Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)
1889-10-26 / nr. 245
Anul VI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1U an 10 franci, '/a an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. 1 Sibiiu. Joi 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1889 Nr. 245 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Apare în fiecare zi de lucru Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. (1) Ministrul de externe austro-ungar, contele Kálnoky, a petrecut două zile în Friedrichsruhe ca oaspete principelui de Bismarck. Deja înainte de plecarea sa la Friedrichsruhe, călătoria contelui Kálnoky era comentată în fel de fel de chipuri din partea presei europene. Deoparte se susţinea, că întrevederea celor doi diplomaţi nu a fost pricinuită prin nici una dintre cestiunile politice mai acute, de altă parte se pretindea că contele Kálnoky a mers la Friedrichsruhe anume ca să ceară desluşiri relativ la schimbarea, care ar fi intrat în ceea ce priveşte politica Germaniei faţă cu Rusia în urma vizitei Ţarului la Berlin, şi fost-au şi Ţare de acele, care credeau, că ministrul nostru de externe ar fi voit să obţină deja principele de Bismarck permisiunea, de a pută opera în Bulgaria. Nu ştim, care vor fi fost motivele mai înteţitoare ale acestei întrevederi şi cu atât mai puţin putem să ştim, dacă resultatele întrevederii privesc şi în special întrucât privesc mai deaproape actualele cestiuni politice. Nu e nimic neobicinuit într’aceea, că diplomaţii puterilor învecinate se mai întâlnesc din când în când şi îşi schimbă vederile cu privire la evenimentele politice ce se petrec în giurul lor. Diplomaţii Austro-Ungariei şi Germaniei ca prieteni şi aliaţi au mai ales datorinţa, de a fi mereu în contact, pentru ca să poată procede totdeauna în deplin acord într-una sau alta dintre cestiunile politice ce privesc statele lor. Prin urmare visita contelui Kálnoky la Friedrichsruhe va fi avut de sigur caracter politic şi la toată întâmplarea o importanţă mai mare ca visitele de curioasie, pe care de obiceiu le fac suveranii. Căci dela ultima întâlnire a contelui Kálnoky cu principele de Bismarck s’au petrecut multe de toate şi actuala situaţie politică încă nu e tocmai aşa de liniştită, ca ea să nu poată forma obiectul unei serioase discuţiuni între oamenii de stat ai celor două puteri aliate. Noi, care stăm foarte departe de diplomaţia cea mare, nu putem, se înţelege, să pătrundem nici în tainele acelei diplomaţii şi trebue în cele mai multe caşuri să ne mulţumim cu combinaţiunile ce ni le facem noi din cele ce le scriu organele inspirate de cercurile normative. Şi aşa nu e mirare, că nu tocmai arareori ne putem înşela în combinaţiunile noastre. Ieri am reprodus la alt loc al Ţarului nostru comentările ce guvernamentalul „Pester Lloyd“ le face cu privire la visita contelui Kálnoky la Friedrichsruhe şi dintr’însele ne-am putut convinge, că organul din cestiune are cunoscinţă de o mulţime de „caşuri singuratice“, dintre care pe unele le cunoasce şi opiniunea publică, dar’ nu li-a dat cuvenita atenţiune, car’ pe altele nu le cunoasce nimeni sau numai foarte puţini. După „Pester Lloyd“ aceste sânt caşurile, din care se va compune icoana ce principele Bismarck şi contele Kálnoky o vor desfăşura suveranilor lor despre situaţia europeană, între cele cunoscute, dar nebăgate destul în seamă de opiniunea publică ar fi terenul, pe care Rusia îl ocupă pe cei ce merge în Sârbia, şi „faptul“, că actualul guvern din România ar înclina spre Rusia. De cele cunoscute numai de foarte puţini se ţine mai ales starea înarmărilor rusesci şi a contramăsurilor germane şi austro-ungare. De aceste evenimente opinia publică s’a interesat un timp oarecare, dar’ acest