Tribuna, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1-24)

1890-01-24 / nr. 18

Anul VII Sibiiu, Mercuri 24 Ianuarie (5 Februarie) 1890 Nr. 18 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/9 an 2 fl. 50 cr., l/9 an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/1 an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: la an 10 franci, l­a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE în şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră și la poşte și la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un m­iner costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom.. Maă——ăfc———siiii———las­ tarea în judecată a ministerului Brătianu. i. (n) La 2 Maiu 1879 s’a promul­gat în România legea pentru responsa­bilitatea ministerială. Din cei şepte mi­niştri, care compuneau cabinetul în 2 Maiu 1879, trei, — Ioan Brătianu, Dimitrie S­t­u­r­d­z­a şi Eugen S­t­ă­t­e­s­c­u, —­ se află astăz­i în posiţiunea, ca legea responsabilităţii ministeriale, creată de ei în rînd cu multe alte reforme mari şi însemnate, să se aplice chiar la ei. în 25 ianuarie 1889 deputatul din cameră Nicolae Blar­amberg face propunerea pentru darea în judecată a ministerului Ioan Brătianu pe motivele, că „a împedecat exerciţiul dreptului electoral“, „a împedecat, terorisat şi tulburat, întrunirile publice“, „a încer­cat să măcelărească poporul“, „localul camerei a fost uşurpat şi violat“, „a exercitat acte de violenţă şi de brutali­tate contra soiariaţilor* din oposiţiune“, „a întins curse în contra cetăţenilor cu­­ragioşi“, „a căutat să-­şi sporească ave­rea sub denumire de recompensă civică“, „unii din oamenii partidului au făcut afaceri personale însemnate“, „s’a amă­git representaţiunea naţională asupra situaţiunii“, „a comis malversaţiuni prin violarea legii contabilităţii“. La 2 Februarie 1889 camera ia în discuţiune propunerea deputatului Nicolae Blaramberg şi o respinge. A doua oi la 3 Februarie, vine depu­tatul Ilarie Isvoreanu cu aceeaşi pro­punere respinsă de cameră şi, făcând unele omisiuni de o importanţă cu totul secundară, o susține de nou în cameră, în contra tuturor usurilor parla­mentare propunerea domnului Isvo­reanu, care era tot a domnului Bla­ramberg, se pune la vot și se a d o a p t­ă. Legea responsabilității ministeriale este severă. Ea dă camerelor legiuitoare dreptul de a acusa, a numi o comisiune de informaţiuni prealabilă, a trimite în arest preventiv, a pune sub acusare, a numi comitetul de instrucţiune cu pu­teri judecătoresci foarte întinse, fixează pedepse foarte aspre şi nu permite a scoate pe un ministru de sub acusă de­cât cu două treimi a membrilor cor­pului legiuitor. Totodată această lege dă şi miniştrilor garanţii în contra omnipotenţii şi arbitrarului corpuri­lor legiuitoare. Ea cere un număr anu­mit de membri pentru facerea propu­nerii de dare în judecată; ea stabilesce, ca propuner­ea să preciseze infrac­ţiunile, pe care se întemeiază; ea nu admite, ca propunătorii să fie aleşi membri în comisiunea de in­formaţiuni ; ea hotăresce termine scurte corpului legiuitor şi comisiunilor sale, în limitele cărora trebuie săvîrşite lu­crările lor etc. Adoptând camera propunerea dom­nului Isvoreanu, aşa precum a fost ea formulată, a ieşit din cadrul legii res­ponsabilităţii ministeriale într’atăta, încât propunerea, schiţată mai sus, nu con­ţine decât incriminări generale, nici de­cât fapte precise, pe care s’ar întemeia