Universul, ianuarie 1898 (Anul 16, nr. 1-25)
1898-01-14 / nr. 10
linul XVI.—No. 10. Ziarul UNIVERSUL se vinde In strematate cu 10 bani exemplarul. Redacția și administrația : str. Bre Boianu No.’1l. București.—Telefon No. 297. Abonamente cu Premii De la 15 Ianuarie 1858 Cine se va abona, cu începere de la 1 Ianuarie 1898, la ziarul «Universul» politic, care apare în fiecare zi dimineața, va primi următoarele premii: Pentru 3 luni lei 4.80 în toată țara în provincie 20 bani mai mult pentru portul premiilor PREMII GRATUITE Calendarul de citit ilustrat al «Universului» pe anul 1898, care cuprinde 100 pagini text și 13 portrete ale oamenilor însemnați din România, încetați din viață în anul curent, un roman ilustrat de 1 volum, calendarul portativ pe anul 1898 și ziarul «Universul» literar, colorat, pe timp de 3 luni. Pentru 6 luni lei 9.30 în toată țara în provincie 30 bani mai mult pentru portul premiilori PREMII GRATUITE Calendarul de citit al «Universului» pe anul 1898.—Calendarul portativ. — Calendarul american (cu foi zilnice). — Un roman de 2 volume, ilustrat, și ziarul «Universul» literar colorat, timp de 0 luni. Pentru un an lei 1950 în toată țara în provincie 1 lei mai mult pentru portul premiilor PREMII GRATUITE Toate calendarele de mai sus. — Un roman ilustrat de 4 volume.— «Universul» literar colorat timp de 1 an, o frumoasă fructieră cu piciorul de metal nichelat și un portceasornic de metal. La Viena și la Veneția gratis Toți abonații vor mai concura prin tragere la sorți la două bilete de dus și întors la Viena sau la Veneția. CALENDAR pe ANUL 1898 Oilottox Marți, 13 Ianuarie. — Muc. Ermit și Stratonic. Catolic Marți, 25 Ianuarie. — Conv. Sf. Pavel. Rof. soar. 7.28 Ap. soar. 4.58 București, 43 Ianuarie. O idee nemerită fiind că mai multe fapte, petrecute în ultimul timp, ne-au adus vorbi de câteva ori despre disciplina în armată, e tocmai timpul să desvoltăm pe scurt ideea unuii căpitan de la Plevna, despre disciplina militară, idee pe care o credem foarte bună și a cărei aplicare ar contribui puternic la întărirea acestei discipline. * . . . „ In nici o ramură a activitaței omenești nu e poate mai mare nevoie decât în armată ca spiritul omului să aibă o puternică stăpânire asupra corpului, pentru că nicăieri corpul nu are de trecut prin mai mari greutăți; cu toate astea, tocmai în armată se lucrează mai puțin la desvoltarea spiritului oamenilor în direcția necesară, adică la deșteptarea acelor sentimente cari fac din corp sclavul lor. Azi, toată explicația serviciului militar, care răpește omului cei mai frumoși ani din viață, când se formează și se hotărăsc carierele, se mărginește în aceste cuvinte : Datoria către țară. Desigur, cuvintele astea spun mult, spun tot aceluia care știe ceva de mai înainte, dar ele lasă reci pe cei mai mulți din fiii țăranilor. Veniți din sînul familiei, unde mai mult sau mai puțin au trăit la adăpostul dragostei părintești, dînșii dați dintr'o dată, fără transiție, peste sorimea neîndurată a sergentului,, peste acea disciplină oarbă care nu’î permite nici o judecată proprie. Și fiind-că nu Ie-a explicat și nu le explică nimeni de ce e și de ce trebue să fie așa, ajung a prinde groază de cazarmă, ceea ce produce neajunsuri destul de bine cunoscute, pe când în alte condițiuni s’ar întâmpla contrarul. Când e vorba apoi de rősboiu, a cărui idee soldatul trebue s-o aibă mereu în minte, fiii țăranilor înțeleg și mai puțin, chiar acei cari au trecut prin școala sătească pentru că nu cele câteva șiruri searbăde din manualele de istorie națională ce se predă în școale, vor putut să le atingă inimele și să le desvolte sentimentul patriotic. Un flă de țăran se va duce azi în resboiu, cum s’a dus deja, și se va bate bine, pentru că știe din bătrâni că dacă omul se apucă d’o treabă, o dator s’o isprăvească. El nu va înțelege însă nimic mai mult, pentru că n’a avut cine să ’i facă de pildă tabloul unui popor biruit, al umilințelor la care e supus și pe lângă cari moartea este dulce ; n’a avut cine să ’i vorbească cu căldură de acele sacrificii uriașe ale strămoșilor noștri cari au perit în răsboaie pentru ca să ne lase nouă moștenire