period a fost înlocuit din nou cu un period al tăcerii, deşi ceea ce se petrece după culise încă tot nu a încetat să fie de o importanţă hotărîtoare. Suntem convinşi, că după culise se vor petrece lucruri de mare importanţă şi afacerile cu influenţa Rusiei în Serbia şi înclinările guvernului român spre Rusia le înşiră „Pester Lloyd“ numai pentru a atrage atenţiunea dela „caşurile singuratice“ cu mult mai însemnate, despre care numai unora dintre muritori li s’a dat să scie ceva. Căci încât privesce pe Serbia, încrederea nemărginită ce unele dintre cercurile politice ’i-a dat exregelui Milan a îndepărtat această ţeară tot mai mult de puterile apusene şi abdicarea lui Milan a aruncat-o, s’ar putăce, cu desăvîrşire în braţele Rusiei. Acesta e un lucru pe care îl scie toată lumea, şi vorba e acum a mântui numai ceea ce se mai poate mântui în Peninsula Balcanică. Şi aici nu se poate tracta nici de politica României, care, prea bine o sciu cei dela organul guvernamental, a rămas tot cea de mai nainte şi nici nu sunt semne, din care s’ar pută conclude la o schimbare a ei. Este însă cestiunea Bulgariei, care dă de lucru diplomaţiei europene şi care va forma la toată întâmplarea cel mai grav cas dintre „caşurile singuratice“, pe care „Pester Lloyd“ nu voesce să le trădeze. Călătoria misterioasă a prinţului Ferdinand de Coburg şi expectoraţiunile Ţarelor engleze în ceea ce privesce recunoascerea aceluia de «principe al Bulgariei vor fi format desigur obiectul de căpetenie al consultărilor dintre principele de Bismarck şi contele Kálnoky. Cestiunea Bulgariei este astă, una dintre cestiunile politice cele mai arzătoare şi cu resolvarea ei stau mai ales în legătură şi înarmările rusesci şi contramăsurile germane şi austro-ungare, „evenimente ce se petrec după culise şi sânt de o importanţă hotărîtoare“. Dacă deci nici nu putem sti positiv ce s’a petrecut la Friedrichsruhe între diplomaţii celor două monarchii învecinate şi aliate, din evenimentele ce s’au petrecut în timpul din urmă şi din alusiunile ce le fac unele cire mai importante s’ar pută conclude, că resolvarea definitivă a cestiunii bulgare a trebuit să preocupe în primul loc pe cei doi oameni de stat. Care va fi resultatul real al întrevederii lor și consultării, numai viitorul ni-’l va pută arăta. FOITA „TRIBUNEI". „Cinstea“ politică. „Tai toujours pensé qu’une conduite droite est la meilleure 'politique, surtout ă l’égard de ceux qui, h noire égard, ont agi de la mime faijon11. Frasa aceasta, pe care o iau dintr’o depeșă adresată de Sir G. Hamilton Seymour lordului John Russell, va să zică pe românesce . Am fost totdeauna de părerea, că a fi cu inima deschisă e cea mai bună politică mai ales faţă cu aceia, care faţă cu noi au fost şi ei tot aşa. Nu cred, că autorul faimosului „material bun“ a cetit vre odată această trasă, căci altfel el n’ar vorbi în cea mai nouă operă a sa şi despre „cinstea“ şi „necinstea“ altora în vieaţa politică. „Cinstit“ este în vieaţa politică acela, care nu spune decât ceea ce în adevăr simte, crede, gândesce ori voesce, nu umblă să înşele, să amăgească ori să ducă în eroare pe nimeni, tace, când nu-i vine la socoteală să spună adevărul, dar’ nu minte niciodată și spune adevărul totdeauna, când vede, că din tăcerea lui se trag conclusiuni false. Sir G. Hamilton Seymour, fiind ambasador al Angliei la Petersburg, era de părere, că cea mai bună politică e să fii astfel „cinstit”. Ear’ Lordul John Russell, căruia ’i-o spunea, n’a zis* că părerea lui e greşită, ci din contră îi răspunde: „Maiestatea Sa recunoasce şi de astădată, ca la alte ocasiuni de mai nainte, cu mulţumire moderaţiunea, sinceritatea şi disposiţiunile amicale ale Maiestăţii Sale imperiale şi m’a însărcinat să răspund în