acasa. Comisiunea de informaţiuni, care se alege de cameră cu mandatul de a aduna informaţiuni asupra faptelor de­nunţate, este conform legii compusă din 7 membri. Chiar dacă n’ar cere legea, ca aceşti 7 membri să nu fie din­tre aceia, care au subscris propunerea pentru darea în judecată, principiul de drept comun pretinde, ca denunţătorul să nu fie şi judecătorul. Cu toate aceste camera nu numai că n’a respectat acest principiu de drept comun, aplicat altcum şi în legea responsabilităţii mi­nisteriale ce trebuia să o călăuzească în întreaga această afacere, a ales în co­misiunea de informaţiuni pe cel mai aprig denunţător pe, — domnul Nicolae Blaramberg, şi cu el pe alţi doi de­putaţi, care au semnat propunerea de dare în judecată, — pe domnii Apos­­toleanu şi Poenaru. De preşedinte al comisiunii a fost numit dl Apostoleanu, care de raportorul ei —­ domnul N­i­­colae Blaramberg. Legea răspunderii ministeriale dis­pune, ca comisiunea de informaţiuni să-’şi presente raportul în zece 4re del­a alegerea sa. în 9 Februarie comisiunea de informaţiuni a fost aleasă, prin urmare, urmând disposiţiunii legii, ea trebuia la 20 Februarie să-’şi pre­sente raportul. în 17 Februarie însă membrii comisiunii au cerut prelungirea termin­ului pentru presentarea raportului şi camera li-a acordat un termin de trei luni. Camera s’a arătat în acest cas mai mult decât liberală. Căci a în­cuviinţa la un termin de şepte­m de ° prelungire de trei luni, mai ales având în vedere terminele scurte, care le fi­xează legea preste tot şi care se cer prin însăşi natura afacerii, este o pre­venire aproape suspectă. Terminul de trei luni acordat comisiunii de informa­ţiuni se împlinia la 18 Maiu, în 16 Maiu însă comisiunea de informaţiuni vine şi cere un nou termin. Neso­cotind din nou legea camera încu­viinţează iarăşi un nou termin pănă la 15 Noemvrie. ziua de 15 Noem-Ca venit nu căpăta, Puşca bine-’şi întindea Şi pe copii îmi puşca. Frică măsii că îi da. vine este pentru România ziua legală a deschiderii corpurilor legiuitoare, şi ori­cine era în drept a aştepta să gă­sească pe masa biroului camerei rapor­tul comisiunii de informaţiuni, sau cel mai puţin să afle noue scuse pentru ne­­terminarea acestui raport, însă nici una, nici alta nu s’a întâmplat. Deabia la 16 Decemvrie, adecă o lună de t zile după terminul de două­ ori în mod neaşteptat prelungit, se presentă raportul mult aşteptat în cameră. Legea responsabilităţii ministeriale pretinde, ca cinci 4De după depu­nerea raportului, acesta să se fee în des­­batere. Ne întâlnim ,şi ac­­earăşi cu un termin s­c­u­r­t, pentru a nu se trăgăna o afacere aşa grea, precum este punerea sub acasă a unui minister. La 22 De­cemvrie 1889 se împlinia acest termin de cinci zile­ Camera însă a mers în vacanţe la această 4* Şi -a întrunit iarăşi la 11 Ianuarie 1890. La 11 Ianuarie nenorocita comisiune de infor­maţiuni, care în loc de şepte 4 De legale a avut trebuinţă de zece luni şi jumătate pentru compunerea raportului seu, vine în cameră încă cu „un anex la raport“, care camera hotă­resce în toată liniştea, că cele cinci 4ile legale au să fie numărate numai de la depunerea anexului la raport. Ne-am mărginit în această expu­nere numai la înşirarea faptelor aşa precum ele s’au petrecut, şi ne reţinem deocamdată dela apreciarea lor. Să ve­dem mai înainte ce conţine raportul, compus cu atâta truda de comisiunea de informaţiuni. FOIŢA „TRIBUNE!. Stoican. Umbla, Doamne, cin’ umbla, Prin cel codru tot mergea, în sus şi ’n jos alerga ? Umbla ficiorul Stoican în al 15-lea an, Căci maică-sa ’l-a mînat Prin cel codru la vânat, Că zăcea beteagă ’n pat, Şi carne ea ar mânca, Doar’ din boală s’a scula. Puşca în mâni o ţinea Şi năcazul îl mânca, C’a umblat şi-a ostenit Şi nimic n’a mai găsit. Ca în deal, venia în vale, Nu afla nimic în cale, Tot mergea şi eară sta, Dar’ vânat nu căpăta. Deodată pe cin’ vedea Şi cu cine se ’ntâlnia ? C’o nevastă tinerea, Cu doi prunci prelânga ea. P’unul în braţe­’l ţinea, Care cu drag îi zimbia ; Celalalt umbla pe jos Şi era de tot frumos, Se juca c’un bâticel, Cum îţi e mai drag de el! Stoican, dacă îi vedea, Supărat el, cum era, Lemne din codru-a strîngea Şi un foc mare făcea, Pe copilaşi îi frigea. Frică măsii car’ îi da, De din copii ea mânca, Câtă carne rămânea, Stoican acea o lua Şi-’n fântâna-o arunca, Multă ţeară îmi spurca. Vreme multă îmi trecea, Stoican rău se bolnăvia, Zăcea un an, zăcea doi, Nu se scula din nevoi, Zăcea nouă ani de­­file Şi ’ncă-atâtea săptămâne. Pe maică-sa o chiema Şi din gură-aşa-’i grăia: „Maică, măiculiţa mea, „Ean tu bine să te duci, „Şepte popi tu să-’mi aduci, „Maslul mare să ’mi-’l facă, „De rău să mă isbăvească“. Mumă-sa se învoia, Şepte popi îi aducea, Luminările-aprindeau, Cărţile le deschideau, De slujbă se apucau. Când de slujbă se prindeau, Luminile se stingeau, Cărţile se închideau Nu demult a apărut în Budapesta (la Singer et Wolfner) o nouă broşură politică, ieşită din peana deputatului de la Caransebeş Ludovic Mocsáry. Obiectul broşurii este plănuita reformă a administraţiunii publice, pe care guvernul de atâtea­ ori a prevestit-o, fără­ ca să spună încă, în ce va consista în cele din urmă. Din acest punct de vedere mânecă și domnul Mo­csáry. Neavând un substrat positiv, pentru a-­l supune criticei sale, este silit a se ocupa cu presupuneri vage, cu svonurile și vorbele ce s’au făcut relativ la ideile principale, de care va fi condusă reforma. Singurul lucru, de care se poate lega, este administraţia de stat, sau mai bine­­ba punctul ei de culminaţiune: numirea funcţionarilor prin guvern, în giurul căreia se presupune, că se va învîrti proiec­tata reformă. Şi popii îmi amuţiau. Mumă-sa, dacă vedea, Pe Stoica­n îl întreba : „Ei, Stoicane, mila maichi, „Cât pe lume ai trăit „Ce pecate-ai săvârșit, „C’asta eu n’am mai vărlut, „în greu pecat ai că­jut?“ Bar’ Stoican, dac’aiujia, Din gură așa-’i grăia : „Maică, măiculița mea, „Nu sciu, că-’n vieața mea „Se fi făcut vr’un reu mare „Sau se fi greșit eu tare, „Numa’n al 15-lea an „Ai mânat tu pe Stoican „Prin cel codru la vânat, „Că erai beteagă ’n pat. „Eu prin codru am umblat „Și tare m’am supărat, „Că vânat n’am căpătat, „Deodată ved ’nantea mea „O nevastă tinerea, „Cu doi prunci preliungăea, „Pe-unul în brațe ținea, „Care cu drag îi zimbia, „Celalalt umbla pe jos „Şi era de tot frumos, „Se juca c’un bâticel „Cum îţi e mai drag de el! „Cum am fost eu superat, „Că nimic nu am vânat, „Pe-amândoi eu ’i-am puşcat. „Frică măsii eu ’i-am dat, „Lemne din codru s’astrîngă, / Costel, în 9 Decemvrie v. 1889. Comunicată de V. Mi­cu. Avram Corcea. Ludovic Mocsáry despre administra­­ţiunea de stat, car’ pe acesta îl combate cu multă cu­­noscinţă de causă, cu mult foc patriotic şi înainte de toate cu iubirea­’i de adevăr cu­noscută şi cu ochiu-’i treaz, care vede şi voesce să vadă lucrurile aşa cum sunt. După aceea