Tribuna, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 3-24)

1888-01-24 / nr. 18

Sibiiu, Duminecă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1888 Nr. 18 Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/3 an 5 fl., 1 an 19 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 111 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare : INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un m­inăr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 23 Ianuarie st. v. Observatorul atent, chiar şi fară­ ca să fie om deprins cu chiţibuşurile con­ducerii politice, e adese­ori ispitit a bănui, că cercurile politice din Budapesta s’ar simţi foarte plăcut emoţionate, dacă noi Românii ne-am avânta în vre-o mişcare nesocotită, ori cel puţin la manifestaţiuni, cărora ar pută să li se dee o interpre­tare compromiţătoare pentru noi. Eare ceea­ ce oamenii, care sunt nu­mai observatori atenţi, bănuesc, pentru politicii practici este un lucru pus mai presus de ori-şi­ce discuţiune. Regatul ungar nu se află în vre-o insulă din mijlocul Oceanului-pacific, ci în mijlocul Europei, unde este încun­­giurat de ţeri şi de popoare, care toate sunt interesate a­pei cele­ ce se petrec la noi, în faţa acestei lumi atente şi interesate procederea guvernului actual faţă cu noi nu se poate justifica decât prin aceea, că suntem duşmani ai sta­tului, că lucrăm în înţelegere cu străinii contra patriei şi contra Tronului. Câtă vreme se crede aceasta, lumea îi dă toată dreptatea guvernului, căci persecutarea noastră e impusă de cele mai supreme resoane de stat, o datorie faţă cu ţeara şi faţă cu Tronul. îndată însă ce lumea începe a ne socoti drept niste cetăţeni reali, care combat numai pe actualul guvern, fiindcă după cea mai intimă convingere a lor politica lui e greşită şi stricăcioasă, în­­dată­ ce se pune la îndoeală, că suntem duşmani ai statului, cei­ ce stărue pentru persecutarea noastră trebue să caute do­vedi, pentru afirmaţiunile lor, căci numai prin asemenea dovedii îşi pot justifica procederile lor. Le şi caută cu mult neastâmpăr, şi trebue să fie mare ciuda lor de câte­­ori se conving, că nu le pot găsi. Căci lumea aşteaptă, şi cu cât mai mult trebue să aştepte, cu atât mai vîrtos înclină spre convingerea, că este mare nedreptatea ce ni s’a făcut şi ni se face, în asemenea împregiurări ori­ şi­ ce om de stat se simte strîmtorat, car’ în strîmtorare omul recurge chiar şi la mij­loace ridicole. Viitorul va arăta, dacă s’a făcut ori nu în timpul celor din urmă câţiva ani vre-o încercare de a pune, prin agenţi provocatori, vre-o mişcare com­promiţătoare între Români la cale. — Dacă s’a făcut, adevărul are să ese la iveală, căci asemenea lucruri, ori-şi-cât de ascunse ar fi, se dau în cele din urmă de gol: intriga, ori-şi-cât de fin ţăsută, tot se destramă, fiindcă pretu­­tindenea, unde vre-o intrigă se ţese, trebue neapărat să fie la mijloc şi câţiva mişei, car’ mişelul mai e pre ltiigă toate celelalte şi delator, denunciant, trădător, când aşa îi vine la socoteală. Presupunem deocamdată, că nu s’au făcut asemenea încercări. S’au făcut pe ici pe colo manifestaţiuni compro­miţătoare, — neînsemnate, chiar ridi­cole, dar’ la urma urmelor, manifesta­ţiuni, cărora putea să li se dee o inter­pretare compromiţătoare pentru noi. Sânt niste oameni inofensivi, naivi, ne­socotiţi, oameni lipsiţi de ori-şi­ce im­portanţă în viaţa noastră, sânt — cum se fiice — nisce capete înierbântate cei­ ce au făcut aceste manifestaţiuni, presu­punem, că aceşti oameni erau ori sânt de bună credinţă, c’au făcut ei din pro­priul lor indemn acele manifestaţiuni şi, că n’au făcut împinşi, instigaţi, puşi la cale ori cel puţin încuragiaţi de alţi oameni