acest pământ iubit și această scumpă limbă și că e pentru noi o datorie de onoare să păstrăm neatinsă această moștenire. Când țăranii noștri soldați ar înțelege și simți toate astea, ce lesnicioasă li s’ar părea viața de cazarmă și disciplina, singura condițiune pentru o armată bună, iar în ceasul primejdiei cu cât ar fi sporită valoarea brațului lor l • « Pentru a remedia toate aceste neajunsuri, căpitanul de la Plevna, propune ținerea de conferințe populare prin cazarme, în mod regulat și obligatoriu. El mai propune apoi să se înființeze premii pentru ofițerii cari vor trata mai bine și mai cu simțire un subiect patriotic. Conferințele astea de cazarmă vor mai avea și darul de a stabili între ofițeri și soldați o cunoștință mai intimă și mai nobilă, de vreme ce ea se va baza pe comunicațiunea sentimentelor celor mai înalte și curate.* » * Noi supunem această dee d-luî ministru de resboiu. 5 Bani în toată țara Miercuri, 14 (26) Ianuria 1891 Din Franța (Coresp. part. a ziar: «UniverulJ Paris, 10 Ianuarie. Actul de dare in judecată a lui Zola și a lui Perreux Precum v’am depeșat, procesul lui Zola și al lui Perreux, garantul ziarului l’Aurore, se va înfățișa la 7 Februarie st. n., înaintea Curței cu jurați din Paris. Va transcria acum act actul de dare în judecată a acestor două personagii. Curtea cu jurați a Senei Azi 20 (8) Ianuarie, anul 1898, după cererea d-lui procuror general de pe lângă Curtea de apel din Paris, care și-a ales domiciliul la parchetul său, în palatul de justiție din acest oraș, și care primise plângerea ministrului de războiu, conform art. 47 din legea de la 29 iulie, în numele primului consiliu de războiu al guvernământului militar al Parisului care a judecat pe maiorul Esterhazy în zilele de 10 și 11 ianuarie. Ea, Carol-Marie-George Dupuis, portărel de ședință la Curtea de apel din Paris, locuind tot în acest oraș la palatul de justiție. Citez pe d. A. Perreux, girantul ziarului l'Aurore, locuind la Paris în strada Montmartre No. 142. Să compară înaintea Curței cu la fațîa departamentului Senei, aflătoare în palatul de justiție, la Paris. Luni 7 Februarie 1898, la ora 11 și jumătate de dimineață. In aceeași zi și oră, în aceeași sală va compare și d. Emile Zola. Amândoui preveniți: I A. Perreux: Că, la Paris, de mai puțin de trei luni, în calitatea sa de girant al ziarului «l’Aurore», în numeral 87 al acestui ziar, anul al douilea, cu data de Jour 13 Ianuarie 1898, număr care a fost pus în vînzare în locuri și reuniri publice, a publicat pasagiile următoare cuprinse într-un articol iscălit de Emile Zola și întitulat : Scrisoare către d. Felix Faure, președintele republicei. Prima coloană de pe prima pagină : «Un consiliu de războiu a achitat, a din ordin, pe un Esterhazy, ceea «ce e pălmuirea supremă a ori-ce «adevăr, a ori ce justiție. Și s’a isprăvit, Franța are pe obraz această «rușine. Istoria va înregistra că sub «președinția d-voastră s’a putut comite o așa crimă socială.» A șeasea coloană de pe prima pagină : «Dânșii au dat o sentință nedreaptă, «care în veci va apăsa asupra con«siliilor noastre de resboi», care va «inspira d’aci înainte bănuială asupra «tuturor hotărîrilor lor. Primul consiliu de război» a putut să fie ne«inteligent; al doilea e neapărat criminal». A doua coloană din pagina a doua: «... Acuz pe al doilea consiliu de «război» că a comis această nelegalitate din ordin, comițând la rîndul «seü, crima juridică d’a achita prin «chibzuire un vinovat.» Sus-citatele pasagii conțin imputare de fapte care aduce atingere onoarei și considerațiunei consiliului de războiu al guvernământului Parisului care a ținut ședință în zilele de 10 și 11 ianuarie 1898. II.