Universul, iulie 1890 (Anul 7, nr. 149-174)

1890-07-24 / nr. 168

Änul VH.­­7* 1HR 5 Bfirîî m € ai­ stam.“IO Bani în Județe. APARE IN TOATE ZILELE LA 7 ORE DIMINEAȚA !«o,VAuE»m! ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMELE ================== IN CAPITALA I­II JUDEȚE . . . . REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Pentru un filk. . Lei 20 | Pentru­ un an . . Lei 24 se primesc numai la administrația ziarului l ÎS •: ; 'l j [din:;* ; * l; Bucu­rești,­­ Strada Brezoiana Xo.­I»,­­ Bu­curești. < CALENDAR pe 1890 Ortodox Luni 23 Iulie.—Tro­­­ia, Teofil și alții. Gatolla Luni 4 August.—Cat. Dominic, Prot. Perpetua. Sarele răsare la 4,51; apune la 7,20.­ ­ Pavajul Capitalei București, 23 i ulie­. Un confrate oficios, după ce constată că Bu­cureștii s’au schimbat mult în anii din urmă și pe fie­care zi își face „toaleta“, atrage aten­țiunea edililor noștri a­­supra următorului punct: „Avem în oraș tot felul de pasage pe stra­dele principale, piatra Grafică și basaltul, pen­tru a căror așezare co­muna a făcut destule sacrificii. Atât basaltul însă cât și piatra cubică nu pot resista în starea în care s’au așezat, mai ales într’un oraș ca Bu­cureștii unde circulația este mare. Așa că pa­­sagele au aprópe o con­tinuă trebuință de mici reparații pentru a pu­tea fi ținute în stare practicabilă. Socotim că ar fi bine ca edilii noș­tri­ să se gândească la mijloacele de a putea face la timp aceste mi­i reparații, cari, întârzi­ate, fac ulițele imprac­ticabile și reclamă pen­tru reparații cheltueli considerabile. Ql wß«----* A * „S’ar putea instala un serviciu unde un inginer având unul sau doi asistenți și lucrători la dispoziție, să nu aibă al­t­ceva de lucru de­cât constatarea și îndreptarea imediată a micilor stricăciuni ce se observă în pavagiele capitalei. „Măsura o credem cu atât mai urgentă, cu cât aceste reparații sunt forte trebuinciose și cu cât costul reparațiunelor crește conside­rabil prin cea mai mică întârziere. “ Găsim propunerea nemerită și ne asociăm cu confratele oficios întru susținerea ei. Cu înființarea serviciului propus s’ar realiza în­semnate economii și—ceia ce e și mai im­portant—stradele ar fi tot­deauna în bună stare. Dar, fiind­că vem­ vorba de pavagiul capi­talei, să ne fie îngăduit să adăugăm și doi câte­va cuvinte și să atragem atenția edili­lor asupra unui punct cu mult mai impor­tant. *** SE adeverat că Bucureștii, de la rectifica­rea Dâmboviței și deschiderea Bulevardelor, le’a îndreptat mult și necontenit se îndreptă. Cu desăvârșire imposibil e însă cuiva să nu constate următorul lucru neexplicabil: Se fac îmbunătățiri mai numai în inima orașului, pe când părțile mărginașe, maha­­âalele, sunt aproape complect neglijate. Am ajuns cu chipul acesta să avem două loturi de orașe în București : unul modern, furat, îngrijit, la centru ; altul barbar, mur­­dar, oribil la margine. Opoziția așa de tranșată dintre occident și orient, noi o avem în București. Și nu exagerăm de loc. E destul să pornească cine­va din centru și să colinde cu atenție mahalalele; se va convinge numai­de­cât de adevărul spuselor noastre. Avem în mahalale fundături infecte, stra­­de pavate după sistemul turcesc — adică adâncite la mijloc și ridicate la mărgini — dealuri și văi în loc de trotuare, găuri în cari poți să ți frângi piciorul, munți de praf pe timpuri secetoase, mocirle la vremi de ploaie și câte și mai câte. Cum se poate explica aceasta ? * * * Până la un punt se înțelege ca adminis­trațiile comunale să se îngrijească ceva mai mult de centru, dar numai „ceva“. îngriji­rea exclusivă a centrului și neglijarea totală a suburbiilor nu se poate explica. Vina e fără îndoială a locuitorilor din mahalale, cari nu sunt așa de pretențioși ca cei din centru. Edilii n’ar trebui să se gândească însă la aceasta, ci cu o egală solicitudine să caute și de unii și de alții. Altmintrelea, ce ne folosesc progresele din centru ? Nimic. Nici curățenia, nici sănătatea nu se pot întreține pe câtă vreme mahalalele vor fi cu­­fundate într’o stare vecină cu a barbariei. Noroiul și infecția de la margine va năvăli tot­dea­una la centru și’l va înăbuși, ori cât de „dichisit“ și de „ galant“ ar fi eL Noua casă poștală de economie din Paris (Vezi pag. 3-a) Marți, 24 Iulie 15 August) 1890.