mai vicleni ca dînşii. Nu e cu toate aceste mai puţin adevărat, că guvernul nostru şi susţină­torii actualei stări de lucruri au profi­tat cu multă sfară de aceste manifesta­ţiuni şi­­şi-au dat foarte multă silinţă de a face din ele un mare capital politic. Ce emoţiune se produsese în ţeara aceasta când cu flecul de proclamaţiune „iredentistă“, pe care Românii toţi o luau în rîs, şi cu ce grabă reproduc filarele din Budapesta şi propagă în lumea cea mare probele de stil „energic“, pe care le dă din când în când „Unirea“ din Bucuresci ori vre-un alt filor de preste Carpaţi, care vrea să-­şi dovedească prin vorbe umflate „iu­birea cătră fraţii asupriţi de duşmanul secular“ ! ? Oamenii aceştia sunt o adevărată comoară nesăcată şi nepreţuită pentru cei­ ce aleargă gâfâind după dovediile duşmăniei noastre faţă cu patria şi Tronul! Pagubă numai, că comoara acea­sta nu se află aici la noi, ci la Bucu­resci, unde statele europene au toate representanţi de ai lor, care foarte în curând se conving şi conving şi pe gu­vernele „respective“, că oamenii ce constituesc comoara aceasta nici nu au, nici nu merită importanţa ce li se dă în cercurile politice din Budapesta. Dar’ aici acasă ? — Nimic! — Sânt grozav de cu minte Românii ace­ştia ! — Nu fac, dar’ de loc nu fac prostii! Totuşi ! în sfîrşit! La Blaj s’au arborat două steaguri românesci ! Mare emoţiune în toată ţeara: „patrioţii“ aleargă toţi din toate păr­ţile, fiiarele îşi pregătesc coloanele, biu­­roul telegrafic trimite spirea în toate părţile lumii. Cum nu!? * sovi­ci la Blaj, chiar la Blaj, de unde s’a pornit revoluţiunea dela 1848. Dar’ culmea tuturor dovefiilor este fapta neagră pe care a săvîrşit-o popa românesc din Remetea, părintele Pe­­trescu. Acest preot, care persecută pe şco­larii ne-Români din satul lui şi ţine pa­­rastasuri pentru Metropolitul Andrem baron de Şaguna, în fiina de Crăciun, chiar în fiina de Crăciun a făcut rugă­ciuni pentru învins Ţarului tuturor Ruşilor. „în sfîrşit!“ —strigă păzitorii or­dinii publice din comitatul Timişoarei, când primesce scriea aceasta atât de im­portantă, convoacă fără de întârziiere o adunare ad hoc, trimite cuvenitele de­­peşi înspre cele patru unghiuri ale lu­mii şi trimite o straşnică comisiune la faţa locului, dimpreună cu comandan­tul gendarmeriei.­­ Nu mai lipsia de­cât consignarea trupelor din Timişoara şi Arad şi pregătirea unei mobilizări parţiale, pentru­ ca nu cumva „patrio­ţii“ să fie surprinşi de popa din Re­metea. Timp de vre­o opt fiile ţeara în­treagă era cuprinsă de emoţiune şi co­loanele filarelor deschiseră rubrici spe­ciale pentru caşul dela Remetea. Căci mai ântâiu Folia, apoi Cuştelul şi acum Remetea cu rugăciunile pentru învingerea Ţarului. Câtă emoţiune, cât svon, câtă chel­­tueală pentru­­ părintele Petrescu de la Remetea. Din rectificările, pe care părintele Petrescu a binevoit să ni le trimită, ori­ şi­ cine va primi convingerea, că eroul acestei mişcări sensaţionale este cel mai inofensiv, cel mai bun dintre toţi oamenii, care au ajuns vre­odată la celebritate. Da! — acesta e omul, pentru care s’a dat alarmă în lume. „In der Noth­­risst der Teufel Fliegen!