Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)

1889-10-26 / nr. 245

Anul VI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1U an 10 franci, '/a an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. 1 Sibiiu. Joi 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1889 Nr. 245 INSERTIUNILE­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Apare în fiecare zi de lucru Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. (1) Ministrul de externe austro-un­­gar, contele Kálnoky, a petrecut două zile în Friedrichsruhe ca oaspete prin­cipelui de Bismarck. Deja înainte de plecarea sa la Friedrichsruhe, călătoria contelui Kál­noky era comentată în fel de fel de chipuri din partea presei europene. Deo­parte se susţinea, că întrevederea celor doi diplomaţi nu a fost pricinuită prin nici una dintre cestiunile politice mai acute, de altă parte se pretindea că contele Kálnoky a mers la Friedrichs­ruhe anume ca să ceară desluşiri rela­tiv la schimbarea, care ar fi intrat în ceea­ ce priveşte politica Germaniei faţă cu Rusia în urma vizitei Ţarului la Berlin, şi fost-au şi Ţare de acele, care credeau, că ministrul nostru de externe ar fi voit să obţină deja principele de Bismarck permisiunea, de a pută opera în Bulgaria. Nu ştim, care vor fi fost motivele mai înteţitoare ale acestei întrevederi şi cu atât mai puţin putem să ştim, dacă resultatele întrevederii privesc şi în spe­cial într­ucât privesc mai deaproape actualele cestiuni politice. Nu e nimic neobicinuit într’aceea, că diplomaţii puterilor învecinate se mai întâlnesc din când în când şi îşi schimbă vederile cu privire la evenimentele po­litice ce se petrec în giurul lor. Diplomaţii Austro-Ungariei şi Ger­maniei ca prieteni şi aliaţi au mai ales datorinţa, de a fi mereu în contact, pentru­ ca să poată procede totdeauna în deplin acord într-una sau alta dintre cestiunile politice ce privesc statele lor. Prin urmare visita contelui Kál­noky la Friedrichsruhe va fi avut de sigur caracter politic şi la toată întâm­plarea o importanţă mai mare ca vi­­sitele de curioasie, pe care de obiceiu le fac suveranii. Căci dela ultima întâlnire a con­telui Kálnoky cu principele de Bis­marck s’au petrecut multe de toate şi actuala situaţie politică încă nu e toc­mai aşa de liniştită, ca ea să nu poată forma obiectul unei serioase discuţiuni între oamenii de stat ai celor două pu­teri aliate. Noi, care stăm foarte departe de diplomaţia cea mare, nu putem, se în­ţelege, să pătrundem nici în tainele acelei diplomaţii şi trebue în cele mai multe caşuri să ne mulţumim cu combinaţiu­nile ce ni­ le facem noi din cele­ ce le scriu organele inspirate de cercurile nor­mative. Şi aşa nu e mirare, că nu toc­mai arare­ori ne putem înşela în com­­binaţiunile noastre. Ieri am reprodus la alt loc al Ţa­­rului nostru comentările ce guvernamen­talul „Pester Lloyd“ le face cu privire la visita contelui Kálnoky la Friedrichs­ruhe şi dintr’însele ne-am putut con­vinge, că organul din cestiune are cu­­noscinţă de o mulţime de „caşuri singu­ratice“, dintre care pe unele le cunoasce şi opiniunea publică, dar’ nu li-a dat cuvenita atenţiune, car’ pe altele nu le cunoasce nimeni sau numai foarte pu­ţini. După „Pester Lloyd“ aceste sânt caşurile, din care se va compune icoana ce principele Bismarck şi contele Kál­noky o vor desfăşura suveranilor lor des­pre situaţia europeană, între cele cunoscute, dar­ nebăgate destul în seamă de opiniunea publică ar fi terenul, pe care Rusia îl ocupă pe cei ce merge în Sârbia, şi „faptul“, că actualul guvern din România ar înclina spre Rusia. De cele cunoscute numai de foarte puţini se ţine mai ales starea înarmări­lor rusesci şi a contramăsurilor ger­mane şi austro-ungare. De aceste eve­nimente opinia publică s’a interesat un timp oare­care, dar’ acest period a fost înlocuit din nou cu un period al tă­cerii, deşi ceea­ ce se petrece după cu­lise încă tot nu a încetat să fie de o importanţă h­otărîtoare. Suntem convinşi, că după culise se vor petrece lucruri de mare impor­tanţă şi afacerile cu influenţa Rusiei în Serbia şi înclinările guvernului român spre Rusia le înşiră „Pester Lloyd“ numai pentru a atrage atenţiunea dela „caşurile singuratice“ cu mult mai în­semnate, despre care numai unora din­tre muritori li­ s’a dat să scie ceva. Căci încât privesce pe Serbia, în­crederea nemărginită ce unele dintre cercurile politice ’i-a dat exregelui Mi­lan a îndepărtat această ţeară tot mai mult de puterile apusene şi abdicarea lui Milan a aruncat-o, s’ar pută­­ce, cu desăvîrşire în braţele Rusiei. Ace­sta e un lucru pe care îl scie toată lumea, şi vorba e acum a mântui nu­mai ceea­ ce se mai poate mântui în Peninsula­ Balcanică. Şi aici nu se poate tracta nici de politica României, care, prea bine o sciu cei dela organul guvernamental, a ră­mas tot cea de mai nainte şi nici nu sunt semne, din care s’ar pută conclude la o schimbare a ei. Este însă cestiunea Bulgariei, care dă de lucru diplomaţiei europene şi care va forma la toată întâmplarea cel mai grav cas dintre „caşurile singura­tice“, pe care „Pester Lloyd“ nu voesce să le trădeze. Călătoria misterioasă a prinţului Ferdinand de Coburg şi expectoraţiunile Ţarelor engleze în ceea­ ce privesce re­­cunoascerea aceluia de «principe al Bul­gariei vor fi format de­sigur obiectul de căpetenie al consultărilor dintre princi­pele de Bismarck şi contele Kálnoky. Cestiunea Bulgariei este astă, una dintre cestiunile politice cele mai ar­zătoare şi cu resolvarea ei stau mai ales în legătură şi înarmările rusesci şi contramăsurile germane şi austro-un­gare, „evenimente ce se petrec după culise şi sânt de o importanţă hotărî­­toare“. Dacă deci nici nu putem sti posi­tiv ce s’a petrecut la Friedrichsruhe între diplomaţii celor două monarchii învecinate şi aliate, din evenimentele ce s’au petrecut în timpul din urmă şi din alusiunile ce le fac unele cire mai im­portante s’ar pută conclude, că resol­varea definitivă a cestiunii bulgare a trebuit să preocupe în primul loc pe cei doi oameni de stat. Care va fi resultatul real al în­trevederii lor și consultării, numai vii­torul ni-’l va pută arăta. FOITA „TRIBUNEI". „Cinstea“ politică. „Tai toujours pensé qu’une conduite droite est la meilleure 'politique, surtout ă l’égard de ceux qui, h noire égard, ont agi de la mime faijon11. Frasa aceasta, pe care o iau dintr’o de­peșă adresată de Sir G. Hamilton Seymour lordului John Russell, va să zică pe ro­­mânesce . Am fost totdeauna de pă­rerea, că a fi cu inima deschisă e cea mai bună politică mai ales faţă cu aceia, care faţă cu noi au fost şi ei tot aşa. Nu cred, că autorul faimosului „material bun“ a cetit vre­ odată această trasă, căci alt­fel el n’ar vorbi în cea mai nouă operă a sa şi despre „cinstea“ şi „necinstea“ altora în vieaţa politică. „Cinstit“ este în vieaţa politică acela, care nu spune decât ceea­ ce în adevăr simte, crede, gândesce ori voesce, nu umblă să în­şele, să amăgească ori să ducă în eroare pe nimeni, tace, când nu-­i vine la socoteală să spună adevărul, dar’ nu minte nici­odată și spune adevărul totdeauna, când vede, că din tăcerea lui se trag conclusiuni false. Sir G. Hamilton Seymour, fiind amba­sador al Angliei la Petersburg, era de părere, că cea mai bună politică e să fii astfel „cin­­stit”. Ear’ Lordul John Russell, căruia ’i-o spunea, n’a zis* că părerea lui e greşită, ci din contră îi răspunde: „Maiestatea Sa recunoasce şi de astădată, ca la alte ocasiuni de mai nainte, cu mulţu­mire moderaţiunea, sinceritatea şi disposiţiunile amicale ale Maiestă­ţii Sale imperiale şi m’a însărcinat să răspund