­—B >*■ Í I­I­ I Recomandăm dar edililor noștri, pe lângă propunerea de mai sus a confratelui oficios să se îngrijască și de mahalalele­­­ de ani după primul tir de la Aarau, nu se mai putea opri cine­va din admirație față cu­ ser­barea. In 1857, a fost la Berna, după alarmele de la 1856, Prusia vo­ise se încerce asupra el­veție­nil­or puștile ei cu ac, pe cari le încercă a­­supra danezilor după șase ani. Tirul fu atât de splendid, încât spe­­riă pe spionii prusiani. Câți­va t­răgi­tori en­glezi, în loc să dea la țintă, operați prin bu­zunare. Prinși, după o­­biceul dreptății b­erneze, ei fură pedepsiți cu două­zeci și cinci lovituri de inele de fie­care. Cele din urmă tiruri federale au fost la Ber­na în 1885, la Geneva în 1887 și al 33 lea e acela la care asist. Tirul de azi Orașul acesta, Frau­enfeld, e capitala unei republici care nu fa­ce mare zgomot în Elveția. E una din cele din ur­mă intrată în Conte-Republica numără 100.000 de locuitori și capitala 5.000. Frau­enfeld e un orășel fru­mos. Mai toată țara nu e decât o livadă. Cu toată micimea o­­rașului, cu toată slăbi­ciunea buzunarelor de aci, s’au făcut lucruri frumoase. Orășenii au plecat din case, strângându se mai la margine și și-au­ ce­dat gratuit locuințele trăgătorilor. Astfel, mai îngrămădindu-se, au în­căput în oraș 25.000 de vizitatori. Din Elveția . Corespondența parte a ziarului „ Universul“ Frauenfeld, 19 Iulie. Tirul Federal Suntem în toiul serbărilor de tir. Ieri a fost ziua oficială a marelui concurs. Știți că gustul tirului e foarte răspândit în Elveția ; el rezultă întru­cât­va dintr’o legendă: Pretinzând Gessler ca un tată să tragă asupra fiului său, a făcut Elveția po­pulată de trăgători pasionați. Schiller, ma­rele poet german, a contribuit din partea sa ca să facă popular acest exercițiu și Wil­helm Tell e marele patron al trăgătorilor. In toate vremurile, au fost societăți con­stituite anume pentru cultivarea acestui e­­zercițisi ; la Geneva, există o societate „Puș­ca“, care e constituită de trei veacuri. Cât despre tirurile federale, marile concursuri naționale, originea le e mai recentă. La 1824 a avut loc la Aarau prima ser­bare de acest fel; ea ținu cinci zile și izbuti atât de bine, încât se luă hotărîrea ca să se urmeze seria. E drept că atunci lucrul se făcea în chip foarte modest. In locul cupelor atât de fru­moase, se dădeau trăgătorilor dibaci păhă­ruțe argintate și alte lucruri ca: Vin, lu­cruri de mâncare, etc. Un dar mare de o­noare fu într’una din acele serbări vechi o vacă. Progresul iată ce a adus progresul, ca chip de răs­plătire a trăgătorilor federali. Azi se dis­­tribue cupe pline cu napoleoni de aur, opere de artă de valoare mare și produsele cele mai perfecte ale industriei. Unul din frumoasele concursuri de tra­gere în țintă a fost la 1838, la Saint-Gall. In vremea aceea, cantonul Thurgoviei avea un cetățean naturalizat, francez, care ajun­sese căpitan de carabinieri. Acest cetățean thurgovian se duse la tirul federal din St. Gall; el trimisese ca dar de onoare o pușcă frumoasă de vânătoare în valoare de 1500 fr. Un brutar din Glaris, Balthazar, câștigă premiul. Pușca a răm­as în familie cu curio­zitate istorică. Cât despre donator, el se urcă la tribună ca să toasteze în cinstea nouei sale patrii. El zise numai atâta: — Beau pentru Elveția, așa cum e. Și cine era noul cetățean ? — Prințul Louis Napoleon Bonaparte, per­secutat de guvernul regelui Louis-Philippe. Două luni după toast, prințul fu alungat din Elveția, în urma amenințărilor Franței că va trece cu 25,000 oameni pe teritoriul confederației. Tirele federale s’au urmat, în mijlocul tuturor peripețiilor politice și a tutor eve­nimentelor; ele s’au desvoltat și au luat proporții din ce în ce mai vaste. Două­zeci Ziua oficială Ziua oficială a fost superbă. Președintele confederației, doi dintre colegii săi din con­siliul federal, tot corpul diplomatic, trei a­­tașați militari în mare ținută, o delegație a consiliului comunal din Paris, au sosit în gară la 9 ore dimineața. Trenul era acoperit de flori, primit fiind de bubuiturile de tun și de cântecele mul­țimii. In stradă, era o mulțime compactă, de pe ferești o ploaie de flori cădea asupra celor ce veniseră. Nici­odată, în state bogate și mari, unde să cheltuiesc milioane, nu s’a văzut cap de stat, ori președinte al con­federației republicelor Elvețiane, diplomați străini, militari, plângând de emoție ca aci. Am văzut pe președintele confederației a­­proape înăbușit de trandafiri, pe d. Arago, ambasadorul Franței, iarăși acoperit de co­roane etc. etc. Cei doi delegați ai consiliului comunal din Paris, d. Richard, preșidentul, și Petrot,­ membru, purtau insemniile orașului Paris— o pas­glică roșie și albastră. Consiliul republicai a oferit în­corpore, pânea și sarea, iar două­spre­zece copite, în­­bracate în alb, au dat câte un pahar de vin celor sosiți. Bubuitul tunului La 12 ore precis, s’a auzit un bubuit de tun. Era vestea prânzului, 4000 de oaspeți erau la mesele cele lungi, amestecați cei mar­­cu cei mici. Președintele confederației sta

Next