acelaşi spirit moderat, real şi amical“. Eare la altă ocasiune guvernul englezesc declară, că nu va lua niciodată angagjamente, despre care nu poate să le facă şi celoralalte cabinete europene împărtăşite. Şi orişicine, care a trăit câtuşi de puţin în straturile mai superioare ale lumii politice ori a cetit acte diplomatice, a avut destule ocasiuni de a se încredinţa, că părerea exprimată de Seymour e împărtăşită de toţi cei ce în vieaţa politică se iau pe sine şi vor să fie luaţi şi de alţii în serios. Căci nu e lucru greu să obţii vreun succes înşelând pe alţii, amăgindu-’i, ducându-’i în eroare ori făcându-’i, prin o purtare echivocă, să te creadă ceea ce în adevăr nu eşti; dar’ e preste putinţă să faci, ca lipsa de bună credinţă să nu iese la iveală. Şi e destul ca o singură dată în vieaţa ta să te fi dat de gol, pentru ca lumea politică să nu te mai socotească vrednic de încredere. Factor positiv şi sigur nu e în combinaţiunile politice decât omul, care rămâne în toate împregiurârile acelaşi şi nici nu sufere să pară ceea ce nu este în adevăr. Făţarnicii, intriganţii, oamenii ce se dau după păr pot să obţină succese trecătoare, ei rămân însă totdeauna numai unelte, de care azi se folosesc unii, ca r’ mâne alţii. Nu-’i preţuesce nimeni după ceea ce sânt, ci numai după ceea ce pot, Nu ţine nimeni să-’i aibă drept tovarăşi, ci umblă când unii, când alţii să ’şi-’i câştige, pentru ca să-şi facă inofensivi pentru sine şi stricăcioşi pentru adversari. Lipsa iubirii de adevăr, adecă minciuna în toate formele ei, de când e lumea, şi la Brahmani, şi la Confuciu, şi în învăţăturile lui Zoroastru, şi în societatea creştinească a fost şi e considerată drept unul din cele mai mari păcate, nu numai pentru că ea este un abus de încredere, ci şi pentru câ mincinosul îşi strică în cele din urmă şi sieşi şi perde încrederea. Omul cuminte renunţă deci la succesele, pe care n’ar pute să le obţină decât punându-’şi în joc reputaţiunea de luptător sincer. Căci numai cei cu inima deschisă sunt întimpinaţi şi ei din partea altora tot cu inima deschisă, intrigantul a renunţat la dreptul de a fi întimpinat şi el tot aşa. De unde şi pănâ unde li se mai cuvine deci se vorbească despre „cinstea“ şi „necinstea“ altora omului, care a scris odată cu mâna lui „materialul bun?“ Ar fi fost un lucru „cinstit“, dacă autorul acestui „material“ ar fi Zis el însuşi, cu graiu viu, în faţa tuturora, ceea ce a Zis „material11. Tot lucru „cinstit“, deşi mai puţin corect, ar fi fost, dacă el ar fi scris „materialul“ pentru „Gazeta“, pentru „Luminătoriul“, ba fie chiar numai şi pentru „Telegraful“ degradat la rangul de organ personal al unui adversar. „Materialul“ era însă „bun“ pentru „foile guvernamentale“. E bine! —e lucru de bună credinţă, e lucru „cinstit“, ca preşedintele unui partid oposiţional se scrie „materiale bune“ pentru „foile guvernamentale?“ De ce s’a săvîrşit fapta aceasta ? Pentru ca mâne autorul „materialului“ să le poată face acelora, care îl onoraseră cu încrederea lor. iată ce die cercurile guvernamentale ! Şi dacă astfel stau lucrurile, nu e numai lucru „cinstit“, ci totodată şi un merit de a veni mâne cu dovezi neîndoioase, că nu cercurile guvernamentale, ci chiar preşedintele partidului oposiţional s. Zis. Dar’ cum s’au câştigat aceste dovezi ? Aşa cum se pot câştiga asemenea dovezi ? în timp de câţiva ani de Zile noi am zădărnicit ori am dat, cel puţin de gol, o mulţime de intrigi cusute cu aţă groasă; în acelaşi timp însă nimeni n’a putut se scoată la iveală vreo dovadă despre intrigi ţesute de noi. Aceasta trebue neapărat să producă în simţământul public impresiunea, că noi suntem mai destoinici ca alţii. Câţiva oameni se folosesc de legăturile lor cu cercurile