“ — la nevoe necuratul mă­nâncă şi musce, — fiice Germanul: când n’ai caşuri mai grave şi te afli în strîmtoare, te mulţumesci şi cu caşul părintelui Petrescu dela Remetea. Această fabulă frumoasă şi intere­santă are şi o morală foarte instructivă: f e r i­ţ i - v­ă de ispititori şi de raa­­nifestaţiuni compromitătoare! Lupta noastră e grea şi serioasă, o luptă ce vrea să fie purtată cu băr­băţie şi cu multă chibzueală pentru rea­­lizarea unor scopuri mărturisite şi cu mijloace, de care avem tot dreptul de a ne folosi. Trebue să fie foarte tîmpit Românul, care chiar nici acum n’ar înţelege, că le face ad­versarilor noştri cele mai bune servicii, dacă se abate dela bărbăteasca şi chib­zuita linie de conduită a totalităţii Ro­mânilor. Şi dacă oamenii, despre care — La lună, — răspunse Joe, — ba, e un lucru prea neînsemnat. Toată lumea poate merge de aci la lună. De altfel acolo nu este apă şî trebue să-­şi fee omul provisiuni prea enorme, d. e. chiar şi aer în butelii, pentru de a pute cel puţin respira. — Oare este rachiu în lună ? — întrebă un matroz, un mare amator al acestui fluid. — Vefii nici chiar rachiu, dragul meu, — nu, nu-i nici o treabă cu luna aceea. Dar’ ne-om primbla pe sub stelele acele minunate, sub planetele admirabile, despre care îmi po­­vestesce de nenumărate­ ori domnul meu. O să facem începutul cu gâturi. — Cu acela, care are un inel împre­­giur, —­­fise corticarul. — Da, un inel de logodnă; dar­ pănă acum nu se stie ce s’a ales de nevasta lui. — Ce fel, vă urcați pănă acolo, — fu­se un matruoz îngrozit de surprindere, — atunci dar’ domnul d-tale e chiar necuratul. — Necuratul, — o, e cu mult prea bun decât să poată fi. — Dar’ până la Saturn! — oftă un al doilea perfiându-’şi liniştea. — Pănă la Saturn ? Ei, — şi după aceea îi facem şi lui Iupiter o visită. O ţeavă proastă aceasta, aufiiţi, în care­­filele nu­’s mai lungi de 9 oare şi l­a­ ce mai traiu acolo pentru leneşi! Şi în care anul durează 12 ani, — aşa-i că e favorabil pentru oamenii, care nu nu se poate presupune, că sânt tâmpiţi, îşi permit câte un „act de curagiu“, ca să producă sensaţiune şi să tragă luarea aminte a lumii asupră-i şi, ei riscă de a fi socotiţi ori drept nisce agenţi provocători, care vor să ne îm­pingă la manifestări compromiţătoare, ori drept unelte orbite ale agenţilor provocători. Astă­zii, când luarea aminte a lumii este îndreptată asupra mişcării pornite din Caransebeş, ori­ şi­ ce manifestaţiune nesocotită este o adevărată trădare şi are să fie desaprobată cu toată hotărî­­rea, pentru­ ca adversarii noştri să nu poată profita de ea spre a arunca vre-o umbră de bănueală asupra mişcării ce­lei mari şi reale ce s’a produs în mi­jlocul nostru. Vorbind despre arborarea acelor steaguri la Blaj, „Unirea“ din Bu­curesci se avântă la următoarele trase: Mica manifestaţie de curând are în tot caşul deplina noastră aprobare. Cine face ceva, dă semne că poate face mult. Manifestatorii să nu se uite la ce le spune organul „ordinei“ din Sibiiu: sunt prostii. Facă-şi datoria înainte, fără teamă. Indrăsneala! Iată­ ce ne trebue noua astăzii. Apoi de!­a credem şi noi, că „fraţii“ de la „Unirea“ îşi dau de acolo, de la Bucuresci, „deplina apro­bare“. Sânt şi pe aici pe la noi oameni, care-şi dau, aşa între patru ochi „de­plina aprobare“, sânt şi pe aici oameni, care fa­c, dar­ numai între patru ochi: „faceţi-vă datoria înainte, fără teamă!“ — Atunci însă, când le ceri acestor oameni să-’şi facă şi ei datoria, să meargă şi ei înainte, să n’aibă nici ei teamă, se ascund In dosul „posi­­ţ i u n i­i“ lor, precum „fraţii“ dela „Unirea“ se ascund în dosul „fra­ţilor“ sei din ţeară. Tot treaba adversarilor noştri o fac şi unii, şi alţii, şi întrebarea e numai, dacă numai din întâmplare o fac ori în virtutea unui plan de mai nainte croit. „Datoria!“ — „fără teamă!“ — cu „îndrăsneală!“ Căci „aceasta ne trebue nouă astăzii!