală pentru realizarea unor scopuri mărturisite şi cu mijloace, de care avem tot dreptul de a ne folosi. Trebue să fie foarte tîmpit Românul, care chiar nici acum n’ar înţelege, că le face adversarilor noştri cele mai bune servicii, dacă se abate dela bărbăteasca şi chibzuita linie de conduită a totalităţii Românilor. Şi dacă oamenii, despre care — La lună, — răspunse Joe, — ba, e un lucru prea neînsemnat. Toată lumea poate merge de aci la lună. De altfel acolo nu este apă şî trebue să-şi fee omul provisiuni prea enorme, d. e. chiar şi aer în butelii, pentru de a pute cel puţin respira. — Oare este rachiu în lună ? — întrebă un matroz, un mare amator al acestui fluid. — Vefii nici chiar rachiu, dragul meu, — nu, nu-i nici o treabă cu luna aceea. Dar’ ne-om primbla pe sub stelele acele minunate, sub planetele admirabile, despre care îmi povestesce de nenumărate ori domnul meu. O să facem începutul cu gâturi. — Cu acela, care are un inel împregiur, —fise corticarul. — Da, un inel de logodnă; dar pănă acum nu se stie ce s’a ales de nevasta lui. — Ce fel, vă urcați pănă acolo, — fuse un matruoz îngrozit de surprindere, — atunci dar’ domnul d-tale e chiar necuratul. — Necuratul, — o, e cu mult prea bun decât să poată fi. — Dar’ până la Saturn! — oftă un al doilea perfiându-’şi liniştea. — Pănă la Saturn ? Ei, — şi după aceea îi facem şi lui Iupiter o visită. O ţeavă proastă aceasta, aufiiţi, în carefilele nu’s mai lungi de 9 oare şi la ce mai traiu acolo pentru leneşi! Şi în care anul durează 12 ani, — aşa-i că e favorabil pentru oamenii, care nu nu se poate presupune, că sânt tâmpiţi, îşi permit câte un „act de curagiu“, ca să producă sensaţiune şi să tragă luarea aminte a lumii asupră-i şi, ei riscă de a fi socotiţi ori drept nisce agenţi provocători, care vor să ne împingă la manifestări compromiţătoare, ori drept unelte orbite ale agenţilor provocători. Astăzii, când luarea aminte a lumii este îndreptată asupra mişcării pornite din Caransebeş, ori şi ce manifestaţiune nesocotită este o adevărată trădare şi are să fie desaprobată cu toată hotărîrea, pentru ca adversarii noştri să nu poată profita de ea spre a arunca vre-o umbră de bănueală asupra mişcării celei mari şi reale ce s’a produs în mijlocul nostru. Vorbind despre arborarea acelor steaguri la Blaj, „Unirea“ din Bucuresci se avântă la următoarele trase: Mica manifestaţie de curând are în tot caşul deplina noastră aprobare. Cine face ceva, dă semne că poate face mult. Manifestatorii să nu se uite la ce le spune organul „ordinei“ din Sibiiu: sunt prostii. Facă-şi datoria înainte, fără teamă. Indrăsneala! Iată ce ne trebue noua astăzii. Apoi de!a credem şi noi, că „fraţii“ de la „Unirea“ îşi dau de acolo, de la Bucuresci, „deplina aprobare“. Sânt şi pe aici pe la noi oameni, care-şi dau, aşa între patru ochi „deplina aprobare“, sânt şi pe aici oameni, care fac, dar numai între patru ochi: „faceţi-vă datoria înainte, fără teamă!“ — Atunci însă, când le ceri acestor oameni să-’şi facă şi ei datoria, să meargă şi ei înainte, să n’aibă nici ei teamă, se ascund In dosul „posiţ i u n ii“ lor, precum „fraţii“ dela „Unirea“ se ascund în dosul „fraţilor“ sei din ţeară. Tot treaba adversarilor noştri o fac şi unii, şi alţii, şi întrebarea e numai, dacă numai din întâmplare o fac ori în virtutea unui plan de mai nainte croit. „Datoria!“ — „fără teamă!“ — cu „îndrăsneală!“ Căci „aceasta ne trebue nouă astăzii!