guvernamentale, de puterea bisericească şi de înrâurirea firească a unei bănci, pentru ca să ducă în eroare pe cei naivi, se violenteze conscienţele şi să le facă adversarilor sei vieaţa nesuferită. Asemenea lucruri se pregătesc însă cu toată discreţiunea, în taină, la adăpost, în câteva caşuri însă ele au fost pregătite cu destulă uşurinţă, pentru ca noi să putem pune mâna pe dovezile cuvenite. Din sute de caşuri am dovedit câteva şi acum noi suntem „necinstiţi“, noi hoţii de păgubaşi! Domnul A. joacă cu cărţi măsluite, care dl B. îl surprinde şi îl dă de gol: nu A., ci B. e necinstit. E curios lucru, că autorul „materialului bun“, precând alţii stau în temniţă, se muncesce să scrie şi să tipărească o broşură de 190 pagine spre a încredinţa lumea, că şi el e om cu inima deschisă, dar nu scoate în cartea aceasta la iveală nici o dovadă despre vre-o intrigă ţesută de noi. Căci noi ori nu ţesem intrigi, ori dacă le vom fi ţesând, le ţesem din fire mai subţiri ca el. Aşa ori aşa ruşinea nu a noastră este. O constat aceasta, pentru ca să o pun în vederea oamenilor noştri mai tineri, care abia de curând au întrat ori în curând vor întră în vieaţa publică. Cea mai nouă operă a autorului „materialului bun“ e foarte instructivă şi merită să fie cetită cu toată atenţiunea de cătră aceia, care nu stiu încă, care e „cea mai bună politică“. E lucru comod să-’ţi calci pe inimă şi să te dai după păr, cum au şi făcut câţiva dintre oamenii tineri ai noştri. Aşa te căpătuesci, ba faci chiar şi carieră câtă vreme durează actuala stare de lucruri şi câtă vreme nu vei fi îmbuldit de alţii, care sciu mai bine ca tine să se dee după păr şi să-’și calce pe inimă. — Dar’ stările de lucruri se schimbă, oamenii se îmbulzesc și pentru fiece-care dintre cei ce a li se dau după păr are neapărat să sosească timpul, ca să se facă literat și să scrie sute de pagine zadarnice, spre a şterge efectul produs de o singură pagină, pe care nu trebuia să o scrie. Cea mai bună politică e să nu faci „politică“ în înţelesul trivial al cuvântului, ci să te areţi cum te-a lăsat bunul Dumnezeu, care mai bine scie, de ce e bun fiececare dintre noi. Ioan Slavici. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. Uneltiri rusesci în România, înainte de asta cu vreo câteva Trei Ziarele bucurescene „Democraţia“ şi „Voinţa Naţională“ au atras atenţiunea cercurilor competente, asupra împregiurării, că prin districtul Ilfov lângă Bucuresci umblă neguţători de coase rusesci, care nu pot fi altceva, decât ofiţeri rusesci mascaţi, care cutrieră ţeava sub pretextul de a cumpăra coase vechi. După comunicările acestor Ziare liberale şi cele ale Ziarului junimist „Constituţionalul“, lucrul cu acest fel de ediţie a „iconarilor“ se are astfel: Pretinşi neguţători de coase, care poartă cămaşa roşie şi îmbrăcămintea ţeranului rusesc, dar, care judecând după întreaga lor înfăţişare şi după mâniie lor fine, nu pot decât să aparţină claselor mai culte, au venit în 17 Octomvrie la Bucuresci şi de aci s’au împrăşciat în deosebite direcţiuni preste districtele capitalei. Ei cercetează cu o deosebită predilecţie satele cu poporaţiune bulgară şi se opresc şi în comunele curat românesci sub pretextul, că cumpără coase vechi, pe care le trimit în Rusia spre reparare şi apoi le vând din nou cu trei franci bucata şi cu garanţă de zece ani. Preţul, pe care îl plătesc pentru coasele vechi, e relativ foarte mare şi se mai vorbesce, că îndată ce ies afară din sate, aruncă coasele şi îşi ţin numai atâtea, câte le trebue să susţină aparenţa unor negustori de coase. De pretutindenea se adeveresce însă, că aceşti negustori arată un interes foarte viu pentru detailurile topografice ale ţerii şi îşi însemnează multe lucruri şi pe hârtie. Conferenţă