—Pe Emil Zola că, în aceeași epocă și în același loc, s’a făcut complice la delictul specificat mai sus, dând san d-lui Perreux, girantul ziarului «l’Aurore» sau vreunui alt redactor ori amploiat al zisului jurnal, articolul publicat și cuprinzând pasagiile sus arătate, procurând astfel mijloacele cari au servit la comiterea delictului, știind că ele vor servi la aceasta. Delicte prevăzute și pedepsite de art. 23, 29, 30, 31, 35, 42, 43, 45, 47 și 52 din legea de la 29 iulie 1881, și de art 59 și 60 din codul penal. Pentru ca sus-numitul să aibă cunoștință despre acestea, i-am lăsat prezenta copie. Costul 75 de centime. G. Dupas. Anarhistul Enievant V'am scris despre crima comisă de acest anarhist asupra a doui agenți de poliție pe cari i-a rănit greu cu cuțitul și cu revolverul. Acum vă trimit portretul criminauilui. Enevant (George-Claudin-Francisc) s-a născut la 8 iunie 1865, la Paris , el e prin urmare în vârstă de 32 de ani. A locuit mult timp la Glichy cu tatăl său și cu fratele său, care e anarhist ca și dînsul. George Ellevant, după ce a servit cinci ani într’un regiment de zuavî în Algeria, s-a întors la Paris unde a exercitat profesiunea de lucrător tipograf. El și fratele său au luat o parte activă la agitațiile anarhiste. Au fost arestați pentru prima oară la începutul lui Septembrie 1891, în momentul când lipsau pe stradă niște placarde în care se înjurau magistratura și poliția. George Ellevant a fost condamnat la 50 de fl.amendă la 12 Octombrie același an pentru purtare de arme oprite (revolver). In urma furtului de dinamită de la Soisy-sons-Etioles, dirijat de Ravachol, s-a făcut perchizițiune la cei două frați. In Iulie 1892, George a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru complicitate la furt și pentru tăinuire, de curtea cu jurați din Versailles. Și-a făcut osânda la Poissy și îndată ce a fost liberat, sa întors la Paris și și-a ales domiciliul la Saint-Ouen, la fratele seu. Amândouă colaborau la ziarul anarhist «Libertaire». In Noembrie 1897, din ordinul judecătorului de instrucție Bertulus, s’au făcut perchiziții în redacția acelui jurnal și s’au găsit scrieri compromițătoare "după care s’a dat mandat de aducere centralul George Ellevant. Acesta a fugit atunci la Londra, de unde a trimis mai multe scrisori amenințătoare judecătorului de instrucție Berzulus. Judecătorul nu mai eșta de acasă decât în trăsură și înarmat, și de câte ori întârzia de acasă sau de la cabinet, familia sa și grefierul său erau cuprinși de o mare grijă. Cu câteva zile înainte de atentatul asupra agenților, dînsul a trimis o scrisoare mai violentă decât toate. A doua zi s-a aflat că Enievant a intrat in Franța; unii pretindeau că l’au văzut la întrunirea de la Vauxhal. Și în adevăr, el venise la Paris, dar din cauza unor împrejurări deosebite, n'a putut să omoare pe judecătorul Bertului ; el s’a hotărît atunci ca să ucidă cel puțin un agent de poliție ; n’a isbutit să ucidă pe pe nici unul și a rănit grav pe doui. Victimele îndată ce ministrul de interne a luat cunoștință de acest tragic eveniment, a voit să dea îndată o mărturie de satisfacțiune acestor 2 victime ale datoriei profesionale fără să prejudece prin aceasta răsplata viitoare. Chiar în dimineața care a urmat după comiterea crimei, d. Blanc, directorul ministerului, s’a dus la spitalul Bichat, unde fuseseră transportați răniții, Renard și Lebreton, și s’a dus apoi și la casele lor, pentru a se informa de starea lor și de trebuințele familiilor lor. Amânduror familii le-au dat ajutoare bănești, iar răniților le-a spus că însăși ministrul le va aduce după amiazi recompensele onorifice. Răniții au fost cuprinși de o mare mulțumire, ceea ce, după asigurarea medicilor, va contribui puternic la însănătoșirea lor. Deși se crede că fapta lui Elievant e o manifestație individuală, totuși poliția a luat nouă măsuri energice contra anarhiștilor. Brutus. D. William Ewart Gladstone Zilele astea s’a vorbit mult de Gladstone, marele bărbat de Stat englez, care se află la Cannes, în sudul Franței ; se svonise că densul e greu bolnav și toată lumea se emoționase la ideea că marele liberal o să ’și dea poate obștescul sfîrșit; din fericire, bătrânul nu trecuse decât printr’o criză acută de nevralgie, pe care se pare că a biruit-o. D-na Gladstone Cu ocazia aceasta credem de cuviință să reîmprospătăm chipul în amintirea cititorilor. El s-a născut la Liverpool la 29 Decembrie 1809, prin urmare e în vârstă de 89 ani. Prin politica sa ca șef al liberalilor și prin diplomația lui ca prim-ministru, a fost dintre aceia cari au înălțat la așa mare putere Imperiul Britanic. El s-a ocupat și cu