Universul, ianuarie 1898 (Anul 16, nr. 1-25)

1898-01-14 / nr. 10

linul XVI.—No. 10. Ziarul UNIVERSUL se vin­de In st­rematate cu 10 bani exemplarul. Redacția și administrația : str. Bre­ Boianu No.’1l. București.—Telefon No. 297. Abonamente cu Premii De la 15 Ianuarie 1858 Cine se va abona, cu începere de la 1 Ianuarie 1898, la ziarul «Uni­versul» politic, care apare în fie­care zi dimineața, va primi următoarele premii: Pentru 3 luni lei 4.80 în toată țara în provincie 20 bani mai mult pentru portul premiilor PREMII GRATUITE Calendarul de citit ilustrat al «U­­niversului» pe anul 1898, care cu­prinde 100 pagini text și 13 portrete ale oamenilor însemnați din Româ­nia, încetați din viață în anul curent, un roman ilustrat de 1 volum, calen­darul portativ pe anul 1898 și ziarul «Uni­versul» literar, colorat, pe timp de 3 luni. Pentru 6 luni lei 9.30 în toată țara în provincie 30 bani mai mult pentru portul premiilor­i PREMII GRATUITE Calendarul de citit al «Universu­lui» pe anul 1898.—Calendarul por­tativ. — Calendarul american (cu foi zilnice). — Un roman de 2 volume, ilustrat, și ziarul «Universul» literar colorat, timp de 0 luni. Pentru un an lei 19­50 în toată țara în provincie 1 lei­ mai mult pentru portul premiilor PREMII GRATUITE Toate calendarele de mai sus. — Un roman ilustrat de 4 volume.— «Universul» literar colorat timp de 1 an, o frumoasă fructieră cu picio­rul de metal nichelat și un port­­ceasornic de metal. La Viena și la Veneția gratis Toți abonații vor mai concura prin tragere la sorți la două bilete de dus și întors la Viena sau la Veneția. CALENDAR pe ANUL 1898 Oi­lottox Marți, 13 Ianuarie. — Muc. Ermit și Stratonic. Catolic Marți, 25 Ianuarie. — Conv. Sf. Pavel. Rof. soar. 7.28 Ap. soar. 4.58 București, 43 Ianuarie. O idee nemerită fiind­ că mai multe fapte, petre­cute în ultimul timp, ne-au adus vorbi de câte­va ori despre disciplina în armată, e tocmai timpul să des­­voltăm pe scurt ideea unuii căpitan de la Plevna, despre disciplina mili­tară, idee pe care o credem foarte bună și a cărei aplicare ar contribui pu­ternic la întărirea acestei discipline. * .­­­­ . . „ In nici o ramură a activitaței o­­menești nu e poate mai mare ne­voie de­cât în armată ca spiritul o­­mului să aibă o puternică stăpânire asupra corpului, pentru că nicăieri corpul nu are de trecut prin mai mari greutăți; cu toate astea, tocmai în armată se lucrează mai puțin la­ desvoltarea spiritului oamenilor în direcția necesară, adică la deșteptarea acelor sentimente cari fac din corp sclavul lor. Azi, toată explicația serviciului mi­litar, care răpește omului cei mai frumoși ani din viață, când se for­mează și se hotărăsc carierele, se mărginește în aceste cuvinte : Dato­ria către țară. De­sigur, cuvintele astea spun­ mult, spun­­ tot aceluia care știe ceva de mai înainte, dar ele lasă reci pe cei mai mulți din fiii țăranilor. Veniți din sînul familiei, unde mai mult sau mai puțin au trăit la adăpostul dragostei părintești, dînșii dați dintr'o dată, fără transiție, peste sorim­ea neîndurată a sergentului,, peste acea disciplină oarbă care nu’î permite nici o judecată proprie. Și fiind-că nu Ie-a explicat și nu le explică nimeni de ce e și de ce tre­­bue să fie așa, ajung a prinde groază de cazarmă, ceea ce produce ne­ajunsuri destul de bine cunoscute, pe când în alte condițiuni s’ar în­tâmpla contrarul. Când