“ Un om, care se duce noaptea, prin ascuns, ca un hoţ, ca să arboreze un steag, pe care Românii îl ţin în sfinţenie, îşi face „datoria“, vidră teamă“, cu „îndrăsneală“ ? ! Nu „fraţilor“ de la „Unirea“, omul acela e un mişel, care nu cutează să-’şi facă datoria, care se teme să facă ceea ce face, un om care nu are nici o îndrăsneală. Omul care vrea să-şi facă „datoria“, „fără teamă“ şi cu „îndrăsneală“ nu noaptea, prin ascuns, ca un hoţ, ci mai au decât 6 luni de a mai trăi. Asta îţi mai lungesce un pic fidele. — 12 ani! —repetă cel matroz îngrozit. — Da, dragul meu, în regiunile acele tu ai zăcea încă în sinul maicii tale, car’ bătrânul acela, care a trecut peste 50, ar fi încă un băiețel de vr’o 4 ani și la. — De necrefind — strigară cu toții ca dintr’o gură. — Un adever, cum e laptele, — asigură Joe. Dar’ ce credeți, cum trăesc oamenii în țeara asta? —Nu se învață acolo nimic, rămân proști cu toții cum e butucul. Acolo să veniţi dv., dacă vreţi să vedeţi ceva! Ascultătorii rîdeau, dar’ totuşi îi credeau baremi pe jumătate; apoi mai vorbi Joe de Neptun, unde sunt marinarii foarte binevăfiuţi de Marte, unde au militarii o trecere deosebită, un lucru prea nesuferibil. Ce privesce pe Mercur, pe acolo-i o lume stricată, ea consistă numai din hoţi şi negustori, care samănă atât de mult între sine, încât numai anevoe se pot deosebi. In sfârşit le dete o descripţie încântătoare despre Venus. — Bar’ când ne vom reîntoarce din călătoria aceasta, — fuse amabilul orator, — ne vor decora cu „Crucea Sudului“, care sclipesce acolo în sus la peptul bunului Ofieu. — Şi o veţi şi merita, fuserâ matrozii. Astfel treceau serile cele lungi pe bord între în fiina mare şi în faţa tuturora ridică cu braţul seu steagul, când crede, că trebue să-l ridice. Ceea ce ficem însă noi, e tocmai că face treburile adversarilor dacă-l ridică. De Români care îşi manifestă sentimentele „generoase“ numai noaptea, prin ascuns, ca niste hoţi, oricând se simt la adăpost, de asemenea Români să ne ferească Dumnezieu: causa noastră are să fie susţinută la lumina fiirii, în vederea tuturora, faţă cu orişicine, cum se susţin toate căuşele drepte şi sfinte. Şi câtă vreme nu se va fi dovedit, că Românii au arborat acele steaguri, noi stăm la îndoeală, dacă nu cumva „mica manifestaţiune“, care se bucură de ,,deplina aprobare“ a „fraţilor“ de la „Unirea“ este şi ea deo potrivă cu caşul celebru al părintelui Petrescu, care e destul de onorabil ca să decline importanţa ce li s-a dat. Şi cine vrea să nu fie socotit nici drept agent provocator, nici drept unealtă orbită, aşa are să facă ca acest om onorabil şi inofensiv, pentru ca lumea să scie şi să creadă, că nu e „nici beat“, „nici bolind“, „nici păpuşă.“ FOIŢA „TRIBUNEI“. Cinci septemani în balon. — Roman. — De Jalea Vera. Capitlul IX. (Urmare.) La capul „Bunei-Speranţe“. — Cursul de cosmografie al profesorului Joe. — Despre guvernarea balonului — Cercetări asupra curentelor atmosferice. — EupTjXCt! „Resolute“ înainta repede pe mare pănă la capul „Bunei Speranţe“, timpul rămase favorabil, deşi fluctuaţiunea mării crescea din ce în ce. La 30 Martie, în fiiua a 27-a de la plecarea din Londra, se zăriau deja munţii Fabla pe marginea orisontului. Capstadiul, situat la picioarele unui amfiteatru de stânci, apăru înaintea ochianelor şi în scurt „Resolute“ îşi aruncă ancorele în portul dela Cap. Dar’ căpitanul stătu numai de a se aprovisiona cu cărbuni. Aceasta se făcu într’o fii; dimineaţa următoare vaporul pluti spre Sud, spre a încungiura punctul cel mai de Sud al Africei şi a intra în canalul Mozambique. Nu era aceasta prima călătorie pe mare a lui Joe. El se află în curând pe bord. Toţi îl aveau drag pentru amabilitatea şi buna lui Două steaguri românesci, arborate, noaptea, când ,,hultur-egylet-ul“ îşi are balul, — şi nu la Sibiiu, nici la Bradisposiţie. O mare parte din renumele stăpânului seu îi ajunse şi lui. Ascultau matrozii lael ca la un oraclu, care el nu rătăcia mai mult decât oricare