în contra negoţului cu sclavi. Din Bruxella se împărtăşesce, că conferenţă pentru combaterea negoţului cu sclavi în Africa se va deschide la 18 Noemvrie în capitala Belgiei. Austro-Ungaria va fi representată prin ambasadorul de acolo contele Chotek. Germania, Italia, Anglia şi Francia vor trimite câte doi plenipotenţiari, dintre care unul va fi respectivul ambasador din Bruxella. Al doilea representant al Germaniei va fi consulul general german din Anvers. Rusia va fi representata prin cunoscutul profesor Martens. Drept representanţi ai Belgiei se numesc secretarul general în ministerul de externe, ministrul de stat baron Lambermont şi directorul general în acelaşi minister Benning. Turcia, Spania şi Ţerile-de-Jos vor fi representate prin ambasadorii lor din Bruxella. Unele dintre puteri, precum Anglia, Germania şi Francia, trimit şi delegaţi de specialitate, care nu vor avă însă drept de votare. Utopii guvernamentale. Foile guvernamentale, când sânt strîmtorate de protestele presei naţionalităţilor nemaghiare ce răsună totdeauna după neîntreruptele încercări de maghiarisare ale stăpânirii sau societăţii maghiare, nu hesitează a declara în faţa lumii, că nimenea nu se gândesce la desnaţionalisarea nemaghiarilor din Ungaria. Dar, când discută numai ele între ele sau cu presa celorlalte partide maghiare, apoi îşi dau arama pe faţă, apoi se întrec în fel de fel de planuri şi proiecte, cum s’ar pută mai uşor şi mai sigur realiza statul naţional-maghiar. Despre această atitudine cu două feţe ne dă o nouă dovadă leaderul reptiliilor maghiare, „Nemzet“ din Budapesta, în Noul seu de la 5 Noemvrie. Un articol subscris de dl Beksics Gusztáv face imputări partidului Kossuth-ist, că voesce să introducă oar’ politica gravaminelor în locul reformelor positive, şi apoi continuă astfel: „Naţiunea are acum altă misiune, cu mult mai înaltă misiune, decât ca se ş i fie permis a-şi consuma puterile în certe de drept public. „Cea mai înaltă misiune, deşi sună paradox, este să se creeze pe sine. Adecă naţiunea politică să devină în realitate naţiune maghiară în înţelesul social şi cultural, car’ Ungaria să devină stat naţional şi nu numai politic. „La noi există statul maghiar, dar’ nu e gata încă naţiunea maghiară, care se’i umple cadrele. „Naţiune politică maghiară există, aceasta suplinesce populus-\x\ lui Verpeczy. Aceasta este Ungaria. Dar, să nu ne amăgim: adevărată naţiune maghiară încă nu există, numai rasă maghiară, a cărei superioritate politică, economică şi socială, precum şi culturală este mai presus de îndoeală. „în această superioritate zace garanţia viitorului nostru. Această superioritate dă politicei maghiare mijloacele de a se desvolta în sensul naţiunii unificata şi al statului maghiar unificat. „Dar’ această supremaţie să nu ne legene în ilusiuni deşerte. Este numai o supremaţie preste celelalte neamuri, dar’ nu este expresiunea naţiunii unificate în lăuntru. „Această superioritate este deajuns în timpuri de pace, când nu suflă vântul, când nu sunt povoare. Dar, garanţia statului maghiar pentru toate eventualităţile o poate da numai închiegarea naţiunii maghiare în toate straturile, care trebue pregătită. „Ce înţeleg eu sub noţiunea naţiunii maghiare? Pe toţi locuitorii patriei fără deosebire de rasă şi naţionalitate, dar aşa, ca întreaga inteligenţă a tuturor popoarelor să fie legată în privinţa materială şi morală prin una şi aceeaşi copeie culturala, prin unul şi acelaşi patriotism, prin una şi aceeaşi conscienţă naţională. Aşadar, nu contopirea masselor diferitelor popoare, căci aceasta va fi numai resultatul de mai târziu, dacă premisele vor fi corecte . . . . „Naţionalităţile de astăz s’au născut în evul de mijloc prin puterea superiorităţii de