îşi desfăşură propriile sale idei despre administraţia publică. Pledează pentru forma istorică a municipiilor, pentru principiul guvernării de sine a comitatelor, aşa cum era înainte de a fi alterat prin multele legi şi ordinaţiuni ale guvernelor ce s’au suc­cedat dela 1867 încoace, ba susţine chiar şi unele instituţiuni avitice, cum e d­­e­ solgă­­birăul călător din sat în sat, justiţia comita­­tensă de prima instanţă şi altele, care numai cu greu s’ar mai pute concorda cu statul modern. Asupra acestora fără îndoeală s’ar pute discuta mult, dar’ atâta trebue să admitem de la capul locului, că sunt emanate dintr’un gând bun patriotic, sunt susţinute cu scopul de a perhorescia birocratismul, despre care domnul Mocsáry este convins, că este stricăcios statului deja astă­zi şi va deveni fatal, dacă se va introduce administraţia de stat. La tot caşul broşura dlui Mocsáry este cea dintâiu lucrare serioasă, săvîrşită de când s'a ventilat cestiunea reformei administraţiunii publice, şi conţine multe elemente de judecată pentru omul politic, care se ocupă cu această cestiune, deşi nu vor fi acceptabile tocmai toate ideile şi conclusiunile autorului. Drept­ aceea o recomandăm şi atenţiunii publicului nostru, care cetindu-o, se va lămuri foarte mult asupra cestiunilor împreunate cu reforma administraţiei şi astfel va deveni în posiţiunea, de a pute judeca mai bine proiec­tele, pe care guvernul în curând le va pune în discuţiune. In special pentru noi Românii broşura dlui Mocsáry este de mare interes în capi­tolul IV., care tractează proiectata reformă din punctul de vedere al naţionalităţii. înainte de toate reproducem deci acest capitol în tradu­cere verbală. Mai este însă,­­— astfel începe dl Mo­csáry acest capitol, — o consideraţiune de mare importanţă, car’ aceasta este, că statul cu sis­temul actual nu poate corăspunde misiunii grele de a consolida statul ungar, sau după­­cum a dis dl ministru contele Szapáry în scri­soarea adresată alegătorilor sei, de a recon­­strui statul, sau vorbind limpede, guvernul numai atunci poate lucra cu succes la lăţirea maghiarizării, dacă şi pe terenul administraţiei comitatelor dispune de organe aplicate de el însuşi şi astfel vrednice de încredere. Şi poate se vor afla de aceia, care în­ţeleg şi recunosc cel puţin în lăuntrul lor, că administraţiunea noastră publică între margi­nile, în care este strîmtorată de 20 de ani în­coace, între legile materiale şi ordinaţiunile, după care funcţionează, abia ar pute arăta „Un foc mare să aprindă „Şi pe copilaşi să-’i frigă. „Apoi frică eu ’i-am dat, „Din copii de a mâncat, „Ce-a rămas eu am luat „Şi ’n fântâni am aruncat, „Multă ţeară s’a spurcat“. Mumă-sa, când aud­ia, în genunchi ea se lăsa Şi 30 gura-’l blăstăma : „Să dea dragul Dumnezeu „Să nu te mai scoli din rău, „După­ cum tu ai făcut, „Să mai zaci cât ai zăcut, „Nouă ani şi nouă­­zile, „Şi ’nc’atâtea săptămâni, „Păn’ carnea ’ţi-o putrezi „Şi-or rămânea într’o zi „Singur numai oasele, „De-or cânta ca nucile, „Vină cânii de prin sat, „Tragă-’ţi oasele prin gard, „Că cea nevastă tinerea „A fost surereaua ta, „Ear’ cei doi prunci mititei „’Ţi-au fost ţie nepoţei“. — Când Stoican îmi autăia, Lacrimile îl trecea, De lume-albă se lăsă, Pe boală se aşeză, Zăcea, Doamne, cât zăcea, Cât maică-sa-’l blăstăma, Nouă ani şi nouă zile Şi ’nc’atâtea steptegmâne, Pănă carne-’i putreda alte rezultate. Vor fi şi de aceia, care recu­nosc, că nimicirea