e vorba apoi de rősboiu, a cărui idee soldatul trebue s-o aibă mereu în minte, fiii țăranilor înțeleg și mai puțin, chiar acei cari au tre­cut prin școala sătească pentru că nu cele câte­va șiruri searbăde din manualele de istorie națională ce se predă în școale, vor­­ putut să le atingă inimele și să le desvolte sen­timentul patriotic. Un flă de țăran se va duce azi în resboiu, cum s’a dus deja, și se va bate bine, pentru că știe din bătrâni că dacă omul se apucă d’o treabă, o dator s’o isprăvească. El nu va înțelege însă nimic mai mult, pentru că n’a avut cine să ’i facă de pildă tabloul unui popor biruit, al umilin­țelor la care e supus și pe lângă cari moartea este dulce ; n’a avut cine să ’i vorbească cu căldură de acele sacrificii uriașe ale strămoșilor noș­tri cari au perit în răsboaie pentru ca să ne lase nouă moștenire acest pământ iubit și această scumpă limbă și că e pentru noi o datorie de o­­noare să păstrăm ne­atinsă această moștenire. Când țăranii noștri soldați ar înțele­ge și simți toate astea, ce lesnicioasă li s’ar părea viața de cazarmă și dis­ciplina, singura condițiune pentru o armată bună, iar în ceasul primejdiei cu cât ar fi sporită valoarea brațu­lui lor l • « Pentru a remedia toate aceste neajunsuri, căpitanul de la Plevna, propune ținerea de conferințe popu­lare prin cazarme, în mod regulat și obligatoriu. El mai propune apoi să se înființeze premii pentru ofițerii cari vor trata mai bine și mai cu simțire un subiect patriotic. Conferințele astea de cazarmă vor mai avea și darul de a stabili între o­­fițeri și soldați o cunoștință mai in­timă și mai nobilă, de vreme ce ea se va baza pe comunicațiunea sen­timentelor celor mai înalte și cu­rate.* » * Noi supunem această dee d-luî ministru de resboiu. 5 Bani în toată țara Miercuri, 14 (26) Ianuria 1891 Din Franța (Coresp. part. a ziar: «Univerul­J Paris, 10 Ianuarie. Actul de dare in judecată a lui Zola și a lui Perreux Precum v’am depeșat, procesul lui Zola și al lui Perreux, garantul ziaru­lui l’Aurore, se va înfățișa la 7 Fe­bruarie st. n., înaintea Curței cu ju­rați din Paris. Va transcria acum act actul de dare în judecată a a­­cestor două personagii. Curtea cu jurați a Senei Azi 20 (8) Ianuarie, anul 1898, du­pă cererea d-lui procuror general de pe lângă Curtea de apel din Paris, care și-a ales domiciliul la parchetul său, în palatul de justiție din acest oraș, și care primise plângerea mi­nistrului de războiu, conform art. 47 din legea de la 29 iulie, în numele primului consiliu de războiu al gu­vernământului militar al Parisului care a judecat pe maiorul Esterhazy în zilele de 10 și 11 ianuarie. Ea, Carol-Marie-George Dupuis, portărel de ședință la Curtea de apel din Paris, locuind tot în acest oraș la palatul de justiție. Citez pe d. A. Perreux, girantul ziarului l'Aurore, locuind la Paris în strada Montmartre No. 142. Să compară înaintea Curței cu la fațî­a departamentului Senei, află­toare în palatul de justiție, la Paris. Luni 7 Februarie 1898, la ora 11 și jumătate de dimineață. In aceeași zi și oră, în aceeași sală va compare și d. Emile Zola. Amândoui preveniți: I A. Perreux: Că, la Paris, de mai puțin de trei luni, în calitatea sa de girant al zia­rului «l’Aurore», în numeral 87 al acestui ziar, anul al douilea, cu data de Jour 13 Ianuarie 1898, număr care a fost pus în vînzare în locuri și reuniri publice, a