în acelaşi spirit moderat, real şi amical“. Eare la altă ocasiune gu­vernul englezesc declară, că nu va lua nici­odată angagjamente, despre care nu poate să le facă şi celoralalte cabinete europene împărtăşite. Şi ori­şi­cine, care a trăit câtuşi de pu­ţin în straturile mai superioare ale lumii po­litice ori a cetit acte diplomatice, a avut de­stule ocasiuni de a se încredinţa, că părerea exprimată de Seymour e împărtăşită de toţi cei­ ce în vieaţa politică se iau pe sine şi vor să fie luaţi şi de alţii în serios. Căci nu e lucru greu să obţii vre­un succes înşelând pe alţii, amăgindu-’i, ducân­­du-’i în eroare ori făcându-’i, prin o purtare echivocă, să te creadă ceea­ c­e în adevăr nu eşti; dar’ e preste putinţă să faci, ca lipsa de bună credinţă să nu iese la iveală. Şi e de­stul ca o singură dată în vieaţa ta să te fi dat de gol, pentru­ ca lumea politică să nu te mai socotească vrednic de încredere. Factor positiv şi sigur nu e în com­­binaţiunile politice decât omul, care rămâne în toate împregiurârile acelaşi şi nici nu su­fere să pară ceea­ ce nu este în adevăr. Fă­ţarnicii, intriganţii, oamenii ce se dau după păr pot să obţină succese trecătoare, ei rămân însă totdeauna numai unelte, de care azi se folosesc unii, ca r’ mâne alţii. Nu-’i preţuesce nimeni după ceea­ ce sânt, ci numai după ceea­ ce pot, Nu ţine nimeni să-’i aibă drept tovarăşi, ci umblă când unii, când alţii să ’şi-’i câştige, pentru­ ca să-şi facă inofensivi pentru sine şi stricăcioşi pentru adversari. Lipsa iubirii de adevăr, adecă minciuna în toate formele ei, de când e lumea, şi la Brahmani, şi la Confuciu, şi în învăţăturile lui Zoroastru, şi în societatea creştinească a fost şi e considerată drept unul din cele mai mari păcate, nu numai pentru­ că ea este un abus de încredere, ci şi pentru­ câ mincinosul îşi strică în cele din urmă şi sieşi şi perde încrederea. Omul cuminte renunţă deci la succesele, pe care n’ar pute să le obţină decât punându-’şi în joc reputaţiunea de luptător sincer. Căci numai cei cu inima deschisă sunt întimpinaţi şi ei din partea altora tot cu inima deschisă, intrigantul a renunţat la dreptul de a fi întimpinat şi el tot aşa. De unde şi pănâ unde li­ se mai cuvine deci se vorbească despre „cinstea“ şi „ne­cinstea“ altora omului, care a scris odată cu mâna lui „materialul bun?“ Ar fi fost un lucru „cinstit“, dacă au­torul acestui „material“ ar fi Zis el însuşi, cu graiu viu, în faţa tuturora, ceea­ ce a Zis „material11. Tot lucru „cinstit“, deşi mai puţin co­rect, ar fi fost, dacă el ar fi scris „materialul“ pentru „Gazeta“, pentru „Lumină­to­riul“, ba fie chiar numai şi pentru „Tele­graful“ degradat la rangul de organ per­sonal al unui adversar. „Materialul“ era însă „bun“ pentru „foile guvernamentale“. E bine! —­e lucru de bună credinţă, e lucru „cinstit“, ca preşedintele unui partid oposiţional se scrie „materiale bune“ pen­tru „foile guvernamentale?“ De ce s’a săvîrşit fapta aceasta ? Pentru­ ca mâne autorul „materialului“ să le poată face acelora, care îl onoraseră cu încrederea lor. iată ce die cercurile guver­namentale ! Şi dacă astfel stau lucrurile, nu e nu­mai lucru „cinstit“, ci totodată şi un merit de a veni mâne cu dovezi neîndoioase, că nu cer­curile guvernamentale, ci chiar preşedintele partidului oposiţional s. Zis. Dar’ cum s’au câştigat aceste dovezi ? Aşa cum se pot câştiga asemenea do­vezi ? în timp de câţiva ani de Zile noi am zădărnicit ori am dat, cel puţin de gol, o mul­ţime de intrigi cusute cu aţă groasă; în ace­laşi timp însă nimeni n’a putut se scoată la iveală vre­o dovadă despre intrigi ţesute de noi. Aceasta trebue neapărat să producă în simţământul public impresiunea, că noi sun­tem mai destoinici ca alţii. Câţiva oameni se folosesc de legăturile lor cu cercurile guvernamentale, de