vechiului sistem consolidat al administraţiunii municipale din punctul de vedere al libertăţilor publice este lucru păgu­bitor. Dar, punctul de vedere naţional are pu­tere hotărîtoare, el a făcut drumul introdu­cerii administraţiei de stat în opinia publică. Acesta va da vechiului sistem unguresc de ad­­ministraţiune municipală lovitura de graţie, dacă în adevăr aşa va fi scris în cartea sorţii, pentru­ că acesta a dus în tabăra reacţiona­rilor pe toţi aceia, al căror loc ar fi sub stea­gul libertăţii, al adevăratului liberalism şi prin urmare al guvernării de sine. Opinia publică aşteaptă mari resultate în privinţa maghiarisării dela administraţia de stat. Dacă n’ar aştepta resultate mari, nu s’ar fi predat aşa uşor rumpând cu vechiul sistem municipal, căci deşi pe acesta actuala gene­raţie nu-­l cunoasce după adevărata lui va­loare, căci în praxa adevărată vede numai trunchiul lui ciungărit, totuşi conscienţa îi şop­­teşce, că lăsând­u-se seduse pe terenul agita­ţiunii pentru administraţia de stat, a călcat în loc oprit,­­şi-a apropiat paşii de un crater fatal. Dar’ oare cugetatu-s’a bine, întrucât se pot aştepta dela acest sistem resultate mari? în ce chip se contemplează efectul ma­­ghiarizător aşteptat dela exerciarea noului sis­tem ce este a se introduce? Punctul de mâ­­necare şi planul sună astfel: Cu sistemul ac­tual mulţi oameni dintre naţionalităţi întră în funcţiunile comitatense, pentru­ că între mem­brii comitetelor comitatense sânt mulţi naţio­nalişti, ori­ şi­ cum se vor cerne aceste, car’ în alegerile municipale naţionalităţile n’au decretat pasivitatea. Dar’ chiar şi dacă n’ar întră tocmai elemente naţionaliste în funcţiuni, nici Ma­ghiarii din loc nu formează elementul corăs­­punzător, căci aceştia de regulă înţeleg şi vor­besc limbile unitate acolo şi comunică cu po­porul într’aceste, prin urmare poporul abia are trebuinţă să înveţe limba maghiară, dacă voesce să vorbească cu funcţionarul, dacă vo­esce să-’şi capete dreptatea. Dar’ Maghiarii din loc nici nu sânt destul de dispuşi să lu­cre pentru maghiarisare, cel puţin cea mai mare parte nu, pentru­ că veţuirea împreună şi obiceiul ’i-a făcut aplicaţi să fie mai indul­genţi, în aceasta numai aşa se poate ajuta, dacă în comitatele naţionalităţilor vom importa elemente maghiare şi străine, care apoi vor merge acolo conscli, că ele sunt „pionerii“ cul­turii maghiare, care, precum îi place şi află necesar a­­fire Bela Grünwald, vor realiza „fără îndurare“ scopurile mari ale statului şi-­i vor împlini misiunea „ideală“. Ear’ inteligenţa naţionalităţilor se poate duce în ţinuturile maghiare. Să poftească apoi să facă în comitatul Hajdú propagandă slovacă, în Borsod sârbească şi în Fehér ro­mânească. Fără frică putem duce acolo şi indivizji mai numeroşi, ca să nu se poată Şi oasele-’i rămâneau, De ca nucile cântau, Veniau cânii de prin sat, Trăgeau oasele prin gard. Milă măsii se făcea, în pământ le îngropa, — Pământul nu le primia Şi afară le scotea.— Maică-sa car’ se punea, Oasele le astrîngea Şi ’ntr’o cârpă le lega, Pe apă le arunca, Nici apa nu le primia Ci la vaduri le scotea. Milă măsii se făcea, Oasele car’ le lua, La biserică mergea, în genunchi ’mi­ se punea Şi cu ochii lăcrima, Pe Dumne4eu îl ruga, Doar păcate-’l va ierta. Dumne4eu lăsa cuvânt Ca să pice pe pământ, Că ruga ’i-a ascultat Şi păcate-'i s'au iertat. Mă-sa deloc se punea, în pământ le îngropa, Şi pământul le primia.

Next