publicat pasa­­giile următoare cuprinse într-un ar­ticol iscălit de Emile Zola și înti­tulat : Scrisoare către d. Felix Faure, președintele republicei. Prima coloană de pe prima pagină : «Un consiliu de războiu a achitat, a din ordin, pe un Esterhazy, ceea «ce e pălmuirea supremă a ori-ce «adevăr, a ori­ ce justiție. Și s’a is­­prăvit, Franța are pe obraz această «rușine. Istoria va înregistra că sub «președinția d-voastră s’a putut co­­­mite o așa crimă socială.» A șeasea coloană de pe prima pagină : «Dânșii au dat o sentință nedreaptă, «care în veci va apăsa asupra con­­«siliilor noastre de resboi», care va «inspira d’aci înainte bănuială asupra «tuturor hotărîrilor lor. Primul con­­­siliu de război» a putut să fie ne­­«inteligent; al doilea e neapărat cri­­­minal». A doua coloană din pagina a doua: «... Acuz pe al doilea consiliu de «război» că a comis această nelega­­­litate din ordin, comițând la rîndul «seü, crima juridică d’a achita prin «chibzuire un vinovat.» Sus-citatele pasagii conțin impu­tare de fapte care aduce atingere o­­noarei și considerați­unei consiliului de războiu al guvernământului Pari­sului care a ținut ședință în zilele de 10 și 11 ianuarie 1898. II.—Pe Emil Zola că, în aceeași epocă și în același loc, s’a făcut com­plice la delictul specificat mai sus, dând san d-lui Perreux, girantul zia­rului «l’Aurore» sau vre­unui alt re­dactor ori amploiat al zisului jurnal, articolul publicat și cuprinzând pa­­sagiile sus arătate, procurând ast­fel mijloacele cari au servit la comite­rea delictului, știind că ele vor servi la aceasta. Delicte prevăzute și pedepsite de art. 23, 29, 30, 31, 35, 42, 43, 45, 47 și 52 din legea de la 29 iulie 1881, și de art 59 și 60 din codul penal. Pentru ca sus-numitul să aibă cu­noștință despre acestea, i-am lăsat prezenta copie. Costul 75 de centime. G. Dupas. Anarh­­istul Enievant V'am scris despre crima comisă de acest anarh­ist asupra a doui agenți de poliție pe cari i-a rănit greu cu cuțitul și cu revolverul. Acum vă trimit portretul crimina­­uilui. En­evant (George-Claudin-Francisc) s-a născut la 8 iunie 1865, la Paris , el e prin urmare în vârstă de 32 de ani. A locuit mult timp la Glichy cu tatăl său și cu fratele său, care e anarh­ist ca și dînsul. George Elle­vant, după ce a servit cinci ani în­tr’un regiment de zuavî în Algeria, s-a întors la Paris unde a exercitat profesiunea de lucrător tipograf. El și fratele său au luat o parte activă la agitațiile anarh­iste. Au fost arestați pentru prima oară la începutul lui Septembrie 1891, în mo­mentul când lipsau pe stradă niște placarde în care se­­ înjurau magis­tratura și poliția. George Ellevant a fost condamnat la 50 de fl.­amendă la 12 Octom­brie același an pentru purtare de arme oprite (revolver). In urma furtului de dinamită de la Soisy-sons-Etio­les, dirijat de Ra­­vachol, s-a făcut perchizițiune la cei două frați. In Iulie 1892, George a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru complicitate la furt și pentru tăinuire, de curtea cu jurați din Ver­sailles. Și-a făcut osânda la Poissy și îndată­ ce­ a fost liberat, s­a întors la Paris și și-a ales domiciliul la Saint-Ouen, la fratele seu. Amândouă colaborau la ziarul anarh­ist «Li­­bertaire». In Noembrie 1897, din or­dinul judecătorului de instrucție Bertulus, s’au făcut perchiziții în redacția acelui jurnal și s’au găsit scrieri