alt oraclu, în vreme ce doctorul îşi continua cursul prelegerilor sale între oficeri, Joe resida între marinari şi făcea istorie în felul seu, după un metod, pe care de altfell-au adoptat cei mai mari istorici ai trecutului şi ai presentelui. — Se înţelege că obiectul era calea aeriană. Joe avuse destule greutăţi pănă de a le dovedi la cele capete groase posibilitatea întreprinderii; sancţionată odată posibilitatea, imaginaţiunea matrozilor, înferbentată de naraţiunile lui Joe nu mai cunoscea margini în admirarea lucrului. Naratorul interesant convinse pe auditorii sei, ca după călătoria aceasta vor mai fi încă multe alte călătorii posibile; aceasta este numai începutul unui şir îndelungat de întreprinderi suprahumane. — Vedeţi dv., dacă se va desvolta gustul pentru felul acesta de călătorie, oamenii nu se vor mai pute lipsi de el nici când, în proxima noastră călătorie în loc să mergem dintr’un loc într’altul, avem de gând a da numai oblu înainte, urcându-ne tot mai sus şi mai sus. — Veţi merge dar’ la lună, — fuse unul dintre auditori cu uimire. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 23 Ianuarie st. v. Episcopatul austriac începe a lua şi el poziţie în lupta pentru şcoala confesională, în pastorala sa de post, episcopul din Linz fiice, că proiectul lui Liechtenstein e o lăudabilă şi îmbucurătoare opintire de a recuceri şcoala confesională. Alţi prelaţi, de fiice, ar fi mai reci faţă cu acest proiect, şi anume fiindcă ei nu acceptează acele disposiţiuni din proiect, care acordă statului dreptul de controlă supremă asupra educaţiunii şi instrucţiunii în şcoala poporală. Ziarului „Politik“ i se scrie din Viena, că proiectul şcolar din dieta tiroleză şi respingerea aceluia prin majoritatea dietală ar fi punctul de mânecare al nouei acţiuni în cestiunea şcolară. Atitudinea d-lui de Gautsch n’ar fi mulţumit pe clericali, căci proposiţiunile ce se pretinde a le fi făcut el pe cale privată conducătorilor lor, au fost de astfel, că pentru realizarea lor ar fi trebuit să se câştige o majoritate dictală de două terţialităţi. In urma acesteia clericalii au început a negocia cu conducătorii din dreapta, şi aceştia au declarat, că partidul lor numai atunci va vota pentru o modificare a legii şcolare, când se va ţină cont pe deplin de principiul autonomiei, aşa, că singuraticelor diete provinciale să se lase în drept de a-’şi arangia şcoalele pe calapod confesional ori interconfesional, vorbe glumeţe, în vreme ce doctorul Fergusson îşi continua prelegerile. Intr’una dinfile veni vorba şi de guvernarea baronului, şi doctorul fu rugat să-şi dee părerea asupra lucrului. — Eu nu cred, s fuse el, să se ajungă cândva, ca balonul să se poată guverna. Eu cunosc toate sistemele încercate în pradă ori create numai în teorie. Nici unul nu a succes, de nici unul nu se poate face întrebuinţare. Veţi înţelege, că eu am trebuit să mă ocup anume cu această cestiune, care are un interes atât de mare pentru mine, dar’ nici eu nu am putut s’o resolv, nici cu toate mijloacele ce ni le pune la disposiţie mecanica modernă. Ar trebui să se creeze un motor de o forţă extraordinară şi de o uşurătate imposibilă, și nici chiar în caşul acesta nu te-ai pută opune unui vent mai puternic. In genere pănă acum s’au ocupat oamenii cu guvernarea gondolei, de guvernarea balonului propriu n’a avut nimeni habar, — aci e eroarea. — Este totuși, — ’i se răspunse, — mare asemănare între balon şi între noile de apă, pe care le poţi guverna după plac. — Ba nu, — fuse doctorul Fergusson, — puţină asemănare dacă este, ori de loc. Aerul e fără samăn mai rar decât apa, în care luntrea se cufundă numai de jumătate, în vreme ce balonul înoată întreg în aer şi în ra