“ Un om, care se duce noaptea, prin ascuns, ca un hoţ, ca să arboreze un steag, pe care Românii îl ţin în sfin­ţenie, îşi face „datoria“, vidră teamă“, cu „îndrăsneală“ ? ! Nu „fraţilor“ de la „Unirea“, omul acela e un mişel, care nu cutează să-’şi facă datoria, care se teme să facă ceea­ ce face, un om care nu are nici o îndrăsneală. Omul care vrea să-­şi facă „dato­ria“, „fără teamă“ şi cu „îndrăsneală“ nu noaptea, prin ascuns, ca un hoţ, ci mai au decât 6 luni de a mai trăi. Asta îţi mai lungesce un pic fidele. — 12 ani! —repetă cel matroz îngrozit. — Da, dragul meu, în regiunile acele tu ai zăcea încă în sinul maicii tale, car’ bă­­trânul acela, care a trecut peste 50, ar fi încă un băiețel de vr’o 4 ani și l­a. — De necrefind­ — strigară cu toții ca dintr’o gură. — Un adever, cum e laptele, — asi­gură Joe. Dar’ ce credeți, cum trăesc oame­nii în țeara asta? —Nu se învață acolo ni­mic, rămân proști cu toții cum e butucul. Acolo să veniţi dv., dacă vreţi să vedeţi ceva! Ascultătorii rîdeau, dar’ totuşi îi credeau baremi pe jumătate; apoi mai vorbi Joe de Neptun, unde sunt marinarii foarte binevăfiuţi de Marte, unde au militarii o trecere deose­bită, un lucru prea nesuferibil. Ce privesce pe Mercur, pe acolo-i o lume stricată, ea con­sistă numai din hoţi şi negustori, care samănă atât de mult între sine, încât numai anevoe se pot deosebi. In sfârşit le dete o descripţie încântă­toare despre Venus. — Bar’ când ne vom reîntoarce din că­lătoria aceasta, — fu­se amabilul orator, — ne vor decora cu „Crucea Sudului“, care scli­­pesce acolo în sus la peptul bunului Ofieu. — Şi o veţi şi merita, fu­serâ matrozii. Astfel treceau serile cele lungi pe bord între în fiina mare şi în faţa tuturora ridică cu braţul seu steagul, când crede, că trebue să-­l ridice. Ceea­ ce fi­cem însă noi, e tocmai că face treburile adver­sarilor dacă-­l ridică. De Români care îşi manifestă sen­timentele „generoase“ numai noaptea, prin ascuns, ca niste hoţi, oricând se simt la adăpost,­­ de asemenea Ro­mâni să ne ferească Dumnezieu: causa noastră are să fie susţinută la lumina fiirii, în vederea tuturora, faţă cu ori­­şi­cine, cum se susţin toate căuşele drepte şi sfinte. Şi câtă vreme nu se va fi dovedit, că Românii au arborat acele steaguri, noi stăm la îndoeală, dacă nu cumva „mica manifestaţiune“, care se bucură de ,,deplina aprobare“ a „fraţilor“ de la „Unirea“ este şi ea de­o potrivă cu caşul celebru al părintelui Petrescu, care e destul de onorabil ca să decline im­portanţa ce li­ s-a dat. Şi cine vrea să nu fie socotit nici drept agent provocator, nici drept unealtă orbită, aşa are să facă ca acest om ono­rabil şi inofensiv, pentru­ ca lumea să scie şi să creadă, că nu e „nici beat“, „nici bolind“, „nici păpuşă.“ FOIŢA „TRIBUNEI“. Cinci septemani în balon. — Roman. — De Jalea Vera­. Capitlul IX. (Urmare.) La capul „Bunei-Speranţe“. — Cursul de cosmografie al profesorului Joe. — Despre guvernarea balonului — Cercetări asupra curentelor atmosferice. — EupTjXCt! „Resolute“ înainta repede pe mare pănă la capul „Bunei­ Speranţe“, timpul rămase fa­vorabil, deşi fluctuaţiunea mării crescea din ce în ce. La 30 Martie, în fiiua a 27-a de la ple­carea din Londra, se zăriau deja munţii Fabla pe marginea orisontului. Capstadiul, situat la picioarele unui amfiteatru de stânci, apăru înaintea ochianelor şi în scurt „Resolute“ îşi aruncă ancorele în portul dela Cap. Dar’ căpitanul stătu numai de a se aprovisiona cu cărbuni. Aceasta se făcu într’o fii; dimineaţa următoare vaporul pluti spre Sud, spre a în­­cungiura punctul cel mai de Sud al Africei şi a intra în canalul Mozambique. Nu era aceasta prima călătorie pe mare a lui Joe. El se află în curând pe bord. Toţi îl aveau drag pentru amabilitatea şi buna lui Două steaguri românesci, arborate, noaptea, când ,,hultur-egylet-ul“ îşi are balul, —­ şi nu la Sibiiu, nici la Bra­disposiţie. O mare parte din renumele stă­pânului seu îi ajunse şi lui. Ascultau ma­trozii la­­el ca la un oraclu, care el nu rătăci­a mai mult decât ori­care alt oraclu, în vreme­ ce doctorul îşi continua