compromițătoare "după care s’a dat mandat de aducere centralul George Ellevant. Acesta a fugit atunci la Londra, de unde a trimis mai multe scrisori amenințătoare judecătorului de ins­trucție Berzulus. Judecătorul nu mai eșta de acasă de­cât în trăsură și înarmat, și de câte ori întârzia de acasă sau de la cabinet, familia sa și grefierul său erau cuprinși de o mare grijă. Cu câte­va zile înainte de atenta­tul asupra agenților, dînsul a trimis o scrisoare mai violentă de­cât toate. A doua zi s-a aflat că Enievant a in­trat in Franța; unii pretindeau că l’au văzut la întrunirea de la Vauxhal. Și în adevăr, el venise la Paris, dar din cauza unor împrejurări de­osebite, n'a putut să omoare pe ju­decătorul Bertului ; el s’a hotărît a­­tunci ca să ucidă cel puțin un agent de poliție ; n’a isbutit să ucidă pe pe nici unul și a rănit grav pe doui. Victimele îndată ce ministrul de interne a luat cunoștință de acest tragic eve­niment, a voit­ să dea îndată o măr­turie de satisfacțiune acestor 2 vic­time ale datoriei profesionale fără să prejudece prin aceasta răsplata vii­toare. Chiar în dimineața care a urmat după comiterea crimei, d. Blanc, di­rectorul ministerului, s’a dus la spi­talul Bichat, unde fuseseră transpor­tați răniții, Renard și Lebreton, și s’a dus apoi și la casele lor, pentru a se informa de starea lor și de tre­buințele familiilor lor. Amânduror familii le-au dat aju­toare bănești, iar răniților le-a spus că însăși ministrul le va aduce după amiazi recompensele onorifice. Răniții au fost cuprinși de o mare mulțumire, ceea­ ce, după asigurarea medicilor, va contribui puternic la însănătoșirea lor. De­și se crede că fapta lui Elie­vant e o manifestație individuală, to­tuși poliția a luat nouă măsuri ener­gice contra anarh­iștilor. Brutus. D. William Ewart Gladstone Zilele astea­ s’a vorbit mult de Glad­stone, marele bărbat de Stat englez, care se află la Cannes, în sudul Fran­ței ; se svonise că densul e greu bol­nav și toată lumea se emoționase la ideea că marele liberal o să ’și dea poate obștescul sfîrșit; din fericire, bătrânul nu trecuse de­cât printr’o criză acută de nevralgie, pe care se pare că a biruit-o. D-na Gladstone Cu ocazia aceasta credem de cu­­viință să­­ reîmprospătăm chipul în amintirea cititorilor. El s-a născut la Liverpool la 29 Decembrie 1809, prin urmare e în vârstă de 89 ani. Prin politica sa ca șef al liberalilor și prin diplomația lui ca prim-mi­­nistru, a fost dintre aceia cari au înălțat la așa mare putere Imperiul Britanic. El s-a ocupat și cu literele și a scris în Contemporanii Review studii frumoase asupra lui Homer. El a publicat și broșuri și opere, din care unele au fost traduse în multe limbi, precum : Atrocitățile turcești în Bulgaria și chestiunea O­­rientului (1876), Roma și Papa îna­intea conștiinței și a istoriei (1877), Chestiuni constituționale (1880). Toți suveranii din Europa și băr­bații politici din toate țările și toate popoarele au o mare stimă pentru bătrânul Gladstone, care și-a între­buințat viața întru apărarea și libe­rarea celor slabi și apăsați. Albumul independenței Căpitanul Pana Nicolae Vasile Urmând azi seria portretelor vite­jilor ofițeri cari au murit pentru ne­atârnarea și onoarea țărei, dăm pe acela al căpitanului Pana Nicolae Va­sile, căzut cu glorie la asaltul Plev­­nei, după ce dăduse camarazilor și soldaților săi exemplul