literele și a scris în Contemporanii Review studii frumoase asupra lui Homer. El a publicat și broșuri și opere, din care unele au fost traduse în multe limbi, precum : Atrocitățile turcești în Bulgaria și chestiunea Orientului (1876), Roma și Papa înaintea conștiinței și a istoriei (1877), Chestiuni constituționale (1880). Toți suveranii din Europa și bărbații politici din toate țările și toate popoarele au o mare stimă pentru bătrânul Gladstone, care și-a întrebuințat viața întru apărarea și liberarea celor slabi și apăsați. Albumul independenței Căpitanul Pana Nicolae Vasile Urmând azi seria portretelor vitejilor ofițeri cari au murit pentru neatârnarea și onoarea țărei, dăm pe acela al căpitanului Pana Nicolae Vasile, căzut cu glorie la asaltul Plevnei, după ce dăduse camarazilor și soldaților săi exemplul eroismului strămoșesc. Panu Nicolae Vasile se născuse la 20 Iulie 1844 în Galați. Simțind de mic înclinare către cariera militară, după ce a terminat cursul primar, a intrat în armată. La 1862 Februarie în 15 era sergent. Prin bunele sale dispozițiuni militare, câștigă stima și iubirea șefilor și soldaților săi. Peste doui ani, la 1864, August în 30, a fost înaintat la gradul de sub-locotenent. După abdicarea lui Vodă Guza și întronarea domnitorului Carol, turcii amenințând să calce pământul României, în rândurile acelor bravi soldați grămădiți în lunca Argeșului, cari ardeau de dorința de a se măsura cu dușmanul secular, unul dintre cei mai înflăcărați tineri ofițeri era și sub-locotenentul Panu. La 1868 Noembrie 10 luă gradul de locotenent iar la 1872 Iulie 6 pe acela de căpitan. In timpul resboiului părinții săi trăiau încă la Iași. O CUGETARE PE ZI Femeia este un diavol perfecționat. (V. Hugo). nat. Căpitanul Paul Nicolae Vasile.—(Vezi Albumul Independenței). Anarhistul Elevant Carnetul meu Din cer... * /' . Era sindrofie 'mare De cucoane... ș’un boer, Un boer doar de semînțâ G’așe, regulile cer... Dar boerul nostru însă Era bun povestitor, Compliment făcea la damă Plecând capul zîmbitor... Și, galant peste măsură, Susținea că n’a văzut, O femee ca să fie ? Cu vr'un chip urît și slut. 1 Ea zicea că tot ce-i damă Pe pămăntul ăsta jos, Cu dreptate face parte Din vestitul sex frumos... O cucoană atunci urîtă Și cu nasul cam turtit Se ridică și apoi zice : — D-le, te-ai păcălit!... «Căci eu sunt, cum vezi, urîți,’ «Te sfidez să zici altfel: «Și cum vezi mi-e nasul turti «Și pleoșdit ca vai de el !» Domnul însă ’î răspunde, Zîmbind dulce cu mister —Doamna mea este un înger «îngeraș căzut din cer... «Numai, însă, în cădere «Ai greșit cumva vr’un pas, «Și, în mare repezeală, «Ai căzut d’a drept în... nas !» MARIOÎV Pierre Lamoriniére Toată presa belgiană s'a făcut ecoul acestui strigăt dureros plecat din Anvers : — Lamoriniére a orbit ! El se afla deunărî la masă, înconjurat de prieteni. Deodată el la scoală, întinde brațele și Începe să dibue. Toți îl înconjurară. — Sunt orb! nu mai ved 1 strigi dînsul. Lamorinière era atins de câțîva ani de o boală de ochi și practica celor mai buni oculiști n’a putut împiedeca orbirea lui. Când el fu condus acasă, primii lui gând a fost pentru o nepoată a sa. Copila dormea ; ea fu deșteptată și depusă încet pe genunchii moșului ei. Acesta o privi lung ca și cun» ar fi vroit să-și întipărească în memoria lui pe vecie trăsăturile feței ei. De atunci Lamorinière o în pat, nemișcat, și doctorii care ’i înconjoară se încearcă a’i reda vederea. A venit momentul să reamintim cariera acestui om, care ținea un loc important printre maeștri de peisagiu. Pierre Lamoriniére Lamoriniére s-a născut la Anvera la 20 Aprilie 1828. El Inléin a învățat sculptura, însă cum această artă nu răspundea pe deplin vocației lui s’a apucat de pictură. Debuturile lui, fură obscure. Primul tablou cu care el a devenit celebra e unul intitulat Luna April (1855). Lamoriniére posedă un desemn foarte corect; el adoră detaliurile , însă pe cât era de bun peisagist, nu era în stare să însuflețească un tablou cu un personagiu, ci întotdeauna era silit în asemenea ocazii să facă apel la un alt pictor. El e comandor al mai multor ordine și ofițer al Legiunea de onoare,