cursul prelegerilor sale între oficeri, Joe resida între marinari şi făcea istorie în felul seu, după un metod, pe care de altfel­­l-au adoptat cei mai mari istorici ai trecutului şi ai presen­­telui. — Se înţelege că obiectul era calea aeri­ană. Joe avuse destule greutăţi pănă de a le dovedi la cele capete groase posibilitatea întreprinderii; sancţionată odată posibilitatea, imaginaţiunea matrozilor, înferbentată de na­raţiunile lui Joe nu mai cunoscea margini în admirarea lucrului. Naratorul interesant convinse pe audi­torii sei, ca după călătoria aceasta vor mai fi încă multe alte călătorii posibile; aceasta este numai începutul unui şir îndelungat de între­prinderi suprahumane. — Vedeţi d­v., dacă se va desvolta gu­stul pentru felul acesta de călătorie, oamenii nu se vor mai pute lipsi de el nici când, în proxima noastră călătorie în loc să mergem dintr’un loc într’altul, avem de gând a da numai oblu înainte, urcându-ne tot mai sus şi mai sus. — Veţi merge dar’ la lună, — fu­se unul dintre auditori cu uimire. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 23 Ianuarie st. v. Episcopatul austriac începe a lua şi el poziţie în lupta pentru şcoala confesională, în pastorala sa de post, episcopul din Linz fiice, că pro­iectul lui Liechtenstein e o lău­dabilă şi îmbucurătoare opintire de a recuceri şcoala confesională. Alţi pre­laţi, de fiice, ar fi mai reci faţă cu acest proiect, şi anume fiindcă ei nu accep­­tează acele disposiţiuni din proiect, care aco­rdă statului dreptul de controlă su­premă asupra educaţiunii şi instrucţiunii în şcoala­ poporală. Z­iarului „Politik“ i se scrie din Viena, că proiectul şcolar din dieta ti­­roleză şi respingerea aceluia prin majo­­ritatea dietală ar fi punctul de mânecare al nouei acţiuni în cestiunea şcolară. Atitudinea d-lui de Gautsch n’ar fi mul­ţumit pe clericali, căci proposiţiunile ce se pretinde a le fi făcut el pe cale pri­vată conducătorilor lor, au fost de astfel, că pentru realizarea lor ar fi trebuit să se câştige o majoritate dictală de două terţialităţi. In urma acesteia clericalii au început a negocia cu conducătorii din dreapta, şi aceştia au declarat, că partidul lor numai atunci va vota pen­tru o modificare a legii şcolare, când se va ţină cont pe deplin de principiul autonomiei, aşa, că singuraticelor diete provinciale să se lase în drept de a-’şi arangia şcoalele pe calapod confesional ori interconfesional, vorbe glumeţe, în vreme­ ce doctorul Fergusson îşi continua prelegerile. Intr’una din­­file veni vorba şi de gu­vernarea baronului, şi doctorul fu rugat să-­şi dee părerea asupra lucrului. — Eu nu cred, s fu­se el, să se ajungă cândva, ca balonul să se poată guverna. Eu cunosc toate sistemele încercate în pradă ori create numai în teorie. Nici unul nu a succes, de nici unul nu se poate face întrebuinţare. Veţi înţelege, că eu am trebuit să mă ocup anume cu această cestiune, care are un in­teres atât de mare pentru mine, dar’ nici eu nu am putut s’o resolv, nici cu toate mijloa­cele ce ni le pune la disposiţie mecanica mo­dernă. Ar trebui să se creeze un motor de o forţă extraordinară şi de o uşurătate imposi­bilă, și nici chiar în caşul acesta nu te-ai pută opune unui vent mai puternic. In genere pănă acum s’au ocupat oamenii cu guvernarea gon­dolei, de guvernarea balonului propriu n’a avut nimeni habar, — aci e eroarea. — Este totuși, — ’i­ se răspunse, — mare asemănare între balon şi între noile de apă, pe care le poţi guverna după plac. — Ba nu, — fu­se doctorul Fergusson, — puţină asemănare dacă este, ori de loc. Aerul e fără samăn mai rar decât apa, în care luntrea se cufundă numai de jumătate, în vreme­ ce balonul înoată întreg în aer şi în ra­

Next