eroismului strămoșesc. Panu Nicolae Vasile se născuse la 20 Iulie 1844 în Galați. Simțind de mic înclinare către cariera militară, după ce a terminat cursul primar, a intrat în armată. La 1862 Februarie în 15 era sergent. Prin bunele sale dispozițiuni mili­tare, câștigă stima și iubirea șefilor și soldaților săi. Peste doui ani, la 1864, August în 30, a fost înaintat la gradul de sub-locotenent. După abdicarea lui Vodă Guza și întronarea domnitorului Carol, turcii amenințând să calce pământul Ro­mâniei, în rândurile acelor bravi soldați grămădiți în lunca Argeșu­lui, cari ardeau de dorința de a se măsura cu dușmanul secular, unul dintre cei mai înflăcărați tineri ofi­țeri era și sub-locotenentul Panu. La 1868 Noembrie 10 luă gradul de locotenent iar la 1872 Iulie 6 pe acela de căpitan. In timpul resboiului părinții săi trăiau încă la Iași. O CUGETARE PE ZI Femeia este un diavol perfecțio­­nat. (V. Hugo). nat. Căpitanul Paul Nicolae Vasile.—(Vezi Albumul Independenței). Anarh­istul El­evant Carnetul meu Din cer... * /' . Era sindrofie 'mare­ De cucoane... ș’un boer, Un boer doar de semînțâ G’așe, regulile cer... Dar boerul nostru însă Era bun povestitor, Compliment făcea la damă Plecând capul zîmbitor... Și, galant peste măsură, Susținea că n’a văzut, O femee ca să fie ? Cu vr'un chip urît și slut. 1 Ea zicea că tot ce-i damă Pe pămăntul ăsta jos, Cu dreptate face parte Din vestitul sex frumos... O cucoană­ atunci urîtă Și cu nasul cam turtit Se ridică și apoi zice : — D-le, te-ai păcălit!... «Căci eu sunt, cum vezi, urîți,’ «Te sfidez să zici alt­fel: «Și cum vezi mi-e nasul turti «Și pleoșdit ca vai de el !» Domnul însă ’î răspunde, Zîmbind dulce cu mister —Doamna mea este un înger «îngeraș căzut din cer... «Numai, însă, în cădere «Ai greșit cum­va vr’un pas, «Și, în mare repezeală, «Ai căzut d’a drept în... nas !» MARIOÎV Pierre Lamoriniére Toată presa belgiană s'a făcut e­­coul acestui strigăt dureros plecat din Anvers : — Lamoriniére a orbit ! El se afla deună­rî la masă, încon­jurat de prieteni. De­odată el la scoală, întinde brațele și Începe să dibue. Toți îl înconjurară. — Sunt orb! nu mai ved 1 strigi dînsul. Lamorinière era atins de câțî­va ani de o boală de ochi și practica celor mai buni oculiști n’a putut îm­piedeca orbirea lui. Când el fu condus acasă, primii lui gând a fost pentru o nepoată a sa. Copila dormea ; ea fu deșteptată și depusă încet pe genunchii moșu­lui ei. Acesta o privi lung ca și cun» ar fi vroit să-și întipărească în me­moria lui pe vecie trăsăturile feței ei. De atunci Lamorinière o în pat, nemișcat, și doctorii care ’i încon­joară se încearcă a’i reda vederea. A venit momentul să reamintim cariera acestui om, care ținea un loc important printre maeștri de peisagiu. Pierre Lamoriniére Lamoriniére s-a născut la Anvera la 20 Aprilie 1828. El Inléin a învățat sculptura, însă cum această artă nu răspundea pe deplin vocației lui s’a apucat de pictură. Debuturile lui, fură obscure. Primul tablou cu care el a deve­nit celebra e unul intitulat Luna April (1855). Lamoriniére posedă un desemn foarte corect; el adoră detaliurile , însă pe cât era de bun peisagist, nu era în stare să însuflețească un ta­­blou cu un personagiu, ci în­tot­dea­­una era silit în asemenea ocazii să facă apel la un alt pictor. El e comandor al mai multor or­dine și ofițer al Legiunea de onoare,

Next