puterea bisericească şi de înrâurirea firească a unei bănci, pentru ca să ducă în eroare pe cei naivi, se violenteze conscienţele şi să le facă adver­sarilor sei vieaţa nesuferită. Asemenea lucruri se pregătesc însă cu toată discreţiunea, în taină, la adăpost, în câteva caşuri însă ele au fost pregătite cu destulă uşurinţă, pen­tru­ ca noi să putem pune mâna pe dovezile cuvenite. Din sute de caşuri am dovedit câteva şi acum noi suntem „necinstiţi“, noi hoţii de păgubaşi! Domnul A. joacă cu cărţi măsluite, care dl B. îl surprinde şi îl dă de gol: nu A., ci B. e necinstit. E curios lucru, că autorul „materialului bun“, precând alţii stau în temniţă, se mun­­cesce să scrie şi să tipărească o broşură de 190 pagine spre a încredinţa lumea, că şi el e om cu inima deschisă, dar­ nu scoate în cartea aceasta la iveală nici o dovadă despre vre-o intrigă ţesută de noi. Căci noi ori nu ţesem intrigi, ori dacă le vom fi ţesând, le ţesem din fire mai sub­ţiri ca el. Aşa ori aşa ruşinea nu a noastră este. O constat aceasta, pentru­ ca să o pun în vederea oamenilor noştri mai tineri, care abia de curând au întrat ori în curând vor întră în vieaţa publică. Cea mai nouă operă a autorului „mate­rialului bun“ e foarte instructivă şi merită să fie cetită cu toată atenţiunea de cătră aceia, care nu stiu încă, care e „cea mai bună politică“. E lucru comod să-’ţi calci pe inimă şi să te dai după păr, cum au şi făcut câţiva dintre oamenii tineri ai noştri. Aşa te căpătuesci, ba faci chiar şi ca­rieră câtă vreme durează actuala stare de lucruri şi câtă vreme nu vei fi îmbuldit de alţii, care sciu mai bine ca tine să se dee după păr şi să-’și calce pe inimă. — Dar’ stările de lucruri se schimbă, oamenii se îmbulzesc și pentru fie­ce-care dintre cei­ ce a li se dau după păr are neapărat să sosească timpul, ca să se facă literat și să scrie sute de pagine zadarnice, spre a şterge efectul pro­dus de o singură pagină, pe care nu trebuia să o scrie. Cea mai bună politică e să nu faci „po­litică“ în înţelesul trivial al cuvântului, ci să te areţi cum te-a lăsat bunul Dumnezeu, care mai bine scie, de ce e bun fie­ce­care din­tre noi. Ioan Slavici. RE­VISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. Uneltiri rusesci în România, înainte de asta cu vre­o câteva Trei Ziarele bucurescene „Democraţia“ şi „Voinţa Naţională“ au atras atenţiunea cercurilor competente, asupra împregiu­­rării, că prin districtul Ilfov lângă Bu­­curesci umblă neguţători de coase ru­sesci, care nu pot fi altceva, decât ofi­­ţeri rusesci mascaţi, care cutrieră ţeava sub pretextul de a cumpăra coase vechi. După comunicările acestor Ziare liberale şi cele ale Ziarului junimist „Constitu­ţionalul“, lucrul cu acest fel de ediţie a „iconarilor“ se are astfel: Pretinşi ne­guţători de coase, care poartă cămaşa roşie şi îmbrăcămintea ţeranului ru­sesc, dar, care judecând după în­treaga lor înfăţişare şi după mâniie lor fine, nu pot decât să aparţină cla­selor mai culte, au venit în 17 Octom­vrie la Bucuresci şi de aci s’au împră­şciat în deosebite direcţiuni preste di­strictele capitalei. Ei cercetează cu o deosebită predilecţie satele cu popora­­ţiune bulgară şi se opresc şi în comu­nele curat românesci sub pretextul, că cumpără coase vechi, pe care le trimit în Rusia spre reparare şi apoi le vând din nou cu trei franci bucata şi cu ga­­ranţă de zece ani. Preţul, pe care îl plătesc pentru coasele vechi, e relativ foarte mare şi se mai vorbesce, că în­­dată­ ce ies afară din sate, aruncă coasele şi îşi ţin numai atâtea, câte le trebue să sus­ţină aparenţa unor negustori de coase. De pretutindenea se adeveresce însă, că aceşti negustori arată un interes foarte viu pentru detail­urile topografice ale ţerii şi îşi însemnează multe lucruri şi pe hârtie. Conferenţă în contra negoţului cu sclavi. Din Bruxella se împărtăşesce, că conferenţă pentru combaterea negoţului cu sclavi în Africa se va deschide la 18 Noemvrie în capitala Belgiei. Au­­stro-Ungaria va fi representată prin am­basadorul de acolo contele Chotek. Germania, Italia, Anglia şi Francia vor trimite câte doi plenipotenţiari, dintre care unul va fi respectivul ambasador din Bruxella. Al doilea representant al Germaniei va fi consulul general ger­man din Anvers. Rusia va fi represen­­tata prin cunoscutul profesor Martens. Drept representanţi ai Belgiei se nu­mesc secretarul general în ministerul de externe, ministrul de stat baron Lam­­bermont şi directorul general în acelaşi minister Benning. Turcia, Spania şi Ţerile-de-Jos vor fi representate prin ambasadorii lor din Bruxella. Unele dintre puteri, precum­­ Anglia, Ger­mania şi Francia, trimit şi delegaţi de specialitate, care nu vor avă însă drept de votare. Utopii guvernamentale. Foile guvernamentale, când sânt strîmtorate de protestele presei naţiona­lităţilor nemaghiare ce răsună totdeauna după neîntreruptele încercări de ma­­gh­iarisare ale stăpânirii sau societăţii maghiare, nu hesitează a declara în faţa lumii, că nimenea nu se gândesce la desnaţionalisarea nemaghiarilor din Ungaria. Dar, când discută numai ele între ele sau cu presa celorlalte partide ma­ghiare, apoi îşi dau arama pe faţă, apoi se întrec în fel de fel de planuri şi proiecte, cum s’ar pută mai uşor şi mai sigur realiza statul naţional-ma­­g­h­i­a­r. Despre această atitudine cu două feţe ne dă o nouă dovadă leaderul rep­­tiliilor maghiare, „Nemzet“ din Buda­pesta, în Noul seu de la 5 Noemvrie. Un articol subscris de dl Beksics Gusztáv face imputări partidului Kos­­suth-ist, că voesce să introducă oar’ po­litica gravaminelor în locul reformelor positive, şi apoi continuă astfel: „Naţiunea are acum altă misiune, cu mult mai înaltă misiune, decât ca se­ ş i fie permis a-­şi consuma puterile în certe de drept public. „Cea mai înaltă misiune, deşi sună pa­radox, este­ să se creeze pe sine. Adecă naţiunea politică să devină în reali­tate naţiune maghiară în înţelesul social şi cultural, car’ Ungaria să de­vină stat naţional şi nu numai politic. „La noi există statul maghiar, dar’ nu e gata încă naţiunea maghiară, care se­’i umple cadrele. „Naţiune politică maghiară există, aceasta suplinesce populus-\x\ lui Verpeczy. Aceasta este Ungaria. Dar, să nu ne amăgim: ade­vărată naţiune maghiară încă nu există, numai rasă maghiară, a cărei superioritate politică, economică şi socială, pre­cum şi culturală este mai presus de îndoeală. „în această superioritate zace garanţia viitorului nostru. Această superioritate dă po­liticei maghiare mijloacele de a se desvolta în sensul naţiunii unificata şi al statu­lui maghiar unificat. „Dar’ această supremaţie să nu ne le­gene în ilusiuni deşerte. Este numai o su­premaţie preste celelalte neamuri, dar’ nu este expresiunea naţiunii unificate în lăuntru. „Această superioritate este deajuns în timpuri de pace, când nu suflă vântul, când nu sunt povoare. Dar, garanţia statu­lui maghiar pentru toate eventuali­tăţile o poate da numai închiegarea naţiu­nii maghiare în toate straturile, care trebue pregătită. „Ce înţeleg eu sub noţiunea naţiunii ma­ghiare? Pe toţi locuitorii patriei fără deose­bire de rasă şi naţionalitate, dar­ aşa, ca în­­treaga inteligenţă a tuturor popoare­lor să fie legată în privinţa materială şi morală prin una şi aceeaşi copeie culturala, prin unul şi acelaşi pa­triotism, prin una şi aceeaşi con­­scienţă naţională. Aşadar, nu contopirea masselor diferitelor popoare, căci aceasta va fi numai resultatul de mai târziu, dacă premisele vor fi corecte . . . . „Naţionalităţile de astăz s’au născut în evul de mijloc prin puterea superiorităţii de

Next